Ne întrebăm de ce ni se sinucid copiii? De ce se sinucid mai ales cei din generaţia H5 şi Facebook? În mediul evanghelic, din cîte ştiu eu, am ajuns la al cincilea caz.
N-am răspuns, nu ştiu, nu am decît întrebări şi frămîntări şi rugăciuni pentru copiii mei şi ai altora, dar cred că ceva s-a întîmplat cu noi, părinţii, generaţia din pîntecele căreia s-au născut. Poate că între noi şi în jurul nostru ar trebui să încercăm să căutăm răspunsuri şi să facem ceva pentru generaţia aceasta. Prea pripita vorbire este o cădere, tăcerea şi refuzul de a ataca această delicată problemă este o formă de laşitate.
Ce-ar trebui să facem? Poate că urgent ar trebui să nu ne îngrijim de cei ce nu mai sînt, ci de cei care sînt încă lîngă noi, dar mai întîi de toate de vindecarea minţii noastre care este infestată de moarte, moarte pe canale de televiziune, moarte în poezie, în muzică, moarte în hîrtii, în acte.
Ceva s-a întîmplat cu noi de 50 de ani încoace şi teamă îmi este că aceste cazuri ne sînt doar o pîrgă a roadei rele.
Iată un pasaj demn de tradus în limba română şi de pus pe frigider, lîngă computer, pe televizor şi plasme, la uşă, pe fereastra din dormitor şi peste tot, să ne chinuie, să nu ne dea pace în nopţi şi seninătatea ziua:
Pasajul este citat de nenumărate ori de Ravi Zaccharias, dar l-am regăsit aici:
. . [I]t has become abundantly clear in the second half of the twentieth century that Western Man has decided to abolish himself. Having wearied of the struggle to be himself, he has created
his own boredom out of his own affluence,
his own impotence out of his own erotomania,
his own vulnerability out of his own strength;himself blowing the trumpet that brings the walls of his own city tumbling down, and,
in a process of auto-genocide, convincing himself that he is too numerous,
and labouring accordingly with pill and scalpel and syringe to make himself fewer
in order to be an easier prey for his enemies;
until at last,
having educated himself into imbecility,
and polluted and drugged himself into stupefaction,
he keels over a weary, battered old brontosaurus and becomes extinct.
Natan Mladin a tradus excelent acest pasaj, dar nu am textul scris. Iată traducerea lui:
“Ne vine greu să nu conchidem că omul secolului 20 a decis să se abolească pe sine.
Ostenit de zbaterea de a fi el însuşi,
şi-a făurit plictiseala din prosperitate,
impotenţa din erotomanie,
vulnerabilitatea din propria-i tărie.
El însuşi sună din trâmbiţa care dărmână zidurile propriilor lui întărituri,
până când, într-un sfârşit,
se specializează în imbecilitate,
se droghează şi se intoxică până cade în stupoare,
se prăbuşeşte la pământ ca un brontozaur istovit,
sleit de puteri şi dispare ca specie.”
Al Mohler vorbeşte despre o cultură a morţii, propunînd mai multe articole despre eutanasie şi problematica legată de felul în care privim moartea. John Piper prezintă pe blogul său două meditaţii referitoare la suicid, aici şi aici.
Probabil mulţi se întreabă din nou în aceste zile: ce se întîmplă cu un cineva care a comis sinuciderea?
Am fost întrebat azi şi mi s-a cerut să dau explicaţii unor adolescenţi prezenţi în biserica noastră pentru un concurs biblic.
Am refuzat din mai multe motive. Unul sau mai multe motive: nu dau învăţătură grea unor copii, nu dau învăţătură care ar putea să le dea idei, nu dau învăţătură care ar putea naşte dezbateri pentru copii care nu sînt ai bisericii noastre şi care au şi părinţi şi păstori care să-i înveţe şi să-i păstorească şi mai am mai multe motive… şi apoi… aşa cum am spus n-am răspunsuri, mai mai multe întrebări şi mult mai multe tăceri incomode impletite cu judecăţi suspendate, în sensul în care foloseşte acest concept David DeWitt.
Aceeaşi atitudine aş sugera tuturor păstorilor şi profesorilor de şcoală generală, liceu sau universitate care sînt „ispitiţi” în aceste zile să-şi dea cu părerea, oferindu-li-se locul lui Dumnezeu. Unii se grăbesc să umple Iadul, alţii sînt gata să dea certificate de bună purtare şi lui Iuda.
O bună cumpănire a gîndurilor şi o grijulie afirmare a adevărurilor biblice este mai mult decît recomandabilă şi din partea celor care vor predica mîine sau vor discuta aceste chestiuni. Reţinerea este semn de smerenie. Lipsa verdictelor finale poate fi incomodă, dar cu siguranţă este semn de umilinţă.
Şi oare nu avem nevoie de umilinţă acum?
Tăcerea nu este decît o soluţie temporară în această situaţie de criză, cînd ne lovim cu o epidemie a suicidului printre tinerii noştri.
Să ne rugăm ca Duhul Sfînt Mîngîietorul, pe care Îl vom celebra două zile la rînd, să ne dea Înţelepciunea de sus şi cuvintele potrivite pentru astfel de situaţii.
Să ne amintim şi faptul că Duhul este numit în Crez Duhul de Viaţă Dătătorul.
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
Marius Cruceru 
Frate Marius de cand am aflat de sinuciderea lui lucian ma macina gandul ca puteam face ceva…l`am cunoscut personal si poate de aia!!!
Dar ma gandesc ca sunt inca multi tineri crestini care au nevoie de ajutor…ce am putea face??? In general in randurile tinerilor baptisti lucrearea parca e mai slaba decat intre cei penticostali.
Haideti sa facem ceva…nu stiu de unde sa incep aceasta lucrare…de fapt care ar fi urmatorul pas dupa rugaciune!!! Daca credeti ca se poate face ceva si putem incepe o lucrare de consiliere va rog sa ma contactati…as vrea foarte mult sa ajut!!! Ma arde dorul acesta!
Domnul sa va binecuvinteze!
Bine v-am regasit…
Frate Marius nu stiu cum stati cu timpul dumneavoastra liber si cat aveti la dispozitie. Insa daca vreti sa aveti niste raspunsuri in acest domeniu (al sinuciderii), cel putin din punct de vedere stiintific, si sa intelegeti mai bine acest fapt, va stau la dispozitie cu materiale ample si de exceptie: carti, dvd-uri, jurnale, research-uri, inregistrari audio, etc, insa totul este in limba engleza.
(Eu, din pacate, voi putea spune mai multe pe tema acestui subiect doar anul viitor pe vremea aceasta, cand voi fi studiat si capitolul sinucigasilor).
Marius J. da, dacă ne poţi ajuta, ca să nu spunem lucruri simpliste şi lozincării pe care le vom regreta… te rog, ajută-ne. Ştiinţific, serios. Please!
V-am trimis pe mail cateva pagini (aproximativ 60) scanate pe care le-am extras din 4 carti. Pe tema acestui subiect am gasit aproximativ 40-50 carti / jurnale / articole care discuta pe marginea subiectului din punct de vedere criminalistic, sociologic, psihologic, etc.
Am incercat sa extrag ceva esential si important pentru dvs. Dupa ce le veti citi (candva..) astept o parere reflectiva.
Multumesc, am primit, poate ca ar trebui sa scrii ceva pe blogul tau despre asta din perspectiva criminalistului
Blogul meu nu va mai fi in curand – din motive tehnice -, cred ca in viitorul apropiat se va muta.. Iar tema blog-ului nu ar fi potrivita.
Nu cred ca as putea face niste afirmatii obiective, cu multa greutate si in cunostinta de cauza. O parere personala e ca satan l-a cerut pe Lucian sa-l cearna prin sita… insa el nu a fost la fel ca si Iov.
Cred ca veti avea o lectura placuta mai ales ca in primul scan (a1) se vorbeste si despre Biblie si despre faptul ca ea incurajeaza sinuciderea. Este fals bineinteles, insa e interesant cum ne vad ne-crestinii.
“Ne vine greu să nu conchidem că omul secolului 20 a decis să se abolească pe sine. Ostenit de zbaterea de a fi el însuşi, şi-a făurit plictiseala din prosperitate, impotenţa din erotomanie, vulnerabilitatea din propria-i tărie. El însuşi sună din trâmbiţa care dărmână zidurile propriilor lui întărituri, până când, într-un sfârşit, se specializează în imbecilitate, se droghează şi se intoxică până cade în stupoare, se prăbuşeşte la pământ ca un brontozaur istovit, sleit de puteri şi dispare ca specie.”
(originalul după care am tradus este uşor diferit de ce aveţi dvs. pe site. eu am preluat din textul unui mesaj de-al lui Ravi)
Da, tacere si rugaciune sunt cele mai bune lucruri, asa cum spune articolul. In fatsa unei dureri atit de mari nu pot decit sa ma plec si sa tac. Si sa ne rugam pt familia indurerata ca Dumnezeul oricarei mingaieri sa le dea mingaierea Sa. „Mingaiatsi, mingaiatsi pe poporul Meu, zice Domnul”.
Bun si indemnul sa ne rugam pt copiii nostri mai mult. Sa ne imprietenim din nou cu ei pt a putea comunica mai bine; a-i cunoaste si intselege. Dumnezeu sa se indure de toate familiile copiilor Sai romani.
Cind eram in clasa a cincea am invatat ceva la clasa de desen care n-am uitat niciodata. Cea mai mare critica a profesorului nostru era atunci cind presaram oameni pe toata plansa ca niste stropi de ploaie…singuratici, la o distanta oarecare unul de altul. El ne spunea ca oamenii trebuie prezentati asa cum sint…in grupuri, ca pe oameni foarte rar ii vezi singuri, ei totdeauna lucreaza impreuna sau au alte activitati pe care le fac in grup.
De cind am venit in America mai ales…oamenii au inceput sa apara in viata reala din ce in ce mai mult ca pe plansele acelea criticate de profesorul meu. Nu cred ca independenta si ceea ce numesc americanii”self suficient” este neaparat pacat…dar daca ne gindim mai mult,Dumnezeu a zis ca nu e bine ca omul sa fie singur si ne-a asezat pe toti intr-un trup, (biserica Lui), ne-a vorbit de partasie, si El insusi a avut in jurul lui 12 barbati …rareori il vedem singur si atunci este ispitit de diavolul (in pustie) sau…parasit de ucenicii care au adormit(in gradina)…sau murind pe cruce.
Tot mai mult si tot mai multi ne aflam singuri…cu gindurile noastre…cu nelamuririle noastre cu dureri pe care nu le spunem nimanui de teama sau din mindrie…
Partasia nu este discutia de la sfirsit de slujba in care aparem in hainele cele mai bune si dichisiti cit putem mai bine. Partasia este cind cunosti nevoile cuiva si il ajuti sa si le rezolve si risti si tu la rindul tau sa-ti dezvalui slabiciunile si sa ceri ajutor.
Ce am spus aici este mai mult o intrebare decit o concluzie. Unde a luat-o generatia noastra razna? Dar mai ales cum putem sa mai remediem?
Aş vrea să fiu printre cei care luptă impotriva acestui fenomen H5. Ar fi fain să incepem de undeva pliante, conferinţe, concerte in biserici …orice…
„Aş vrea să fiu printre cei care luptă impotriva acestui fenomen H5. Ar fi fain să incepem de undeva pliante, conferinţe, concerte in biserici …orice…”
Stiu ce e, dar nu identific problema Hi5-ului. Am cautat-o cu lumanarea dar nu am dibuit-o… Asta e! Daca totusi ma poate ajuta cineva as fi pururea recunoscator! Uneori percutez mai greu.
Nu de alta da’ sotia are „cont” pe Hi5 si eu pe Facebook… Argumentati-mi contra acestui fenomen si ma „lepad.”
Stimate, iota cu tot respectul cuvenit vreau si eu la randu-mi sa va intreb: ce v-a determinat sa va faceti cont pe astfel de site-uri? care nu sunt nicidecum crestine si care nu promoveaza Cuvantul evangheliei.
Pe acestie 2 siteuri eu am avut cont la un moment dat dar trebuie sa marturisesc ca ma aflam intr-o situatie pe care acum o regret si care sper sa ramana in urma mea pentru totdeauna.
Ma intristeaza mult situatia tinerilor nostri .Nimeni nu se ocupa de ei ,nu ii intelege si cad pe mana diavolului . Sa ne rugam pentru tinerii de azi care ratacesc si nu inteleg adevarata traire cu Dumnezeu ,cind ajung in cumpana cedeaza
Diavolului .Trist foarte trist.
Pina cind traiesc parintii
Credinciosi cu suflet tare
E-o nadejde si de fii cei cazuti
In ne-ascultare .
„Ce-ar trebui sa facem?”
Inapoi la Scriptura:
„…sa te temi de Domnul,Dumnezeul tau, pazind, in toate zilele vietii tale tu, fiul tau, si fiul fiului tau, toate legile si toate poruncile Lui pe cari ti le dau, si sa ai zile multe.
…Asculta, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.
Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta.
Sa le intiparesti in mintea copiilor tai, si sa vorbesti de ele cind vei fi acasa, cind vei pleca in calatorie, cind te vei culca si cind te vei scula.
Sa le legi ca un semn de aducere aminte la miini, si sa-ti fie ca niste fruntarii intre ochi.
Sa le scrii pe usiorii casei tale si pe portile tale.” (Deuteronom 6:2,4-9)
Iata o idee de principii aplicate:
Nu a intrat linkul.
Poate acum.
http://www.connexuscommunity.com/connexuscommunitychurch/myweb.php?hls=10065
1. Stimata Lia, cu tot respectul cuvenit (normal) va voi intreba si eu de ce ma intrebati de ce mi-am facut cont pe astfel de site-uri? ;))
2. Nici blogosfera nu transmite(a) mesajul Evangheliei, dar il putem transmite noi. La fel pot sta lucrurile si pe Facebook si pe Twitter. Era o vreme cand era pacat sa mergi pe bicicleta, cu trenul sau chiar sa porti ceas la mana!! Stii de ce? Pentru ca „ierau” lucruri lumesti!!! Dar bine ca s-au convertit si au trecut la credinta adevarata. =)) Astfel dar, sper ca in curand sa pot prezenta in biserica pe fratele Hi5 si pe sora Facebook. Cat despre Twitter, astept sa se maturizeze sa vedem ce perspective are… pare de viitor!
Sa fiti binecuvantata!
Se zice ca un tanar a mers la un preot si i-a spus ca vrea sa se spovedeasca. Acesta i-a rsapuns: „nu mai este nevoie, ti-am vazut contul de hi5”
nu am spus ca este pacat (nu eu sunt cea care sa defineasca pacatul pentru viata dumneavoastra)- eu v-am pus o simpla intrebare. Stiu ce este H5 si Facebook si stiu si de ce oamenii sunt atrasi de astfel de siteuri.
am sa va enumar cateva motive pe care le cunosc:
-dorinta de a-ti face prieteni.
-speranta de a gasi oameni care sa te inteleaga.
-necesitatea dialogului.
-lipsa unei preocupari inafara lumii virtuale.
-nemultumirea fata de viata reala.
-nemultumirea fata de partener.
-dorinta de a spune altora ce crezi tu despre anumite idei sau credinte…
-umplerea timpilor „morti” cu o forma de scriere.
-raspandirea de idei.
si multe altele…
Din nefericire ponderea cea mai mare o are necesitatea de evadare si cunoasterea de noi parteneri (virtuali) care devin „confidenti” sau iubiti.
Nu bicicleta in sine este rea, ci viteza cu care mergi si faptul ca nu respecti regulie de circulatie.
Nu ceasul este rau, ci faptul ca ai dat pe el mai multi bani decat ar fi meritat….
Nu netul este rau in esenta lui ci ceea ce ne determina sa ne pierdem timpul pe net. Imboldul din spatele realitatii pe care ne-o afisam.
scuze. dar eu chiar cred ca in loc sa stea pe H5 tinerii pot gasi ceva mult mai constructiv.Mult mai placut.
in plus trebuie sa recunoastem ca tentatia tinerilor de „a se cupla” pe net este f. mare
Asta este ce cred eu – scuze domnule Iota, daca ideile mele nu convin.De fapt dumneavostra nimeni nu poate sa va spuna ce este, sau ce sunt , sau “ierau” lucruri lumesti!!! aveti propria dumneavoastra constiinta. Si asta, e deajuns.
Credeti ca problemele enumerate dispar prin combaterea site-urilor? De ce nu s-ar organiza tinerii care iubesc viata si pe Dumnezeu, ca sa intre in relatie cu cei umbriti, tocmai acolo unde pot fi gasiti, si fara a le starni reactii de respingere? Pastorii si parintii sunt deja intr-o pozitie antagonica.
1. Va multumesc pentru reply. Am insa sentimentul ca brodam pe langa subiect! Omul asta a folosit o expresie pentru a identifica generatia despre care vorbeste/scrie. Cum pana mai ieri se foloseau in vederea identificarii expresii ca: „generatia de aur,” „generatia pro,” „decretei” etc etc, aidoma foloseste bloguitorul „generatia H5 si Facebook.” Conclusiv la acest punct, expresia are rol de identificare iar nu de incriminare. Parerea mea!;)
2. In urma unei exegeze atente si a identificarii contextului putem intelege ca problema nu e vreun site in sine!!! La fel de bine acestia s-ar fi putut sinucide citind „Padurea spanzuratilor,” „Baltagul” sau „Ion.” Ma tem ca s-a produs o micuta confuzie: s-a incurcat marfa cu punga!!!
3. Cel mai intelept cred ca ar fi sa luam exemplu, macar in parte, de la prietenii lui Iov, mai ales tacerea lor trebuie imitata. Nu judec, nu judecati! Lasati ca este Cine face lucrul asta! Dumnezeu sa aiba mila!
Lia,
Din dorinta de a spune altora ce crezi tu despre anumite idei sau credinte….,
ai foarte multa dreptate in tot ceea ce scrii.
Intr-adevar,asa cum scria Fr.Marius, in aceste momente de adinca cercetare launtrica, cind usor poti cadea in aceasta epidemie a suicidului,ne trebuie fiecaruia o grijulie afirmare a adevarurilor biblice prin trairea de zi cu zi si foarte buna cumpatare a gindurilor in deciziile care vor capta si da curs mintii noastre in clipele urmatoare.
Duhul Sfint Mingaietorul sa ne dea solutia durerii.
De la sinuciderea vestului, am ajuns la HI5 si Facebook. Sa fie aceasta radacina problemei tinerilor de azi? E la fel de adevarat faptul ca orice timp pierdut cu lucruri pieritoare, poate fura timpul sanatos (si asa,tot mai injumatatit de serviciul de fiecare zi). Mai cred si ca acest blog poate fi pus in randul „Facebook”, daca nu stim cat timp din viata noatra i se cuvine…Frustrarea mea, este faptul ca in timp ce convertim programe de internet ( ce penibil suna… ), un alt adolescent(a) urca domol niste scari intr-o cladire inalta, pentru a incheia o socoteala cu viata. Zilele trecute, mi-am amintit ca in urma cu 6 ani, am lucrat cu copiii intr-o biserica. Am realizat ca ei, copiii de ieri, sunt adolescentii de azi. Am inceput in a face rost de cat mai multe numere de telefon. Pana acum, am vorbit cu 5 dintre ei. Se deschid mai repede decat as fi crezut…e doar inceputul. O fi oare o solutie? Nu va suparati va rog, dar nu este vorba aici despre programe de internet, ci despre suflete singure in cautare de alte suflete. Macar la subiectul de aici ar fi bine sa nu umplem spatii goale, ci sa cautam solutii pentru a umple suflete goale nu doar rugandu-ne, ci facand ceva concret!Multumesc pentru intelegere si spor la treaba!
Exista o singura solutie:
PLINATATEA DUHULUI SFANT !
Degeaba incercam sa ne umplem cu orice altceva.
Tinerii au nevoie mare de ivatatori pe masura problemelor lor,de apropiere adevarata de la inima la inima.Li se dau prea multe surogate,li se incanta simtirile pentru diferite forme de inchinare nebiblica,fireasca,iar cand au probleme nu-i aude nimeni.Ei nu se pot deschide cu ceea ce ii framanta
si atunci inervine cel rau.
Cunosc cateva cazuri de tineri crestini pentru care pornografia este cea care le ocupa mintea si timpul si desi sunt casatoriti s-au dat pe mana diavolului
Sunt mai multe cauze,,,cine TREBUIE sa rezolve toate
aceste probleme grave?
Cred ca biserica,pastorii.
Noi prin multa-multa rugaciune.
Dincolo de toate cele „exterioare” spre care alergam cred ca ar trebui sa citim despre nevoia de bucurie…o nevoie LEGITIMA si nicidecum INGADUITA…
Iar pe panza de fond a depresiei se reliefeaza tocmai aceasta aspiratie adanc ingropata in noi si nestiuta.
In fiecare din noi exista aceasta aspiratie de a participa la Sarbatoarea vietii, aspiratia la existenta insutita.
Celor cu adevarat interesati sa inteleaga ce se intampla in realitate in sufletul nostru le recomand o autoare si cartile ei. Este vorba de Lytta Basset, teolog protestant, profesoara de teologie practica la Universitatea din Neuchatel, Elvetia; cu o bogata experienta terapeutica. Cartea pe care o recomand celor care citesc in limba franceza este LA JOIE IMPRENABLE.
Se poate obtine de aici:http://www.amazon.fr/Joie-imprenable-Lytta-Basset/dp/222615177X
cu carte de credit.
Cateva pagini traduse in romaneste (si vor mai fi cateva sau un rezumat al continutului) puteti citi aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Lytta_Basset_La_Joie.htm
Pe site-ul indicat mai sunt si alte pagini traduse din Lytta Basset.
Tocmai citesc aceasta carte care are peste 500 de pagini, dar merita citita de toti cei care consiliaza intr-un fel sau altul.
Este o invitatie la calatorie spre noi insine prin recitirea parabolei asa numite a fiului risipitor.
O lectura care „umanizeaza” si imbogateste, care ne deschide si spre „negativitatea vietii”, invatand sa citim altfel decat moralizator si culpabilizant. O lectura in care ne regasim.
O privire plina de compasiune asupra existentei „asa cum este” completata de perspectiva bucuriei posibile, de realizat plecand tocmai de la „negativul existentei”.
A te simti exclus de la bucurie are drept consecinte a te exclude singur sau a-i exclude pe altii.
Nu pot ajunge la semenul meu cel atat de asemanator mie daca nu ajung la mine mai intai, daca nu ma vindec pe mine mai intai. Numai atunci ii voi putea duce un mesaj de viata si nu unul de culpabilizare.
DE FAPT MERITA TRADUSA SI PUBLICATA IN ROMANESTE.
POATE CA SE SESIZEAZA VREO EDITURA SAU FACTORI DE PUTERE IN ACEST DOMENIU.
Autoarea isi scrie cartile in franceza.
Societatea noastra a ajuns intr-adevar la faza de auto-distrugere, promoveaza o filosofie a mortii, a carei inspiratie este usor de localizat: talpa iadului. Acum cativa ani am citit undeva pe internet ca „valorile” noii ordini mondiale (care controleaza la ora actuala mass-media, politica, marketingul etc. si care lucreaza din umbra la propulsarea lui Anticrist ca lider mondial) sunt violenta, imoralitatea si vrajitoria. Pentru un cunoscator al scripturii, este evident ca acestea sunt de fapt „valorile” paganismului („the hard core”). Doar cine este orb si vrea sa se amageasca nu va recunoaste ca suntem invadati de aceste „valori” sinistre, ca traim intr-o epoca nu doar post-crestina, ci neo-pagana. Aceste „valori” au la origine invatatura demonilor (insusi tatal minciunii). Din pacate sunt multi oameni care isi vand sufletul celui rau si promoveaza „valorile” lui printre semenii lor.
Am cam divagat. Iata ce voiam sa spun de fapt: ideea sinuciderii nu este de inspiratie umana, un om nu ar gandi „de capul lui” lucrul acesta. Aceasta idee este insuflata de cel rau, iar daca in sufletul acelui om nu exista ceva puternic care sa i se opuna (valori morale, credinta, iubire de adevar), acel om va fi ca o marioneta in mana celui rau. Iar acum sa fac legatura cu ce am spus mai sus: ne aflam intr-o etapa a istoriei omenirii in care cel rau este dezlantuit pentru ca stie ca mai are doar putin timp la dispozitie ca sa insele si sa distruga sufletele oamenilor (ca doar atat stie sa faca). Dezlantuirea lui se manifesta in plan vizibil si prin atacuri asupra celor tineri si fragezi, care inca nu au inteles natura bataliei care se da pt sufletele lor. Insa noi, cei care intelegem, trebuie sa continuam sa ne rugam pt ei, sa ne rugam impotriva fortelor intunericului, si sa proclamam Vestea Buna a mantuirii prin Cristos, singurul mesaj de speranta pentru aceasta lume pierduta.
Mesajul minunat al Evangheliei m-a smuls si pe mine din „imbratisarea” celui rau. Am fost nazista si am avut tentative de sinucidere in adolescenta. Am scris un articol (www.sinucigasi.ro/viewtopic.php?f=14&t=70 – „Scrisoare pt cei care se gandesc la sinucidere”), unde povestesc lupta pe care am dus-o cu moartea in adolescenta si cum m-a scos Dumnezeu din iadul in care traiam. Imi dau seama acum fara nici o umbra de indoiala ca eram inspirata de cel rau in tot ce gandeam, desi -paradoxal- nu credeam in existenta diavolului !! Aveam un duh de moarte in mine care ma controla. Acelasi duh de moarte ataca astazi multe suflete. Iar faptul ca ii ataca pe cei care au crescut in Casa Domnului arata ca nu e de joaca cu pacatul („putina drojdie dospeste toata plamadeala”).
Sa fim deci constienti de natura pericolului, dar sa nu ne lasam coplesiti de el, pentru ca Domnul Isus l-a invins deja pe diavol. Sangele Lui are putere sa elibereze pe oricine din intuneric si pacat. Sus la lupta fratilor !
Mă exasperează afirmații exagerate precum „Nimeni nu se ocupă de tineri”.
(Probabil că s-ar fi vrut exprimată ideea că prea puțini se ocupă de tineri. Dar și aceasta ar trebui pusă în discuție, avînd în vedere dictatura tinerismului în societate și chiar în biserici.)
Păi Marius Cruceru pentru cine vorbește (cînd vorbește, nu cînd se revoltă), nu pentru tineri?
De 7 ani pentru cine mă lupt să ofer informații pe Internet și să pun în discuții diverse chestiuni? Pentru tata mare care e mort de 20 de ani?
Cu cine credeți că stau la discuții pe Messenger, cu oameni de 50 si 60 de ani sau cu cei de 20 si 30 de ani?
Da, înțeleg că de fapt chestiunea e mai profunda, sensibila, că tinerii au nevoie de mentori, de formatori de opinie, de valori clar definite.
Da, ar trebui făcute eforturi mai mari, Dumnezeu să ne ajute!
Dar ce-ar fi să începem de la a nu mai face afirmații exagerate, gratuite?
„Ceva s-a întîmplat cu noi de 50 de ani încoace”
Nu de mai multă vreme ? „C’est la faute à Voltaire!”, aş zice.
Blogideologic, bine ai revenit. Depinde cum ne gîndim, eu mă gîndesc la ultimii 50 de ani. Că problema este mai veche… Da, de meditat.
Alin Cristea, ai dreptate, afirmaţii ca acestea sînt exagerate şi neavenite. Unii chiar se ocupă. Problema este că nu mai avem tineri. În biserica noastră au rămas foarte puţini, pentru că puţini s-au născut din 89 încoace. Există preocupare pentru tineri, întrebarea este dacă această preocpare este relevantă pentru ei, dcă este de cqalitate, dacă le oferă ajutorul de care au nevoie.
Andra, mulţumim de mărturie şi sinceritate şi fermitate. Cred că ştii despre ce vorbeşti dacă ai trecut pe-acolo. Pe mine Dumnezeu m-a scos tot dintr-o tentativă de suicid în 1984, de aceea simpatizez în sensul etimologic al cuvîntuliu şi mă rog şi vineri vom posti cu toată biserica pentru tinerii noştri.
V.J. mulţumim pentru recomandare.
Elisa, Duhul Sfint are ca roada dragostea, bucuria, pacea…etc. Acestea ne vor împiedica spre gîndul morţii. Aşa să nădăjduim. Să ne rugăm ca tinerii noştri să fie plouaţi de Duh, revărsare şi plinătate.
Stefan V. Este una dintre probleme. Virtualizarea relaţiilor este o problema. Am scris în Portret de generaţie cîte ceva, dacă ai timp să citeşti. Nu-s psiholog, dar nu-ţi trebuie multă şcoală ca să vezi cîte ceva.
Un blog nu este FAcebook nici H5, probabil nu ştii care este diferenţa dintre ele.
Docil ascultător, să îţi asculte Dumnezeu rugăciunea.
Naomi, şi pe mine mă încearcă un sentiment de vinovăţie, epntru toţi cei 5 tineri. Nu ştiu, dar nu pot scăpa de asta şi mă voi simţi vinovat … Mereu…
NAtanm, îţi mulţumesc mult pentru traducere. Am folosit textul tău. Să ai sănătate.
Doru Radu, azi am scris o scrisoare către fiul meu, poate că îi voi da drumul spre voi, poate că este de învăţămînt şi pentru alţi taţi care au făcut greşelile mele. Tot ce s-a întîmplat m-a făcut să mă judec pe mine mai întîi şi am descoperit lucruri foarte triste, foarte triste. Azi am încercat să repar unele lucruri din relaţia cu fiul meu, poate că este un nou început.
Rodica, am scris ceva despre singurătatea orăşeanului, vesticului, va fi mîine.
Lia, se face deja. Eu am făcut mai multe conferinţe antiecrane de sticlă.
Iota, trebuie o discuţie separată despre asta. H5 nu este o cauză, este un rezultat, la fel cu facebook.
Iota, problema este cînd aceste forme de socializare tind să înlocuiască adevăratele întîlniri, cele face to face. Eu am un prieten cu care m-am certat de mai multe ori pe internet, dar întîlnirea faţă către faţă a fost revelatoare, a fost un eveniment. Am întîlnitm pe mai mulţi dintre cititorii mei de pe Pătrăţosu şi am avut aceeaşi descoperire. Voerbesc din experienţă.
Daniela Lunga, mulţumim pentru amintirea scripturilor şi epntru link.
Consistent răspuns, Lia. Mulţumim,
Agnustick, tocmai de aceea am redeschis site-ul sau… şi de aceea, ca să ofer o alternativă. Eu am în primul rînd nevoie de voi. Învăţ aşa de multe lucruri de la voi, apoi… sper ca şi voi să învăţaţi unii de la alţii, să vă regăsiţi, să vă găsiţi unii pe alţii… eu însumi mi-am găsit o mulţimme de prieteni aici, dar … m-am ambiţionat să îi cunosc pe unii dintre ei şi personal.
Iota, ai intuit corect, expresia are în primul rînd rol de identificare, nu de incriminare, tocmai pentru că H5 nu este o cauză, este un simptom.
Dragă Iota, eu cred că este mai bine că pînă la urmă prietenii lui Iov au vorbit. Şi-au exorcizat prostia şi Domnul a putut să se îndure de ei.
E bine să vorbim. Suspendare cuvintelor şi a judecăţii nu este o soluţie permanentă, numai una temporară.
Imediat după „să nu judecaţi” în predica de pe munte este… dă-ţi bîrna ca să scoţi paiul.. de unde vei deosebi paiul de bîrnă, ochiul celuilalt, cum vei deosebi porcii de cîini, pomii buni de cei răi, nisipul de stîncă?
Terbuie să judecăm… întrebarea este CU CE MĂSURĂ…
Subscriu ‘ideologicului’ referitor la cei 50 de ani.
Sa fim insa echilibrati in afirmatii. Nu o ‘epidemie’ de sinucideri, ci doar tendinte ce se apropie de cele comune lumii in care traim. Asa cum procentajele echivalente divorturilor, bolilor psihice, mentalitatilor secularizate, proprii lumii evanghelice, se suprapun din ce in ce mai mult celor echivalente societatii. Proportiile se modifica in permanenta, din pacate in defavoarea bisericii evanghelice. Asta ce-mi spune? Ca reperele identitare specifice religiei baptiste, penticostale etc. nu mai sunt suficient de ‘captivante’, sunt in eroziune. Cu alte cuvinte, tinerii nu se mai regasesc pe ei insisi in biserici, ceea ce tine de procesul de institutionalizare a comunitatilor evanghelice (un proces foarte activ la virf).
In calitate de evanghelici: inovam mereu, sintem in permanenta niste cautatori, in continua schimbare, alunecind adeseori in artificialitate, ne refulam in tot felul de dialoguri virtuale, avem neclaritati doctrinare importante. Suntem mult prea impresionati de lume (scuzati pretiozitatea!), fara insa a reusi ca noi insine sa o mai impresionam cu ceva, eventual prin aportul la aceste rate statistice. Comunitatile neoprotestante s-au evidentiat de-a lungul timpului prin conservatorismul pe care-l propuneau ca model de viata, dimpotriva, astazi suntem conservatori doar in anumite conceptii, putine…
In ultimul rind, daca cineva se sinucide bolnav fiind (psihiatric vorbind), nu cad de fapt toate argumentele noastre teologice pro sau contra?
Adiel P. Epidemie de sinucideri, este, după cum ai intuit, o metaforă. Cred că ai intuit bine problema. Tinerii nu se mai regăsesc in biserici. Asta este o problema.
Stii de ce?
pentru că incercam cu orice pret sa fim relevanti, sa fim pe placul lor, sa le facem zgomot si baptistotecă. Cum sa se regaseasca? Zgomot şi lumini au şi în altă parte. De la Biserica au nevoie de altceva.
PAradoxal este ca cu cit incercam sa fim mai captivanti pentru tineri, cu atit ni-i indepartam mai mult, mai ales pe cei supradotati, care nu sint incintati nici de zăngăneala la chitări, nici de baterie.
gîndeşte-te: Lucian putea spune pe de rost titlul după catalog a peste 50 de lcurări pentru orgă ale lui Bach, Iacov MEreu era preocupat de artă etc.
Îţi pot da nenumărate exemple.
Prin showurile penibile pe care le desfăşurăm la întîlnirile nostre de tineret tindem să atragem piţipoance şi manelişti, adevăraţii căutători nu ne mai caută, din cauza discursurilor populiste, lipsitde de substanţă, pline de strigături goale.
Aceşti oameni au nevoie de teologie autentică, de viaţă trăită după acestă teologie, nu de discursuri sado-masochiste, culpabilizante şi de păstori care acasă sînt una şi la biserăc sînt alta.
Good to hear you, Adiel P.
„Stii de ce? pentru că incercam cu orice pret sa fim relevanti, sa fim pe placul lor, sa le facem zgomot si baptistotecă. Cum sa se regaseasca? Zgomot şi lumini au şi în altă parte. De la Biserica au nevoie de altceva.”
Sunt de acord. Exact asta spune acest articol (www.av1611.org/kjv/nivteen.html), din care am pus aici un pasaj:
„What are our young people looking for?”
„The Contemporary Christian Music crowd and the Christian Country-Bluegrass bunch claim it’s the music. Just pipe in that „beat oriented” music. . . Get them young people clapping their hands and tapping their toes – and that’ll do it. . . That will get them involved in church. That will get them serving God. Will it?
Surprisingly, Barna Research discovered just the opposite:
„Among the surprises emerging from the research is that teenagers do not come to church because it has hot music. They can get a performance fix from many places, and the church that provides the sound with the substance is too uni-dimensional for teens. . . .Similarly, if the church provides the trappings of substance (hot music, casual and friendly ambiance, fun activities) but not the substance, they are not likely to return.” (Ibid, p.68)
When teenagers were asked „what they looked for in a church” they listed 18 reasons to come to church. And down at the bottom, number 14 on the list was „the type of music”. Preachers, number two on the list – the quality of the sermons.
Wow! Have we ever „missed the boat”!
While we try to „trick” teenagers into serving God with the trinkets and ticklers of the world – they are begging for a „morsel of meat” from God’s Word! No wonder our young people can not wait to get away from the „church”. No wonder they do not want to „run the race that is set before them” (Heb 12:1) While we are feeding them a „junk food” diet of fun and frolic – they are spiritually starving to death! …”
„Prin showurile penibile pe care le desfăşurăm la întîlnirile nostre de tineret tindem să atragem piţipoance şi manelişti, adevăraţii căutători nu ne mai caută, din cauza discursurilor populiste, lipsitde de substanţă, pline de strigături goale.
Aceşti oameni au nevoie de teologie autentică, de viaţă trăită după acestă teologie, nu de discursuri sado-masochiste, culpabilizante şi de păstori care acasă sînt una şi la biserăc sînt alta.”
Foarte mult adevar aici… acesta este motivul principal pentru care am plecat si eu, de acolo de unde am plecat…
Cristi, imi pare rau ca ai plecat… acum măcar ai găsit ce aşteptai?
Da, am (re)gasit Cuvantul, in mijlocul unor tineri care vor sa stea in Cuvant.
Eram satul de spectacole, masti, haine pompoase, un pace spus de pe varful buzelor si o strangere de mana cu varful degetelor.
Eram satul de relatii de 5 min la usa bisericii urmate de o ariditate de o saptamana.
Eram satul de frati care iti zambeau frumos daca nu ii deranjai si erau in stare sa te bata in biserica daca ii calcai pe bataturi.
Eram satul de grosolanii de genul: „haideti in numar mare duminica seara ca vine fratele X”, „haideti fratilor rugati-va, de ce nu va rugati?”, etc.
Eram satul de oameni care in loc sa imi dea Cuvant imi comentau stirile, imi tineau prelegeri filozofice sau psihologice, sau pur si simplu bateau apa in piua si nu spuneau nimic.
Eram satul de predici facute cu 5 min inainte de inceperea programului, predici fara nici o noima, folosind texte scoase din context in mod exagerat doar pentru a pune in gura lui Dumnezeu niste principii bune de lada de gunoi.
Draga Cristi, mă bucur eptnru tine. ţine-te de Cuvînt şi de Biserică!
Îneţeleg ce spui, poate că voi scrie ceva despre problema atinsă.
Si ii sunt recunoscator lui Dumnezeu ca mi-a scos, exact la timp, in cale o alternativa la a ma lasa de crestinism.
Aceeasi idee se regaseste si in acest articol:
http://www.av1611.org/kjv/nivteen.html
Iata un pasaj:
„But what are our young people looking for?
The Contemporary Christian Music crowd and the Christian Country-Bluegrass bunch claim it’s the music. Just pipe in that „beat oriented” music. . . Get them young people clapping their hands and tapping their toes – and that’ll do it. . . That will get them involved in church. That will get them serving God. Will it?
Surprisingly,. Barna Research discovered just the opposite:
„Among the surprises emerging from the research is that teenagers do not come to church because it has hot music. They can get a performance fix from many places, and the church that that provides the sound with the substance is too uni-dimensional for teens. . . .Similarly, if the church provides the trappings of substance (hot music, casual and friendly ambiance, fun activities) but not the substance, they are not likely to return.” (Ibid, p.68)
In fact, when teenagers were asked „what they looked for in a church” they listed 18 reasons to come to church. And down at the bottom, number 14 on the list was „the type of music”. Preachers, number two on the list – the quality of the sermons.
What are our young people REALLY searching for?
„When pressed to identify the single, most important reason why they attend a youth group, the picture changes significantly. It turns out that relationships bring the kids to the place, but they will not return unless the church delivers the goods. What are they looking for? Substance. Learning practical and credible insights about God was listed twice as often as anything else as the most important reason for returning” (Ibid, p.59)
Wow! Have we ever „missed the boat”!
While we try to „trick” teenagers into serving God with the trinkets and ticklers of the world – they are begging for a „morsel of meat” from God’s Word! No wonder our young people can not wait to get away from the „church”. No wonder they do not want to „run the race that is set before them” (Heb 12:1) While we are feeding them a „junk food” diet of fun and frolic – they are spiritually starving to death!”
Asta-i, Andra, putem oferi fun şi activităţi, dar oamenii vin la biserică nu pentru fun şi epntru muzică, asta pot avea din altă parte şi încă de mai bună calitate.
Marius, ai scris: „azi am scris o scrisoare către fiul meu, poate că îi voi da drumul spre voi, poate că este de învăţămînt şi pentru alţi taţi care au făcut greşelile mele. Tot ce s-a întîmplat m-a făcut să mă judec pe mine mai întîi şi am descoperit lucruri foarte triste, foarte triste. Azi am încercat să repar unele lucruri din relaţia cu fiul meu, poate că este un nou început”
Ar fi de folos intr-adevar si pentru alti tati, m-as bucura sa ne impartasesti, daca cumva te razgandesti, trimite-o-mi-o te rog macar pe e-mail. Sunt tata doar de putina vreme si as vrea de pe-acum sa invat ce sa fac si cum sa fac ca sa am o influenta pozitiva asupra copilului si sa previn cat pot pericolele care vor sta pe calea copiilor nostri. Dincolo de orice discutii si bla bla-urile multor comentarii, aici ai pus puntul pe i. Asta e: ce putem invata de aici ca tati, ce si cum sa facem ca tati ca sa protejam cat putem copii nostri si sa sa le dam o traiectorie sanatoasa, puternica, greu de deraiat de la ea.
M-as bucura deci si cred ca ar fi de folos daca pe aceasta linie s-ar dezvolta discutiile si m-as bucura mult sa ne impartasesti(sau macar pe privat cu ziceam)din experienta ta cu fiul tau. Ce si cum am putea face diferit, cum sa fii ca tata azi ca si crestin, considering tipul de societate in care traim azi, asa cum zicea cineva, copii nostri se nasc intr-o societate pentru care nu au anticorpi, si nici nu au timp sa dezvolte any. Mare grija si provocare pentru noi tatii si mamele de azi.
Încă mă gîndesc, Arundel, este greu, este greu să i-o dau lui s-o citească… pentru că am multe lucruri de care îmi este ruşine. Nu-i aşa că lucrurile se văd un pic diferit faţă de situaţia în care nu eşti tată?
Pingback: Problema Sinuciderii - Crestinii si Sinuciderea | In Lucrarea De Tineret. Radupg.com
Draga Radu, de la Lucrarea de tineret, mama m-a învăţat cîteva lucruri, să nu vorbesc urît în public, să dau bună ziua la vecini, dar şi să citesc un text cu atenţie pînă la capăt înainte de a mă exprima asupra lui.
În primul rînd eu nu cred că ai citit textul cu atenţie: am sugerat clar că ESTE PREA DEVREME pentru analize şi soluţii acum. Dacă citeşti David DeWitt o suspendare a judecăţii te va ajuta să gîndeşti creativ în loc să dai cu oiştea în gard cu prejudecăţi, lozinci, formule, versetarism, exact ce spunea AGnusstick mai sus, cred.
Unul dintre motivele pentru care s-ar sinucide un tînăr, şi vorbesc aici din propria mea experienţă din 1984 este şi pentru că m-am dus la unul dintre păstori, i-am pus povara pe umeri şi a început să îmi servească „doctrine”, „versete” scoase din context, lozinci, şi cireaşa de pe tort.. „Eh, MArius, mult te mai frămînţi tu … de ce te gîndeşti atîta?”
O soluţie proastă poate fi o soluţie prea rapidă. Nu te grăbi, Radu, să oferi tu răspunsuri coapte la microundele motoarelor de căutare de pe google şi prin concordanţe biblice electronice.
A propos? Ai copii? DAcă n-ai schimbat vreun pampers la viaţa ta, eu nu ţi-aş da voie să înveţi copiii mei şi să lucrezi cu tinereţii.
Prostia lucrării de tineret, cum am mai spus-o, este că nişte copii „educă” alţi copii, nişte adolescenţi cu propriile probleme, ceva cunoştinţe biblice, dar fără experienţă şi fără să fi purtat durerile naşterii şi creşterii pentru proprii copii, vin şi dau lecţii cu o superbie greu de îngăduit.
Părerea mea este că ar trebui să practici încă un pic tăcerea, înainte de a te juca cu sufletele unor tineri pe care încă nu-i înţelegi, oferindu-le soluţii false, prefabricate, care îi fac să zîmbească amar din colţul gurii.
Avem noroc că unii sînt destul de politicoşi să te lase să terminăm fraza.
Succes!
În aceeaşi greşeală am căzut şi eu, mai sus, gândind că poate nişte tineri s-ar apropia mai lesne de cei aflaţi în pericol, fără a stârni reacţia pe care o aduc de obicei sfaturile pastorilor, părinţilor şi ale bunicilor (poate mai puţin ale acestora din urmă, care şi-au făcut propriile greşeli ca părinţi). Adevărul e că nu numai reacţia ostilă contează, ci ceea ce ai de adus pozitiv şi cum o faci. Din păcate, experienţa este ceva netransmisibil, fiecare trebuie să dea cu propriul său cap de pragul de sus. De aceea, pot da ajutor numai nişte oameni care înţeleg disperarea, păcatul şi rătăcirea fără a le privi de sus şi a le potopi cu versete – dacă ar fi tineri ar fi un atu în plus. E un pericol pentru ei? Poate, dar cum se va lămuri argintul?
„De ce … mai ales cei din generaţia H5 şi Facebook?”
La prima vedere, problema pare greşit pusă. Dorinţa de comunicare multă şi superficială, nevoia de multiplicare a „prieteniilor” nu par să fie compatibile cu dezastrul anihilării, care cere parcă periculos de multă introspecţie. În plus, ultimele cazuri cunoscute au scos în prim plan lipsa comunicării, chiar cu cei apropiaţi. Dar nu poate fi exclusă legătura, la urma urmei golul rămas de pe urma unei astfel de risipe are un impact la fel de mare ca şi o singură prietenie eşuată, poate chiar cu unul din părinţi – aceştia ar trebui să fie primii lor prieteni. Ce nevoi au aceşti tineri pe care NU le poate nimeni împlini? Există vreo legătură cu educaţia religioasă sau mediul în care se mişcă? Le cultivă cineva aşteptări atât de înalte de la viaţă încât dezamăgirea concretului este prea greu de suportat? Le cere cineva atât de mult, le ridicăm atât de sus ştacheta încât dezamăgirea faţă de propria lor fiinţă îi împinge în gol? Am înlocuit comunicarea interactivă cu recitarea de slogane şi versete, blocând replica, lăsând mult prea puţin loc de întrebări, îndoieli, tatonări şi chiar negaţii?
draga Agnusstick, cît ştii din ultimele cazuri cunoscute? Fiecare caz este într-un fel diferit, dar cred că sînt şi elemente comune, cred că este prea devreme pentru o analiză. Nevoia de comunicare, comunitate, comuniune este una dintre cele mai mari nevoi pe care le are această generaţie. Unul dintre prietenii care mi-au murit anul trecut, cititor de blog înrăit, el însuşi blogăr foarte sensibil, genialism la calculatoare avea nevoie doar de „10 minute de părtăşie”. Îmi formata, repara, monta calculatorul pentru un singur preţ, 10 minute de părtăşie. VEzi aici https://mariuscruceru.ro/2008/11/22/cea-mai-lunga-simbata/
Există şi o legătură cu educaţia religioasă, unul dintre lucrurile de care mă tem pentru copiii noştri este să capete „sindromul fiilor lui Eli”, preobişnuirea cu lucrurile sfinte şi dispreţuirea lor. De aici urmează revolta sau ipocrizia, fariseismul sau răzvrătirea.
De asemenea, aşteptările noastre faţă de ei în lipsa relaţiei autentice cu ei este o combinaţie dezastruasă.
Mă mustraţi pe mine sau pe alţii? Nu ştiu decât ce s-a scris (poate aberant) pe bloguri. Deci spuneţi că morbul poate coexista cu o foame de comunicare şi părtăşie, la prima vedere satisfăcută, dar care devine autodevoratoare la un moment dat? Posibil. E trist de adevărat că orice fel de analiză este inutilă, că fiecare caz e unic şi aşa mai departe – deci rămâne ca şi până acum, ne rugăm şi atât. Măcar de-am şti cum se ruga Isus, poate că El se ruga ca unii să primească harul de a face ceva, iar alţii harul de a deveni ceva.
Nu pe tine, Agnus, subliniam o problema: comuniune, comunicare, comunitate. aceste chestii nu satisfac această foame.
Analizele au rolul lor, sînt lucruri dexpre care se poate spune… nimic nou sub soare, ce-a fost va mai fi,
sîntem unici, cazuri unice, dar sînt şi cauze comune, rădăcini comune pentru că toţi formăm omenitatea şi avem boli comune şi nevoi comune, soluţii care să ni se potrivească celor mai multţi.
Inclin sa-i dau dreptate fr. Marius cand manifesta rezerva in a cataloga si eticheta cauzele ultime ale tragediilor de acest gen. De fapt, cauzele generale au fost deja enumerate de unii si de altii pe acest forum. Ceea ce nu putem face este sa stabilim noi in ce proportie cutare sau cutare factor a contribuit. In general, este o combinatie complexa de factori care te imping la un astfel de gest (vorbesc aici din experienta), de aceea fiecare caz este atat de unic. Trebuie sa fim modesti si sa ne recunoastem limitele. Apreciez rezerva si echilibrul fr. Marius si imi doresc acelasi echilibru in discutiile pe care le am de ceva timp cu adolescenti/tineri care lupta cu gandul sinuciderii (m-au contactat cativa in urma articolului meu de pe http://www.sinucigasi.ro). Chiar si in lipsa unui verdict sau diagnostic final cu privire la cauzele ultime, discutiile si analizele de pe forum au rolul lor: fiecare are ceva de invatat, devenim mai sensibili fata de problemele celor din jur si nu mai incercam sa-i bagam pe toti in „patul lui Procust”.
Un alt aspect pe care vreau sa-l aduc in discutie aici este ca in ultima instanta, fiecare ramane responsabil de deciziile si faptele lui. Chiar daca exista factori exteriori care imping o persoana la ganduri sinucigase, nu putem exclude responsabilitatea personala a celui care trece la actul final. Pana la urma este un „act suprem de vointa” la care recurge, ultimul. Inca o tema de discutie complexa si greu de transat. Eu una nu ma tem de teme de discutie dificile, ma tem doar de sentinte definitive acolo unde lucrurile sunt atat de subiective (de ex: cum a perceput cutare tanar factorii externi, conform carui etalon a „masurat” el impactul acestor factori asupra vietii lui, etc.).
Pentru Andra,
daca subiectul este bolnav de depresie, ori alta boala asemanatoare, factorul „vointa, libertate suprema, un ultim gest al libertatii” etc. este, cred, eronat folosit in argumentatia noastra. Un astfel de om nu mai are capacitatea de a discerne, desi am vrea sa credem ca orice individ este apt sa-si evalueze corect existenta. Nu cred insa ca mai este constient de ceea ce doreste sa faca, ci resimte un impuls spontan, fara putinta de evitare, pentru ‘exitus’. (Concluziile unui studiu despre sinucidere publicat recent in EVZ evidentiaza o asociere interesanta intre cresterea ratei suicidului si … cresterea temperaturii – dpdv meteorologic, desigur) Prin urmare ma intreb cit de responsabil este cineva care doreste sa-si curme viata, aici referindu-ma la persoanele suferinde psihic?
Adiel,
hai sa facem mai intai o delimitare. Asa-zisele boli psihice se impart in nevroze si psihoze. E o mare diferenta intre ele. In primul caz (nevroze), subiectul are unele probleme psihice (idei fixe, lipsa de motivatie, anxietate, atacuri de panica etc.) de care este constient si impotriva carora lupta. Depresia intra in aceasta categorie. Lucru foarte important: in cazul nevrozelor, persoana este constienta de ceea ce i se intampla, ia decizii in functie de un scop, deci este responsabila. De unde stim ca este responsabila ? Pentru ca este capabila sa evalueze coerent ce i se intampla, doar ca nu poate invinge anumite probleme cu care se lupta in mintea ei si care ii afecteaza viata de zi cu zi. Aceste probleme sunt de cele mai multe ori exagerate pt ca persoana respectiva priveste lucrurile prea de aproape (detaliile devin centrale) si nu mai vede perspectiva de ansamblu. Ca sa folosesc o ilustratie din fotografie: intra functia „macro”, care se concentreaza asupra detaliilor. De aceea o persoana depresiva pierde perspectiva de ansamblu si o reduce doar la cateva detalii imediate, are tendinta sa exagereze realitatea si sa se vada ca o victima. Repet: ea este constienta de ceea ce i se intampla. Eroarea pe care o face este ca evalueaza realitatea conform unui etalon (model mental) gresit.
In cel de-al doilea caz (psihoza), subiectul nu mai este constient de ceea ce i se intampla, nu mai este lucid/coerent in actiuni si decizii, nu mai lupta impotriva ideilor fixe. Exemplu: se crede Napoleon, vorbeste singur, da ordine, se simte persecutat, nu se mai poate opune gandurilor care ii invadeaza mintea. Cel mai important lucru: o persoana care sufera de psihoza nu-si mai poate controla gandurile, ci este sub controlul total al unor ganduri fie demonice fie irationale (venite din subconstientul ei). Dupa parerea mea, doar in cazul psihozelor se poate folosi stricto senso expresia de „bolnav psihic”. Un bolnav psihic este acela care nu se poate controla si devine din aceasta cauza un pericol public. Dar sa folosim expresia de bolnav psihic in cazul depresiei si a altor nevroze mi se pare o exagerare. Intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi a suferit la un moment dat de depresie, unii intr-o forma mai grava, altii intr-o forma mai usoara. Asta nu inseamna ca lumea este plina de bolnavi psihici :))
Acum, tinand cont de aceasta delimitare, sunt putine persoane (acestea nu constitue majoritatea societatii) care sufera de psihoze si care ajung sa se sinucida fara sa isi dea seama ce fac. In acest caz intr-adevar ele nu mai actioneaza in cunostinta de cauza, nu mai sunt responsabile. Totusi, nu inseamna ca aceste persoane nu au fost responsabile la un moment dat in trecut. De cele mai multe ori, aceste persoane au facut in mod repetat alegeri morale gresite, care au deschis usa celui rau si i-au dat voie sa preia controlul asupra lor. Persoana a avut libertatea de a alege, dar a folosit-o gresit si ajunge sa suporte consecintele. Dupa parea mea, in marea majoritate a cazurilor, psihozele au la baza o problema morala (un conflict de natura morala) pe care subiectul l-a rezolvat gresit (nu a tinut cont de ceea ce constiinta lui ii arata ca este bine sau rau). Subiectul era responsabil sa rezolve conflictul cum trebuie dar a ales sa nu o faca. Deci este responsabil pentru ceea ce urmeaza (consecintele faptelor lui). Oricat ar vrea oamenii sa respinga asta, traim totusi intr-un univers moral: exista un bine si un rau obiectiv/absolut, iar alegerile noastre au consecinte reale. O folosire necorespunzatoare a responsabilitatii atrage dupa sine consecinte cat se poate de grave. Exista bineinteles si cazuri in care o persoana se naste fara capacitatea de a distinge binele si raul (deci fara responsabilitate), sau isi pierde aceasta capacitate in urma unui accident. Dar acestea sunt cazuri izolate (nu sunt regula), asa ca nu putem emite principii pe baza exceptiilor. Regula este ca fiecare persoana este responsabila moral pentru faptele sale. Biblia spune asta de la un capat la altul.
Revin acum la situatia cea mai des intalnita: depresia. Asa cum am spus, un depresiv nu este un bolnav psihic in adevaratul sens al cuvantului tocmai pentru ca este constient de ceea ce i se intampla. Specialistii spun ca depresia netratata este prima cauza de sinucidere. Cei care ajung acolo sunt sau nu responsabili ? Eu cred ca da. Problema lor este ca folosesc in mod gresit capacitatea de a alege. De ce ? Asa cum am spus mai sus, ei folosesc un model mental gresit in evaluarea realitatii. Se uita la realitate cu „ochelari” gresiti. Prin „ochelari” inteleg conceptia despre viata a persoanei respective, de la ateism, la panteism, la nazism, la materialism, la Emo si orice alt „ism” pe care l-au mai inventat oamenii. Toate acestea sunt modele gresite de interpretare a realitatii. Singurul model corect de evaluare a realitatii este cel prezentat in Biblie: omul este pierdut din cauza pacatului. Singura solutie de salvare este in Evanghelie: moartea ispasitoare a lui Cristos si invierea Lui. Mijlocul de obtinere al solutiei este credinta in jertfa lui Cristos.
(continuare)
Acum, cateva observatii de natura personala: am fost o atee sincera si o nazista sincera. Ceea ce m-a adus la disperare a fost sa-mi dau seama ca aceste modele de interpretare a realitatii sunt de fapt gresite: nu ofereau raspunsurile la intrebarile majore ale vietii. Am incercat si yoga, dar la fel de disperata am fost pentru ca si acesta era un model gresit. Am ajuns si la spiritism, iar de data asta chiar am intrat in panica: am inteles ca exista duhuri sau alte forte exterioare, asupra carora nu am nici o putere si care probabil ma controleaza. Disperarea ma conducea deja spre nebunie: imi doream sa innebunesc sau sa mor ca sa evadez din aceasta realitate haotica pe care nu o intelegeam. In acel moment am inceput sa citesc Noul Testament si am gasit acolo raspunsurile pe care le cautam de ani intregi. Se facea lumina in sufletul meu. Totul capata sens. Incepeam sa folosesc modelul corect de interpretare a realitatii. Am crezut adevarul, iar asta a produs in mine speranta si bucurie.
Domnul este nu doar un medic minunat, El este si un psiholog desavarsit. Inainte de a veni la Domnul, desi sufeream foarte mult (aveam personalitatea sparta in multe cioburi pe care ma straduiam cu greu sa le tin impreuna, sa incerc sa fiu coerenta in ceea ce fac), nu m-am dus niciodata la psiholog. Nu aveam incredere, simteam ca un psiholog nu are raspuns la intrebarile mele. Si asa este pt ca psihologia este de inspiratie pur naturalista (exclude existenta lui D-zeu, pacatul, vina, responsabilitatea personala etc.). Prin urmare, ea nu poate oferi decat paliative superficiale, dar nu coboara niciodata la radacina si nu trateaza adevarata cauza a alienarii sufletului.
Am suferit de depresie ani intregi, nu doar in perioada „coborarii in iad” (de la 16 la 21 ani), dar si dupa ce m-am pocait. Depresia nu s-a rezolvat peste noapte, a necesitat din partea mea un proces activ de schimbare a mintii, o dezvatare a modelelor de gandire gresite folosite inainte si o invatare a modelului de gandire corect („sa aveti in voi gandul care era in Cristos Isus” Filipeni 2:5). De mare folos mi-au fost rugaciunile prietenilor, precum si cartile lui Neil Anderson „Biruinta asupra intunericului” si „Cel ce sfarama lanturile robiei” care se gasesc online aici http://trezirespirituala.wordpress.com/2009/02/09/books/#comments
Acum se mai intampla sa am „atacuri” de depresie, dar nu ma mai tin zile sau saptamani intregi pentru ca am invatat lectia si le rezolv imediat (aplic Cuvantul lui Dumnezeu). Datorita vindecarii de depresie pe care am cunoscut-o prin Cuvantul lui D-zeu si lucrarea Duhului Sfant in viata mea, cred cu tarie ca exista vindecare de orice durere adanca a sufletului. Vindecarea va lua timp, dar este posibila prin exersarea credintei in Cuvantul lui D-zeu si relatia personala cu Domnul Isus.
Andra, îţi multuţmim pentru deschidere. Şi eu am încerct Yoga puţină vreme. Asta m-a dus aproape de sinucidere. Pare foarte simplu ce spui, dar se pare că funcţionează: cititul bibliei, post şi rugăciune…Oare nu-i prea simplu?
Am o rugăminte: poţi încerca să nu mai prescurtezi numele lui Dumnezeu? Mulţumesc mult!
Adiel P şi Andra,
subiectul sinuciderii este foarte foarte delicat.
Nu putem nici să ne suspendăm raţiuneala nesfîrşit. TRebuie să vedem ce spune Biblia, dacă spune ceva despre asta şi apoi să vedem ce spun oamenii de ştiinţă, psihologii, cei calificaţi etc.
Sînt sceptic cu privire la legătura dintre meteologie şi suicid. Văd o legătura între criza economică şi unele acte de acest fel, dar… stau şi cuget încă.
Marius spui: „Nu-i aşa că lucrurile se văd un pic diferit faţă de situaţia în care nu eşti tată?”
Intr-adevar Marius, am descoperit o cu totul alta lume, incepand chiar din noaptea cand s-a nascut. Cu totul alta perspectiva, cu totul alte simtaminte, alte ganduri, alte griji, lacrimi, dureri, bucurii, sperante si rugaciuni, odata ce ai devenit tata.
Diferenta nu poate fi descrisa in cuvinte si totusi scancetul propriului copil face toata diferenta.
Spuneai catre cineva in alt comment „DAcă n-ai schimbat vreun pampers la viaţa ta, eu nu ţi-aş da voie să înveţi copiii mei şi să lucrezi cu tinereţii.
Prostia lucrării de tineret, cum am mai spus-o, este că nişte copii “educă” alţi copii, nişte adolescenţi cu propriile probleme, ceva cunoştinţe biblice, dar fără experienţă şi fără să fi purtat durerile naşterii şi creşterii pentru proprii copii, vin şi dau lecţii cu o superbie greu de îngăduit.”
CAt adevar, cata diferenta intre inainte si dupa. E uimitor ce usor vorbeam inaine, ce usor judecam, cu ce superbie si bravitate vorbeam si eu, ce mai texte, ce mai doctrine si axiome si verdicte, ce mandrie. Nu stiam nimic. Acum inteleg inima lui Dumnezeu cand spune ca cea mai mare porunca este dragostea, cand spune nu judeca, cand spune ca mai bine sa taci, sa umpli gura cu tarana; cand spune spiritul legii si nu litera legii, cat de diferit intelegi evangheliile, cuvintele lui Isus, viata Lui, mantuirea. Cred ca nu poti intelege prea bine (sau este mult mai dificil sa intelegi) inima si dragostea lui lui DUmnezeu, echiligrul adevarat intre dragostea si dreptatea lui Dumnezeu, pana nu ai fost tata.
Aşa-i cum spui, Arundel,
cînd eşti tată descoperi o altă lume. Totul se vede diferit, inclusiv copiii altora. Şi jertfa Domnului o înţelegi altfel şi Ioan 3:16 îl înţelegi diferit… fiiincă Tatăl L-a dat pe Fiul.
Să ne rugăm pentru părinţi.
Azi am avut un mesaj pentru părinţi şi copii la absolvirea clasei VIII-a la Liceul Baptist din Oradea.
Cred că am fost un pic dur, dar asta am simţit din partea Domnului să le spun atunci.
Domnul să se îndure de aceste două generaţii şi să facă pace între fii şi taţi, între fiice şi mame.
Sinuciderea este sora buna cu depresia. Iar depresia se naste atit dintr-o imbalanta chimica cit si una spirituala. Cea chimica o poti stapini cu medicamente(xanax, prozac, willbutrin, buspar…le-am incercat pe toate)…dar partea spirituala are nevoie de Christos.
Traim intr-o lume egoista…si cind ne uitam numai la noi insine cream o imbalanta. Sint oameni in jurul nostru care au mai putin decit avem noi sau deloc…care au o viata mai grea, care au pierdut mai mult, carora li-i s-a dat mai putin…si in loc sa ne plingem de mila ar trebui sa plingem cu cei ce pling.
Cautind pe bolnavi, ajutind pe saraci, calcind pragul celor nenorociti este o cura serioasa impotriva depresiei. Si lucreaza in mod miraculos…
Nemultumirea este si ea neam cu depresia. Cind simptomele apar …si ele apar…ma straduiesc sa devin multumitoare. Pollyana si cirjele ei sint o povestioara simpla dar potrivita. Mi-o spun mereu…
„Domnul a dat si Domnul a luat”…mi-a picat bine de multe ori…ca un fel de masaj…
Parintii maninca agurida de multe ori, iar copii vad…si li se strapezesc si lor dintii. Pe cind am realizat ce mare raspundere am…a trebuit sa raspund multor intrebari la care nu cunosteam nici eu raspunsul prea bine.
Daca as mai lua odata viata de la inceput, m-as stradui sa nu dau semne de depresie in fata copiilor mei niciodata. Regretele nu dau odihna si nici alin…
draga Rodica, cred că Domnul ne cere să îi avem în vedere şi pe cei bolnavi de depresie ca pe oricare alţi bolnavi, trebuie să îi căutăm, să îi îngrijim şi cred că în fiecare familie mai nou avem cîte un caz, atît de mult ne afectrează acestă boală familiile, bisericile…
Cum putem să îi asistăm în aşa fel încît să le fim de real ajutor? aici avem nevoie de sfaturile specialiştilor…. creştini, dacă este cu putinţă să-i găsim.
…ce multe mesaje aici la aceasta tema..
Trebuie sa recunosc ,unele au un continut greu de inteles dar in marea majoritae vad compasiune -preocupare si maturitate crestina .
Cand incepe sa ne pese de ceva -nu vom ramane doar la vorbe si schimb de replici .
Din multele lucruri bune care as putea sa le subliniez din ceea ce am citit este initiativa ;
–,,vom avea o zi de post cu toata biserica pentru tinerii nostri”
Acestui nou fel de provocare din partea imparatiei intunericului ,trebuie sa i se raspunda cu ,,armele adecvate”
Sa ne AJUTE BUNUL DUMNEZEU-
Mitica, da, mărturisesc că nu sînt invidios pe alte bloguri unde lumea s-a luat la harţă şi ceartă asupra motivaţiilor lui Lucian, de ce s-a sinucis. Vorbă aiurea.
Cred că problema trebuie analizată dintr-un alt punct de aplicaţie.
Nu trebuie să ne grăbim.
Cel ma rău este cînd ajujngem la certuri inutile de vorbe în urma unui asemena eveniment.
Diavolulul jubilează.
Fr. Marius….am fost la capela de la Liceul Baptist…a fost una din cele mai bune predici pe care le-am auzit.
Nu mi s-a parut duritate. S-a simtit prezenta si autoritatea lui Dumnezeu peste mesaj.
Slava Domnului pentru tot, Nicu!
Plangeti cu cei ce plang…si taceti… nu faceti comentarii, nu puneti intrebari… doar taceti…Acestea au fost cuvinele de ordine sapamanile trecute, si desi nu am fost deacord cu ele am tacut. Dar oare a plange cu cei ce plang inseamna a plange doar cand mortul e pe masa… sa mergem la inmormantare imbracti in negru si nebarbieriti? Ma uit la David, cand Domnul ii loveste cu boala pe unul dintre copii sai, el incepe sa planga si sa se roage Domnului. Asta e tot ce face, se roaga, plange si posteste… uita de imparatie, de indatoririle lucrarii, de toate. Atunci plange, cand copilul e in viata. Atunci nimeni nu plange cu el, nimeni nu-l sustine. Da, sigur, dupa ce moare copilul, oho cate bocitoare s-or fi gasit…dar inainte? Plangeti cu cei ce plang…dar cand? Sunt din biserica Betel, unde Lucian era membru… nimeni nu a plans cu el sau cu familia lui, cat a fost in viata pentru ca nimeni nu a stiut de problemele lui si de tentativele lui de sinucidere. Nici macar cei din comitet. Cand sa plangem? cand plansul nostru nu mai ajuta la nimic si la nimeni? Cand sa tacem? Cand tacera noastra indreapta pasii tinerilor spre sinucidere?
Domnul sa aiba mila de noi, dar daca vom continua sa ascundem problemele sub pres… mi-e teama ca numarul de 5 va creste
draga Beni, foarte interesant ce spui tu.
Pînă cînd plîngem şi ce se întîmplă după ce se termină plînsul. Cînd să plîngem, iată o bună întrebare!
Cred că rămîne, din păcate, o întrebare retorică, dar care ne cercetează pe toţi.
Pingback: Şi vom fi …. liberi… homo homini lupus « Marius Cruceru
Pingback: “The Western Man” | Marius Cruceru
Pingback: Problema Sinuciderii - Crestinii si Sinuciderea | In Lucrarea De Tineret.
Stimabile cu „lucrarea de tineret” (iată de ce nu mi-aş da eu tinerii pe mîna liderilor de tineret), mă bucur că în sfîrşit s-a găsit cineva care să dea soluţia la problemă. M-am uitat în articolaş. Niet soluţie!
Deci?
care-i soluţia? Punem doar altfel problema? La fel de prost? Să fim serioşi, că problema este extrem de serioasă şi dacă nu dăm verdicte cu uşurinţă şi dacă punem chestiuhnea simplist este la fel de păgubos.
Eu cred că între evanghelici ar trebui cel puţin pentru vreo doi sau trei ani schimbat salutul PACE sau SERVUS cu GÎNDIŢI!
Apoi: subiectul sinuciderii nu este NEDISCUTAT.
este nediscutat pe blog, pentru că sînt subiecte, believe it or not, care nu sînt de blog, nici de palavră.
Există rafturi de cărţi scrise pe tematică. O bibliogragie minimală la sfîrşitul articolului tău ar fi făcut critica mai credibilă.
Ce faci tu în articolul acela este un sacrilegiu hermenutic pe de o parte şi o hipersimplificare aiuristică a problemei de genul…. sinuciderea este la fel ca bîrfa sau alt păcat sau …. iertarea este trecută şi viitoare, deci sinucigaşul este iertat preparatoriu şi provizoriu… este o aberaţie! Pardon ABERAŢIE!
Iată de ce nu cred în lucrarea de tineret!
La lectură drept pedeapsă! Şi urgent! 🙂