Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Pastorii ar trebui intii sa se faca cunoscuti turmei lor. 🙂
si turma sa fie bine cunoscuta de pastor; abia dupa aceea sa bloguiasca. 🙂
Corect. Totuși e o chestiune subiectivă. Când se vor fi cunoscut suficient ca să poată începe și la dia-b-log 🙂
Nu s-ar putea în paralel, vă rugăm frumos 🙂
Ba da, frate Cristian Ionescu, să ştiţi că se poate şi în paralel.
Unii sînt paraleli şi cu pastorala şi cu bloggingul 🙂
am cîte o listă pentru amîndouă,
Măgar de ar face una bine 🙂
corect, azi am fost la biserică, am stat cu turma, apoi blogul… deşi mă ispitea să fac invers 🙂
De fapt, articolul era semnat de Abraham Piper, pe vechiul blog.
Eu am încercat o traducere aici, după ce le-am cerut permisiunea:
http://andreijitareanu.ro/6-motive-pentru-care-pastorii-ar-trebui-sa-scrie-un-blog/
Poate cuiva îi va folosi în română dacă nu se prea descurcă în engleză.
da, excleent, mulţumim de precizare şi de link,
foarte bine că l-ai tradus.
1. de acord, conditionat insa. Sa nu cada in pacatul lui I.H Radulescu – „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!” Cine „vorbeste” mult, nu se poate sa nu pacatuiasca. Nu-s de acord intru totul cu ce zice Piper in finalul pct. 1, pentru ca exista riscul ca pastorul sa devina robul blogului si al cititorilor lui nevazuti care tot degusta din cele „quality insights”, si nu robul Domnului. Uneori se creeaza o relatie de co-dependenta, cititorii il aclama pe pastor, pastorul nu mai stie sa respire altceva decat aclamatii. Cu precautia necesara, as zice ca prima argumentatie e ok.
2. ok, totusi inceputul argumentatiei lui Piper este legata de slujirea ca predicator (adica fata de propria congregatie), dupa care finalul o da spre „marele public”. Il iertam, dar batranii ziceau ca orice n-ai apucat sa predici, ai face bine sa se vada clar in comportamentul, vorbirea, atitudinile tale, familia ta etc. Adica mai usurel cu vorba, si mai mult cu fapta, cum zicea si apostolul.
3. Ma abtin sa nu ma revolt cand vad unde L-a asezat pe Mantuitor…la coada paragrafului si cam „…and sometimes it’s simply Jesus” (contextual, in romaneste ar suna rau, nici nu vreau sa reproduc cum s-ar intelege)…Si nu-s de acord cand zice ca „Blogs are not generally good places to be didactic”. Da’ ce, buletinele duminicale pe care le editau puritanii pe teme extrem de practice cu invataturi foarte concrete nu erau suficient de didactice?…in rest, se aplica ce-am zis la pct.2
4. nu sunt deloc de acord, mai ales ca el vorbeste despre interactiunea cu „his people”…sunt impotriva ideii de „facebook fellowship”, nu e in carti, ca sa zic asa…seriile de predici ar tb sa vina mai degraba din constatarile practice, „in-situ”, ale pastorului care „traieste” impreuna cu adunarea lui, si mai putin din ce „feedback” primeste el pe blog.
5. aici l-a batut Paul Washer la argumente, nu mai e nevoie.
6. well, unii pot ajunge celebri, altii pot ajunge pe drumuri cu un blog…depinde de pct.1-5 🙂
free,
1. un blog se poate face cu mii de postări şi din anunţuri, cut and pasteuri şi alte alea. Nu-i nevoie să te dai cu capul de pareţi prea mult ca să scoţi ceva original.
2. cred că cel puţin oameni ca Piper au demonstrat şi cu fapta ce spun cu vorba şi nu s-a apucat în primii 20 de ani de pastorala şi predicare de bloggind.
3. Aceea este o figură retorică.
5. nu inteleg in ce anume l-a batut Washer la argumente.
1. de acord, da’ cand faci cut si paste nu mai e original 🙂
2. de acord, dar eu nu faceam vorbire de dansul…
3. retorica-neretorica, a picat rau in contextul respectiv; spun asta tocmai pentru ca si calibrul lui Piper este „care este” 😦
5. nu era vorba in mod necesar de utilitatea exercitiului de discernamant intelectual in sine, ci de necesitatea practicarii lui in forma discutata, intr-o vreme cand nevoile acute legate de comunicarea Evangheliei sunt tratate ca marginale in lumea evanghelica „post-moderna”…well, poate ca aici am citit si ce nu a scris Piper – sorry
draga Free,
aşa cum spunea Apostolul… fie într-un fel sau în altul… Evanghelia este vestită. Nu asta ne interesează?
Poate că ar fi interesant să discutăm despre cum anume ar trebui vestite Adevărurile în epoca Postmodernă, nu crezi?
de acord si nu prea – ar fi interesanta o statistica privitoare la proportia postarilor evanghelistice in totalul postarilor de pe bloguri. Abia dupa aceea cred ca putem spune daca Evanghelia este vestita sau nu.
Sunt de acord cu propunerea legata de modalitatile de vestire a Evangheliei in epoca postmoderna. As avea ce sa spun din propria experienta (fara sa fie luata ca lauda, pentru ca sunt constatari din gurile oamenilor mai simpli sau mai „complecsi” de pe strada).
ce ii determina pe oameni sa bloguiasca? nu cred ca washer a atins cauza, ci doar trateaza efectul.
Sîntem făcuţi după Chipul şi Asemănarea Lui.
El se exprimă.
Noi ne exprimăm.
El creează.
Noi ne exersăm creativitatea.
Să vedem blogoslovirea drept o consecinţă a manfestării chipului şi asemănării.
Paul Washer vorbea, mai degraba, despre tineri; nu despre pastori si nici despre oamenii maturi.
Si mie mi se pare nepotrivit ca un tanar sa-si afirme parerile legat de aspecte cu care inca nu s-a confruntat, si nu are cum sa le inteleaga cu adevarat.
mai grav mi se pare prezenţa în blogosferă a unor adevăraţi „oracoli”, pui întrebarea şi au răspuns la absolut ORICE… pentru mine este îngrijorător cînd un om poate răspnde la orice fel de întrebare.
Frate Ionescu se poate si in paralel
si paraleli. 😦
v-a lamurit fr Marius. 🙂
Oricum au sansa sa incerce pe cine ajuta si daca pot fi si ei ajutati.
Cred ca este fff important ca si pastor sa te uiti la medile de comunicare din ziua de astazi comparat cu 10 -20 de ani in urma.Blogurile,facebook-ul,etc sunt mediile prin care se comunica in ziua de astazi.Deci putina schimbare e necesara pt cineva care vrea sa adreseze pe cei de generatia tanara(mai ales),sau pe cei care nu stiu de Domnul.
Daca mesajul transmis este un mesaj biblic,roditor,intelept, imposibil sa nu aduca roade pt lucrarea Domnului.Deci,poti spune ca THE SKY is the limit, cand vine vorba la ca cati oameni pot auzi mesajul.
cred că textu biblic pe care l-ai dat poate fi un bun ghid pentru un început de cod deontologic blogăresc.
motivele de blocare sînt diferite, aşa cum diferite sînt motivele de blogare… să nu judecăm greşit.
Salut initiativa administratorului acestui blog pentru subiectul prezentat mai sus. Confera credibilitate si disponibilitate pentru adevar. (ma gandesc in primul rand ca o autoevaluare/cercetare „pe sine insus”/disponibilitate pentru critica conduce actiunea analizata pe drumul bun si o sareaza pentru protectie contra putregaiului)
Ma asez cuminte la randul comentariilor cu urmatorul gand:
– acum 50 de ani blogul avea sansa sa fie 100% catalogat „de pe Marte?” adica, cum era sa fiu cu un laptop pe malul lacurilor din Michigan bloguind cu Romania?
– cumva in Cer vor fi sisteme de comunicare mai avansate?
– care este diferenta dintre acest blog si metoda de comunicare de mai jos?
Sa tinem cont ca blogul este activ – joc ca spectator si ca comentator/creator de idei comparativ cu godtub care te invita sa asisti „la televizor” ?
EDITAT DE MODERATOR
Multumesc.
E bine ca pastorii sa aiba blog:
pastorul Paul Dan scrie acum la dinsul pe blog:
Va invit sa cititi un articol fulminant dar sa treceti si la actiune. http://ioan8.wordpress.com/2011/04/12/nebunia-de-inspiratie-demonica-in-biserica-2/
Pingback: Misiunea uneşte?, Sfîrşitul Americii, blogoslovirea, prozelitismul, Nagy Floare « La patratosu