Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Astfel de oameni cu principii clare si taria sa si le urmeze sunt exemple de urmat oricand.
Din păcate material din acesta nu se mai fabrică.
„…acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, SUFERA TOTUL…”
acesta va fi următorul text pentru sesiunea din Aprilie,
ce am nimerit :))
ce dragoste :-<
Ce dragoste!!! Crezi ca asta seamna a dragoste romantica, Mno? Parca depsre asta discutam zilele trecute…
Nu dragoste romantica.e dragostea care jertfeste,care vede dincolo de ce izbeste ochiul. Cred ca e si dragoste romantica,de fapt,pt ca numai o femeie indragostita si care iubeste e in stare de un asemenea sacrificiu. Insa tot ma simt nelamurita. Oare dragostea romantica e o inventie moderna? Sau mai bine,ce e,la urma urmei,dragostea romantica?
repet, dragostea romantică nu există, am să încerc să te conving la viitoarea sesiune Iris 🙂
Deci e o inventie moderna?:)) o sa cam aveti d lucru ca sa convingeti :d abia astept !
da, si de asta produce atîtea divorțuri
Aia care produce divort nu e pasiunea stinsa?
Nu, nicicum! Te-ai mira foarte tare din ce pricini există divorţuri. Pasiunea stinsă, romantismul dispărut este printre cauzele din urmă.
Pingback: Misiunea uneşte?, Sfîrşitul Americii, blogoslovirea, prozelitismul, Nagy Floare « La patratosu
Frumoasa poveste. Mi-a adus aminte de bunicile mele. Din Bosanci, Suceava.
Bunica de pe tata l-a asteptat pe bunicul 7 ani sa se intoarca din Primul razboi mondial, Fusese luat przonier in Siberia si aproape 7 ani n-a stiut nimic de el. A simtit totusi ca traieste si l-a asteptat. Slava Domnului ca s-a intors. Altfel eu nu mai scriam rindurile astea aici. 🙂
Bunica de pe mama si-a pierdut sotul pe la vreo 59 de ani, rapus de boala.
Cineva a intrebat-o daca nu vrea sa se recasatoreasca. Ea a raspuns: „Eu am avut un barbat ca un trandahir, si altu nu-mi mai trebuie.
Cind i se apropia moartea, a poruncit fetelor ei sa n-o ingroape cu altceva decit cu rochia cu care o „luase” bunicul, rochia de la nunta. Nu era alba, ci verde, dar asta nu conta. O pastrase toata viata. A murit la 90 de ani fara citeva luni si se casatorise pe la vreo 17 ani. Sa pastrezi rochia de nunta peste 70 de ani! Ca sa fii inmormintata cu ea! Vorbind de dragoste statornica.
A nascut 14 copii, Mai traiesc 9. Intr-o casa cu 2 camere. Din care una era „casa cea buna”, unde se pastra zestrea fetelor si unde se primeau musafirii.
Toti copiii sint credinciosi Domnului si, din cite stiu, sint oameni foarte sociabili si ospitalieri. Cind ajungem in cer vi-i prezint pe bunicii mei. Abia astept. 🙂 La fel si multi dintre voi, sint sigur. 🙂
Frumoase istorii, Mircea, trebuie scrise în detaliu. Salvați-vă morții, înviindu-i, scriind despre ei!
Superbă poveste! Şi mie îmi evocă genul de persoane care erau bunicele mele şi alte femei în vârstă pe care le-am cunoscut în copilărie… Nu se mai fabrică așa ceva!
Da, Daniel, așa cum spui, material din acela parcă este din ce în ce mai rar.
Soția mea este făcută dintr-un aliaj asemănător.
Este omul pe care îl admir cel mai mult.
Și zilele acestea, de ziua ei, i-am spus că ar fi meritat să mă nasc și să trăiesc și numai să o fi cunoscut pe ea (Cristos și Mîntuirea nu se pun aici! Categorie separată!)
Se mai fabrica materialul.
Cel care le-a facut pe ele face si acum, dar intrebarea este daca mai sintem noi gata sa platim pretul. Ne-am obisnuit sa obtinem lucrurile usor in viata si ne speriem de orice e greu si costisitor, de ce cere efort sustinut, rabdare, renuntare si perseverenta.
Isus Cristos, insa, e Acelasi, ieri, azi si in veci! 🙂
da, cred că ai dreptate, Mircea! Am rememorat cîteva faze cu Natalia ieri de ziua ei. Este făcută din aur de 24 de karate.
Pingback: Poveste de Crăciun – Abigail Bogoșel (un necrolog altfel) | Marius Cruceru
A republicat asta pe Mircea M M și a comentat:
Da. Absolut impresionant. Merita un film.
Fr.Cruceru ați făcut o mică greșeală sora este Marcut nu Mariut…îmi amintesc de dânsa cu toate că eram foarte mică, am și eu originile tot la Martihaz. Vă salut în Numele Domnului (din Paris) Domnul sa va binecuvinteze!
Tind să am încredere mai mare în informațiile furnizate chiar de nepotul dînsei, Naghi Liviu 🙂
Voi lăsa așa pînă la reverificare. verificăm și iar verificăm. Cum se spune la începutul cursului de jurnalism: ”unui jurnalist bun și dacă îi spune maică-sa că îl iubește, verifică întotdeauna din două surse.” 🙂