Povestea celor 1000 de bile

Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.

Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:

La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.

La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.

Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:

Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele….

Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea celor 1000 de bile.

***

Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:

Ø un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani;

Ø am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;

Ø deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55×52, adică aproape 2900 de sâmbete;

Ø am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.

După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.

De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.

Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă…pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus.

Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie, îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.

Bună dimineaţa şi … la revedere!

***

În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea.

Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin.

Şi e o lecţie pe care eu am învăţat-o.

In rest, e doar decizia voastră…

Astăzi este luni! Este sîmbăta mea… un fel de sabat! Aveţi timp să cumpăraţi bile pînă sîmbătă! Succes.

Mulţumesc lui D.F. pentru sugestie.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Gînduri, Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Povestea celor 1000 de bile

  1. ileana zice:

    sansa vietii mele a fost o mama inteleapta care fiind bolnava de scleroza multipla si stiind ca nu are mult timp la dispozitie a vorbit cu mine cand aveam 13-14 ani asa cum ai sta de vorba cu un adult. am putut inelege si cred ca orice alt copil la acea varsta poate intelege lucrurile legate de viata: scurtimea vietii, adevaratele valori, prioritatile corecte. a murit cand aveam 20 de ani dar nu a mai putut vorbi bine deja cu 2-3 ani inainte. a fost in scurta ei viata cea mai buna prietena a mea. si de dragul ei, de dorul ei mi-am dorit sa merg pe acelasi drum: i-am preluat valorile, prioritatile si mai ales am castigat cumva intelegerea valorii timpului. si ma bucur in fiecare dimineata de rasarit, in fiecare seara de apus si mereu multumesc lui Dumnezeu pentru cadoul unei zile langa ai mei. nu ca nu fac greseli. dar ma bucur frumos de viata. si viata are multe de oferit celor ce o valorizeaza ca pe darul lui Dumnezeu. ma bucur ca imbatranesc si experimentez zilnic versetul 31 de la Isaia 40.

  2. laviniugabor zice:

    Frumos. Cum ar fi sa extindem povestea cu bilutele la fiecare zi, la fiecare ceas, la fiecare minut, la fiecare secunda? Probabil este complesitor și ar trebui sa colindam multe magazine ca sa putem cumpara bilutele dar chiar daca nu le cumparam merita sa ne gandim ca viata nu are replay si fara prea mult zgomot te trezesti ca funia de argint s-a rupt. Ce inseamna oare sa nu-mi irosesc viata? John Piper zice cam asa: Singura viata care nu se iroseste este aceea care il aduce mereu pe Hristos pe displayul vietii tale. Merita sa va uitati la clipul urmator:

  3. Mno bine k nume zice:

    Oare de kn au inceput oameníi sa nu mai aiba timp de familie?

  4. vioricaO zice:

    Cred ca se pot inlocui bilutele colorate si cu pietricele de diferite culori si forme…mai ascutite, mai plate, mai rotunde, mai patrate…asa cum e si-n viata ; nu toate zilele la fel, cu toate ca fiecare zi are valoarea ei! Desigur zilele de sambata si duminica sunt cele in care bucuria de-a fi cu familia au valoare de diamant! (apropo de pietre:)!) Dar depinde de noi cum le punem in valoare, acele ore petrecute in familie, de calitatea lor , nu de cantitatea acestora.
    Sunt locuri de munca care nu se pot inchide la sfarsit de saptamana…radioul, urgentele medicale, in general ce tin de salvarea vietii…cred ca asta-i mai important si mai valoros, viata unui om, pe pamant si mai ales viata vesnica…
    Si inca o chestiune… mereu in vine in minte o idee pe care nu am mai spus-o nimanui, referitor la diamante: diamantul e un „carbune” mai special si fiind special, cu multe sau putine carate e si valoros;
    Si noi oameni suntem ca si carbuni sau ca diamantele, depinde de Harul lui Dumnezeu care ni s-a dat! Suntem buni de aruncat in foc sau vom straluci ca stelele!
    O saptamana binecuvantata sa aveti cu totii si Harul Domnului sa va insoteasca in fiecare zi!

  5. Daniela zice:

    Frumos! Pentru mine sansa a fost una din putinele sambete libere de anul trecut, cand pe nepusa masa mi-a venit in minte un verset care nu mi-a placut multi ani: „OPRITI-VA si sa stiti ca eu sunt Dumnezeu!”. Stiu ca nu e crestineste si pocaieste sa spui ca nu-ti plac unele versete din Biblie. Am curajul sa spun ca nu-mi plac cateva. Acesta m-a zgaltait bine. A urmat demisia de la slujba mea bine platita, care imi distrugea viata si relatiile.

  6. ioan daniel zice:

    Curajos GEST Daniela! Ce ne spui acum dupa un an cand nu mai sunt slujbe….?

  7. Alex zice:

    Frumos!
    Mulţumesc, dragă Marius, pentru această învăţătură. Am rămas la fel de „fără cuvinte” ca şi cei de la radio. Mult adevăr în pilda celor 1000 de bile. Dar m-am mai gândit şi la altceva: dar dacă unii, chiar tineri fiind, nu mai au nici măcar mia de bile? Nu mulţimea numărului lor contează, ci sentimentul că fiecare bilă dată deoparte nu este de fapt…aruncată, irosită, ci adăugată la „vasul lucrurilor bine făcute”, al împlinirilor.
    Of, cât timp irosim fără niciun rost… Şi cât ne vom mai tângui după el…

  8. Marius David zice:

    draga cosminparalia, nu fac schimb de link-uri. Mulţumesc!

  9. Trifan zice:

    Povestea lasa doua concluzii:
    -lucrurile care conteaza cu adevarat in viata
    – faptul ca ajungi incet incet, sau prea repede sa scoti si ultima bila.
    Am avut in urma cu doi ani un accident grav de masina. Am iesit din masina prin usa portbagajului si nu aveam nici macar o zgarietura. Toate gemurile s-au spart si geamul soferului , pe care masina s-a tarat pe asfalt aprox 35 m era intact . Convingerea mea este ca am fost lasat in viata… cineva mi-a mai dat zile . Atunci am simtit, ca in acc. frumoasa poveste , ca am scos ultima bila . Obsesia ce ma urmareste de atunci este intrebarea : cu ce scop mi s-au daruit aceste zile … si nu pot raspunde .
    Oare care sint lucrurile care conteaza cu adevarat in viata ?

    • Marius David zice:

      draga Trifan, bine ai venit în primul rînd.
      Dramatică povestea ta.

      Foarte bine pusă întrebarea ta. Mă voi culca cu ea în minte. Am trecut prin ceva asemănător, dar altfel. Chiar… dacă am afla că ni s-au adăugat nişte ani prin harul şi mila Celui de Sus, cum i-am trăi?

  10. marioara zice:

    Ca totdeauna … n-am intrat degeaba. Multumesc.

  11. Trifan zice:

    Primul gind la ” .. cum i-am traii?”.. este bucuria.. bucuria ca i-am primit anii in plus si că suntem între puţinii alesi sa primeasca. Apoi , te gindesti ca daca ai reusii sa treci dincolo pentru citeva minute, pate ai avea raspunsul … dar nu ne este îngăduit, si in final rămai cu convingerea ca lupta cu tine insuţi nu este singura povara in viata… ci si aceea ca structura finală ” moartea”, atat de frumos apostrofata in poezia lui Grigore Vieru , vine sa ne ducă cu înoiala în suflet. Oare paraseste cineva lumea umana fara îndoială in suflet ? si daca da… cum trebuie sa fie acel om ?
    Da.. nu exista om sa poata raspunde la intrebare … decît in litera marilor dogme religioase; şi acesta este unul din motivele credintei.
    Spunea tata ca pe vremuri , un evreu alegea oameni pentru munca din piaţă. Procedura era sa-i intrebe inainte de toate „tu ce credinţa ai ?”. La cei ce răspundeau ca n-au nici-o credinţă, le spunea : „pe tine nu te iau, că tu te scoli noaptea si ma omori”. Este doar un mod dea gândi .. relevanta lui este importanta. Sigur că , ma gândeam, ar fi extraordinar de interesant ca cineva sa colecteze raspunsurile la acc. intrebare; răspunsuri cugetate binenteles. Ar fi chiar interesant. Ca prima idee,incercarea mea de a adunce un raspuns, este de a plasa înaite de toate contemplarea , ca fiind capacitatea omului de a se bucura de frumusetea vietii, de creaţia Domnului. Stiu ca oricât de suparat aş fi, un pom , o floare sau un animal,(cuminte sa fie), mă încânta, şi-mi creeaza o stare de bine . Si-mi amintesc aici de un obicei japonez; o familie invita alta familie la „privitul florilor”…pare ancestral şi divin sa poti avea dezvoltată aceasta capacitate de contemplare. O primă etapă a slăbiciunii umane se regaseste in instabilitatea emotională şi prima etapă spre întelepciune cred că este capacitatea de contemplare.

  12. Radu Albota zice:

    Povestea celor 1000 de bile provine de aici:
    http://radualbota.wordpress.com/2009/08/16/povestea-celor-1000-de-bile/

    multe alte povesti interesante vei gasi si aici:
    http://lataifascuradu.wordpress.com

  13. Pingback: Povestea celor 100 de bile, Villa Lobos-ul lui Babii, casa-garaj « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.