Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Suntem o natiune de oameni talentati, adaptabili, creativi (asta in ciuda calupului de masa bruta, inepta emanata de perioada post revolutionara). Istoria nu ne-a haruit cu evenimente culturale prea consistente, in schimb destinul istoric al unei natiuni nu poate fi schimbat. Chiar daca nu avem noi o baza solida culturala putem cladi pe valorile internationale care le putem gasi cu multa usurinta in prezent.
In teologie la universitatea din Oradea sunt convins ca materialele pe care le folositi sunt intr-un procent majoritar de provenienta straina, asta in schimb nu v-a oprit sa construiti o universitate. La fel cine vrea poate construi pe temelia asezata de altii. In stiinta, in medicina, religie exista tot mai multi absolventi ale unor universitati occidentale care au o expunere larga la diferite materiale, astfel nu are rost sa ne cramponam la resursele create in trecut de natiunea noastra.
Prima idee este perfect adevarata, ea nu trebuie relativizata. Sa ne gandim ce viata a avut Nicolae Milescu sau Dimitrie Cantemir. De mirare ca intre bejenii au avut timp sa se cultive si sa ne lase opere. La fel, Ieremia Movila scrie latineste pomenindu-l pe Cicero, iar pe de alta parte e tot intre maziliri si bejenii. Nu cred ca avem un singur carturar care sa nu fi pribegit (inclusiv Dosoftei). Stabilitatea politica atarna de buna-dispozitie a sultanului pe ziua respectiva, iar prosperitatea romanilor de cheful atamanului de a-si mana ceamburul tătărăsc într-o parte sau alta a tarii. La fel ca in lumea umanioarelor, apare si intrebarea de ce casele traditionale ale romanilor sunt ca niste cosmelii provizorii. Atacurile repetate nu puteau incuraja un stil ca cel din burgurile germane. Cunosc sate de granita care au fost arse in totalitate, in mod repetat: e de mirare ca oamenii au revenit periodic la vatra. Ba mai vine acum o secatura pe „Historia”, spunand ca de fapt Stefan cel Mare nu a aparat Europa de turci, deoarece drumul lor nu trecea pe aici. Daca cineva nu are capacitatea de a intelege faptele, ma intreb de ce mai scrie articole.
Cat despre limba, este suficient sa aruncam o privire in textele romanesti din sec. XVI-XVII. Nu vorbim despre slavonisme, care au fost mai mult sau mai putin intrebuintate, ci despre cuvintele latinesti mostenite. Problema e ca in epoca moderna romanii vorbesc servindu-se de un vocabular din ce in ce mai sarac, asa ca in cativa ani Eminescu va fi citit cum se citeste Chanson de Roland.
Nu sunt de acord cu ideea că noi nu am avem cultură , si scriitori ,oameni talentaţi precum alte popoare. Neagu Juvara spunea că secolul trecut, cu Eminescu, fusese perioada noastră de glorie. Eu spun că si acesta: Cioran, Eliade şi Ionesco.
Marin Preda scrisese la fel de bine ca şi Albert Camus, dacă nu mai bine. Alte circumstanţe a făcut sa fie premiat cu premiul Nobel.
cum de putem spune… unul a scris mai bine ca altul..
cu ce măsurăm acestea mai ales cînd este vorba de două culturi diferite, de două limbi de scriitură diferite?
Reblogged this on La Razvi' – Razvan Mihalcea.
Minunată muzică!
Foarte adevărat, avem ce construi şi multe s-ar putea face, oricât ar încerca unii să ne convingă că nu suntem în stare…