Şi premiul se acordă…

… acestei oribile producţii care s-a răspîndit viral în aceste zile:

Se acordă premiul pentru prost gust, proastă inspiraţie şi în general… pentru megaprostioara virală a acestui Crăciun.

Ah, dragi prieteni, dar nu trebuie să vă simţiţi „vinoveţi” dacă aţi dat rapid şi fără prea multă gîndire „distribuie” sau „Share”. 🙂

E normal, acesta este „spiritul Facebook” şi oricum scopul unui astfel de filmuleţ, care ne arată perfect ce înseamnă teologie proiectivă, este să te simţi mai puţin vinovat că stai pe Facebook…. (asta pentru cine se simte… 🙂 ).

Şi Iosif şi Maria ar fi stat pe Facebook dacă ar fi avut, nu-i aşa?

Deci, să recapitulăm:

– oribilă îngemănarea dintre muzică şi succesiunea de imagini, dulcegărie curată, bleah, teologie rozbombon peste tot.
– dialogurile neispirate şi puţin credibile, oare de ce toate talentele literare s-au refugiat la păgîni şi nouă creştinilor ne-au rămas numai autori de pagini la limita de jos a bunului gust şi inteligenţei?
– lozincuţele biblicoide şi aluzile biblice împletite într-o povestioară care are atît de mult gust de „carton” nu fac decît deservicii adevăratei naraţiuni.
– da, ştiu, despre gusturi nu trebuie să discutăm prea mult, dar nu discut despre gusturi, discut despre acele lucruri care „excitează” gusturile şi a gusta o asemenea chestiuţă mi se pare „neat” şi „cute”, dar nu neapărat ziditor şi util, este la fel ca obiceiul pe care îl amenda mai demult Emanuel Conţac de a trans-pune vulgarizant anumite versete din scriptură în contextul de azi, începînd cu o frază din verset şi continuînd cu ceva ce ni se pare nouă „relevant”.
– fotografiile de pe facebook-ul lui Iosif sînt oribile… din acelea.. standard, de un prost gust obişnuit nouă deja. Felicitări chicioase ca acelea pe care le-am primit unii dintre noi în aceste zile.
– de ce pastorii sînt numai trei? dar magii, tot trei or fi fost? „Teologie de felicitare”, vorba unui fost student de-al meu. Scriptura ne spune că erau „nişte”, adică pot fi mai mulţi de trei, patru… de ce nu zece?
– Cel care a creat chestiuţa habar nu are ce înseamnă lăuzia de o pune pe Maria să-şi schimbe profilul şi să se feisbucească imediat după naştere… dar asta ţine tot de talentul şi posibilităţile cuiva de a crea un text sau un eveniment literar.
şi am putea continua.

Ce m-a şocat a fost mulţimea de comentarii pozitive. Fraţilor, surorilor, chiar ne-am prostit cu toţii? Şi ne mai mirăm că sîntem bătuţi de orice vînt de învăţătură? Pînă la urmă şi în dezbaterea cu străjerii unul dintre criteriile principale pe care le-am invocat pentru respingerea unor asemenea manifestări era BUNUL GUST şi ELEGANŢA. Acestea sînt foarte bune, dar le simt o lipsă mare în aceste vremuri din urmă.

Poporul moare din lipsă de cunoştinţă şi de prea multă feisbuceală… ca să facem ce spunea Emanuel să nu facem. 🙂

verdictul: UNLIKE!!!!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, Gînduri, Perplexităţi, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Şi premiul se acordă…

  1. Un pacatos zice:

    Niste blasfemiatori nenorociti, indivizii care au realizat acest material.

    • Flavius zice:

      ? blasfemie… pentru ca au avut 3 magi in loc de „niste” ? …in toate scenetele pe care le-am vazut zilele acestea, si in anii trecuti, am vazut tot 3 magi… si popa otodox din Atlanta a vorbit de craciun de cei 3 magi…

      Ma gandeam la modul in care Dumnezeu a vorbit in trecut… Mariei, lui Iosif, magilor, lui Moise, lui Pavel, lui Petru, …la toti le-a vorbit in rutina lor de zi cu zi…
      ..oare azi nu vorbeste Dumnezeu in rutina zile…?
      …oare zecile de milioane de persoane care au vazut filmuletzul nu folosesc retelele de socializare in rutina zilei?

      De fiecare data cand aud de bunul gust si eleganta… nu pot sa nu-mi amintesc anii 1730-1750… Bach…

      • Marius David zice:

        da, Dumnezeu a vorbit elegant şi cu bun gust… întotdeauna şi tuturor.

      • Teoria cu „daca ar fi fost in vremea noastra” este aiuritoare, fara noima. In primul rand, nu stim, de fapt, cum ar fi fost daca, dar ne place sa ne dam mari ca stim. In al doilea rand, este imposibil sa fi fost in vremea noastra, iar dovada inextricabila in acest sens este tocmai hotararea din vesnicie a lui Dumnezeu cu privire la „vremea predestinata” cand sa se nasca Mesia.

        Faptul ca Dumnezeu e suveran nu inseamna ca alegerea Lui din vesnicie este consecinta unui joc de zaruri, dimpotriva. Ar trebui sa fie semnificativ pentru noi faptul ca Dumnezeu alege un spatiu si un timp pentru chenoza.

  2. Pingback: Tweets that mention Şi premiul se acordă... : -- Topsy.com

  3. Adelina zice:

    Inainte am primit ceva asemanator, doar ca mai ironic, daca pot spune asa…

  4. Dana Blomster zice:

    Multe se pot spune despre filmuletu asta (sau poate nu chiar asa de multe…) Prost gust sau nu cred ca pentru multi oameni care nu au conceptul Dumnezeu si Isus in gandirea lor, poate acest „approach” sa fie la acel nivel de care ei au nevoie ca sa fie introdusi conceptului mai sus amintit. Faptul e ca nici tu si nici altcineva foarte „crestin” din lumea asta nu detine vre-un monopol in ce priveste cum sa interpretam/talmacim ce s-a intamplat acum mai bine de 2000 de ani. Intr-o lume unde nu poti sa „take for granted” ca oamenii inteleg limbajul biblicoid (asa cum tu il numesti) trebuie sa te apropii de oameni la nivelul lor. Exact cum un parinte trebuie sa se coboare la nivelul copilului lui (pe genunchi daca trebuie) atunci cand trebuie sa-i vorbeasca tot asa trebuie si noi sa ne apropiem de cei necrestini. Nu poti sa vorbesti de sus cuiva care este cam asa la vre-un metru in jos, caci atunci nu vei avea succes in a transmite vre-un mesaj.
    Cei pocaiti sunt mai mult ca sigur (sper cel putin!) la curent cu eventimentul nasterii Domnului nostru Isus si cred ca cei care au ales sa trimita mai departe filmuletul nu au facut-o pentru ca a fost „cute” (ca nici macar nu e cute) ci mai degraba in speranta ca cineva nepocait poate sa fie atins si sa devina interesat sa cunoasca adevarata istorie. Fara sa scot din context vre-un verset din Cuvant vreau sa-ti amintesc ca daca noi nu folosim ceea ce avem la dispozitie ca sa-l facem cunoscut pe Dumnezeul adevarat atunci Dumnezeu va folosi „pietrele”. Nu sunt ahtiata dupa Facebook dar datorita acestui site am avut ocazia in ultimii 2 ani sa impartasesc foarte mult din stilul meu de viata (ma refer la a fi crestina) cu colegi de servici si cunoscuti cu care nu ar fi asa de usor sa vorbesc despre a fi crestin intr-un mod natural. Cativa din colegii mei de servici au inceput sa-mi urmareasca link-urile cu muzica crestina si sa citeasca zilnic versetele din biblie care apar pe wall-ul meu. Nu cred ca m-as fi apucat eu cu una cu doua sa impartasesc Ioan 3.16 asa la masa de pranz la servici. O colega in mod special a venit de cateva ori si m-a intrebat despre cateva versete biblice care le-a citit pe FB si am avut astfel sansa sa vorbesc cu ea despre Dumnezeu.
    Dar tu, Marius Cruceru, de ce nu ai facut tu un film mai de bun gust si corect din punct de vedere biblicoid s.a.m.d. pentru ca o astfel de discutie sa nu se fi ivit? Cum „distribui” tu mesajul nasterii? Fiecare are o metoda, buna sau rea, nu hotarasti tu.
    A se exprima asa cum o faci tu in blog-ul asta este, dupa parerea mea, un fel de ingamfare (ca si cum tu stii cel mai bine ce e corect). Si stii ce se spune despre ingamfare, nu…?

    • Marius David zice:

      Draga Dana,
      1. bine ai venit.
      2. cineva spunea că „un adevăr spus prost devine o minciună”. Dacă un adevăr, adevărul Evangheliei, este rostit prost sau este ciuntit pentru a fi acceptat de o generaţie sau de o grupare sau o tagmă, nu mai este acelaşi adevăr mîntuitor.
      Evanghelia are în ea o sobrietate şi o seriozitate a ei. Dumnezeu nu glumeşte cu trimiteterea Fiului Său pe pămînt. toată Evanghelia păstrază morga asta mai ales în jurul naşterii şi învierii.
      Cred că generaţia noastră nu este chiar atît de stupidă să nu înţeleagă limbajul normal, natural şi să trebuiască să îi creezi aşa ceva…
      tocmai la asta am reacţionat eu.
      Uite… sînt oameni care înţeleg ce spun eu aici, fără prea multă educaţie biblică,
      dar filmuleţul acela este intoxicat gata de formularistică eclesială.

      Mai degrabă filmuleţu este mai puţin relevant decît o discuţie simplă la o cafea sau un dialog din acesta pe blog între doi oameni care înţeleg cît de cît limba română şi o folosesc cît de cît corect.

      Ai copii? Ai spus poveşti copiilor? Dacă da, atunci vei vedea că pe copii nu trebuie să îi prosteşti şi nici nu trebuie să te cobori la nivelul lor..dimpotrivă, ei te silesc să îţi intinzi neuronii să le explici şi să le răspunzi la nişte întrebări ameţitoare… (De ce Duhul Sfînt este chel? spre exemplu).

      Numai mătuşile care na-u crescut copii simt nevoia să ses prostească în prezenţa copiilor şi să stîlcească cuvintele… aceştia, copiii, se uită perplexizaţi la ele…
      Crede-mă! Nu-i nevoie să iau pe genuchipe Dea, spre exemplu, şi să îi explic cum stă treaba cu naşterea din fecioară cu acest exempluţ feisbucizat!

      4. Foarte bine. Aşa folosesc şi eu această unealtă blestemată, care a stricat atîtea căsnicii (este unul dintre actorii principali în divorţuri), aşa o folosesc şi eu.. să împărtăşesc Evanghelia… Doamne fereşte… nu stilul meu de viaţă. Bravo! Felicitări! Aşa şi trebuie. Facebook-ul trebuie domesticit şi pus la treabă. Din bivol sălbatic, trebuie făcut bou de jug, la Jugul Domnului.

      5. Eu am făcut ce mă pricep mai bine, Dana, am scris postări, că la asta mă pricep.. sper eu… pe înţelesul şi în limbajul generaţiei mele… am vestit evanghelia pe înţelesul feisfrenţilor şi twitecamarazilor şi chiar şi de la amvon am vorbit.
      Cum distribui eu mesajul?
      uite că blogul acesta a a juns şi la tine…

      6. Da, recunosc…. Nobody’s perfect! 🙂
      Da, recunosc că mă simt olecuţică superior că nu-mi place filmuleţu…
      mă consider un pic mai educat ca să fiu tratat cu o asemenea chestie şi să o şi răspîndesc… . S-ar putea să fie asta îngîmfare, cum zici!
      Recunosc! 🙂
      Uneori, oricît mă chinui, şi mă chinui destul de mult, nu mă pot considera chiar aşa de prost! Ce să fac! Poate voi reuşi pînă la urmă!

    • Otniel Veres zice:

      Nu credeti cumva, Dana, ca este o diferenta intre a expune pe wall versete din Scriptura si a pune un astfel de filmulet?

      intr-adevar, cred ca ii consideram pe oameni mai prosti si mai incapabili de a concepe adevarul Scripturii decit sint

      insa in cele din urma, argumentatia dvs. cade tocmai in fata evidentei Scripturii.
      spuneti-mi unde veti vedea o astfel de metoda de coborire la nivel uman in Scriptura? in primul rind insasi Intruparea si „pretentiile” lui Isus, precum si predicarea apostolica au fost ceva ce au socat lumea. ce sa mai spunem de inviere? ce a facut Pavel in Atena? unde vedem dulcegarii in proclamarea apostolica?
      dimpotriva crestinismul inseamna si o incercare continua de ridicare a mintilor noastre din banal.

      Intruparea si nasterea din Fecioara sint niste adevaruri cu adevarat „poticnitoare” pentru oameni. Cum am putea crede ca astfel de adevaruri pot fi acceptate in acest fel? ma depaseste.

  5. Pomisor zice:

    In opinia mea acest filmulet este foarte insipid… Golit complet de viata…

  6. elisa zice:

    Dana,
    imi place ca „te lauzi” cu ceea ce tu ai facut si tragi pe altii la raspundere ca nu au facut si ei ceva bun ca si tine; un filmulet macar sau mai stiu eu ce…
    Chiar nu vezi ca ne prostim pe zi ce trece….????
    O sa ajungem cum zicea cineva pe-aici” de risul curcilor”,am coborit stacheta jos, tot mai jos. 😦

  7. Mie mi s-a parut interesant cand l-am vazut prima data (a doua oara l-am vazut via acest post). Surprinde unele facilitati facebook (nu le prea stiu eu, ce-i drept, dar din ce am prins in treacat).

  8. Dana zice:

    Acest filmulet a fost prezentat in biserica noastra in duminica de dupa Craciun. Nu am fost revoltata, ori indignata, asta inseamna ca ar trebui sa ma simt vinovata? Poate….

    • Marius David zice:

      pariez că mergi la o biserică „relevantă” :))

      şi la predică …. s-a predicat în tricou şi pantaloni scurţi … şi slapi sau cum?
      băieţii de la trupa de fraudă şi întinare au chinuit chitarele alea să le iasă maţu sau nu? Bateristu a încercat toate dobele ca să vadă cum sună fiecare?

      Da, poate că ar trebui să te simţi prădată de simţul liturgic…. nu vinovată, vinovaţi sînt ei.

      • Dana zice:

        Frate Cruceru, intr-adevar biserica unde activez este una contemporana, si intr-adevar cand am venit aici prin casatorie, am simtit atat de acut lipsa modului de inchinare din bisericile noastre. Eu am crescut in biserica din Marca si sufletul meu va tanji mereu dupa timpul dulce de rugaciune, dupa cantarile cantate cu lacrimi si dor de cer. Dar sunt sigura ca Domnul m-a adus aici, langa omul ce el l-a pregatit pentru mine, dupa 40 de ani de asteptare. Este un copil al Domnului, amandoi il iubim din toata inima pe Domnul si daca in biserica asta se proclama Cuvantul nealterat, daca se vesteste Adevarul Sfant, ma intreb daca ar trebui sa ma impiedic atat de mult daca ei vin in blugi sau pantaloni scurti la biserica…? O vreme m-a deranjat foarte mult, si inca ma deranjeaza…. dar pot eu sa-i schimb? Sau am eu datoria sa-i schimb? Ori poate ceea ce trebuie sa fac este in dreptul meu… sa-l slujesc pe Domnul asa cum inteleg eu si cum am primit, chiar daca pot parea putin altfel…
        Spuneti-mi va rog ce ati face in locul meu? Si eu si sotul suntem parte din grupul de lauda si inchinare, nu de frauda si inchinare cum o numiti. Cu toata inima vrem sa-L laudam pe Domnul. E adevarat ca de multe ori sunt iritata ca zgomotul e prea mare, ca nu aud adunarea cantand, doar instrumentele, ca ritmul e prea rapid, ca as vrea mai multe cantari melodioase… oare ar trebui sa nu cedez, sa ma incapatanez sa vreau cantari care-mi plac mie, sa se cante asa cum vreau eu, sau sa ma concentrez in a aduce glorie Celui ce m-a salvat, cu oamenii pe care-i am in jur, in imprejurarile in care ma aflu?? Ce ati face in locul meu?

        • Marius David zice:

          te înţeleg,

          nu ştiu ce aş face… mă tem că am un gînd, dar nu sînt de acord cu el 🙂
          mă voi ruga pentru voi ca Domnul să vă dea înţelepciune, asta sigur pot face.

          • Dana zice:

            Da, banuiam ca acesta ar fi raspunsul. Dar si asa, va multumesc! Si daca gandul acela ar fi fost sa caut alta biserica, nu cred ca as gasi alta mai aproape de Adevar.

      • Paul S. zice:

        Draga frate Marius,

        Felicitari pentru simtul umorului si al ironiei mai rar intalnit!

        Cat despre filmulet, mda, prostul gust miroase rau, as fi curios ce ar spune o agentie buna de publicitate despre el. E sec oricum.

  9. Pingback: Dacă Mesia s-ar fi născut în 2010… | Beni Cruceru

  10. Dana Blomster zice:

    Chiar trebuie sa spun ca nu m-am „laudat” (chiar deloc, nu sunt laudaroasa de felul meu) ci doar am dat un exemplu pentru a putea argumenta pro-facebook (doar un pic caci nu sunt doar pro). Si nici nu am tras la raspundere pe nimeni ci doar am pus intrebari lui Marius Cruceru in ce priveste felul cum el gandeste (si el mi-a explicat mai sus si unele lucruri chiar bine).
    Nici nu am pretins ca oamenii sunt prosti sau copiii (Doamne fereste, am o fetita minunata de 2 ½ care e foarte inteligenta exact ca si alti copii la varsta ei) ci ma refeream la a te cobori de la „inaltime” atunci cand este nevoie. Ma bucur insa ca toti romanii sunt de o inteligenta nemaintalnita de nu trebuie sa se coboare caci toti sunt deja la „inaltime”.
    Ma refeream de fapt la faptul ca unei persoane care se afla la inceputul vietii crestine sau tocmai a devenit interesat de a fi crestin nu incepi sa-i servesti revelatia/apocalipsa lui Ioan ci incepi cu ceva mai simplu, sau…?
    Imi amintesc de timpul cand traiam in Romania si mergeam la studiile biblice si ca nu intotdeauna se vorbea limbaj clar. Nu ca oamenii ar fi prosti dar realitatea e ca nu toti au acel nivel de teologizare care il au cei ce studiaza teologie si unele texte din biblie sunt ambigue/dificile de inteles. Daca totul ar fi asa de usor de inteles si de crezut atunci nu ar mai fi unul singur pe pamant care ar putea spune ca nu stiu adevarul.
    In viata de zi cu zi sunt profesoara si stiu cu ce fel de elevi am de-a face. Tot ce nu se poate asocia cu Star Wars/ World of Witchcraft s.a. nici nu se deranjeaza sa inteleaga. Nu ca sunt prosti ci asta e realitatea in care ei traiesc.
    Deci, ce vreau sa spun e ca trebuie sa vedem realitatea si sa-i intalnim pe oameni acolo.
    Care e adevarul? Acel care eu il pretind a sti? Si in alte tari unde se fac alte talmaciri, inseamna ca ei habar n-au de adevar? Eu cred (personal, adica nu e ceva care se aplica la toti) ca multe din explicatiile pe care le avem cu privire la Biblie sunt influentate de cultura/timpurile/situatiile in care noi traim. Nu inseamna ca schimbam Biblia ci este foarte natural sa vezi lucrurile din punctul tau de vedere.

    Pace pe pamant intre oamenii placuti lui!

    • Marius David zice:

      şi eu am dat un exemplu, Dana.
      Exact, vezi? Fetiţa ta te poate învăţa multe despre cum să o tratezicu seriozitate.
      Din păcate… cu şcoala este o altă problema. Programa şcolară îi ia de proşti pe copii şi îi tîmpitizeatză de-a dreptul..

      ESte o discuţie întreagă… este motivul pentru care optez pentru homeschooling… aş fi optat, pentru că este prea tîrziu pentru mine.
      Aşa să fie, cum spui în ultimul rînd.

  11. Emana zice:

    Presupun ca e doar o copie ieftina de la „digital nativity story” de pe youtube.

  12. SEBASTIAN zice:

    EMERGENT CHURCH,NEW AGE DE TOATE INTR-UN SINGUR CLIP. SACRIFICIUL LOR A FOST DOAR CA NU AU MAI AVUT PRIETENI PE FACEBOOK… O MAGARIE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.