Guest post: Educarea gustului muzical – Dr. Dorin Frandeş

Stimate Marius David Cruceru,

Unul dintre comentariile la una dintre postarile din saptamina care a trecut se incheia cu o intrebare cvasi retorica referitoare la posibilitatea educarii gustului muzical.
Am indraznit sa astern pe hirtie unele ginduri referitoare la acest subiect. L-am trimis astfel pentru ca nu cred ca este demn sa ocupe spatiul de corespondenta de pe blog. Poate ca sunt si unele remarci valabile.

Cu tot respectul,
dr. Dorin Frandeş

Gustul muzical, în general gustul legat de domeniul sonorului, poate fi şi trebuie educat. Aceasta educare ar trebui sa faca parte din sistemul general de educaţie care deocamdata este aşa cum este: într-o perpetuă şi ineficientă reformă. La fel ca şi ori ce act formativ educarea, formarea gustului se petrece în timp iar efectele sale sunt direct proporţionale atât cu datele genetice cu care subiectul vine în acest proces cât, mai ales, cu mijloacele şi metodele folosite de formatori. Spre deosebire de multe alte componente ale educaţiei, cea legată de relaţia cu mediul sonor ar trebui să înceapa de foarte timpuriu şi ar trebui să fie cuprinsă, la modul conştientizat, chiar din perioada celor “7 ani de acasă”. În această etapă principalii responsabili de “rezultate” sunt cei care controlează, mai mult sau mai puţin conştient, preajma sonoră a copilului. În principal aceştia sunt părinţii şi eventual educatorii de la diversele  forme de educare preşcolară (grădiniţe, grupe din biserici, etc.).

Din nefericire aceasta este etapa în care se fac o seamă de greşeli cu consecinţe extrem de grave în evoluţia ulterioară a copilului în domeniul discutat.

Una dintre cele mai grave greşeli derivă din neglijarea faptului că copilul contemporan trăieşte în plină explozie a consecinţelor „electrificării” sonorului.

Cei care şi-au trăit copilăria înainte de acest timp aveau ca experienţe auditive sunetele naturale ale mediului înconjurător şi cele produse de cei din preajmă, animale sau oameni. Din experienţa lor sonoră ceea ce numim muzică constituia o parte extrem de mică. În frageda pruncie unii copii beneficiau de cântecele  de leagăn ale mamei. Dar această vreme dura, foarte puţin. Mai departe experienţele muzicale ale copilului mic se limitau la ceea ce este numit de cercetători „folclorul copiilor”, adică, în principal numărători sau incantaţii, mai apoi, în anumite zone, în special în mediul rural sau în familii provenite din acest mediu obiceiul „piţărăii” sau colindele specifice copiilor. La ţară copii erau prezenţi şi la alte manifestări cu componente muzicale, toate controlate însă de „cenzura” gurii satului. Copilaşii veneau la biserică cu părinţii, dar erau prezenţi la hore, sau la obiceiurile din timpul anului agricol, sau al celui religios, ori la botezuri, nunţi sau înmormântări. Tot ceea ce era legat de sonorul produs voluntar era în covârşitoarea majoritate sub controlul adulţilor. Aceştia la rândul lor făceau parte din colectivităţi cu comportamente destul de bine definite, chiar riguroase, legate de comportamentul sonor şi implicit de muzică, în cele mai variate situaţii: în casa, la muncă, la biserică, in „societate” etc.

În zilele noastre, chiar de la naştere, omul se află imersat într-un noian din ce în ce mai dens şi haotic de sunete. Majoritatea acestor sunete nu mai fac parte dintre cele naturale ci dintre cele ordonate în diverse limbaje. „Vinovate” de această stare de lucruri sunt toate acele aparate electronice atât performante şi de „la îndemână” care emit sunete: radiouri, televizoare, MP3, telefoane, computere, lectoare de discuri din vinil, sau CD, în generat tot ceea ce conţine măcar un difuzor, de la cele de dimensiuni miniaturale, care permit inserarea lui în propriul corp al ascultătorului până la cele care dau posibilitatea sonorizării unor suprafeţe imense. Prin intermediul radioului, a televiziuni şi a telefonului ori a internetului se poate accesibiliza practic suprafaţa întregului glob. În unele cazuri raza de acţiune a aparaturii în practică depăşeşte dimensiunile sistemului solar….

În majoritatea cazurilor multitudinea de sunete este constituită în mesaje. Ele însă nu sunt percepute întotdeauna ca atare fiind mai mult sau mai puţin declarate, mai mult sau mai puţin inteligibile diferitelor vârste, grade de cultură, sau tipuri de civilizaţie.

Toate mesajele sonore, fie ele muzici de toate felurile, ori vorbe în toate limbile pământului, sunt practic la îndemâna ori cui are la îndemână un aparat de lectură sau de recepţie sonoră. Muzica sau vorbele, dar şi orice altfel de manifestări sonore, există dar, ceea ce este din ce în ce mai dăunător, chiar periculos, ele pot fi repetate practic la infinit. Astfel de mesaje fiinţează fie în formă virtuală încifrată în undele emise de staţiile de radio ori tv, în formă digitalizată ca informaţie stocată în imensele memorii ale diferitelor aparaturi, sau mai simplu, pe suporturi materiale, benzi ori discuri.

Indiferent de vârsta celui care, intenţionat sau nu, aude desfăşurările de sunete acesta nu este condiţionat de timpul producerii acestora, de spaţiul sau de distanţa faţă de sursa lor.

Sunetele apar şi rămân pot rămâne în câmpul auditiv pe o suprafaţă practic nedefinită. De cele mai multe ori, preajma sonoră a subiecţilor aflaţi în procesul educativ este necontrolată. Ea nu este supravegheată şi nu beneficiază de  „ajutorul” sau „permisiunea” cuiva care are statutul de filtrare a acesteia în funcţie de o grilă axiologică a accesului la sunete.

Aceleaşi afirmaţii pot fi făcute şi cu privire la parametrii parţiali ai oricărei percepţii sonore: timpul când se produce, la durata ori intensitatea în care se manifestă aceasta, registrul, dinamica ei, etc.

În aceste condiţii, a căror gravitate a fost doar schiţată şi despre nocivitatea cărora nici nu s-a amintit, ori ce persoană, indiferent de vârstă, statut social, sex sa religie va „suporta” consecinţele şi în materie de formare a gustului în ceea ce priveşte „consumul” de sonor.

Este absolut normal ca cineva care ascultă, din fragedă pruncie doar muzică populară oltenească să ajungă ca în momentul în care este pus în situaţia să-şi manifeste opţiunea să o aleagă, în virtutea principiului preferinţei, ceea ce cunoaşte, a ceea ce îi este familiar. Acelaşi „mecanism” va funcţiona şi la cei care ascultă cu precădere muzică rock, sau la cei care iubesc manelele, etc. Urmează toate consecinţele în plan sociale: formarea de grupuri care au aceleaşi preferinţe sonore, colectivităţi în cadrul cărora se face schimb de muzici, de păreri mai mult sau mai puţin avizate, se dezvoltă un anumit comportament specific, o anumită vestimentaţie, un jargon lingvistic propriu, etc.

Din păcate nici familia nici şcoala şi nici măcar biserica nu conştientizează, la adevărata dimensiune a gravităţii, situaţia mediului sonor contemporan, a sonosferei şi starea în care se află omul din acest motiv.

În momentul de faţă omul se afla într-o situaţie discutabilă, în ambele sale ipostaze referitoare la sunet: ca producător şi ca beneficiar, uneori în postură de victimă.

Ca producător, ajutat de extensiile tehnologiilor contemporane, chiar de la cea mai fragedă vârstă, contemporanul nostru poate şi chiar „emană” o cantitate imensă de sunete, atât din categoria celor muzicale cât şi din cea a zgomotelor.

Astăzi, ori cine are acces la toată gama de aparatură care produce şi sunete. Până la electrificare, doar „profesioniştii”, o minoritate infimă, ştiau să cânte la instrumente, iar firava voce umană putea fi auzită pe o raza extrem de limitată. Aceşti oameni, numiţi fie rapsozi, şamani, leviţi, ori muzicieni profesionişti, odată cu asimilarea tehnicii cântatului la instrument câştigau şi deprinderea utilizării lui atunci, acolo şi atât cât este nevoie, cât este corect, cât este bine, în funcţie de civilizaţia căreia îi aparţineau, de „auditoriul” pe care-l aveau în faţă.

Înainte de „epoca Edison-Marconi”, gustul oamenilor ca beneficiari ai producţiei sonore, erau rodul acţiunii unor „producători de sunete” conştienţi de ceea ce mânuiesc.

Astăzi, în plină explozie informaţională şi în domeniul sonorului, nu mai există nici un fel de coordonare, control, sau norme referitoare la producerea şi vehicularea produselor sonore.

Practic o mare parte a formării gustului cu privire la domeniul muzical este la discreţia unei adevărate mafii a industriei de agrement sonor. Din păcate ceea ce dinamizează acest domeniu, din ce în ce mai globalizat, nu face parte nici din domeniul esteticului, nici al eticului ci, tot mai mult, din cel al goanei după profit. Această industrie este impresionantă atât ca diversitate a activităţilor pe care le desfăşoară cât şi a politicilor de promovare pe care le inventează şi le promovează.

Una dintre consecinţele introducerii efectelor curentului electric în domeniul sonorului a fost generarea printre altele şi a posibilităţii repetării oricând, oriunde şi ori de câte ori se doreşte, a oricărei structuri sonore, de ori ce dimensiune. Alături de efectele benefice există şi consecinţele malefice care de cele mai multe ori nu sunt de luate în seamă. Într-un plan subtil repetabilitatea a spulberat inefabilul unicităţii actului interpretării sonore. Posibilitatea repetării audierii oricărei fonograme, accesibilitatea maximă şi democratizarea, până la banalizare a accesului la acest gest, are însă consecinţe mult mai grave şi agresive. „Consumul” de sonor nu mai este îngrădit de nici un fel de restricţii, deci nu mai este şi nici nu mai poate fi controlat „din afară”. Încă de la  cea mai fragedă vârstă copii pot apăsa butonul de pornire al televizorului sau al casetofonului şi noianul de sunete se revarsă peste el fără nici un fel de discernământ. Părinţii, prea ocupaţi, sunt chiar fericiţi că astfel copilul nu mai trebuie „distrat” de către ei iar ei devin „liberi” să-şi urmeze programul şi aşa foarte încărcat. Ce se aude din aparatul cu pricina nici nu mai contează. Şi aceasta se întâmpla nu numai în familie ci chiar şi în unităţi care fac parte din sistemul denumit pompos „educaţional”. În îngrijorător de multe grădiniţe, o mare parte a timpului în care educatoarele se află într-o „şedinţă” (a se înţelege „la o cafea şi mai multe ţigări”) este pornit televizorul sau o altă sursă electrică de producţie sonoră şi lăsată să capteze atenţia micilor subiecţi ai procesului educaţional. În majoritatea cazurilor canalul selectat este unul de „muzică”. În reţelele de cablu care cuprind astfel de canale acestea sunt eminamente poluante. Într-o perfectă opoziţie cu cele din sistemul de canalizare care adună dejecţiile şi lichidele poluate în majoritatea cazurilor canalele de muzică din reţelele de cablu, nu doar cele din România, răspândesc produse poluante, de-a dreptul nocive atât în domeniul sonorului cât şi a vizualului. Iar nocivitatea lor nu are acţiune doar momentană ci contribuie la constituirea unei mentalităţi complet greşite, contorsionate şi perverse cu privire la sonor. Eficienţa acestor mijloace de persuasiune este inimaginabilă. Dacă un interpret de muzică s-ar fi aflat într-o situaţie în care ar fi cântat fals sau ar fi interpretat o creaţie discutabilă din varii motive, ea ar fi fost auzită doar de cei care au fost prezenţi în acel loc unde s-a întâmplat „accidentul”. Între ei o parte nici nu ar fi sesizat situaţia, falseturile sau stâlcirea unui cuvânt acestea trecând neobservate pe fondul unei atenţii nu întotdeauna direcţionate către producţia celui care cânta. Astăzi televiziunile şi industria de CD-uri repetă cu obstinaţie de zeci de ori pe zi, la ori ce oră, produse audiovizuale catalogabile foarte uşor ca subproduse sau chiar otrăvuri. Lupta împotriva drogurilor se înteţeşte odată cu constatarea consecinţelor consumului acestora. Oare când vor intra în categoria drogurilor şi videoclipurile, produse cel puţin la fel de periculoase ca şi drogurile chimice ?

Ce ar fi de făcut în situaţia în care „oferta sonoră” creşte exponenţial, iar accesul la aceasta e din ce în ce mai facil şi tot mai greu de controlat.

Atenţia trebuie focalizată către receptori, către potenţialii „beneficiari”.

Este necesară intervenţia masivă şi radicală în procesul educativ. Este nevoie ca acesta să nu se limiteze la vârstele mici ci trebuie extins pe cât posibil la TOATE vârstele. Conceptul de educaţie continuă trebuie aplicat şi în domeniul relaţionării cu mediul sonor. Acest proces trebuie să includă nu numai latura percepţiei ci şi pe cea a producţiei sonore. Omul contemporan trebuie perceput nu doar ca receptor al mediului sonor ci şi ca unul dintre cei mai prolifici şi eficienţi modificatori ai acestuia.

O educaţie muzicală complexă ar avea ca rezultat formarea unui gust muzical a cărui motivaţie nu ar fi doar „aşa-mi place” ci ar putea justifica opţiunile din domeniul oricărui fel de relaţionare sonoră.

O astfel de educaţie ar trebui să fie, în egală măsură informativă cât şi formativă.

Latura informativă ar trebui să deschidă orizontul către TOATE felurile de manifestări sonore existente. Din fericire accesarea de producţii muzicale din toate timpurile, din toate spaţiile geografice în cele mai felurite interpretări şi aparţinând tuturor genurilor şi adresate oricărei vârste, ori denominaţie, din ori ce fel de arie spirituală stă la îndemâna oricui este interesat. Deschiderea orizontului sonor al contemporanului nostru este imperios necesară. Şi trebuie pornit cu cadrele de specialitate –profesorii de muzică- care, în momentul de faţă sunt rezultatul unui învăţământ de specialitate vetust, cantonat în mod inexplicabil în prezentarea exclusivă a producţiei sonore „culte” din Europa centrală şi de vest, din ultimii maximum 300 de ani. Restul spaţiului terestru este total neglijat, de parcă aici nu s-ar fi cântat şi nici azi nu se cântă decât Bach, Mozart sau Beethoven. Învăţământul de specialitate neglijează aproape total producţiile sonore de tip folcloric, atât de interesante, fiecare încărcate cu un anumit ethos şi având cele mai felurite forme de manifestare. La fel de neglijat este domeniul muzicii care face parte din diferitele tipuri de închinare, fie magică, mistică ori religioase. Toate, absolut toate practicile magice ori religioase au în componenţa lor o mare parte de sonor, fie vorbit, incantat sau cântat. Despre acestea nici măcar nu se pomeneşte în majoritatea instituţiilor care pregătesc educatori muzicali.

Partea formativă a procesului educării relaţionării corecte cu mediul sonor ar trebui să realizeze în conştiinţa omului modern a unei grile axiologice, de valorare a ceea ce îi este oferit spre audiere şi de aplicare a acesteia în acţiunile sale care au ca urmare modificarea mediului sonor proxim sau pe o arie mai extinsă.

Unul dintre rezultatele educaţiei trebuie să fie conştientizarea faptului că partea sonoră a mediului are urmări concrete şi chiar constatabile în planul fizicului uman şi în cel al psihicului acestuia. Una dintre cele mai spectaculoase aplicaţii ale acestei observaţii este meloterapia, varianta contemporană şi evoluată a episodului prezentat în Biblie, în care, prin cântecul său cu harfa David atenuează durerea de cap a regelui Saul. Din aceeaşi carte de înţelepciune s-a putea deduce încă multe alte principii care ar trebui să fie deprinse de cei educaţi. Dintre acestea ar trebui să facă parte neapărat cel al păstrării ECHILIBRULUI între sunetele naturale, aşa numitele zgomote aleatoare, şi cele ordonate în limbaje, fie ele vorbite ori cântate. Un alt principiu care ar optimiza relaţia omului cu mediul sonor este cel al ADECVARII. Fiecare tip de acţiune ar trebui să aibă înveşmântarea sonoră proprie. Asistăm astăzi la inepţii sonore în care tinerii indiferent de acţiunea la care sunt parte îşi sonorizează mediul cu aceeaşi muzică pe care o ascultă în timp ce fac sport, sau se distrează. Mai grav este că aceste accente de inadecvare a sonorului la situaţia căreia îi este ataşat a pătruns şi în anumite tipuri de închinare creştină. Iar culmea este că se găsesc justificatori ai aberaţiei şi multora li se pare chiar normală.

Din procesul formativ nu ar trebui să lipsească un traseu de educare a focalizării şi susţinerii atenţiei auditive. Această deprindere este absolut necesară având în vedere faptul că urechile nu sunt prevăzute cu pleoape cu care relaţia auditivă cu mediul înconjurător să poată fi întreruptă în mod voluntar de către ascultător. La aceasta se mai adaugă şi (ne)şansa ca câmpul auditiv să aibă 360 de grade nu mai puţin de 180 de grade cum este cazul celui vizual.

Revenind la vârstele educării gustului muzical acestea se întind de la vârsta cea mai fragedă până târziu în timpul maturităţii. Important ar trebui să fie dezvoltarea unei gândiri deschise în perceperea producţiilor muzicale de ori ce fel. Trebuie format la ascultători de cât mai timpuriu mentalitatea potrivit căreia valorile muzicale, la fel ca cele ale altor arte, nu sunt concurente, o capodoperă sau un fel de muzică nu o exclude pe cealaltă ci se adaugă, fiecare putând fi „asortată” unei anumite situaţii, stări de spirit sau eveniment. Chiar mai mult, la muzică se poate apela chiar şi pentru a schimba starea de spirit a celui care doreşte aceasta. Un rezultat al unei astfel de educaţii ar genera o capacitate sporită de gestionare a spaţiului sonor, al sonosferei, de către om în dubla sa ipostază de beneficiar şi de modelator al acesteia.

Dr. Dorin Frandeş

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Dezbatere, guest post, Muzica, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Guest post: Educarea gustului muzical – Dr. Dorin Frandeş

  1. Ioana zice:

    Excelent articol! Din pacate insa, reforma educationala din Romania (si nu numai, deja in Europa se incearca o globalizare a sistemelor) este prost inceputa, deficitar conceputa si prin urmare imposibil de aplicat cu rezultate multumitoare. Carentele pe care maestrul Frandes le semnaleaza in cele de mai sus nu exista (sau nu apar intr-o forma acutizata) in sistemul de educatie anglo-saxon. Acest sistem prezinta o programa scolara in care muzica nu este o materie de neglijat, dimpotriva, este una dintre cele mai importante. Incepand cu varsta de 3 ani si pana la examenele finale de bacalaureat, copiii studiaza atat muzica clasica dar si muzici specifice diverselor regiuni ale lumii. Pentru cei care aleg ca materie de bacalaureat muzica, aspectele studiate devin din ce in ce mai profunde, sunt obligati, de pilda, sa stie sa compuna in stilul clasic dar si muzica indiana, africana, gospel sau jazz. Astfel, un absolvent de liceu in acest sistem educativ pleaca cu un bagaj de cunostinte in domeniul muzicii destul de vast astfel incat sa ii permita sa aleaga ceea ce ii place si sa justifice cu argumente solide alegerea facuta.
    Cred ca vor mai trece multi ani pana cand si in Romania se va face o adevarata reforma a sistemului de invatamant, reforma care sa permita formarea unei culturi solide si nu memorarea unor date care se vor dovedi nefolositoare odata cu trecerea anilor.

  2. dorin zice:

    Ioana, ma bucur sa te revad pe acest blog. Multumesc pentru aprecieri si, mai mult, pentru completarile referitoare la sistemul de invatamint muzical anglo-saxon. din pacate cu toata aceast[ preg[tire, net superioara in domeniul consumului de muzica nu sunt sigur ca la nivel de populatie locuitorii din acele tari au comportament mult mai corect in implicatiile sonore.
    Problema pe care incercam sa o propus spre dezbatere este educatia cu referire la mediul sonor inconjurator in intregimea lui. O astfel de abordare nu prea sta nici macar in atentia cercetatorilor, cu atit mai putin in cel al educatorilor. Iar omul, inca de la cea mai frageda virsta trebuie sa constientizeze faptul ca este atit un CONSUMATOR, BENEFICIAR, de sunete (indiferent daca sunt zgomote sau limbaje sonore) cit si de PRODUCATOR. In calitate de producator este din ce in ce mai inventiv, agresiv si mai eficient in a schimba mediul sonor proxim, avind la indemina tot feluri de aparaturi tot mai sofisticate si mai automatizate. Dar nu numai oamenii, ca entitati ar trebui constientizati asupra situatiei periculoase in care se afla preajma lor sonora ci si institutiile, in primuul rind cele educative. Am participat la o sedinta cu factorii de decizie la nivel municipal in care un reprezentant al asociatiilor de locatari a ridicat in fata oficialitatilor problema galagiei suparator de intente pe care o fac masinile politiei, pompierilor si salvarii in timpul deplasarii lor. Masinile acestor institutii au obligatia de se deplasa cu sirenele in actiune permanenta. Intrebarea a fost>de ce la intensitate maxima. Un raspuns destul de discutabil a fost acela ca in multe masini radioul este dat atit de tare incit sirenele nu sunt auzite decit daca ele merg la maximum. De altfel tinerii care umbla pe strazi cu castile in urechi sunt in pericol de a fi accidentati de masini pentru ca muzica pe care o asculta ii impiedica sa se orienteze, sa auda semnalele normale venite pe cai auditive cu referire la mediul in care se misca.

    • Ioana zice:

      @dorin
      Va multumesc si eu pentru raspuns, si inca o data pentru excelentul articol. Aveti dreptate, la nivelul populatiei nu se recunoaste atat de bine rezultatul unui sistem educativ destul de bun in teorie. Totusi este de apreciat faptul ca exista si e foarte bine pus la punct.
      Mediul sonor inconjurator in totalitatea lui…problema foarte grava, intr-adevar. Ar putea constitui subiect de cercetare pentru o echipa intreaga. S-ar putea face foarte multe in acest sens, infiinta o asociatie care sa faca un studiu si apoi sa promoveze mijloace de educatie „sonora” mai putin poluante…Se poate initia o campanie, cred ca daca s-ar uni mai multe „forte” ar putea avea si rezultate, desi „balaurul” despre care vorbim are foarte multe capete :).
      Am observat in ultimul timp cu foarte mare placere faptul ca multe filarmonici din Romania au inceput serii de concerte in aer liber, ceea ce este extraordinar!

  3. dorin zice:

    Este si acestea un mod de a „populariza” muzica pe care o reprezentam noi, marginalizatii din tarimul „muzicii culte”. Dar este discutabil. Muzica in „aer liber” trimite imediat la vacanta, la promenada, la ceva din zona facilului. Si programele sunt alcatuite ca atare: valsuri, polci, uverturi devenite „slagare”. Dialogul cu opera de arta sonora nu poate sa se petreaca „la iarba verde” chiar daca in spate se unalta un splendid monument de cultura, sau un peiusaj natural superb. Majoritatea operelor de arta sonora, din domeniul simfonicului, sunt gindite pentru a fi interpretate si receptionate in conditii acustice care nu pot fi intilnite decit in spatii construite. Acestea ofera acea rezonanta naturala atit de necesara sunetului pentru a se compune, a se dezvolta si a se propaga la modul ideal. Tot sala de concert este si acel loc in care privirea ascultatorului nu gaseste pe pereti ori in alta parte motive de a concura urechea acestuia, astfel mintea, alturi de suflet poate sa ramina deschisa si concentrata in intregime asupra a ceea ce i se comunica. Cred ca pentru „promovarea” muzicii culte ar trebui inventate alte tertipuri din domeniul marketingului sau a reclamei.
    Problema care ma framinta nu este doar muzica culta si starea ei. Ea este doar o infima parte din noianul de „oferta” sonora cu care este bombardata „urechea fara pleoape” a contemporanilor nostrii. Iar bietul purtator de urechi este la discretia celui care da amplificarea cel mai tare, repeta de mai multe ori cintecelul pe care vrea sa-l impuna ca hit, sau zace in blocul lui de locuinte situat in cartierul dintre calea ferata si sosea. Pe drum de acasa sau spre casa el se misca, practic, pe fundul unor canioane de constructii frumos aliniate care din punct de vedere sonor joaca in realitate rolul de amplificare a zgomotului stradal. Ce ar putea el sarmanul sa faca in afara de a-si astupa urechile cu minusculele difuzoare ale MP3-urilor. Dar ceilalti ce fac ?

    • Ioana zice:

      Aveti foarte mare dreptate, sunt de acordul intru totul. Sunt de preferat insa valsurile, polcile, uverturile „slagar” in locul manelelor si a muzicii computerizate care se promoveaza astazi.
      Ar fi interesant sa ne gandim la niste solutii pentru a imbunatati situatia deplorabila pe care atat de elegant o prezentati. Nu degeaba am spus ca „balaurul” impotriva caruia lansati acest „strigat” are multe capete… Este o lupta foarte grea, aproape imposibila. Cu toate acestea, pornind la drum cu armele potrivite si cu ajutorul lui Dumnezeu se poate castiga orice fel de lupta.
      Cred ca important in acest moment este gasirea unor solutii practice care sa ii faca pe consumatorii voluntari si involuntari sa aleaga sonosfera potrivita pentru educarea auzului si gustului muzical.

      • dorin zice:

        Draga Ioana cred ca ar trebui sa mutam conversatia intr-alta parte, dupa cum vezi suntem doar noi doi interesati de aceasta problema, desi Dumnezeu are pretentii de la copii lui si in domeniul comportamentului sonor.
        Pentru a experimenta modalitati de implementare a unor rudimente de educatie holistica in domeniul sonorului, asa cum imi imaginez, am luat legatura cu niste asociatii cu scop educativ si ecologic si impreuna cu o asociatie crestina incercam sa facem ceva de genul work shop in cadrul unui liceu important din Arad. Deocamdata suntem doar in faza de tatonari si organizari.
        Ma intereseaza daca exista, pe acolo unde ai umblat initiative legate de orientarea copiilor in spatiul sonor contemporan, nu neaparat in legatura cu muzica.
        Stiu ca in unele sisteme de invatamint educatia pentru perceperea muzicii, in special a celei culte este intr-o faza mult mai avansata. Si asta ar trebui facuta cunoscuta intre cei care se ocupa de asa ceva la noi. Dar, repet, e doar o mica parte din relatia cu sunetul pe care ar trebui sa o gestioneze contemporanul nostru.
        Scuze pentru pisalogeala
        dorin

        • Ioana zice:

          Dar nu este nicio pisalogeala. Si cred ca e bine sa continuam aceasta discutie, poate asa ne „aude” cineva si se implica. Exista foarte multe proiecte legate de orientarea copiilor in spatiul sonor, unele pentru scoli normale, altele pentru copiii cu necesitati speciale.
          De asemenea, sunt puse in aplicare proiecte care au ca scop dezvoltarea abilitatilor de orientare spatiala, terapie pentru copiii cu probleme de atentie etc…toate acestea prin muzica. Ma voi documenta si va trimit mai multe detalii curand.
          Mi se pare o idee extraordinara aceasta a educarii gustului pentru sunetul pur, nealterat de computere, mp3.uri, instrumente electrice (care in opinia mea sunt doar niste masini cu comenzi multiple) etc.

          • dorin zice:

            Multumesc pentru incurajare
            M-ar interesa sa ma auda, sa ne auda cineva, mai ales ca as dori ca multe dintre normele pe care le-am deslusit din Scripturi si au aplicativitate in domeniu sa le „verific” prin confruntarea cu profesionistii studierii Scripturii . Unele dintre aceste norme se refera chiar la felul in care ar trebui sa ne comportam pentru a pastra ceea ce Dumnezeu ne-a dat cu atita generozitate: mediul optim. Numai ca ne-am apucat sa-l imbunatatim. „Am reusit” cu mediul solid (desetificarile, alunecarile de teren, etc) si cu cel lichid (poluarea din ce in ce mai accentuata atit a apelor dulci cit si marilor si oceanelor), chiar si cu cel gazos. Dar cele mai mari „succesuri” le-am obtinut noi oamenii in bramburirea mediului sonor. Dar de aceste „victorii ” suntem prea putin constienti.

            pe curind

          • Marius David zice:

            draga Dorin, draga Ioana,
            nu ne-o luaţi în nume de rău că nu intervenim.
            1. nu sîntem specialişti, ne-am băga ca musca în oală unii dintre noi,
            2. discuţia dintre voi este fascinantă, plină de informaţii bune şi noi, aşa că nu trebuie să vă opriţi,
            dacă vă retrageţi într-un colţ, noi ce mai învăţăm?
            3. unii nu intră din lipsă de timp.. citesc, dar nu se bagă pentru că abia o ţin cu dicţionarul după voi.
            Eu, spre exemplu, azi am lucrat 9 ore state de funcţii,
            După ce cînţi la EXCELL nu îţi prea vine să discuţi despre educaţie muzicală 🙂
            Continuaţi, vă rog. Mîine pe avion iau şi citesc şi restul cu atenţie.

          • Marius David zice:

            Mai este un lucru. Aceste discuţii rămîn pe net şi se pot găsi şi după ce se încheie discuţia voastră de acum atunci cînd cineva caută un anumit aspect.

        • Marius David zice:

          Ideea cu work-shopul este excleenta.
          Pe 27 nov. SURPRIZĂ, vom avea un asfel de seminar legat de o altă … artă.
          UEO, partea de care eu sînt responsabil, ar fi deschisă pentru un astfel de seminar. Ce spuneţi?
          Ce-ar fi să adunăm profesorii de muzică din zonă? Fcem un anunţ ceva…. şi dacă se adună doar 10 şi tot este un succes.

  4. dorin zice:

    Draga Ioana, draga Marius, m-am mai inviorat citind ploaia de interventii si nu doar pareri ci chiar propuneri concrete si promitatoare. Asa ca-s gata de treaba.
    Intr-o prima faza s-ar putea face ceva ce depinde doar de UEO cu participarea celor implicati intr-un fel cu lucrarea muzicala din UEO , cadre didactice si studenti. O alta versiune a unei astfel de intilniri s-ar putea face in colaborare cu Casa corpului didactic si inspectoratul scolar, institutie care ar mobiliza, probabil mai intii educatori si invatatori, intr-o alta etapa pe profesori de muzica din invatamintul de cultura generala si pe cei de specialitate de la liceul de arte. Evident ca ar fi foarte interesante intilniri cu cei care se ocupa de grupele de copii din biserici.
    Sunt adeptul lucrului cu grupurile mici ,asa ca nu o sa fiu dezolat daca din cei peste 150 de personaje care ar putea face dintre categoriile amintite mai sus se vor aduna doar 10-15. Cred ca trebuie incercat ceva care d.p.d.v. organizatoric sa comporte doua etape una expozitiva si alta de brainstorming. Acesta fa fi un demers care sper sa beneficieze de o anume „experient” pe care o sa o cistigam in ceea ce, tot in faza incipienta se va petrece la Arad. Cu riscul de a deveni suspect repet dorinta de a desfasura discutiile, in special cele care s-ar petrece sub ausipiciile UEO in spiritul Scripturilor.
    Cit despre mediatizare nu-i nici o problema pusul pe un blog sau colaborarea cu radio VE, ori cu un post TV de felul Alfa si Omega din Timisoara. Dar nu acesta este elementul principal.
    Multe multe multumiri si un zbor placut
    Dorin

  5. Camix zice:

    Intervin şi eu mai târziu, dar nu prea târziu, sper.
    O primă şi simplă modalitate de bătălie în acest război este chiar în cămăruţa fiecăruia, unde fiecare dintre noi poate decide ce sunet intră pe urechi. Ştim că în afară este deja aproape imposibil să controlezi ce auzi şi un simplu drum până la servici (cu cât mai lung, cu atât mai grav!) poate obosi doar prin sunet, aşa îmi explic şi eu mai multe. Însă ce ar fi benefic – şi mă şi interesează pe mine – este să ştim ce tip de muzică (deci nu doar sunete) ne este mai relaxantă din punct de vedere psihic şi care este cea mai nocivă. O gradaţie puţin dezvoltată ar fi chiar superb. Am înţeles de undeva cum că muzica de cor ar fi foarte benefică, mă interesează dacă e aşa.

    Astfel, am şti să începem această reformă de la cel mai mic nivel, cel personal, şi ne-am ajuta mintea, sufletul, psihicul să nu o ia razna de tot, ci să mai supravieţuiască puţin, ba chiar să trăiască senin în ciuda…

    • Marius David zice:

      Ai mare dreptate: trebuie să începem educaţia de la nivel personal, fiecare pentru el, să zidim în dreptul casei noastre, urechilor noastre şi apoi să încercăm să vedem următorul pas.

    • dorin zice:

      Draga Camix
      Mă bucur că ai citit multele dialoguri pe o temă care nu credeam că va interesa pe multă lume. Mulţumesc pentru sugestia pe care o faci referitor la felul în care s-ar putea gestiona spaţiul sonor. Doar că:
      am avut puţin mai mult timp la dispoziţie şi am făcut clik pe camix. Undeva pe blogul care mi s-a deschis începea o relatare autobiografică. Se scria acolo despre ceva care ţi s-a transmis cu privire din vremea în care ai fost foarte foarte tânără. Dansai în consens, în rezonanţă cu muzica pe care o auzeai. Din context reieşea că acea muzică nu era nici rock nici muzică populară, nici chiar muzică simfonică. Ai intrat în rezonanţă cu acea muzică atât de mult încât ai început să te mişti după ea, deci ţi s-a modificat atitudinea şi nu numai a ta ci şi a celor din jur care au remarcat schimbarea.
      Dar oare acea schimbare se mai producea dacă în jurul tău nu s-ar fi auzit muzica aceea. Nu ştiu dacă cei care au făcut posibilă auzirea de către tine a acelui fragment sonor au făcut intenţionat gestul de a porni muzica dar cred că au fost marcaţi de ceea ce a rezultat ca urmare a gestul lor. Suficient de marcaţi încât să ţină minte şi, la vremea potrivită să-ţi relateze evenimentul. Probabil că l-au povestit de suficient de multe ori şi suficient de spectaculos încât a rămas întimpărit printre amintirile tale importante.
      Altcineva a răspuns la această postare a ta referindu-se la manifestări similare ale propriului său copil.
      Mă întreb, evident retoric, că dacă practic majoritatea părinţilor constată faptul că urmaşii lor sunt atât de sensibili la sunetele din jur oare de ce nu se preocupă de amenajarea acestui parametru al vieţii micuţului şi la alte capitole decât cel al intensităţii ? (Linişte că ăla micu doarme!!).
      Referitor la efectele fiziologice ale sunetelor asupra omului există evident numeroase studii. Din nefericire nici măcar cei care trec prin Academia de Muzică nu află despre ele decât foarte rar şi cu totul întâmplător. Poate cei care frecventează psihologia beneficiază de informaţii mai organizate. Pot să garantez că cei care urmează medicina nu au alocat timp pentru amănunţirea problemei. La toate aceste facultăţi, locuri în care ar trebui să ţi se formeze un anumit tip de gândire, se face trimitere la nişte constatări generale de tipul „dacă intensitatea sunetelor mediului depăşeşte…. decibeli e de rău, ba chiar nociv”. Eventual se mai specifică şi un timp minim sau maxim de expunere la stimulul respectiv.
      Iar tu întrebi despre ceva care ţine de subtil: „muzica vocală, cântată în cor este mai….decât ?” Dacă aş fi şi mai maliţios decât sunt aş începe să întreb: la ce oră, cât de tare, ce am făcut înainte, unde mă aflu în acel moment, câţi
      suntem în acel loc, sau ce relaţii avem cu cei care cântă. Se mai pot adăuga cel puţin n-şpe întrebări dintre care nu ar lipsi cele legate de sursa din care se aude corul (live sau conservă) şi de câte ore cântă. Şi apoi corul poate fi cel al Armatei Sovietice, Corul Tabernacolului Mormon, Corul Song, Corul Madrigal, Corul studenţilor de la Institutul Politehnic din Djakarta sau Corul Căminului Cultural din Pătârlagele etc. Iar oricare dintre aceste formaţii poate interpreta lucrări din orice repertoriu, lucrări compuse în ultimii 200 de ani undeva în orice colţişor de pe pământ.
      Pentru ca să răspund totuşi într-un fel la intervenţia ta aş zice că de ascultat ar fi acel mediu sonor care ar avea în acel moment efectul pe care l-aş dori. Doar că pentru aceasta ar trebui să fiu conştient de faptul că în acel moment mă aflu într-o „groapă” de potenţial sau tocmai explodez de bucurie. Şi ar trebui să corelez cu constatările pe care le-am făcut pe propria-mi piele referitor la modul în care reacţionez la stimulii sonori. Ar trebui să ştiu ce vreau:să rămân în groapă, să ies, să mai domolesc puţin elanul sau să mi-l menţin ori chiar să mi-l potenţez…Şi ar mai trebui să am şi un „meniu” cât mai bogat de ofertă sonoră pe care să-l pot accesa în cunoştinţă de cauză. Toate ar merita să constituie obiectul unor „cursuri” informative dacă nu chiar formative.
      Poate că subiectul merită discutat mai amănunţit.
      Pe curând
      dorin

      • Camix zice:

        Mulţumesc pentru răspuns.
        Ca să mă leg şi de partea introductivă a răspunsului, faptul că unii nu realizează importanţa sunetelor din jur asupra noastră şi puterea noastră de decizie în contextele care se află sub controlul nostru nu ar trebui să îi impiedice pe ceilalţi (care realizează această importanţă) să ia măsuri. Ba chiar ar trebui încurajaţi, ajutaţi, instruiţi…

        Da, ceea ce mă întrebam se referea, de fapt, la existenţa sau nu a unor „reguli obiective”, care nu ţin cont de particularităţile oamenilor şi care pot avea aceleaşi efecte asupra lor. Din câte înţeleg din răspunsul dumneavoastră, răspunsul se află mai degrabă în „regulile subiective” şi alegerea muzicii pe care o ascultăm face parte prea mult din persoana, momentul şi locul cu pricina ca să fie delimitate nişte linii de „conduită muzicală” general valabile.

        Celelalte întrebări şi sub-întrebări care se mai pot pune (sau care ar fi de aşteptat să se pună) ţin deja de o „conştientizare muzicală” care ar aparţine unui nivel avansat în domeniu – consider eu – pe care omul de rând nu are datoria să le cunoască deja atunci când întreabă (pentru că acesta e motivul pentru care întreabă), însă pe care va avea interesul să le pună dacă ajunge la nivelul următor.

        • dorin zice:

          pentru Camix
          Sunt încă o mulţime de condiţionări ale atitudinii faţă de mediul sonor. Evident că o mare parte sunt de ordin subiectiv, aşa cum bine ai remarcat. Dintre acestea merită amintit cel pe care-l uitasem în prea matinalul avânt al postării precedente: bagajul cultural cu care se prezintă ascultătorul, civilizaţia sonoră căreia îi aparţine. De aici pot pleca multe direcţii de discuţie inclusiv cea a condiţionării de către această apartenenţă, într-o mai mare proporţie înainte de „electrificarea” sonorului, când cultura muzicală se făcea doar de către o suprafaţă culturală de mai mici dimensiuni, uneori rămasă la tribul din care făceai parte, sau la zona folclorică, etc. Acum cineva curios să audă „de toate” n-are decât să navigheze pe internet sau pe un aparat de radio şi poate accede la cele mai năstruşnice surse de sunete sau de combinaţii de sunete. Ba mai mult poate saşi le „administreze” la ori ce oră din viaţa lui în ori ce poziţie s-ar afla indiferent de ceea ce face în acel moment––.
          Şi eu sunt fer convins că există nişte norme general valabile pentru acordarea calificativelor de „bun”,”frumos”, „corect”, „folositor” şi altele din aceaşi categorie cu referire la muzică. Pentru că am descoperit Biblia doar de câteva decenii şi ea nu a făcut parte din bibliografia pregătirii mele muzicale profesioniste în perioada în care ar fi trebuit să se întâmple şi ar fi avut efecte probabil mai adânci, m-am apucat de câţiva ani să caut în ea ceva care să mă călăuzească şi în acest domeniu. Probabil că şi alţii au constatat ceea ce am deslusit până la această oră, dar eu nu am dat de acele scrieri (dacă ele există), cel puţin nu în limba română, limbă la care am accesul cel mai competent.
          Dacă interesează pe cineva cu tot dragul voi încerca să le împărtăşesc într-o corespondenţă bilaterală pentru a nu încărca şi mai mult acest blog
          dorin

  6. Diana zice:

    Apreciez enorm initiativa luata si implicarea dumneavoastra in a atrage atentia asupra acestui aspect si anume „educarea prin muzica”. Am dat de acest post in cautarea unor informatii privind aceasta tema si am gasit inzecit mai mult decat m-as fi asteptat. Chiar daca problemele sunt doar evidentiate, nu si solutionate este totusi o imbucuratoare realizare prin insasi constientizarea lor de catre noi, cei care va citim. Sunt studenta la universitatea de muzica din Bucuresti iar acest post imi va fi de ajutor pentru un referat in care voi incerca sa expun aceste probleme pentru a le putea dezbate cu profesorii mei. Va multumesc domnule doctor!

    • dorin zice:

      Dragă Diana
      Multumesc pentru aprecieri şi pentru ceea ce doreşti să faci cu frânturile de idei pe care am reuşit să le expun în diversele intervenţii pe acest blog atât de generos.
      Educaţia prin muzică ar putea fi un fragment dintr-o discuţie mult mai largă care ar trebui să răspundă la întrebarea educaţia PENTRU CE? Probabil că există răspunsuri de tip ecologist dar pot exista şi unele cu tentă creştină.
      Ceea ce mă preocupă în acest moment este experimentarea implementării unei viziuni holistice legate de omul pe care Dumnezeu L-a aşezat într-un mediu ideal. Acelui om Dumnezeu i-a creat toate facilităţile de a se relaţiona cu acest mediu, iar când familia primordială a săvârşit păcatul, blestemat a fost „doar”pământul. Poate că de atunci, dintr-un exces de zel ca să nu zic nebunie, omul a încercat să îmbunătăţească ceea ce Dumnezeu a făcut perfect.
      Şi aşa am ajuns la criza ecologică contemporană de a cărei dimensiuni nici nu prea suntem conştienţi în suficientă măsură.
      Încerc să revin doar la partea sonoră a mediului pe care, în lucrarea mea de doctorat am avut tupeul să o denumesc sonosferă şi să o împart precum biosfera, în sonotopuri.
      Într-o postare anterioară fratele Marius pomenea despre o remarcă pe care am făcut-o într-o discuţie cum că Dumnezeu nu ne-a dotat cu pleoape la urechi. Aşa că avem parte 24 din 24 de ore, în fiecare zi a vieţii noastre de tot ceea ce mediul biotic şi abiotic, intenţionat sau nu produce în materie de vibraţii perceptibile de către analizorul nostru acustic. Unde mai pui că, la fel ca şi pe celelalte „simţuri” şi auzul l-am protezat: am pus la punct amplificare, înregistrarea, redarea, stocarea, transmisia si receptarea sunetelor, în ori ce cantitate la ori ce distanţă, tot mai aproape de situaţiile reale ale producerii sale. Cei de la Academie nu sunt sigur că sunt conştienţi de faptul că ar trebui să ne înveţe, mai întâi pe noi, ca noi să-i învăţăm pe alţii, cum să gestionăm acest noian de sunete în care trăim. Cei „de muzică” ar fi cei mai îndreptăţiţi să îşi aducă aportul la definirea unora dintre criteriile acestei gestionări pentru că, atunci când se ocupă doar de gestionarea sunetelor compuse în structurile muzicale se descurcă foarte bine. Evident că ar fi o muncă interdisciplinară de mare cuprindere la care ar trebui să participe de la cei cu pregătire medicală şi cei cu pregătire psihologică, şi cu siguranţă şi din domeniile politehnicii contemporane. Aşa cum ai remarcat am încercat doar să schiţez domeniul şi să ridic un colţişor din imensa problematică a sonorului contemporan. Dar se poate continua şi aş încuraja cu tot dragul pe oricine ar avea vre-o aplecare în această direcţie.
      dorin

    • Marius David zice:

      Ma bucur ca aceste lucruri folosesc.
      V-as ruga sa citati sursa, dr. Dorin Frandes.

  7. naomi zice:

    Fratelui Dorin Frandes
    Nu sunt o cunoscatoare a muzicii iar in scoala n-am avut parte de educatie muzicala, tot ce stiu este ce am invatat de pe acest blog .

    Va multumesc ca sunteti dispus sa va sacrificati timpul pentru noi. Am sa va urmaresc cu cea mai mare atentie.

    Introducerea am folosi-o si ca o scuza daca voi spune vreo tampenie.
    Am tot auzit ca muzica poate fi buna si rea; poate dauna formarii noastre sirituale si nu numai, sau poate imbunatati. Este posibil ca un anumit stil de muzica sa se numeasca „demonica”? Este posibil ca intr-un desen animat, de ex, sa fie pe fond o muzica demonica care poate influienta in rau dezvoltarea psihica a copilului?
    Intr-un documentar, vizionat mai demult, am inteles ca satanisti au o muzica compusa din inspiratie demonica. Este posibil asa ceva? Daca da, atunci ea poate influienta negativ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.