Marius Cruceru

Generaţia noastră nu poate crede că unele lucruri sînt definitive, că nu mai există a doua viaţă, ca în jocurile pe computer, că unele cicatrici rămîn, că sînt răni care nu se vor vindeca niciodată şi că Dumnezeul nostru nu este Dumnezeul unei alte şanse întotdeuna. Nici pisica nu are nouă vieţi. Colegilor mei de generaţie le este greu să creadă că ziua de azi nu mai rămîne altundeva decît în fotografii sau pe fişiere video. Viaţa are un singur sens, spre moarte şi azi sîntem mai urîţi şi mai morţi decît ieri, mai albi, mai epiderma mai şifonată şi mai umbrită. Există lucruri definitive şi ireparabile. Sugestie? O înmormîntare a cuiva apropiat ne oferă perspectiva care nu poate fi vindecată nici cu filmuleţe nici cu fotografii. „Definitivul” se poate „defini” cel mai bine între braţele unei cruci mortuare şi se pronunţă pe silabe pe bătăile cuielor într-un coşciug.

Generaţia noastră are impresia că orice se poate cumpăra şi orice se poate plăti, că o relaţie contractuală poate rezolva aproape orice situaţie şi ca totul se poate încheia după acelaşi model ca şi un contract. Sîntem bombardaţi de hîrtii, avem contracte pentru orice, telefoane, televizor, radio, de studii, pămînturi, construcţii. Bătrînii noştri au semnat două sau trei zdelci în toată viaţa lor sau au semnat cu DA-ul sau cu NU-ul în faţa vecinilor, prietenilor şi rudeniilor. De aceea generaţia noastră semnează foarte repede hîrtiile de divorţ sau renunţă foarte uşor la prieteni. Generaţia noastră se acoperă cu hîrtii pentru orice lucru şi nu mai poate spune DA şi NU fără să se sprijine pe semnături. Sugestie? Trebuie să rişti în relaţie între DA şi NU. Trebuie să ai curajul de a te lăsa la mîna celuilalt pe încredere pentru a cîştiga încrederea. Avînd încredere riscantă în celălalt, recîştigăm încrederea în sine.

Generaţia noastră nu îşi mai asumă responsabilitatăţi de lungă durată şi de mare implicare, de aceea tinerii nu se mai căsătoresc de tineri şi nu mai fac copii de tineri. Toţi doresc să devină studenţi şi să îşi prelungească studenţia într-o lungă şi dulce adolescenţă, ascunzînduse de viaţă pe băncile facultăţilor care îi vor face specialişti în nimic sau în domenii care nu i-au interesat niciodată şi vor deveni pseudointelectuali cu diplome. Generaţia noastră fuge de tot ce este viu, de celălalt viu, preferă un site porno gratuit şi o masturbaţie „ieftină” decît o relaţie de cuplu complicată, dar plină de bucuriile pe care Domnul ni le-a lăsat şi despre care vorbeşte Eclesiastul. Generaţia noastră preferă un acvariu cu peşti sau o reptilă decît un copil care să te scoale noaptea. Generaţia noastră vrea să îşi trăiască „viaţa”, dar fuge de orice este viaţă în favorarea plasticului, metalului şi cristalelor lichide. Generaţia noastră are un singur copil pentru că nu poate face jumătate de copil. Sacrificăm viaţa pentru noi jucării. Femeile din generaţia noastră încearcă să facă primul copil la 35 de ani, după ce vor fi terminat două mastere şi doctoratul şi nu se mai pot bucura de viaţă. Sugestie? Să ne luăm măcar o plantă de apartament, un bonsai, care trebuie udat şi tuns în fiecare zi, ca să ne dăm seama ce înseamnă viaţa contra gadgeturi.

Generaţia noastră nu crede că va îmbătrîni şi nu se pregăteşte pentru asta. Asta păţeşte o generaţie care are deformată impresia despre timp, care crede că, luminîndu-şi sub neon viaţa, o va prelungi, că va cîştiga timp, dacă călătoreşte cu mai mare viteză. Generaţia noastră nu crede că va îmbătrîni şi are dreptate. Cei mai mulţi dintre noi ne vom stinge înainte de vreme pentru că ne sinucidem sub lumina creată de noi, prelungindu-ne nopţile, ucigîndu-ne ficaţii cu nopţile nedormite, scăldîndu-ne neuronii în excitante. Unii dintre noi vor sfîrşi prea devreme sfîşiaţi între fiare, grăbindu-se să ajungă unde nu vor mai ajunge niciodată. Generaţia noastră, şi dacă va purta peri albi şi riduri, nu are şansa să îmbătrînească pentru că nu se linişteşte în loc să îi picure înţelepciunea. Bătrîneţea va fi pentru noi doar biologică, vom rămîne nişte adolescenţi cu obraji căzuţi, acoperiţi de vopseluri pentru a masca trecerea vremii şi de hainele împrumutate din dulapurile copiilor noştri. Sugestie? Să mergem într-un azil de bătrîni. Să petrecem o zi acolo între cei „internaţi definitiv”. Vom preţui mai mult timpul dat de Domnul ca talant în tinereţe, dat brusc, dar cerut cu ţîrîita înapoi..

Generaţia noastră este obişnuită ca sursa de distracţie să fie tot timpul la îndemînă la un click distanţă, dacă vrea, deschide un computer şi are Fun, chiar şi munca trebuie să fie Fun, dacă nu este Fun nu munceşte. Generaţiile dinaintea noastră trebuiau să călătorească şi să aştepte sfîrşitul săptămînii sau vara pentru a avea răsplata distracţiei şi circului. Acum totul este circ şi distracţie. Distracţia este prea aproape, de aceea generaţia mea vrea o doză tot mai mare de bucurie, dar este tot mai tristă. Distracţia în alte vremuri venea ca răsplată, tata cumpăra bilete la un meci sau la spectacol dacă treaba era bine făcută. Acum, fiul îşi ia singur şi gratis porţia de spectacol sau meci oricînd doreşte. Generaţia noastră are tot timpul fun, fără întreruperi. Generaţia mea vrea totul acum, fără să plătească preţul, nu este gata să aştepte pentru următoarea dată, următoarea întrerupere a muncii, următoarea distragere din plictisul cotidian, şi, pentru că este tot timpul distrată, a ajuns o generaţie tot timpul plictisită şi distrasă. Sugestie? Să ne amînăm plăcerile şi bucuriile pentru a le privi cu anticipare şi nerăbdare, ca răsplată a muncii, ca întrerupere a ritmului. O, de ne-am găsi odihna în Domnul, circul şi distracţia, desfătarea în Sabat. O casă de jale ne-ar ajuta să pricepem mai mult din ce mai rămîne din bucurie aici şi ce rest ne rămîne dincolo.

Generaţia noastră nu ştie ce înseamnă NU. Nu este obişnuită să i se refuze nimic. Nici măcar atunci cînd vrei să ştergi autoexec.bat-ul sau command.com-ul (înainte vreme se putea), computerul nu îţi spune NU, ci te întreabă, eşti sigur că vrei să faci asta? Impresia noastră despre libertate lăuntrică şi limite este complet falsă. Generaţia nostră nu are disciplină interioară şi nu ştie ce înseamnă NU-ul. Între om şi computer s-a creat nu numai o alianţă a prostiei şi ignoranţei, ci şi o alianţă a unei false libertăţi. Generaţia noastră este crescută fără taţi, fără o autoritate masculină în casă, autoritate care să ne fi învăţat faptul că sînt Nu-uri nenegociabile. Generaţia noastră îşi făureşte o libertate în care se înlănţuie tot mai adînc în depedendenţe aparent diferite, dar de aceeaşi sorginte ca ale adolescenţilor bătrîni care poartă numele de taţi doar din motive biologice, dar care sînt acum complet impotenţi în a-şi exercita autoritatea de a îngrădi nebunia care iese din inima copiilor. Sugestie? Dacă nimeni nu îţi spune NU, încearcă să îţi spui tu Nu. Cînd a fost ultima oară cînd ţi-ai fi putut împlini micile pofte şi huzururi şi ai spus NU? Un Nu doar pentru disciplina lăuntrică. Atît! Generaţia mea trebuie să înveţe că gardurile sînt mult mai aproape de noi decît par şi că ceea ce numit Cale Îngustă este presărată cu austeritate şi refuz, cu înfrînare şi amînarea plăcerii.

Generaţia noastră are mulţi prieteni pe care nu-i cunoaşte, prea mulţi prieteni pe care nu i-a întîlnit niciodată. Generaţia noastră nu mai ştie ce înseamnă să te baţi cu copiii în curtea blocului şi să nu poţi să scapi de vecinul lîngă care te-ai născut. Pe vecinul care ţi-a otrăvit cîinele şi pe colegul care ţi-a scos dinţii cu pantoful nu îl puteai pune la spam. Generaţiei noastre i s-a modificat felul în care înţelege relaţiile, perseverenţa, consecvenţa, prezenţa în faţa şi faţă de celălalt. Celălalt este un nickname, un alt terminal (oare de ce se numesc terminale de computer? Pentru că termină şi ne termină uşor relaţiile?). Generaţia noastră poate pune capăt unei relaţii în care s-au împărtăşit cele mai adînci intimităţi printr-un email şi poate termina o relaţie de curtare în care s-a ajuns la cele mai fierbinţi îmbrăţişări printr-un sms. Avem impresia că timpul este al nostru, că spaţiul nu ne stă în cale, că relaţiile se construiesc în jurul nostru şi le putem finaliza dintr-un click, cînd vrem noi. Sugestie? Cînd este ultima dată cînd ai stat cel puţin tot atît timp cît pe chat cu cel mai bun prieten băiat, dacă eşti băiat. Salvaţi-vă într-un fişier ultimele ore de chat. Veţi vedea cîte cuvinte, ce puţine emoţii, cîte nimicuri, cît de puţine sentimente. Veţi descoperi că prietenia nu înseamnă sms-uri şi emailuri, prietenia înseamnă un preţ plătit într-o relaţie care poate produce răni şi durere, o relaţie pe care nu o poţi pune la spam şi pe care să nu o mai poţi opri printr-un simplu click. Generaţia noastră trebuie să reinterpreteze prezenţa în relaţie.