Astăzi am avut o întîlnire cu grupa mea pentru un pic de „dirigenţie”. Ca în fiecare an privesc la aceşti tineri de 18-19 ani şi realizez mai bine decît mulţi alţii, după ce deja am intrat în al 18-lea an de predare într-o şcoală de teologie, că în patru ani de aici înainte, prin 2015, biserici le vor spune acestora: „vrem să vă urmăm, veniţi să daţi un sunet de trîmbiţă desluşit, sînteţi călăuzele noastre spirituale, vom face ce spuneţi dumneavostră, frate pastor… „.
Aceşti tinerei, cam la 23-24 de ani pe atunci, vor avea puteri liturgice de neimaginat într-o biserică tradiţională. Tot astăzi discutam cu un prieten preot ortodox. Într-o biserică ortodoxă este greu de închipuit să spui ceva enoriaşilor şi aceştia să execute, imprevizibil fiind.
Da, se spune … „Domnului să ne rugăm”, „Înţelepciune, drepţi!”, „Uşile, uşile!”. Cele mai criptice indicaţii din partea preotului sînt înţelese de oricine este obişnuit cu liturghia pentru că preotul nu are voie să improvizeze.
Nu tot aşa este în mediul evanghelic…
Dacă un pastor spune „Să ne ridicăm, să ne aşezăm, să cîntăm, să ne aşezăm în genunchi, să batem din palme, să strigăm de bucurie înaintea Domnului ” sau cine ştie ce alte îndemnuri mai poate da, poporul co-liturghisitor, acesta aşa face.
A fi aşezat în faţa a 20 sau 300 de oameni timp de cîteva ore pe săptămînă şi aceştia să „execute” ceea ce un tinerel „comandă” îi conferă acestuia senzaţia unei puteri străine de realitate, dar atît de tentante…
Acesta, cred eu, este una dintre cauzele pentru care mulţi dintre tinerii pastori se strică, fantasma unei forme a autorităţii, care nu rezidă nici în experienţa lor, nici în expertiza lor, nici în caracterul lor, nici în puritatea învăţăturii pe care ar putea să o dea.
O cămaşă mult pentru mare pentru umeri mult prea înguşti. Ce este de făcut? Revin la obsesia mea: un pastor nu poate fi format în cei patru ani de seminar. Nici vorbă! După cei ani de învăţătură poate că învaţă unde să caute, îşi cultivă cîteva deprinderi minimale, dar idealissime ar trebui să fie aşezat pe lîngă un pastor mai în vîrstă pentru a face adevărata ucenicie pentru încă cel puţin 10 ani.
S-a încercat asta cu puţin timp în urmă la nivel de Uniune, instituţionalizat. Eroare! De ce? Cum poate cineva neucenicit şi fără viziune să ucenicească pe altcineva? În ce? În felul în care se schimbă schiţe de predici la o cafea?
Pe cînd am ajuns în Biserica Creştină Baptistă Sfînta Treime din Aleşd aveam 24 de ani şi eram încă departe de sfîrşitul uceniciei. Mi-am dat seama imediat că acest fel de administrare a autorităţii în mod public poate deveni extrem de toxic pentru mine însumi în primul rînd şi apoi pentru cei din jurul meu.
Ca urmare m-am plasat imediat sub autoritatea unui pastor mai în vîrstă şi sub autoritatea presbiterilor ordinaţi, în primă instanţă. În primii ani după ce am rămas pastor coordonator am cultivat un model contrar celui destul de popular în bisericile baptiste. Pastorul nu este înlocuitorul şi nici mesagerul lui Dumnezeu pe pămînt. El este un om supus greşelilor şi tocmai din acestă cauză trebuie să se plaseze sub autoritatea comitetului, a cetei presbiterilor.
Ceata presbiterilor este cea care cere socoteală şi dă direcţia strategică a bisericii, scăpîndu-l în acest fel pe tînărul pastor de ispita dictatoriei.
Cred că acest fel de improvizaţii liturgice, la care se dedau unii pastori evanghelici în exagerare cîteodată, adevărată gimnastică bisericească (ridicaţi-vă, şedeţi, ridicaţi mîinile, veniţi în faţă, mergeţi în spate etc.) poate fi temperată pentru toţi, dar mai ales luată din gurile celor care sînt datori să îşi poarte jugul uceniciei în anii tinereţii şi să îşi umple gura cu ţărînă. Dumnezeu nu ne-a chemat să fim disk-jockey, ci călăuze spirituale.
Revenirea la o anumită sobritate liturgică, fără excese tradiţionaliste, mai ales în bisericile în care sînt mulţi tineri, nu poate să facă decît bine.
Deci, să ne închinăm cu frică şi cutremur înaintea Celui care l-a amuţit pe Isaia şi l-a prăbuşit la pămînt pe cel preapropiat de Domnul, Ioan.
Marius Cruceru 
Frate Marius,
Eu nu am cumentat pe blogul dumneavoastra, dar acum va vad silit s-o fac. Aveti perfecta dreptate cu privire la unceicia tinerilor pastori. Eu aveam 23 de ani cand m-am mutat in Jibou. Slujesc aceasta biserica si m-am format doar sub autoritatea prezbiterilor din Biserica. Nu a fost usor, ei nu aveau o gandire teologica, desi slujeau cu succes Biserica, dar a fost benefic. Am format o comisie de prezbiteri inaintea carora dau socoteala. Stiu, clar in urma intaliirii cu ei, in ce directie trebuie sa mergem. Partasia cu acesti frati deosebiti m-a prelucrat si m-a tinut in lucrare timp de 15 ani pana acum si nadajduiesc sa mergem tot impreuna. Ne-am format si o strategie de plantare de noi Biserici si implicare de noi lucratori, iar pana acum sunt 10 Biserici plantate si inca 3 pastori tineri implicati in lucrare.
Este un sfat experimentat si acela de a te pune sub autoritatea unui pastor cu o experienta mai mare. Cand imi era cel mai greu sau cand eram descurajat frati ca: Mihai Chiu, Onisim Mladin, Beni Costea, Cornel Veres si altii mi-au fost de mare folos. Fratele Chiu imi spunea „te doare pana te ciuruie tot, iar mai apoi vor trage prin aceleasi gauri, deci nu va fi durerea la fel de mare” si a avut dreptate.
Cred ca o asemenea postare ii va ajuta pe multi pastori tineri, sau pe cei ce sunt descurajati.
Frate Teofil,
mare binecuvîntare aţi avut de oameni înţelepţi atît în comitet cît şi pastorii despre care aţi pomenit.
Biserica din Jibou este cu adevărat o biserică vie şi în care miroase a scutec de nou-născut-din-nou.
Dumnezeu să vă întărească în acestă lucrare şi să vă binecuvinteze.
Ce vom fi fost fără mai-marii noştri?
Un lucru care ma distreaza atunci ca se intampla este la momentul impartasirii credinciosilor, cand preotul iese cu potirul si spune „Cu credinta, cu dragoste si cu frica de Dumnezeu sa va apropiati”. Fireste, se adreseaza celor ce urmeaza sa se impartaseasca. Dar in unele bisericii, toata lumea face un pas in fata. 🙂
Trist este ca nu se mai impartaseste toata biserica, ca la inceputuri, dar totusi, nici gimnastica nu facem. Orice gest trebuie sa aiba sens, sa aiba semnificatie si incarcatura. Repetat, se adanceste sensul, dar numai sa existe si sa fie constientizat. Altfel, devine reflex mecanic si prilej de sminteala si batjocura, din pacate, pentru cei care cred ca gestul nu suporta o incarcatura.
da, aceasta m-a mirat şi pe mine, nimeni nu se împărtăşea, sigur se împărtăşeau preoţii în altar, că altfel nu aveau cum să ţină liturghia…
La fel cu Uşile, uşile, cei chemaţi… adică catehumenii, ieşiţi,
acum nu mai iese nimeni.
dar acum in Sfanta Liturghie eu nu am mai auzit rostindu-se rugaciunea pentru cei chemati, in afara de momentul : Usile, usile.. si atat
da, este adevărat şi multă lume nu mai înţelege despre ce este vorba şi entru cine sînt acele cuvinte
Pai cum sa fie asezati oamenii jos daca nu le spune pastorul? Sau sa nu mai fie ridicati deloc? Ii foarte ciudat modul in care abordati aceste probleme. Parca ati fi gasit reteta magica prin care se pastoreste, se conduce, si ati fi pastorul perfect si acum toata lumea trebuie sa faca exact ca si dumneavoastra. Si daca nu se intimpla asa atunci esti eretic si trebuie sa fii pus la zid. Doar pentru ca ati uzat mai multe seturi de cauciucuri decat altii nu cred neaparat ca va face mai intelept, va face cel mult un sofer mai cu experienta. Vorba lui fratele Piper „Brothers we are not professionals!!!”. Ne pare rau frate Cruceru, dar nu suntem toti profesionisti ca si dumneavoastra. Un un pastor meserias cum sunteti dumneavoastra, stie exact numarul magic: de cate ori trebuie sa-i ridice si sa-i aseze pe oameni. Un pastor meserias ca si dumneavoastra site exact de cate ori trebuie sa zambeasca sau nu. Dumneavoastra sunteti meseriasul, noi ceilalti nu…
Stimate Marius,
Am împărtăşit aceste lucruri cu durere din experienţă şi experienţe.
nu ştiu unde aţi citit dvs. printre rîndurile mele cum că eu aş fi pastorul perfect.
dacă vă interesaţi puţin, tocmai pentru că nu consider că mi-am făcut slujba aşa cum aş fi aşteptat sau s-ar fi aşteptat de la mine, acum sînt într-o perioadă de retragere sine die general vorbind, dar în mod sigur pînă după Sărbători, cînd voi lua decizia definitivă. Aceste săptămîni m-au ajutat să îmi reevaluez puţin lucrarea şi slujirea.
vă rog https://mariuscruceru.ro/2011/11/14/comunicat-referitor-la-activitatea-mea-din-biserica-crestina-sfinta-treime-din-alesd/
Chiar nu înţeleg de ce era nevoie de nota ironică în care aţi scris acest comentariu.
Dacă aveţi chef de ciupituri, probabil că în această perioadă găsiţi alte bloguri care cultivă modul acesta de abordare a problemelor.
Eu am gîndit cu voce tare aceste lucruri după ce m-am retras din activitatea comunităţii https://mariuscruceru.ro/2011/03/05/declaratie-publica-cu-privire-la-implicarea-mea-in-politica-eclesiala-baptista/ şi după alţi cîţiva paşi pe care i-am făcut în lateral pentru a putea evalua mai bine atît lucrarea mea de ucenicie cu alţii, cît şi propriul meu drum spiritual.
Despre înţelepciune să îi lăsăm pe alţii cu mai mulţi peri albi să vorbească în locul nostru.
Acesti tinerei vin cu o dorinta sincera si cu atitudine uneori decenta la UEO. Eu am stiut din primul an de facultate ca nici „taticul” si nici „bunicul ” nu ma va impinge la amvon si apoi ma va si invata sa nu port sosete albe la un costum negru; ceea ce s-a dovedit a fi adevarat chiar daca imi doream atat de mult sa fiu ucenicizat…
De la aruncatul avioanelor de hartie dupa altii si a baloanelor de apa de la etaj unii s-au metamorfozat extrem de repede isi nesanatos in niste pastorasi sobri care isi incearca si ei oratoria plagiata altii au ramas drepti si cu mintea limpede actionand deseori in comformitate cu datele de pe buletin…
Dragi studenti, fiti un Iosia (un imparat de caracter si puternic) nici pe departe Elisei flamand dupa o indoita masura de duh antropic ! Nu stati cu mana intinsa ci puneti mana pe plug si nu traiti prin credinta cand vine vorba de un frigider golut. Fr. Marius, nu stiu cum s-ar putea materializa urmatoarea propunere dar parerea mea este ca viata de teolog in UEO este destul de lejera, asadar, propun un JOB part-time !
Si cat mi-e de dor de unele cursuri … !!!
Cu drag,
M.T.
păi te aşteptăm înapoi!!! 🙂
Ucenicizarea este singura cale biblica de crestere spirituala, Matei 28; 18-20
Scolile de teologie nu cred ca urmeaza acest tipar de crestere spirituala, iar de formare de lideri si mai putin.
Doar unul care a fost ucenic poate avea ucenici, este o experienta care se transmite si nu numai informatii, care dealtfel nu sunt de mica importanta.
Cred ca cei mai multi dintre pastori nu au trecut prin acest proces si ajung sa fie mai mult dascali decat pastori.
(considerati doar o parere personala)
apreciez si ma bucur de postarea aceasta atat de necesara.
sa fii binecuvantrat,ch.
cu totul de acord,
şcolile de teologie există pentru că biserica nu-şi face treaba.
dacă Biserica ar face ce trebuie, atunci şcolile s-ar dezvolta natural pe lîngă bisericile mai mari.
am vrut sa scriu binecuvantat,
care este diferenta intre un studiu biblic pe un anumit text si o predica?
cum pot face diferenta ascultandu-le pe amandoua?
SB este interactiv, implică oamenii în proces, gătim împreună, ne ungem cu ulei şi cu făină pe deşte..
la Predică se prezintă prăjitura gata făcută şi cu ornamente.
dacă nu reuşiţi să faceţi diferenţa ori cel care face studiul nu şi-a făcut treaba cum trebuie, ori cel care predică, ori amîndoi. De obicei ese ultima variantă.
Superb! Ce pacat ca in anul 1999 (la 4 ani dupa ce m-am intors la Domnu’) am fost trimis intr-o lucrare pastoala intr-un sat de langa Targoviste si „uitat” acolo de pastorul meu 😦 Regretele si lacrimile au fost multe, dupa cum si greselile si ranile din inimile enoriasilor, dar Dumnezeu le-a sters, iertat, uitat etc. Din pacate, tinerii care au fost trimisi sau sunt trimisi, sunt victime sigure ai unor >>impostori<>pastori<< care isi lauda lucrarile lor care cresc peste noapte precum Fat Frumos. De multe ori pierzi visele pe care ti le-a dat Domnul pentru ca esti "tanar si nelinistit" in lucrare, iar cei care trebuie sa te traga de mana atunci cand derapezi te incurajeaza in prostia ta ca ei sa se laude cu tine. Dumnezeu sa nu le tina in seama pacatul acesta!
Multumesc Marius pentru aceasta postare… si nu numai 🙂
Mulţumesc, Gaby, sper să fie o încurajare nu numai pentru tine
Am participat de curind la o conferinta pe tema : Biserica in Apocalipsa cu fr.Beni Faragau.Spunea ca bisericile nu au nevoie de pastor ci de echipe de slujitori si mai spunea ca este o mare greseala sa pui un tinar de nici 25 de ani pastor al unei biserici locale, pe ai carei membri nu i cunoaste deloc. Oare principiul „alegeti dintre voi ” nu este oare mai apropiat de Cuvint ? Nu cumva multe din problemele actuale isi au radacina si in aceasta practica ? Intreb si eu ….
şi în acestă practică, nu numai în această practică
Așa mai vii de-acasă. Fără liberali 🙂
Ai divulgat ceva secrete publice 🙂 legat de viziunea ta. Îmi sună inspirat pentru că ai concentrat destule linii îndrăznețe în câteva rânduri.
Impresia mea e că e ceva din pașii către o re-metanoie a evanghelicilor (a baptiștilor în varianta redusă). Pentru optimiști vești bune. Dacă te vei simți singur în campanie înseamnă că războiul poate fi mai lung decât ai sperat și outcome-ul incert.
Good luck anyway!
Corect, fără liberali, şi dacă sînt, să fie numai „de-ai noştri”.
Care secrete? La mine tot ce-i în guşă… şi-n căpusă, ba invers.
Da, tocmai ai de-a face cu „Lutherul României”, cum s-a recomandat un pastor destul de cunoscut, care încerca să-şi facă reclamă la sponsori. Vezi unde stăteam?
Sunt foarte binevenite aceste clarificari.
„Revenirea la o anumită sobritate liturgică, fără excese tradiţionaliste, mai ales în bisericile în care sînt mulţi tineri, nu poate să facă decît bine.”
Si noi (penticostalii) avem nevoie de aceasta revenire. Sa ne ajute Domnul pe toti, sa ne dea curajul schimbarii, urand lasitatea complacerii intr-o stare care nu e buna.
amin.
Am o singura intrebare. Cat de biblic este modelul cu un pastor? Am tot citit in NT si tot felul de comentarii dar n-am gasit alta forma de conducere decat cea a prezbiterilor…care au si darul pastoririi (cel putin unii din ei). Pastor e Unul singur… Daca ma insel astept sa fiu invatat! 🙂
Da , biblic asa este. Batranii sunt cei care supravegheaza turma.Dar cu conditiile care sunt scrise acolo. Deci nu trebuie sa ne mai miram cand vedem atatea probleme. Dar crezi ca o sa se ia atitudine in vreun fel?
Ar insemna o rasturnare din temelii a sistemului actual… Prea mult de pierdut pt unii. Sa vedem ce aduce anul nou. 🙂
Anul nou? nimic, dacă nu sînt oameni noi.
Dacă doreşte cineva să fie episcop… şi voi care păstoriţi turma…oricum discuţia este lungă pentru o asemenea cerinţă.
veniţi la teologie pstorală ca să fiţi învăţat. Înscrieri în iulie. 🙂
Totusi as prefera varianta cu ucenicizarea (chiar si cea un pic pseudo…via blog) nu cu teologia pastorala. 🙂
Cred ca subiectul merita multa atentie si sper sa fiti inspirat si in directia asta pe viitor.
eh, nu se ştie cît va mai dura şi chestia cu blogul,
asta-s eu, cînd toată lumea deja are blog, atunci eu simt nevoia să fac altceva.
Am fost printre primii evanghelici care au început să scrie în felul acesta în 2005-2006.
Poate că este destul şi voi reveni la alte forme de gîndire cu voce tare.
poate că într-un public cu muuuuuuuuuult mai restrîns. Urmînd exemplul domnului Pleşu cu retragerea, cred că m-am cam săturat de blogosfera românească în general, de cea evanghelică, în special.
Nu cred că sînt vesel să împart spaţiul cu anumite personaje. Mă simt ca în căminul „companiei” în armată (că tot mi-aduc acum aminte de armată cu Revoluţia). Uneori în blogosferă am impresia că sînt în acel dormitor în Topraisar cînd cei 112 soldaţi se descălţau în acelaşi timp.
Mă tem că mi s-au născut alte pretenţii. Aşa că profitaţi, fraţilor!
Ma bucur sa aud asta, sincer. Blogging-ul poate deveni epuizant zic eu din simplul motiv aratat in Mat.7:6 „Sa nu dati cainilor lucrurile sfinte si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor”. Sunt prea multi care nu vor sa „inteleaga” ce citesc. Cand cineva nu poate sa inteleaga atunci se lasa invatat, dar daca nu vrea, ce putem face noi? E trist, pentru ca Dumnezeu a vrut sa gandim, si nu oricum, sa gandim ca El. Si asta se invata, toata viata…
Domnul sa va calauzeasca in continuare!
da, aşa este, Anca Gherman, uneori este epuizant, atunci iau cîte o lună pauză de la comentarii 🙂
Dar, după atîţia ani de scris deja mi-am eliminat „proştii şi nebunii”. Sînt singurele categorii care nu au loc pe aici pe lîngă „cîini şi porci”.
Deja i-am tranşat şi eutanasiat, iar restul sînt cu botniţă şi la zăbrelele spamului.
Ma bucur ca ati reusit sa faceti ordine, in rest, eu sper din toata inima sa se trezeasca si prostii si sa caute intelepciunea. In Proverbe capitolul 1 scrie clar ca Intelepciunea ii cheama pe prosti si nebuni. Deci sanse au, numai de-ar vrea sa se schimbe!
20 Intelepciunea striga pe ulite, isi inalta glasul in piete:
21 striga unde e zarva mai mare; la porti, in cetate, isi spune cuvintele ei:
22 „Pana cand veti iubi prostia, prostilor? Pana cand le va placea batjocoritorilor batjocura si vor uri nebunii stiinta?
23 Intoarceti-va sa ascultati mustrarile mele! Iata, voi turna duhul meu peste voi, va voi face cunoscut cuvintele mele…