Cîntecele singurătăţii – III – Cîntecul fiinţelor

Am oprit în parcarea puturoasă şi unsuroasă. Puturoasă de resturi aruncate, unsuroasă de scurgeri de maşini. Am dat ocolul maşinii să văd ce a lovit aşa ciudat, moale şi sec.

În masca de plastic încă dădea din picioruşe o vrabie, care se poate să nu mai fi avut forţa să se ridice de pe şosea şi s-a sfîrşit în plasticul şi fierul meu. Capul îi era prins şi zdrobit spre radiator. Am scos-o din mască, s-a răsturnat pe aripi şi mi-a murit în mînă.

N-am lăcrimat niciodată la „Moartea căprioarei”. Am alte poezii preferate de Labiş, dar acum am tras aer adînc peste nodul din mărul lui Adam. Adam, care a dus moartea în lume.

fotovlad2

Ce voi face?

Mi-am adus aminte de înmormîntările pe care le făceam puilor de curcă, copii fiind.

Vrăbiile putrezesc repede şi fără miros. Se usucă. Furnicile s-au suit deja printre aripi.

***

Este o singurătate a fiinţelor lipsite de martori.

Cătînd la vrabia cu ţeasta zdrobită am auzit printre vîjîitul cauciucurilor pe şosea şi mîrîitul motoarelor.. am auzit cîntecul fiinţelor.

Cîntecul rîşcîit cîrtiţei oarbe, singuratică sub pămînt,

cîntecul fîşîit ariciului rostogolit ghem între frunze… singur,

cîntecul furişat al viezurilor şi tuturor îmblănaţilor… singuri

cîntecul horcăit al porcilor mistreţi şi tuturor copitaţilor… singuri

cîntecul hăulit al lupilor singuri, alungaţi din turmă, îmbătrîniţi de ierni şi fără canini, slabi şi muritori de foame,

mugetul ascuţit al viţelului pierdut de cireadă şi pradă leului… şi el singur,

behăitul tremurat al mielului rămas în urma turmei, cu un picior atîrnînd din smulgerea unor colţi de rîs prea bătrîn… singur şi el.

Toţi şi toate singure,

fără martori să le vestească frumuseţea,

fără ochi să le uimească,

fără glas să le sperie,

fără mîini să le jupoaie.

Există un cîntec al tuturor fiinţelor însingurate,

fără stol şi fără turmă,

fără haită şi cireadă,

fără roi şi stup,

fără herghelie şi cîrd.

Animale însingurate din făcătură sau pierdute de turmă din bătrîneţe sau bolire.

***

Nu oasele sînt singure în putrezirea lor, doar Duhul le mai poate umple de carne,

lucrurile sînt supuse ruginirii şi cariilor, ele vor arde cu troznet fără întoarcere de la rugină, fără vărsare din gura cariilor.

dar fiinţele?

Fiinţele sînt chiar cu totul singure?

Chiar şi cele rămase dincolo de stol, turmă, cireadă, herghelie, stup?

Nu!

Psalmul 29:9 Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: „Slavă!”

Glasul Domnului este lîngă cerboaica singură şi lîngă puiul de rîndunică care îşi desface aripile să zboare, lîngă vulturul bătrîn, care îşi sparge ciocul şi îşi smulge aripile ca să întinerească iarăşi.

Cel ce dă înţelepciune fiinţelor să-şi găsească drumul înapoi spre porţi şi staule, Cel ce dă cale şi găsire de cuib porumbeilor care zboară sute şi sute de kilometri singuri pe văi şi pe aburii calzi….

Puiul nu-i lipsit de martor, mielul sfîrtecat nu-i însingurat, vita mică lîngă vita moartă, care i-a dat naştere nu-i fără loc, toate sînt privite de Glas şi toate-şi căpătă suflarea şi plămădeala din partea Lui.

***

Din această pricină cîntecul tuturor fiinţelor strigă Slavă! Slavă! Slavă!

Chiar şi luna şi soarele, noaptea şi cu ziua …

Psalmul 104

1 Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

…..
10 Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi şi ele curg printre munţi.
11 Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
13 Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarba pentru vite şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:
15 vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa şi pâine, care-i întăreşte inima.
16 Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El.
17 În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
18 munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.
19 El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
21 puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor.
23 Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui, până seara.
24 cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale.
25 Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
26 Acolo în ea, umblă corăbiile şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27 Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28 Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor şi se întorc în ţărâna lor.
30 Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.
31 În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

……

Cîntecul fiinţelor nu este pentru mine… oasele mi-au cîntat mie, lucrurile … şi ele, dar m-am uitat în altă parte, în sus, ca să văd unde se duce cîntecul fiinţelor însingurate…

***

La Cristia 2009 Teofil Pintilie a dat cel mai frumos text, după părerea mea, din Psalmi. Chiar din Psalmul 104, un cîntec „serios-ludic”, pentru care am primit acceptul de interpretare.

Iată-l:

Unde-o să se-ascundă

Rîsul din secundă,

Clipa muribundă,

Rundă, rundă.


Unde se învaţă

mersul tău pe aţă,

Drum cu văl pe faţă,

Viaţă, Viaţă.


Moarte poartă cortul,

Cartea moartă, portul,

Cartea poartă, mortul,

Partea moartă, cortul

Partea poartă mortul, cortul, portul


Cine-o să întoarcă

Praful de sub barcă,

Suflet vechi de arcă,

Parcă, Parcă.


Dinspre ce cărare

Vine-aşa o boare,

Dulce e şi doare,

Oare, Oare?


Încotro se-ndreaptă

Jumătatea dreaptă,

Partea înţeleaptă,

Treaptă, treaptă,


Unde-o să se strîngă,

Jumătatea stîngă,

Partea cea nătîngă,

Plîngă, plîngă.

După ce spectacolele Cristia vor fi rulate, poate că voi pune şi interpretarea mea.

Sursa foto AICI.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Gînduri, Imagine-aţie, Meditaţii, Poezie, Visătorul de vise. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Cîntecele singurătăţii – III – Cîntecul fiinţelor

  1. Clou Jan zice:

    Chiar ma gandeam ce imi va fi dat sa vad in seara asta in Reader…
    Cred ca acesta este cel mai frumos dintre toate!!!
    Mai urmeaza???
    Continuati serile de la Cluj din toamna?
    mai multa lume vorbeste pe aici cu parere de rau despre incheiera serilor de la Iris.
    Imi pare rau dar in vacanta este tare plictiseala…

  2. viorica zice:

    Ce s-ar intimpla daca nu am privi toate prin prisma vesniciei?

  3. Flautu fermecat zice:

    este reala intamplarea?
    Mi-au dat lacrimile!

  4. Mircea Buzdugan zice:

    Am stat in expectativa fara sa comentez, mai ales ca ma semnez cu tot numele, din pricini pe care le-ati intuit si precizat in dialogul cu domnul Cristea.

    Atitudinea dansului fata de comentatorii de aici departe de a fi prietenoasa, diferita fata de comentatorii de pe alte bloguri, este ofensatoare.
    Va multumesc ca ati luat atitudine aparandu-ne de jigniri. Era indatorirea dvs.

    Certurile intre comentatori n-ar fi dus la vreun rezultat. Aceste contre infertile sunt poluante. Dupa ce este poluata atmosfera de discutie cei care au devenit agent de poluare critica atmosfera.

    Din cate vad ca ati trecut la un altfel de moderare. Tineti tot asa!

    Va felicit pentru aceasta si acest fel de postare. Va incurajez sa continuati in acest stil: literatura plus meditatii spirituale.

    Este ceva cu totul diferit decat gasim pe alte bloguri.

    Un comentator usor de intimidat, dar care va urmareste constant.

    • Marius David zice:

      Draga Mircea Buzdugan, imi pare foarte rau pentru aceste intimplari. Imi asum din nou vina. Mea culpa pentru ingaduinta uneori excesiva poate.

      Oricum, cind este unul bucuros se supara altul.Fiecare pentru motivele lui și în felul lui.

      Fiecare vede bloggingul în alt fel, cu alte accente, cu alte priorități. Poate că este la fel ca în viața de credință. Fiecare s-ar putea să dăm răspunsuri surprinzător de diferite la întrebarea CE ÎNSEAMNĂ A FI CREȘTIN?

      Poate că este la fel și cu bloggingul și cu viața de căsătorie ….cu toate și avem atîtea așteptări nelegitime unii de la alții.
      Unii cred că știu foarte bine ce ar trebui să facă alții în pastorală, în creșterea copiilor, în viața de familie, în biserici etc.

      Trebuie să ascultăm toate vocile cu atenție. Cine știe, înțelepciunea vine din mulțimea sfetnicilor. Eu mulțumesc Domnului pentru toți, și pentru Rasvan și pentru Alin Cristea și pentru Mihai, pentru toți prietenii, dar mai ales pentru cei care îmi stau împotrivă, pe drept sau pe nedrept.
      Îmi pare rău că sînt așa de egoist, dar eu sînt cel mai cîștigat de această opoziție. Este un mare bine pe care Domnul mi-l face și nu mă voi dispensa de el și nici nu voi disprețui acest proces pe care El îl determină în viața mea.

      Iar despre intimidare… curajul este una dintre calitățile pe care trebuie să le capete creștinul matur. Tăcerea nu-i întotdeauna o virtute.

      Voi căuta, în măsura în care voi putea, ca unul care sînt mai mult ispitit de conflicte decît fug de ele, să/mi înfrîng firea pămîntească și să aplanez orice conflict inutil și fără miză cardinală.

      cu drag, un blogăr prea îndrăzneț 🙂

  5. Clou Jan zice:

    subscriu!!!

  6. Clou Jan zice:

    mi-am dat seama ca din cauza unor comentatori mai aspri 🙂 *(nu am la indemana ghilimelele*) de asta fara sa imi dau seama m-am ferit si eu sa mai comentez.

  7. elisa zice:

    Cand i-a murit papagalul lui fiu-meu asa a strigat,ca am crezut ca a murit taica-su,care era bolnav..
    l-a ingropat in spatele blocului punandu-i si o cruce.

    Ce trista e viata pentru bietele pasarele..dar cand cand se intampla acelas lucru cu un om in drum..?
    Nu intelegem grozavia lipsirii de viata a fiintelor,ne doare,ne”lacrima”,e trist…si totusi ..
    O,Doamne,dupa toate va apare Viata!

  8. vio zice:

    Viorica, daca nu am avea perspectiva vesniciei…
    Ne-ar „cuprinde o tristete…iremediabila.”

  9. Marius David zice:

    Draga Clou Jan, mă măgulește faptu că m-ai pus la reader… :), pune-ti trei capitole pe zi la reminder … din Biblie 🙂

    Nu stiu cum si cu ce vom continua serile de la Iris, zilele astea ma gindeam la ceva de genul: bărbăție și feminitate așa cum rezultă acestea din Sfînta Scriptură, mai ales că m-am ocupat de Cîntarea Cîntărilor,
    ar fi o serie de 6 studii, trei și trei..

    dar nu știu, n-am vorbit, n-am discutat, nu știu.
    este alegerea Bisericii din Iris dacă vor continua sau nu.

    Viorica, asta este și ideea acestei serii de postări… întotdeauna există o altă perspectivă, perspectiva lui Dumnezeu, perspectiva biblică asupra realității, niciodată nu m-am gîndit că Dumnezeu are grija leilor din pustie, niciodată nu mi-a trecut prin cap că Dumnezeu se îngrijește de fiecare ființă măruntă. am fost prea egoist ca om, considerînd că a creat natura doar pentru noi, doar pentru oameni, că singura preocupare a lui Dumnezeu sînt eu, omul și că nu are altă grijă decît mîntuirea noastră, să grăbească sfîrșitul creației ca să fim cu El etc.
    cînd trebuie să ne întoarcem spre ființe…nu, nu sînt pentru o zoo-teologie sau eco-teologie, ci pentru un pic de smerenie față de creația extraordinară a lui Dumnezeu, pentru uimirea sănătoasă și terapeutică în fața minunățiilor Lui …

    Același răspuns pentru Vio.

    Elisa, cruce la papagal :)… am și imaginat imaginea
    da, ne mor vecinii și putrezesc în casă pe lîngă noi, dar noi sîntem mai preocupați de acvarii și de flori, asta este o altă boală a firii umane.

    Flautu fermecat, da, întîmplarea este reală. de fapt mi s/a întîmplat de două ori. O dată, fără să îmi dau seama prima dată au văzut/o copiii. Eram în Arad și vrabia era deja moartă, a doua oară eram singur și încă mai mișca.
    A treia oară am prins dedesubtul mașinii un porumbel sălbatic. N-am avut ce face, am văzut doar penele fluturînd în oglinda retrovizoare….
    a patra oară o gîscă încăpățînată, pe care am prins/o spre roată. A trebuit să dau declarație la poliția locală pentru că era toată mașina stropită de sînge… ce bine că oamenii n-au pene, iar pe îngeri nu poți să-i lovești cu mașina… nici nu știu dacă îngerii au sînge și … pene…. că sînge și pene era pe mașina mea
    cineva ar fi putut crede că am lovit un înger…

  10. viorica zice:

    Am o poveste cu o pasarica .Mi s-a spart o oglinda si am pus-o in gradina rezemata de gard . Intr-o zi stand pe terasa vad o pasarica se tot plimba dealunugul oglinzii.Doua saptamani acesta pasarica a stat linga oglinda si se tot misca, tot dadea cu ciocul ,dormea linga oglinda chemuita ,era o priveliste pentru toata casa ,sa vezi cum pasarica zbura pe gard venea iar la oglinda ,cioconea in oglinda .Pina intr-o zi fiul meu imi spune;”Mama ,ia oglinda de acolo , saraca pasarica o sa moara linga oglinda crezand ca este o surata de-a ei „.S-a dus si a luat oglida si asa pasarica a scapat de chinul cu oglinda. Cred ca saracuta nici cioc nu mai avea de atita ciocanitura in oglinda.Ce o fi fost in capusorul ei!

  11. elisa zice:

    ..crucea la papagal,,se pusese acum vreo 22de ani…eram”mici” si plangareti. 🙂

    ..pentru infrangerea firii pamantesti ingaduiti orice tepus? chiar si rotund. 🙂
    Ne ajuta si pe noi sa luam aminte,c-apoi firea asta e
    tare pe pozitie . 😦

    • Marius David zice:

      am ris tare… un tepus rotund? Da, doare mai tare, daca nu este bine ascuţit… 🙂
      este ca si cum ai taia gaina cu fierastraul…
      Da, firea paminteasca trebuie ingenuncheata si la asta ne ajuta cel mai bine cei apropiati.
      Cu cit ne apropiem mai mult unii de altii cu atit ne putem produce mai multa suferinta.
      Casatoria nu este un bun exemplu?

  12. Adrian zice:

    M-a patruns pana la oase textul postat… In tot ce este in jurul nostru, chiar si intr-o vrabie care „cade”, tragismul sugruma logica. Degeaba incercam sa umplem genunile tragicului cu sens… Daca Hristos nu si-ar fi asumat acest tragism restul nu ar mai fi fost decat o tacere mai abisala decat cel mai teribil black hole.
    Am trait deunazi o intamplare oarecum asemanatoare… Tatal meu si-a cumparat o arma cu alice (suparat pe dihorii care ii ataca deseori pasarile). Mi-a aratat-o cu mandrie si mi-a spus sa o incerc. Am incarcat-o si am tras aiurea spre un copac unde un graur tocmai isi executa trilul. Nu am ochit, nu mi-am dorit sa-l lovesc, nu am crezut ca POT sa-l tintesc. Am crezut ca glontul se va duce printre crengi, mai ales ca era si ceva distanta. Si totusi trilul a incetat brusc si graurul a cazut…

    Aveti dreptate… Stiu ca ne putrezesc vecinii langa noi, stiu ca uitam sa ne sunam prietenii vechi, stiu ca adesea nu ne gasim cuvintele pentru aproapele aflat pe marginea prapastiei si TOTUSI nu pot uita acel graur mort, acel cantec care s-a frant neasteptat pentru ca eu am apasat pe un tragaci.
    Ma gandesc ca asa am ranit, am „ucis” chiar!, pe multi din semenii mei. Oare cate aripi am zdrobit din lipsa de trezvie, oare cate cantece au incetat acoperite de zgomotele firii mele?!
    Graurul mort si mutenia lui – am aceasta imagine pe retina ochiului interior: nu cumva viata mea este prea adesea o tragere fara tinta si, totusi, ucigatoare?

    • Marius David zice:

      Adrian, bine ai venit printre comentatorii de aici, după ce am discutat pe privat.
      Comentariul tau a fost o suprriză plăcută.

      Dumnezeu și-a asumat tragicul, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu suferind, nu ca al grecilor antici, asta nu însemnă că sînt de acord cu Open Theism, Doamne ferește!
      Dumnezeul nostru are un Fiu-Miel înjunghiat încă înainte de întemeierea lumii!

      Îmi pare rău pentru graurul tău… stingem viața în jurul nostru cu voia… gîndaci de bucătărie, muște, țînțari … etc. și fără voie… porumbei, grauri, vrăbii… ne facem loc prin ucidere…
      Da, cîte idei bune n-am descurajat apăsînt pe trăgaciul ironiei gratuite,
      cîte gînduri frumoase n-am oprit prin acreala noastră față de alții,
      cîte talente n-am sufocat prin zîmbetul disprețuitor..
      cît de adînc a intrat pumnalul lui „prostule” sau „nebunule” sau „desteptule” sau „idiotule” etc.
      cuvintele ucid.
      eu am multe pe constiinta.

      sa avem trevzie, asa cum spui, sa folosim cuvinte datatoare de viata.

  13. Pingback: Psalmojurnal « lumea adam(a)ică

  14. elisa zice:

    Cand a murit lovita de o masina(tir)iapa noastra cea mai frumoasa,blanda,Riga,a trebuit sa ma duc la sosea sa o identific,desi imi era tare greu sa o vad trantita la pamant fara viata..(fusese lovita la picior)ea care era asa de semeata ,dreapta.
    Se luase dupa alti cai care intrasera cu totii intr-o gradina,numai ea n-a mai apucat sa intre ca a fost lovita de masina si aruncata pe calalta parte a soselei.
    A doua zi cand m-am dus sa vad ce fac ceilalti doi cand m-a vazut cealalta iapa a scos un strigat atat de dureros care a sunat pe tot dealul acela ca un geamat de om dupa o fiinta draga.A fost atat de impresionant,voia sa-mi spuna cu durere ca Riga nu mai este .
    Ce extraordinari sunt caii,au simtaminte foarte puternice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.