Este fotografiat, sînt dovezi, dar …. nu s-a întîmplat. Cei care mă ştiu mai de departe mă ştiu ca un tip lipsit de zîmbet spre tristeţe, destul de sceptic spre pesimism şi prea ironic, uneori spre cinism.
De vreo cîţiva ani mă tratez de aceste boli, mai ales cu primăvară. Mă tratez cu privirile copiilor, cu cititul Bibliei, cu flori, cu alte cărţi, cu scris, cu jurnal, mai exorcizez cîteva porniri spre cinism cu blogul.
Am început să cred în oameni după o vreme. Am început să mă uit după „fondul lor bun”, după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, după bunătatea-rămăşiţă în adîncul sufletului.
Imaginile pe care mi le-a trimis ieri prietenul meu, imagini ale unui loc atît de familiar m-au aruncat din nou peste gînduri. Omul este adînc corupt şi cu totul depravat. Augustin şi reformatorii au avut dreptate. N-avem scăpare decît prin „naştere din nou”, printr-o totală, ontologică intervenţie.
Natura umană nu poate fi cosmetizată, bucălată şi pusă pe bigudiuri, nici un make-up nu poate ascunde urîţenia omului. Şi Plaut are dreptate: Homo homini lupus est.
Am privit fotografia aceasta şi aşa ceva nu se poate întîmpla.
Nimeni n-a putut face promenadă sprijinindu-se în umbrelă printre cadavre. Nu poţi trece chiar pe lîngă acel copil care se scurge de pe trotuar după ce vei fi trecut pe lîngă bărbatul însîngerat, îndreptîndu-te către femeia ghemuită în poziţie fetală.
Nimeni nu a putut trece uitîndu-se ca la nişte animale moarte.
Uitaţi-vă la grupurile din spatele bărbatului care are capul întors. Dacă ştergi cadavrele din poză pare o stradă obişnuită.
Nu, nu, aşa ceva nu s-a întîmplat. Dacă s-ar fi întîmplat, atunci cînd am fi şters cadavrele din poză, groaza, scîrba, nedumerirea, frica ar fi trebuit să plutească peste tot în poză.
Nu te poţi plimba aşa pe …. Cuza Vodă, strada din Iaşi pe care este maternitatea unde a venit pe lume fiica mea.
Acolo s-a întîmplat ceea ce nu se poate întîmpla.
Marius Cruceru 
Ce să comentez la aşa ceva? Mi-e …ruşine …
Este greu sa analizezi atitudinea unor oameni, pornind de la o fotografie despre care ni se spune atat de putin. Ea nu poate fi inteleasa corect facand abstractie de contextul in care a fost facuta. Nu ne ramane decat sa speram ca „asa ceva nu s-a intamplat…”. Si totusi, se „intampla” sa trecem in fiecare zi, ce-i drept, nu pe langa cadavre, dar cu siguranta pe langa oameni care au mult mai multa nevoie de ajutorul nostru, decat un trup neinsufletit. Poate ca ar fi suficient sa le daruim un cuvant sau o paine sau …un raspuns. Dar ni se poate „intampla”, uneori, sa „oferim” doar „nepasare si cinism”, iar atunci, parca ar fi drept sa ne rusinam – vederea „goliciunii” inca mai naste rusine – insa este putin si pagubos lucru daca ne vom opri doar la a observa, a constata, a vorbi. Cel ce are mila de noi, ne sfatuieste sa ne cumparam „haine albe”, sa ne imbracam cu „in subtire”, adica in „faptele neprihanite ale sfintilor”.
Si totusi, vorbele umbla goale prin lume si oamenii mai rosesc uneori, tot mai rar si tot mai putini.
Eli, nu-i vorba de fotografii aici. S-a întîmplat. Titlul este o ironie.
Acest fel de chestiuni nu sînt de spiritualizat în acest fel…. de genul… „sînt oameni morţi în păcat pe lîngă care trecem” etc.
@Marius…ca sa pun gaz pe foc trec si articolul asta:
http://bradut-florescu.blogspot.com/2010/03/rostul.html
cam plastic limbajul dar foarte adevarat.
Hai sa facem ceva pentru tara asta, totusi!
Hai să facem ceva pentru ţara asta, Călin! Să emigrăm! 🙂
Realizez ca n-am invatat niciodata istorie. Sintem cu mintea stearsa complect de comunism. Ar trebui sa stim. Sint lucruri pe care ar trebui sa le stim…
Rodica, da, noi sîntem generaţia dopată cu istoria comunistă. Îţi mai aminteşti? „Regele a plecat cu vagoanele pline din ţară, a furat ţara de aur şi tablouri!”
Kn a fost facuta poza?
Cînd a fost pogromul!
Din pacate s-au intamplat mult mai multe grozavii decat ne putem imagina!
Am avut Harul sa lucrez cativa ani in Israel si am cunoscut femei care aveau multe povesti de acest gen!
femei care aveau tatuate pe brat numerele de inregistrare din lagar. Familia in totalitate, a pierit, au ramas ele, tinere de 15-16 ani pe vremea aceea…au ramas in viata ca sa poata povesti celor care spun ca n-a exitat holocaustul!Si sa nu uite!
Am auzit povestindu-se de familii care s-au mutat asa, de pe o zi pe cealalta din Sighetul Marmatie, la Timisoara…inca nu ajunse la destinatie cand, in Sighet, toti evrei au fost deportati, sau care se opuneau, ucisi pe loc…
Am cunoscut femei care-si purtau povara in suflet si refuzau pur si simplu sa povesteasca prin ce-au trecut…altele care nu au puterea sa revada locurile unde s-au nascut…au amintiri mult prea dureroase…
Si totusi, desi oamenii i-au urat si-i mai urasc pe evrei,ei, ca popor sunt mai vii ca niciodata,se roaga, traiesc,
muncesc si-L asteapta pe Mesia sa vina sa-i izbaveasca de ura oamenilor….noi, crestinii il asteptam pe Mesia sa REvina…astea e mare diferenta intre noi si ei.
ştiu la ce te referi. Am întîlnit şi eu o româncă care a fost închisă pentru credinţă, bunică bătrînă şi mi-a spus… „acel fel de lucruri nici nu trebuie să mai fie pomenite între noi. „. am înţeles imediat la ce se referea.
uneori putem invata de la animale:
http://www.libertatea.ro/stire/emotionant-un-caine-salveaza-viata-altui-caine-222881.html
La Odessa s-au intamplat lucruri si mai oribile. Le-am auzit povestite de la doi martori oculari (unul regreta sincer, altul se lauda!). Militarii romani au inchis evrei in baraci si le-au dat foc. Cine incerca sa iasa prin acoperis era mitraliat. Si asta pentru ca niste partizani (presupusi evrei) infaptuisera un act de sabotaj! Ce lagatura era intre faptasi si oamenii care au fost arsi de vii?! Ca sa nu mai vorbim de Conventia de la Geneva…
Bunicul meu mi-a povestit un episod despre executia unor copii evrei, la care el nu a vrut sa participe si a fost trimis in linia intai (dupa ce, initial, capitanul al carui ordin refuzase sa-l execute ii facuse rapost de trimitere in fara Curtii Martiale pentru neexecutare de ordin). Imi povestea mereu aceasta intamplare. Dumnezeu l-a salvat miraculos din transeele liniei intai si autorii masacrului (militari romani, nu germani!) au pierit intr-un bombardament la doua zile dupa acest episod. Intregul episod a fost confirmat de un alt martor la „eveniment”.
Mai exista o poza de la Iasi, mi se pare ca o ai si tu pe patratosu. Din capul unei fetite inca mai curge sange…
Despre adulti s-a spus ca au atacat armata romana/germana si ca au fost, in consecinta, tratati ca partizani (oricum, o minciuna oficiala, daca victemele de pe strada Cuza Voda erau partizani, atunci si eu sunt Che Guevara). Dar copiii? Erau si ei un pericol pentru „glorioasa” armata romana/germana?!
Acum se incearca „cosmetizarea” evenimentului (conform proverbului – fals! – ca romanii, crestini de mii de ani, sunt buni si nu ar fi putut face asa ceva).
Se spune ca Iasiul era zona de razboi a armatei germane. De unde se vede ca aliatii sunt buni sa dai vina pe ei si sa-i tradezi cand nu-ti mai sunt de folos.
Altii dau vine pe legionari (desi cea mai mare parte dintre ei erau, in acel moment, morti sau inchisi).
S-a scris o carte despre acest eveniment: „Armata, maresalul si evreii” (Alex Stoenescu)
Documentele arata ca responsabilitatea autoritatilor romanesti nu poate fi eludata. Trenurile pline cu evrei, care s-au plimbat prin tara pana cand au murit aproape toti, au circulat in Romania, nu in Germania sau pe Marte.
Romania era aliata Germaniei, nu era o tara ocupata (si oficialitatile romane din acea vreme se laudau foarte des cu acest fapt).
Cum poti sa-i faci statuie cuiva care a permis asa ceva?! Cum ramane cu sangele copiilor rapusi pe strada Cuza Voda?!
Cum poate fi erou cineva care a permis asa ceva?
Am auzit de anumite comparatii, gen „maresalul Antonescu este Mannerheim al nostru”. Cred ca numai cineva care nu studiaza cu atentie biografiile celor doi poate sa faca astfel de alaturari. Mannerheim a stiut sa-si apere tara de rusi si atat. Nu a avut nimic cu evreii, nu a acceptat sa participe la asediul Leningradului (relatiile cu Germania lui Hitler au fost pur formale). A stiut sa foloseasca jocurile diplomatice in interesul Finlandei. In plus, le-a dat sovieticilor o bataie (razboiul de 100 de zile) pe care nici acum nu au uitat-o (in ciuda superioritatii numerice si tehnice a sovieticilor!).
Mannerheim are statui in Finlanda pentru ca strazile din orasele finlandeze nu s-au patat cu sange de copii…
Este oribil ce s-a intamplat la Iasi si la Odessa.
Cei care spun ca nu s-a intamplat nimic sa mediteze in fata fotografiilor cu copiii impuscati…
Eu stiam ca razboiul se poarta intre doua armate, ca exista un cod al onoarei militare. Un militar care este capabil sa impuste civili neinarmati, femei si copii nu este militar ci criminal notoriu, frate cu Jack Spintecatorul si Ramaru.
Astfel de militari nu merita statui, ci o sentinta (previzibila) a unei Curti Martiale oneste.
Îngrozitor! Pur şi simplu nu am cuvinte să răspund!
Fostul meu profesor de română ne-a povestit la curs cîteva scene din Tîrgu Cucului din Iaşi. Românii ortodocşi, creştini de 2000 de ani, au ucis cu sînge rece oameni la care pînă mai ieri le ceruseră un pahar cu apă.
Antonescu? Un erou pentru oameni care n-au simţit niciodată gustul fricii eroice prin vine.
emigreaza in israel prietene .acolo e tara pe care o vrei .
probabil așa vom face ca să nu fim cumva concetățeni. Cu asemenea proximități este mai bine oriunde. Salutări cu un psalm de imprecație.
Multumesc. Marius, pentru acest post.
Ca iesean de bastina, ma simt rrusinat si responsabil solidar cu ceea ce au facut concetatenii nostri.
Acesta este unul dintre motivele pentru care am colaborat intens cu Comunitatea evreilor in cadrul Centrului medical al Fundatiek Filocalia, pe vremea cind eram implicat cu aceasta. Multi pacienti evrei au fost tratati acolo, sup supravegherea batrinului doctor Hoisie, Dumnezeu sa-l odihneasca, un veritabil specialist care a fost mentor ani de zile medicilor nostri.
draga Danut,
ieri am fost in Iaşi. Fast. Binecuvîntarea Sofiei Clara!
Am fost prin aceste locuri!
Poate ar trebui organizată o slujbă, nu ştiu, ceva religios, o slujbă de mărturisire publică şi de cerere de iertare, o rugăciune de genul celei din Daniel 9.
Se trece Marius, se trece pe langa oamenii morti si azi, la fel de promenadic”, la fel de indolet, si poate, mai cu reala cruzime decat atunci.
Suferinta evreilor a fost Imensa. Dar , suferinta oamenilor de astazi, cine o mai evoca ? cine striga RUSINE! si cui ?
Pe cine sa invinuim de milioanele de avorturi, de schizofrenici ucisi in spitalele de psihiatrie prin infometare, pe cine sa rusinam de miile de orfani si miile de sarmani ce abia mai respira?
Moartea si indolenta iau multe forme…Inca.
da, Lia, dar asta este altă discuţie. Nu muta subiectul de discuţie. Acum sîntem la capitolul ISTORIE nu la EVANGHELIZARE.
Cu totul altceva.
Dacă nu înţelegem ŞI ACEA SUFERINŢĂ avem probleme şi cu înţelegerea suferinţelor pe care le enumeri tu.
reactiile empatice ale animalelor si ale oamenilor in diverse situatii.
http://www.denistube.com/animaux/lempathie-des-animaux/
Mulţumim! Interesant!
si astazi se trece cu indolenta pe langa muribunzii care au ca destinatie finala iadul.
Da, spiritual, într-adevăr, numai că sîntem la alt capitol acum.
A propos, Michael, nu trebuie să îmi răspunzi: cînd a fost ultima dată cînd ai împărtăşit cu cineva evanghelia, aşa direct, fără anestezie şi rapid, pe stradă?
Cind am vazut si eu pozele astea pentru prima data m-am cutremurat. O strada pe care am trecut de atitea ori… Sincer, cei mai multi dintre noi, generatia mea, cel putin, nu am stiut mai toata viata noastra ce s-a intimplat la Iasi. Eu am aflat prima data rasfoind o carte despre Holocaust in biblioteca unui institut din Londra. Nu mi-a venit sa cred. Poze, harti, documente, date, etc….
Dar poaza asta a fost cea mai miscatoare. Raul inimaginabil e mai aproape de tine decit ai vrea sa crezi… E infricosator de aproape. Da, astia care au facut asa ceva au fost romani. Poate unii dintre ei se credeau patrioti. Poate cei care trec pe linga ei aparent nepasatori aveau scuzele lor. Poate se gindeau ca vor fi arestati daca arata compasiune… si aveau poate copii acasa… Ma gindesc cu groaza ca si eu poate am scuzele mele cind trec pe linga oameni fara sa-i ajut. Asa este, numai o re-nastere, de Sus, din Dumnezeu, numai puterea si dragostea lui Dumnezeu in noi poate schimba realitatea asta cruda. Animalul asta din noi capabil de orice in conditii prielnice.
„Popor crestin”, cuminte, din nastere, de 2000 de ani!! Hai sa fim seriosi! Pe cine vrem noi sa prostim? Pe noi insine, evident, nu pe altcineva. Si psihologii spun ca persoana cea mai usor de amagit/mintit/prostit sintem noi insine.
Doamne, ai mila!
Mircea, ieşenii ar trebui să ştie că în fiecare zi calcă pe sînge. TRebuie neapărat să facem o slujbă acolo.
Citesc acum, aproape am terminat, Pentateuhul(cu biserica). De citeva ori se spune acolo ca batrinii si preotii trebuie sa faca ceva concret atunci cind un om nevinovat este omorit miseleste „ca sa curete tara de singele nevinovat”; pentru ca tara sa nu se incarce cu singe nevinovat, „caci singele celui nevinovat pingareste tara” (Deut. 19:10, 13; 21:9; Numeri 35:33). Ideea este ca daca „tara” este nepasatoare fara de uciderea unui om nevinovat toata tara e vinovata de omor (Deut. 19:10). Si Ieremia precizeaza ca unul din principalele capete de acuzare impotriva poporului si motive pentru care Dumnezeu l-a trimis in exil a fost singele nevinovat varsat in tara si in special in Ierusalim.
La Iasi nu a fost un om sau doi, ci citeva mii (desi cifrele sint inca disputate, cred ca se accepta ca e vorba de MINIM 2000).
Nu stiu exact ce si cum trebuie facut, dar ceva trebuie facut. Putem incepe, probabil, cu recunoasterea publica, in bisericile noastre si in presa locala, a intregii orori comise la Iasi. Probabil cel mai potrivit moment ar fi Ziua Holocaustului, dar cred ca se poate si in Saptamina Mare, cind se vorbeste mult despre „vina evreilor” in rastignirea lui Cristos – o tema recurenta in discursurile antisemitilor, de parca numai ei si-au dat acordul la rastignirea Domnului Isus. Oricum, ura nu are nevoie de motive reale, daca nu le are le inventeaza.
E nevoie de „acknowledgement”, de recunoasterea si insusirea vinei si de un fel de „vicarious repentance”, in felul in care o fac Daniel si Neemia. La anul in iunie se implinesc 70 de ani. Poate ar fi timpul, in sfirsit, sa incheiem acest capitol de „exil”. Cred ca se va dsicuta destul de mult in presa atunci. Sper…
La asta mă gîndeam şi eu.
S-au făcut servicii religioase pentru tot felul de lucruri,
dacă Biserica Baptistă din Iaşi sau Bisericile reunite ar face o slujbă comună de comemorare a Pogromului Ieşean cu rugăciune pentru iertare şi rugăciune pnetru poporul Israel?
Cu predică, cu tot ce trebuie .
Cand am venit in Iasi, acum 11 ani, nu stiam nimic. Am aflat mai tarziu. Acum ca sint iesean nu pot sa nu-mi aduc aminte de aceasta fotografie de fiecare data cand merg pe Cuza Voda. Mai intai ucizi sau participi tacit la moartea unor oameni nevinovati si lipsiti de aparare, iar apoi te plimbi pe trotuar sa privesti cu o „delicatete” burgheza. De parca nu s-ar fi intamplat nimic.
Schizofrenie diavoleasca pe culmea cea mai inalta.
Eu cred ca oamenii aia nu sint normali. Psihopati mai degraba le-as spune… Costumul bine calcat, camasa cu doi nasturi desfacuti, mers degajat, umbrela etc.
Daca nu stiati(pentru cei care nu sint din Iasi), zona str.Cuza Voda si str. Stefan cel Mare si Piata Unirii sint strazile cele mai strabatute la sfarsit de saptamana de plimbareti. Sint chiar in centrul orasului.
Au iesit si ei la promenada.
Nistor, este greu de interpretat acea fotografie. Eu văd, de asemnea, spaima morţii pe chipu trecătorilor. Este o spaimă ascunsă bine.
Acum vreo 12 ani redactam ceva bucatele dintr-o carte document, „Transnistria”, pentru editura DU Style. N-am apucat s-o vad, ma mutasem deja la ALL. Dar am avut documentele in fata. Romania evita asta… Pentru ca se afla pe locul 2 la „shoah”, cu peste 600 de mii de evrei ucisi, in Moldova si in Transnistria, basca episodul Odessa. Antonescu si Alexianu – calai.
Intr-adevar, rusinos pentru noi. Dar mai ales tragic pentru ei. Domnul a zis ca ii trimite in lume si trimite si biciul dupa ei. Dar a adaugat ca va fi vai si-amar de Neamurile care vor folosi acel bici. Cred ca ne meritam soarta.
Adaugă la asta şi faptul că avem cele mai multe înjurături cu numele lui Dumnezeu şi obiecte bisericeşti. Mă mir că peste România răsare încă soarele şi plouă.
Din păcate, așa ceva s-a întâmplat. În sau din România au murit peste 250.000 de evrei în timpul holocaustului.
Se pare că numărul este mult mai mare, Emsal.
Va recomand cartea ,,Aliatul uitat al lui Hitler” de Dennis Deletant , unde se vorbeste despre omorarea evreilor din Romania de regimul Antonescu , cu probe : sunt publicate documentele oficiale care contin ordinele de represiune asupra evreilor de la Iasi , precum si rapoarte ale ofiterilor care se s-au ocupat de masascrarea evreilor in Transnistria.
Mulţumim, Paul!
Chiar acum citesc cartea lui Deletant.
Cam scumpa (48 RON, 396 pagini), sper sa merite banii.
Am gasit o mica greseala. 🙂
Scrie Deletant pa p.41: „La iesirea din arest (dupa ce au fost achitati, se intelege din context – n.proprie), Ion Mota, unul dintre complotisti, l-a impuscat mortal pe cel suspectat ca i-ar fi tradat” (adica pe Vernichescu).
Mota l-a impuscat pe Vernichescu (care era inchis si el) fiind inca in inchisoare pe 28 martie 1924, nu la iesirea din arest (halal detentie, daca a ajuns in posesia unui pistol :-)). Achitarea „vacarestilor” a avut loc a doua zi, pe 29 martie. Toti au fost achitati, in afara de Mota (tocmai din cauza atentantului asupra lui Vernichescu). Mota avea sa fie achitat pe 26 septembrie 1924.
Apoi, desi a incasat vreo 6-7 gloante, Vernichescu a scapat cu viata (deci nu a fost impuscat mortal).
Doua erori intr-o singura fraza. Sper ca in rest Deletant este mai atent.
Mulţumim de sesizare, iarăşi cercetător pur sînge… şi a propos, dacă nu te superi că o fac şi aici: LA MULŢI ANI!
Multumesc si aici!
Dupa parerea mea , pentru a ajunge la o intelegere mai aprofundata a temei ridicata mai sus trebuie citita corespondenta intre Francois Furet si Ernst Nolte , aparuta la ‘Humanitas’ , si eventual enorma lucrare a lui Ernst Nolte :” La guerre civile europeene , 1917- 1945 ” gasibila in Franceza sau Engleza pe Amazon. Aici gasiti ‘nodul’ problemei Comunism – Nazism siproblema manipularii etniilor de catre Stalin pt. a impune comunismul in Europa .
Se pare că bibliografia noastră se îmbogăţeşte. Mulţumim!
Am citit recent că în Transnistria s-au ucis aproximativ 800.000 – e înspăimântător dacă e adevărat.
In acea poza nu sunt oameni care trec indiferenti pe langa cadavre sunt oameni care si-au impietrit inima la durerea din jur pentru a putea sa traiasca si sa fie de ajutor la ai lor. Indiferenta o adaugam noi acelei poze, noi cei care nu am trait razboaie si nu stim ce sacrificii presupun.
Oamenii sufera cand asista la nedreptati sau crime dar slabiciunea, conformismul ori frica ii impiedica de ce le mai multe ori sa ia atitudine. Daca credem ca astfel de situatii au loc doar pe vremuri de razboi ne inselam, ele pot avea loc oricand si ceea ce e mai trist e ca si in prezent prea putini oameni ar avea atitudinea potrivita.
nu te-ai gîndit şi la teamă.
Oameni care din teamă nu mai PAR sensibili la suferinţa altora. Am trăit în armată asta. Un altfel de regim cocenrtanţionar.
Da. Frica faciliteaza raul. Foarte multi au ucis sau au fost participanti tacuti la crime, de frica. Teama de pericolul real sau imaginar… Nu degeaba zice autorul cartii Evrei ca prin frica de moarte Diavolul ii tine pe oameni sclavi toata viata.
Nu aşa s-a întîmplat şi pe vremea comuniştilor? Unii sînt vinovaţi doar pentru că au ales să nu facă nimic în faţa răului.
pasiivorbelor: spuneai ceva despre indiferenta. Dar a fi indiferent nu inseamna doar sa nu-ti pese, ci si sa nu ai nici o parere, sa n-ai nimic de zis. Am impresia ca este sora cu idiotenia, pt ca inseamna sa nu ai nici o convingere, nimic in care sa crezi (fie bun fie rau). Doar cainii fac asa. Se uita, miros si ling daca e de lins apoi trec mai departe. D-l Isus a condamnat acest comportament in Pilda Samariteanului milostiv
Obelix, nu ți se pare prea dur și disproporționat limbajul?
Imi cer scuze daca am jignit pe cineva, nu asta mi-a fost intentia.
Nu stiu ce s-a intamplat cu ultimul mesaj,lipseste cam mult din el. In fine, ce doream sa spun este ca nu am nici o intentie sa jignesc pe nimeni, nici pe „pasiivorbelor”, cu atat mai mult pt ca sunt nou pe aici. Ce doream sa spun este ca indiferenta ne face totusi complici. Condamnam mai degraba termenul „indiferenta”. Nu cred ca nu poti fi implicat in ceva cu care venim in contact. ca vrem sa stam deoparte si sa nu avem deaface cu lucrul sau situatia respectiva, pt ca in opinia mea indiferenta nu poate fi aparata. A ne inchide gura, ochii, a ne astupa urechile ii ofera omului iluzia ca nu stie si deci nu poate fi luat drept complice, dar cred ca tocmai aceasta ne incrimineaza.
Inca odata, scuze pt duritate (si limbaj).
Stail liniştit, că nu eşti dur, azi mi-au scris la postul ăsta doi fascişti.
Sper să scap totuşi cu faţa curată 🙂
Har si pace tuturor. Mai citesc din cand in cand postarile (si articolele) de pe acest site si imi plac. Incep sa vad lucrurile cu alti ochi (din perspectiva fiecaruia). Insa acest articol ma facut sa raspund. Tocmai termin de citit o carte scrisa de un evreu italian pe nume Primo Levi care a fost in lagar la Birkenau, Polonia. Cartea se numeste „If This is a Man”. Ce m-a cutremurat cel mai mult in cartea aceasta, pe langa toate grozaviile prin care a trecut autorul a fost o portiune din introducere care pur si simplu parca ma macina cand ma gandesc la ea. O redau aici in limba engleza pt ca o eventuala traducere ar diminua greutatea cuvintelor.
You who live safe
In your warm houses,
You who find, returning in the evening,
Hot food and friendly faces:
Consider if this is a man
Who works in the mud
Who does not know peace
Who fights for a scrap of bread
Who dies because of a yes or a no.
Consider if this is a woman,
Without hair and without name
With no more strength to remember,
Her eyes empty and her womb cold
Like a frog in winter.
Meditate that this came about:
I commend these words to you.
Carve them in your hearts
At home, in the street,
Going to bed, rising;
Repeat them to your children.
Or may your house fall apart,
May illness impede you,
May your children turn their faces from you.
Cred ca Holocaustul a fost modul cel mai hidos prin care omul si-a aratat vreodata fatza. Ce este mai rau este ca oamenii au vazut, au stiut, si totusi nu au avut nimic de spus
Obelix, mulțumim pentru aceste cuvinte… care ne dor.
Nu, Holocaustul mă tem că nu a fost ce e mai rău.
ce este mai rău abia va veni.
și ce va veni a mai fost, așa cum spune eclesiastul.
Pingback: Despre ironie, pomografie şi carnavalul animalor « La patratosu
O secventa a realitatii intunericului, a monstruozitatii firii omului, a grozaviei pacatului. Tragic este ca multi neaga astazi sa priveasca intr-un asemenea trecut si sa-l recunoasca, probabil ca asta va face ca asemenea grozavii sa se mai repete pe viitor. Ca sa nu mai vorbim aici de recunoastere, marturisire si schimbare a mintii, deja am ajunge la o interventie a lui Dumnezeu in mintea omului.
Ai spune cu siguranta, da, nazismul, garda de fier, extremism ortodox, totusi este fiara din noi oamenii, natura corupta. Ganditi-va la protestanti din Europa care au fost gata sa ucida, ganditi-va la unii „frati” de-ai nostri din Ku Klux Klan, care au ajuns sa ucida fara resentimente. Sa privim astazi la islamistii care dau foc crestinilor pe marginile drumurilor prin Africa si nu numai.
Se pare ca firea pamanteasca nu poate fi imblanzita, asa cum zicea fratele Marius citand pe Augustin si reformatorii de odinioara: „N-avem scăpare decît prin “naştere din nou”, printr-o totală, ontologică intervenţie.” Cred ca este foarte necesar ca dupa ce am fost nascuti din nou sa ne sfintim, sa ne lasam umpluti si calauziti de Duhul Sfant, altfel firea poate da din nou lastari si ajunge chiar sa ne conduca. Acesta-i gustul amar al intunericului si acel strigat al lui Pavel: „O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte…? ”
Doamne ai mila!
Citind din nou articolul m-am umplut de tristete ca si prima data, acum cativa ani. Probabil ca am o imaginatie bogata, dar am simtit unda de tristete a acelor zile, tristete care dainuie prin noi, prin mine, prin tine, prin cei care au simtit fiorul durerii acelor ani. Tristete care parca se indarjeste sa supravietuiasca prin noi, lasandu-ne dire pe obraji. Poate unii suntem mai melancolici,…. poate datorita pierderii unui tata,….. poate datorita piederii unei mame,….poate a cuiva drag care a lasat urme adanci in suflet. Dumnezeu sa aiba mila de tarisoara noastra greu incercata de 80 de ani.
Nu stiu de ce se vorbeste aici despre aceasta istorie tragica la timpul trecut („a fost”, „au iesit la promenada”, „cum a fost posibil?” „astia care au facut asa ceva au fost romani”, etc). Dragilor, daca maine s-ar mai porni un razboi (sa zicem ca ar mai veni cativa nazisti sa ne ajute cumva la „reintregirea gliei stramosesti” de exemplu), veti vedea nu numai cativa oameni trecand nepasatori pe langa acele „cadavre jidovesti imputite”, dar chiar razand fericiti, sadic, scuipand pe ele… pentru ca in sfarsit… „Dumnezeu a facut dreptate”! Majoritatea ortodocsilor „pur sange” ar fi gata sa faca „curatenie in tara”. Sute de poze color, cu detalii amanuntite, mii de filmulete pe YouTube cu sange de copil evreu siroind pe caldaram ar umple lumea virtuala si spatiul mass media in atare situatie… Va rog sa ma iertati pentru aceste „vederi pragmatice”. Dar incercati sa tastati pe Google doar cuvintele „evreii care”. Veti gasi mii de replici si apostrofari pe o multime de bloguri, ziare, forumuri, toate ROMANESTI (!), care va vor convinge ca am dreptate. De atunci nu s-a schimbat nimic. Generatia romaneasca de azi e cu mult mai pregatita pentru un macel similar. Ma scuzati daca nu am ochi si pentru mai bine, dar ceea ce citesc azi pe net nu sunt scrierile lui Antonescu sau Hitler, ci a vecinilor nostri de scara ori din blocul vecin…
Domnului Preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc,
Domnului EDGAR BRONFMAN,
Subsemnatul, Gheorghe Mateevici, m-am născut şi am crescut, până la data de 28 iunie 1940, în Ungheni-Târg, jud. Iaşi, dată la care Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost luate prin RAPT de către URSS, în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi cu acordul tacit al Puterilor Aliate din acea vreme, adică Anglia, Franţa apoi şi SUA. Acest tratat declarat nul de către toate ţările, este valabil şi astăzi cu privire la teritoriile mai sus amintite.
V-am expus pe scurt istoria locului meu natal în urma căreia părinţii mei şi eu personal am fost deposedaţi de toate bunurile mobile şi imobile, iar viaţa noastră a fost pusă în pericol de către orânduirea bolşevică.
Domnule Preşedinte,
Pe data de 29 iunie 1940, fiind în gara Iaşi, ca refugiat, am văzut cu ochii mei câţiva ostaşi care au adus într-o pătură trupul unui ofiţer român, opărit cu apă clocotită şi smoală topită. Din cele spuse de ostaşi a reieşit că moartea lui s-a datorat unui grup de evrei din Ungheni, care, cu găleţi pline cu apă clocotită şi smoală topită, au aruncat peste ofiţeri şi soldaţi. Din relatările ostaşilor a reieşit că cei care au condus această acţiune au fost doi evrei, care deseori veneau în casa noastră, fiind prieteni cu fratele meu cel mai mare. Unul dintre ei era poreclit câinele roşu, iar celălalt un evreu şi jumătate, numele lor de familie fiind Katz şi Weissman. Aceşti tineri au acţionat sub egida partidului Mişmar (Straja) care avea ca lozincăSionism, Socialism, Iubire de Oameni. Pe întreg teritoriul Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, în perioada 28 iunie – 2 iulie 1940, bande înarmate de evrei au trecut la asasinarea civililor şi militarilor fără excepţie, ştiind că armata română avea dispoziţie să nu riposteze. În total au fost asasinaţi, dezarmaţi, dezonoraţi peste 32.000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi români, care apoi au fost predaţi autorităţilor ruse care i-au lichidat. La un bilanţ făcut pe data de 6 iulie 1940 de către autorităţile române a reieşit că au fost asasinaţi 4324 de civili, ca: preoţi, învăţători, jandarmi, comisari, agenţi fiscali, muncitori şi ţărani – asasinaţi de elementul evreesc din teritoriile ocupate de sovietici. Totodată, bande de evrei înarmaţi au jefuit în sate, târguri şi oraşe pe toţi cei pe care îi ştiau că deţin obiecte de valoare.
În anul 1941, familia mea a salvat de la moarte sigură peste 2000 de evrei polonezi, care urmau să plece în lagărele naziste.Tot în acelaşi an, în timpul rebeliunii legionare, la Bucureşti, am ţinut ascunse timp de 2 zile şi 2 nopţi familiile Oziac, Katz, Polak, Tannenbaum şi Goldenberg. După plecarea lor de la noi, un agent de la Siguranţa Română i-a spus tatălui meu că, dacă vecinul Popescu afla, noi toţi am fi fost morţi.
În anul 1948, în baza unei Legi emise de puterea comunistă, la propunerea unor deputaţi din Marea Adunare Naţională, în frunte cu tov. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan, n.n.), s-a solicitat şi s-a aprobat sistarea tuturor pensiilor, indiferent de sursa lor: IOVR, Asigurări de Stat, Buget etc.Tatăl meu şi câţiva invalizi din primul Război Mondial au făcut un memoriu în care solicitau să li se lase pensiile, acestea fiind unica sursă de venit. După înaintarea memoriului, tata a fost percheziţionat de Securitate şi arestat în urma unui denunţ făcut de tov. Katz, salvat de noi de la moarte. Acest lucru l-am aflat în anul 1962, de la familiile Tannenbaum şi Goldenberg, care au plecat în aceeaşi zi în Israel. Iată cum s-au purtat evreii după 1944 cu românii care sunt acuzaţi că i-au omorât pe evrei.
În anul 1949, mama mea era directoarea Căminului de orfani, din str. Berthelot nr. 24, din Bucureşti. În perioada 15 iunie-15 septembrie, i s-au adus 150 de copii evrei între 7 şi 15 ani, din URSS, patronaţi de Organizaţia Joint. Aceşti copii, fie fetiţe, fie băieţi, erau numai piele şi os, toţi având pe mâna dreaptă imprimat un număr de ordine căpătat în lagărele naziste. După perioada de 3 luni de zile, când au venit reprezentanţii Joint, nu au recunoscut copiii, care la aducere erau total dezumanizaţi. Delegaţia Joint a mulţumit mamei mele pentru ceea ce a făcut pentru aceşti copii, iar în ziarul Universul din acele zile s-a publicat o scrisoare de mulţumire.
Domnule Preşedinte,
Faţă de felul în care s-a purtat familia mea cu toate cunoştinţele de naţionalitate evrei şi cum s-a purtat şi naţiunea română, în perioada 1941-1944 faţă de evrei, nu consider că poporul român ar fi vinovat de holocaust. Din scurta relatare prezentată reiese clar cine a ridicat primul sabia, împotriva poporului român. Această atitudine a continuat neîntrerupt până astăzi. Nu credeţi că este momentul ca evreii să ceară iertare poporului român pentru răul pe care l-au cauzat naţiunii române?
Până la sfârşitul ostilităţilor, un număr de 1.700.000 de cetăţeni români au fost asasinaţi, deportaţi, exilaţi din teritoriile ocupate de sovietici, şi cu contribuţia evreilor din ţară şi din URSS. Noi credem că este necesar să se termine toată propaganda dusă împotriva naţiunii române (că am fi anti-evrei) şi credem că această situaţie se datorează unor evrei din ţară şi din străinătate care au ceva de ascuns.
Noi solicităm ca în presa noastră Comunitatea evreiască din România să arate numărul de evrei asasinaţi pe teritoriul actual al României, cu nume, prenume, locul naşterii şi locul asasinării. Noi ne ştim victimele. Evreii nu şi le ştiu? De ce nu le dau publicităţii? Holocaust au făcut ruşii, ucrainenii, polonezii, englezii, ungurii, americanii, toţi au făcut – într-un fel sau altul –crime împotriva naţiunii evreieşti. De ce nu sunt şi aceste naţiuni acuzate, numai România şi Germania?
Acuzele care se aduc României ascund ceva referitor la soarta ei. Ce se are în vedere cu această ţară? Ar fi mai bine ca, în schimbul răului care ni s-a făcut, să ajutaţi naţiunea română, aşa cum au declarat mulţi evrei lucizi. Dar nu se doreşte acest lucru, pentru că aşa prevede Talmudul?
Cu respect,
Gheorghe Mateevici,
Bucureşti, B-dul Elisabeta Nr. 39, sector 5
Intr-o localitate de oseni – Gherta Mica , jud . Satu Mare – s-a intamplat ca venind armata maghiara de ocupatie , au fost stransi evreii pentru a fi trimisi in lagarele de exterminare . Insa un osan , a sapat o pivnita intr-un munte din apropierea satului unde timp de 4 ani , a tinut ascunsa o familie de evrei . Ca multumire , un urmas al acelui osan a fost dus de acesti evrei in America si traieste in Chicago . Povestea aceasta am auzit-o in Chicago , acasa la una din supravietuitoare , acolo unde locuia urmasul acelui osan curajos . Un intamplare care arata ca putem fi si altfel …
Frumos, mulțumim pejntru informație și descriere. Merită documentată istoria aceasta.
Pingback: Copiii Auschwitzului, Pelerinaj pe biciclete Oradea – Auschwitz, Ediția a II-a, În memoria Annei Frank | Marius Cruceru
Domnul David, cei care sînt la putere, sau invingătorii au scris dintotdeuna istoria.
Vă sună cunoscut pasajul de mai jos?
1. Cand Domnul Dumnezeul tau te va aduce in tara in care vei intra si o vei lua in stapanire, si va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiti, pe ghirgasiti, pe amoriti, pe canaaniti, pe fereziti, pe heviti si pe iebusiti, sapte neamuri mai mari la numar si mai puternice decat tine;
2. cand Domnul Dumnezeul tau ti le va da in maini si le vei bate, sa le NIMICESTI CU DESAVARSIRE, sa nu inchei legamant cu ele si sa n-ai mila de ele. (Deut.7:1/2)
Păgânii au făcut exact asa cum invată carțile NOASTRE sacre, trauma este ca i-a lovit pe ai nostrii.
Este atâta ură si dușmănie in lume pe care noi crestinii adevărați, plin de duhul sfânt, părtasii ai alegerii lui Cristos, le propagăm in lume. Cred că ar trebui să fim indigniați pentru că scripturile noastre propăvăduiesc că, ar putea exista cineva care să merite un asemenea tratament.
Când ai nostrii îi distrug pe alții, slavă domnului, cand alții, le plătesc la ai noștrii așa cum au susținut de decenii că trebuie tratat cel lepădat, cel altfel decât noi, e strigător la cer.
Era doar o remarcă a mea, de tânăr indignat de ipocrizia in care am fost condiționat să-mi trăiesc exstența. Suntem cu toții la fel.
Când ai nostrii au avut șansa să abuzeze nu s-au dat inapoi, cand alții pot ne abuzează si ei.
stimate Rich, cunosc acest tip de retorică, paralela dintre textele referitoare la purificarea etnică din VT si holocaust.
Paralela este imposibil de făcut.
Orice fapt istoric trebuie contextualizat. La fel, persecuțiile creștinilor din primele secole. Fiecare fapt istoric trebuie corect integrat în vremea lui, trebuie, de asemneea, căutată relația cauză-efect.
Eu nu privesc holocaustul din perspectivă religiaosă, ci din perspectiva omului secolului XX cu pretenția de minimă civilizație.
Postarea de mai sus este un răspuns la exclamația: acest soi de lucruri nu se pot întîmpla într-o lume ca a noastră.
Ba bine că da!
Tocmai de aceea este glorioasă crucea, Cristosul, că prin El propovăduim altceva decît cine o plătește cui.
Pingback: #REZIST – memoria istorică – ziua 21 | Marius Cruceru
Pingback: De ziua rememorării Holocaustului – începem înscrierile pentru turul Gino Bartali | Marius Cruceru