2.    Sărbătoarea costă. Sărbătoarea trebuie precedată întotdeauna de o frustrare. Toate sărbătorile evreiești presupuneau jertfă, sacrificiu și o întristare înainte de intrarea în bucurie. Nu este ciudat că Isaia 58 amestecă postul cu sabatul? Reprimarea, disciplina, restrîngerea cu masa la care trebuie invitat și cel fără de casă? Care este frustrarea? Imaginați-vă prima fructă coaptă. Nu-i așa că este cea mai bună, este cea mai gustoasă? Tatăl evreu trebuia să își înfrîneze copiii care vor fi dorit să culeagă primul strugure înnegrit, prima caisă care se înroșea. Toate fructele trebuiau puse în coșul pentru templu și toată casa tînjea. Romantismul, spunea cineva, se naște din tînjire, din amînare. Adevărata bucurie este simțită după întristarea de o clipă în vederea unei nădejdi… Tatăl nu avea milă de copilul pofticios. Noi ne-am învățat copiii rîzgăiați și neogoiți în sărbătoare. Au voie prea de toate și își dau drumu prea de tot, fără a simți frustrarea înfrînării. De aceea creștem generații nesățioase, care învață lecțiile lipitorii cu două fețe: dă și dă. Nu-i așa că este frustrant să pui banii pentru Domnul în plic și după ce se vor fi terminat, să nu te atingi de plic pînă nu-ți pleacă din casă tînjind? să iei cele dintîi roade din toate rodurile pe cari le vei scoate din pămînt, în ţara pe care ţi -o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într’un coş, şi să te duci la locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo