Princepele-preşedinte?

După părerea mea este o mare greşeală candidatura principelui Radu la funcţia de preşedinte. Ar fi fost culmea să anunţe asta pe 10 mai.

principe

De ce?

1. Pentru că după fugărirea Regelui din ţară nu s-a făcut reparaţia în toate dimensiunile ei.

2. Candidatura înseamnă o recunoaştere a sistemului actual şi a Republicii în forma în care ea există azi, implicit înseamnă renunţarea la orice pretenţie de revenire la monarhie pe viitor.

3. Pentru că tîrăşte Casa Regală în scandaluri de presă şi în atacuri şi mizerii pe care Maiestatea Sa, Regele Mihai, nu cred le merită.

4. Ori una ori alta. Ori principe şi atunci lăsăm baltă chestia cu preşedinţia, ori preşedinte şi atunci renunţăm la toate etichetele şi „mofturile” monarhiste.

În ce mă priveşte eu mi-am declarat opţiunea monarhistă şi cu alte ocazii. (Pentru că în Biblie avem 1 şi 2 Regi, dar nu avem 1 şi 2 Preşedinţi 🙂 )

Cel mai frumos vis ar fi fost revenirea Maiestăţii Sale în ţară în anii 90 şi trecerea, după modelul spaniol, către o monarhie constituţională.

Cu un rege ca M.S. Mihai I nu cred că ne-ar fi fost ruşine în Europa.

Ce va fi de acum?

Mă îndoiesc de abilităţile şi capacităţile de şmecher ale prinţului şi de posibilitatea lui de a rezista „sistemului ticăloşit”.

Păcat!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Princepele-preşedinte?

  1. Peter zice:

    Daca nu el, atunci cine, actualul (care cred ca este cel mai bad posibil?), nastase 4 case, vadim sau becali? cine va fi cel care poate lupta cu sistemul ticalosit?

  2. Moromete zice:

    Au aratat pe OTV . Senzational! miron cozma a fost declarat de curtea de la strasbourg victima a mineriadei si vrea sa candideze la presedentie !

    Sau poate un presedinte victima sau victimizat , cu spirit de erau sau martir . Cine stie ? glumesc .

  3. Nelu zice:

    In ultimii ani am zis ca nu ma duc la vot si nu m/am dus ptr ca nu aveam pe cine sa aleg. L/as mai fi ales inca odata pe Constantinescu, dar de la el incoace pauza….numai smecheri si nesimtiti. cand l/am cunoscut pe Printul Radu, prima data, am recunoscut in sinea mea ca un astfel de om as alege. Sa fim sinceri ca romanii nu ar fi de acord cu monarhia daca ar fi pusi fata in fata cu ea. Poate, totusi, de data aceasta o sa vada toti diferenta si eu cred ca este ceva cu totul nou. Pot sa spun ca am cu cine sa aleg. Sa nu ne mai lamentam si sa nu mai plangem dupa trecut trebuie sa dam o sansa prezentului.

  4. R. zice:

    trebuia aleasa monarhie atunci in `90. dar rom(an)ii sunt prea inteligenti. chestiune de natie. n-ai ce-i face.

  5. Marius David zice:

    Dragă PEter, mi-a mai venit o idee: se face de rîs, nu va fi ales dă popor..

    Da, vor fi aleşi Jiji şi Alde Vadim. Poporu place astfel de specimene. Nu vezi cum îi ajută şi presa?

    Şi tu eşti atît de naiv să crezi că principele Duda se va lupta cu sistemul ticăloşit? Asta este poezie. Au încercat-o şi Ciorbea-Constantinescu. Curată poezie!

    Mie mi se pare că gestul acesta înseamnă Adios Monarhie. Punct. Este ultima lovitură dată ideii de revenire la monarhie în România. Adios şi la mai mare!

    Miron Cozma? Glumeşti, Moromete!

    Nelu, l-ai alege pentru că nu ai alte opţiuni?
    Alegem pentru că este ceva cu totul nou sau petru că ar putea face ceva pentru ţară.
    Părerea mea este că nu poate face nimic pentru ţară.
    Va fi penibil şi rizibil.
    Se face de rîs, o face de rîs pe Doamna Margareta (care … ce va fi de acum încolo, viitoarea regină sau prima doamnă a patriei)… Este o confuzie imensă.

    Acest gest nu face decît să genereze confuzie şi să ne lase pe toţi cu un gust amar.
    Dacă aş fi fost securist nici nu mi-ar fi trecut prin cap o idee mai bună.

    R. Am pierdut trenu… gata!
    Mergem cu căruţa!
    Sau…cu ATV-u de manelist.

  6. Alex zice:

    Ai mare dreptate, dragă Marius! Principele Radu este un om deosebit. Anul trecut a venit şi în şcoala noastră. Le-a vorbit tare frumos copiilor, adolescenţilor. A transmis un mesaj extraordinar, de încredere, speranţă, dorinţă de mai bine pentru acest popor. Cum să răzbească un om ca el în hăţişul de bădărănie şi şarlatanie din politica românească? Doar am văzut ce a făcut regele Simion al Bulgariei ca prim-ministru! Ar fi cu mult prea greu şi l-ar sfâşia şacalii.
    Ar fi păcat să se întâmple aşa.

  7. LogiK zice:

    Cata drepatate ai:

    „2. Candidatura înseamnă o recunoaştere a sistemului actual şi a Republicii în forma în care ea există azi, implicit înseamnă renunţarea la orice pretenţie de revenire la monarhie pe viitor.

    3. Pentru că tîrăşte Casa Regală în scandaluri de presă şi în atacuri şi mizerii pe care Maiestatea Sa, Regele Mihai, nu cred le merită.”

    Cum s-ar putea face ca acest sfat sa ajunga si la urechile printului?

    Si Doamne, cata dreptate si aici:

    „Cel mai frumos vis ar fi fost revenirea Maiestăţii Sale în ţară în anii 90 şi trecerea, după modelul spaniol, către o monarhie constituţională.

    Cu un rege ca M.S. Mihai I nu cred că ne-ar fi fost ruşine în Europa”

    Numa de ar auzi cineva. Dar cine? Dar nici o sansa, …e prea tarziu, prea e infundata tara in becalisme, manelisme si multe alte …isme.

  8. Isidor zice:

    Da, un securist probabil că s-ar gândi că împuşcă cel puţin doi iepuri: fură din voturile lui Crin Antonescu (care, fiind monarhist, nici nu prea are ce să reproşeze adversarului din Casa Regală), şi face praf şi monarhia, ultima şansă.

  9. Cristina zice:

    cred ca generatia care ar fi avut forta de a reinstaura monarhia a diparut. A omorat-o comunismul si saracia.Nostalgie dupa regi mai vad doar la cativa intelectuali rafinati, precum domnul Cruceru. Generatia noastra este profund „francofono”, Bucurestiul e din nou micul Paris, iar principele Radu risca…”ghilorina”.

  10. Vasile Bel zice:

    si eu cred ca este o gresala

  11. Marius David zice:

    Se pare că deja am votat, Vasile, este o greşeală.
    Viitorul o va dovedi mai bine.

    Cristina, deja sînteţi trei Cristine, bine ai venit. Mulţumesc de compliment. Nu-l merit. Nici cel cu „intelectualu”, nici cu „rafinatu”. Sînt din Dacia din Iaşi, un cartier marginal, născut la Ploieşti, unde s-a făcut revoluţia caragielescă.

    Isidor, principele fură voturi din mai multe părţi. E bine gîndită treaba. Şi dacă nu este bine gîndită, atunci prostia este mai reuşită decît orice scenariu inteligent.
    Uneori este uimitor cum genialitatea unei strategii se îngemănează atît de bine cu prostia pură. Aici cred că avem prostie.

    Logik, bine ai venit din nou. Mai cuminte? Acum se dă în stambă Patrix. Avem acuşor şi de cojocul dînsului. 🙂 urăsc să am dreptate cîteodată.

    Alexandru, ştiu blogul, cred că am dat şi eu link la el, dacă nu mă însel, sau poate mă înşel.

    Alex, ţi-am dus dorul cu spiritul tău blînd. Mai blînd ca Moise, care, să nu uităm, a omorît un om 🙂

    Că bine zici, ce-a făcut Simeon? Nimic, s-a făcut de rîs şi a compromis şi în Bulgaria monarhia. Păcat de REgele Mihai.

  12. masonul zice:

    iti spun eu….candidatura principelui Radu este asemeni aghiazmei, nu face nici bine, nici rau.

  13. masonul zice:

    aa…si inca ceva ca toti incercati al aclimatiza pe acest predilect al monarhiei, haide-ti sa va spun cum merg treburile din sfera politicii, studiez politica si o practic. Ideea de baza e ca atunci cand incerci, paradoxal, sa adaptezi un om de concept antichizat ce miroase a regres si carti de anticariat, la un sistem cu totul paralel de optica si capacitatile lui de manuire si carmuire, un sitem „sacalizat” in care profanul este ridicat la rang de dogma, aceasta papusa curarisita intr-un context al „bolului de cristal”, s-ar potrivi in functia de presedinte asemeni unui bocanc de armata folosit la valsurile saloanelor vieneze. Nu stiu, sunt foarte sceptic, in politica nu exista dans solo, sau duet, ci hore de interese ce iti fac posibilul mentinerii tale pe pozitii, iar un principe ar fii cu totul deplasat intr-o democratie in care se face remaniere in stil de fierar.

  14. masonul zice:

    De ce considerati ca o revenire a monarhiei cu pretext de elevare a ei si anume, „monarhie constitutionala” ar fii eficace unei tari pentru care ati luptat in mentolatul 89′. Este ca si cum ti-ai trage o palma dupa ce te-ai lauda o zi intreaga, nu va inteleg, sincer. Democratia este conducerea de catre popor, pentru popor. De ce tanjiti regresul si supunerea, sustine-ti revenirea aristocratiei fara sa va da-ti seama de repercursiunile acesteia. Ati urat diviziunea claselor sociale si ati tins spre mai mult, democratia vi-a deschis ratiunea cat si posibilatile de trai. Poate ganditi faptul ca acceptand ideea de monarhie ma transpun in contextul londonez….stati calmi…ei sunt o natiune, mii ani departare de noi, noi nu am insemnat nimic pentru istoria mondiala, punetiva intrebarea de ce suntem popor si nu natiune. Observandu-va predilectia spre monarhie descopar in voi vechiul si anticul DAC ce privea stupefact imperiile ce-l colonizau si il supuneau recunoscandu-le ALTETEA, poate ca suntem sortiti padurilor de foioase si nu coniferelor, ce se divizeaza de hibridizare si prefera inaltimea. cu respect si consideratiune, masonul

  15. Isidor zice:

    Pe lângă respect şi consideraţiune, „nar” strica şi nişte gramatică, pe vremea comunismului se studia aprofundat. Cum ar putea fi elevată monarhia constituţională faţă de monarhia absolută? Poate din perspectiva clasei muncitoare. Democraţia este conducere de către popor, pentru popor? Asta e chiar nostimă! FREE GIGI!!!
    Regresul, supunerea, la-la-la, democraţia ne-a (mai bine nea) deschis raţiunea (raţunea lu Nea?) – excelentă viziune despre lume şi viaţă. Nu ne spuneţi şi cum a plecat Mihăiţă cu vagoanele de aur în Occident? Posibilităţile de trai – aici aveţi mare dreptate. Nu un trai decent, ci doar trai. Se pare că ni-l doriţi tutulor…

  16. Marius David zice:

    Masonule, oricine ai fi, mason sau nu, incearca sa iti alegi alta porecla.

    incearca sa alegi alt ton,
    incearca sa citesti un pic istoria Romaniei Moderne
    incarca sa te dezintoxici de panarama de ideologie comunista care ne-a fost injectata in orele de istoria Romanieie.
    incearca sa citesti un manual de gramatica de clasa a VII-a, nu bilbioteca Academiei.
    incearca sa renunti la apelativul „dragutule”, e cam gay…
    daca nu te conformezi, du-te si intilneşte-te din nou cu frustratii de care ne povestesti. Pe aici nu prea ma viziteaza frustrati… nu des, numai din cind in cind, si atunci ridica tonul…

    Din cite pot eu observa la prima vedere nu Isidor are nevoie de drumurile la biblioteca, ci dumneata.

    Ah, acum este clar, am citit şi comentariul de mai sus… spui: „studiez politica si o practic”… de ce mă mir, cu o aşa clasă politică nu-i de mirare cum merge treaba in ţara asta. Ne-aţi „vangelizat” pe toţi.

    Ruşinică şi pentru politică şi pentru gramatică şi pentru propensiunea spre „dialog”…

  17. Isidor zice:

    Masonul are dreptate să reacţioneze la atacul meu josnic. Nu l-aş fi făcut dacă nu aş fi uitat să ies puţin pe afară şi să mă uit la mine de sus. Dacă alţii nu o pot face, eu pot, şi nu am nici o scuză, nici măcar aceea că m-am simţit în secţiunea politică a unui blog creştin, iar în politică mizeria e la locul ei, aşa că de ce să nu contribui şi eu un pic…
    Indiferent de punctuaţie, faptul că o idee a lui Jefferson a ajuns vorbă goală în chiar ţara pe care a clădit-o, nemaivorbind de simulacrul nostru de ţară, e jalnic. Pentru popor au reuşit să facă şi criza asta, probabil, ca să se deştepte. Dar mai durează, se pare. Nu sunt pentru despoţii luminaţi, deşi pentru noi par unica şansă, pentru că în ultima vreme lumina le vine de jos în sus sau de la Răsărit. Ideea de monarhie în România reprezenta poate ultima speranţă de a ieşi din această democraţie de gang pe care ne-am clădit-o şi prin voturile noastre. Nu-i vorbă, o clădeau ei şi fără aceste voturi, dar era un pic mai jenant, mai cu chin. Exista o minimă şansă de a găsi un om care să se pună pe sine la urma listei, dar nu asemeni lui Iliescu. Dar ce folos, că am văzut deja ce efect poate avea un astfel de om, pus la cârmă într-o ţară condusă de fapt de altcineva, de altceva. Dacă nu are cioc, sprâncene asimetrice, voce piţigăiată, i se găseşte altceva pentru care nu poate fi susţinut de „mase”. Şi dacă e susţinut de mase, ce poate face? Ţara asta e condusă de alţi oameni decât se vede la televizor – care democraţie? Care putere a poporului?

  18. Isidor zice:

    Toată lumea e beteagă în credinţă, domnule, măcar atât cred că am înţeles de la Isus – credinţa e totdeauna încă de dorit, chiar când ţi se pare că o ai din plin. Semeni vânt, culegi furtună – asta aţi făcut dvs., asta am făcut şi eu, picând şi testul dvs. şi al meu. Domnul pastor nu e penticostal, să refuze capcana implicării în lumea profană, altfel nu cred că putea publica un astfel de articol. Îmi pare rău că am intervenit, grăbind poate deteriorarea dialogului. Unii se îngesuie la amvoane, alţii pe „forumuri”, dar cum aţi vrea să creadă cineva că ideile referitoare la ipocrizie, atotcunoaştere şi mase bovine v-au apărut doar după riposta domnului Cruceru? Unii ar fi mândri să se ştie într-o masă bovină. Litera Aleph cu care se scrie în ebraică „tată” vine de la imaginea unui cap de bou, pentru că boul e blând, puternic, ascultător, credincios, face viaţa posibilă pentru că ajută la muncile câmpului, şi la nevoie poate fi jertfit pentru a fi mâncat, sau pentru a lăuda pe Dumnezeu, fără a fi nevoie să te lupţi cu el pentru asta. Nu prea văd unde a fost folosită biblia pe post de secure, s-au folosit doar triste ingrediente omeneşti, pentru care vom da toţi socoteală, mai ales dacă vor fi fost nefolositoare. Un beteag, din care veţi fi văzut destui prin Evanghelie, vine şi cere ajutor.

  19. Marius David zice:

    draga Masonule,
    M-am linistit, la 20 de ani ai tai nici politica nu poti face, nici mason nu poti a fi. Si una si alta sint visuri de adolescent, pe care sper, cu ajutorul Domnului, să nu le împlineşti.
    Dar te rog frumos, data viitoare cind mai treci pe aici, te rog sa o iei si pe mamica, sa te invete bunele maniere.
    Nu asa se vorbeste cu o doamna, nu asa se vorbeste cu oameni mai in virsta decit tine.
    Poate, cu trecerea anilor, vei invata si gramatica, si buna crestere.
    Deocamdata esti o dovada vie a faptului ca liceul din Romania este un dezastru si ca bunul simt nu face casa buna cu incultura, iar răutatea şi ignoranţa sînt cumnate.
    Inainte de a mai reveni pe bloguri, te rog sa faci citeva lucruri:
    1. invata sa scrii,
    2. invata sa te adresezi politicos,
    3. incearca sa te dezbari de mitomanie.
    4. incarca sa iti cultivi un pic cunostintele despre bloguri si forumuri. Blogul este altceva decit un forum.

    Scuzele tale numai „inaintea domnului, nu inaintea voastra” (sic!) nu sint acceptate. Sa ti le accepte „domnul tau”, aici esti trecut la spam deocamdata.
    Nu ti-am lasat luxul de a te scoate singur „de pe forum”, te-am spamat eu înca de ieri.

    Cu intristare, dar cu urari de mai bine, pentru ca eu cred ca se poate.

    Blovogor Condeevici Antimasonov

  20. Marius David zice:

    Dragilor, am şters comentariile Masonului, sărise calul.
    Poate că mai creşte şi se dă pe brazdă.

    Isidor, am apreciat ironia ta fina cu „uitatul de sus”.
    Mi-a plăcut şi expresia „democraţie de gang”
    Mulţumesc pentru comentariul lucid, se pare că tocmai asta îi lipseşte Masonului, dar la 20 de ani este scuzabil. Adolescenţa are capcanele ei, să fim îngăduitori cu ignoranţa tinereţii, cu proasta creştere n-am putut fi îngăduitor.

    Ma tem că nici ultimul comentariu al tău, Isidor, n-a fost înţeles, nici întervenţia Elisei, dat fiind ultima creaţie a masonului de azi dimineaţă.
    Oricum, să trecem peste acest episod trist.

    La „dialogul” cu masonul ma refeream, că tristă rămîne şi această candidatură rizibilă, tragi-comică la preşedinţia Republicii, de dînşii, de balcanici, bulgari şi români, inventată.

  21. ROBERT HORVATH USA zice:

    O ZI ISTORICA PENTRU POPORUL ROMAN. PRIN ABDICAREA REGELUI MIHAI PRINTUL NICOLAE DEVINE NOUL REGE AL ROMANIEI. 
    Majestatea Sa Regele Mihai va face o declaraţie de sprijin pentru candidatura prezidenţială a Principelui Radu, pe 23 aprilie, de Sf.Gheorghe. Sprijinul unui rege pentru un candidat republican, membru al familiei sale, nu are precedent in istorie. Un rege are indatoriri deosebite si privilegii speciale. In momentul in care incalca legea fundamentala si devine adeptul unei guvernari republicane, el pierde automat tote privilegile acordate Casei Regale de statul roman. Abdicand de la conceptul de monarhie constitutionale, el deschide calea unei succesiuni directe la tron. Tinand seama ca constitutiile republicane au fost aduse pe turela tancurilor sovietice sau prin tarnoacoapele minerilor,ele sunt neavenite si ilegale. Constitutia din 1923 este singurul act prin care se afirma vointa democrata a poporului Roman. Monarhul nu are in prerogativele sale schimbarea constitutiei . PRIN ACCEPTARE CONSTITUTIEI REPUBLICANE REGELE MIHAI DE HOHENZOLLERN SIGMARINGEN, RENUNTA LA TRONUL ROMANIEI PREDAND PUTERILE CONSTITUTIONALE NOULUI REGE . 

    Constitutia din 1923  
     Art. 77. – Puterile constitutionale ale Regelui sunt ereditare in linie coboritoare directa si legitima a Majestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor. Coboritorii Majestatii Sale vor fi crescuti in religiunea ortodoxa a Rasaritului. 
    Regele Mihai si principesa Anne de Bourbon-Parma au cinci fiice, dar conform legii salice ele nu pot urma la tron. 
     
    Prin abdicarea Regelui Mihai pe data de 23 Aprilie 2009 PRINTUL NICOLAE este singura imaculata demna de a ocupa tronul Romaniei,ca urmas al M.S REGELUI.  
    NOUL REGE NICOLAE, este nascut in 1985 si este Varul Printului CHARLES si nepotul cel mai inantat in varsta a Majestatii Sale Mihai. El este descendent a Reginei Victoria si a monarhiilor Europene incluzand Tarii Rusiei. Pe linia maternala prin bunica, Printul Nicolae este deasemenea descendent al Printului Ieremia Movila.  
    O ZI NOUA IN ISTORIE . TRAIASCA NOUL REGE AL ROMANIEI MARI SI UNITE ,REGELE NICOLAE. ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU! 
     
     
    Robert Horvath DEVA artist New York

  22. Marius David zice:

    Nu înţeleg despre ce ste vorba, Robert.
    De unde ai informaţia asta?

  23. Patrix zice:

    haoleou, muica ,vere, iar fusăşi profet..

    Ai avut dreptate că presa te ia la puricat … uite

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5625970-cum-umflat-dezumflat-radu-duda-studiile-harvard.htm

  24. Pingback: Marius Cruceru: „În Bibie avem 1 şi 2 Regi, dar nu avem 1 şi 2 Preşedinţi.” | Monarhia Salvează România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.