Moise din Vaslui

Așa i se spunea în casă, așa îl porecleau apropiații, Moise. Ținea tot timpul biblia pe masa din sufragerie.
Avea genunchii tociți de rugăciune și își întreba copiii tot timpul:

– Te-ai rugat azi? Nu vezi că nu ai destul de tociți pantalonii în genunchi?
– Era un adevărat prieten al copiilor lui, a avut mulți, dar a știut să-i crească, stătea de vorbă cu ei în jurul mesei și le explica din Scriptură, de asta îmi plăcea în casa lor, îmi spune cu vădită emoție nora cea mai mare.

Doi dintre copiii lui mi-au fost studenți.
– Acum vom cînta serios, ca la noi acasă! ne-a spus unul dintre ei înainte de a cînta cu un grup în capelă.

Cînd primii copii au plecat de-acasă, unul dintre cei mai mici a fost întrebat:

– Ei, cum este acum, nu-i așa că se mai eliberează casa? (Stăteau într-un apartament cu patru camere, dintre care una era atelier de croitorie plin cu mașini de cusut). 
– Nu, a răspuns acesta, parcă începe să fie pustie casa.

A murit cu rinichii blocați, dar pe genunchi.

Cînd am auzit că a murit, mi-am luat un prieten și într-o noapte am călătorit traversarea țării ca să mergem la înmormîntare.
A fost o celebrare cu respect a unei moșteniri mult mai importante decît banii sau averile.
Moise din Vaslui a lăsat în urma lui copiii și cîțiva nepoți, cu toții credincioși și dedicați lui Dumnezeu.
Cînd am văzut coroana cu cele 13 nume nu am mai putut rezista. Bărbați în toată firea ne-am ridicat cu ochii în lacrimi cînd sicriul a fost purtat de băieții cei mari.
Acum, la trei ani de la acea înmormîntare mă uit la o fotografie și îi țin în brațe nepoții, trei îngerași superbi.
Moise din Vaslui a fost un om foarte bogat și a lăsat în urmă o avere care se va răspîndi spre binecuvîntare în casele altora.
Fotografia este de la o nuntă. Mama casei nu o poate privi cu ușurință și a refuzat să i se facă un tablou mai mare pentru că de acolo lipsește capul casei.

PS 128 Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui!

2 Căci atunci te bucuri de lucrul mînilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine.

3 Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înlăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.

4 Aşa este binecuvîntat omul care se teme de Domnul.

5 Să te binecuvînteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale,

6 şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel!

DSC04805

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, Oameni, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Moise din Vaslui

  1. Rodica Botan zice:

    Daca ar fi mai multi de Moise peste tot, politica lumii intregi ar fi alta. Nici macar nu cred ca trebuie sa mai spun de ce. Felicitari mamei…ca nici sotia lui Moise nu pare a fi o femeie de rind. Blessings!!!

  2. dorin zice:

    Domnul sa-l odihneasca in coliba Lui! Sunt unul dintre acei ce au avut harul sa fie binecuvantati de acea voce calma, blanda si inteleapta… parea vocea lui Dumnezeu. Si a Lui era

  3. mihai harii zice:

    ma bucur sa vad ca nu s-a uitat pomenirea tatalui meu pe acest pamant
    noi copiii il vom purta in suflet mereu…
    a fost cu adevarat un PATRIARH…stim unde a plecat…acolo vrem si noi sa ajungem, dar nu o sa mai dureze mult si vom fi din nou intreaga familie.
    Frate Marius, ceea ce ati facut pentru noi si pentru Domnul nu va fi uitat usor si Domnul va rasplati cum stie El mai bine. Doresc ca Domnul s-o intareasca pe mama si dorinta mea este ca toti sa putem termina cursa – sa ajungem la linia de final…Dumnezeu sa va binecuvinteze!

  4. Marius David zice:

    @ Mihai Harii, pretuiti memoria tatalui vostru, Mihai, si sa nu il faceti de ris.
    Asa sa ne ajute Domnul, sa ajungem cu bine ACOLO.
    Te rog sa imi trimiti taietura din ziar in care este descris ce a patit Silviu. Minunile Domnului trebuie vestite.

    @ Dorin, am inteles ca era un predicator foarte bun. Ce pacat ca se duce generatia aceea.
    @ Rodica, sa ii formam pe acesti Moise, eu incerc cu unul deocamdata… Sa vedem ce iese. Nu8mai Dumnezeu cu mila Lui.

  5. Pingback: Gangul, Moise din Vaslui, Hanoi, Doctorat pentru Hitler, sănătos în nebunia digitală, despre monarhie, blogosfera … diabolică? « La patratosu

Lasă un răspuns către dorin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.