Cîte feluri de baptişti sînt în România? (P)

Cam două feluri, poate chiar trei, dar împărţirile (independenţi, fundamentalişti etc. ) sînt artificiale.

Ultimele două fracţiuni sînt destul de puţin reprezentate.

Întrebarea de mai sus s-a ridicat în urmă cu vreun an de zile cînd Universitatea Emanuel a organizat o conferinţă a „baptiştilor conservatori”.

Discuţiile s-au încins. Imediat cei care n-au participat la conferinţa cu pricina s-au simţit etichetaţi „baptişti liberali”.

Greşit!

Toţi baptiştii care fac parte din Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România au o direcţie de vieţuire şi doctrină care s-ar putea numi fără prea multă acribie „conservatoare”. Termenul este destul de generos şi definiţiile largi şi cuprinzătoare.

Formularea „baptişti conservatori” a fost aleasă pentru a crea în primul rînd distincţiile necesare faţă de baptiştii din Europa, unde situaţia nu mai este aşa de simplă ca în România.

O precizare importantă: invitaţia de a participa la conferinţa de anul trecut a fost pentru toate bisericile din România, invitaţia nu a fost trimsă către toate bisericile din Europa.

Am abordat acest subiect pentru că, spre sfîrşitul consiliului, din nou s-a ridicat întrebarea: „fraţilor, noi ce fel de baptişti sîntem conservatori sau liberali!”

Mă mînca limba să răspund: „eu nu trebuie să întreb pe alţii ca să aflu ce fel am”, dar nu era cazul.

Cred că sursa neînţelegerilor şi atîtor discuţii a stat tocmai în faptul că nu a fost comunicat şi înţeles clar faptul că distincţia „baptişti conservatori” este îndreptată spre spaţiul european în primul rînd.

Deci, cîte feluri de baptişti conservatori sînt deocamdată în România? Deocamdată sînt cei care fac parte din Uniune, uniune care nu este în părtăşie strînsă nici cu Alianţa Mondială Baptistă, nici cu Federaţia Europeană Baptistă, cei care nu susţin ordinarea femeilor, căsătoriile homosexualilor etc.

Atît timp cît mergem pe aceeaşi cale de credinţă şi practică nu văd de ce în România ar trebui să existe mai multe tipuri de baptişti.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, Biserica Baptista, dulce Românie, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la Cîte feluri de baptişti sînt în România? (P)

  1. Mihaela zice:

    Eu cred ca nu exista mai multe feluri de baptisti. Exista in schimb oameni mai deschisi sau mai toleranti, in general cei mai tineri, sau cei care considera ca regulile din biserica sunt prea stricte si atunci se considera „liberali”.

    • Marius David zice:

      Mihaela, ai putea sa imi dai ceva exemple de ce intelegi tu prin „reguli mai stricte”?
      sint curios.

      • Mihaela zice:

        La Hateg sunt 2 biserici baptiste , Bethleem si Qvo Vadis, cea din urma este mai liberala. In biserica veche au ramas oamenii in varsta care respecta toate regulile din biblie iar in celalta ideile sunt mai liberale. In ceea ce priveste vestimentatia de exemplu. Un alt exemplu poate fi oficiarea unei nunti de baptisti intr-o biserica reformata. Exemple sunt mai multe. Intr-o biserica conservatoare nu se va ascula niciodata muzica gen formatia Decean sau nu se va bate ritmul cu piciorul. Si asa mai departe…

        • La Hateg nu sunt doar 2 biserici baptiste. In ambele biserici mentionate sunt si tineri si oameni in varsta.

          La ce va referiti cand spunti „biserica”? La cladire? Un CD cu Decean se poate pune oricand intr-un Player, pe statie, in orice cladire. La oameni? Nu cred ca putem sa generalizam atat de mult.

          Cu ce se bate ritmul intr-o biserica conservatoare?

          In alta ordine de idei, eu vad Biblia nu atat ca pe o suma de reguli in sine, ci mai degraba ca o culegere de carti care ne invata revelatia lui Dumnezeu, voia Sa pentru oameni. Vreau sa spun sa nu cautam sa nu mintim, ci sa cautam sa spunem adevarul pentru ca Dumnezeul nostru este Adevar, in El nu este minciuna si El nu poate minti, cu atat mai mult cu cat stim aceasta chiar de la El, care ne cere sa-I fim asemenea. In plus, Duhul ne invata aceasta. Stim si ca Dumnezeu nu accepta minciuna (rezulta din natura Sa) si ca mincinosii vor ajunge intr-un loc care nu e Raiul lui Dumnezeu… Din aceste valori invatam sa nu fim intr-un anume fel, si sa fim in alt fel. Iar aceasta nu se rezuma doar la forma, ci la intreaga noastra fiinta (inclusiv tot ce tine de viata noastra).

          • MC zice:

            „Un CD cu Decean se poate pune oricand intr-un Player, pe statie, in orice cladire ? Ce fel de cladire „? zici Ce cladire , la casa de cultura ?
            Am cunoscut si eu recent un tanar baptist din Hateg ,eram impreuna cu alt tanar penticostal, cand a venit vorba de tinuta femeii in adunare , celebrele recomandari ale apostolilor Petru si Pavel din epistole din care se predicau odata, in bisericile baptiste dar eliminate total astazi ,tanarul a sarit ca ars replicand „sa zica numai careva sa nu se macheze fetele sau chestii din astea sa vezi cum pleaca toti tinerii din biserica „.
            Asta se mai poate numi pocainta sau liberalism ?
            Pocainta garantat ,nu este.
            Iar despre baptisti conservatori ,nu este scris in biblie.

        • Marius David zice:

          Păi se potriveşte foarte bine Quo Vadis, pentru că probabil nici dînşii nu ştiu bine unde merg. DAr tot nu înţeleg ce înţelegi prin „biserică mai liberală”, idei mai liberale?
          ei, da? Pui pariu că într-o biserică pe care tu o numeşti conservatoare trupa Decean n-ar cînta… au păţit-o şi alţii.

  2. naomi zice:

    „Atît timp cît mergem pe aceeaşi cale de credinţă şi practică nu văd de ce în România ar trebui să existe mai multe tipuri de baptişti.”

    M-a indurerat gandul ca trebuie sa ne impartim in grupe si sa ne punem etichete, dar poate asta va folosi, pentruca orice competitie aduce invingatori.
    Nedumerirea mea era, de ce sa existe mai multe tipuri de baptisti si am gasit in Cuvant: „căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. „1Cor.1:19 Dar care sunt cei buni? Noi bineinteles! 🙂

  3. Oct zice:

    ”Țara arde și baba se piaptănă.”

  4. Homo Baptisticus zice:

    O alta interesanta taxonomie: baptisti curati si baptisti murdari. Sugestii pentru procentaje?

    • naomi zice:

      Da, dar mai important este in care categorie faceti parte. 🙂

    • Marius David zice:

      Murdari cu ce, Homo Baptisticus, eu am ceva idei şi exemple. Porc-entaje nu pot a da!

      • Homo Baptisticus zice:

        Murdari de pacate stridente dar musamalizate, de exemplu. Nu de pacat in sine, pentru ca nici unul nu suntem Alba ca Zapada, ci de pacate nemarturisite si persistente („errare humanum est, perseverare diabolicum”) si in care unii se tavalesc porceste dupa care se afiseaza in vitrina baptismului dand impresia ca ar fi reprezentativi pentru crestinismul protestant autohton.

  5. paul zice:

    eu mai degraba m-as intreba – cati baptisti romani sunt si crestini ?

    • Marius David zice:

      Ce înţelegi prin „creştin”? Că doar nu-s musulmani?

      • paul zice:

        crestini – adica mantuiti, urmasi ai lui Cristos

        la urma urmelor..dupa roadele lor ii veti cunoaste

        • Da, dar testul roadelor nu a fost lasat pentru inventarierea credinciosilor, ci pentru alte ratiuni. Prin urmare, functioneaza in cadrul prestabilit de Maestru.

          • paul zice:

            cum era vorba aia.. pe voi insiva incercati-va

            dar eu te-as intreba ceva: ce crezi despre un baptist care este membrul bisericii de peste 20 ani si este tot asa ca la inceput…un mare zero dpdv spiritual…oare e mantuit?

            dar baptistul care din 4 duminici intr-o luna, la 3 motaie la predica

            dar baptistul care nu a adus pe nimeni la Domnul dupa zeci de ani in biserica?

            dar baptistul care se plange toata ziua ca e criza, ca e bolnav, etc?

            dar baptistul care e disperat ca e viata grea si se duce in Spania la lucru? .. cum e cu vorba ceea din Matei cu – cautati mai intai..

            dar baptistul pe care il cunosti de ani buni si de fiecare data cand te vezi cu el iti vorbeste despre bani, fotbal, haine, altii, etc etc dar nu si despre Mantuitorul

            dar baptistul…te mai las si pe tine sa fill in the blanks

            si parca mai era ceva…’sau poate pomul bun sa faca roade rele ?!’

  6. Adi zice:

    Există între Deva și Timișoara o biserică autointitulată „baptistă independentă” (or fi mai multe în țară, eu pe asta am văzut-o). Mă intrigă titulatura asta și pun întrebarea celor în cunoștință de cauză: termenul „baptist” este descriptiv sau funcțional? Dacă baptiștii din România sunt organizați într-un cult, cum poți să fii și baptist și independent? Vorba românului, can you have your cake and eat it too?

    • Homo Baptisticus zice:

      Mai sunt astfel de biserici SRL-uri in tara. Din pacate conduse de indivizi dubiosi, ejectati corespunzator din sistem in urma unor mizerii si care au ajuns sa-si deschida niste biserici proprietate personala in care sa-si promoveze ineptiile teologice netulburati.
      Falsa titulatura nu face altceva decat sa deconspire si falsitatea lor.
      Vis-a-vis de observatia lui Naomi, trebuie sa marturisesc, cu mandrie sfanta, ca fac parte din categoria celor curati.

      • Adi zice:

        Mulțumesc de răspuns. Din păcate, e atît de părtinitor încît ar trebui să-i întreb și pe respectivii pentru a afla adevărul complet.

        • Dan zice:

          Adi, eu sunt unul dintre „respectivii” (dar nu din localităţile pomenite deja).

          Dacă baptiştii din România sunt organizați într-un cult, cum poţi să fii şi baptist şi independent?

          Este apartenenţa la un cult recunoscut de stat o componentă intrinsecă a „baptismului”?

          Cred ca merită discutate aceste lucruri, aşa că aştept seria de articole despre unitate, d-le Cruceru.

          „Independenţa” e o chestiune de principiu (cel puţin pentru unii), iar principiul acesta nu e neapărat schismatic. O biserica baptistă independentă e liberă să colaboreze cu biserici baptiste din Uniune.

          Încă un lucru şi mă las (deocamdată). Sper ca această adversitate faţă de oricine îşi spune „independent” (vezi comentariul lui Homo Baptisticus) să nu fie împărtăşită de anumiţi lideri conservatori ai Uniunii Baptiste. Nu de alta, dar ar fi ipocrizie, din moment ce unii sunt în relaţii chiar bune cu „independenţi” din Statele Unite. (Şi nu spun că lucrul ăsta-i rău. Dimpotrivă.)

          • Adi zice:

            Fără îndoială că aceste lucruri merită discutate, de preferință “fără patimă și părtinire” 🙂 Din partea mea e o curiozitate dezinteresată, nefiind baptist – nici “de cult“, nici independent.

    • Chis Paul zice:

      Si la Cluj exista o biserica baptista ,,independenta” , nu am fost niciodata acolo dar stiu de existenta ei.
      Independentii nu sunt afiliati uniunii baptiste adica nu fac parte din uniunea baptista dar au idei si practici religioase specific baptiste. La noi in Romania sunt mai putini . Eu nu prea inteleg cum poti fi ,,independent” adica sa nu dai socoteala nimanui , sa nu colaborezi cu nimeni in misiune, activitati caritabile , reprezentare in fata statului etc. In plus daca vreuna din aceste biserici ,,independente” face vreo boacana (pastorul sau membrii) nu va putea fi pedepsita . In acest fel imaginea tuturor baptistilor independenti sau nu va fi afectata.
      Pe langa baptistii independenti destul de putini , exista numeroase biserici independente non-denominationale, care nu fac parte din niciun cult nu neaparat ca nu ar vrea dar nu ar fi primiti nicaieri din cauza teologiei(care nu e neaparat gresita dar nu se potriveste in totalitate cu Marturisirea de credinta a niciunui cult prezent in Romania) . De exemplu in Cluj exista o biserica mesianica (cu membrii romani nu evrei) care tin Sambata si sarbatorile Vechi Testamentare si alimentatia kosher. Evident ca din aceasta cauza nu ar fi primiti in cultul baptist , penticostal sau crestin dupa evanghelie.
      Ar putea fi primiti in Federatia mesianica evreiasca de la Oradea dar nu au facut cerere , nu stiu din ce motiv si nici nu ma intereseaza.
      Ideea la care vroiam sa ajung este ca exista ,,independenti” din necesitate care nu sunt membrii in niciun cult pt. ca nu ar fi primiti in niciunul si sunt prea putini ca sa se organizeze ei insisi intr-un cult . Si ,,independenti” de buna voie care au parasit cultele existente din diferite motive , mai mult sau mai putin legitime. Daca pe primii ii inteleg , pe cei din a doua categorie nu.
      Nu pot intelege cum poti fi baptist , sa crezi acelasi lucru ca si Uniunea Baptista dar sa fii de capul tau. Anarhismul nu a dus la nimic bun in istorie.
      Sigur nici Uniunea Baptista nu e perfecta , are trebuii multe lucruri corectate: in primul rand comunicarea , apoi implicarea in problemele sociale ale societatii romanesti , crearea unui proiect de dezvoltare pe termen mediu si lung, rezolvarea problemei colaboratorilor fostei Securitati.
      Dar aceste lucruri nu pot fi facute de catre bisericile baptista in mod ,,independent” ci doar in colaborare , ori pt. colaborare ai nevoie de o asociatie ,uniune adica de o forma de organizare la nivel regional si national.
      In plus in biblie toate bisericile care ne sunt prezentate sunt biserici dintr-un anumit oras (Biserica din Ierusalim, Roma, Corint, Efes, Tesalonic etc.) si nu dintr-un cartier oarecare (cum sunt bisericile independente moderne) . Inca din cele mai vechi timpuri crestinii au simtit nevoia sa se asocieze in organizatii mai mari la nivel de cetate , apoi de tara pt. a-si desfasura mai eficient activitatile. Daca ne uitam in Biblie nu vom gasi niciodata vreo biserica de casa independenta . Toate adunarile din casele crestinilor dintr-un oras formau Biserica din acel oras.
      Nu o fi Uniunea baptista perfecta dar e mai bine cu ea decat fara.
      Parerea mea!

      • uwe zice:

        Hai sa-ti explic ceva mai plastic.
        La o grupa de copii duminica dimineata, invatatoarea ii intreaba: „Copii, care dintre voi vrea sa mearga in cer?”
        Toti cu mainile pe sus, tipete, galagie, in afara de unul, care statea si se uita pe geam. Invatatoarea il vede, si-l intreaba:
        „Hei, tu nu vrei sa mergi in cer?” La care vine raspunsul….
        „Ba da, dar nu cu astia.”

        • Marius David zice:

          e tare 🙂

          A propos de mers în cer…

          Se aud bătăi la uşa raiului…
          PAc, pac,
          Portarul (în unele tradiţi … Petru Apostolul) iese.. nimeni
          Pac, Pac, …
          Deschide.. Nimeni,
          A treia oară deschide prin surprindere şi îl ia de mînă pe individ
          – Frate, tu baţi? Vrei să vii în rai?
          – Da, vreau, dar nu mă lasă Smurdu…

      • hp zice:

        cine a fost primul, baptistul sau uniunea, oul sau gaina!!!!!!!!!

    • Marius David zice:

      Adi, este o discuţie lungă despre independenţi, prefer să nu o expediam într-un comentariu.
      urmează în nov. o serie despre „de ce nu sînt baptiştii uniţi”. Poate că atunci se clarifică.

  7. Ciprian Simut zice:

    Aici intervine statutul bisericilor baptiste, nu?

  8. naomi zice:

    Am gasit o anecdota:
    Moare un credincios si sjunge in cer. Acolo e intampinat de ingeri si purtat din slava in slava de ghizii sai minunati. La un momen dat vede un grup numeros cantand si slavindu-L pe Dumnezeu. „Cine sunt astia?” intreaba omul.
    „Sunt Mireasa lui Cristos, Se numeau penticostali.” Dar astia? intreaba el, aratand un alt grup. „Tot Mireasa e ….. Se chemau in fel si chip. Tot acolo cantau altii, oarecum
    separat. “Dar aici?” se mira omul. Iar ingerul duce zambind degetul la buze: „Ssst! Mai incet ….. Astia se chemau baptisti. Ei cred ca sunt singuri in cer!” 😀

  9. tolstoi zice:

    Ion Lăcrănjan (Suferinţele urmaşilor) îi numea solomonari. Mă întreb solomonari independenţi sau solomonari care făceau parte din cultul Solomonarilor.

  10. Nu este nimic rau in a fi baptist independent , este chiar scriptural .
    http://adunareaharulsuveran.wordpress.com/

  11. Ionica zice:

    Pacea lui Dumnezeu,
    M-ar interesa sa cunosc un pastor baptist care sa nu creada in nemurirea sufletului.
    Pentru contact EDITAT DE MODERATOR

  12. ,,Deci, cîte feluri de baptişti conservatori sînt deocamdată în România? Deocamdată sînt cei care fac parte din Uniune, uniune care nu este în părtăşie strînsă nici cu Alianţa Mondială Baptistă, nici cu Federaţia Europeană Baptistă,”

    Pardon ? Cine este presedintele Federatiei Europene Baptiste astazi ? Manastire intr-un picior , ghici ciuperca ,….. ? Manipularea si dezinformarea sunt uneltele fostului sistem politic . La dv . nu ma asteptam.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.