Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Foarte interesant textul.
Să vedem dacă este şi ştiinţific argumentat. Aşa pare!
Pare o lucrare destul de bine întemeiată. REpet: nu sînt istoric!
din pacate eu nu pot citi textul pdf-ului.
îmi pare rău, încearcă alt browser.
hm…in cazul in care documentul ar prezenta situatia istorica reala (ceea ce inclin sa cred ca o face) ma intreb ce diferenta ar face asta pentru natiunea noastra? mai putem face ceva? ii putem scrie lui Putin o scrisoare in care sa ii cerem sa ne dea inapoi ce nu au consumat inca din tezaur? e binevenit documentul, dar – din pacate – doar pt a deplange ce s-a intamplat.
păi măcar să bocim informat! Nu?
E greu de crezut ca vom primi inapoi tezaurul. Tot ce intra in proprietatea statului rus devine „votcina” (un termen ce reprezenta mosia stramoseasca, lucru ce nu poate fi instrainat)si rusii nu vor renunta niciodata la el. exemplul cel mai bun il constituie cazul celor 3 judete din Sudul Basarabiei pierdute de Rusia in favoarea Moldovei in 1856 si „recastigate” in 1878. in plus, inapoierea tezaurului statului roman ar constitui un precedent pentru alte lucruri luate de rusi de-a lungul istoriei de la alte popoare (si nu sunt putine)
Ai mare dreptate, dar … istoria ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic de la istorie.
Asa este. Si asa in ciuda faptului ca istoria ar trebui sa fie un invatator pentru viata
Istoria este făcută de luptători, dar scrisă de supravieţuitori.
Uneori supravieţuitorii sînt învingătorii.
Nu întotdeauna învingătorii sînt cei mai puternici şi meritorii.
Nu întotdeauna învingătorii sînt şi biruitorii.
Uneori supravieţuitorii sînt dezertorii şi laşii.
Pingback: Cum m-am vindecat în mod miraculos? « La patratosu