Despre sărbătoare 1

Deuteronom 26
Dacă dorim să sondăm în mentalul colectiv al unui popor trebuie să îi urmărim legendele, dacă dorim să înțelegem care sînt stîlpii pe care se sprijină cultura acelui popor, trebuie să îi studiem sărbătorile.
Din păcate, asistăm la o devalorizare a sărbătorilor la români, lucru repetat de nenumărate ori. Îngrijorător pentru noi, ca baptiști, este că asistăm la o păgînizare a sărbătorilor creștine și la invazia de nesemnificativ în dauna esențialului.
Pe foarte scurt, datorită spațiului și tipului de scriere, am dori să trecem în revistă cîteva chestiuni care ne-ar putea restaura o parte din esența sărbătorilor.

1.    Nu orice, oricine, oricînd și oricum sărbătorește. Sărbătorile trebuiau începute în seriile pe care le poruncește Domnul abia după cucerirea țării. Ce înseamnă asta pentru noi acum? Străinul nu este un inițiator al sărbătorii, este un beneficiar, nu străinul conduce sărbătoarea, ci este supus sărbătorii, iar poporul se bucură după ce nu mai este înstrăinat, după ce va fi ocupat țara. Ocuparea țării este o metaforă a mîntuirii. În consecință, slujirea în sărbătoare este a celor mîntuiți, a copiilor Domnului. Dacă ar fi să luăm în serios acest principiu, ne-am mai frămînta oare că ne bate bateria și participă la trupa de laudă și închinare un tînăr care nu și-a predat viața Domnului și nici nu are de gînd? Slujirile în biserică sînt ale celor mîntuiți sau a celor care sînt aproape de Domnul în căutarea lor. Străinul este invitat, periferic, beneficiar, lăturalnic. Cînd vei intra în ţara pe care ţi -o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, cînd o vei stăpîni şi te vei aşeza în ea,

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Despre sărbătoare 1

  1. DanutM zice:

    Draga Marius, de dragul argumentului tau, inteleg afirmatia „străinul este invitat, periferic, beneficiar, lăturalnic”. Din perspectiva Predicii de pe munte si a Evangheliei Imparatiei, predicata de Cristos, „strainul” (in sens literal, nu metaforic) ca si saracul, sunt nu peroferici, ci centrali.
    Inteleg insa ce vrei sa spui si in parte sunt de acolo. Ceva imi spune insa ca atunci cind il faci pe „strain” sa se simta „invitat, periferic, beneficiar, lăturalnic” ai ratat o mare ocazie de marturie si slujire.
    Poate gasesti o alta metafora penrru a argumenta ceea ce cred ca este destul de legiitim, cel putin din perspectica eclesiologiei exclusiviste sustinuta („believers church”) de Reforma radicala. Desi esti, desigur, constient ca aceasta nu este singura optiune si ca bisercile istorice, inclusiv cele ce tin de Reforma magisteriala, opereaza cu o eclesiologie mai toleranta, respectiv cu un alt set de metafore.

  2. Marius David zice:

    Draga Danut, doar știi interpretarea mea la fericirile din PRedica de pe munte, unde Domnul îi cheamă în față pe cei dați afară pînă atunci pe ptohoi,

    aici am reacționat la altceva, la faptul că, în mod obraznic și cu mult tupeu, oameni care n/au nici o legăură cu viața lăuntrică spirituală a bisericii, din pricina unor priceperi și talente,din pricina faptului că sînt de neînlocuit, devin din beneficiari ai închinării, inițiatori, lideri.
    sîntem în situația paradoxală în care creștinul este condus în închinare de necreștin

    Nu pot să îi fiu mărturie înstrăinatului mințindu/l, spunîndu/i că/i de/al casei. Eu sînt gazda, el este invitatul. Nu putem schimba rolurile. Invitația pentru el este să devină de/al casei, să nu mai fie nici rob, nici prieten, ci fiu, dar pînă atunci distincția rămîne și trebuie să rămînă.

    nicidecum, bisericile istorice, tradiționale nu opereaza, tradițional vorbind, cu o eclesiologie mai tradițională.

    Uită/te la liturghia ortodoxă cel puțin: din păcate suna stupid, dar se spune \cei chemați, ieșiți\, adică … catehumenii și invitații, străinii, ieșiți.

    Euharistia este un eveniment exclusivist, este numai pentru cei ai casei.

    Cel de afară nu va mișca dacă se simte tolerat. Eu însumi nu aș vrea să mă simt tolerat. Toleranța poate fi uneori chiar o jignire împotriva celui tolerat.
    Prefer să știu clar care sînt demarcațiile și să se nască dorul, dorința, loging to be there…. să fii acceptat, să cauți să îndeplinești termenii.

    Cred că din cauza unei astfel de gîndiri toleranță cînd nu e cazul și excluvivism cînd nu e necesar Biserica și/a tocit în așa hal glasul.

    E de rîsul curcilor: Să alegem papă negru pntru că … uite și în Sua s/a putut. Dacă asta este argumentul… vai de Mama noastră, Biserica…

  3. DanutM zice:

    asa cum cred ca observi, suntem de acord in esenta, chiar daca punctele sensibile sunt diferite la fiecare: la tine cele eclesiale, la mine cele ce tin de holism. De inteles, de altyfel, date fiind carismele si vocatiile diferite, atita vreme cit nu incercam sa ne excludem reciproc. ceea ce, in ce ne priveste nu cred ca se va intimpla. Altii insa ar putea-o face.

  4. Marius David zice:

    Nu sint sigur că în toată chestia asta înțeleg unde și cum înțelegi tu holismul. Este o chestie care ține de antropologie, de egalitatea tuturor oamenilor, de acceptare, nu înțeleg nuanța pe care o aplici termenului holism.

  5. Pingback: Despre sărbătoare 1 | Pivnița cu teologicale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.