În-tîmpi-nare: această postare nu (prea) are legătură (și nici link-uri) cu politica.
Acum nu mă refer la nimic abstract, conceptual, ci chiar la gusturile care țin de papilele gustative. Pentru noi, decrețeii, amintirea rîndurilor de la benzină, de la gaz sau tichetele de rație nu sînt amintiri ușor de șters, dar există cîteva gusturi care ne trimit într-o zonă a comunismului mai senină, mai caldă decît serile în care ni se lua curentul pentru economie și plata datoriei externe.
Pentru mine mașina timpului se pornește acum cînd dau de trei sau (chiar patru, deși nu se mai întîmplă… ) gusturi:
1. Pufuleți. Îmi aduc aminte că am stat la un rînd care părea nesfîrșit, serpuind pe o stradă întreagă, ca să luăm pufuleți. Mămăligă sărată, pe vremea aceea numai bună de săturat prunci neastîmpărați. Am luat un sac și ne-am apucat să mîncăm pungă după pungă cu tanti Vetuța și tanti Verginica, un cuplu de pensionare care merită un portret aparte. Am lipit pufulete cu pufulete, am făcut șiruri, apoi, cînd punga ajungea aproape de sfîrșit, ne așezam pe rămășiță și praful galben măcinat sub greutatea noastră de copii neplictisibili era sorbit printr-o gaură practicată cu incisivii. Pufuleții au supraviețuit. Cei făcuți de Gusto au un gust asemănător celor pe care îi mîncam pe vremea lui Ceaușescu.
2. Eugenia. În urmă cu vreo șapte ani, cînd un prieten bun a venit în România tocmai din Statele Unite, l-am întrebat ce ar dori să mănînce la intrarea în țară, ceva românesc. Mi-a cerut fără să clipească: eugenii. La trei noaptea prin Sibiu căutam prin toate benzinăriile nimic altceva decît eugenii. Se uitau vînzătoarele la noi cu mare curiozitate, fără a ne înțelege nerăbdarea și fascinația pentru un produs atît de ieftin și de la îndemînă. Și Eugeniile au supraviețuit aproape în forma și cu gustul pe care îl aveau atunci. Dar biscuiții Poiana, cei înveliți în ciocolată… S-au dus fără drum de întoarcere. Eh, mai este ciocolata cu Rom, neconvingătoare. La capitolul țigări și alcool nu mă bag. Nu m-a interesat, dar îmi aduc aminte … că la doctori trebuia Kent sau BT (Bulgar Tabac, în cel mai rău caz). Metaxa?
3. Pate de ficat de porc. Ei, aici s-au schimbat lucrurile. De 20 de ani nu am mai mîncat pateu așa cu se făcea atunci. Mi-aduc aminte și cum erau cutiile. Albastre, rotunde, veneau doar în două dimensiuni. Nu știu ce avea în el, poate că nu l-aș fi mîncat dacă aș fi știut compoziția, dar era gustos. Poiana de la Sibiu încearcă să facă ceva, dar au prea multe chestii sănătoase în el probabil… Tînjesc după un pateu din ăla prost, ca cel pe care îl desfăceam cu baioneta în armată, la gustarea de la ora 10.
și finalmente și bonus
4. Pîinea neagră la doi lei. Era neagră și rotundă, mare. O tăiam țindînd-o sub braț. Pînă acasă era mîncată jumătate. N-a rezistat. Indalim de la Oradea încearcă să producă cev pîine la 700 de g pe care o numesc Graham. Nu are aditivi. Era destul de reușită pînă de curînd, cînd s-au stricat și ei. Parcă o cumpărăm gata mucegăită…
Voi de ce anume vă amintiți, ce anume declanșează acea mașină a timpului, care ne duce și în colțurile bune și gustoase ale unei epoci atît de amare?
Marius Cruceru 
Eu am prins putini ani din comunism (poate prea putini pentru a posta aici) dar stiu sigur ca inghetata Polar, cea care semana atat de bine cu pachetul de unt era o bunatate. Am mai mancat acum doua saptamani un glob de inghetata la Corco in Cluj ce avea un gust asemanator. Am mancat-o cu ochii inchisi, sa nu pierd nici un gram din savoarea ei…
Un zambet!
Am uitat sa mentionez napolitanele „Margareta”, in invelis verde inramat in margarete, bineinteles.
mai erau si inghetatele la aparat. le primeai intr-un cos de napolitana plat. se topea in cateva secunde, iar inghetata era cu foarte multa apa…totusi, avea un gust aparte.
uau, ce de amintiri ma napadesc.
după care căutai cel mai aproape WC-u. Rapid!
înhețata Polar, da, făcută chiar cu lapte…
da…cea mai bună înghețată din românia, înghețata de la albanezii din Slatina???
cei din orasul vechi, de jos, inca o mai fac aproape la fel de buna, ca si braga, dealtfel…
Inghetata de trei lei, vafe sau nu mai stiu cum se numea, avea un gust care aducea a cacao, dar foarte vag…era insa foarte buna!
Ciocolata cu lapte „Diana”, invelis verde, se putea cumpara numai „pe sub mana”, daca ne purtam frumos avea voie chiar doua patratele odata!
Cu siguranta mai sunt, dar nu imi amintesc acum…Oricum pufuletii sunt si la mine pe locul 1! 🙂
noi aveam un lot de ciocolata ascuns, si primeam din cand in cand. era o bunaciune: tableta lunga de ciocolata, ingusta, invelita in staniol lipit cu hartie, iar ambalajul era alb cu o racheta si un baietel pe ea…zburand de placere printre stele…
…asta a fost acum…multi ani…
îți pot trimite pufuleți… sînt ușori, nu trag la cîntar la poștă 🙂
dar … peste tot în emigrație pe unde sînt români sînt și eugenii și apă minerală borsec 🙂
au magazinele lor. găsești așa ceva acolo?
Borsec da. Pufuleti, nu! Exista un fel de pufuleti dar nu sunt nici pe departe la fel de buni ca cei de pe vremuri…
prin 94-95, se gaseau un fel de pufuleti, cu un motan negru: erau densi, si albiciosi, un pic unsi, dar aveau o aroma inegalabila!
Se folosea la prepararea lor lapte praf si ulei de floarea soarelui pur.
trimitem!
să vedem cum, să nu se strivească!
Ciocolata chinezeasca… 🙂
Voi ati trait boiereste pe vremea aceea. 🙂
Covrigul de 25 bani si suc natural (era foarte bun, acu’ nu m-ai gasesti asa ceva) la 1,50, asta era masa mea in pauza mare. Sucul era atat de sifonat ca in combinatie cu ceva dulce te balonai de nu-ti mai trebuia sa mananci pana seara. Inghetata era numai atunci cand mergeam la vre-un teatru (da ce piese de teatru mai erau, mama) sau spectacol la casa de cultura (odata sau de doua ori pe an). Ce-mi amintesc eu ca era foarte bun este halvaua cu cacao.
He he he, si eu ciuguleam painea aproape jumatate mai ales cand era proaspata.
Si totusi urasc vremurile acelea, ducase…
Bomboane cip (parca asa le zicea, bomboane mici sferice colorate in cutii cilindrice din plastic transparent). Si brifcor. Si painea facuta in casa intr-un sat din Ardeal unde painea de fabrica ajungea rar.
Si la mine pate-ul e legat de armata, desi am facut-o dupa ’89. Era un Facos pe care nu-l mai regasesc, am mai luat pe urma (dupa un an – doi), dar nu mai avea acelasi gust.
eu nu mai tin minte gustul pateului…ca nu-l mancam, dar tin minte ca era cu bucati mari de carne.
am vazut din nou prim magazine: pate de ficat cu bucati mari de carne.
unde?
eu am gasit la Carrefour. nu stiu cum ii spune, dar stiu ca scria pe conserva: CU BUCATI MARI DE CARNE! …sper ca se refera la ficat…
La Auchan au ceva de genu, marca proprie. Nu e de al nostru dar e bun.
-inghetata Polar- ambalata asa cum e astazi untul de albalact, in pachet din hartie
-suc Brifcor de portocale si Pepsi
-bomboane varsate cu praf de cacao pe deasupra
-prajitura ‘Cartof’ care stiam ca e facuta din resturi de prajituri:). Era un amestec maro, ceva asemanator cu salamul de biscuiti si insiropata. Nu am mai vazut, era praferata mea.
-apa minerala Borsec de 1 litru, exista si astazi.
@Dani
Multumesc ca mi-ai amintit de prajitura „Cartof”, si mie imi placea! 🙂
da, dar nu se compară ambajalul de plastic de la borsec cu acela din sticlă închisă ala culoare …
Ciocolata cu rom poate ca nu mai are gustul de odinioara, dar cel putin ambalajul s-a pastrat aproape identic. Mai tin minte ciocolatile mici in forma de ceas de mana umplute cu fondant, napolitanele Danut trase in ciocolata de te lingeai pe degete dupa ce le mancai, pasta de macese in borcane de 400 g (n-am mai mancat de mult gem atat de bun).
Regret sa va dezamagesc dar cei care produc ciocolata cu Rom s-au gandit sa o faca mai „atractiva” si in locul ambalajului tricolor…au imbracat-o acum indrapelul americii, pentru ca „ne reprezinta” din cale afara de mult.
Eu nu o mai cumpar, nici de ciuda!
Batoane – 1 leu
Caramele de la Turnu Magurele
Guma chinezeasca – 3 lei
Helas – de lamaie sau portocala
Biscutiti de la Alexandria
Strudele cu mere – 2 lei
Iepuras de plastic cu bombonele inauntru -3 leu
Mentosane
Grisine
Gumela – Guma de mestecat pentru cei mai tinerei
Alifie chinezeasca
Jocul „Avioane” 😛
Penarul Patrat, greoi cu 3 compartimente
Revista Cutezatorii
Arabela, Rumburak
Un zambet pe 16 milimetri
Album duminical
Flori, fete, filme sau baieti
Si multe, multe altele…
P.S. Imi aduc aminte cand ma rugam de mama sa imi ia „calareti” la 3 lei bucata si cand am cazut pe jos de plans (Magazinul Crinul – Alexandria) EDITAT DE MODERATOR
…de Pufarin va mai amintiti?
Exact 🙂
da, bine că mi-ai amintit… dar savarine?
ecler…mai ieftin decat savarina….
Gala Desenului Animat
Era singura vizionare placuta dumunica 🙂
Oh, ce bune ni se pareau toate atunci! Inghetata aceea minunata, cu gust de fistic (polar), profiterolul, nuga, baghetele cu mac si guma „Lamaitza” (pe care o mestecam impreuna cu virfuri de creioane colorate ca sa ii dam culoare)! Si portocalele, iarna! Ce frumos miroseau cofetariile! Nu vom uita niciodata gusturile si miresmele…copilariei. Acum avem prea multe si ne bucuram de prea putine.
Miroseau a caramele cu cafea 🙂
dar gumele parfumate chinezești pe care le mestecam că miroseau prea frumos și ni se făcea o poftă de …. fruhuhucte… care nu se găseau …
dar bananele verzi, care se dădeau pe sub mînă și pe care mama le cocea, dacă mai apuca, în cămară
și…
ness, ness-ul Amigo… frecat.
hai că mîinne facem unul
Ness-ul Amigo nu mai e nici pe departe cum era atunci… i-a ramas doar numele.
ba, încearcă să îl freci cu Zahăr, iese ceva.
O lingură de zahăr, o lingură de ness, plină vîrf, și o lingură rasă de apă fierbinte, frecat 3 minute,
iese un zaț din acela spumos… o bunăciune.. apoi turnat apă fiarteă… sorbit încet, dat ochii peste cap.
Încă mai gustăm comunismul. Nu i s-a dus gustul amar.
Da ce ziceti de Frucola, prajitura aia „Spumoasa”, napolitanele „Danut” ehehei ce vremuri.
– prăjitura numită „savarină”.
– gumele „Turbo”
– caramelele pe care le mâncam cu tot cu hârtie pentru că nu se mai dezlipea …
– covrigii „polonezi”. Erau înmuiați în sirop de zahăr.
uneori savarina era un fel de pîine în care era suc de zahăr..
caramelele erau numite și zmulgatoarele de plombe
Ce de nostalgici dupa (gustul) comunism(ului)! : )) Pe langa ce s-a spus aici, guma de mestecat tare ca betonul.
– Da, da, Gumela îi spunea. Era cea mai groaznică gumă de mestecat! 😀 Am cumpărat prin ’88 ceva de la o alimentară şi vânzătoarea mi-a dat ca „bonus” un pachet de Gumela. Parcă avea gust de boabe crude de fasole. Am împărţit-o cu „generozitate” colegilor, care m-au refuzat politicos! În schimb erau nişte gume de import – Baltazar parcă se numeau. Erau delicioase. Cred că mai sunt câteva „urme” lipite pe sub mesele din casa părintească!
– Brifcorul era un suc foarte bun. Se pare că nu foloseau atâţia îndulcitori artificiali ca acum. Nu mai spun de Pepsi, când reuşeam să găsim aşa ceva!
– Pasta de măceşe. Foarte gustoasă şi cu o etichetă drăguţă pe borcan.
– Pâinea de 1 kg de la brutăria de lângă şcoală. Nu am mai savurat niciodată de atunci o pâine mai bună ca aceea. Se „evapora” imediat în pauzele dintre ore.
….Nu e nostalgie după comunism, faptul că ne amintim de aceste lucruri. Mai degrabă este dorul după timpurile minunate ale copilăriei. Tânjim după acea vârstă miraculoasă!
ai descris cel mai bine gumela.. gust de boabe crude de fasole.
cu guma aia puteai lipi și țevi sparte e calorifer, se făcea fier.
pasta de măceșe am trimis și în America, așa de tare a tînjit cineva după ea..
nu e nostalgie după comunism
este o modalitate de ane aduce aminte care erau lucrurile pe care le prețuiam atunci cînd nu aveam atît de multe lucruri ca acum..
și este mult mai mult de atît.
merită să ne aducem aminte de acele vremuri ca să prețuim mai mult libertatea și belșugul în care trăim, chiar și acum în vreme de criză… apoi
nu toate lucrurile erau rele la gust pe atunci.. nu-i așa?
din cauza tehnologiei puțin avansate erau siliți să producă lucruri mai aproape de starea naturală, probabil asta este una dintre explicațiile pentru că tînjim după unele dintre acestea
PE VREMEA CIND UMBLAM PE JOS
de Rodica Botan
Pe vremea cind umblam pe jos,
Carind la plase de-ata tare,
Stateam la cozi, pentru mincare:
Dar traiam si bine si frumos,
Pe vremea cind umblam pe jos…
Si serile tirziu, la stele,
Visam la alte lumi stinghere…
Cintam mai mult, cintam duios,
Munceam din plin , munceam voios
Si-aveam si timp de toate cele…
Pe vremea cind umblam pe jos!
Pe vremea cint taiam butuci
Sa ne-ncalzim, sa facem cina,
Si caram apa cu galeata,
Nu cumparam nimic de gata.
Pe vremea aia , nu de mult,
Stiam sa minuiesc si sapa,
Si il citeam si pe Shakespeare…
Cum de-aveam timp? Acu ma mir,
Dar pe vremea cind umblam pe jos
Totul mi se parea frumos…
Si n-aveam timp de tinguit…
Cum fac acu` de cind m-am pricopsit!
Pe vremea cind purtam sosoni,
Si reparam la pantofi talpa,
Lumea stia stinga de dreapta…
Cirpeam ciorapii la calciie,
Si n-aveam crize de mindrie…
Nu se-ntimpla sa auzim
Ca vre-unul n-are self esteem?!
Batrinii nu mureau stingheri,
Si pentru ciini erau hingheri!
Pe vremea cind purtam galosi,
Aveam respect pentru stramosi!
Si ce-amintiri mi-au mai ramas,
Din vremea cind stateam la bus…
Pe vremea cind mergeam pe jos,
Toamna aveam cartofi de scos,
Si ne ducea pe toti cu scoala,
Si nu-l lua pe unu boala!
Si cind ziceai ca mergi afara,
Nu era vorba de-un banchet,
Cu frigarui, turte, serbet…
Era-n ograda , un loc „maret”,
Intre cotete, un alt cotet…
Nu parfumat si deodorat,
Sau primenit si asortat…
Aveam caracterul mai frumos
Pe vremea cind mergeam pe jos…
Si nu eram asa de disperati,
Ca nu sintem bine imbracati…
Cu anii, chiar mai mult de doi…
Ziceam ca hainele sint noi.
Copii ne salutau frumos,
Pe vremea cind umblam pe jos,
Si nu parea de loc pe dos,
Ca baietii sa dea sapca jos;
Sau sa se scoale in picioare,
Si sa dea locul! Era o onoare!
Acu, insa ne-am pricopsit,
Cum nici nu-i, bine de vorbit!
Si ce concept total pe dos,
E ala sa umblam pe jos?!
Intepeniti si ruginiti,
Incovoiati si pricajiti,
Slujim la domni fara suflare;
Si construim mereu hambare…
……………………………….
Azi mi-a ramas un gind frumos…
Pe vremea cind mergeam pe jos,
Eram la timp la adunare!
Minunata poezia.
Imi amintesc si eu de salamul de Sibiu cu gustul sau special,
azi peste tot gasesti, nu ca atunci, dar gustul s-a dus…nu mai e…
bomboanele cu lapte umplute, lunguiete de Kandia ;
pantofii Guban , ca veni vorba de acelas oras(tot Timisoara ca si Kandia),
dar si…
semintele prajite de 0,25 bani in hirtie de ziar cornetul..vindute de o babuta tare simpatica care avea casa in curtea liceului…
profiterolul de la Aro Palace Brasov..nimeni nu mai stie sa faca asa ceva…
nu mi-e dor de nimic, ca de linistea de pe strazi….NU ERAU ATITEA umblatoare cu 4 roti….
Guban s-a desființat, așa am înțeles.
și, scuze, dar vă mai amintiți hîrtia aia poreclită RĂZBUNAREA LUI STALIN?
hîrtie igienică,
și lopețile alea mari, INIMA LUI STALIN.
Când o să trec pe la părinţi, voi face o poză la lopata „inima lui Stalin”. Moştenire „preţioasă” de la bunicul meu! 😀 Care a intrat în colectiv (CAP) de „bunăvoie”, cu pistolul la tâmplă! Cu lopata asta s-a ales, săracul. E foarte grea, dacă mai şi o foloseşti la ceva…îţi rupe oasele!
am dat la lopată cu inima lui Stalin, era spornică, cu aia s-a făcut canalul..
Rahat si Glucoza! 🙂
Rahatul varsat era extraordinar de bun. Glucoza iti cam rupeai dintii in ea dar era mancabila. Din fericire le putem cumpara si astazi si ambele si-au cam pastrat gustul…
Sa nu uitam de cremes, nuga, fasole in conserva….
Andrei.. mi-ai adus aminte de glucoză.. se lua de la fabrica de antibiotice din Iași, pe sub mînă, era glucoză brută, în calupuri mari, arăta ca marmura.
si mai aveti dinti? 🙂
nu prea!
aia chiar ca era glucoza buna,si aici in cluj gaseai calupui de la fabrica de medicamente Terapia,cat timp era glucoza bruta la calupuri numai deaia imi placea,aceea din tablete nici nu o miroseam.Dar din pacate nu mai gasesti asa ceva.ai ce as mai cumpara acuma….
dacă s-ar găsi, ar fi marfă de contrabandă!
Tocana de legume si marmelada of,of,of!!
adar marmelada la vrac? mirosea și arăta îngrozitor… îi stătea cel mai bine direct într-o cupă de toaletă
De 1 leu seminte , cind luam de 2 lei ajungeam pina pe Sararie 32 …la mers pe jos la biserica.
Si acum imi vine in minte dumineca dimineata , pe la 8 si un sfert cum ami asteptam prietenii sa mergem impreuna la biserica .
da, așa se măsurau drumurile la biserică și meciurile.. în pungi de semințe…
cornurile la 25 bani cu sana, mincate la lacto-bar in pauza de 10 si taieteii cu varza la 2 lei si 10 bani portia, la varzaria de pe petru groza din cluj, cu astea m-am hranit un semestru intreg dupa ce mi-am vindut cartela ca sa am bani sa-mi vizitez prietena in timisoara 🙂 tigarile cubaneze ligeros (moarte curata, acum cred ca mi-as scuipa plaminii dupa una singura, pe-atunci radeam cite-un pachet jumate la chefuri). lichiorul floris, cu gust de simburi de cirese. si napolitanele alea cu rosu si albastru deschis, cu silueta unei dansatoare de flamenco conturata in negru… p-astea nu mai stiu cum le chema.
si doua amintiri olfactive: mirosul de impulse musk, marfa de contrabanda. toate fetele frumoase miroseau a asa ceva. si mirosul de pacura din gara sibiu, iarna, la plecarea in prima permisie.
mi-ai trezit amintiri faine, marius, multumesc.
🙂 daaa
Napolitane „Carmen”.
bear,
ah, cum nu… în afară de ligeros și floris… în rest cam toate ..
da, mi-aduc aminte de mirosurile parfumurilor bulgărești și de maarfa adusă de la polonezi.
eu mai tin minte gustul strudelului cu mere! avea un gust aparte!
acum, unul din cele mai bune strudeluri se gasesc la OMV. e 6 lei bucata! o aberatie pentru cata cantitate ofera…dar…uneori se merita efortul.
apropo de culinare: stie cineva vreo cafenea buna prin Oradea? sunt atatea ca nu stii pe la care sa te opresti…
cafenea bună? la OMV 🙂 pînă deschie eu LA PĂTRĂTOSU… STARBOOKS
daca Dumneavoastra deschideti cafenea eu vreau sa va ajut!
cum? cu chelnerii va fi cea mai mare problema 🙂
se rezolva: training in ungaria! 🙂 sau poate ne ajuta cei de la vreo sala de nunti de prin Oradea.
eu sînt serios cu ideea asta, o cafenea-bibliotecă… este scenariul meu de pensionare. cafenea, ceainărie în care să se facă încă cafea la nisip, să se bea ceai de kenya, cel mai bun ceai negru și ceai japonez autentic,
imi voi dona biblioteca acestui proiect si eu voi sta toata ziua acolo cu sotia ca sa vorbim cu oamenii,
pe fiecare masă va fi ogligaroriu o biblie, muzică live,
instrumente la care să se poată cînta,
și o masă pe care să se poată urca poeții,
fără fum de țigară, fără obscenități,
iar colegii de la arte marțiale își vor face antrenamentele pe indisciplinați,
la ușă va fi un afiș mare.. acest club își rezervă dreptul de a-și alege clienții 🙂
ar fi interesanta o astfel de cafenea. vorbisem in urma ceva vreme, cu un coleg de la management si o fosta colega de liceu, acum lucreaza la primarie. ne gandeam noi cum am face localul: o atmosfera calda, un maro inchis, lumini slabe, fiecare masa cu o lampa mica eleganta, un colt cu carti, muzica live jazz, blues, seri de dezbateri…un mic impuls cultural…cafele de pe tot mapamondul…coctailuri din tot felul de fructe…fara alcool, fara tigari…doar noi si mult mult creier la lucru…
…mi se pare interesant: sa iti lucreze creierul cand, aparent, te relaxezi.
…ar fi o cafenea de vis, ce mai?
vezi că am răspuns deja cum vizez aea cafenea.
eu sînt serios cu ideea asta, o cafenea-bibliotecă… este scenariul meu de pensionare. cafenea, ceainărie în care să se facă încă cafea la nisip, să se bea ceai de kenya, cel mai bun ceai negru și ceai japonez autentic,
imi voi dona biblioteca acestui proiect si eu voi sta toata ziua acolo cu sotia ca sa vorbim cu oamenii,
pe fiecare masă va fi ogligaroriu o biblie, muzică live,
instrumente la care să se poată cînta,
și o masă pe care să se poată urca poeții,
fără fum de țigară, fără obscenități,
iar colegii de la arte marțiale își vor face antrenamentele pe indisciplinați,
la ușă va fi un afiș mare.. acest club își rezervă dreptul de a-și alege clienții 🙂
da, totul va fi elitist și aristocratic, m-am săturat de egalitarismul acesta tîmp.
nu sîntem egali, punc! Full stop.
și nici nu avem aceleași drepturi, full stop.
nu toate drepturile!
Așa ne-a făcut Dumnezeu, diferiți și cu posibilități diferite și cu drepturi diferite și asta se va reflecta în atmosfera de acolo.
de exemplu: băutorii și fumătorii vor fi discriminați, nu-i așa… deci nu vor avea drepturi egale 🙂
chestia cu egalitatea si drepturile si discriminarea merita un articol separat!
si eu sunt satul de atatea drepturi care nu sunt nici democratie, nici egalitate de sansa, nici nimic!
eu nu am dreptul sa nu inhalez fumul scos din strafundurile intunecate ale plamanilor cine stie cui, ca daca ii spun: vreau aer, imi spune sa ma duc 10 metri mai incolo. dar daca NU vreau? eu vreau sa trag aer in piept, aer curat, exact acolo unde e cel ce pufaie! eu nu am drepturi?
da, precum spui, o tema specială, nu există…. egalitate funcțională, dacă discutăm din perspectivă ontologică, atunci problema se pune diferit, dar, precum spui, amînăm un pic discuția
ohooooooooo, o cafenea aristocrata! unde stilul si originalitatea nu sunt o rusine! oh, da! cand o deschideti? la pensionare? nu se poate! vreau sa beau un ceai serios! se poate mai devreme??
da, dacă se agravează, mă pensionez de boală, și atunci e rezolvată problema 🙂
Frumos vis, desteptarea!
ah, am uitat: cafenele si cofetariile din acele vremuri aveau ceva aparte. mai tineti minte mirosurile si atmosfera? asta inainte sa devina carciume si apoi abanadonate.
Daaa, cafeaua „nechezol” cu naut 🙂 si fumul gros de tigara, bleh
am spus mirosul care era inainte ca sa devina baruri. eu nu stiu prin ce cafenele si cofetarii ati umblat, dar ciresica, cofetaria de la parterul blocului vecin, mirosea a prajitura.
..apoi a prajitura si fum…
…apoi a fum si bautura…
…si apoi…a disparut.
bine surprinsă involuția…
da, sigur… apoi au devenit niște jalnice bombe.
Vreti sa simtiti un gust dulce -amarui pe viu, prezent?
Poate ni se mai taie pofta.
Ei, na, poftim:
Cornurile cu rahat si sarlotele erau un deliciu ! Nu mai vorbesc de „pâinea de PEC” : duceam faina la brutarie si primeam pâine calda (1kg de faina + 1 leu pentru 1 kg de pâine).
Sa nu uitam salamul cu soia si painea cu cartofi; chiftelutele de peste care se dadeau compensat la „Gosporina” Conservele de carne „la negru”; din alea cu care Ceausescu isi hranea caini.
Pîinea caldă… nu îmi aminti… ce dureri de stomac după aia, dar tot mîncam.
piinea calda de la Podu Ros ? inainte de 89 nu ati era in drum tie de la scoala ….era mai buna decat o prajitura …dupa 6 ore la scoala + o jumatate la coada…un deliciu…
– Brânza cu smântână Făgăraș
– Șarlotă – un fel de budincă de vanilie în păhărele de plastic
– Ciocolățelele rotunde cu diverse nume, cel mai cunoscut: Dănuț
– Apa minerală Boholt
– Praf de curățat TIX
– Guma de mestecat cu aromă de mentă – 0,25 Lei /pătrățel
– Guma de mestecat în formă de țigaretă – 6 buc/pachet
– Drajeuri colorate vrac
– Biscuiți cu miere Albinuța (parcă)
– Stilouri Flaro – 9 lei – care scriau foarte gros și multe erau defecte din fabricație
– Stilouri chinezești cu peniță de „aur” – 25 lei
– Loz în plic – 1,5; 3; 6; 9 lei
– Franzelă albă – 4,5 Lei, Colac – 3 Lei, Pâine semi – 3,5 Lei, Pâine neagră – 2 Lei
– Gogoși – 1,5 lei, Langoși cu brânză – 3 Lei
– Săpun Cheia, Săpun de rufe
– Șampon de diferite culori la pliculete de polietilenă transparentă
– Șampon cu extract de urzică
– Pasta de dinți Cristal
– Sirop de pătlagină pentru tuse, faringosept, penicilina V
– Basculante din plastic în care încăpea un copil până la 3-5 ani
– Instalații de pom cu steluțe și felinărașe
– Cremă de pantofi Guban
– Ziarul Scânteia, Almanahuri – o grămadă, Revista Pentru patrie, Revista Șoimii patriei, Revista Apicultorul, Colecția Povești Nemuritoare, Colecția Povestiri Istorice, Colecția Jules Verne, Colecția BPT
– Colecția Cântările Sionului I-IV cu imagini „precious moments”, Biblia povestită copiilor, Felinarul lui Trică, Hamid și Kinza, Misterul din pădure
Mai las și pentru alții, că altfel nu mă mai opresc 🙂
faringoseptul se pare ca este unul dintre cele mai eficiente „pilule” pentru gat. am incercat de toate: septolete, eurosept, decasept, strepsils…pt mine, ramane cel mai eficient.
există și acum proposept.. foarte bun, ca faringoseptul de atunci și….
cum era? Dulcolax???? 🙂
Ciocolax! Îl mâncau unii în loc de ciocolată!!! 😀 Pe riscul lor!
foarte eficient! Constipația? O amintire cu dulcolax!
și motocicleta Carpați… stați … în fund și-o reparați,
Motoreta Mobra… Moarte sigură cu cobra, dar mai sigură cu … Mobra.
Si zaharul, uleiul, faina si painea pe cartele, mai tineti minte cartelele?
Da cozile infernale de la un si lapte, carne (mai mult untura) si peste?
Amintirile multora cred ca sunt de dupa ’90.
da, tin minte cozile. am fost si eu impreuna cu mama. a fost cumplit.
daca bine tin minte, o groaza de gusturi ale comunismului au dainuit pana spre 95, 96. Abia atunci au inceput sa se schimbe lucrurile… nu neaparat in mai bine, dar se schimbau.
Multe au dainuit dar aveau deja gust a libertate.
Unele a sange 😦
da, totusi, pentru unii comunismul a fost doar o alta batalie in sirul lung de batalii ale vietii. nici acum, unii nu o duc mai bine.
toti cei de sus latra ca ne trebuie preturi la nivel european, dar salariile sunt aceleasi.
nici capitalismul nu ocroteste individul.
Noi stim ca singurul care ne ocroteste pe deplin este Dumnezeu. Restul? Doar politica.
Cei de sus nu-si fac probleme pentru ca inca li plina desaga pentru muuulta vreme.
și acum rezistă destul de bine unele gusturi, Ciprian, trecînd în altă notă… din păcate rezistă unele gusturi proaste…
Mai ales la muzică.. Lambada… Iaha bibi, Puștioaco! Prințișorule!
n-ai de unde să le știi! 🙂
Lambada, adica melodia aceea cu plaja si locomotiva aia de oameni? …eu pe aia o tin minte…
Lambada nu a apărut după 89? Eu parcă aşa îmi amintesc. Că după vreo… hmm 3 ani or so de la revoluţie?
Nu, Camix, Lambada a ajuns la noi dupa 1989, se cînta încă înainte… în discoteci, epntru cine a fsot pe acolo 🙂
și multe altele,
atunci s-au învățat românii să pirateze pe casete audio, erau la modă casetofoanele duble, stereo, adevărate instrumente de piratare, se pirata tot ce voiaie,
primul Sting, iaca mărturisesc, mi-a fost dat piratat prin 1987
Cand am terminat clasa a-IV-a ne-a pus la o „reuniune” sa dansam pe Lambada… si eu am prins revolutia in clasa a-VI-a…
Am ajuns să caut şi aşa ceva, iată o chestie haioasă. Se pare că e din 89:
http://en.wikipedia.org/wiki/Lambada_(Kaoma_song)
Eu eram a IV-a.
tînără, tînără, trebuie să îmi spui nene 🙂
să nu crezi ce spune wicked pedia..
daca nu ami amintesc gresit , Lambada a ajuns la noi cu putin inainte de revolutie, mai bine zis in vara inainte de revolutie , stiu ca am legat-o ca amintire de un coleg din Timisoara pe cind eram in armata , unde de altfel am prins si revolutia.
da-o încolo, Gigi, oricum era o porcărie…
Mi-aduc aminte cea mai beton comandă pe care am primit-o în armată
făceam cu rîndul la comandă pentru că eram școală de ofițeri în rezervă și unul dintre noi car se afla atunci la comandă, nu mai știu cine, a dat comanda următoare:
= cu pas de lambada înainteeee… marș..
EXECUTAREA
imaginează-ți executarea la 112 oameni îmbrăcați în verde și cu bocanci de armată..
Îţi zic chiar tovarăşu dacă vrei, Marius. 🙂
nu, Doamne ferește 🙂
ramin in memorie si lucruri care nu neaparat trebuie sa fi fost f frumoase.
pe colegul de armata il chemam ,,pustiu’,, lui ai placea tare lambada !
era de la timisoara , pe cind el dansa pe musica de la lambada si se plingea ca nu a reusit sa vorbeasca la telefon cu ai sai, noi ascultam radio ,,vocea americii,, si ,,europa libera ,, in camera ,,de sus,, de la croitorie…stiam ca se trage la timisoara…de asta mi-a ramas in minte lambada…el dansa iar eu sufeream ca nu puteam sa spun la nimeni, cu atat mai putin lui despre ce se intimpla…a trebuit sa mai asteptam citeva zile bune !
da, știu.. porcăria aia de lambada a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am văzut la tembeliziunea liberă română..
…aha… nici nu era chiar asa de rau nici una nici alta …cartela functiona destul de bine pina aveai frati mici si nu consumau , intr-o familie de majori nu prea ajungea pina la sfirsit de luna zaharul si uleiul…iar cozile , locuri comune unde lumea se intilnea si facea conversatie in pace …pina nu deschidea magazinul !
da, cozile… asta merită o postare specială.
uite, tixului îi duc lipsa!
chiar m-am gîndit zilele trecute lael.
Stilurile chinezești la 100 de lei, cu peniță de aur?
Dar PIF?
si mama spune ca tix-ul curata mai bine decat multe aberatii colorate de azi. …asta e… linia de productie: Henry Ford e de vina! 🙂
– Cavit și Ascolecitină, în loc de ciocolata aproape inexistentă Kandia.
Cat am tanjit si eu dupa niste bucatele de Cavit…atat de bine mi-a ramas intiparita in minte imaginea ambalajului incat intr-una din zile cand l-am vazut aproape gratuit intr-un supermarket, mi-a venit sa plang…
Eu nu am primit nici macar o bucatica din varii motive, unul din ele era acela ca mama ma considera suficient de vitaminizata 🙂
există încă CAvit, eu nu am nevoie de Cavit, am hemoglobina 16, pot dona la jumătate de cartier sînge, dar tot iau cavit.. de la copiii, cîte o bucățică din cînd în cînd 🙂
tot de dor…
Am o amintire destul de interesanta de atunci. Nu mai stiu daca actiunea se petrecea in 89 sau in 90. Eram la coada la casa de marcat. In fata mea era un tata cu doi copii. Se aduse nu stiu cum in magazin gem care era facut pentru export. Borcanul avea o eticheta frumos colorata si capac cu filet. Era diferit de gemul de zmeura vesnic prezent pe rafturile alimentarilor, in care se vedeau coditele odihnindu-se in tihna. La un moment dat unul dintre baieti ii spune tatalui: Asa-i ca gemul acesta il vom manca atunci cand mergem in concediu?
sigur era înainte de 89
Ce chestie!!!!
Nu am apucat sa citesc chiar toate comentariile… poate cineva a amintit deja de radioul Ric. Va amintiti de el? Stramosul Ipod-ului…
da, sigur, dar alea.. CAMPION sau POLO nu mai tiu cum se chemau de ascultau vecinii meciurile la el, toți îngrămădiți călare unul pe altul.
Imi placeau biscuitii cu miere, Paltinis, socata, aurora. La capitolul produse de panificatie imi aduc aminte de painea calda mancata cu satisfactia ca nu ne-a prins portarul de la fabrica de paine cand am sarit gardul si am intrat in sectie si am dat de angajati de treaba gata sa faca compromisul de a ne da paine calda direct de pe banda. Am mai mancat stiksuri si biscuiti calzi de la aceeasi fabrica.
In pauza meniul preferat era o sarlota si un corn, sau o gogoasa cu branza. Fugeam la complexul de langa scoala. La finalul orelor pentru echilibrarea deficitului glicemic luam acadele de zahar ars pe baghete de lemn (sub forma de pistol, masinuta…) aduse de un nene cu bicicleta.
vă mai amintiți de băutura aia Bem Bem?
își amintește cineva de ea?
dar de vitaminele alea praf alb chinezești într-o chestie ca o conservă albastră mare?
Imi aduc aminte de bem bem. Avea un gust bun. Era si sirop si gata preparat imbuteliat in sticle verzi de suc.
Pe langa vitamine mai era si lapte praf chinezesc in cutii mari de tabla.
da, îl primeam cu porția, dar știam și eu și soră-mea locul din cămara așa că mama a avut întotdeauna îndoieli asupra cantităților care încap într-o sticlă de un litru…
descoperisem o chestie… umpleam cu apă cantitatea băută.. pînă devenea bem bem chior
Dar cartile bune pe care le copiam cu mana?
Cata foame si sete spirituala era in noi!
Imi aduc aminte cu drag, si mai pastrez si acum cu sfintenie un caiet copiat de sotul meu in perioada cand ma curta (anii 84, 85). Era „Viata din abundenta” de Stanley Jones. Ne-a schimbat viata!
Sau traducerile, pe care le scriam cu cate 3 sau 4 foi de „indigo” … (xerox-ul vremii … comuniste)
ah, niciodată n-am făcut asta, citate da, am copiat, unii copiau la mașină, pe ascuns…
dar cărți la pachet am cumpărat, cu Raportul la nu știu care Congres al Partidului…
Imi placeau biscuitii cu miere, Paltinis, socata, aurora. La capitolul produse de panificatie imi aduc aminte de painea calda mancata cu satisfactia ca nu ne-a prins portarul de la fabrica de paine cand am sarit gardul si am intrat in sectie si am dat de angajati de treaba gata sa faca compromisul de a ne da paine calda direct de pe banda. Am mai mancat stiksuri si biscuiti calzi de la aceeasi fabrica.
In pauza meniul preferat era o sarlota si un corn, sau o gogoasa cu branza. La finalul orelor pentru echilibrarea deficitului glicemic luam acadele de zahar ars pe baghete de lemn (sub forma de pistol, masinuta…) aduse de un nene cu bicicleta.
erau si bomboanele acelea de lapte, lungi, varsate, care se videau in pungulite cafenii …
erau grozave
nu se mai gasesc
am cautat!
Marius , ,,the wall,, piratat pe video caseta in casa la …era in 90 ?
Nu stiu exact cand s-a intamplat..89 sau 90 …eram mai mic atunci(decat acum:) stiti in vremea aceea parca multe racoritoare erau COLA…la toate le spuneau COLA…in fata mea la rand o doamna(tovarasa) cere:- dati-mi un COLA de portocale!!!!
si eu tot de guma Turbo imi aduc aminte, cand primeam cate una o mestecam si cate o saptamana..seara o lipeam de noptiera patului si dimineata o recuperam..cu tot cu praf si scame
da, era plină de vitamina Cî 🙂
eu imi amintesc de batoanele de ciocolata cu lapte praf care se faceau in toate cofetariile erau incredibile …au incercat ssa scoata pe piata ceva asemanator dar mai au mult de lucrat la ele
da, și erau foarte indicate în caz de diaree. treceai la cealaltă extremă. pentru cealaltă extremă era ciocolax-ul și… tot așa… între batoanele de ciocolată cu lapte praf și ciocolax.
Sampon de urzica …:)
La pernuțe 🙂
Eu imi amintesc de Frucola, era foarte buna si mai erau niste napolitane in forma de nai, ciocolata de casa era fb
Așa, așa! Mi-aduc aminte și sucul BEM BEM
Pingback: Ceaușescu cel Nou | Marius Cruceru
Conserve de crap afumat. O nebunie!
Pufuletii fini, se topeau in gura, tavaliti in lapte praf…