Vis

Este dimineaţă. Am adormit gîndindu-mă la generaţiile noastre şi la cele ce ne urmează.

Am avut un vis, de fapt două.

Se făcea că eram cu mai mulţi dintre studenţii mei şi copiii noştri se jucau împreună. Eram undeva la ţară şi, undeva înăuntru casei era un puţ adînc săpat de noi. Copiii se jucau înaintea noastră, dar au început să se joace şi să sară tocmai pe scîndurile şubrede de deasupra hăului negru.

Rîdeau şi săreau. Unul dintre ei, îmbrăcat în alb, cam la vîrsta de trei ani, a găsit un loc prin care a sărit cu capul în jos….

N-a ţipat, n-a scîncit…s-a auzit doar un vîjîit scurt şi jos, cu ecou, clipocitul apei … dar pentru foarte scurtă vreme.

Am tăcut cu toţii, şi poate că asta a fost ciudăţenia visului. Tatăl, roşu la faţă, dar tăcut n-a făcut nici un gest. Nici noi. Ne-am uitat neputincioşi la hăul deschis în faţa noastră şi am hotărît că pruncul nu mai poate fi salvat.

Ne-am uitat cum lucrarea mîinilor noastre ne-a înghiţit rodurile pîntecelor noastre fără să putem să strigăm de durere şi fără să bocim măcar.

Al doilea vis: am fost opriţi de o maşină, care părea să nu mai poată înainta. Păreau tineri, la fel ca noi, într-o excursie sau, cu treabă. Nu erau de pe aici. Străini, dar vorbeam aceeaşi limbă.

După ce am oprit… ne-am trezit în prizonierat. Ne-au luat ca ostatici ca să se distreze şi să ne distreze. Majoritatea celor din grupul nostru s-au obişnuit repede cu distracţia, uitînd de prizonierat. Puţini dintre noi doreau să scape de zgomot şi dansuri, de chicoteli şi glume.

În mijlocul vîrtejului, am găsit o cale de scăpare, una singură, dar riscantă. Ar fi trebuit, aşa cum făceam în urmă cu două zeci de ani, să alerg, să bat pe o trambulină şi să sar peste un gard destul de înalt.

Am făcut-o… Visul meu s-a oprit în …. aer, fără deznodămînt.

Puţurile sînt săpate şi sîntem prizonieri.

De dragul generaţiei care ne urmează ar trebui să înlocuim scîndurile şi să căutăm o cale de scăpare din robie…

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Vis

  1. Ioa zice:

    Cu ce să le umplem?…

  2. A.Dama zice:

    Cred ca sunt visuri folositoare. Fiindca matura indiferenta.

  3. Marius David zice:

    Ioa, cu noi trebuie sa le umplem, acele puţuri trebuie umplute cu trupurile tatilor, t rupuri de sacrificiu, trebuie sa ne coborim noi in acele fintini si sa le acoperim …

    Draga A.Adama… visul a fost cit se poate REAL, adica PE BUNE….

    Adica chiar am visat visurile astea, nu este deloc literatura… si eu m-am mirat de cit au fsot de clare si cit de bine mi le-am amintit toata ziua.
    I le-am povestit imediat Nataliei si a fost socata pina la lacrimi…

    Iti pot spune culorile si mirosurile. Atit a fost de clar totul.

  4. A.Dama zice:

    Dragă Marius,

    Bine-ai făcut că ni le-ai împărtăşit! Nu m-am îndoit că ar fi fost REALE. Eu ziceam că mătură indiferenţa – puteam găsi ceva mai expresiv… visele astea spulberă indiferenţa.

    Unele vise ne obligă la atitudine, la acţiune. Unele dintre ele chiar nu sunt gratuite şi de gratis. Şi este cazul celor de mai sus…

  5. Marius David zice:

    A.Dama, am mai avut aseară două vise.

    Eram cu toată familia între două utilaje foarte mari şi foarte sofisticate, un fel de buldozere, tractoare, foarte silenţioase, foarte electronizate. Se mişcau în jurul nostru făcîndu-şi treaba.
    La un moment dat au început să se apropie unul de altul, strigam disperat către conducătorii celor doi monsştri,
    Erau prea sus ca să mă vadă,
    Erau cu căştile în urechi, ascultînd muzică, ca să mă audă…
    M-am trezit strigînd disperat să îmi protejez familia de progres, tehnologie, tractoarele… care ar trebui să ne facă viaţa mai bună, mai autostradizată.

    Al doilea vis…

    Eram tot cu familia într-o comunitate izolată în munţi, la peste 3500 m altitudine. Stiu cum este. Se respiră greu, foarte greu.
    Era o comunitate complet ruptă de civilizaţie, un fel de „acolo unde se avîntă vulturii”. Era zăpadă şi o iarbă mare de munte, foarte densă.
    La un moment dat am fost atacati de pasari mari. Bastinasii le-au răspuns cu săgeţi, alungîndu-le rîzînd.
    totul era pace, armonie, chiar şi cu natura, care, din cînd în cind, se răzvrătea împotriva lor.
    Era zăpadă, dar nu era frig, la fel ca in Colorado. Era iarbă, dar nu era soare.

  6. durandorina zice:

    Am ramas fara cuvinte… patru vise atat de clare intr-un interval atat de scurt. Cred ca Dumnezeu a tras un semnal de alarma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.