Despre resentiment VERSO despre dragoste (necondiţionată?) ori nost-alghia, invidie şi „blogărul ros de invidie”?

Aflu de la Dănuţ Mănăstireanu că noul număr Verso, pe care abia aştept să îl primesc, este despre resentiment.

Dănuţ reia un pasaj aparţinînd domnului Tismăneanu vrednic de reţinut în prezentarea revistei.

Apar (ori reapar) personaje larvare care se caţără, graţiei atacurilor împotriva spiritelor ce clădesc, pe piedestaluri prin nimic meritate. Resentimentul este inseparabil de voluptatea maculării, a înjosirii, a calomnierii. Nu toţi resentimentarii sunt spirite inferioare. Într-o carte mult-discutată publicată postum, un faimos cărturar făcea chiar un straniu elogiu al resentimentului. Există deci şi cei care, deşi ar avea raţiuni să se opună valurilor resentimentare, nu îşi pot reprima pornirile demolatoare, furiile născute dintr-o adeseori auto-impusă solitudine. Oameni care nu se pot împăca sub nici o formă cu ideea ca nu (mai) sunt actuali. Din păcate, vocile care vin din direcţia pe care o numim a liberalismului civic anti-totalitar sunt prea puţin prezente în mediile dominante (mă refer mai cu seamă la televiziuni). Sunt atacaţi continuu cei numiţi, cu o sintagmă ce combină invidia cu ignoranţa, “boierii minţii”. Dar sunt cultivaţi în schimb indivizi alunecoşi, onctuoşi, specialiştii turpitudinilor carieriste. Principiile sunt suspendate de dragul unor “polemici” pe cât de ieftine, pe atât de sterpe. Resentimentul este o tristă stare de spirit care combină ura, aversiunea, frica, insecuritatea şi un mistuitor complex de inferioritate. Pe blogul meu de idei am publicat şi voi continua sa public răspunsurile unor cunoscuţi intelectuali pe subiectul resentimentului ca emoţie publică nocivă şi experienţa subiectivă auto-devorantă.

Vezi mai mult AICI.

Se poate imagina o discuţie despre resentiment (este interesantă vorba moldovenilor, calchiată după ruseşte …. „retrăire”), nostalgia (dureroasa întoarcere spre trecut) şi dragostea care acoperă totul, inclusiv rănile trecutului?

Update:

Aş adăuga aici textele lui Andrei Cornea, pe acesta, textul lui Angelo Mitchievici evocat aici despre omul care mîrîie. Iată un alt pasaj excelent aparţinînd domnului Tismăneanu:

Resentimentul isi gaseste originea in neputinta de a crea, de a admira, de a darui, pe scurt de a recunoaste. Gratitudinea este absenta din dictionarul comportamental al acestui tip uman. Resentimentul lasa in urma pustiu, cenusa, amaraciune. Religiile politice moderne au abuzat de resentiment, l-au utilizat si mobilizat (ura de clasa, ura de rasa). Una din principalele motivatii ale delatorilor in regimurile dictatoriale, a fost/este resentimentul.

Resentimentarul este un denuntator, un mouchard (actual ori potential). Spre a relua formularea unui istoric francez, este vorba de un cancer al sufletului.

Resentimentarul este sectar, justitiar si vindicativ. El (ea) nu iarta, ci dimpotriva, admonesteaza, urecheaza, stigmatizeaza, acuza.

Şi, pentru că tot sîntem între bloguri, ca să rămînem în context şi să coborîm din spaţiile aerate ale marilot citate, un text foarte „pătrăţos” al cpb-ului- Cezar Paul Bădescu (eh, ce vremuri… disputele noastre despre Isus 🙂 ), de data asta despre blogărul ros de invidie:.

Blogărul nostru stă cu ochii pe statisticile blogului şi acestea nu-i spun lucruri care să-l bucure. Vin oamenii să-i viziteze blogul, dar nu dau năvală, aşa cum visa el. Cum se poate una ca asta?!… Adică nu pică nimeni pe spate la vorbele lui super-mega-interesante, nu vibrează nimeni la clipurile de pe Youtube cu formaţiile preferate, pe care el le postează din tot sufletul, nu-l aşteaptă cohortele de fane la uşa blocului, nu-şi dau coate puştoaicele cînd trece el pe stradă? Adică el se agită degeaba?

Apoi, blogărul nostru face pustiul de bine şi se uită în ograda vecinului. Ia, altora cum le merge? De fapt, mai precis spus, aruncă o privire pe topurile de audienţă. Şi vede negru în faţa ochilor.

În momentul următor, invidia care-l roade pe blogărul nostru începe să dea pe dinafară. Nu se mai poate abţine şi începe să-i atace pe cei din fruntea listei.

Blogărul ros de invidie se comportă ca ruda lui calculată, blogărul care şi-a dat seama că, dacă-i atacă pe cei cu trafic mare, aceştia îi vor răspunde şi aşa îşi va atrage şi el o parte din traficul lor. Şi, exact ca ruda lui, va avea pentru scurt timp mai multe vizite. Dar doar pentru scurt timp. Astfel încît, după ce a avut impresia că începe să devină o persoană importantă, recade cu succes în anonimat.

Desigur, asta îi va isca un nou val de frustrări şi de invidie – şi astfel cercul se închide.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, Dezbatere, In-text-esant, Linkomandări. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Despre resentiment VERSO despre dragoste (necondiţionată?) ori nost-alghia, invidie şi „blogărul ros de invidie”?

  1. Mircea Buzdugan zice:

    Ce se mai poate spune? Excelente texte!

  2. Lipsa resentimentului este o trăsătură nobilă. Ori nobili nu se prea găsesc pe toate gardurile. 🙂 La fel or fi stând lucrurile şi cu încrederea şi acordarea prezumţiei de nevinovăţie.
    Şi eu am fost un blogger resentimentar o perioadă. Din fericire, m-am trezit la timp. 🙂
    Nea Marius, ai experimentat aşa ceva în viaţa de blogger? Sau măcar puţină invitie?…

    • Marius David zice:

      Da, corect, nobili nu se găsesc pe toate blogurile 🙂
      Mă întrebi: „Nea Marius, ai experimentat aşa ceva în viaţa de blogger? Sau măcar puţină invitie?”
      Nu! Ferm NU.
      De ce?
      1. Nu m-am apucat de blogging în spirit de competitţie. Niciodată nu prea mi-a păsat de topuri, statistici, alea alea.
      2. Am cunoscut succesul ca blogăr foarte devreme, pe neaşteptate, repede şi fără anestezie, înainte de a-mi da seama ce se întîmplă. M-au anunţat alţii că sînt în nu ştiu ce topuri. Am avut supriza să primesc pinguri de la personaje ca Bastrix şi alţii ca ei (modele perfect descrise de CPB-u), prin care eram anunţat că baptiţtii sînt o hoardă de clicări, care s-au sfătuit cu mine să mă arunce în top şi toţi clicăim la 10 computere, fiecare la 10 computere în propria casă, leptoape, diesctoape şi ipoduri… ca să promovăm baptismul pe internet. Cunoscînd un asemenea scîrbavnic succes nu prea mi-a păsat de alţii, iertată-mi fie indolenţa.
      3. Nici în alte domenii din viaţă n-am experimentat prea des invidia. Un anumit sentiment de smerenie cîteodată este aşa de benefic, aşa de benefic! Dumnezeu m-a smerit în multe feluri şi în multe chipuri prin alţii care au fost şi sînt mai buni ca mine în domenii în care AR FI TREBUIT şi eu să fiu la fel. Bloggingul nu este un asfel de domeniu.
      Indivia este o patologie a smereniei. Este mult de dscutat despre asta. De exemplu eşti invidios cînd alţul are o femeie mai frumoasă, este mai bogat, are copii mai deştepţi, este mai talentat. Aceasta intră în patologie, mai ales că nu se poate face nimic să mai schimbi.
      Smerirea pe cdare o aduce Dumenzeu în comparaţia cu alţii, spre exemplu: dacă este vreun coleg în aceeaşi breaslă cu tine, care face lucrurle mai bine pentru că dă mai mult timp, pentru că este mai atent, a petrecut mai mult timp în bibliotecă etc. … asta este altceva. Este smerirea cu mîna tare a Domnului şi asta se poate schimba. te pui pe treabă.
      4. Mi-a plăcut chestia cu „nea Marius” 🙂 Accept cu smerenie să mi se zică „nea” ca lu „nea Gică meşteru”, că tot am dus două bloage la milionu de accesări, să-mi trăiască! 🙂
      Deci? Ce să vă mai spună tătucu? 🙂 Hai că glumesc, să trecem la chestii serioase…
      Asta cu invidia ca patologie a smeririi poate fi o idee seminală. De explorat!

      • Am zis şi eu nea Marius pentru că îmi place acest „nea”. 🙂 Un simplu Marius parcă nu-mi permit, nici măcar în spaţiul ăsta al bloagelor, unde, culmea, suntem care de care mai egali. Un „domnule” parcă e prea rece şi îmi place să cred că, în ciuda relaţiei strict virtuale, am devenit ceva mai familiari de-atât. Iar apletativul „frate”, deşi ar fi adevărat, aş prefera să mi-l restricţionez. 🙂
        No aşa dară… interesantă scutirea asta de la invidie. Eu am experimentat o perioadă de resentiment pentru că am văzut ascensiunea nonvalorilor. Da, câtă vanitate era pe capul meu crezând că eu sunt o valoare! 🙂 M-am uitat şi eu cu jind la cei ce fac răul…
        O duminică plăcută!

        • Marius David zice:

          draga Florin,
          e bine ş cu acest nea… eu fac risipă de „frate”. N-am mustrări de „cunoştinţă”.
          Nonvalori şi „ascensiunea” lor? uite aici: eu sînt o non-valoare! … şi binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, dar răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

  3. Agnusstick zice:

    Am şi eu un resentiment care mă roade, mai ales după articolul ăsta şi trimiterile lui. Anume: domle ştii ce, să ne lase ăştia în pace cu dispreţul suveran faţă de iutuburi, mai ales dacă ale lor, cele rare, sunt receptate precum caricaturile cu profetul! Dacă vrei să cunoşti un om, trebuie să ştii ce-i place. Dacă-ţi place ceva, vrei să dai şi altora. Dacă vrei să fii intelectual rasat, poţi să stai şi în bibliotecă în loc să ţii superblog. Dacă faci asta totuşi şi dai drumul la comentarii, se cheamă că te interesează nu numai să expui rezultatele înaltelor tale studii, ci şi să comunici. Păi ultima parte e valabilă şi pentru plebe. Cum se zice „ciocu mic” în latină Marius, că tu trebe să ştii?

    • Marius David zice:

      Agnustick,
      1. foloseşti destul de bine virgula pentru cineva care o identifică cu pauza de respiraţie. Înseamnă că respiri cînd trebuie 🙂
      2. Mi-a plăcut asta.. dacă vrei să fii intelectual rasat… Cine vrea să fie intelectual rasat? Şi cum se face asta?
      3. Ciocu mic în latină se spune „rara avis” 🙂

      • Agnusstick zice:

        Numai când rămân fără aer, altfel ameţesc.
        Intelectualul rasat este cel care se călugăreşte.
        Credeam că e ceva cu „rost(r)um infinitesimalis”, dar tu ştii mult mai bine.

        • Marius David zice:

          Da, nimeni nu se poate sinucide prin retenţie de aer, nici înnecîndu-se cu propria vomă. Asta se poate numai în plan spiritual. Asta gîndeam ieri şi azi.

          Nu! Călugărul rasat este cel care se intelectualiceşte! 🙂

          Ai pus corect virgula înainte de adversativă 🙂

  4. Cezar Paul Bădescu (eh, ce vremuri… disputele noastre despre Isus…

    Marius, pe vremea aceea am participat activ la ceea ce numeşti tu discuţii cu domnul de mai sus. Individul postase un videoclip cu un homosexual travestit în Isus. Nu e de rîs. S-a pocăit tipul şi n-am ştiut eu?

    • Marius David zice:

      draga Rasvan,
      Nu s-a pocăit, dar şi-a cerut scuze pentru postul ofensator, dacă îţi aduci aminte.
      Chestiunea este că acea discuţie a generat o serie de idei care ne-au pus pe gînduri pe toţi, inclusiv pe dînsul.
      A folosit? A folosit!
      Dumnezeu are talentul de a ne prinde la următoarea intersecţie! Exact ca pe individul din filmuleţ.
      Vorba umoristului (ghici care 🙂 ) „Morile Domnului macină încet, dar sigur!”

      • @ Dumnezeu are talentul de a ne prinde la următoarea intersecţie!

        Nu-mi aduc aminte de scuzele lui, cît îmi amintesc de o duducă ce-l apăra cu mare sîrg şi spunea că CB nu „respiră” din blogărit, ci din marile sale panseuri risipite prin revistele culturale. Realmente nişte mofturi de cafenea dîmboviţeană, ca şi cel citat de tine. Astea sunt bla-blauri, după opinia mea. Cînd întîlneşti la intersecţie din nou un individ declasat ca acesta, tu afirmi că ţi-l trimite Dumnezeu. Te întreb: pe ce te bazezi cînd spui asta? Şi la prima „întîlnire” eu cred că satana, dracul cel bătrîn, l-a aruncat în luptă. Te întreb- chestie de principiu-: poţi oferi fructe „zemoase” dintr-un copac spurcat ca acest CB?

  5. michael zice:

    aflu si eu acum din revista mai sus mentionata ca heghel a dezvoltat o „eclisiologie” iar dezvoltarea trinitara la heghel se numeste „sabelianism dinamic” deasemenea, doctrina hegheliana poarta amprenta „pnevmatocentrismului” si multe altele..

    interesant, sper sa nu ma ratacesc printre termeni.

  6. Pomisor zice:

    Cred ca o ilustrare tragic-comica a omului resentimentar dupa definitiile date in aceste texte este lupul din desenele animate: „Nu zaiet, pagadi!”… Celor dornici de o placuta reamintire pot cauta pe google…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.