Și ofilită va rămîne…
Îmi aduc aminte de unul dintre concertele Iris de la Iași. Cristi Minculescu era încă înainte de fixarea amprentei vocale definitive, amprentă care a marcat viața Irisului în următorii ani.
Venisem cu așteptări mari, am plecat cu mici dezamăgiri. Băieții de la Iris aveau o setare de scenă pe vremurile alea… setare pe care o puteau reface orice depanatori radio TV mai destupați.
A urmat o carieră decentă și destul de rezistentă, avînd în vedere că avem de-a face cu români. Românii stau greu împreună. Admirabili Voces-ii, despre care am mai scris. Anul acesta fac, dacă nu mă înșel, 40 de ani împreună.
Toată lumea se întreabă ce l-a apucat pe Cristi Minculescu. Sănătatea, banii prea puțini, tensiunile în formație? Nu știu și nici nu vreau să îmi dau cu părerea…. dar mă îngrijorează lipsa de viziune și naivitatea unor oameni care au ajuns la 50 de ani și încă gîndesc adolescentin, chestiune care are implicații spirituale și poate că tocmai de asta mă trezesc scriind, pastor baptist cum mă aflu, despre o formație de muzică rock din România.
Irisul s-a despărțit. Cristi spune că va rămîne în muzica rock. Întrebarea mea este …. ca ce? Ca solist al unei alte formații? Povești. Acea formație va trebuie să devină Iris. Amprenta lui vocală îi va distruge. Așa ceva nu se face. Va păți ca bateristul de la Dream Theather.
Irisul să continue fără Cristi? Povești! Băieții aceia simpatici sînt la fel de distruși fără vocea minculesciană. Ce vor face? Vor lua modelul Queen cu George Michael în loc de Mercury? Și acolo ce-a ieșit? O lungă, lungă listă de discuri-remember, remake-uri și cam atît.
Personal nu sufăr prea mult că Iris, alde Holograf sau băieții penibili de la Compact B și Compact C, acest Savoy al muzicii rock românești, …. personal nu sufăr că aceștia dispar. Muzichia rock românească este superbă, dar cam lipsește. Poate că aceste afirmații vin din pricina faptului că decrețeii au fost crescuți cu Phoenix și Celelalte Cuvinte…
În sfîrșit … să trecem la subiect: mintea românului cea de pe urmă, care „nu se existează”.
Cristi își face iluzii la 53 de ani. Crede că se va relansa? Ca solist? N-are mintea cea de pe urmă, care, după ce va fi trecut prin ce a trecut, după grația pe care și-a făcut-o Dumnezeu cu el în ceea ce privește sănătatea…. care minte l-ar fi putut ajuta să îmbătrînească frumos, întărindu-i simțul penibilului.
Ceilalți iriseni? În locul lor aș desființa formația, ferindu-mă și ferindu-mi colegii de altă zonă a penibilului a unui Iris Redivivus, care seamănă cu un fel de zombi, plin de morfină și adrenalină injectată în cord.
Nu se întîmplă la fel și în cazul unor personalități politice sau religioase care visează la „reinventarea de sine”, la un fel de rejuvenare și înviere din cenușa propriilor orgolii.
Am întîlnit două feluri de bătrîni. Bătrîni care îmbătrînesc frumos și bătrîni care îmbătrînesc urît. Îmbătrînirea este o artă care se învață în ale tinereții valuri. Este o formă de navigare printre capcane, stînci, gropi și turbioane. Ni se dă dreptul să încercăm o singură dată.
Dacă vom fi ratat începutul îmbătrînirii ne putem condamna la ridicol pentru toată senectutea.
Sînt curios ce se va întîmpla cu Iris, dar mai curios sînt ce se va întîmpla cu mine, dacă îmi vor fi date toate cele șapte zile pînă la 72 de ani… după ce am privit la lecția lor atît de tristă.
Bună seara, prieteni? Adio, prieteni! E mai aproape de adevăr!
Marius Cruceru 
Pe vremea când eram io la liceu, ei cântau în draci, mai ales pe la casa de cultură a sectorului 2, repetând şi remasacrând piese sau bucăţi de piese din Deep Purple (mai ales), Led Zeppelin (nu le prea ieşea), Pink Floyd (nu le ieşea de loc) şi altele, mai ritmate. Nu pot să spun că plecam dezamăgit de la concertele lor, fiindcă mă feream, mergeam numai de musai, dacă era să mă văd cu vreun prieten pe-acolo. Însăşi ideea de a copia fragmente din diverse piese alte altor formaţii şi de a le asambla apoi în creaţii aşa-zise proprii, mă oripila şi mă ţinea la distanţă.
Nu am reuşit să-i agreez niciodată prea mult. Am rămas până în ziua de azi cu urechea zgâriată de aceste importuri care, acum, mă obligă sa fac legătura cu primul ministru actual, acela cu copy-paste.
Iar când mai vezi şi ifosele astea de adolescent rebel, cu plete bine albite, parcă te apucă aşa un soi de… lehamite – să mă ierte fanii Irisului.
Era mai cinstit folkul autohton, decât producţiile acelea impex pe bandă rulantă.
Şi, da, Phoenix (Cant of a bule – mai ţineţi minte?!) Celelalte Cuvinte, Sfinx, Timpuri Noi şi multe altele şi spectacolele-pretext, Beatles, ale lui Pittiş de la Grădina Icoanei erau mult mai pline de elocvenţă muzicală. Generaţiile acelea, da, chiar am crescut altfel, şi chiar n-am înţeles nici până azi cum poţi ajunge în vârf dacă este este să nu ţii cont că faima şi popularitatea are de a face cu gustul, cu gustul poporului.
Mă duce gândul la vorba aceea medievală : şi totuşi se… educă!
Tocmai imbatranirea este una din problemele care declanseaza nevoia de schimbare. Sigur noi dupa 3, 4 decenii de viata nu stim ce inseamna batranetea, dar fiecare deceniu de viata aduce noi provocari. Monotonia duce la incleierea pe care o simt unii iar asta cere schimbare.
Deci o schimbare improspateaza, am inteles ca pragul celor 10 cincinale aduce cu sine niste crize specifice, este un prag critic in care pot aparea cele mai interesante schimbari 🙂 . Un job nou, un rol nou, o noua provocare arunca valul imbatranirii nu? 🙂
In plus in Romania conform mentalitatii generale dupa 50 de ani, ba chiar dupa 42, 3 devii un rebut al societatii, esti consumat, apare o uzura generala, reparatia capitala nu te mai poate reface. Lucrurile stau putin diferit inafara tarii, mentalitatea de rebut nu mai este prezenta. In UK nu demult pe unul din posturile TV un batran de 90 de ani a declarat ca e timpul sa renunte la condusul masinii pentru ca incepe sa i se para dificil 😀 . La noi la 90 de ani cei mai multi sunt subterani (sa nu zic underground = metrou in alte tari) ….
Nu consider ca solistul de la Iris este batran si se afla la capatul carierei.
Da, categoric Iris nu va mai fi Iris fără Minculescu, iar Minculescu nu va mai fi Minculescu fără Iris.
Uitaţi-vă la ABBA ce s-a ales de membrii ei după despuiere: deşi aproape fiecare a încercat o cariera solo nu a mai ieşit nimic; doar o devastatoare nostalgie răvaseste şi astăzi fanii. Splendoarea melodică de altădată a pieselor formaţiei nu s-a mai regăsit în nici o creaţie ulterioară a vreunui membru.
Unii pur şi simplu nu înţeleg că sunt meniţi să fie împreună. Aşa cum unii bărbaţi nu înţeleg că sunt co-produsul soţiilor. Aşa cum unii pastori nu realizează că-şi pierd farmecul în afara comunităţii locale.
Deci ce aşteptam de la Cristi Minculescu? 🙂
Domnule Cruceru, nu aveti nici un drept sa judecati plecarea lui Minculescu din trupa Iris si nici proiectele lui de viitor…pentru ca doar cei din trupa cunosc cu adevarat motivele care l-au facut sa plece.Noi putem sa vedem doar efectul a ceea ce s-a intamplat intre ei. La fel, va inselati si in cazul lui Mike Portnoy,de la Dream Theater care dupa plecarea sa din trupa a inceput 4 noi proiecte (Adrenaline Mob, Flying Colors, Neal Morse, Avenged Sevenfold + un proiect intrumental)+ multe altele in trectut. Fiecare din aceste proiecte au fost apreciate de fanii vechii lui trupe. Amprenta lui muzicala nu s-a sters, ci dimpotriva diversificat(sa fim seriosi…toate lumea va sti valoarea lui ca intrumentist). El a fost inlocuit de Mike Mangini, de a carui prezenta si valoare s-au bucurat majoritatea fanilor. Va sugerez sa va informati mai bine inainte sa judecati, orice decizie de acest gen. Nu putem sti motivele reale ale unei astfel de decizii.
Stimate Andrei, bine ai venit,
1. de ce nu aș avea NICIUN DREPT să judec plecarea lui Cristi Minculescu din trupa Iris și proiectele de viitor. Aștept arguemente.
2. Da, sînt informații care țin doar de trupă și ce se întîmplă acolo. Unele informațții au fost lăsate spre public, iar altele făcute scăpate. Eu interpretez FAPTE, nu zvonuri. Și, dați-mi voie, avînd în vedere ceva experiențe de viață, să mă exprim în dreptul unei trupe românești care are un parcurs istoric și care devine, tocmai datorită istoriei lungi, previzibilă.
Datele se judecă cu intuiție și … anumite chestiuni se judecă din diferite perspective.
3. Să presupunem că eu știu un pic mai mult despre natura umană decît știți dvs. despre muzică. Eu nu am făcut aici o analiză de istorie a muzicii rock românești. Scuzați, dar materialul ar fi destul de sărăcuț. Eu am analizat cîteva chestiuni care țin de previzibilitatea naturii umane și de ispitirile la îndemîna tuturor oamenilor.
cu muzica vă las pe dvs.,
dacă doriți să priviți viitorul domnilor Iriși și din perspectiva mea, sînteți invitatul meu.
PS.
nu mă interesează motivele reale ale despărțirii dînșilor.
spun doar, și cred că sînteți deja de acord cu mine, că separați nu au niciunii nicio șansă.
Spusăi!
deci? copchilării, lipsă de minte, ca să o spun mai drept. Niciun drept? Nu se știe? Ba se știe… natura umană este previzibilă.
http://www.enational.ro/monden/adevaratul-motiv-pentru-care-cristi-minculescu-a-parasit-iris-187867.html/#ixzz25ZBW11Yl
@ Andrei
„Nu putem sti motivele reale ale unei astfel de decizii.”
Dacă acest domn care părăseşte trupa nu are curajul de a spune în clar care sunt motivele reale plecării lui, atunci îşi merită soarta viitoare. Şi dacă cei dintre care pleacă, nu au nici ei curajul să rostească adevărul, măcar de dragul fanilor, dacă nu de dragul adevărului însuşi, care mai este diferenţa?!
Ca în mai toate cazurile când e vorba de doi sau mai mulţi oameni, vina nu poate fi doar la unul singur. Or, tăcerea e fugă de responsabilitate.
nu cred ca Minculescu vrea o cariera solo si nici nu cred ca isi imagineaza ca o sa reuseasca la varsta lui. Istoria Irisului este tumultoasa asemeni tuturor formatilor de rock romanesti. prin trupa s au perindat multi si la baza formatiei, la inceput, nu a stat Cristi Minculescu. el de fapt a mai avut momente cand a parasit trupa. la fel ca si in cazul Phoenix ului formatia nu prea isi mai are rostul acum, dupa revolutie …. foarte putin, mai mult balade. multi tineri, amatori de rock, cu care mai vorbesc ii desconsidera pentru ca nu au ascultat decat aceste balade. Iris 1 ramane pentru mine unul din cele mai bune albume rock optzeciste si consider eu, un nou inceput pentru rockul romanesc.
legat de decizia trupei de a continua fara Minculescu. Unul din cele mai dramatice momente din istoria muzicii rock, 25 sept 1980 John Bonham moare si zeppelinii decid sa dizolve trupa desi mai aveau mult de spus si tot „dreptul” sa mearga mai departe. asa prietenie in istoria rock ului mai rar.
si ca tot vb de „fani rock” si Iris, putini au auzit piesa asta si mai putini de atat stiu componenta trupei de atunci!
Aaa, Marius, îmi pare rău, dar mie nu mi se pare că ceea ce va face Minculescu de acum încolo pe plan solo se va putea numi relansare. Lansare și relansare în carieră se cheamă atunci când lumea nu știe de tine sau când a uitat de tine. Nu e cazul nici de una, nici de alta. Minculescu nu pare deloc să aibă nevoie să-și mai câștige clientelă. El o are de mult. Nu va face decât să o tragă după el, pentru că restul membrilor nu par a fi la fel de populari. El poate face carieră solo foarte bine de acum înainte. Uită-te la Phil Collins, la Peter Gabriel… Ceea ce a urmat a fost chiar mai reușit.
Apoi, de ce e văzută formația și formatul meseriei dintr-o perioadă ca o cununie pe viață? Fiecare face ceea ce crede că poate mai bine și mai pasionat. Nu cred că știm destule pentru a reduce la zero ceea ce se întâmplă în interiorul lor după ceea ce vedem noi de la suprafață. Nu toate lucrurile care se schimbă sunt neapărat spre rău.
O intrebare, frate Cruceru 😀
Din anumite motive, sunt destul de documentat in ce il priveste pe Mike Portnoy. Acesta uimeste prin viteza si tehnicile lui in materie de percutie. Am observat ca multi tobosari crestini fac cover-uri melodiilor de la Dream Theater, bineinteles, in scopul dezvoltarii aptitudinilor. Intrebarea mea este, poti sa canti astfel de muzica pentru astfel de scopuri? Sa spunem, imi este permis sa exersez la chitara solo-uri ale formatiei Slipknot, doar pentru a-mi mari aptitudinile de chitarist? Este asta un pacat?
Nice question.
🙂
Thanks 🙂 Ma macina de ceva timp, de aceea doresc un raspuns pe masura 😀
Lotus.
http://www.mediafax.ro/life-inedit/cristi-minculescu-si-noua-lui-trupa-lotus-vor-sustine-in-decembrie-un-mini-turneu-in-romania-10300966
Banuiam ca lucrurile nu se termina aici. Reprofilarea, schimbarea in muzica cat si in multe alte domenii a debutat si in Romania. Moda este veche in occident – azi pastor, maine candidat la presidentie, poimaine mare om de afaceri si in final scriitor sau poate pensionar 🙂 .
a renunțat la Harap Alb? Era penibil numele ăla, nu mai sîntem în anii 60.
Lotus?
nici în anii 80 nu mai sîntem.
Oare pe lume trăiesc acești oameni?
Vor ajunge să susțină concerte în gara din Titu și vor cînta pe la nunți între Golești și Costești.
Frate Marius, mă frământă de mult un gând legat de postarea aceasta. Sincer, deşi am avut ocazia unei altfel de percepţii a “fenomenului” Iris, mă întreb de ce nu ia nimeni în calcul acel soi de “nelinişte” a artistului. Este foarte adevărat, plecările unor membri din unele trupe ridică mari semne de întrebare. Uneori poate fi vorba despre idei şi viziuni noi, pe care ceilalţi membri ai trupei nu le împărtăşesc, sau pur şi simplu nu le înţeleg. De ce a plecat Roger Waters din Pink Floyd? Pentru ceea ce vedea el ca viitor în proiectul “The Pros And Cons Of Hitchhiking”? Ar fi un răspuns facil. Exemplele ar putea continua…
Arta este, între altele, căutare, în primul rând. Este o stare de nelinişte. Este o căutare permanentă de răspunsuri la întrebări, nici ele foarte clar definite adeseori. Este o nelinişte care îşi adaugă odată cu vârsta şi alte nelinişti. Şi, de cele mai multe ori, alegerea unor “tărâmuri” noi crează iluzia că simpla schimbare a decorului poate înlocui întrebările vechi, rămase fără răspuns. În fond, este acea formă de reacţie prin care, inconştient, artistul reia, sub o altă formă, căutarea răspunsurilor la aceleaşi întrebări. Cu aceleaşi frământări şi consumuri… Cam la fel cum caută fiecare practicant al zborului cu deltaplanul ceva nou, deşi ştie că totul va fi fiind, în mare, tot un zbor…
Complicat de explicat…
draga Marinel, așa de mult admir naivitatea ta curată, mai ales că mă întreci în ani. Din păcate lucrurile stau mult mai prost
Da, înțelegem frisoanele artiștilor, dorința de schimbare etc.
LE înțelegem, sigur, și dorința de mai mulți bani.
Oh, da… ştiu că lucrurile stau în realitate mult mai prost (am gustat asta din plin în viaţă), dar, plecând de la „Iris”, al căror fan n-am fost niciodată (… gustibus!), eu voiam să atrag atenţia asupra generalizărilor în care sunt „îngropaţi” şi cei care chiar trăiesc arta.
Şi tocmai „naivitatea mea curată” m-a ajutat să supravieţuiesc în lumea tot mai murdară a muzicii. E un filtru bun… Păcat că e prea personal şi greu transmisibil filtrul acesta…
Oricum, pică bine să fii admirat pentru ceva… 😀
draga MArinel, în Romania încă nu se poate trăi decent din muzică, nici măgar din acest fel de muzică. Se poate trăi binișor din manele și cîntece la nunți, dar mie mi-e scîrbă să îmi lichească nașu mare suta de lei de frunte cu stuchit 🙂
Cam asta-i.
Povestea irișilor este cumva de lungă durată, acumulări, frustrări perpetuate, multe complicații, și chestia cu tobele a pus capac la oală.
Acum sînt sigur că lui Cristi îi pare rău, dar are destul păr să și-l smulgă.
Cum spusăi…vor cînta pe linia Titu-Golești, pe unde personalul face 5 ore în 168 de km.
Niciodată iris nu va fi ce a mai fost și nici acesste noi trupușoare nu vor atinge vreodată celebritatea și nu vor umple sălile pe care le-a umplut Irisul.
IAca ce am ajuns… Profet Rock 🙂
Sper să nu supere prea multă lume, dar pentru mine Iris n-a fost niciodată ceea ce… ar fi vrut să fie! Niciodată nu mi-am imaginat ca se poate trăi DIN artă, mai ales în România; mă refeream la cei care TRĂIESC ARTA.
Şi nu fiţi aşa de sigur de părerile de rău ale lui Cristi… Neliniştile, dacă există, pot fi uneori precum grenadele ofensive. Acelea care scot mai mult fum în care te poţi rătăci foarte uşor dacă n-ai o ţintă precisă… 😉
nu, dar au fost celebri si au trait binisor din arta lor, daca se poate spune asa.
si sa nu uitam, draga Marinel, gustam deja cu totii drumul spre 50 de ani. Cristi nu mai este Justin Bieber sa innebuneasca tinerimea (stupiduta, care pe alocuri e majoriteri)
Da, se poate spune şi aşa…
Unii sunt(em) deja satui de gustul celor 50 de ani 😉
Ce „gingaş” aţi fost cu…”stupiduţă”! 😀
Pingback: Artistul, aurul şi… geologii | cetatea de piatră