Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Comic de tot tataie !
Eu tin si acuma ca amintire cureaua care mi-a tabacit „partea dorsala”.Am agatsat-o ca pe un tablou pe perete. amintiri „frumoase”. Stau si ma gandesc…adevarul este ca daca nu luam bataie intr-o zi m-i se parea ca ceva nu este normal 🙂 Dar la cate nazdravanii am facut, numai harul Domnului mi-a pastrat inclusiv integritatea fizica.
Si ti-o stricat?pe ardeleneste
Ai amintiri bune, chiar daca nu frumoase. Aia este o amintire buna!
viata bunicilor nostri vorbea de la sine …modele
pace, as dori si eu adresa dumneavoastra de email daca se poate,multumesc, astept raspuns pe adresa mea
„tataie” ma duce cu gandul la Moldova. 🙂
al nostru tataie injura mocaneste, pe bune, dar tot ne iubea si ii ducem doru’ dupa multi ani… nu am mai intalnit pe nimeni care sa spuna povesti ca ale lui. Sau care sa stie istorie ca el, desi avea numai patru clase… sau care sa-si iubeasca tara si vecinii cu acelasi patos. am invatat, dupa ce s-a stins, ce important este sa ii apreciezi pe cei dragi atunci cand inca ii mai ai langa tine!
al nostru era din Prahova, subcarpaticii.
Bunicul meu nu m-a injurat niciodata dar nici nu m-a luat vreo data in brate. Il vizitam la insistentele mamei mele dar trecea pe langa mine ca si pe langa oricare mobila din casa. Singurul cuvant care mi-l adresa era porecla – Morica, Morica ! zicea el apatic si asta ma inerva la culme!
pacat, ai pierdut un bunic inainte de a fi ingropat.
Pingback: “Cît de puțin vorbim și cîte lucruri puțin importante!” | Marius Cruceru