Care este simbolul comunismului pentru tine?

Era ora 7.00 dimineaţa a doua zi! Liberi de comunism!!!! Ehehe, parcă ştiam noi ce spunem acum 20 de ani, după ce ne omorîserăm preşedintele şi prim-vice -prim-ministrul, aşa cum erau ei? 26 decembrie părea prima zi a unei noi ere: Libertatea.

Eram în armată! Făceam din nou gardă, după o semiarestare, eram filtru spre ieşirea din Topraisar spre Negru Vodă. Sorbeam aerul cu nesaţ. În mintea mea de adolescent de 18 ani mi se părea că am făcut istorie, că s-a schimbat ceva radical în tot neamul, în toţi românii!

Parcă toţi erau mai buni. Credeam că, dacă am rupt steagul de stemă sau dacă am dat foc steagului roşu al partidului totul s-a încheiat. Era un fel de gest katarhic pe care îl săvîrşiserăm. Ceauşescu jucase rolul ţapului pentru Azazel. Ne-am pus mîinile pe capul lui şi l-am trimis pe pustii. Eram eliberaţi! Fals!

Nu! Comunismul stăruie încă în noi, ne-a intrat în viscere, în gene. Ne trebuie alţi 20 de ani ca să scăpăm. Exact ca poporului evreu după ieşirea din Egipt, nouă trebuie să ne putrezească oasele în pustia asta pentru ca ai noştri copii să fie cu adevărat dezintoxicaţi de comunism.

Fiecare dintre noi avem amintirile noastre de atunci… generaţia decreţeilor are anumite lucruri de care îşi aduce aminte, generaţia mamei mele … altele.

Noi nu avem amintirea celulelor, gratiilor, păsatului, hainelor vărgate, noi nu ştim Canalul, Capul Midia, reeducarea piteşteană, noi nu ştim cum zboară dinţii din patul puştii jandarilor. Noi n-am fost bătuţi cu vergeaua de la AKM.

Noi avem alte amintiri.

Pentru mine cel mai relevant simbol (folosesc cuvîntul în sens restrîns cu o conotaţie mai degrabă din sfera semioticii) este acel căţeluş cu capul puţin întors. Acela şi peştele de sticlă aflabil în trei mărimi: mic, mare şi mijlociu.

Acestea două mi se par cele mai semnificative. Acestea îmi aduc aminte mie de comunism. Par nevinovate obiecte. Nuuuu! Sînt criminale. Aceste obiecte sînt de spirit distrugătoare, de creativitate omorîtoare. Duhul comunismului zace în sticla aceea şi sub capul şi ochii supradimensionaţi ai căţeluşului ăluia trist.

Vă mai amintiţi? Toate mobilele erau la fel, toate servantele, toate vitrinele la fel. Ba… toate bibelourile noastre erau la fel. Acel căţeluş a fost în cel puţin 70% din casele românilor, maghiarilor, slovacilor şi chiar germanilor care au trăit comunismul din România. Dacă nu el, atunci… peştele…

Mobila? Variaţii pe aceeaşi temă. Mileurile? Atotprezente. La fel! Dar toate la fel.

Nu era o chestie de gust sau de identiate naţională. Nu ni l-a dat de la serviciu sau de la partid să îl punem acolo… dar majoritatea românilor l-au cumpărat. Au dat bani şi pe peşte şi pe căţeluş? DE CE?

Că era simpatic? toată lumea avea! Că era valoros peştele? Nu! Toată lumea avea! Ceasul Slava era bun? Numai din ăsta se găsea?

De ce? tocmai… aşa erai ÎN RÎND CU LUMEA… Să vadă vecinii, cumnaţii, rudeniile… toţi CĂ ŞI NOI AVEM!

Porţelanurile astea s-au făcut cadou, s-au dat zestre, chiar şi zilele trecute am mai văzut unul, un căţeluş cu urechea ciobită şi un peşte plin de praf, dar erau acolo, de zeci de ani.

Pentru mine asta este una dintre cele mai mari crime săvîrşite de comunism: uniformizarea gusturilor, uciderea personalităţii, identităţii, prin anularea distinctivităţilor. A fi după Chipul lui Dumnezeu înseamnă a păstra deopotrivă comuniunea, părtăşia, precum cea din Treime, dar salvgardînd identitatea persoanelor. Unitate în diversitate… cumplită s-a lozincat expresia… dar alta mai bună nu găsesc.

Cred că aceste bibelouri idioate au fost arma secretă a ideologilor comunişti. Au distrus ceva în noi atît de adînc că ani de şcoală şi plimbat prin muzee, ore întregi de educaţie artistică nu vor mai putea recupera uşor ce s-a pierdut. În Maramureş toată lumea are poartă de un anume fel… dar toate sînt altfel. În Oltenia toată lumea avea laviţă de un anume fel, dar fiecare era altfel… În Dobrogea acoperişurile de stuf sînt de un anume fel, dar fiecare altfel. Unitatea stilului şi diversitatea se întîlneau în poporul acestsa înainte de a ne fi fost distrus acest resort intim al creativităţii prin bombardamentul cu bibelouri comuniste produse în serie.

Acum sufletele noastre sînt prea la fel şi de asta nu ne mai putem înţelege. URechile noastre au prea auzit acelaşi fel de muzică şi de aceea nu ne mai putem asculta. Comuniunea vine din diferenţă, părtăşia se realizează atunci cînd avem diferenţa de potenţial comunicativ pentru a ne putea îmbogăţi unii pe alţii… Comunismul anulează comuniunea, toată lumea devine suspectă, deşi toţi împărtăşim aceleaşi frici.

Nu-i aşa că încă mai purtăm acest morb în noi?

Pentru tine care a fost simbolul comnismului?

Ce altceva te trimite înapoi? Cravata de pionier, carnetul de UTC, sticla de lapte, lacătul de pe butelia lăsată la rînd, bidonaşele de tablă pentru gazul lampant, cozile la pîine, tichetele de alimente? Ceasurile Slava? Biblioteca pentru toţi!!! Ah.. cît o regret acum.. .Magnetofoanele Kasthan, Blugii aduşi de la sîrbi? Umbrelele vîndute de polonezi la mare? Sticlele de Pepsi-Cola, Şampania mărgăritar? Almanahul Flacăra? Scînteia? Pif-urile? Colecţia Jules Vernes? Uniforma şcolară? Matricola? Autobuzele Ikarus articulate? Autocarele Skoda?

Ce-ţi aduce ţie aminte de comunism?

Fotografiile sînt făcute vara trecută la Sighet, la Memorial. Vizită absolut obligatorie pentru oricine trăieşte în spaţiul românesc.

Ultima fotografie este făcută în urmă cu două săptămîni într-o casă obișnuită. Cățelușul a fost spart și reparat, are urechea lipită.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Analize, Întrebările lui Ghiţă, dulce Românie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

103 răspunsuri la Care este simbolul comunismului pentru tine?

  1. Nicu D. zice:

    Cred ca pentru mine este cartela de paine si faptul ca trenurile nu aveau caldura. Mie imi placea ca si copil…de altfel imi place si acum sa calatoresc cu trenul si stiu ca inghetam bocna pana la bunica.

    • Marius David zice:

      Am călătorit într-un tren pe scară. naveta Scînteia-Iaşi, Iaşi-Scînteia, am făcut asta şi la -10 grade.
      În fiecare sîmbătă pentru vreo trei ani. Nu pot uita experienţa asta. Erau oameni şi pe tren şi între vagoane, era absolut ticsit, ca în India, tren de navetişti.

    • Teo zice:

      Adevarul ca un catel ca ultimul am si eu si-l pastrez,desi categoric nu sunt fan al comunismului.Ce a fost totusi bun !?Partea tehnica si tehnologica a educatiei ,respectiv faptul ca ai apucat sa profesezi de la orice nivel al educatiei absolvite;lucru care pe mine m-a ajutat mult DUPA..Cel mai important lucru imi ramane faptul ca personalitatea mea (deseori antagonista )din acea vreme m-a adus aproape si apoi LANGA DOMNUL ,HARUL dobandit astfel ,poate in libertate ,fara presiunea sistemului – ce s-ar fi ales de mine.Astazi, fiul meu e slujitor al Domnului – schimbarea venind la timp si pentru el .
      Teo

  2. Vlad zice:

    Desi eram mic copil, imi amintesc foarte bine ca incepand cu orele serii ramaneam fara curent electric, inclusiv cel public, astfel ca lumina in casa venea de la lumanare sau de la flacarile albastre ale aragazului,iar cand ne intorceam din vizita unor rude din micul orasel in care locuiesc, veneam la lumina unei lanterne la fel de comuniste ..

  3. petra77 zice:

    in ziua cand lua tata „salaru” mancam paine calda…neagra cu mere(painea luata pe cartela de la o coada de un km si merele de la aprozar de la o coada cam de aceeasi marime)…aveau un gust unic, inconfundabil, extraordinar de sarbatoresc :))

    • Marius David zice:

      offff, unde să mai găsesc pîine din aia neagră. De aia vreau, cum se făcea laMoara de foc în Iaşi. Vreau şi pateu de ficat de porc… EXACT aşa cum se făcea atunci. N-am mai găsit!
      Atunci pîinea avea gust. o mîncam ca pe cozonac.
      Aşa măsuram drumul de la Biserica din Potcoava pînă în Valea Merilor… o pîine jumătate .. nu o măsuram în kilometri.

  4. Oana zice:

    Nu ştiu care ar fi „simbolul comunismului”, oricum pare că, pentru fiecare din noi, sunt prea multe pentru a fi reduse la unul singur. Pentru mine, amintirea cea mai clar întipărită e legată de lipsa de curent electric, de lumină… exact în orele serii când făceam exerciţii la matematică, elevă fiind. De atunci am asociat mereu ştiinţele exacte cu lumina plăpândă a lumânării. Exagerând poate.

    Ceea ce aţi scris aici a avut darul să mă facă să roşesc. Pentru că şi eu am în casa rudelor, fie ele şi foarte apropiate, asemenea „obiecte”. Pe care, cel mai probabil, le-au achiziţionat din motivele bănuite de dvs.: „dacă tot le are tot românu’…” Îmi e ruşine cu ele? Nu ştiu. Dacă le-aş arunca? Iarăşi nu ştiu. Ar însemna probabil să îmi arunc la gunoi o parte din trecut, sau părinţii cu totul… Nu i-am întrebat niciodată câte sunt cumpărate şi câte primite cadou… sau zestre. Sau de ce le-au păstrat/achiziţionat.
    Dacă mi-am făcut „idol” din ele? Asta nu. După cum nici faptul că, la mulţi ani după „moda bibelourior”, faptul că port cu mine pretutindeni mici cadouri-simbol primite de la oameni dragi nu înseamnă că mi-aş fi făcut idol din ele.

    Cred că, într-un fel, comunismul e adânc întipărit în noi… „urmaşii”. Şi mai cred că va dispărea cu totul doar atunci când, la intrarea într-o casă a unui prieten (sau „străin”), nu va mai exista om interesat a privi, constata sau comenta numărul de bibelouri, covoare, tablouri-kitsch sau nu, ci numai când va alege şi va avea puterea de a se uita doar la inima omului care îl primeşte, fie ea şi aşa, „înşelătoare”, cum Ne asigură EL că este. Doar atunci… Aceasta, însă, poate pe alte tărâmuri.

    Mulţumesc pentru acest articol – pilduitor. Şi mulţumesc şi pentru Pastorala de Crăciun 2. Sunteţi, într-adevăr, făuritor şi modelator de cuget curat.
    „Să aveţi Crăciun!” (aşa cum frumos aţi scris chiar dumneavoastră)

    • Marius David zice:

      Oana,
      şi eu am făcut temele la lumînare. Atunci lumînrile ale mari de botez… aveau foarte mare trecere… nu numai pntru că se năşteau mulţi copii.
      De ce să roşeşti. Eu caut acum un căţeluş din ăla… ca să nu uit niciodată… trebuie păstrată la fel precum cămaşa de sînge a camarazilor de la inter.
      Nu le arunca. Vinde-le, facem licitaţie chiar acum.
      Pornesc de la 66 de roni căţeluşul. Dă cineva mai mult?
      Răpirea din Serai? tot de la 66 de roni.
      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
      Licitaţia este serioasă 🙂

  5. Ioana zice:

    Imi aduc aminte cu nostalgie de noptile de 23 si 24 decembrie, cand in fiecare an, fara exceptie, o ajutam pe mama in bucatarie la pregatirile mesei de Craciun. Si tot fara sa lipseasca vreodata, tata incepea acest ritual prin aranjarea antenei radioului pentru a putea asculta Romania Libera sau Vocea Americii. Eram mica, nu mai tin minte ce se vorbea la acele posturi, dar tin minte vocile acelea misterioase parca, atmosfera de mare secret in care ascultam acele stiri, starea de continua frica, nu cumva sa deschidem geamul sa ne auda vreun vecin (niciodata nu stiam cine ne-ar putea reclama)…Si mai tin minte Craciunul din 89. Am auzit la acele posturi de radio ca un pastor din Timisoara a inceput o „revolta”. Atunci am aflat ce inseamna „pastor”, am inteles de ce mama si tata sopteau preocupati comentand ultimele stiri, am inteles de ce tata a trebuit sa plece la uzina in miez de noapte etc… Venise „libertatea”. O libertate care ne-a bulversat total pe noi, generatia decreteilor. Cred ca am fost generatiile care au suferit cel mai mult in urma acestor schimbari. Nu am fost nici suta la suta indoctrinati de comunism, dar nici nascuti in deplina libertate. Am fost nevoiti sa alegem la fiecare pas, spatiile care alta data ne erau familiare au fost invadate de baruri, sali de jocuri mecanice, tarabe cu haine „de la turci”, portocale in mijlocul strazii, standuri cu muzica de toate felurile care iti omora auzul, televizoare color, masini „straine”… Unde si care era lumea noastra? Ce istorie trebuia sa invatam acum? Il mai citeam pe Paunescu sau puteam sa il recitam pe Nichita acum? De ce a scos mama toate cartile tinute in cutii in beci pana acum? Aveam voie acum sa le citesc? Ce facem cu atatea ziare, care spun adevarul si care ne mint?…

  6. adrian zice:

    Vitrinele pline cu creveti ale alimentarelor de pe bulevardul Kogalniceanu… Chiar imi placeau crevetii aia, mai ales in compania fetelor de la Drept! 🙂
    Bicicleta Tohan, primul contact cu tehnica inalta…
    ‘Cel mai iubit dintre pamanteni’ la pachet cu ‘Raport la Conferinta Nationala a comunistilor piscicultori’ si cu ‘Cresterea in regim intensiv a Baltatei romanesti’…
    Filmele coreene in care se plangea continuu, cu si fara motiv, datorita si din cauza Conducatorului Iubit…
    Filmele cu secretari de partid asceti si aproape de Nirvana, capabili, asemenea Sfantului Francisc, sa inteleaga pana si glasul vacilor hranite cu celofan de ceapistii fara inima…
    Filmele cu absolventi geniali care refuza postul de asistent universitar alegand un post la capatul tarii unde reusesc productii de 8800 kg boabe la hectar (si asta fara ploaie, fara pamant, fara aer si cu un presedinte de CAP nostalgic dupa rolul Gelula din Columna :-))…

    Peste toate se suprapune insa amintirea unei copilarii paradisiace si a cutreierarii prin paduri defrisate in prezent de tovarasii capitalisti…

    • Marius David zice:

      Exact! Dar turnurile de conserve cu sardele! Din cînd în cînd mai cumpăr din alea numai ca să îmi aduc aminte… dar conservele de fasole cu cîrnat? Rarităţi! Carnea chinezească?
      Cînd se dădea PEŞTE… EHEHE..
      Da, ştiu creveţii, prima dată i-am ars.
      Bicicletele Ukraina, am făcut praf vreo două… Ah, erau deasupra Tohanului dar aveau vreo 30 de km una.
      Mergeam pe sub cadru, că eram mic de statură şi atunci 🙂
      Dar Pegasurile? Low rider?
      Vă aduceţi aminte? Cît mi-am dorit un pegas din ăla cu şa lujngă şi coarne înalte… .era promisiunea că mi se va lua dacă iau premiul I
      http://www.rufeleinpublic.ro/tag/bicicleta-pegas/
      şi acum aş lua una
      dar Mobrele.. Moarte sigură cu Cobra, dar mai sigură cu Cobra..
      Iar motocicleta Carpaţi… staţi în fund şi-o reparaţi. 🙂
      da, .. dicţionarul de Latină Guţu l-am luat la pachet cu un raport din ăsta.
      Dar SHogun pe sub mînă? 🙂
      Ce prostie.
      hehehe… pădurile…. în păduri nu a existat comunism.
      acolo am călărit în voie, am tras cu praştia, cu arcul, mi-am îngropat doi cîini, am hălăduit printre stupi.
      În pădure am fost liber! Poate că de-asta sînt aşa de sălbatic cu orăşenii 🙂

  7. adi zice:

    Domnule Cruceru, am avut mai multe intrebari pentru dumneavoastra, dar pentru ca ele nu se incadrau in subiectul acestei postari, v-am trimis un mail pe adresa afisata pe site-ul Universitatii Emanuel. Va multumesc

  8. ica zice:

    Imi amintesc de cozile imense de 8-10 ore la coada pentru 1kg de carne .Mergea unul din familie si tinea randul la 3,4 .Eu trebuia sa inghet citeva ore pana ieseau copii de la scoala , apoi sa merg undeva sa ma incalzesc .Cand venea marfa sa te tii ,calcat in picioare ,tipete ,tu nu ai fost aci ,tu de unde ai mai aparaut ? Pana la urma reuseam sa ies cu un kg de carne ,dar trebuia sa-mi astept copii care ii impingea lumea afara ,parca ii vad ca nu putea ajunge la taraba saracii, infine pana la urma reusec.Ajungind acasa din 3 kg carne jumatate era grasime . Doamne ce vremuri ….O alta amintire era cand ne stringeam la inchinare prin case ,nu puteam intra decit unul cite unul eram urmariti de securitate .Ferestrele trebuiau camuflate sa nu se vada nici o scinteie de lumina .La servici cand am spus la cineva despre mantuirea sufletului si s-a pocait am fost data afara ca fac prozelitism .Am trait vremuri de trista amintire .

    • Marius David zice:

      Da, acela este alt fenomen. Ştiu … răutate, strigătele, lupta, era o luptă darwinică, pentru supravieţuire, Noi, copii eram primii sacrificaţi. Să mă ierte Dumnezeu că de cîteva ori a trebuit să apelez la manipulări emoţionale de genul .. „Lăsaţi-mă să iau şi eu că sînt orfan… ” şi ce nu aveam dreptate? Atunci se crea un fel de solidaritate cu nenorocirea şi adulţii mă lăsau înainte un pic şi apucam. Dar mama a stat de cele mai multe ori la cozi. Ea era sacrificata. Ne trimitea la carte, la învăţat, la Biblioteca Pentru Toţi… mă trimitea la studiu la instrument.

      acum îi sînt recunoscător de îmi vine să îi fac statuie pentru ce a făcut atunci. Ne-a adus portocale, banane, conservă de champignon, pateu, halva, bomboane de brad în staniol… pînă şi caşcaval. Era o artistă la făcut rost de ness amigo, un alt simbol al comunismului. Îl freca şi ne dă dea cîte un vîrf de lingură.

      Cele mai crunte bătăi pe care le-am făcut a fost cînd am fost înjurat de mamă. Acum înţelegeţi de ce.

      Cea mai interesantă coadă la care am stat: topul cozilor … coadă pentru un sac de pufuleţi 🙂
      Am cumpărat un sac de pufuleţi din ăia galbeni, nu pot să le uit gustul….. îi înmuiam în gură şi îi legam unul de altul şi mîncam ca disperaţii cu soră-mea… ţinea de foame!

      Cea mai stupidă prostie şi cea mai idioată minciună: am dat pufuleţi prin maşina de tocat carne cînd mama nu era acasă. S-a blocat complet. Am desfăcut-o şi am pus-o frumos la loc în dulap, fără să o spăl.
      Mama a găsit-o după cîtva timp…
      -Cine a făcut asta… măi?
      Răspuns:
      – NU ŞTIU… (iată că este ora confesărilor.. )
      eram şi mulţi în casă… eu cu soră-mea.

      Multe lucruri suporta mama, dar minciuna nu…
      Mi-a luat mîna şi mi-a aşezat-o deasupra flăcării aragazului… am simţit arsura…
      – uite aşa este iadul – mi-a spus.

      REclamaţi-o, vă rog, mamă abuzivă! 🙂

  9. dori`s zice:

    …si pentru mime cozile interminabile sunt simbolul comunismului. pur si simplu nu pot sa-mi scot din minte trauma produsa de cozile de la ora 5 dimineata cand trebuia sa stau la coltul starzii sa iau lapte pentru fratiorii mai mici si branza cu smantana Fagaras. pe la ora 10 urmau cozile de la ulei,zahar, carne , etc. uneori stateam cate 8-10 ore. din cand in cand mai venea mama sa-mi dea o pauza de masa. alteori cate 2-3 ore imi aducea si fratiorii la coada, ca doar si asa stadeam degeaba acolo. de multe ori am incercat sa-mi iau cartile preferate sa nu pierd timpul, dar era imposibil de citit,deoarece in permanenta cineva avea ceva de ovestit,intamplari cu suspans, uneori stiintifico-fantastice care imbogateau imaginatia si cultura unui copil de 12-15 ani. spun copil pentru ca in acea vreme ne maturizam greu, adolescenta era scurta. si acum imi amintesc cu nostalgie cum la 18 ani inca eram obligate sa mergem la scoala (inainte de bacalaureat, nu de bac) cu panglicuta alba, cu codite impletite, sosete de bumbac trei sfert si uniforma sub genunchi.
    ce ma irita si acum dupa atatia ani este faptul ca nu au disparut cozile. daca cu ani in urma stateam la cozi sa primim ceva, acum stam la cozi ore bune sa depunem situatii economice de tot felul si sa ne platim impozitele. triste amintiri.

    • Marius David zice:

      La ora 5? tîrzior! La Iaşi începeau la ora 3.00. Chiar la miezul zilei veneaţi? 🙂
      Dar la portocalele de Crăciun?
      Coada era o chestie de socializare. Uneori îmi pare rău că a dispărut. Acolo am învăţat şcoala vieţii, la coadă, mă uitam la cei mari cum discută, cum aveau grjă să nu spună ceva pentru care ar fi putut fi arestaţi, dar totuşi se plîngeau, împărtăşeau suferinţa, ştiind că sînt şi securiştii de faţă.
      Merită studiat mai adînc fenomenul? Este vreun sociolog pe aproape?

    • un fiu zice:

      Deci, realizez si eu cu o stupoare aproape prosteasca faptul ca in epoca de aur am primit acest dezgust total pentru tot ce inseamna cozi si adunari in scop de cozi….sut oripilat de ele nu le suport si imi creeaza stari de stress total…mai ales cand trebuie sa dau la capatul randului de o tovarasha care sa ma intrebe cu tupeu care-i treba tinere, de ciuda ca nu sunt la fel de la apusul vietzii ca dumneaei….offf cat de degeaba au trecut 20 de ani….

  10. rusnac zice:

    Salutari din partea unui fost coleg de armata! Si eu acum 20 de ani faceam armata in zona, la Constanta pe Intrarea Tulcei, si filtram la fel iesirile si intrarile masinilor in oras, cu riscul pe care il implica o asemenea activitate in vremea aceea. Amintirile noastre din comunism observ ca sunt inca destul de vii, desi au trecut de atunci doua decenii. Tema comunismului am tratat-o substantial pe blogul meu, care analizeaza implicatiile acestuia in Banat, regiunea mea natala, de unde a si pornit revolutia. Toti cei care doresc sa-si reaminteasca povesti adevarate de atunci sunt bineveniti!

    • Marius David zice:

      Te salut, camarade. Toprasar!
      Desigur, acel gen de amintiri sînt duse în mormînt. pe mine mă frămîntă amintirle minore… spre exemplu, am uitat numele unitatii, crd ca est UM 1239, dar tin minte numele armei BC 3388,

  11. gadjodillo zice:

    Coada. Coada si iar coada. Si foamea. Si rafturile cu creveti de la alimentara.
    Oricum, asupra catelusului si pestelui eu am alta perspectiva. Parerea mea sincera este ca nu se intilneau chiar in fiecare casa. Noi, de exemplu, n-am avut. Mama, desi venita de la tara, are un simt al kitschului care nu i-a permis sa cumpere astfel de… suveniruri cu care oamenii simpli la cap isi umpleau casa si existenta prea goala.
    Asa ca, acum ceva vreme, cind am gasit un astfel de peste la tirgul de vechituri, l-am cumparat. Nu pentru ca as fi avut nevoie de kitsch, ci pentru ca astfel salvam o particica DIN comunism.
    Iata link:
    http://gadjodillo.wordpress.com/2007/08/26/mi-am-luat-peshte/

    • Marius David zice:

      Ai o mamă care trebuie felicitată la scenă deschisă! Bravos!
      Vreau şi eu peşte! Trebuie să văd unde l-ai găsit!

      aha, te-am prins… tu cu gura ta spui că ai luat peştele ca să salvezi o parte din comunism, atunci cum ai altă perspectivă decît mine? 🙂

      • gadjodillo zice:

        am alta perspectiva legata de amploarea fenomenului: eu am vazut doar citiva pesti, toti in casele unor oameni care nu erau neaparat printre apropiati. s=ar putea zice ca traiam intr-un mediu oarecum kitsch-free.
        ba chiar de la o vreme, desi nu facusem inca inductia la matematica, am remarcat ca pestii se gaseau in casele unor oameni despre care n-aveam o parere prea buna – si crede-ma, nu sint snoaba si nici nu fac parte din acea ramasita de aristocratie crescuta in spiritul unor valori demult apuse, ci fata de sculer-matriter si profa de mate.

        • Marius David zice:

          Matematica este de vină! Matematica şi muzica sînt surori.
          Dacă înveţi matematică bine şi muzică este imposibil să mai suporţi chicezăriile. Sigur!
          A avut Dumnezeu milă de tine!

          Noi n-am avut peştele, dar realmente nu ştiu cum a apărut în casa noastră căţeluluş acela pe care tot eu l-am aruncat. Mama l-a primit cadou la împlinirea unei vîrste… nu mai ştiu la care… 33 de ani?

          • gadjodillo zice:

            eu la 33 am primit cadou un copil si un cancer.
            virsta cristica, se spune…

            • Marius David zice:

              hmmm, ce să spun la asta? Că „îmi pare rău… ” Cineva drag mie, foarte drag….a primit cadou de acest Crăciun o fetiţă cu sindromul Down. Spune-mi ce să-i spun Gadjodillo!!!! Ce să-i spun că mă duc luni să o văd! Tu trebuie să ştii dacă ai primit aşa ceva!

              vîrsta de 33 de ani este vîrsta crucificărilor. Eu am fost crucificat în două feluri la 33 de ani. Am primit şi eu ceva. Altă dată despre asta.
              Pot să mă rog pentru tine? rugăciunea poate fi transconfesională, metadenominaţională….

              • gadjodillo zice:

                nu stiu ce se poate spune… eu cred mai degraba ca acest cancer e o pedeapsa… ar fi crud sa spun despre prietena ta acelasi lucru – si stupid, de vreme ce nu o cunosc. pentru mine asta a fost pedeapsa…
                multumesc!

              • Marius David zice:

                De ce crezi că este o pedeapsă? Nu toate aceste lucruri sînt pedepse. Dumnezeu permite aşa ceva … uneori fără să ne dea răspunsurile. Noi încercăm să ne dăm răspunsul şi s-ar putea ca tu să te fi grăbit, precum Iov.
                Cînd Iov întreabă asupra suferinţei lui… Dumnezeu îi răspunde cu alte şase zeci şi ceva de întrebări…
                Dacă doreşti… Gadjodillo, putem discuta pe privat această chestiune. Mă interesează experienţa ta, ca unul care am trecut de două ori la milimetri de moarte pînă acum.
                Oricum am început să spun cîte o rugăciune pentru tine!

  12. ica zice:

    Am uitat sa va spun am si eu un peste de o jumatate de metru l-am adus cu mine in usa

  13. Octi zice:

    Comunismul. Il urasc cu pasiune. Pasiune invatata de la bunicul care in vacante ne scula cu Europa Libera si ne adormea pe Vocea Americii. Cind discutam in casa subiecte sensibile se acoperea telefonul.
    La facultate si dupa, am devenit bisnitar. Vindeam blugi, ceasuri, ciorapi de dama etc la Piata de Vechituri Mehala din Timisoara. Piata era plina de ingineri care videau tot ce se putea vinde. Un vecin de taraba a venit intr-o zi suparat la mine ca nevasta lui vinduse in graba 2 addidasi de dreptul (1800 lei perechea) si acum era „stuck” cu doi de stingul. Dupa vreo citeva ceasuri a venit la mine rizind si mi-a spus ca ca trebuie sa plece din piata repede pentru ca vidu-se si ceilalti 2 de stingul.
    Intr-o zi m-am intilnit cu un coleg de facultate care era asistent la „Studiul Metalelor” si care incerca rusinat la maxim, sa vinda o geaca de piele. L-am dus la taraba noastra si la sfirsitul tirgului i-am spus mai in gluma mai in serios ca daca tot nu a vindut geaca poate sa incerce sa vinda examenul de Studiu Metalelor la niste studenti ce se plimbau prin piata si care l-au recunoscut.

    • Marius David zice:

      Octi, de asta trebuie să citim psalmul 78, să învăţăm de la bătrîni ce trebuie iubit şi ce trebuie urît.
      Îţi mulţumesc pentru des chidere
      Am rîs cu lacrimi de întîmplările din piaţă. 🙂

  14. Virgil C. zice:

    Nu demult, la un serviciu de binecuvantare de copii, unde era prezenta si o familie care aducea inaintea Domnului un copil tot cu sindromul Down, pastorul a spus ceva de felul acesta: „Dumnezeu a vrut sa trimita aceasta fetita pe pamant. Dar inainte de a o trimite, s-a uitat si a cautat o familie care sa stie sa pretuiasca acest dar deosebit, pentru ca nu oricine este in stare sa pretuiasca asa un dar si nu oricine stie sa se comporte coresponzator. Si dupa multa cautare, a hotarat ca aceasta familie este vrednica de aceasta incredere…”

    Si inca o marturie. Chiar anul acesta, intrand in apa botezului, o fata din biserica noastra, care are un frate care nu se dezvolta normal, a multumit Domnului public pentru acest frate, care a adus multa bucurie in familie. La inceput le-a fost greu sa accepte asa un dar, dar cu timpul au realizat ca tot ce vine din mana lui Dumnezeu este bun si desavarsit!

  15. wes zice:

    Se pare ca ai fost la mami si le-ai pozat 🙂 . Amintirile mele sunt legate de minunatele partasii cu fratii ,din care o parte au plecat ACASA si de Actualitatea romaneasca a lui Neculai Constantin Munteanu caruia ii doresc sanatate si viata vesnica prin Domnul ISUS .Eram fericit si atunci ca si acum pt ca ea depinde de relatia mea cu Domnul si de gradul de implicare in lucrarea LUI.

    • Marius David zice:

      eu ţin minte colinzile din vremea aceea cînd stăteam de şase ca să nu vină miliţienii să ne prindă şi să le dea amenzi adulţilor.
      O amendă era în jur de 5000 de lei.
      Frumoase pozelel tale de pe FAcebook, wes! 🙂

  16. Florin zice:

    Ion Iliescu
    Paunescu si Vadim. Astia de cantau ei ODE lu Ceausescu si acu sunt ”inflacarati aparatori ai democratiei”

    A.. Am un pikup de ala vechi si un TV pe lampi. Universal cred ca ii zice firma. Si MERGE. F rar il folosesc insa. E ca un arc in timp. Nu se compara cu plasma de 48 inch si un film in format 1080p insa are un farmec aparte. GREU ii gasesc lampi insa 😀

    • Marius David zice:

      TV-ul cu lămpimai merge!!! Absolut extraoridinar!!! Ştii că acum cea mai bună metodă de înregistrare şi redare este cu lămpi. se întoarce lumea la lămpi. Tine-l bine.
      Îmi amintesc cum se porneau televizoarele alea, trebuia să aştepţi…
      Mulţumesc pentru această amintire.

      Are cineva vreun Trabant funcţionabil?

  17. coco zice:

    Candva prin 80 sau 81, nu mai tin bine minte, am plecat cu mama la cumparaturi (eu aveam 10-11 ani). Printre altele voia sa cumpere si niste zahar. Am mers la magazinul unde de obicei ne faceam cumparaturile si, surpriza, nu avem zahar. Cum adica, nu este zahar? Asa, nu avem, incercati si in centru… Si asa a inceput lupta pentru mancare, cozile. Noi am fost intr-un fel privilegiati. Locuiam la casa si cel putin nu am suportat frigul din apartamente de care se plangeau colegii mei de scoala. Si cresteam gaini, si cate doi porci in fiecare an, porci pe care tata ii taia, unul de Craciun si unul prin februarie. Dar faptul ca eram proprietari de casa ne aseza un pic in pozitia de chiaburi, si deci candva prin anii 70, tovarasii au considerat ca avem prea multe camere numai pentu noi, familia (desi eram 5 persoane intr-o casa cu 4 camere)si prin urmare, parintii au fost obligati sa inchirieze o camera.
    Imi mai amintesc si de bunica mea de langa Alba Iulia, la care imi petreceam vacantele de vara „Vai, saraca de ea, a venit de la oras sa se mai intremeze o tira, uite ce palida ii!” ziceau vecinii cand ma vedeau la inceputul vacantei. Bunica, femeie simpla si foarte credincioasa – oamenii din sat o numeau fara rautate, Ana pocaita- avea un ritual de seara; dupa ce mancam cina, nu de putine ori gatita la un primus pentru ca butelia se terminase, mergeam in casa si ea isi lua Biblia, citea vreo jumatate de ora, se ruga, apoi isi punea un paharel de vin- o alta dilema pentru mine, bunica pocaita face si bea vin, parintii pocaiti nu beau vin(in zona aia toata lumea avea vie si facea vin, iar bunica era renumita pentru vinul ei de calitate, neinmultit cu apa)- si dadea drumul la radio pe care il fixa pe Romania Libera…
    Apropo, avem Rapirea dar nu-l dau. Si pestele l-am avut dar a disparut -fratele suspect de diaparitie. Mai erau si bibelourile alea cu baietelul care face pipi si fetita rusinoasa, ma tot intreb ce a fost in capul aluia care le-a creat…

    • gadjodillo zice:

      Europa libera sau Romania libera?
      o foarte sugestiva eroare, in caz ca a fost o eroare. sugestiva in sens bun.

      • coco zice:

        Ha,ha total neintentionata dar intradevar poate ca ar fi necesar unul de acest gen. Oricum imi asum greseala, ce sa-i faci daca nu am rabdare sa recitesc ce am scris!! Si cand te gandesti ca o tot cicalesc pe fiica noastra sa verifice de trei ori ce scrie!!

    • Marius David zice:

      coco, ce amintiri frmoase ai pentru că ai avut oameni frumoşi pe lîngă tine…
      pocăiţii care beau… o altă discuţie…
      bibelorurile cu băieţelul şi fetiţa… mi le aduc aminte… chiar, bună întrebare.

      • Anca Boariu zice:

        Incorect spus pocaitii care beau. Poate baptistii care beau de sting.

        • Marius David zice:

          Bebe Ianovici, ți-ai schimbat sexul, da? Acum figurezi ca Anca Boariu! Vreau să te asigur că ai noștri comentatori sînt mai inteligenți decît ai lor. tu nu te califici pentru că ar fi trebuit să îți dai seama că te pot prinde după IP. A mai făcut cineva ca tine în urmă cu vreun an și ceva și s-a făcut de rîs groaznic. Dacă nu ești cuminte îți spun și adresa 🙂

          Da, există și baptiști care beau de sting, numai că aceia nu sînt și pocăiți… numai baptiști.

  18. drweather zice:

    Pentru mine simbolul acelor ani (nu,nu era comunism ,totusi …)este SPERANTA. Ca moare Ceausescu , ca platim datoriile , ca ne „elibereaza” Gorbaciov …
    Culmea e ca acum tocmai asta lipseste. Oare ce mai spera oamenii de azi?? Poate pui tu o intrebare-post retorica.Eu unul nu as avea ce sa raspund …

    • Marius David zice:

      da, speranţele false… foarte bine subliniat.
      Prin 48 bunicii noştri asşteptau la poartă să vină americanii să îi scape de comunişti, au aşteptat degeaba.
      nouă tot nu ne intră în cap că am sfîrşit Războiul ca ţară învinsă.

  19. Pingback: Sim-boalele comunismului. Cu dedicaţie pentru decreţeii marxişti reformaţi. « Marius Cruceru

  20. elisa zice:

    Nu am avut niciodata vreo atractie pentru bibelouri;pestele acela pe care il vedeam mai peste tot,
    mi se parea aiurea.
    Catelus insa am primit de undeva,ii lipseste codita,calutului piciorul,iepurasului urechea,maimutei ii lipseste membrul superior drept;fiecaruia ii lipseste ceea ce e mai semnificativ,de aceea pastrez aceste nimicuri,nu stiu de pe unde le-am primit,cred ca pe cand eram asistenta la gradinita. 🙂
    Cadjodillo,stii ca,cruditatile consumate in loc de orice aliment fiert sau prajit,opreste dezvoltarea tumorii.Stiu o persoana care de f.multi ani traieste as;intr-o zi i-a fost pofta de carne,tumora a inceput sa reapara,asta acum vreo 2 ani;de atunci nu se mai atinge de carne si mananca doar crud,este bine acum;se pare ca enzimele lasate de Domnul au o pozitie f.importanta!

  21. dorin zice:

    Noi nu am avut nici catel, nici peste, pentru ca eram pocaiti si nu cheltuiam banii pe lucruri care nu satura.Dar cred ca simbolul comunismului la romani au fost ei insisi tovarasul si tovarasa Ceausescu. Chiar astazi i-am revazut. Tocmai de aia i-au omorat cu atata cruzime. Cel mai iubit om al patriei merita cu adevarat sa fie iubit in comparatie cu cei care ne-au vandut tara dupa revolutie. Ce demnitate! ce oameni!spirit de sacrificiu „daca ne omorati, sa ne omorati pe amandoi” spunea sora elena(parca era pocaita, avea si batic pe cap) „eu nu raspund decat in fata m.a.n” si avea dreptate raposatul. Cine erau acei cativa tradatori care au manipulat tara sa-i interogheze? El nu a spus ca nu raspunde in fata nimanui ca un dictator, ci ca exista un for legislativ in fata caruia sa dea socoteala. Nu a dat bir cu fugitii desi putea sa o faca cum au facut altadata A.I.Cuza, regele Mihai si altii, ci a stat sa moara pentru popor.De ce acum sa ne amintim numai de lucrurile negative din comunism, de cartele, de cozi samd? Afara de ateismul sistemului exista o multime de lucruri bune pe care sa ni le aducem aminte. Terminai scoala primeai un loc de munca, dupa vreun an, doi o garsoniera; te casatoreai primeai apartament. Aveai siguranta ca nu trudesti degeaba, aveai siguranta pe strada, aveai siguranta in casa, nu iti spargea nimeni casa.Daca iti placea sa studiezi aveai drepturi aproape egale chiar daca erai sarac, acum nu mai ai deloc. Dupa ’90 noi saracii a trebuit sa luam calea pribegiei ca sa slugarim pe altii iar cei ce au ramas sunt vanduti definitiv fara drpt de rascumparare companiilor straine.Daca acum si-ar vinde casa fiecare roman tot nu ar fi deajuns ca sa plateasca datoria externa. E-adevarat ca parintii nostri si chiar si noi cate un pic am suferit pentru credinta, dar ce conteaza; erau bucurosi ca au fost invredniciti pentru aceasta. Acei ce afirma ca ii urasc pe comunisti au suferit intr-adevar degeaba sau poate chiar meritau pedeapsa pentru dubla lor tradare.

    • adrian zice:

      Ce aveti cu Cuza? Cuza nu a fugit, a fost obligat sa paraseasca tara.
      Cred ca nici in cazul regelui Mihai expresia „a fugit” nu este cea mai potrivita. Daca nu cunoasteti ce s-a intamplat atunci, e mai bine sa evitati astfel de epitete extremiste.
      Daca Ceausestilor li se oferea alternativa plecarii in strainatate, fiti sigur ca se foloseau de ea.
      Chestia cu MAN era o gogorita menita sa castige timp, chiar credeti ca ar fi dat socoteala?! Ceausescu nu ar fi raspuns niciodata in fata niciunui for legislativ, totul era sub controlul lui.

      Eu nu am fost crestin in acele vremuri. Dar, apropo de suferinta „cate un pic pentru credinta”… Am auzit ca unii au fost „un pic” batuti cu ranga in cap, altii au fost inchisi „un pic” pentru ca au introdus Biblii in tara. Pastorul Pavel Nicolescu, daca nu ma insel, a fost „un pic” exmatriculat in anul IV de facultate…

      Fiecare are propria sa perceptie. De pilda, eu nu am stat decat rareori la cozi (in studentie). Parintii mei locuiau la tara si au avut tot timpul o gospodarie infloritoare (pentru asta munceau de dimineata pana noaptea, ca si azi de altfel :-)). Nu am stiut ce este foamea pana in armata.
      Imi aduc insa aminte de muncile agricole (o forma mascata de sclavie moderna) unde am participat ca elev, ca militar si ca student, de defilarile unde am aflat pentru prima data ce este setea, de vizitele tovarasului (cand totul se dadea peste cap si munceam ca tampitii sa turnam betoane si sa varuim pomii uscati).
      Imi aduc aminte de practicile in productie cand priveam toti si ne uimeam cum poate rezista o intreprindere unde dintr-o hala cu 500 de muncitori munceau vreo 15…
      Haideti sa nu uitam cat de revoltati eram atunci. Iorga spunea ca cine uita, nu merita…

      • Marius David zice:

        Din păcate, Adrian, nu se porea cunoaşte istoria. Plecarea REgelui este un episod de care trebuie să ne fie ruşine tuturor românilor.
        Nu se ştie, la fel cum nu se ştie despre pogromul de la Iaşi.

        Eu am fost un pic anchetat de o securistă, o maioreasă, chiar în incinta liceului, la fel colegii mei, Rados Leonidas, Speranţa Toma, din aceeaşi cauză, legături cu oameni supravegheaţi de Securitate.

        Eu am refuzat mulncile agricole în Liceu. I-am tras în piept cu oaceasta ocazie. Am mers două zile după care am refuzat să ami merg pentrru că mi-au spus că este VOLUNTAR şi n-am vrut să fiu voluntar. M-a chemat directoarea şi mi-a explicat cum stau lucrurile. Avea lacrimi in ochi. Îi era ruşine de ce face.
        Am respectat-o foarte mult, enorm pe acea femeie… care cred că mi-a salvat viaţa. Voi povesti altă dată cum.
        M-am dus şi le-am tras o scutire medicală de TBC de mai mare frumuseţea. A fost un meci pe care l-am cîştigat atunci, dar cu un preţ foarte mare.

    • Marius David zice:

      Dorin… Nu am fost de acord cu omorîrea lui Ceauşescu, aşa cum nu sînt de acord cu ce spui în continuarea mesajului tău. eşti o sărmană victimă a propagandei comuniste.
      Greşeşti amarnic, dar sîntem într-o ţară liberă… tocmai pentru asta s-a luptat în 89 ca să putem spune fiecare ce credem, chiar dacă sîntem în eroare.
      Tanti Lenuţa n-a fost demnă… militarii au povestit că apoi s-a milogit de ei să o lase.
      Dacă Ceauşescu ar fi putut ar fi dat bir cu fugiţii. N-a putut, l-a trădat securitatea.
      Mihai n-a fugit … a fost fugărit.
      Greşeşti, greşeşti… eu am fost ameninţat cu UN LOC DE MUNCĂ FORŢAT LA MINĂ deşi terminasem liceul de filologie istorie şi cu ameninţarea că s-ar putea ca acolo să am un accident … la mină mă refer.
      Primeai un loc de muncă… unde, într-o întreprindere precum CUG-ul din Iaşi, primeai apartament.. un apartament îngheţat?
      Drepturi egale să studiezi? Dacă aveai dosar nu puteai să faci dreptul, istoria… dacă erai pocăit… salut facultate sau anumite secţii ale universităţii şi politehnicii..
      Ori ai uitat ori eşti prea tînăr ca să ştii ce se întîmpla de fapt.
      Istoria ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic de la istorie. Ignoranţa este o infracţiune!

      • adrian zice:

        Omorarea lui Ceausescu a fost ilegala, dar legitima. Manualele de politologie fac diferenta. A existat atunci un acord al majoritatii romanilor, ceea ce a conferit legitimitate acestui act.

        Sunt surprins de fiecare data cand descopar crestini neoprotestanti care fac apologia regimului ceausist. Am avut un bunic care a fost de stanga inca inainte de „victoria comunismului” si care, cu toate acestea, il detesta pe Ceausescu. Bunicul meu, desi se declara fidel idealurilor „stangii”, era oripilat de propaganda ateista si de fetisizarea doctrinelor marxist-leniniste. Pentru el „stanga” era un fel de ajutorare a saracilor si bolnavilor, mana in mana cu biserica. Imi spunea mereu sa rup din manuale paginile care batjocoresc credinta si poza lui Ceausescu. 🙂 Nu le rupeam, ma duceam sa-i citesc si incercam sa-l conving ca nu exista Dumnezeu. Imi spunea ca „m-am dat cu anticristii” si ca daca ar mai avea putere mi-ar trage cateva curele. 🙂
        Daca el, care era sincer (pana la naivitate) de „stanga”, detesta acest regim, cum poate un crestin sa-l laude pe Ceausescu?!

        • Marius David zice:

          Cum poţi să citeşti Scripturile şi să fii fascinat de comunism? Asta nu pricep!

          • adrian zice:

            Nici eu nu pricep… O vreme mi-am propus sa studiez fenomenul dar momentan am incetat sa-mi mai bat capul. Personajele dostoievskiene nu sunt fictiuni romanesti… Tertul inclus se pare ca este constitutiv firii umane (cazute?!). Logica se aplica in rationamentele stiintifice, nu si in situatiile de viata. 🙂

            Cunosc cativa „stangisti” care isi gasesc puncte de referinta chiar in Scripturi.
            Unii chiar pun intrebarea invers: cum poti sa citesti Scripturile si sa fii democrat?! 🙂

  22. Brainerd zice:

    Nu imi amintesc foarte multe din perioada comunista”, dar unul din lucrurile pe care il am proaspat in minte si acum, este ca niciodata nu aveai suficient, asa incat sa te saturi, referitor la alimente. Era un efort imens ca sa le cumperi, fizic si financiar, si era un efort imens ca sa reusesti sa te saturi. „Parca” traiam intr-o cusca, unde ni se arunca cateva firimituri, dupa buna placere a stapanului cutiei.

  23. Nu mai retin unde am auzit vorba asta, de curand (cred ca la Dinescu): un mafiot italian vine in vizita in Romania ceausista, si zice: „Ba, la voi pana si blocurile sunt cenusii”…
    Dixit!
    Uniformizarea mi se pare cel mai mare jeg al comunismului. Impersonalizarea. Lipsirea de sens a omului, fie el pacatos sau pocait. Eram stersi cu buretele, invatam lasitatea, ne invatam cu ea. Ne era frica sa fim NOI.
    Deveneam „uniformi”.

    • Marius David zice:

      Foarte bună observaţie… uniformizarea.. exact despre asta este vorba. Uniformizarea obiectelor de artă. Fiecare obiect de artă ar trebui să fie unic, să nu poată fi reprodus în serie. Căţeluşul acela trebuia să fie într-o singură variantă. Comuniştii ne-au umplut casele de astfel de obiecte.

      Ştiu că asta se întîmplă şi în alte spaţii mai puţin lovite de comunism.. mi se pare însă că acesta este spiritul veacului… uniformizarea, egalizarea, aplatizarea. Sacrificarea vîrfurilor.

  24. Tim zice:

    simbolul comunismului,statul la coada.Mama ne trezea de multe ori la 4.30 ca sa stam la coada la smintina sa poata face savarine cu frisca.Pt mine un alt simbol era Europa Libera:nu o sa uit niciodata ce spaima am tras prin 78 era trecut de 9 seara si ascultam Radio Sant cind pe neasteptate intra in casa un ofiter….care se saturase sa bata la usa.Am incremenit cu totii,saluta politicos si deabea atunci am vazut ca este fratele cumnatului nostru lector la scoala de ofiteri din Pitesti….urmatorul lui cuvint a fost ce mai e nou prin tara…A fost ultima data cind ascultam cu usa neblocata.Un altul era poate singura emisiune radio buna de la 3-4 Iosif Sava cu muzica simfonica,atunci l-am cunoscut pe Paganini.Dar cred ca cel mai FRUMOS simbol au fost bisericile noastre:erau neincapatoare si foarte calde. Si cite altele….

    • Marius David zice:

      da, … mi-a plăcut „bisericile noastre neîncăpătoare”. Mi-aduc aminte de biserica din Iaşi, mai totdeauna stăteam în picioare, dacă nu cîntam la Corul copiilor, devenit apoi Corul Sion din Iaşi ca bassist… după arestarea lui Costică Sfatcu.

  25. Pingback: Bună dimineaţa, decreţei marxişti! Înviorare de neuron cu listă! « Marius Cruceru

  26. Ioan Popa Baciu zice:

    Nu stiu daca asta e cea mai idioata arma folosita de comunisti, simple obiecte, atata timp cat poti sa ai memorii legate de bibelori, umbrele, blugi, aceasi muzica, carnet UTC, poate ca amintirile nu sunt chiar atat de brutale, astea sunt simboluri?!Dupa ce copil fiind militia s-a oprit in fata casei noastre, o casa modesta, o familie saracaciasa cu multi copii, pentru simplu fapt ca eu si fratele meu care ave-am doar cativa anisori si eram cu vacile la pascut, am gasit un vitelus pe care nici nu am apucat sa-l ducem in curte si parintii mei(ambii au fost saltati), nu vreau sa-mi amintesc prin ce am trecut, tremuratul, teama, frica de bataie, etc.Munca pe care eram fortat sa o fac de copil in diminetile de Duminica, asa zisa munca patriotica, la amenajat santuri si imprastiat pietris pe santuri.Poate naveta pe care trebuia sa o fac pe orice vreme la doar 14 ani pt a ajunge la scoala, uneori asteptam si cateva ore sa ajunga rata de 6 dimineata, dupa ce eram treaz de la ora 5, alteori a trebuit sa parcurg 22 de km pe jos pt a ajunge pe jos la scoala, prin ger cumplit.Poate ca simplu fapt ca pana ce am fugit din Romania nu am vazut cum arata o banana, in octombrie 1989 am parasit tara, desi eram inca un copil, am trecut prin bataia pustii, dupa ce am sarit din tren in timp ce era in mers, pt ca statiile erau ticsite te militieni in zona de frontiera. Pentru mine amintirea comunismului insemna: violenta, suferinta, teama, frig, si lista poate continua.

    • Marius David zice:

      Ioan Popa Baciu, nu, nu obiectele, ci ceea ce au făcut acestea din nou, ce au ucis acestea în noi.
      tocmai de aceasta sînt niște simboluri, pentru că dincolo de ele sînt lucrurile pe care le descrii tu atît de bine.
      soția mea a trecut prin același fel de navetă inumană pntru a ajunge la școală.
      și pentru mine comunism înseamnă ott violență, pentru că mi -a fost ucis tatăl de securitate, teamaă, pentru că mama era amenințată și ea, frig, am văzut peretele înghețat pe dinăuntru într-o iarnă și făceam focul cu o sobă cu motorină pe care atunci o furam din depoul de locomotive.

    • Ioan Popa Baciu zice:

      Efectele de dincolo de simoluri….
      Dragul meu Marius David, ceea ce s-a intamplat atunci in contexul folosit,nu e altceva decat un snobism primitiv.In condititia in care erau printre singurele lucruri, chipurile de lux, ale familiei modeste pe care ave-am cum sa ni le permitem in casa,asta nu era neaparat o uniformizare a gusturilor, era unica forma in care ai reusit sa-ti „etalezi” dezlipirea de ultima conditie,clasa cea mai de jos, o dezlipire de forma si nu de fond.In realitate daca ai un macrame’ si un peshte sau catel, ai si vitrina, daca ai vitrina inseamna ca ai si o masa visinie care e din garnitura, care inevitabilva fi asezata in tinda la vedere, astfel esti trecut automat in marea masa a celor din mijloc, adevarul era ca toti eram dicolo de civilizatia moderna, mi-am dat seama despre asta cu primul pas trecut in afara tarii.Cu toate astea, am trait o emotie de sarbatoare cand am vazut ca in fata casei noastre opreste o camioneta cu prelata incarcata cu mobila inpachetata in carton ondulat si tata sta in dreapta soferului, era una dintre rarele ocazii in care coplesit de asemenea emotii,nu i-am cotrobait tatei prin geanta dupa resturile de biscuiti ramasi de la serviciu. Acelasi snobism, sub alta culoare il putem remarca si azi la orice pas, e suficient sa-si puna un adolescent vopsea verde in cap ca maine vor fi inca 100 pe strada care-i vor urma exemplu.E de ajuns ca o asa zisa lady sa fie in evidenta la o nunta cu cine stie ce „broderii” ca la urmatoarea nunta jumate din doamnele prezente deja si-au facut rost de „broderie”.Imi amintesc de euforia anilor 2000-2001, cand era aproape „obligatoriu” sa ai un golf II sau un polo daca ai fi dorit sa fii in trend cu tinerii vremii.
      Insa violenta, fizica, verbala, psihica, o intalnim la tot pasul si la toate nivele societatii romanesti, de la cel mai mic ce manifestata onomatopeea injuraturilor „nevinovate” aplaudat frenetic de auditoriu si pana la cel mai batran ce pe patul mortii scrasneste injuraturi printre dintii protezei de plastic in loc sa murmure rugaciuni.Intre cele doua categorii e iadul violentelor, in familie, la locul de munca, pe strada, dezlantuit, care in mare parte isi are originea in violentele sub care ne-am consumat zilele atata amar de vreme in comunism, indepartati prin metode sistematice de valorile crestinismului autentic.Am colindat putin prin lume si vorbesc cateva limbi, insa nici intr-o limba nu am auzit sa injure cineva atat de fioros precum o fac romanii si ungurii(mai moderat).

  27. Mai adaug ceva, in marginea unei observatii a lui Alain Besancon: am avut doua ciume politice in secolul XX – nazismul si comunismul.Intre ele s-au miscat si razboaiele. Totusi, pe buna dreptate, nazismul e continuu condamnat, singur, in timp ce comunismul (care a omorat de trei ori mai multi oameni – si aici vorbim de zeci de milioane) a fost iertat si ramane inca ca un experiment esuat, dar de dorit in viitor. Oamenii n-au invatat inca sa se uite la ei. Isi imagineaza ca sunt buni si ca doar din cauze capitaliste au devenit rai. Apoi fac o revolutie bolsevica si declama viitorul de aur al umanitatii. Imediat, puterea concentrata creaza monstri. Somnul ratiuni…
    Din aceasta cauza, definita biblic de Adam Smith, Anglia ne-a invatat mereu ce e lumea sublunara ca cel mai mic rau posibil. Pentru ca mantuirea nu e aici.
    Blestemat sa fie omul care se increde in om, scria in Psalmi – dar eu cred ca se referea la umanitate, nu la apropiati – desi se poate intampla si asa…
    Nu vreau sa aud de Stat, de masuri rationale, de bunastare sociala dictata de guverne (in caz ca n-ati observat, suntem in criza… – si nu din cauza ca oamenii nu mai muncesc, nu mai fac copii, nu mai fac prostii, ci din cauza ca unii hotarasc ceva peste capul celor de rand, cu uniuni, globalizari, imbogatiri neasteptate).
    As vrea sa traiesc intr-un sat, linistit, sa mananc ce cultiv si ingrijesc. Sa aleg nu primari, ci gospodari. Sa nu ma mai intereseze politica.

    • Marius David zice:

      draga Felix, cineva spunea că nazismul a fost o gripă, comunismul este un cancer.
      și eu aș vrea să trăiesc într-un sat, dar și acolo se aleg deja politicieni, am cumparat un teren în creieru munților. Și acolo sînt oameni fără creier.

    • adrian zice:

      Satul la care visam cu totii, linistit si in care se aleg gospodari, nu mai exista. In satele romanesti rasuna manelele si huruie ATV-urile. Iar primarii primesc indicatii si fonduri de la „judeteana de partid”.
      Parintii mei (oameni simpli, care toata viata au trait numai la tara) sunt… liberali (inscrisi in partid, „ca doar nu se cadea sa-l refuzam pe Georgica socotitoru’ care ne vinde miere ietfina si buna”)!
      Am matuse septuagenare pdl-iste („a lu’ Marcuta ciobanu ne-a rugat si ne-am inscris ca la el dam oile si capra la primavara”). Se face politica si aici, en gros si en detail.

      Vesnicia s-a nascut la sat dar, cand s-a facut mare, s-a mutat la oras… 🙂

  28. Prin 1978, in august, pe unul dintre intelectualii Primaverii de la Praga, Zdenek Mlynar cred, l-am auzit explicandu-le aniversar unor occidentali: deosebirea e ca la voi CUMPERI, pe cand la noi FACI ROST.

  29. Tudor zice:

    Cred ca totalitarismul si deci comunismul poate fi definit prin tot ceea ce este caracteristic diavolului:Necredinta, minciuna,ura,ucideri,tortura,mizerie morala si fizica,turnatoria,demagogia,mita,nepotismul,nedreptatea si mai bine ma opresc.
    Este interesant ca,instinctiv,fratii au strans randurile in fata dusmanului comun.
    Dusmanul are haine noi ….instinctul s-a dusss !

  30. Otniel Nicola zice:

    Pentru cei care n-au vazut inca Amintiri din epoca de aur, vi-l recomand. Este despre perioada anilor 80 in Romania.

    Trailer:

    Cea mai pregnanta amintire din comunism e legata de „masina”(cu lapte, carne, oua, etc.) Stiu ca mama se ducea de dimineata sa lase rand si apoi venea acasa sa isi faca treaba si ma punea pe mine la geamul de la bucatarie ca sa ma uit pe geam sa-i zic daca vine „masina”.

  31. O jucarie elefant din cauciuc care seamănă leit cu Ion Iliescu. Părinţii mei încă o păstrează. În plus, tot ce aţi spus mai sus. De menţionat că într-o dimineaţă era să mor în înghesuială pentru o pungă cu tacâmuri. Aveam vreo 7 ani.

    • marinelblaj zice:

      Din păcate nu seamănă doar cu Ion Iliescu. Seamănă cu aproape toţi cei ce s-au perindat pe la putere din 1947 încoace… Şi ceea ce e mai tragic e faptul că seamănă câte puţin cu fiecare dintre noi… e „vaccinul” de care se pare că nu putem scăpa! 😦

  32. Pingback: Care este cel mai important lucru pe care l-a distrus comunismul? | Marius Cruceru

  33. Aida Ciurduc zice:

    Pentru mine sarbatoarea de 8martie. Vad si acum femeile de fabric si uzine cum se aranjau la patruzeci ace si se duca la restaurant singure sa se petreaca. Si cum vrea domn’derector cu niste amarate de cotoare de flori sa le imaneze tovaraselor! Sigur era si o sedinta de partid. In care secretara de partid era laudata si apreciata. ..bla,bla…

  34. funlw65 zice:

    Incredibil de inutila revista „Stiinta si Tehnica”. Care continua sa fie la fel de inutila. Unul din cele mai mari castiguri pentru mine imediat dupa, au fost revistele de informatica ce veneau cu CD-uri cu sistemul de operare Linux, in care toate aplicatiile si uneltele de dezvoltarte software erau gratis, sub licenta publica. Insa in timpul comunismului am avut ca alinare revistele si almanahul Tehnium (in interiorul carora gaseam scheme pentru executia unor calculatoare personale, in ciuda conducatorului).

    • Marius David zice:

      da, o țin minte, și eternul Mironov, specialist în tot ce ține de viitorism, SF, astronomie, tehnică et c.
      Pe Tehnium nu pusesem mîna, dar îmi amintesc de cluburile școlare de la casa pionierului și școlarului, unde am făcut pe rînd electronică, aeromodelism și navomodelism. Și acum mai am în bibliotecă Vademecum pentru modelism.
      Din acest punct de vedere… frumoase vremuri.

  35. Pingback: #REZIST – ”chiciul” – ziua 22 | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s