Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Cine cunoaste mult are parte de multa durere.
cine citeşte mult are parte şi de dioptrii mai mari 🙂
Un om deosbit, am avut privilegiul sa-l cunosc in misiunea Countryside 2007, cand am fost biserica la Valea Merilor, am observat o dedicare din partea lui pentru a sluji biserica Domnului acolo. De o simplitate, dar si o maturitate siprituala extraordinara!
exact asta îi spuneam lui Eenglimlach, se pare că a avut efect „cursul”. Toată ziua m-am gîndit astăzi la asta. Noi la universitatea Emanuel sîntem cu toţii mult prea tineri, sîntem în căutare de patriarhi. Aceasta a fost tot timpul o latură care a lipsit şcolii noastre şi de cdare sîntem cu toţii conştienţi de la rector pînă la asistent. Din pricina aceasta vă triitem la acest fel de „profesori” care şi-au făcut doctoratul la Capul Midia.
Vreau sa va spun ca am avut ce invata de la omul acesta, si in general acea misiunea a fost o mare binecuvantare pentru mine! de multe ori imi aduc aminte de acele momente si de altele, si cu greu ma abtin sa nu scap o lacrima!
multumesc pentru cuvintele bune, Mircea, le merită.
Am locuit si eu in casa dumnealor cateva zile acum 10 ani…imi amintesc putine din „misiunea” aceea dar mi-a ramas in minte daruirea si implicarea dansului in lucrarea de evanghelizare din Valea Merilor…
draga Eenglimlach, tocmai de asta a spus în această seară Dr. Heller despre profesorii de la Emanuel şi despre cei puşi în faţa studenţilor noştri ca să îi formeze.
Probabil mulţi s-au întrebat cine sînt aceia care au fost torturaţi, închişi, cu rudenii moarte din pricina regimului comunist.
Pe drum de la Aleşd cu dr. Heller am povestit despre ce anume deosebeşte şcoala noastră de alte universităţi.
Noi implicăm în formarea studenţilor noştri oameni ca fr. Niculiţă Moldoveanu, care a avut un întreg „CURS” de cîteva ore în faţa întregii capele, a cîntat zeci de cîntări şi a explicat ce stă în spatele lor, a povestit viaţa şi convertirea sa.
Apoi oameni ca unchiul Florea, care a făcut puşcărie, pe care îl considerăm parte din „staff” şi alţii ca ei, sora de la Leprozeria de la Tichileşti la care i-am dus pe cei din grupa mea etc.
Apoi fratele Ghiţă, care merge în toate misiunile cu studenţii noştri şi practică ucenicia peripatetică, tată a opt copii.
Aceştia sînt parte din grupul „formatorilor” care sînt implicaţi în viaţa studenţilor noştri.
Înţelepte vorbe!
din nefericire spun acelas lucru….deja am vazut prea multe desi nu am inca 90 . 🙂
de cind m-am intors din lume in numai 16 ani s-a degradat totul in crestinism…
credeam ca intru intr-o lume cu oameni diferiti…
mai cred inca , ca Domnul ne vrea diferiti..
Pobabil ca de la unchiu Florea ati mostenit timbrul vocii si „apucaturile” crestine. 🙂
Este un har sa ai prin preajma asemenea oameni. Eu cunosc o familie, draga mie, care are 16 copii si o traista de marturisiri din experienta trairii lor cu Domnul. Cand incepe sa povesteasca uit si sa respir atat de mult ma fascineaza marturiile lui.
Locuiau 14 persoane in doua garsonire, inainte de ’89 si nu lucra numai fratele. Intr-o zi i-a scris o scrisoare lui Ceausescu prezentendu-i situatia. Intr-o luna de zile a fost mutat intr-un apartameent nou, facut anume pentru aceasta familie, un apartament cu cinci camere si bonus o garsoniera in acelasi bloc. Ceea ce este interesant este ca a spus ca este pocait si ca nu va opri nasterea de copii ca sa nu-L supere pe Dumnezeu si nu a fost arestat. Toti colegi,i vecini,i cunostintele ii spuneau „Pocaitul” pe vremea aceea, in anii ’70-80. Este un exemplu in Biserica si in societate, toti copii si nepoti ii sunt in Biserica.
De ce îl mai lasă Domnul să mai trăiască? Să mai fie sare şi lumină pentru cei care fac acele lucruri pe care nu a dorit să le vadă.
De fiecare dată când îl întâlnesc îmi vorbeşte despre paşaportul cu viză de cer. Mi-a spus că vrea mai mult să plece decât să stea pe acest Pământ, dar se bucură de zilele pe care i le va mai da Domnul şi va continua să le spună oamenilor despre Hristos.
despre mine vorbești? Nu cred! El slab, eu sînt prea plin și nu de Duh.
Mi-ar fi plăcut să semăn mai mult cu dînsul.
N-am putut sa ma abtin, cer iertare ……
Sora e din Bistrita si are 100 de ani
…multumim,Naomi
Ştie bătrânul ce ştie…cine n’are bătrâni (înţelepţi) să-şi cumpere
Pingback: Proiect: bicicleta lui Nenea Florea | Marius Cruceru
Pingback: Astăzi Dumnezeu m-a lăsat și mai sărac (nenea Florea) | Marius Cruceru