Cea mai lungă sîmbătă

L-am cunoscut pe Emanuel în urmă cu vreo trei ani.
Cineva mi l-a recomendat… un computerist bun. Genial, după părerea mea. Mi-a salvat munca de vreo trei ani.

Aveam profilul computeristului în minte… imediat se bagă în computer, vorbește într-o limbă pe care nu o înțeleg, mă întreabă cum trebuie să îmi facă setările, vorbește tot timpul la telefon în timp ce îmi repară computerul, apoi pleacă repede spre alt computer defect.

Emanuel a intrat în casă cuminte ca o fată mare. S-a descălțat, s-a așezat timid într-un colț și m-a întrebat cum poate să mă ajute.
S-a așezat sub birou. Mi-a desfăcut toate mațele desktopului și fiul meu a stat pe lîngă el vreo două ore. Au vorbit de toate cele pentru computere. Emanuel niciodată nu își termina ceaiul. Era foarte preocupat de ceea ce făcea și făcea foarte bine ce făcea.

A lucrat liniștit și la sfîrșit l-am întrebat cît mă costă. Aș fi fost fericit să îi dau foarte mult pentru că îmi salvase toată teza de doctorat și multe multe alte documente.
Mi-a spus: „vreau doar să vă împărtășesc o povară și apoi să vă rugați cu mine. Asta este tot ce iau. Un pic din timpul dumneavoastră. Vreau un pic de părtășie”.
Am discutat mai multe, despre căsătorie, despre viitor, despre firma lui, , despre internet, bloguri, mi-a recomandat site-uri de internet pe care el le găsise, despre prietenii orădeni, despre respingere, despre complexe, despre dorința de realizare.

De două ori l-am adus de la Cluj unde mersese să se întîlneascu cu prietenii pentru …. Un pic de părtășie… și fotbal. Am trecut în urmă cu cîteva luni împreună pe lîngă locul acela….
Un suflet ales și curat.
Mi s-a defectat din nou computerul în urmă cu vreo trei luni de zile.
De fapt mi s-a dus rețeaua wireless pe care el o setase și numai el știa să o pună la loc.
Am tot amînat să îl chem.. Eram prea ocupat, tot timpul în călătorie… ce rost are să îmi repun în funcție rețeaua… știam că nu mă costă nimic… doar un pic de părtășie…

Eu eram prea ocupat, el era prea ocupat… Amîndoi eram prea ocupați. La un moment dat am vorbit la telefon și mi-a spus… Într- sîmbătă, numai sîmbăta am timp… LA fel… i-am răspuns, și eu tot numai sîmbăta am timp. Ne vom întîlni într-o sîmbătă..
Am tot amînat, voiam cumva să îl chem. Într-o sîmbătă. Sîmbăta asta, mi-am spus, sîmbăta asta îl chem.
Sîmbăta asta, la ora 11.00 este înmormîntarea lui Emanuel. Mergea spre Cluj, probabil iarăși pentru un pic de părtășie… miercuri, și a plecat definitiv pentru mai multă părtășie.

Un suflet ales, cuminte ca o fată, m-a tot întrebat de ce nu se leagă de nici o fată cu toată inima.
Dumnezeu avea răspunsul, pentru că se pregătea să îl cheme acasă.
Pentru familie… să nu uitați numele pe care i l-ați pus… Emanuel, Dumnezeu este cu noi… Dumnezeu rămîne cu noi și după ce vor fi plecat cei dragi dintre noi.

Dacă îmi pare rău de ceva?
Da, că nu mi-am reparat rețeaua sîmbăta trecută.

La revedere, Emanuel, ne vom vedea tot într-o sîmbătă, în cea mai lungă și neterminată sîmbătă… Într-o sîmbătă de zi mare și nu vom mai avea doar un pic de părtășie… ci toată părtășia, unii cu alții și cu Tatăl și cu Fiul și cu Duhul Sfînt.

Ne vedem SÎMBĂTA CARE VINE.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Oameni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Cea mai lungă sîmbătă

  1. andyschoger zice:

    In loc sa il chemati dvs. sambata asta, v-a „chemat” el pe dvs.

  2. pety zice:

    Mangaieri ceresti Marius.
    Condoleante familiei.

  3. pety zice:

    Mi-ar fi placut sa-l cunosc si sa fim prieteni.

  4. romuluss zice:

    Nu il cunosteam pe Emanuel, am vazut in schimb pe internet masina contorsionata, cat si scurtul istoric al elementelor ce au provocat impactul. Tragic, extrem de tragic

  5. Camix zice:

    Bineînţeles că nu am putut citi fără emoţie… 😦
    Eu am aflat joi seara, când am ajuns în Oradea. Vineri dimineaţa m-a luat valul emoţiilor.
    Toate sunt în mâna Lui…

    Sper să fi avut un timp binecuvântat la Iris. Să fii păzit pe drum!

  6. Marius David zice:

    draga Romuluss,
    am spus-o si in seara asta, ca Liviu Mocan,
    cind il vad in ceruri, prima data ii trag doua palme si apoi il imbratisez cu drag…

    Multumesc, Camix,
    a fost un drum cumplit, cumplit….. greu de tot, dar Domnul a fost bun.
    A nins tot timpul si apoi un blocaj in trafic, dar pina la urma am reusit,

    Multumesc pentru rugaicuni,

    Pety, a fost un om extraordinar

  7. Alex Androne zice:

    Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut…

  8. Marius David zice:

    Alex, da, acum se odihneşte după atîta alergare, cred că „pedeapsa” pe care i-o dă Dumnezeu în rai este să stea primii 10.000 de ani din veşnicie numai pe loc… abia după aia îi va da aripi.

  9. tanatos zice:

    ,,Noi ne intristam cind cineva pleaca dintre noi.
    Dumnezeu se bucura cind unul din copiii Lui ajunge acasa”
    Zicea Ruth Graham.
    P.S. Desi comentez mult si pe multe bloguri,nu e obligatoriu sa ma publici.
    De notorietate chiar nu duc lipsa.
    Si nu am adictie de un blog,ci de toate.
    E chatarsisul meu,dintre boli,bolnavi,morti uneori.
    Asa ca am definit termenii de la inceput.
    Si nu-s ,,single”,asa ca nadajduiesc macar de data asta sa nu aud acuzatii de hartuiala.
    Ca pe la case mai mari,unde nu-mi place sa mai pasesc.
    Esti unul din putinii doctori in teologie pe care nu il simt orgolios.
    Histrionic in nici un caz.
    Repet: adevarata judecata e cea a inimii.
    ,,INIMA ARE RATIUNI PE CARE RATIUNEA NU LE CUNOASTE”
    E grea despartirea de prietenul tau.
    Dar tot spre el ne ducem si noi.
    ,,Ferice de acum inainte de mortii care mor in Domnul!”

  10. Marius David zice:

    Ok, Tanatos, am înţeles, nu îţi voi lăsa on line toate comentariile.
    Dacă manifeşti dependenţă, fiind medic cunoşti foarte bine soluţia.

    Nu, nu mă simt hărtuit, nici ameninţat, mai ales că ne cunoaştem!

    În cazul meu… tu n-ai nevoie de popularitate, eu n-am nevoie de laude. Sîntem chit!

  11. o Mocanita zice:

    Au trecut doua luni si o zi de cand romanul lui Manu a fost ingropat. Nu trece zi in care sa nu-mi fie mai dor de el, nu trece zi in care sa nu ma gandesc cata desertaciune e-n viata asta, dar cata bucurie in a trai! …Si cat de bine scria cartarescu in Orbitor: „Toata existenta si stradania lor in lume era la fel de trecatoare si de iluzorie ca si fragmentul de anatomie al mintii ce-l visa.”
    Ne lipsesti, om drag…

  12. Marius David zice:

    draga Mocanita, şi eu abia sîmbăta asta mi-am luat curajul să pun reţeaua cu fiul meu… El m-a ajutat. Realemnte mi-a fost greu să mă apuc de reţea din cauza a ceea ce s-a întîmplat în urmă cu două luni… Am tot amînat să îl chem pe Manu şi am fost la înmormîntarea lui Manu, tot sîmbăta..

    Sîmbăta asta mi-am demontat tot computerul din loc, toate cablurile, toate firele, l-am desfăcut să îl aspir, exact aşa cum m-a învăţat Manu… şi am montat reţeaua după indicaţiile lui…

    grea treabă…

  13. adrian zice:

    Frumoase randuri…
    Saptamana trecuta am pierdut si eu prieten foarte drag… Grasu Ciupitu (asa ii placea lui sa se prezinte: Grasu). Era rrom, facuse vreo 7 ani de puscarie si avea vreo patru boli fatale. Am avut bucuria sa-l aud spunand „vreau sa fiu si eu oaia lu’ Isus, nu capra lu’ Satana”. Ii placea mult sa-mi repovesteasca Evanghelia cu propriul lui limbaj, neinfluentat de niciun ‘background’ teologic: Isus era „baiatul lui Dumnezeu”, Dumnezeu era „Bastanul”, „Barosanul” si o spunea de fiecare data cu un respect profund. Pur si simplu asa vorbea el…
    Mi-e dor de el si imi pare rau de timpul in care „nu am avut timp” pentru el.
    In amintirea prietenilor nostri care nu mai sunt astern mai jos versurile unui poem care imi place (probabil il stiti, e destul de cunoscut):

    Around a corner I have a Friend,
    In this city that has no end.
    The days go by and weeks rush on,
    And before I know, a year has gone.
    I never see my old friend’s face,
    For life now has a swift race.
    He knows I like him just as well,
    As in the days when I rang his bell.
    In times we were younger when,
    but now we are busy, tired men…
    Tired of playing a foolish game,
    Tired of trying to make a name.
    Tomorrow I say I’ll call on him,
    Just to show that i am thinking of him…
    But tomorrow come and goes,
    And distance between us grows and grows…
    Around a corner yet miles away,
    Here’s a telegram, „Sir He died today!”
    That’s what we get and deserve in the end,
    around the corner, a Vanished Friend!

    • Marius David zice:

      Este extraordinar, Adrian, acelea sînt adevărate perle,
      Încearcă să reconstruieşti mai mult din discursul lui Grasu Ciupitu.
      Salvează autencitatea lui,
      Am întîlnit un asemenea om, dorea să fie „musafiru lu Dumnezău… ”
      nu mai ştiu nimic de el.

      sper că s-a întîlnit cu Bastanul…

      Mulţumim pentru darul acestui portret.

      • adrian zice:

        Am notat multe dintre ele. Luam masa impreuna, el im povestea voios Evanghelia, eu luam notite. Poate candva le voi aduna intr-un text, ceva gen „Evanghelia dupa… Grasu”.
        Planuisem impreuna cu el sa-l inregistrez. Numai ca, intre timp, el s-a dus in „netimp”…
        Eu cred ca s-a intalnit cu „baiatu’ lu’ Dumnezeu”, nu pot sa uit lumina si bucuria din ochii lui cand imi povestea Evanghelia!
        Poate o sa va relatez odata schimbarea la fata in vocabularul lui Grasu! Este ceva adorabil!
        Nu putea retine termenii consacrati, simtea nevoia sa-i retraduca intr-un vocabular propriu.

        Din pacate, prietenia cu el m-a costat un sir de barfe de la fratii care m-au vazut in compania lui… Oricum, a meritat! Grasu a fost un dar de la Dumnezeu care mi-a inseninat viata!

        • Marius David zice:

          Mă interesează, Adrian, proiectul merită să capete viaţă… Evanghelia după Grasu Ciupitu,
          tocmai asta este interesant aici, imposibilitatea acestor oameni de a simula, imposibilitatea de fi neautentici.
          Pe cîţi dintre aceştia îi ucidem învăţîndu-i lozinci şi formule, le omorîm seninătatea obligîjndu-i să se roage fariseeşte.

          Dumnezeu te va răsplăti că ai mîncat ruşinea de a umbla cu Grasu, aşa cum Domnul amîncat ruşinea de a fi văzut cu vameşii şi femeile stricate.
          Aceştia vor intra înainte în Împărăţie.
          Ar merita şi un dicţionar la sfîrşit.

          Abia aştept!

  14. Pingback: De ce mi-a crăpat computerul? (P) | Marius Cruceru

  15. Mircea Mitrofan zice:

    Nu-ti citisem cugetarile astea pina azi. Ma bucur ca l-ai pus di nou.
    Faca Domnul sa cresca multi altii ca el!

  16. hapca rodica zice:

    Fr.Marius,ce face Ana Ruth si familia ei?

  17. Pingback: Grasu | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.