În clasa a X-a am cunoscut-o pe Natalia. Eram atît de îndrăgostiţi, dar mai puţin decît acum. Eram înainte de treapta a II-a, înainte de clasa a XI-a şi a XII-a. Nu-i spusesem încă de iubire…Nu aveam voie. Cel la care făceam ucenicie îmi interzisese acest lucru şi bine a făcut. Abia aproape de sfîrşitul clasei a XII-a am încălcat „consemnul” şi i-am spus Nataliei ce simt pentru ea.
Mă întorc înapoi la clasa a X-a. Mi-era frică de treaptă, mai ales că luasem o decizie radicală. Voiam să trec de la profil mate-fizică la filologie. A fost o călăuzire dumnezeiască, dar despre asta … altă dată.
Am început să învăţ, dar mi s-a făcut şi mai mare frică. „Ce voi face dacă nu iau treapta?”. Merg la şcoala profesionala! Dar la orice şcoală? Atunci am hotărît să mă duc la Reghin, la şcoala de constructori de instrumente muzicale. Încă trăia Boianciuc.
Voiam să învăţ să fac chitare. Zilele astea am redescoperit instrumentele făcute de dînsul, lacul, acum chiar acasă fac o chestie de genul asta. Am demontat o chitară de la un capăt la altul şi o relăcuiesc, apoi o pun la loc.
Sînt intoxicat de lemn. În prima zi după pensionare mă voi apuca de construit instrumente muzicale.
Iată aici! Aici este descris tot procesul!
Şi pentru mîngîierea timpanelor, iată un tehnician aproape desăvîrşit! John Williams.
Chitara, prima mea dragoste … 9 ore pe zi de studiu, cu sticle agăţate de cot, împreună cu Iulian Sfatcu. Game, stiluri de ciupit.
Anul trecut am sacrificat o chitară, în locul ei vreau să construiesc una. Abia aştept să ies la pensie!
Marius Cruceru 
mai bine apuca-te acum, cine stie daca mai tine lumea pana iesi la pensie 🙂
Continui… DINCOLO.. 🙂
Ce crezi că ACOLO vom sta degeaba, n
nu ştiu cum este în traducerea ortodoxă acum chestiunea cu alăutele lui Dumnezeu… din ce material vor fi fost făcute, dar bănuiesc că este nevoie de ceva lutieri şi acolo… 🙂
Ce ţi-ai dori săfaci, Irina, dacă nu ar mai fi timp, dacă nu ai avea program, dacă ziua nu s-ar termina, dacă nu ar curge orele?
Ce ţi-ai dori să faci?
iertati ma dar nu inteleg ce va fascinneaza Chitara sau aleasa Doamna );;
Atunci… înainte de a lua treapta.. Chitara!
Acum.. ghici! 🙂
Eu cred ca amandoua.
Si mie mi-ar place sa stiu sa construiesc instrumente.Chiar aveam in minte o data sa ma apuc de ceva inventii dar cred ca nu prea am timp pentru asa ceva.Ma bucur pentru pasiunea dumneavoastra
unele isntrumente sînt uşor de construit! Ar trebui să încerci!
Ce vremuri, Marius!
Aproape nimeni nu mai face asta acum, in aceste vremuri miscacioase.
Si eu astept pensia, cam in zece ani. Nu cred ca am mari sanse sa-mi scriu cartile pina atunci, cu ritmul meu nebun de calatorit de acum.
Sa-ti traiasca doamna. E la fel de frumoasa ca atunci.
Ce noroc (sau, mai bine, har) avem cu doamnele noastre!
da, te referi la interdicţii… da, mie mi-a prins bine. Cine ştie ce se alegea de capul meu fără interdicţia aia.
Despre tîmplărie… şi călătorie.
Opreşte-te din călătorii, dacă poţi. Sau… cine ştie. Tu ştii ce este mai important.
Despre NAtalia… nu ştiu ce a avut în mîncare cînd era mică… rămîne tot aşa…
‘Opreste-te’?
Nu pot face asta. Este chemarea lui Dumnezeu pentru mine in aceasta vreme. Se poate sa nu vezi folosul, dar daca i-ai intreba pe colegii mei, ai putea afla ca se merita.
Fiecare vreme cu chemarea ei. Continui insa sa scriu, printre picaturi.
Vor veni si alte vremi. Dar asta, de acum, e de calatorit si de investit in oameni din alte zari.
Înţeleg, Danut, fiecare cu slujba şi chemarea lui. Şi eu călătoriesc foarte mult şi de asta te compătimesc.
Va veni şi vremea statului. Cînd nu ne oprim noi, ne opreşte Dumnezeu.
Pingback: Fascinație, fetișuri literare, diverse soluții la probleme existențiale « Teologie pentru azi
Cumnatul meu , tatal baietelului din clipul ce l-am trimis, a facut o vioara pentru fiica mea cea mai mica. A comandat insa partile din lemn. Nu-mi mai amintesc amanuntele…dar vioara facuta de el suna mult…mult…muuuult mai bine decit orice vioara pe care am gasit-o in vreun magazin.
Pe vremuri am avut un Stainer (cred ca asa se scrie) Nu am pretuit-o cind am plecat in America…unul dintre regrete…
Si dacă atunci când vei ajunge in ceruri, frate drag, vei găsi ca muzica de acolo e mult prea frumoasă ca sa mai adaugaţi chitara sau lăuta?
Dumnezeu ajunge pentru ca Cerul să fie frumos. De fapt trebuie discutat despre … cer, dacă mergem în cer sau în altă parte .. aş prefera expresia.. .NOUA CREAŢIE.
Dumnezeu alege să se limiteze pe El însuşi cîteodată şi să facă frumuseţea şi din participarea noastră sinergică.
Eu cred ca totusi cel putin lauta va fi si acolo,Solviu
Pai de unde stiti frate Silviu ca
acolo n-or fi alaute,,, . 🙂
Nu stie nimeni-nimeni cum va fi..
cum va fi,cum va fi in vesnicii
cand de mana ma va lua
si ma va duce-n tara Sa..
o ce zi minunata va fi!
ba ştim, că de asta este Scriptura, privim ca într-o oglindă în chip întunecos.
Un muzician se acomodeaza, frate Silviu…si asa cum este mult mai usor unuia care cunoaste citeva limbi sa mai invete una noua, asa este mai usor unui muzician care stie citeva instrumente, care cunoaste teoria muzicala, sa invete la un nou instrument.
Cerul este un loc de actiune. In sase zile, cite minunatii a creat Dumnezeu numai pentru noi…nici nu ne putem imagina cit a creat din vesnicie. Si Domnul Isus de peste 2.000 de ani face treaba acolo, ca s-a dus sa ne pregateasca un loc, nu?
Din cite s-a scris despre cer, este clar ca va fii muzica pe-acolo…Nu cred ca se va plictisii nimeni. Si apoi, cred ca tot ce am invatat aici pe pamint si a avut valoare, va fi parte din noi.
Uire acuma chiar mi-e ciuda ca n-am mai exersat de mult; o sa trebuiasca sa stau in rind cu cei care nu stiu altceva decit sa tina ritmul cu piciorul…
🙂
Ce ganduri faine ai, draga Marius. Asa sa-ti ajute Domnul, sa faci instrumente si pentru aici…si pentru „acolo”!
La intrebarea adresata Irinei „ce-ai vrea sa faci” ma gandeam in dreptul meu si mi-am raspuns singur: mie mi-ar placea sa am grija de flori. Muuulte, multe flori. Asa ca, va rog sa cantati voi fratilor, ca sa-mi creasca florile frumoase si sa va bucurati si voi de ele! 🙂
Sa ne bucuram impreuna!
oh, tu eşti asigurat… că acolo este grădină şi „loc de verdeaţă”, Alex!
Tu nu ai ce te îngrijora şi cu dragostea ta de Cristos şi de cele veşnice… sigur ne vedem acolo, dacă nu ne vedem aici.
Cum este iarna pe la voi?
Cum suferi, tu fire florală, acum pe vremurile astea?
Flori, flori multe flori…dar ce ne facem cu „florile”
noastre din batatura, fetele adolescente de 16-17 ani??
A mea m-a intrebat ceva vreme in urma ,cand va avea voie sa aiba un prieten?
Nu stiu cum sunt adolescenti din ziua de azi, dar sigur cu sunt ca cei de acum 20-25 de ani!
cînd va veni cel care îi va propune prietenie ÎN VEDEREA CĂSĂTORIEI, nu ca să o scoată la plimbare prin oraş ca pe cîinii de companie
Intelept raspuns.
Multumesc, excelent raspuns! Voi sti data viitoare cand m-a va mai intreba ce sa-i raspund! Eu i-am spus ca e inca mica, dupa ce-si da bac-ul sa ma mai intrebe, si-am sa-i spun atunci.
Chiar azi am discutat cu cineva limita de vîrstă la care fetele ies de sub autoritatea părinţilor. ..
interesantă problema,
sper să o putem discuta
Frate Marius,
Chiar v-as ruga sa puneti problema asta in discutie ,cand veti avea timp; si stiti de ce?
La scoala, diriginta, intr-o sedinta cu parintii, chiar sfatuia parintii sa lase odraslele sa lege prietenii romantice, ca-i echilibreaza, cica si invata mai bine:(
Bineinteles ca nu am agreeat sfatul direi si m-a luat pe mine ca o persoana „veche, antica si de demult” cu mentaliati gresite in educatia adolescentei contemporane!
da, se va face.
Pingback: Protestanţi sau neoprotestanţi?, Ce rost are Duminica?, copiii, sursă de poluare?, noutăţi despre Matia, « La patratosu
Pingback: Cred în extratereştri! | Marius Cruceru
Pingback: Deja mi-am petrecut mai mult de jumătate din viață … cu ea | Marius Cruceru
Va recomand spre edificare filmul documentar „CURAJOSII’.