The childhood is measured out by sounds and smells and sights before the dark hour of reason grows.
John Betjeman
Nu este vorba de fiul risipitor. Există şi o altfel de risipire, o rispire a copilăriei necesare. Acea copilărie pe care o cheamă în fiinţă Domnul cînd spune: să fiţi ca unul dintre aceştia.
Copilăria poate fi pierdută sau risipită. Există o specie de creştin pe care Steinhardt, Lewis îl înfierează. Primul, în Jurnalul Fericirii, celălalt, în Scrisorile lui Zgîndărilă. Este creștinul răutăcios, lipsit de creativitate, de naturalețe și buzna ludică, este creștinul ciudos și tumotic, cîrcotaș și zădărît.
El se numeşte copilul risipitor. N-a pierdut copilărie prin îmbătrînire, a pierdut-o prin răutate şi acreală, prin ciudă și scîrbe. Există împrăștiați, dar împrăștiații nu sînt risipitori. Copiii sînt împrăștiați, neatenți, impulsivi, pripiți, dar nu sînt risipitori. I-ați văzut cu strîng jucăriile stricate, economi nevoie mare, piesele rămase
Risipitorul face păcatul cu voia, consștient, fără anestezie, rațional. Primul pas spre risipire nu este lenea, ci sora ei bună, răutatea. Lenea are explicație și scuză, răutății nu-i trebuie căutată motivația, n-are scuză.
Cineva mi-a scris pe blog azi: tot ce s-a întîmplat la Iris seara trecută a fost o copilărie. Sper ca dreptatea să fie de partea sa.
One man show.(…. ) A fost un copil plin de sine, caruia alti copii i-au dat tot timpul sa prezinte talente firesti intr-un spectacol de gradinita. Nu zidire, nu mustrare, nu judecata, nu indemn, nu Duh. Copilarii. “Poporul meu este asuprit de niste copii…”
De acord cu ce spune comentatorul Geo în această parte a comentariului lui. La cealaltă i-am răspuns deja. Niște … copii (aici intră și echipa pastorală a bisericii Iris, cu fr. Beniamin Fărăgău în frunte, niște copii așa cum ne spun Scripturile). Din fericire oameni ca Geo fac parte dintre cei asupriți.
Marcu 10:15: Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!„
Ieri am aflat asta …
Un copil de vreo patru ani venit în vizită la bunici văzut pentru prima oară un puișor de găină.
L-a prins în mîini și l-a strîns cu putere de drag. După cîteva minute, sărmanul gălbior și-a dat suflarea.
Puiul de om a întors pe toate părțile puiul de găină, după care s-a întors spre mătușă-sa:
– Tanti, tanti, uite nu mai mișcă… i s-au terminat bateriile.
Acest copil va învăța curînd ce este moartea. Foarte curînd, chiar cînd puii rămași în viață se vor transforma în găini ouătoare, copilul va învăța răutatea.
Marius Cruceru 
Parerea mea este ca toate isi au locul si rostul… Si joaca si seriozitatea. Prea mult din oricare strica… si cu siguranta doar una din ele ar fi un dezastru…
Inclin sa cred ca cei care sunt nemultumiti sunt nemultumiti din alte motive mult mai serioase decat cele pe care le revendica in public dar… pe care le tin de regula ascunse… Un om care are inima curata va vedea ce este bun din toate lucrurile, invers un om cu o inima nu tocmai curata va vedea greseli in orice… (Matei 5:8 si 6:23,24)
Oricum nimic si nimeni nu ii va multumi pe toti… pt ca suntem atat de diferiti…
Sigur, Pomişor, eu mă aflam aseară în faţa unei mulţimi compusă în majoritate din tineri. Tot timpul am avut în minte faptul că în sală s-ar putea să fie tineri ca Iacov Mereu.
În spatele glumiţelor mele stăteau orele de muncă agonizantă în faţa responsabilităţii de a nu spune ceva care ar putea poticni UN TÎNĂR CA EL. Cu fariseii şi cîrcotaşii mă descurc eu, epntru că ştiu cum gîndesc. Am gîndit ca unul dintre ei.
Tinerii ca Iacov mi-au fost ţinta.
La final, ca un fel de răspuns din faţa Domnului…la întrebarea mea: „Oare am spus ce trebuia? Oare nu mi-am poticnit tinerii din orchestra din Aleşd, oare ce spun frăţiorii mei, fratele Gogu, fratele Nicu, fratele Ghiţă, sora Dana”
La final Domnul mi-a răspuns într-un fel. Părinţii lui Iacov Mereu au venit să ne îmbrăţişăm. Atunci am simţit că mă înnec. Nu-i văzusem în sală, dar am văzut în sală trei tineri care plecaseră în timpul celelorlalte sesiuni din Predica de pe Munte.
Este o responsabilitate imensă să ai în faţă o sală formată din tineri, studenţi, elevi… Aş fi îngheţat, cîntînd la chitară bass, dacă ştiam că în sală erau Bassistul d ela Aer Curat şi un student în an terminal la Contrabass. Cînd am vorbit la urmă mi-am cerut scuze penru amatorismele mele. Neriah ar fi înlemnit, dacă ştia că fata care i-a luat harfa în mînă la sfîrşit este harpistă profesionistă.
Este copleşitor să ştii că dincolo de camere sînt alţi şi alţi care vizionează prin sticlă şi care pot interpreta greşit mesajul.
Cam asta este ceea ce simţi după o astfel de seară.
Cred că şi Geo şi Sam au dreptate în felul lor. Sînt purişti şi tradiţionalişti, ca şi mine dealtfel. Îi înţeleg perfect.
Frate Marius.Multumesc Domnului pentru seara de duminica.Va multumesc dumneavoastra pentru ca va lasati la dispozitia lui Dumnezeu si impartasiti din experienta dumneavoastra muzicala, dar mai ales experienta pe plan spiritual.Dupa ce s-a terminat ultima cantare cu orchestra, pur si simplu nu-mi mai venea sa ma ridic de pe scaun.Nu voiam sa se termine.Era prea frumos.Era prea inaltator.Sunt student aici in Cluj (de loc sunt din Suceava) si vreau sa va spun ca de la prima intalnire de tineret din Iris am fost binecuvantat, zidit, mustrat, pus pe ganduri.Pe langa o baie culturala pe care o faceti si o promovati in randul tinerilor ( a caror minti sunt setoase dupa cultura si dupa adevar), incercati sa promovati principii biblice si mai ales sa predicati Cuvantul drept si nespurcat…Nu scriu aceste randuri ca o reactie la cele scrise in acest post, ci doar sa va incurajez. Daca imi permiteti.Imi cer iertare pentru „obraznicie”.Domnul sa va intareasca pe mai departe.
AndreiL, dacă ar fi fost după mine aș fi cîntat toată predica. Îmi este mai ușor să cînt decît să predic.
Noi am avut mai multe cîntări pregătite cu orchestra, dar s-a dus așa de repede timpul.
Îți multummesc de încurajare Este nevoie
oamenii gresesc in multe feluri, mai ales cei tineri si fara experienta vietii au mereu tendinta de ai baga pe toti si toate in tiparele gandirii lor. au impresia ca lumea priveste prin ochii lor si gandeste cu intelepciunea lor. cand observ acestea se intampla doua lucruri care ma fac sa zambesc: ma gandesc cu nostalgie la timpul cand eram ca ei si probabil nu mult diferita, si ma bucur ca Dumnezeu are o altfel de vedere si o altfel de gandire.
1 Samuel 16:7 Şi Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.”
Isaia 55:8 „Căci gândurile Mele nu Sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu Sunt căile Mele, zice Domnul.
stiu ca oricat am incerca nu putem evita acea tristete a sufletului atunci cand ne cheltuim pentru a face ceva „ca pentru Domnul” si chiar atunci se gaseste cineva sa priveasca piezis. totusi bucuria sa va inunde sufletul si mintea ca ati daruit tot ce ati avut mai bun si Domnul a primit cu drag…
Mulțumesc, Dori..
Marius l-ai uitat pe Kierkegaard!
În ce sens… l-am uitat ….
M-am uitat pe bloul tau, de ce nu merge?
http://lumeaeoscena.blogspot.com/2009/12/return-to-innocence-cand-eram-copil.html
Frumos blog, Cristi!
Am citit articolul, am citit comentariile, am citit despre Iacov, facandu-mi o ideea despre context. Cert este ca nu o sa puteti, chiar, nu o sa puteti niciodata sa multumiti intreg poporul. Tinta dumneavoastra a fost clara si cred eu, atinsa. Peste „suflete calaminate” o sa mai dati dumneavoastra, ca drumul este plin de gropi. Dar important este sa reusiti sa stati in picioare in fata celor care arunca cu piatra ascunzandu-si neputinta dupa jegul rautatii.
P.S. Nu am avut niciodata ocazia sa fiu in acelasi loc cu dumneavoastra (desi mi-as dori), dar cunosc oameni care-si fac programul dupa tineret iris.
Danutz, știu… dilema pastorului atunci cînd se urcă la amvon este… de data asta pe cine sacrific? Este extrem de greu să îți dai răspunsul la această întrebare.
Ce am făcut la Iris a fost ceva între prelegere și predică, între lecție și oră de tineret, între studiu biblic și meditație. Un fel de struțo/cămilă, o construcție postmodernă în ideea că cui pe cui se scoate.
Poate ne om întîlni cîndva. Îmi place blogul tău.
de fapt nu e blogul meu. am constatat subiectul comun.