Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Cutremurătoare fotografii…
Dumnezeu să se îndure de poporul acesta. Eu mă rog în continuare pentru evrei,
Să aducă Dumnezeu Lumina …. ce bine ar fi … de acest Hanukkah.
Doamne, păzește poporul evreu și împlinește-Ți planul desăvârșit pentru acest popor!
Unde este tristețe, adu speranță și bucurie! Unde este moarte, adu înviere și nădejde! Unde sunt lipsuri, îngăduie binecuvântări!
Ține-i Tu, Doamne, pe Cale, în Viață și în Adevăr.
Ca să știe că unde este Dragoste, nici ei nu sunt singuri! Amin.
*
P.S.
Cum vă explicați că la un subiect de rugăciune sunt două comentarii, iar la unele dezamăgiri sunt sute de comentarii?
Bună întrebare, A.Dama…
Probabil ca motivul de rugaciune cheama la rugaciune, iar dezamagirile la discutie.
Si la baptisti nu se practica rugaciunea in comun?
Totusi, comentariile ar fi oferit chiar posibilitatea rugaciunii individuale.
Ca se roaga fiecare in camaruta, e evident! Ar fi trist sa nu fie asa.
Dar e vorba de o atitudine. A spune o rugaciune sau a spune un amin e ceva prea simplu. La lucrurile simple nu se-nghesuie nimeni.
Se-nghesuie doar la etalarea cunostintelor, a argumentelor cu care sa-l stranga mai bine pe celalalt la usa.
Cu psalmi si cantari de lauda nu stim vorbi intre noi…
O constatare… subiectiva, fie-mi cu iertare!
Duminica trecuta ni s-a expus la biserica, atat la serviciul de dimineata cat si le cel de seara, cate un mesaj privitor la poporul lui Dumnezeu (aspectele politic, profetic si pragmatic, cu tenta escatologica).
A devenit o practica sa ne rugam pentru poporul ales. Am prezentat acest fapt aici, ca sa stiti ca nu sunteti singuri in rugaciune. Si cred ca multi altii se roaga pentru Israel.
Ba da, cand suntem impreuna ne rugam in comun. Si in asa fel incat fratele de langa noi sa poata sa spuna amin la ceea ce ne rugam noi.
Comunicarea via comentarii pe internet este una asincrona.
Nu vreau sa exagerez prea mult cu exemplul, dar eu chiar m-am rugat cand am citit acest articol. Trebuia sa si comentez? Trebuia sa spun: „hei, si eu m-am rugat”? Intr-un fel sau altul, de acord ca puteam spune si eu ceva, dar, nu neaparat. Si nu e anormal ca nu am spus.
Partea cu usa nu o comentez.
Ne cheama Scriptura sa vorbim cu psalmi si cantari de lauda intre noi?
Cam aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu in legatura cu postarea despre micuta Sofia. Evident ca m-am rugat pentru ea si inca ma rog. Macar din cand in cand, cand imi amintesc. E prea dulcica si scumpa ca sa nu ma rog. Cred in vindecare deplina. Daca nu se va intampla, cel putin sa pot sa spun macar ca am incercat. Mi-am facut partea in rugaciune. Daca Tu, Doamne, nu-ţi faci partea Ta, vom intelege intr-o zi de ce. Dar ar fi pacat sa descoperim altceva decat ce ne-am fi asteptat …
Pana atunci, n-am gasit niciunde specificat in proportie de cat la % sa ma rog pentru bolnavi si pentru ce boli anume.
Cu privire la Israel, recunosc ca am deficiente, ca nu ma rog. In sensul de consecvent…
Amin, aşa să fie A.Dama.
PS.
simplu: după un anunţ la rugăciune oamenii încep să vorbească cu Dumnezeu,
după un anunţ de dezamăgire, vorbim unii cu alţii despre ce ne-a dezamăgit
Frumos…îmi place videoclipul…
Da…Paul Wilbur cu ceva ani în urmă…dintre toţi evreii, Paul wilbur e favoritul meu.