Curăția morală a pastorului… și nu numai

Trăim într-o lume drogată sexual, în care o actriță porno poate cîștiga pînă la 3200 de dolari pe secunda de filmare. Asta înseamnă că există cerere, nu-i așa? Trăim într-o lume în care nici măcar o reclamă la escavatoare nu se mai poate face fără o femeie în bikini așezată în cupa escavantă.

În ultima vreme mai multe istorii triste au marcat atît comunitatea pastorilor penticostali cît și pe cea a pastorilor baptiști. Ne așteptăm la tineri, dar păcatul trupesc a lovit și în cei mai în vîrstă cu aceași violență.

Cred că este cazul să ne amintim cîteva măsuri de bun simț legate de minima igienă și protecție în acest domeniu. Să ne amintim de asemenea, că acel care crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.

Iată cîteva sfaturi practice preluate de AICI, dar pe care le-am mai dezvoltat puțin:

  1. Nu-ți risca niciodată mărturia. Ești persoană publică. Nu cred că este înțelept să mergi la plajă cu alte familii de prieteni. Nu cred că este cazul să mergi la jacuzzi în aceeași cadă cu persoane de sex opus. Nu te dezbrăca în fața enoriașilor. Cînd predici nu vrei ca apropiații să își amintească de burtica ta păroasă și de colăceii din jurul mijlocului. Ține-te departe de situații care ar putea fi iutubizate de tinerii din biserică. 🙂
  2. Să nu stai niciodată singur cu o femeie în casă, dacă nu este mai mare cu 50 de ani decît tine sau dacă nu este vreo verișoară extrem de urîtă, vorba lui Paul Washer… :). Înțelept este să nu iei în mașină deloc o personă de sex opus, iar dacă este o urgență, aceasta ar trebui să stea pe bancheta din spate. Sînt cazuri în care este mai înțelept să nu te dai gentleman.
  3. Nu te întîlni niciodată cu o femeie de unul singur. Dacă este o problemă de consiliere pastorală, neapărat mergi împrenă cu soția. Nu sta în aceeași clădire cu o femeie de vîrstă apropiată. Nici 20 de ani diferență acum nu mai reprezintă o limită sigură. Lucrat împreună în același birou pînă seara tîrziu? Cale bătută spre adulter. Călătorii împreună în interes de servici? Prostii! Curvia-i la ușă!
  4. Nu atinge niciodată o altă femeie, exceptînd o scurtă strîngere de mînă sau, dacă este rudenie sau dintre prietenii apropiați, pupăturile oficiale pe amîndoi obrajii, rapid, scurt și fără anestezie… Nu ai de ce să ții mîna altei femei în mîna ta în timp ce îi explici ce dulce este părtășia creștină. Sărutatul de mîini nu prea se mai practică, așa că …. ai scăpat.
  5. Nu fă complimente prea generoase. Este extrem de enervant pentru mine să văd soți care își tratează soțiile ca pe niște sclave, dar se gudură pe lîngă nevasta altuia, care-i un pic mai arătoasă. Curvie! Soft, dar tot curvie! Ni s-a întîmplat să vedem cum masculi înfierbîntați se înfoaie ca niște curcani în prezența tinerelor femei și se dau în stambă cu amabilități nenecesare. Boi! Ca boii la tăiere, vorba Scripturilor! A propos, dragi saci de hormoni, narcisiști spilculți și dreși fără sare, femeile simt imediat cînd începe flirtul. Dacă sînt femei serioase și credincioase le provocați greață.

și mai am, dar mă opresc aici deocamdată. Am vorbit numai de interacțiunea socială… ce să mai spunem de curăția care se vede prin computerele noastre sau pe urmele de degete de la telecomanda tembelizorului… Aici altă poveste.

eni adăr sugeștins?

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Fabrica de barbati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

133 de răspunsuri la Curăția morală a pastorului… și nu numai

  1. Marius zice:

    6. Nu lua parte la discutii intre barbati referitoare la formele sau aspectul fizic al unei femei. De multe ori aceasta duce la curvie (mentala). Incearca sa le atragi atentia celor din jur iar daca nu iau aminte paraseste grupul.
    7. Izvorul tau sa fie binecuvantat, si bucura-te de nevasta tineretii tale.
    Cerboaica iubita, caprioara placuta: fii imbatat tot timpul de dragalasiile ei, fii indragostit necurmat de dragostea ei!
    Si pentru ce, fiule, ai fi indragostit de o straina, si ai imbratisa sanul unei necunoscute?
    Caci caile omului sunt lamurite inaintea ochilor Domnului, si El vede toate cararile lui.
    Cel rau este prins in insesi nelegiuirile lui, si este apucat de legaturile pacatului lui.
    El va muri din lipsa de infranare, se va poticni din prea multa lui nebunie.
    8. Ia aminte la cuvintele parintilor tai. Cere-le sfatul si cauta sa inveti din experienta si intelepciunea lor. Nu-ti fie rusine sa faci asta chiar daca esti adult, iar daca parintii vin sa te sfatuiasca/mustre in privinta aceasta nu o considera dadaceala.

  2. agnusstick zice:

    Dacă aşa arată recomandările pentru pastori, cum ar trebui să fie cele pentru preoţii catolici? Tocmai ce a dat Vaticanul o directivă ca preoţii să recunoască paternitatea odraslelor apărute din greşeală (din păcate? există un copil care, din păcate, totuşi s-a născut? de reflectat…) – deocamdată în cadrul proceselor interminabile pe care le intentează victimele sau profitorii. Probabil că un fel de centură de castitate electronică (eventual controlată de un CIP!!!), sau un costum tip Robocop (cu cheia fermoarului în seif la Roma) ar rezolva definitiv problema.
    Această tendinţă spre promiscuitate, sperjur şi apostazie la clerici nu poate fi nouă, totul e să nu se treacă la cinism instituţionalizat.
    Şi filme cu clerici păcătoşi sunt foarte multe, dar parcă sunt mai multe cele cu preoţi (unele celebre) – şi nu iese fum fără foc (remarcă demnă de un alegător mioritic, ceea ce am renunţat deja a mai fi).
    Am fost marcat de filmul despre Beckett, cel cu Richard Burton. Un destrăbălat care, după ce devine preot, ajunge martir… De mii de ori preferabil traseului invers.
    Toţi jucăm pe rând rolul lui David, dar mai ales pe cel al lui Saul. Însă, dacă suntem chiar unşi, totul este şi mai dramatic. Harul nu se capătă prin Ordin, dar se poate pierde din dezordonare, chiar dacă rămânem pe funcţie şi maşinăria funcţionează mai departe, fără farmec.

    • Marius David zice:

      Agnusstick, cam greu de gasit preoti care au fost martiri si au ajuns curvari… n-am niciun exemplu in minte…

      • agnusstick zice:

        Just răspuns, şi de ajutor! M-a pocnit această chestiune de îndată ce am dat „Trimite”, şi am încercat să găsesc o portiţă de scăpare din ridicol, dacă se repede cineva să mă dea de gol. (Dar de ce să vreau să scap de ridicol, când e mult ridicol de jur împrejur şi am şanse foarte mici?) Acum, fie mă prefac că am vrut să spun „preferabil unui traseu în sens invers”, fie găsesc ceva mai savant, mai academic, să mă scot. Vsăzică, dacă ceea ce se martirizează este la început omul firesc, se poate trece prin preoţie pentru a se sfârşi lamentabil în martiriul harului. Greu, dar pare coerent, şi puteţi găsi exemple destul de multe. Mult succes analitic îmi doresc şi pe mai departe, preferabil în particular.

        • Marius David zice:

          Agnusstick, n-am vrut sa te contrez dur…:)
          pur si simplu mi s/a parut prea simplist.
          acum te-am inteles…
          Da, ceea ce trebuie martirizat de la bun inceput este omul firesc. Cred ca ar trebui sa avem o atitudine ca a lui Soljenitin, care, atunci cind a intrat in puscarie a hotarit ca a murit si nu mai are nimic de pierdut.

  3. viorica zice:

    Felicitarii pentru curajul de a aborda acest subiect .Ne este scarba de unii din pastori care incerca sa joace dublu rol .Eu am patit-o cu un pastor si cu renume .Ne-am intilnit fata in fata si sa repezit sa ma surute pe gura .Am spus celor de acasa ,eram hotarita sa merg la comitet.Dar am deschis Biblia si mi-a cazut in Nou Testament ceva de genul acesta .”Taci inaintea Domnului „.M-am gandit sa nu stric lucrarea Domnului si numele Lui sa fie luat in batjocara .Cu timpul acest „mare pastor” a trebuit sa plece din biserica si din oras ca deja incepuse sa iasa fum,despre acest pastor care avea obiceiul de a saruta surorile din biserica si multe altele mai grave .S-a camuflat totul si pastorasul nostru e bine mersi ,vazut bine mai departe ,pus la amvoane si uite asa merge inainte pacatul neparturisit si acoperit .Rusine pastorilor care nu va cunosteti menirea!

    • Moromete zice:

      poate ca erai tanara si nu te-ai gandit ca uneori , chiar si prin Biblie, ne mai clauzeste pasii si Stana sau firea omeneasta sau frica de gura lumii, efectul ala rau de turma, de aceea ai tacut si mai tac multi naivi.
      Dar taceti si iar taceti si o sa ajungeti cu totul ca si ortodocsii.
      Ii stiti, dar privitii mai atent, va place cum au ajuns ortodocsii ?

  4. elisa zice:

    Numai ortodocsii?Moromete?
    Tinere dezbracate ca si celelalte femei ..dar sunt botezate si iau si Cina…unele imbracate ca la Moulin Rouge,jumate bustul si spatele tot gol,iar fustita de abia acopere lenjeria intima cu 0,5 milimetrii,multe au mijlocul gol,doar asa sa poarta.

    Cui ii pasa ca sunt pricini de pacatuire,ca se vorbeste urat din cauza lor despre Adunarea lui Hristos,orasul fiind mic,lumea ne cunoaste bine.
    Dar mai ales cui ii pasa de sufletul lor?

    Oare pastorii nu le intalnesc si ei pe strada?

    Oare flirtul nu incepe si cand femeia-sora este imbracata provocator?Cate surori se imbraca astfel
    in adunarile pe care le frecventam?
    Pot sa mai chem la Biserica pe cineva cand la Cor au crescut tot mai tare decolteurile?maneca dispare ca e cam cald(oare cum le-o fi musulmancelor care umbla infofolite vara pentru un dumnezeu mort?),vor crede in pocainta noastra?
    E drept ca fetele iau exemplu de la la surorile „cu vaza „din Adunare,mare socoteala vor da,mai ales ca sunt si neveste de pastor printre ele.
    Se trateaza cu f.mare usurinta toate aceste aspecte,
    fiind o familie,cred ca cineva,cativa trebuie sa se preocupe de tot ce tine „de demnitatea noastra ca si crestini”atat in Adunare cat si pe strada,Dumnezeu este cu noi si la serviciu si la scoala,asa ar trebui sa fie.
    Fratele Moisiuc spunea in predica ca a atentionat pe tatal unei tinere ca nu vine la Biserica sa vada
    lenjerie intima,numai ca a spus obiectului pe nume,cerandu-si scuze.
    Am ajuns sa semanam cu lumea,nu mai este nici o diferenta,cred ca pastorii poarta o vina de
    indiferenta manifestata in acest domeniu de catre adunare.

    • martzian zice:

      Elisa, modul in care se imbraca femeile in biserica nu ar trebui sa ne justifice lipsa principiilor. Haideti sa ne gandim ca strangerea noastra nu are ca si scop ducerea catre „obezitate spirituala” a membrilor adunarii, ci se adreseaza si celor care vin „din lume”. De fapt una dintre principalele noastre chemari ca si crestini se leaga de a propovadui Evanghelia pana la marginile pamantului si de a face ucenici. Acum, nu le poti cere oamenilor acestora sa intre in biserica ta NUMAI dupa ce bifeaza codul vestimentar local, ci ii lasi sa vina asa cum sunt, rugandu-ne cu credinta pentru schimbarea lor si asteptand sa vedem schimbarea. Daca avem abordarea clasica, tipic legalista si dura, nu vei face decat sa ii gonesti.

      Vorbesc din perspectiva unuia care, tanr si nelinistit fiind, venea la biserica, acum vre-o 12 ani, cu pantalonii taiati in partea dorsala (scuzati expresia, dar asa era moda) si cu lanturi pe peste tot. Bunatatea si toleranta inteleptilor frati de acolo m-au ajutat enorm si au oferit, impreuna cu exemplele sanatoase, presmise ale unei schimbari durabile; din toata inima sper ca si iremediabile. 🙂

      Acum, „si altii” din titlul lui Marius, se poate ca se refera si la unii ca mine, lucratori in diverse domenii mai putin curate si elevate. Am lucrat timp de multi ani cu oamenii strazii, cu drogatii, intrand in contact cu o lume imbracata mult mai provocator decat surorile noastre, dar si mult mai

      • Moromete zice:

        Sunt de acord totalmente cu prioritatea principiilor inaintea bifarii „codul vestimentar local” insa tocmai aceste principii cer o decenta mai ridicata in adunare(in Biserica, cladire) izvorata dintr-un respect pentru cei mai vechi, mai cu experientza sau mai varstnici(ca sa nu se potihneasca). Elisa vorbeste clar despre fete, femei deja botezate. Poate unele dintre ele provenite din familii crestine, pretentiile de a nu fi pricinii de poticnire crescand in acest caz.
        Tot aceste principii Biblice ne invatza ca sa mergem sa face „fapte vrednice de pocainta noastra” mai intai, si apoi avem dreptul sa cerem sa fim botezati. Si abia dupa aceea comitetul si pastorii ne boteaza. Deci este un proces, tu ai dus lucrurile in alta directie, dar cred ca erai si pe atunci berbat si stateai printre barbati in Biserica, adunare.
        Din ceea ce spune Elisa reiese un fapt la cealalta extrema decat cea prezentata de tine. Si anume ca in expunerea ei sunt femei botezate, din cor, care stau, cel mai vizibil prin natura slujirii lor, nu doar printre barbati( lateral, sau in spate) ci chiar in fatza ochilor lor. Ca nu mai vorbim de extremele, faptele grave prezentate de Marius Cruceru.

        E drept ca trebuie si pastori si un comitet puternic in Duhul si nesantajabil, care sa nu fie avuti la mana, ca sa poata impune respectul si principiile Biblice. Sau, in alte cazuri, de ce nu, respectul pentru principii poate porni de jos in sus, de la cei mai simplii dar puternici in Duh membrii.
        Dumnezeu alege de unde, prin cine si cand porneste orice lucrare, chiar si de curatare. Dar principiile raman principii si nu pot fi abandonate in vecii vecilor. Doar regulile, cultura, moda se mai schimba, dar PRINCIPIILE niciodata.

        In final, constatand ca se paseaza tot mai mult vina de la unii la altii, ma intreb,nu cumva este o problema si o vinovatie a tuturor, nu cumva trebuieste sa ne regandim toata teologia, nu cumva principiile, doctrinele de baza sau de nebaza ale Bisericilor evanghelice(Protestante) trebuiesc regandite ? Si ,la nevoie,nu trebuiesc potrivite mai bine dupa principiile Lui Dumnezeu ?
        Oare nu scoatem teologi si doctori in teorie, si tot mai putini teologi si doctori ai practicii ?
        Oare teologii din vremea lui Luther nu erau toba de teorie ?
        Oare in vremea lui Luther nu lipseau cu desavarsire teologii eficienti ai practicii ?
        cred ca da,
        Numai ca acesti teologi, ganditori abtracti ai prifunzimii, nu se nasc la vedere si in galagie.
        Ei se nasc in liniste, dar nu in calaugarie prin retragere si izolare de realitate pe la Manastiri, in indelunga rabdare, in ignoranta celorlalti fatza de ei. Acesti mari teologi, sunt mai stersi, mai urati, mai neinteresanti la inceput.
        Acolo in liniste ei pot fi echipati si pregatiti cel mai bine de catre Domnul. Acolo in liniste ei pot sesiza si „fura” adevarata meserie si lucrurile nesesizabile de catre adunarea larga a credinciosilor apasati si dezorientati.

        Dumnezeu sa se indure de noi ca sa ne luam un an sabatic sau mai multi, in care sa tacem si sa observam mai mult, in care sa avem mai multa liniste si introspectie, sa fim singuri cu noi insine, si mai multa rabdare in a deslusi cat mai bine glasul si planurile vesnice ale Domnului intregii, intregii Bibli.
        Oameni ca Marius Cruceru, Danut Manastireanu si altii asemenea, ma gandesc eu dupa capul meu, poate gresesc, ar trebui sa se dea la fund pentru o vreme, sa stea in umbra, la nevoie sa se dea chiar bolnavi, sa-mi minta superiorii, sefii cultului. Caci este mai bine, in situatiile limita( daca tot am ajuns acolo) cand nu ai de ales, sa-ti minti superiorii, sa-ti minti fariseii decat pe acesti micuti saraci, risipiti si dezorientati, pe vaduve si pe orfani.

        Uneori ma gandesc ca Paul Negrut este unul din acesti intelepti chibzuiti si rabdatori, si cu siguranta mai sunt cativa mai decat el in tara asta.
        Acestia care-s bine camuflati vor iesi la vremea hotarata de Cel de Sus si vor da marea lovitura, marea reforma nu neaparat ortodoxa ci nascuta in spatiul ortodox.
        inca se joaca
        Asa ca ii incurajez pe tinerii ambitiosi si cu ravna realmente in toata fiinta lor pentru Dumnezeu sa nu se dea batuti, sa persevereze si sa se pregateasca cat mai bine de lupta ca urmeaza … . …

        Nu am facut decat sa descopar ce mi-a pus mie Domnul pe inima.
        asa doar o parere
        la nevoie am sa sustin cu toata taria ca am glumit, in caz ca unii periculosi rai se vor apropia prea mult de ceea ce nu trebuie.

      • Moromete zice:

        inca o precizare, Dumnezeu nu mi-a dictat cuvintele, El doar mi-a pus pe inima. M-a lasat sa-mi aleg eu cuvintele, dupa cultura, limbajul, pregatirea si puterea mea.

      • Marius David zice:

        Draga MArtzian, asa cum ai intuit, postarea mea se refera si la laici, nu numai la pastori.
        Orice barbat casatorit ar trebui sa pastreze aceste reguli, dupa parerea mea.

      • Sanyi zice:

        Martzian, daca tu, eu sau surorile noastre din adunare ar trebui sa se intalneasca cu presedintele tarii, oare cum s-ar imbraca?
        Ne-am imbraca in blugi si cu camasa scoasa din pantaloni? Sau surorile noastre sar imbraca cu tot feluri de pantaloni, bluzr scurta cu buricul la vedere?
        Eu spun ca ne-am imbracat cat se poate de frumos si de decent.
        Oare Domnul domnilor si Imparatul imparatilor are o valoare atat de mica ca nu ne intereseaza imbracamintea ci lejeritatea noastra.

        • martzian zice:

          Dragul meu Sanyi, daca se intampla ca presedintele imi este si tata, atunci probabil ca ma va intalni si seara, in pijama, dupa amiezele in short, acasa imbracat mai comod… Sau tu crezi ca presedintii vorbescu cu copiii lor numai daca sunt la costum si cravata?

          In functie de contextul in care suntem, ma voi imbraca diferit, pentru Tata, care se face ca este si Regele meu, Imparatul Imparatilor. Are sens ce spun?

          Imi aduc aminte ca intr-una din zilele mele de inceput pe calea credintei, cand lucram la Bucuresti, prin canale, cu copiii strazii, am alergat intr-o zi, dupa program, sa ajung la Biserica. Eram in bermude si cu tricou larg, cu sandale de strada, dar mi-am dorit sa am partasie cu fratii si cu Dumnezeu. In plus nu mai aveam timp sa ajung acasa. Un batran posac si indignat, dintre cei care nu au alta treaba decat judecarea celorlalti, m-a abordat foarte dur. Nu a contat ca sunt nou sau ca nu stia DE CE vin asa la Casa Domnului, la sala Regatului pentru el, ACASA pentru mine, caruia i s-a spus ca Dumnezeu ne e si Tata. A fost, in ciuda varstei, arogant, chiar obraznic si numai Dumnezeu mi-a dat putere sa ii raspund cu aceeasi moneda. I-am explicat ce fac si l-am invitat sa lucreze o zi cu mine, pe strada si canale, la costum, iar apoi sa vina la Biserica… I-a fost rusine si a tacut. Si-a dat seama si ca e penibil, traind doar cu grija celorlalti. Nici nu m-a mai deranjat niciodata.

          Oameni buni, lumea din jurul vostru piere si noi ne tinem de obiceiul pamantului! E chiar asa greu? Cel mai sanatos predicator pe care il stiu (ma refer la viata traita in ascuns, pe care bine o stiu pentru ca suntem prieteni buni) nu se sfieste sa predice in tricou. Si Dumnezeu il iubeste la fel. Si lucrarea se face prin El. Si tinerii care se identifica cu el incep sa vina la biserica.

          Sunt indignat, dar mai mult trist, ca inca mai insistati pe subiectul asta… Nu ne mai referim la decenta, deja, ci la un cod vestimentar, asa cum am spus, la dogme si traditii omenesti, care tind sa dea la o parte esenta. Daca vrei sa stii cum s-a imbracat Domnul Isus, hai sa vedem impreuna si o sa te rog sa ii urmezi exemplul! Asta daca chiar insisti, desi El nu o face…

          Inchei astfel: de dragul vostru, doar pentru ca asa vreti, daca voi veni vre-odata la voi, nu vin daca nu am cravata si costum. De dragul sutelor de tineri pierduti insa, in adunarile ce ii accepta si ii primesc asa cum sunt, ma voi imbraca decent, dar ca ei!

          • Sanyi zice:

            Matrtzian, cum observ te-am suparat, te rog ca sa ma ierti.
            Nici eu nu m-am nascut la cravata si cu pixul in mana sau cu tastatura in fata, cunosc ceea ce spui, insa nu pot sa fiu de acord cu vestimentatia atat in adunare cat si pe strada a celor pe care nu le poti deosebii ca sunt copii ai Domnului sau copii ai Satanei. Ce iti spun are o importanta mare, daca ne imbracam ca lumea si ne comportam ca lumea, care este diferenta intre noi?
            Casa Domnul este Casa Domnului si nu se poate amesteca nici cu canale si nici cu stadioane. Aici am gresit noi pocaitii mult dupa ’89, in loc sa mergem in lume si sa ducem evanghelia in lume am adus lumea in adunarile noastre, ceea ce este un lucru foarte grav.
            Tu nu ai decat sa ma judeci pentru ceea ce spun, nu pot spune negrului gri si nici albului verde.

    • martzian zice:

      (scuze, am apasat enter) … dar si mult mai ofertante in domeniul imoralitatii. Fara principii sanatoase, stricte, acolo ai toate premisele sa cazi. Au fost cazuri in care am simtit atat de mult pentru una sau alta dintre beneficiarele noastre, triste si inlacrimate, mai ca imi venea sa le imbratisez pentru a face uitata durererea… Asa cum am vazut si mai sus, insa, persicolul e mare si un compromis cat de mic te poate duce in deriva.

      • Moromete zice:

        Martzian , nu stiu cat de bine o sa ma fac inteles in scris.
        Sa nu incurcam lucrurile, rezistenta in lume cu rezistanta in biserica, adunare. De acord cu tine, daca rezisti in lume, rezistenta in biserica, la ispitele din lume, e joaca de copil.
        Dar sa nu uitam ca scopul bisericii, adunarii e altul. Fratii se aduna impreuna ca sa creasca, ca sa se zideasca cat mai mult, nu doar ca sa reziste.

        Scopul in Biserica este sa CRESTEM cat mai optim , nu sa REZISTAM doar.
        Sa fac o analogie: adunarea este ca odihna, ca mancarea, ca refacerea . Si lumea ca razboiul, ca lupta, caci este realmente un teren de lupta, legea junglei mai ales in Romania.
        Asadar trebuieste sa ne refacem, sa mancam, sa ne odihnim in Domnul si sa ne zidim cat mai bine intre noi pentru a rezista mai apoi cat mai eficiant si a avea puteri afara, in lume, la ispite tari si fara numar fara numar …

        Inca ceva, parerea mea, de la mine , este ca acelasi pacat(o privire, o sarutare nelalocul ei, o atingere, etc) in lume in conditii de ispite grele nu este la fel de grav ca si acelasi pacat dar cu o sora/respectiv frate din Biserica, cu atat mai mult sa ademenesti, sa provoci si sa impingi pe altii la pacat in timpul slujbei, in adunare.

        • martzian zice:

          Uff, frate drag, inca o data: scrii ca si cand nu ai raspunde comentariilor mele, de parca ai participa la o alta conversatie si ai da raspunsurile aici… Chiar asa de greu ma fac inteles?

    • Marius David zice:

      Draga Elisa, sa nu exageram. Nu este chiar asa. La Biserica vin si femei imbracate.
      Poate ca din ce spune Viorica este ceva la care ar trebui sa meditam toti!
      Daca sintem tot timpul nemultumiti, ceva este in neregula cu pacea pe care trebuie sa o avem de la Domnul Cristos.

      • Семь Тел zice:

        da, si inca ceva … nu uitati ca biserica nu este desavirsita, ci in proces de desavirsire …k daka era desavirsita, probabil nu mai era pe pamint…
        rusii in asemenea situatii spun „это полный бред!”
        Ma intreb cine va inspira atita optimism cind totul zace in pacat?!
        Iertati-ma, poate ma exprim un pic ironic, insa nu intentionez sa-mi bat joc de nimeni…
        Totusi atitudinea aceasta este prea usoara – parerea mea.
        Pacatul se naste mai intii in minte prin gind, apoi se materializeaza. E greu sa te concentrezi la predicile de leagan…,in timp ce surorile din cor cu mari eforturi isi acopera cu mica Biblie ce n-au reusit cu jupa… mai bine-n pantaloni veneau…
        Incerc sa-mi pazesc privirea la televizor, la scoala si pe strada,…, deoarece nimic nu ma indeamna spre Dzeu. In Casa de Rugaciune si Inchinare n-ar trebui sa fie asa. Cum s-o mai consider „sora” pe cea ce ma indeamna spre pacat? Pastorul poate sa mai inchida ochii k are peste 50 sau cu sotie, dar un tinar de 14-25 de ani(virsta generala) ce sa faca? Va imaginati ca este asa usor pt ei? Aduceti-va aminte de voi cind erati la virsta asta, kiar cu toate ka n-ati vazut ce vedem noi azi! Cum sa te abtii impotriva celui mai puternic simt, daca totul in jur te indeamna spre curvie? Sunt pline adunarile de necuratie si pastorii trateaza acest lucru ca pe subiect si nu PROBLEMA. Ce pace sa aiba Alisa cind isi vede poate sotul captivat de”dragalasele modele” din biserica? … k multi barbati nu-si pot rupe ochii de la ele … sa atrageti atentia. Ca pt Domnul se imbraca ele atunci cind vin la adunare? Care duh le calauzeste? Si daca dracu le calauzeste, de ce nu spune-ti lucrurilor pe nume kiar de-acolo sus de la amvon? De ce astazi se tolereaza atit de mult pacatul? Rolul legii, reprezentata prin anumite institutii, este si de a preintimpina savirsirea de noi infractiuni. Al Bisericii care este?
        Am intilnit frati care plingeau si-si muscau degetele de ce-au facut…,totusi in slujba n-au mai putut fi repusi, ele insa si astazi se imbraca NU CA NISTE PROSTITUATE, CI CHIAR CA PROSTITUATE … si totusi nici-o biserica nu le condamna. Daca Cel care a spus „sa nu curvesti” a spus si „sa nu te imbraci ca sa fii poftita”, de ce ii condamnam doar pe cei care curvesc?
        E usor sa iei o atitudine lejera k ku ea n-ajungi la puskarie…!

        • Marius David zice:

          draga Semi, cine ne inspira atita optimism? Capul Bisericii, Cristos!
          iti inteleg supararea, dar ai si motive de bucurie si pace.
          Ia-o mai usor! Odihneste-te in Domnul. Biserica este mireasa Lui si nu o va lasa de izbeliste,
          apoi El ne-a spus ca ne va da pacea, pacea care intrece orice pricepere….
          Linisteste-ti sufletul si apoi revolta-te..

          • Семь Тел zice:

            Intr-adevar, sufletul meu este nelinistit acum, sunt dezamagit si descurajat,d/ce nu sunt multumit de starea mea. Simt nevoia dupa Dzeu si simt nevoia sa am alaturi un invatator exemplu. E usor de spus „odihneste-te in Domnul”…dar cine dintre noi mai stia astazi de Evanghelie daca si Isus le spunea la fel apostolilor si-i lasa neinvatati? Singele martirilor a fost SAMINTA EVANGHELIEI, d/ce Evangh.era vestita mai intii prin singele lor. Aceasta si insemna propovaduirea VECHII CRUCI, astazi se propovaduieste o CRUCE NOUA – „…vor amagi pe altii, si se vor amagi si pe ei insisi” si in care context se spune? „De altfel, TOTI ceice voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus, vor fi prigoniti.”
            Vad ca aveti multa pace, dar PACEA asta seamana a INDIFERENTA. Dzeu sa ma mustre si sa aiba mila de mine daca n-am dreptate !

            • Marius David zice:

              draga Semi, ia o zi de post în singurătate, cu Domnul, cu Scriptura în mînă. Izolează/te o zi întreagă undeva. Ieși cu mașina într-un loc pustiu și ia numai un creion, o faoiede de hîrtie și o bilblie, citește, citește, citește și roagă-te. Atît.
              vei veni alt om de acolo.
              uită-te o zi întreagă la Domnul și lasă-L să fie desfătarea ta.

  5. martzian zice:

    Putem lesne adapta sfaturile de mai sus si pentru alte categorii de lucratori, cum ar fi cei din domeniul social, ori pentru diferitele tipuri de profesionisti crestini – psihologi, medici, profesori, … sefi! 🙂

    Am trait cu durere experienta directa de a privi neputincios cum doi dintre pastorii, misionari in tara noastra, pe care ii respectam enorm si ii consideram, la un moment dat, exemple, au alunecat in adulter dovedit, aruncand cu noroi peste tot ceea ce a fost frumos in trecut. Lista e si mai lunga atunci cand vine vorba de alte categorii de lucratori si uneori ma intreb cum de m-am nimerit pe langa toate aceste cazuri. Lideri ai unor lucrari mari, unii cu care am lucrat direct, au sfarsit in rusine si dizgratie doar pentru ca nu au stiut ce poate ascunde o imbratisare izvorata initial din compasiune si empatie, repetata si dusa mereu la un nivel mai adanc de intimitate.

    Eu insumi lucrator cu oamenii in ultimii 12 ani, pot spune ca este nevoie ca de aer de a ne seta astfel de principii si repere personale, sufland si in iaurt ca sa nu ne frigem ca altii cu ciorba…

    Iorga spunea ca, din pacate, oamenii nu au gasit o alta cale mai buna catre adevar decat greseala, dar aici sfatul meu este sa invatam din greselile celorlalti. Caderea poate fi atat de grea incat cu greu te mai poti ridica, daca o mai poti face…

    As propune elaborarea pe viitor unui „ghid”, a unui cod deontologic extrem de practic, pentru toate categoriile de lucratori crestini implicati in lucrarea cu omul. Haideti sa dam la o parte ideea de tabu din subiectele abordate si sa tratam in modul cel mai practic si cu maxima seriozitate problema propriei curatii morale si modul in care putem elimina compromisurile ce duc in deriva.

    Draga Marius, felicitari pentru subiect…

    PS: bine ca imi iau concediu in cateva zile ca deja ma gandeam sa te rog sa o lasi mai moale cu blogul asta… Glumesc, apreciez la randu-mi „tupeul” de a aborda astfel de subiecte si sper ca ele sa se propate ca o unda de soc in toate mediile crestine.

    • Marius David zice:

      Draga Martzian, dar eu sint in concediu deja :). De asta am timp
      In fata am o piscina cu apa calduta, palmieri, soare de Florida.. dar pentru prea putine zile 🙂
      e o bucurie sa va raspund la comentarii din acest loc, dar nu se poate.
      Am participat la o conferinta misionara excelenta!
      Poate voi posta depsre asta.

      • martzian zice:

        Palmierii si o piscina cu apa calduta nu strica nimanui din cand in cand macar, mai ales daca nu ne vede nimeni „burtica paroasa”, mai ales cei care iutubizeaza… Acolo sa vezi post vizitat! 😛

        Va doresc un timp super si asteptam sa auzim detalii despre conferinta!

        • Marius David zice:

          da, am avut un timp super. M-am ferit cit am putut de camere 🙂
          Conferinta a fost extraordinara!
          Pastorul Paul Negrut a predicat in Engleza la una dintre bisericile mari din Florida, care au gazduit aceasta conferinta.

  6. iota zice:

    Un pastor varstnic vorbea pilduitor astel: „Diavolul are trei fete pe care vrea sa le marite cu pastorii: banii, mandria si femeile.”

  7. viorica zice:

    Draga Moromete ,da am fost tanara si am stiut sa ma imbrac cuvincios,am primit o educatie aleasa .Sant foarte cunoscuta si nu ma dau mare .Acest pastor avea obiceiu sa sarute surorile din biserica nu numai pe mine ,dar s-a intamplat ca eu sa fiu noua venita in biserica aceea ,si intimplator sa ne intilnim pe strada si sa raman cu gura cascata vorba romanesca .Acest om „mare „culmea ca a plecat cu probleme din biserica si transferat in alta biserica si este si astazi pastor .Biserica mea stie despre cine este vorba .

  8. viorica zice:

    Draga Elisa ai grija si freste-te sa nu cumva sa te trezesti pe dinafara Cam critici pe toata lumea ca sa iesi tu „Sfinta Elisa”.Esti nemultumita de pastorii ,de tineret,de toti din biserica ,nu este bine niciunde si nici cum .Dumnezeu si-a facut biserica din oameni de toate categoriile .Avem obligatia sa ne rugam nu sa-i critica .Imi amintesc de fiul meu cel mic ,intrase in biserica cu parul cam mare,avea 18 ani .O sora cam ca tine ,ii spune la o alta sora.Al cui mai e si vagabontul asta?Copilul a auzit si nu ia mai trebuit biserica 25 ani .Nu stai bine spiritual .Obligatia noastra este cand vedem unul iesit din comun sa ne rugam Domnului .Numai Duhul lui Dumnezeu poate schimba inima omului noi mai mult o impetrim .

    • Семь Тел zice:

      faptul ka nu a frecventat 25 ani biserica nu denota k era fara Dzeu, la fel cum si faptul ka acum merge la Biserica nu dovedeste ka este cu El.
      Stimata Viorica, dar de ce asa va indignati de parca ar fi totul in armonie si una Elisa are darul pisimismului? Ati vrea ca in mod miraculos sa se coboare un inger al lui Dzeu si sa ne spuna ka suntem inca imperfecti?! Sau poate cei care nu deosebesc binele de rau nu stau bine spiritual?

  9. martzian zice:

    Draga Moromete, te rog sa iei cate ceva din calitatile posesorului initial al numelui cu care te afisezi, macar atunci cand vine vorba de inteligenta… Si am certitudinea ca esti un om inteligent.

    Nu trebuie sa intram in polemica pentru o chestiune pentru o chestiune pe care nici nu am combatut-o. Am inteles prea bine ce a spus Elisa si nu militez deloc pentru indecenta vestimentara in adunare. Dar, de la indecenta si pana la a-i imbraca pe toti asa cum am vazut la bunici si in cartile de istorie, doar pentru ca asa ni se pare a fi „biblic” e cale lunga.

    Eu unul apreciez ca, uneori, ne grabim nejustificat in a cataloga lucrurile, obiceiurile ori realitatile din jur in „biblic” si „nebiblic”. Dovada apare atunci cand cineva ne cere sa facem proba propriilor afirmatii.

    Vorbind despre pricina de poticnire, pot sa iti spun, din experienta, ca ambele extreme sunt la fel de daunatoare! Vorbesc din perspectiva unuia care lucreaza destul de mult in afara bisericii si care ,de multe ori, isi vede munca ruinata de judecata si rigiditate, de fariseismul modern si de legalism. De aceea uneori sunt uneori prea putin tolerant cu cei care iau de la Domnul Isus doar exemplul izolat al biciului, pe care il si scot din context, abordand o intelegere personalizata. Cu cele mai bune intentii si fara intelepciunea care vine de sus, te poti trezi ca faci asemenea lui Saul inainte de intalnirea de pe drumul Damascului, anti-lucrare…

    Prefer sa nu intru deloc in partea finala a comentariului tau; probabil ca daca il recitesti vei intelege si de ce…

  10. Esential zice:

    Bai fratilor, ce va mai intepati unii pe altii…dar asa finut stiti sa o faceti…
    In legatura cu ce ati scris frate Marius, sfaturile sunt foarte bune si intelepte de altfel pentru orice crestin ce vrea sa se fereasca de curvie, alunecare in pacat…Dar nu pot sa nu spun ca la unele am si ras pe cinste. Dar sunt excelente sfaturile ramane doar sa le punem in aplicare…

  11. Debora zice:

    Cred ca sunt binevenite aceste sfaturi si de foarte mult bun simt. Nu doar pastorii ar trebui sa ia seama la ele, desi ei trebuie in mod special sa aiba grija. Uneori ma sperii cate aluzii sau glume cu tenta sexuala aud in mediul crestin. Si cred ca fratii nu-si dau seama totdeauna ca se joaca cu focul. In legatura cu imbracamintea uneori nepotrivita a femeilor, in primul rand nu reprezinta o justificare pentru cei care nutresc ganduri murdare. „Nu poti impiedica pasarile sa zboare in jurul capului tau, dar le poti impiedica sa-si cladeasca un cuib acolo”, nu? Apoi, uitam din pacate ca femeile mature din biserica trebuie sa le invete pe cele tinere. Acest lucru nu se poate realiza prin pufneli nemultumite, prin priviri ucigatoare sau prin vesnice carcoteli. Femeile tinere sau fetele vor fugi mancand pamantul cand vor vedea vreo sora asa-zis matura ca vrea sa-i traga o sapuneala usturatoare, si apoi mai e si nemultumita ca tineretul din ziua de azi nu asculta de Domnul (adica de ea). O sora matura care vrea sa o invete pe alta trebuie sa fie un exemplu de bunatate si sa emane dragoste. Ar fi bine sa se roage pentru una sau mai multe tinere si apoi sa le arate un interes sincer. O astfel de femeie va fi un magnet pentru tinere; nu vor fugi de ea, ci o vor cauta si ii vor pretui prezenta. Cred ca bisericile noastre au nevoie de asa ceva.

    • Marius David zice:

      draga Daniela, aceste sfaturi au in spate citeva istorii urite. E pacat ca nu ne gindim mai mult la aceste lucruri. Regretul tardiv nu rezolva nimic.
      De acord cu tine, un pastor care predica si face mlte aluzii sexuale are o problema grava.
      cred ca ar trebui abordata si problema imbracamintii.
      Si azi, vorbind intr-un grup de studenti, a trebuit sa numar toate scindurie din tavan.
      Din pacate a disparut obieciul la care faci referire, ucenicia intre femei, in dragoste si adevar.
      poate ca putem recupera cite ceva, incepind cu ucenicia intre femei de aceeasi virsta, ce crezi?
      pina la urma pentru ucenicie nu este nevoie de o diferenta de virsta, ci de o diferenta de maturitate

  12. rbn zice:

    7. evita sa ceri detalii extrem de intime din viata unui cuplu la sedintele de consiliere.
    8. nu asocia orice deviatie comportamentala cu frustrari sexuale sau porniri de acest gen.

  13. elisa zice:

    Draga Viorica si Debora,
    faptul ca comentez aici despre aspectul imbracamimntii nu trebuie sa va duca imediat cu gandul sa ma intepati,ca si cand as umbla cu bata dupa tinerele care se imbraca indecent. 🙂
    Am simtit putina rautate.Domnul cu voi sa fie!
    Imi spune odata un tanar: ce bine va impacati dv.cu tinerii…am avut mai multi ani studenti crestini in gazda la Brasov,mi-s dragi si nu ma port cu ei ca si „baba Cloanta” . 🙂
    Prezentam doar acest aspect,noi trebuie sa fim o piedica in calea sricaciunii si nu sa o generam.
    Astazi spunea pastorul ca imediat esti acuzat de legalism,daca vrei sa -i inveti pe frati ceea ce spune Domnul Isus,mai spunea ca desi predica mereu dsepre cum trebuie sa ne ducem viata,cei ce asculta
    nu vor nicidecum sa se schimbe,ca si cand nu ai spus nimic,fiecare facand doar ceea ce crede el si ca chiar a discutat cu celalat pastor acest aspect.(Danut Vrancila)
    Prezentam o stare de lucruri care ar trebui sa ne doara,mai spuneam ca trebuie sa ne pese si de tinere,de sufletul lor si de cei care se poticnesc.
    Draga Viorica multumesc,dar nu-mi purta de grija ca o sa raman singura . 🙂
    Are grija Domnul,nu te ingrijora,stiu de ceva vreme ca iti place mereu sa ma contrazici . :_
    Trebuie sa asculte de Domnul tinerele Doina,nu de mine..oricum nu le-as invata ceva rau,daca as fi solicitata.
    Frate Marius..nu ati fost atent poate,nu am spus ca toate se imbraca -dezbracat!
    ar fi catastrofa . 🙂
    Moromete,imi place cum pui problema si ca Domnul ti-a aratat deslusit lucrurile.
    Tot ce am spus am spus cu durere!
    Ar trebui sa ne doara pe toti!
    Mai ales pe cei care sunt parinti crestini! . 😦
    Pentru ca in fond este vorba de ceva atat de important:Viata Vesnica!
    Domnul sa ne ajute pe toti la largirea Imparatiei Lui!

  14. andyschoger zice:

    Cele patru ispite ale păstorului:
    – Lăudăroşia
    – Lascivitatea
    – Lăcomia
    – Lenevia

    de Don Graham
    in Engleză era:
    – Self
    – Sex
    – Silver
    – Sloth

  15. elisa zice:

    Viorica..”sfanta Elisa” este un gand de la Domnul?
    Batjocura vine de acolo ca ai citit printre randuri ca ma cred mai buna?.
    Oricum multumesc,Domnul sa te binecuvanteze!
    Recitind am vazut mai clar ce vrei sa spui.
    Chiar toti care au scris aici despre pastori
    au scris ca se cred „sfintii zilei”?
    Credeam ca ai avut timp sa constati ca de la o vreme nu am mai comentat ceea ce ai scris,vazand ca ai o atitudine de superioritate .Domnul sa-ti dea ce are El mai bun,sa nu fii asa de rea ca mine.
    Totusi cred ca Domnul ma va face prin mila Lui o sfanta cum tu zici. 🙂

  16. Adrian zice:

    Sfaturi asemanatoare (in forma) le-am primit candva de la mama mea (practicanta, pe atunci, a unei forme de ortodoxie populara). Motiv pentru care ai mei nu m-au dus niciodata la mare iar programul de vizionare la TV era foarte restrictionat (si stim cat de restrictionat era el din start de catre Ceausescu!). Tatal meu (4 clase si alea facute la oi), atunci cand am incercat sa-l conving sa ma lase sa vad ecranizarea dupa Odiseea mi-a spus: „Exista o carte cu ce e in filmul asta?”, „Da”, i-am raspuns, „Atunci ia banii astia si du-te de o cumpara si citeste-o! Sa mi-o povestesti si mie!”
    Nu am avut voie sa beau alcool cat am fost acasa la parinti. Intotdeauna am avut o ora limita de venit acasa dupa care, daca intarziam, iesea scandal.
    Nu aveam voie sa stau seara de vorba cu o fata fara sa fie un al treilea.
    In armata si in primul an de facultate am calcat peste toate aceste invataturi, „gustand” din toate fructele interzise. Intr-o zi, dupa ce terminasem de citit ‘Etica’ lui Spinoza, am analizat rational, scriidu-le pe hartie, toate invataturile parintesti. Am ajuns la concluzia ca sunt de bun simt si conforme cu ordinea lucrurilor („necesitatea inteleasa”, vorba lui Spinoza).
    Apoi, am cunoscut Evanghelia si am descoperit ca ce ma invatau parintii mei tinea nu numai de o ordine morala comportamentala ci si de o ordine fiintiala.
    Toate sfaturile pe care le-ati prezentat aici sunt de un firesc si bun simt la puterea n! Ar trebui sa le invatam pe de rost, pentru sanatatea noastra relationala!

    • Marius David zice:

      Foarte interesant ce spui, Adrian,
      era un fel de bun simt natural izvorit din educatia de acasa e la la tara a multor romani,
      Ce pacat ca acest spirit este pe cale de disparitie…
      totusi mai este ceva speranta…
      ferice de tine ca ai avut astfel de parinti

  17. Debora zice:

    Draga Elisa, cand am scris acele lucruri legate de ucenicia intre femei (o „durere” mai veche a mea) nu te aveam in vedere pe tine, ci pe unele surori de la noi din biserica (stiu, asta nu ma face mai putin vinovata:). Si ma gandeam, de asemenea, la fiica mea, o oita mai nazdravana, care dispare repede daca cineva o scutura mai tare. De aceea am scris asa. Pe tine te stiu doar de pe internet, dar cred ca ai scris cu durere ce ai scris, sunt convinsa ca iti pasa. Si eu am scris la fel, si cred ca si Viorica. Dea Domnul sa avem cu totii parte de bunatatea si indurarea Lui! Sper sa intre comentariul (scriu de la serviciu, unde am alt IP):}

  18. vio zice:

    sanyi,
    iti dau dreptate,mai exista un comportament care mie imi ridica tensiunea.De mult l-am avut in gand dar a venit momentul sa-mi vars oful.Va rog sa ma contraziceti sau sa-mi dati dreptate.Am avut chiar confruntari de idei cu unele surori.
    E vorba de atitudinea cu care stam in biserica,mestecam guma sau dam bomboane copiilor.E un lu8cru pe care nu-l suport.Mise pare ca e o atitudine care pur si simplu Il sfideaza pe Dumnezeu.Am si eu copii si nu le duc dulciuri la biserica dar primesc si ei de la surori ,stiu ca le ofera din dragoste dar…nu-mi convine.

    • Marius David zice:

      de acord, si din perspectiva pastorului de la amvon este deranjant sa vezi pe unii rumegind la nesfirsit, ai impresia ca le sint gindurila in alta parte.
      am discutat de mai multe ori cu membri din biserica noastra, pentu ca am gasit guma lipita pe banci si situatia s-a imbunatatit substantial

  19. vio zice:

    MARTZIAN,
    daca ti-ar fi tata presedintele , cu-atat mai mult l-ai onora in fata lumii si ti-ai permite ,mult mai putine lucruri…

  20. martzian zice:

    Nu trebuie sa se simta nimeni prost, este o realitate dovedita. Imaginea tatalui difera de la unul la altul. 😀 Fiecare dupa cum a fost crescut.

    Nu stiti cum m-as imbraca de fata cu tata, nu aveti de unde, dar va invit sa va uitati cum se imbraca copiii presedintilor, in general. Nimeni nu se simte deranjat de hainutele lor sport, mai ales tata, atata timp cat sunt decente. Iar o data pe an, la o receptie, da, se imbraca de gala.

    Respect opiniile voastre legate de vestimentatie, atata timp cat nu ingradesc pe nimeni si nu aveti pretentia ca generatia „in blugi” a cazut din har din cauza ca nu poata stofa si batic… 🙂 Mai mult, obisnuiesc sa mai port costumul uneori, desi, recunosc faptul ca nu ma deranjeaza imbracamintea sport, nici macar pe mine!

    Nu vi se pare insa ca e cam departe in deriva discutia noastra, atata timp cat subiectul se refera la curatenia morala a slujitorilor? Si mai ales, nu vi se pare anormal sa identificam probleme care sunt mai mereu la altii? Ne intoarcem la viata traita in ascuns si la cel care ar avea tupeul sa arunce primul piatra.

  21. elisa zice:

    Martzian,
    cred ca nu e bine ca „ne certam”,fiecare avem mult de strabatut pana la desavarsire,sa dea Domnul sa o facem cu dragoste.
    Mai nou aici nu poti spune nimic,ca esti imediat etichetat dupa cele ce spui.Daca fr.Marius ar fi pe ring,nu ar mai fi tot felul de injectari cu venin,pe care el insusi nu -si permite sa le faca,dupa cum ati observat.
    Rolul acestui blog este sa ne ajutam.Problema inchinarii este o problema de bun simt,zicea cineva,asa este!
    Nu poti mesteca lesinat guma in Casa lui Dumnezeu(descalata-te caci este un loc sfant)si sa le aduci copiilor dulciuri,trebuie sa-i inveti de foarte micuti ce se face acolo unde sunt;doar nu mor de foame doua ore. 🙂
    Si fiul meu a lucrat cu copii din canale,dar si pe ei i-a nvatat respectul fata de Casa lui Dumnezeu.
    Daca ne mai gandim ca suntem si dorim sa fim Templul Duhului Sfant,atunci…

    Ar fi bine sa ne ajunga labutele in jos doar,atunci cand nu suntem de acord,eu cand vad ca am multe,ma bucur,inseamna ca omul a luat aminte…chiar de nu-i place. 🙂
    poate macar mai tarziu rumega la ceea ce e de bun simt,iar de ceea ce amgresit ma iarta.
    Multa pace sa ne dea Domnul si sa ne mustram unii pe altii in dragoste,nu numindu-ne in zeflemea sfinti.

  22. Emilia zice:

    Pastorii inainte de toate sunt si ei oameni in carne si oase.Numai Domnul Isus a fost ispitit in toate fara sa pacatuiasca.Dar nu este de mirare ca unii pastori isi intorc capul in dreapta sau stinga cind au unele neveste care sub forma de asa zisa „umilite si modeste ca sunt neveste de pastori si sa le vada lumea cit sunt de modeste” se imbraca de parca ar fi niste spalatorese,iar barbatii lor (vedete internationale ale anvonului,si care arata destul de bine)se duc in misiune si evanghelizari asa de aranjati ca parca ar fi petitori, iar cu nevasta ca o spalatoreasa. Nevestelor de pastori, aranjativa si voi putin ca nu este cadere din har.Luati exemplu sorei noastre Ruth Graham care si-a pastrat silueta chear dupa ce a avut cred ca vreo cinci copii,era foarte cocheta tot timpul cind aparea in public si mai ales cu sotul ei vestitul Billy Graham.Foarte eleganta dar totusi cu modestie, nu ii lipsea margeluta de perle de la git si putin fard pe fata.Doamna Graham a fost intradevar o doamna,iar barbatul ei a fost indragostit de ea si numai de ea.(a scris despre asta intr-o carte).Care spuneti ca nu e asa va inselati pe voi. La orice barbat pastor sau nu,se mindreste cu o nevasta aranjata linga el.Daca nu, sint destule surioare prin biserici sa-i faca sa-si intoarca capul.Trist dar ADEVARAT.

    • Marius David zice:

      Emilia, multumim pentru intelegere 🙂
      Spune-mi, te rog, ai mai intrat alta data ca Flautul fermecat? Ip/ul este asemanator,dar nu identic, vad in adresa ta ceva cu flute.
      Interesanta perspectiva ta.
      Cred ca s-a produs o inversiune, in literatura biblica, mai ales in cntarea cintarilor vedem ca femeia se gateste LA INTRAREA IN CASA, se face atragatoare pentru barbatul ei, si se uriteste LA IESIREA DIN CASA.
      la noi este tocmai invers.
      la iesirea din casa, pentru alti ochi, femeile noastre se gatesc, dar prin casa stau balcize si laliie, cu Irinuca caprareasa din povestea lui Creanga,
      noi am incercat in casa noastra sa inversam acest tipar lumesc,
      de asta lmea de pe aici se mira de ce sotia mea nu foloseste deloc make-up si isi acopera capul in biserica.
      Pe aici a fost un fel de extraterestra. 🙂
      Si eu am avut grija in timp sa ma uritesc. Mi-a reusit extrem de bine.
      Nu mai reprezint o amenintatre pentru nimeni 🙂
      Crede-ma, sotia mea trebuie sa depuna destul de mult efort sa nu atraga privirile.

      • Moromete zice:

        Sunt de acord cu marius in privinta aceasta. Desi mai ales prietenii si barbatii din lume sunt mandri( afirma, dar se si vede pe ei) cand femeile lor sunt admirate si poftite de catre altii. Cand sunt poftite e grav, admirate merge.
        Eu unul atunci ma simt bine cand femeia mea nu atrage. Caci cine are dovezi proprii, de acasa, despre ceea ce poate si despre farmecul neveste-si, nu mai are nevoie de confirmarea publica a altora, fie verbalizata, din priviri sau alte limbaje.
        Este de dorit ca in public, adunare, etc femeile sa tinda spre o tinuta smerita; as spune sa se identifice, sa se piarda cat mai bine printre vaduve si orfani.

        Dar depinde de fiecare ce urmarim, dupa puteri si luminare din partea Celui ce da cu mana larga celor care cer din toata inima.

  23. martzian zice:

    Eu aleg sa ma retrag din discutie, daca asta se intelege. Vreau doar sa va rog sa va uitati cu atentie in jur, daca sunteti la fel de rigizi si cu cei din biserica sau cu tinerii vostri: puteti face mult rau… Imi cer scuze daca am ofensat pe cineva.

    • Moromete zice:

      martzian,
      imi cer iertare ca nu am citit destul de atent si nu am inteles comentariile tale din ultimele 2 zile. Dar anumite idei zise de tine cred ca le-am inteles si sunt de acord cu ele . E clar ca experientza ta practica din lucrare este mai mult decat graitoare. Si te si exprimi si scri mai bine ca mine.

      Insa eu vreau ca oamenii sa tina cont si de faptul ca moda, obiceiurile trec, se schimba, peste 5 ani cine stie ce moda o sa avem. Toti cu baticuri, glumesc. Fie ele mode babesti, taranesti fie tineresti, teribiliste.
      Vreau sa privim si global, in viitor si sa tinem cont ca daca ISLAMISMUL va cadea, ca si comunismul sau diferit, poate in maxim 5-10 ani, toata atentia, moda si cultura misionara evanhelica se va indrepta intr-acolo.
      Si, asadar, daca o sa avem alta moda, de ce sa ne prinda nepregatiti ? Eu vreau sa risc cat mai putin. Imi place sa fiu omul cel mai bine pozitionat. De aceea in zilele de astazi, zile tulburi, nu ma grabesc sa intorc de tot spatele ortodoxiei si sa ma lipesc total de protestanti.

    • pety zice:

      Puterea (a se citi opinia) celor multi induce sentimente false de nevinovatie atunci cand ideile diverg. Eu unul sunt in asentimentul tau, fara sa ma simt vinovat si tot cu ganduri bune ca si tine 🙂

      • pety zice:

        erata:
        Puterea (a se citi opinia) celor multi induce sentimente false de vinovatie atunci cand ideile diverg.

        Martzian, judecata ta imi pare limpede si in acord cu spiritul misionar al apostolului Pavel, care era preocupat de om, fara a leza principiile Domnului.

  24. Sanyi zice:

    Martzian, cred ca nu este cazul ca sa te superi, daca cineva nu este de acord cu ceea ce crezi tu, nu inseamna ca nu sunt si dintre cei care iti dau dreptate.
    Faci ca si copii cand se supara „imi iau jucaria si maduc acasa”, cred ca esti om care nu te dai batut de la o adiere usoara de vant.

    • Marius David zice:

      draga SAnyi si Martzian, sint situatii in care nu se poate continua o discutie,
      nu cred ca este cazul acum, dar nu putem generaliza.
      sint discutii in care intr-adevar, cel mai bun pas este sa ne retragem. Eu am acces intermitent la internet.
      Ma voi uita in urma sa vad care sint acele comentarii in care s-a sarit pirleazaul.

    • martzian zice:

      Sanyi, nu m-am suparat, am expus mai sus cateva motive pentru care m-am aprins. Cele mai multe izvorasc din durerea de a vedea ca bisericile noastre isi gonesc, unul cate unul, tinerii din mijlocul lor. Nu vreau sa generalizez, e drept ca nu chiar toate, dar din pacate sunt mult prea multi care se pierd din motivele evocate. Sau ca suntem tot mai inchisi la cei din afara. La ultima adunare generala ai nostri se plangeau ca mai putin de 1% din membrii nou botezati sunt din afara, din „lume”, cei mai multi provenind din familii. Nu ma mir ca se intampla, ma mira incapatanarea noastra de a nu accepta ca lucrurile pot fi facute diferit, intr-o lume care difera mult de trecutul apropiat sau indepartat, aflata intr-o continua schimbare, fara a incalca cu nimic principiile Scripturii, care ne ghideaza viata. De dragul ACSTOR „micuti” nimeni nu este gata sa schimbe nimic, ci o facem de dragul carcotasilor nematurizati, desi a aparut parul alb si nu le mai sta bine sa se comporte astfel…

      Fac apel la intelepciune in ceea ce ii priveste pe oamenii astia, care au nevoie disperata de a fi abordati, de a afla vestea buna si de a intra intr-un proces de ucenicie. Duritatea noastra ii sperie si nu indica dragoste. Controlul nejustifcat si, of, lipsa exemplului personal nu numai in imbracaminte ci in toate domeniile vietii, ii determina sa bata pe la alte usi.

      Sa nu fiu inteles gresit. Personal, de dragul fratilor mei, la care nu mereu varsta da garantia maturitatii, aleg sa respect „obiceiul pamantului” pe oriunde merg. Asa ca nu se pune problema ca as intra de pe o pozitie de Gigi Contra…

      Imi cer scuze daca am exagerat, incarcand emotional mai mult comentariile.

  25. elisa zice:

    Martzian,
    ….asa ne mai smerim si noi putin,sper ca nu eu te-am suparat,doar „ne cunoastem mai demult” cand discutam
    fara ironie sau suparare . 🙂
    pe blogul tau.
    Frate Marius,Natalia este atat de smerita,dar Domnul a facut-o si frumoasa in mod deosebit,dar cred ca nu ar trebui sa va mai hraneasca atat de bine . 🙂

    • martzian zice:

      Draga Elisa,

      De prea multa smerenie nu se poate plange nimeni, eu personal am nevoie cu carul, iar in ultima vreme lectiile pe care Tata mi le da sunt super folositoare in acest sens.

      Inca o data, nu sunt asa suparacios, va apreciez pentru ca, indiferent de faptul ca avem si opinii diferite, sunteti oameni ai lui Dumnezeu, fratii de-ai mei ;), in plus bine intentionati si asta poate face diferenta in orice situatie.

      E drept, discutam in trecut, ce pacat ca tema e aceeasi. Am senzatia ca putem trece si la alte subiecte, importante pentru propria viata spirituala.

      Frate Marius, daca sotia gateste bine si aveti nevoie de ajutor, nu uitati sa ne apelati. Pentru ce altceva sunt buni prietenii?

  26. Cristi B, zice:

    Iar un subiect care incita la comentarii. Face si acesta parte din categoria subiecteleor mult prea ocolite si din cauza asta, acum cand fr. Marius il pune pe taraba, ne inghesuim cu totii sa comentam.
    Cind am auzit si eu de intimplarile cu pastori care au calcat strimb, si la noi si in State, mi-a fost f. greu sa inteleg ce se intimpla. Cum e posibil ca un om care lucreaza cu evanghelia zi de zi si ceas de ceas sa faca astfel de pacate ingrozitoare? Am inteles atunci de ce spune sf. pavel ca se poarta aspru cu trupul lui ca sa nu fie lepadat el, care a invatat pe altii.
    Vad ca am ajuns prea repede cu discutia la cum se imbraca sau se poarta femeile, si am sarit peste cum ar trebui sa fie slujitorul lui Hristos ca sa nu cada in ispita.
    Cred ca pastorul este ispitit la mindrie. Trebuie sa stie sa lupte cu celebritatea care aduce mindria. Odata instalata, mindria face loc si altor tentatii in sufletul lui. Celebritatea il face sa nesocoteasca si familia si apar rupturi si instrainare in relatia cu sotia. Ajuns celebru, el este preocupat tot mai mult de cum arata in public. Unii predicatori par mai degraba niste vedete tv. decat oameni ai lui Hristos. Nu spun ca ar trebui sa fie prost imbracati, dar mai cu masura.

    • Marius David zice:

      Cristi B. este foarte simplu ce se intimpla. Sint explicatii biologice pentru asta… De ce cad pastorii? Exact din motivul pentru care cad si alti barbati: pentru ca exista posibilitatea.
      Sintem fiinte libere.
      restul sint detalii care necesita o analiza mult mai complexa.
      Fiecare caz este diferit.
      sint pastori tineri care cad, din alte motive decit cei la 50 de ani, spre exemplu, unii se uita dupa tinere, altul fuge cu organista, etc., altul fuge cu dirijorul de cor… sau cu liderul de tineret, altul sta ascuns in homosexualitate, ca Roy Clemens pentru zeci de ani.
      problema este complexa.
      Oricum, sfatul meu pentru domnisoare si doamne este sa se pazeasca de spilcuitii curtenitori, care le tin prea mult mina in mina lor, care le fac complimente in cascada, si se infoaie ca niste curcani de ograda cind vad fuste imprejur.
      Imediat imi dau seama cind un confrate intra in modul CURTE/FLIRT cind aude voci din registrul alto-sopran.
      Fereasca Dumnezeu!

  27. adi zice:

    Imi cer scuze daca par bagator de seama dupa toata discutia asta.
    Va marturisesc ca am citit cu toata atentia si articolul si comentariile dar am observat ca incet incet v-ati sustras tiptil de la esenta celor discutate in articol si v-ati indreptat spre vesnicile graunte nesfaramate ale discutiilor despre imbracaminte si atitudini la biserica.
    Eu am un principiu dupa care ma ghidezi si in imbracaminte si in atitudinea in Biserica.
    Imi spun asa: „Isus acum e cu mine, si poate azi chiar vrea sa avem o discutie intre patru ochi. Ce sa fac sa nu-mi fie rusine cand ma intalnesc cu El?”
    Cand imi dau mie insumi raspunsul la aceasta intrebare, gasesc totdeauna solutia la problemele de mai sus.
    Esenta de la care v-ati abatut este urmatoarea:
    Este o curvie la nivelul gandului, sau a imaginatiei, care cateodata cand devine mult prea efervescenta in mintea celui atins de aceasta meteahna il impinge la aceste gesturi „nevinovate” despre care se vorbea in articol.
    La altii ramane bine camuflata sub hainele care cica sunt smerite si care dau respectivului crestin aliura de crestin conservator.
    Stit dvs…”Orcine se uita la o femeie ca sa o pofteasca, a si pacatuit cu ea in inima lui”, adica la nivelul mintii.
    Repede cititorii s-au rasucit pe calcaie de la privelistea hidoasa a acestor lucruri pe care aproape ca nu vrem sa le acceptam ca exista si s-au indreptat catre vesnicile vorbarii despre teme care nu vor disparea niciodata.
    In ceea ce priveste imbracamintea sau anumite practici, cum ar fi mersul la piscina, sau bautul cafelei sau multe altele, Biserica a fost ultimul vagon in trenul care reprezinta evolutia societatii.
    Si asa vom fi tot timpul, sau cel putin pana in ziua cand vom invata ca atunci cand apare o chestiune noua care framanta omenirea, cum ar fi genetica, fertilizarea artificiala, particula lui Dumnezeu, si insiruirea de subiecte contemporane ar putea continua, va trebui sa avem pozitii clare, exprimate limpede, echilibrate, de bun simt, si care sa nu frizeze ridicolul.
    Aceasta incetineala a noastra se datoreaza si faptului ca Biserica nu a fost obisnuita sa raspunda atator provocari care se arata in zilele noastre intr-un ritm ametitor.
    Biserica isi limpezeste pozitia in secole de istorie, iar in secolul 20 s-a scris atta istorie cat nu s-a scris in celelalte 19 secole din era noastra.
    Deci e greu sa tii pasul cu atatea schimbari.
    Tocmai cand te obisnuisesi cu una iata ca vine alta, care va suscita tot atata viu interes si poate mai multa zbatere sau dezbatere.
    Acum cateva decenii parintii sau bunicii nostri nu acceptau costumele nemtesti, adica cele ce le purtam noi azi cu rever si intarituri. Erau acceptati numai itarii si imbracamintea autohtona. Ce sa mai vorbim de ceasul de mana sau batista cu mai multe culori.
    Astazi nu mai este nimeni de parere ca vreunul din obiectele de uz personal incriminate mai sus ar scoate pe cineva din rai.
    Insa la ordinea zilei au aparut alte subiecte care le-au luat locul.
    Pana acum vreo 10 ani in urma era vorba despre a purta sau nu cravata, sau dupa revolutie, cine isi facea firma si se privatiza era fiul Mamonei.
    Vedeti dvs? Toate aceste discutii zadarnice sunt pistoale cu apa pe care Diavolul ni le pune in mana, si cu care ne arata cum sa ne impuscam unii pe altii.
    Iar o multime din noi care nu putem intelege sfintenia dincolo de ceea ce izbeste ochiul, ne mai umplem aceste pistoale si cu benzina.
    Si e gata dezastrul.
    Esenta scapata despre care vorbeam mai devreme, sta tocmai in curatia gandurilor.
    Aici e marea lupta…Problema nu este ce vedem cu ochii.
    Ci odata ce am vazut ceva cu ochii ce loc ii facem in minte acelui lucru?
    N-ati vazut oameni care merg pe strada si sunt asa de ingandurati ca trec pe langa propriile rude si nu ii vad?
    Si asta nu pentru ca au probleme de vedere ci pentru ca sunt cufundati in gandurile lor.
    Daca ne-am cufunda si rascufunda in ganduri curate am putea sa mergem pe jos pe langa toata Coasta de Azur fara sa vedem vreun sutien lipsa care sa stimuleze imaginatia.
    Dar suntem goi si moara mintii noastre macina vant, iar cine seamana vant va culege furtuna.
    Sa nu credeti ca sunt vreun promotor al vreunei filosofii asiatice de gen „controleaza-ti mintea” sau altceva de genul acesta.
    Dar am gasit in Scriptura cateva locuri care fac referire clara la anumite ganduri pe care le avea Isus in mintea Sa si astea ar trebui sa ne motorizeze si pe noi.
    Unul din ele este scris in Filipeni 2:4-5.
    Eu nu pot rupe aceste doua versete unul de celalalt, si daca ar fi fost sa imi fi incredintat mie treaba aceia cu impartirea pe versete a Bibliei, aceste doua fraze le-as fi pus in acelasi verset.
    Ca tema de casa, sau ca prim exercitiu de umplere a mintii cu lucruri sfinte puteti cauta celelalte locuri unde se face referire la lucrurile la care se gandea Isus, si in a doua parte sa incercati sa gasiti in cuvintele lui Isus rostite si scrise in Scriptura gandurile care l-au motivat sa vorbeasca ce a vorbit.
    Dar asta inseamna sa fim gata sa dam la o parte orice izvodire a mintii, adica acele lucruri despre care noi suntem convinsi ca asa si numai asa trebuie sa fie, si sa facem orice gand rob ascultarii de Hristos.
    Judecata finala nu va fi facuta cu centimetru pentru masurarea lungimii parului la barbat sau a fustei la femei, ci dupa lucrurile ascunse ale inimii.
    Si cine nu cade in inima lui are putere, are indrazneala, si nu mai poate fi judecat.
    Aceasta curatire a gandurilor din mintea noastra trebuie sa aiba loc continuu pana vom putea spune ca Pavel odinioara:
    „Caci eu nu mai gasesc nimic de judecat in mine insumi”.
    Atunci suntem cu adevarat duhovnicesti, iar despre omul duhovnicesc ni se spune ca el insusi poate sa judece toate lucrurile duhovniceste, ba mai mult, el nu poate fi judecat.
    De ce? Pentru ca a invatat un mod de a judeca {rationa} ca Isus.
    E fals sa ma prezint ca mare judecator al vinovatiilor altora, in vreme ce ale mele ma trag in jos ca o piatra de moara.
    Inseamna ca sunt vrednic sa fiu mustrat de Isus cu cuvintele:
    „Fatarnicule! Scoate mai intai barna din ochiul tau si vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau”.
    Suntem maestrii de fineturi, si stim sa scoatem foarte atent paisoare, dar barnele sunt mult prea grele sa fie urnite.
    Oare nu traim noi asta?
    Eu tarziu am invatat sa imi scot barnele din ochi, dar pe masura ce le scoteam am observat ca deveneam mult mai intelegator cu fratii, mai ales cu cei slabi, am inceput sa dobandesc rabdare, si virulenta mea chiar si in vorbire a inceput sa scada.
    Ia faceti un mic studiu de piata…Observati pe cei mai virulenti osanditori, si o sa ajungeti la concluzia ca cu cat e mai virulent, cu atat sunt mai multe si mai mari barnele lui.
    Trebuie sa fim osanditori ai pacatului si a obiceiurilor proaste si/sau pacatoase, dar nu ai oamenilor, iar daca fac imprudenta sa osandesc in public un pacat despre care toata adunarea stie ca apartine numai lui x frate, deja mi-am si adunat o comoara de urgie…
    Apoi daca vom avea abundenta de ganduri sfinte vom avea belsug de fapte sfinte, iar imbracarea si purtarea vor fi fost de mult indreptate deoarece vor decurge dintr-o minte schimbata. Parca asta inseamna metanoia…Nu?

    • Marius David zice:

      draga Adi, bun venit aici, sper sa am timp sa citesc comentariul tau cuvint cu cuvint,

      da stiu ca ai avut dopul pus multa vreme… ti-ai dat oful…
      ai grija sa nu judeci pe altii pentru ca isi varsa naduful si tu sa faci la fel.

      cu drag.
      mc

    • gelu b zice:

      „Daca ne-am cufunda si rascufunda in ganduri curate am putea sa mergem pe jos pe langa toata Coasta de Azur fara sa vedem vreun sutien lipsa care sa stimuleze imaginatia”.
      Draga ,Adi,barbat fiind,sint curios sa aflu daca ai facut ,tu,vreodata acest experiment,si cam cu ce ginduri curate i-ti umpleai tu mintea in acele momente.
      In aceeasi ordine de idei,oum intelegi tu,2 TIM 2v22.
      Multumesc.
      gelu

  28. vio zice:

    Draga Matzian, nu m-am referit la relatia cu tata, El ne primeste cum suntem noi, nu imbracamintea ne face placuti Lui, ci atitudinea inimii.Aici e problema, Domnul vede intentiile si oamenii vad…faplele…
    Pur si siplu de dragul „acelor micuti” care au un cuget mai slab…pe care ii facem sa pacatuiasca, barfindu-ne,(in loc sa vorbeasca despre Domnul, vorbesc despre noi) si chiar de ochii lumii…evitand comentarii de genul…”uite pocaitul(a)…
    Nu ne putem permite sa avem o tinuta decenta in biserica, si sa umblam dezbracati pe strada.
    Nu ma refer la blugi,sau la alte vestimentatii… ci pur si simplu la decenta si la nunta si pe strada si in biserica.
    Daca am fi discutat fata-n fata, altfel ar arata discutiile (poate).Uneori scrisul e mai dur decat cuvintele rostite…

    • martzian zice:

      Vedeti cum imi ridicati mingea la fileu? Mai ales ca am ales sa tac pentru a nu perpetua o discutie in care clar nu vom ajunge la un rezultat diferit… 🙂

      Nu, nu m-am suparat, sunt doar mai indignat uneori, si nu pe voi, dragii mei (chiar va multumesc pentru bunatate si pentru ca la aparenta unui conflict ati indulcit tonul de dragul pacii). Ideea e ca va pot face cunostinta cu „n” cazuri concrete, tineri la inceput pe calea credintei, care s-au pierdut din cauza dogmelor impuse cu sila, genul de atitudine care, odata nejustificata biblic, lasa in urma doar „asa vreau eu, asa cred eu, noi stim cel mai bine”… Nu mai spun ca multi dintre cei care se ingrijesc pe sub ochelari de bunastarea spirituala a celorlalti nu dubleaza asta cu o viata personala care sa justifice macar indignarea. Nu spun ca este cazul nimanui de aici si imi doresc sa nu fie.

      „Micutii” de care vorbesti sunt imbracati in blugi, ne place sau nu, si nu se regasesc mereu intr-un mod ultraconservator de a se imbraca. Am cunoscut fete care nu veneau la Biserica doar pentru ca se temeau ca vor fi fortate sa se imbrace astfel, punandu-se in situatia de a fi izolate social. Le-am trimis la biserici unde sunt acceptate asa cum sunt si oamenii sunt relaxati, asa ca au ramas acolo. Dumnezeu lucreaza in viata lor, mai mult, duc vestea buna si la altii! Roadele dupa care Biblia spune ca se cunosc oamenii sunt exceptionale. Ce sa intelegem? Sunt multe alte cazuri similare, legate de subiecte ce tin de norme si traditii in alte domenii, totusi cu efecte similare.

  29. michael zice:

    avem tendinta, mai toti, sa judecam aspru pastorii. sa nu uitam ca atacurile diavolului la adresa lor sunt mult mai intense decat in cazul nostru, simpli enoriasi (mai ales daca nu suntem implicati in nici o lucrare)

    pe de alta parte, pastorii ar trebui sa constientizeze faptul ca, odata intrati in lucrare, ei incep de fapt un razboi spiritual cu fortele intunericului si sunt extrem de expusi, mai ales daca nu se imbraca cu toata armatura pusa de Dumnezeu la dispozitia lor. si da, sunt de acord, primul mare pericol este MANDRIA! mandria merge cu siguranta inaintea caderii, indiferent in ce domeniu isi face simtita prezenta. cunosc oameni (pastori) cu o pregatire exceptionala din punct de vedere teologic, dar care si`au distrus familiile, pentru ca singurul lucru din viata lor care conta cu adevarat era sa exceleze in acel domeniu (cel teologic)si era tare mandru de asta.

  30. Esential zice:

    Frate Marius cum as putea lua legatura cu dumneavoastra..??? Stiu ca sunteti in SUA dar daca ma puteti ajuta cu o adresa de email mai curenta a dumneavoastra….va rog, si multumesc mult…

  31. viorica zice:

    Era un pastor Calimarea multi din cei mai in virsta il cunoasteti ,omul acesta era socotit al doilea dupa Ap.Pavel asa de destept era .A trait in pacat 15 ani ani fara ca cineva sa-l stie .Avea acasa o familie cu 7 copii o sotie foarte credinciosa pe care o tinea numai de sluga .Saraca imi aduc aminte cum il striga”dulcica”.Poveste e lunga dar pe scurt sa va spun cat Dumnezeu a avut rabdare cu acest om sa se pocaiasca .A fost in casa mea cand a marturisit pacatul , a fost obligat sa o ia pe sotia lui ,dar nu a iubi-o el a iubit pe alta din Braila o inginera .Acesta persoana canta asa de frumos cand venea in vizita in biserica noastra dar pana la urma a murit de cancer Domnul i-a luat-o din cale . .Predicatorului i-a murit doi copii in accident ,una bolnava ,cu toate astea nu s-a mai pocait ,nu a considerat ca a facut un lucru rau ,practica bigamia .A facut de ras pe toti pocaitii din tara ,dat pe la ziare si reviste . Familia imprastiata in lume de rusine .Fratilor pastorii, fiti atenti cu viata voastra nu va jucati cu focul ,iubti-va nevestele asa cum vi le-a dat Dumnezeu ,cum scrie intr-un proverb ;Iubeste-ti nevasta tineretii tale”.Iar voi nevestelor faceti-le cinste barbatilor vostri si purta-va cu dragoste cu ei ,e mare lucru ,e intelept .

  32. martzian zice:

    se pare ca am tacut destul 😀

  33. Esential zice:

    Frate Marius cum as putea lua legatura cu dumneavoastra..??? Stiu ca sunteti in SUA dar daca ma puteti ajuta cu o adresa de email mai curenta a dumneavoastra…va rog, si multumesc mult….

  34. elisa zice:

    Te as putea ajuta,spunandu-i asta pe privat,daca vrei spune-mi.

  35. vio zice:

    Draga Martzian,sa stii ca „micutii”, pe care are i-am avut in vedere sunt cei care vin de zeci de ani in biserica si datorita faptului ca ei asa au invatat credinta, se poticnesc in ceea ce vad.
    Se poate ca acei „imbracati in blugi”, chiar sa aiba ceva de spus dar „nu se aude ce spun” din cauza hainelor.Unde este dragoste exista adaptare.

    Se spune ca o tanara s-a casatorit si intr-o zi apregatit un peste prajit pentru sotul ei.Acesta o intraba:
    – De ce tai coada la peste?
    – Asa am vazut-o pe mama.

    -mama, de ce tai coada la peste cand il pui in tigaie?
    -Asa am invatat de la bunica ta, am s-o intreb pe ea.

    Iata respunsul bunicii:
    „eu aveam o tigaie mai mica si nu incapea pestele cu tot cu coada”….

    Se poate sa fie cam asa si cu unele lucruri pe care le practicam.

  36. Mihai zice:

    Poate ca nu este legat direct de moralitatea pastorilor, dar este legat de moralitatea pastorilor ceea ce vreau sa semnalez aici.
    http://www.ziare.com/CNSAS_Un_lider_al_cultului_baptist_a_colaborat_cu_Secur
    itatea-857612.html
    Ca si acest tip de cadere in ispita a omorat si omoara in continuare pastoratia de la noi.
    Oare cad se va face lumina pe acest subiect?
    Vedem tot felul de impacari si dezvinovatiri, scuze si negari, dar nu vedem pocainta, nici impacarea cu trecutul.

    • Marius David zice:

      Nu se va face, Mihai!
      Nu acum și … poate nici mai tîrziu.
      Lumea este sătulă de acest subiect. Nu se vinde.
      cind cineva la congres a spus… Trebuie sa vislim inainte, fratilor, sa nu ne mai uitam inapoi… sa mergem, avem orizonturi frumoase in fata.
      Fratele Talos a spus… si daca vislesti in noapte si descoperi ca ai fost legat cu fringhia de mal… mai bine te uiti inapoi inainte de a te uita in fata…
      Intelept sfat!!!
      Mihai, draga, nu asteptam decit un singur lucru: Va rog frumos sa ne iertati!

  37. elisa zice:

    Adi
    am citit tot articolul pentru ca este consistent.
    Da,bine spui,daca noi am trecut prin schimbare deja in toate suntem altfel,chiar in vesnic dezbatuta problema
    a imbracamintii;
    „Apoi daca vom avea abundenta de ganduri sfinte vom avea belsug de fapte sfinte, iar imbracarea si purtarea vor fi fost de mult indreptate deoarece vor decurge dintr-o minte schimbata. Parca asta inseamna metanoia…Nu?

    Dar asta inseamna sa fim gata sa dam la o parte orice izvodire a mintii, adica acele lucruri despre care noi suntem convinsi ca asa si numai asa trebuie sa fie, si sa

    facem orice gand rob ascultarii de Hristos.”

    Domnul sa ne ajute sa facem gandul rob al ascultarii de El,sa ne rugam unii pentru altii si daca nu cer prea mult va rog a va ruga si pentru mine,am nevoie de sustinere in rugaciune.Domnul sa ne binecuvanteze pe toti!

  38. viorica zice:

    Bine ar fi sa avem multi ca Marius .Martzian si Adi ar ajuta pe multi tineri sa nu-si gaseasca placerea in lume .Ci i-ar ajuta sa creasca ar fi hraniti cu hrana potrivita varstei fiecarui.Pentru aceia care au pe inima tineretul de azi Dumnezeu sa-i binecuvinteze

    Ce-ncredere,Isuse ,in mine ai avut
    Ca-Ti voi pastra comoara si Ti-o voi inmulti…!
    O,intr-o Zi ,Acolo,la Tine de-oi veni,
    Vom numara-mpreuna castigul obtinut…

  39. viorica zice:

    Elisa te rog da-mi adresa de email ,eu nu o mai am .Tu o ai pe a mea .

  40. Семь Тел zice:

    Interesant este ca toti l-ar alege pe Dzeu, insa cum poti alege ceea ce nu cunosti? … Oare iL putem cunoaste pe Dzeu fara sa ne jertfim (timpul, puterea,…viata)?
    Sf.R.Wurbrand spunea ca omul in viata sa pe pamint are exact timpul, capacitatile si forta necesara pt a-L cunoaste pe Dzeu. Sf.ap. Pavel spunea:”…rascumparati vremea…”
    Cum sa rascumparam vremea, daca nici pe cea care ne-a mai ramas mai mult n-o traim pt Dzeu?

    • Marius David zice:

      două corecți… Încearcă să Dumnezeu în loc de Dzeu
      Apoi R.W. ar fi oripilat dacă i-ai spune Sf. R.W.

      • Семь Тел zice:

        Atita timp cât viata lui marturiseste un afis de har si iertare indemnându-ma spre Dumnezeu, pt mine el ramâne Sfânt. Posibil ca si ap.Pavel se ingrozea daca-l auzea pe cineva numindu-l Sfânt, insa a fost kiar daca nu se simtea vrednic de asa nume.
        Sau poate crestinii sunt sfinti doar in ochii lui Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos?! Inseamna ca crestinii intre ei se pot numi doar „frati” si „surori”?
        Puteti sa-mi explicati putin?!

        • Marius David zice:

          da, doar frati si surori, Unul singur este Sfint si fara pacat, Isus Cristos, si numai El are dreptul sa ne numeasca sfinti, prin singele Sau,
          Apostolul Pavel ii numeste sfinti pe destinatarii scrisorilor sale in cu totul alt sens.
          din pacate, dupa ce si Stefan cel Mare si Mare a fost numit Sfint… onomastica aceasta a degenerat.

          Batrinii nostri au intuit foarte bine aceasta problema de aceea au fost foarte rezervati in folosirea acestui cuvint in dreptul oricarui om.

  41. Rey zice:

    „Scopul omului” l-a aceasta am meditat si eu ultimul timp. „Семь Тел” din ceea ce scrii se vede ca esti cam incurcat, dar te sfatuiesc sa cauti mai mult intimitatea cu Domnul, cum te-a sfatuit si fratele Mariul, si toate intrebarile isi gasesc raspuns.
    Scopul omului pe pamant este sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Faptele Apostolilor 17:27 Sa aiba o relatie personala cu El, sa stea de vorba cu El ca si cu un prieten apropiat. Scopul mantuirii de fapt este de a-l readuce pe om in relatie cu Dumnezeu, de a reintoarce ceea ce a pierdut Adam in Eden. Dumnezeu se plimba cu Adam prin gradina in racoarea zilei. Ce frumos!

    • Marius David zice:

      Si Raiul, Rey, va fi tot la fel, Îl vom contempla pe Domnul și slava Lui, Îi vom cînta măreția..
      Ce plictiseală .. pentru unii,
      Sînt sigur că Dumnezeu nu îi va pedepsi cu Raiul pe cei care își doresc iarbă verde și mici și bere, la loc de verdeață.. în absența Lui, dar în prezența găștii noastre..
      Raiul nu este altceva decît față în Față cu El…
      Cumplită plictiseală pentru cine nu-L cunoaște…

    • Семь Тел zice:

      Rey, din haos se nasc stelele !

  42. Esential zice:

    Frate Marius v+am trimis un email pe adresa mentionata de dumneavoastra mai sus…Multumesc!!!

  43. Cristi B. zice:

    Barzilai are propria versiune pentru autenticitatea vietii de pastor. O gasiti aici
    http://barzilaiendan.wordpress.com/2009/08/20/viata-de-cioban-pastor/
    Cita relaxare, seninatate, voie buna, liniste, aer curat, apa (???)…

  44. Esential zice:

    Frate Marius v-am trimis emailul pe adresa marius.cruceru@emanuel.ro …acum cred ca l-ati primit…multumesc mult…

  45. Esential zice:

    Frate Marius v-am trimis emailul pe adresa marius.cruceru@emanuel.ro…Multumesc mult…

  46. @Sanyi
    Daca m-as intalni cu presedintele inca mai abitir m-as imraca in cei mai purtati jeans… Sau in orice altceva care sa nu semene a uniforma (recte costum cu gatlegau). Exista o singura norma a decentei vestimentare – pentru mine: hainele sa fie curate. In rest, nu ma intereseaza. Si n-am de gand never ever sa ma tund la frizer (acum 25 de ani am fost ultima data – m-a pedepsit tata pentru ca faceam la liceu revista presei de la ‘Europa Libera’ si se ingrijora diriginta – o profesoara de engleza care vorbea engleza mult sub nivelul meu). M-am mai tuns eu o data scurt, cand eram in criza de job si a trebuit sa accept un job la ING: tuns si la costum… Am rezistat doua luni cu voinicie, dupa care am mormait o injuratura si m-am intors la liceu, pe bani putini…
    @Marius
    Ai dreptate. Un singur derapaj:’barbatii casatoriti – aceleasi reguli ca la pastori’ Se poate intelege ca burlacii n-au treaba…:) Sau, si mai rau, hai sa divortez…:)
    In ce ma priveste, am mai toate derapajele: au trecut ani de cand n-am mai fost la adunare. Mi-ar fi si rusine sa ma duc.

  47. Esential zice:

    Frate Marius n-am primit nimica….mai uitati-va la adresa de email, poate n-ati scris-o bine….multumesc mult..

  48. Esential zice:

    Frate Marius, multumesc mult pentru raspuns..V-am raspuns inapoi cu o intrebare pe aceeasi adresa de email marius.cruceru..multumesc mult…Dumnezeu sa va dea Har…

  49. Vasilis zice:

    cred ca sfatul nr. 1 ar fi valabil pentru toti care ne spunem crestini nu doar pentru pastori.
    de ce?
    daca vedem o „sora” cu fusta mini si decolteu in oras o judecam de mama focului dar daca mergem la strand/plaja unde toti pot observa mult mai mult la sotia noastra decat la acea „sora” si noi vedem mult mai mult la alte femei, cum se numeste?
    nu cumva ipocrizie?

    • Marius David zice:

      De asta nu merg la plajă, Vasilis… 🙂
      nu-i mai simplu?
      mă feresc de Marea Neagră ca de foc 🙂
      din foarte multe motive, unul este pițipongirea și cocălirea întregului litoral…, dar mai sînt și altele

  50. elisa zice:

    Vasilis crezi ca rusinea despre care se spune in Scripturi,”femeia sa se imbrace in chip cuviincis cu rusine si sfiala” 1-tim 2-9 ;inseamna dezbracare? . 😦

    Copiii mei au stat 7 ani langa Mediterana si desi fiul meu are probleme cu oasele,nu s-au dus niciodata dezbracati la mare,doar cu hainele pe ei…atunci pot spune altora,nu? . 🙂
    asa nu e ipocrizie..nu?
    Multa pace si har de sus !

  51. Esential zice:

    Frate Marius, multumesc mult pentru raspuns..V-am raspuns inapoi cu o intrebare pe aceeasi adresa de email marius.cruceru..multumesc mult…Dumnezeu sa va dea Har…

  52. elisa zice:

    Martzian..sa stii ca in cei 7 ani au fost si sapte veri.. 🙂
    nu numai ierni,de fapt in Spania poti merge si toamna si primavara la mare.
    Nu ..fara gluma ,fiul meu asa a inteles,de cand e credincios,sa nu se mai desbrace in fata nimanui.
    Poate a doctorului . 🙂
    Nu au intrat in apa ,dar cand eram cu copiii de la orfelinat la Timis,impreuna cu menonitii am facut baie cu hainele pe noi,chiar si cand o faceam in spatele casei lor,unde curgea un raulet.
    Mai cunosc si pe altii care gandesc intocmai.
    O seara si o noapte binecuvantata !

  53. Pingback: Lupta păstorului cu stripteuzele. « ~Big Brother~

  54. naomi zice:

    „…pupăturile oficiale pe amîndoi obrajii, rapid, scurt și fără anestezie… 🙂

    Nu pot sa inteleg de ce nu este acceptat faptul ca poate fi prietenie intre doi indivizi de sex opus fara sa simnta atractie fizica unul fata de celalalt. Eu am avut asa un prieten (a murit) puteam sa-i destainui orice pentru ca era cel mai fidel om.
    Este adevarat ca nu ne imbatisam, nu ne atingeam sub nicio forma, desi ne bucuram de cate o revedere dupa un timp in care ne duceam dorul.Intuiam ce doreste celalalt inainte ca el sa-si exprime dorinta. Ne amuzam, ne intristam si ne bucuram unul pentru altul. Nu petrceam prea mult timp impreuna dar la necaz sau bucurii era primul pe care il instintam si tot primul care intervenea. Of, ce amitiri ma colesesc.

    Cu privire la dezbracatul la plaja este adevarat. Ce diferenta este intre o plaja si strada?
    Imi place postarea si este adresata tuturor „eronasilor”/ Posatati-o in reluare, frate Marius. 🙂

  55. Problema cu pacatul sau ispita nu sta in haine( cazul discutat) ci in inima. Nu hainele ,bani,femeile,si mai stiu eu ce,sunt adevarata problema ci inima omului.

    • Marius David zice:

      da, corect,
      atunci cred ca nici cu industria porno nu este nicio problema, ci cu inima omului.
      Putem privi orice, oricind, dar sa avem inima protejata?
      nu prea cred
      mc

      • Poate poti sa-mi explici si mie cum poti avea inima protejată daca privesti sau consumi imagini deocheate sau pornografice….e un lucru pe care eu nu î-l înțeleg. Eu înțeleg ce spune Cuvantul:” pazeste-ți inima mai mult decat orice…”

    • otnielveres zice:

      pentru altii gramatica este o problema. si aia cred ca izvoraste din inima omului.

      • repussuper zice:

        Dar mandria de unde izvoreste? Probabil de la inima vecinului? Inteleg ca nu toti au avut oportunitatea sa fie educati, dar cel putin aveti putin respect pentru noi ceilalti care mai citim pe bloguri ca ne cam faceti inima rea, sincer va spun. Nici eu nu m’is d’acord cu ce voroveste cates unu, cates altu, dar uite ca reusesc sa depasesc acest impas si incerc sa inteleg ceea ce doresc mnealor sa graiasca neafectandu-mi ocsorii .
        Cat despre matale nea manta, „Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele?Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit.”

      • Nu-mi aduc aminte sa ne fi cunoscut domnule repussuper…de aceea nu iti înțeleg modul de a ma aborda…in sfârșit..dar pt a ma face bine înțeles as vrea sa ilustrez ceea ce am vrut sa spun, pt a spune ca problema curateniei unui pastor dar nu numai in opinia mea care sunt un pastor…nu sta in felul in care se îmbracă sau nu Surorile in biserica ci in inima celui ce pofteste sau se lasa ispitit si tarat in patima stricacioasa de aceea încă o data repet…parafrazat de aceasta data voi spune ceea ce probabil ati mai auzit cu toti; ,degrabă scoti betivul din sanț daca nu scoti sanțul din betiv…asta deoarece a doua zi betivul se va duce din nou la cârciuma si va ajunge spre inserate din nou in șanț. Asa este cu orice forma de păcat ,el, pacatul trebuie eliminat in primul rând din inima si astfel va dispărea si din biserica si din societate. Sa auzim de bine.

    • elisa zice:

      mantanik….
      da, inima rea si necredincioasa ne poate desparti de Dumnezeu spune Cuvintul;
      inima ne face sa ne punem haine mai sumare, cum astazi si in biserica se intimpla,
      incepind cu neacoperirea genunchilor si a bratelor surorilor, etc.-
      inima te face sa ti placa femeile, sa iubesti banii;
      insa inima nu cred ca are ceva cu gramatica. 🙂
      dar cu dezbracarea in vazul lumii pe o plaja sau oriunde altundeva,
      este o chestiune a inimii..necredincioase;
      care nu a invatat ce este rusinea si sfiala.

      Sa nu mi spuna nimeni ca unei femei credincioase nu ii este rusine sa se mai dezbrace
      de fata cu altii.
      Ca nu cred!
      Numai o inima batatorita este in stare sa faca lucrurile altfel de cum ii spune Cuvintul.

      din greseala la o inmormintare, cineva a spus:
      acest cadavru a fost membru in biserica noastre 40 de ani. 🙂
      asta aminteste de o inima care si in viata a putut fi doar ca a unui cadavru dpdv spiritual.
      O inima impietrita nu mai este infleuntata de nimic, nici de cele SCRISE,
      nici de Duhul Sfint care vine cu soapta sa fina sa te invete toate cele.
      Sa fim foarte atenti ce se intimpla in inima noastra, care va stabili destinul nostru final.
      Domnul sa ne curateasca inimile !!!
      sa nu fie presata, constrinsa ,batatorita impietrita,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.