Între Geoană şi Ponta? Între vanghelizarea PSD-ului şi geamparalizarea dînsului – later update

Cei care sînt interesanţi de ultimele dezbătăi din PSD pot citi aici ce se întîmplă.

Este foarte interesantă realinierea de forţe. Mitrea şi Mazăre (???? 🙂 🙂 🙂 ) se retrag şi îi dau voturile lui Ponta.

Asta este poanta serii: oamenii ăştia umblă cu voturile în găleată. Dă un vot, na trei, ia două? Oare toţi delegaţii sînt la fel de deşteptaţi precum şir Vanghelie şi kir Mazăre? Sau ei reprezintă doar media aritmetică a tuturor coeficienţilor de inteligenţă prezenţi la Congres.

Oamenii aceştia nu se simt jigniţi de astfel de afirmaţii?

„Dau voturile lui Mircea Geoană” spune Cristian Diaconescu, pe care îl cred mai rafinat un pic, cel puţin în simularea bunelor maniere politice.

PSD-ul lîngă Geoană-Diaconescu are şanse de supravieţuire şi plafonare elegantă. Nu vor face reformă. Au demonstrat-o în aceşti ani, cînd s-au împotrivit grupului de la Cluj. Poate că vor scăpa de vanghelizarea manelizantă a partidului. Măgar atît.

PSD-ul sub grupul Ponta-Mitrea-Mazăre (aşa cum Vanghelie reprezintă manelizarea, Mazăre reprezintă geamparalizarea partidului) se va transforma într-o confederaţie de interese. Ideologie? Bătrînelul Iliescu pleacă cu dînsa sub şapca din 6 decembrie. Direcţie strategică? Aceste cuvinte ne doare pentru că nu ascund vreo realitate politică.

Nu vi se pare frisonantă imaginea unui partid în care oameni ca Sturbulaticumfuhrer Mazăre şi Mare Han Vanghelie fac legea în partid pentru că au „rezultate electorale”? Adică aceştia ne reprezentează???

Este trist dacă PSD-ul are de ales între un Geoană atît de slab încît trebuie susţinut de unul ca Vanghelie şi un Ponta susţinut de unul ca Mazăre.

Părerea mea este că oricine va cîştiga în această seară…. domnul Băsescu poate să-şi pregătească ustensilele de gropar şef politic al României.

Păi nu pentru asta l-am votat? Să ne îngroape partidele şi partinicii. Sper ca după ce îşi va fi terminat treaba (că slujbă sau lucrare asta nu poate fi) să asistăm la naşterea şi renaşterea unei noi clase politice.

Poate se mai funerisesc cîţiva tinerei competenţi şi vom avea şi noi miniştri mai buni… în următorul cincinal. Ăl de după ăsta… cum ar spune vanghelizator în expresiune Mazăre.

UPDATE

Tocmai am citit discursul domnului Năstase. Păcat! Acum degeaba spune nişte lucruri care ar fi trebuit spuse în urmă cu cinci ani. Puţin credibil! Ah, şi partea care mi-a plăcut cel mai mult:

Va aduc aminte ca PSD-ul, cand a guvernat, a gândit şi realizat proiecte si a dus Romania in NATO si in UE.

A reparat scoli.

A facut sali de sport.

A facut kilometri de autostrada.

A modernizat spitale.

A crescut nivelul de trai.

A scazut saracia.

Si asta dupa anii grei de cadere economica de dinainte.

Noi putem face toate aceste lucruri din nou.

Dar, pentru asta, trebuie sa incepem sa gandim din nou in proiecte.

Sa promovam profesionisti.

Mai sînt necesare mirări? Mi-am dat seama că totuşi flacăra violetă a lipsei de raţiune bîntuie în tot PSD-ul atunci cînd am citit această motivare. A fost ca un fel de desert al unui festin de discursuri zornăitoare şi sforăitoare, în buna tradiţie a limbii forestiere de tipul Ion Iliescu.

A propos, am înţeles că patriarhul partidului ar fi scos o nouă perlă:

Ion Iliescu, imi povesteste un lider PSD, ar fi spus recent despre Mircea Geoana: Are toate defectele lui Adrian Nastase, dar nici una din calitatile lui. Nu e clar totusi. Are Victor Ponta si calitati de lider, in afara de obraznicie?

LATER UPDATE

Dar cel mai trist lucru dintre toate? Poate că Mihail Neamţu o spune cel mai bine:

Frapantă, pentru un observator exterior, a fost suita de elogii la adresa „preşedintelui fondator” – cel de numele căruia se leagă una dintre cele mai negre experienţe ale democraţiei româneşti: instigarea la războiul civil dintre minerii înarmaţi şi studenţii inofensivi ai capitalei. Peste doar câteva luni, familiile îndoliate care şi-au pierdut rudele în perioada 13-15 iunie 1990, vor comemora douăzeci de ani de la sângeroasele evenimente. Recunoaşterea omagială oferită astăzi lui Ion Iliescu de către întreg ansamblul pesedist reprezintă cel mai grav simptom de înapoiere al social-democraţiei româneşti. În locul unei sobre distanţări faţă de acest funest personaj, toţi candidaţii şi participanţii la Congres s-au grăbit să-l aplaude frenetic. Un îndrăgit cantautor al Pieţei Universităţii (Cristi Paţurcă) face foamea pe străzi, iar baronii PSD umplu până la refuz parcările auto cu limuzine de lux. Exazul general în faţa „brandului Iliescu” e, aşadar, semnul unei grave amnezii civice pentru suflarea socialiştilor autohtoni.

Asta m-a îngrozit şi pe mine astăzi, mulţimea de elogii aduse lui Iliescu. Busola morală a acestui partid este complet defectă. Dacă Năstase şi Iliescu sînt modele pentru unul ca Ponta, atunci Mazăre şi Vanghelie sînt doi tipi simpatici.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Analize, dulce Românie, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Între Geoană şi Ponta? Între vanghelizarea PSD-ului şi geamparalizarea dînsului – later update

  1. George zice:

    Domnule profesor! Domnule pastor! De politica va ocupati acum inaintea duminicii?

    • Beni zice:

      Domnule George,
      ce sa faca domnul profesor, ca nu el a programat congresul extraordinar al PSD in ziua de sabat…

      Problema poate fi abordata ca principiu, insa felul in care o faceti – pentru intaia oara? – mi se pare un pic …rautacios. O zice unul care si-a mai exprimat retinerile (de abordare a vietii politice)pe aceasta tema. Totusi, face parte din viata cetatii si latura politica – ce truism inocent -, si de aceea la discutiile FARA CRAVATA o putem… blagoslovi.
      Mai ales, vezi spectrul larg de subiecte abordat pe acest blog. De ce politica ar trebui sa fie un subiect tabu?! Masura in care o facem? Asta e altceva…

      • Marius David zice:

        Dragă Beni, dragă George,

        în primul rînd eu nu-mi pregătesc predicile sîmbăta. Le termin Joia. ca pot posti peste ele Vinerea şi să mai dorm cîteva nopţi pe schiţe.
        Sîmbăta fac alte lucruri. Azi, spre exemplu, am corectat eseurile studenţilor. Deci Congresul a fost odihnă şi tratament pentru mine.

        De ce să nu discutăm aceste lucurri?
        Credeţi că n-ar tregbui să ne pese ce se întîmplă cu cel mai mare partid din ţara noastră.
        Sînt român şi cred că este de datoria mea să fiu interesat de ţară şi de patrie.
        Asta este modul meu de a mă manifesta patriotic, fără a idolatriza mioritic meştereala manolească şi alte prostioare naţionaliste cum ar fi sarmalele şi mămăliga.
        Patriotismul capătă manifestări diferite în dreptul fiecăruia. Eu comentez din cînd în „gînd” politică.

        George nu este la prima „abatere” în răutate. Are precedente.
        Dar… ce să-i faci, am eu o slăbăciune pentru dînsul 🙂

        BEni, eu zic altfel: măsura în care o putem face politica… nu, măsura în care putem gîndi politic… că nu toată lumea poate gîndi politic.
        Una este să faci politică, alta este să gîndeşti politic.
        eu nu fac politică, dar gîndesc politic. Mare diferenţă!

    • Marius David zice:

      tocmai ţi-am răspuns, George.

  2. vioricaO zice:

    Domnule George,
    Ce credeti ca inainte de duminica nu ne ocupam de nimic? Nu suntem farisei, dar politica facem si cand cumparam 1l lapte si-o paine si constatam ca banii pe care-i dam azi, sunt mai multi, decat cu 2 zile in urma…Mai e ceva, traim inca pe pamant si nu oriunde, in Romania, unde orice e imprevizibil, mai ales in politica; orice se petrece pe scena politica ne poate influienta ca si crestini, (profesori, pastori ,doctori,) si doar Domnul stie in ce fel…in bine sau in mai putin bine!
    O duminica binecuvantata sa aveti cu totii!

  3. vioricaO zice:

    Apropo de influienta pe care o are politicul asupra noastra, a fiecaruia dintre noi, dupa cum se invarte roata politica la noi, ma tem ca peste cativa ani, Vanghelie va fi presedinte si vom trai in Rromania!Tocmai si-a adus ajutoarele: niste ghicitoare , cu vrajitoriile lor!Noi ne alegem cu vrajala politicienilor!
    Sau ii vom zice Tiganiada si-l punem pe Ioan Budai Deleanu, presedinte….

    • Marius David zice:

      Am spus că nu emigrez, dar dacă ajunge VAnghelie preşedinte chiar mă bate gîndul emigrării. Am cîţiva prieteni care se roagă să emigrez. Ei, dacă iese vanghelie sau mazăre preşedinţi… ca să acordăm ca dînşiiii, atunci emigrez.

      • Beni zice:

        Stati linistiti, nu iese Vanghelie presedinte; si nici Becali… 🙂

        Diavolul are planuri mai rafinate pentru romani. La IQ-ul nostru national manelizarea societatii romanesti e cel mult planul B, care doar lasa impresia ca ar fi prima intentie. Nu vedeti ca toata presa urla impotriva manelizarii? Diavolul nu se critica pe sine insusi.

  4. elisa zice:

    „prieteni”se roaga a emigrati?
    dar dusmanii? . 🙂

  5. paraklet zice:

    Poate Geoana pateste la fel ca la prezidentiale!

    • Marius David zice:

      Nu, a păţit mai rău, după părerea mea.
      Alt îngropat politic. Tot de Băsescu!
      Spunea că va rămîne persoană publică şi va juca un rol…. TRebuie să îi mulţumească lui Vanghelie pentru contribuţia deosebită la căderea dînsului.

  6. Patrix zice:

    A câştigat Ponta!!!!

    Mircea Geoană este blestemat de-adevăratelea. Mircea este seara preşedinte. Dimineaţa învins.
    Părerea mea este că oricine ar fi candidat împotriva lui Geoană ar fi câştigat.
    Acum îi pare rău lu aialalţi că n-au candidat şi ei.

    Bine că Geoană este mai rezervat acum! 🙂

    • Marius David zice:

      Da, mulţumim pentru ţinerea la curent. M-am distrat luni dimineaţă cu spusele tale şi raportul live. Ai pierdut timpul şi noaptea degeaba, PAtrix, mai bine te culcai. Ce-ai făcut a doua zi la biserică? Ai moţăit în bancă?

      Da, Diaconescu cîştiga sigur. Era o opţiune mai bună.

  7. George zice:

    Ponta a castigat!

    Ponta este omul lui Nastase. Degeaba spuneti de Nastase. Nastase este marele castigator acum.

    Domnul Geoana pierde iar la mustata.

    • Marius David zice:

      Ai dreptate, Ponta este cîştigător, iar Geoană a pierdut din nou la mustaţă, şi la mustaţa lui Mitrea, da principalul organizator a fost Iliescu.
      Victoria este a lui Năstase.
      Victor Năstase a cîştigat alegerile partidului!

  8. Patrix zice:

    Ma uit la televizor, Doamne iartă-mă!
    Geoana e sfarsit!!!

    Final de Congres, final de Geoana! Vorba ta: altu la gunoi!

  9. Patrix zice:

    Vor să renumere. Iliescu îl felicită pe Ponta! Ai lu Geoană sunt fierţi. Tac toţi ca nişte momâi! Sunt penibili! Daca Iliescu l-a felicitat pe Ponta aştia de ce mai cer renumărarea la 80 de voturi diferenţa?
    acu problema e că şi Diaconescu e terminat!
    A pariat greşit!
    Toata lumea îl albeşte pe Ponta cu pupăturile.
    Data trecuta Geoana a pierdut cu Vantu, acu a pierdut cu Vanghelie. Deci, tot cu V 🙂

  10. Patrix zice:

    Geoana are un nou tic: Usor, usor…

  11. George zice:

    Domnule Patrix, sa nu uitam ce s-a intamplat: domnul Iliescu a intrat in cursa si asta a rasturnat totul. Ponta nici nu se gandea sa candideze in urma cu cateva zile.
    Domnul Geaona a fost sanctionat pentru pierderea prezidentialelor.
    Nu stiu cu tine ati tinut, dar eu il preferam pe Geoana. Ponta va calca pe cadavre. Geoana era elegant. Asa l-a caracterizat domnul Cruceru.

  12. Patrix zice:

    Discurs impecabil la Geoana. Discurs de doi bani la Ponta. Ai dreptate, vere, asta este partid mafiot deja. S-a schimbat naşu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.