Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Interesante imagini filmice si foarte iscusit lucrate . Nici nu e de mirare :la cit de bine sunt platiti…..Totusi , suferinta,bucuria,dorul,durerea, …(de ce pling barbatii), cind barbatii pling, o gasim in alta parte. Ma refer la autenticitate.
Dar e posibil sa gresesc.
.
Drama unei lacrimi de barbat,Este inobilata tocmai de stavilarul care e pus inantea ei!lacrimi unei femei indupleca si sensibilizeza,a unui barbat indirjeste si motiveaza!
Plînsul rarisim al BĂRBATULUI reprezintă tocmai expresia / confirmarea echilibrului său mai puternic dintre suflet şi trup, adevereşte lipsa unor diverse exaltări iraţionale din structura masculină.
Este fix rezultatul unei operaţiuni intelectuale dar care are la bază munca unei experienţe spirituale-sufleteşti active, normale.
În cazul bărbatului, plînsul rarisim este un raţionament amînat cu expresie modificată, prin reţinerea de la vorbire, dar prin declanşarea unei puternice cuvîntări interioare.
Este un veritabil argument de etică spirituală şi un grad al propriei conştiinţe viabile.
Este o formă de manifestare energică a multiplelor judecăţi serioase, este ca o concluzie cu greutate, ce se pune după multă chibzuinţă, în timp ce, în cazul FEMEII, plînsul este exact o formă de energie a puternicelor sale capacităţi sentimentale, fiind, deci, o derivaţie eminamente sentimentală.
Deci, plînsul are caracter reprezentativ, însă conţinuturile sale reprezentative sînt diferite de la bărbat la femeie.
Aşadar, plînsul adevărat este cel al bărbatului !
(construcţiile de idei îmi aparţin)
Ce grozav s-ar mai potrivi titlul acesta unei cărţi: „De ce plând bărbaţii” .. Cred ca aş cumpăra-o imediat 🙂
Este cumva un lucru rusinos atunci cand plange un barbat?
Oare barbatii nu simt durerea?
Tot ce este posibil si face diferenta, este ca atunci cand plange un barbat este un motiv foarte serios, iar cand plange o femeie….