Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Inca odata, „Bine ai inviat!” … de data aceasta mult mai aproape de adevarata ta identitate 8)
Daca cotoarele sunt „fata” cartilor … sunt asa de multe caractere fascinante cu fata urîţca …
Bine v-am regăsit!
Da, şi sper să fiu tot mai aproape de cea mai bună variantă a mea… ups, s-ar putea să trebuiască să mă transform în Natalia, ea este cea mai bună parte a mea .
da, caractere fascinante cu faţa urîţică… eu sînt gras şi urît, sper că interiorul va fi mai bun 🙂
Pentru omul care a prins „gustul” cărţii, al lecturii, mirosul lor este ca un „drog”. Am văzut odată pe cineva adulmecând cu plăcere aerul dintr-o bibliotecă veche. De parcă era într-o …pădure. Oricum, o bibliotecă este asemenea unei „păduri”, plină de tot felul de copaci şi tufişuri. Important este să apuci pe cărarea care trebuie!
Apropo de cotoarele cărţilor. Cu adevărat sunt foarte importante. Când văd o caret care nu are scris nimci pe cotor, mă întreb cum de a uitat editorul un asemenea amănunt important? Imi place să „mângâi” cu privirea cotoarele cărţilor din bibliotecă. Parcă…zâmbesc spre mine, îmbiindu-mă cu „bunătăţile” lor!
Am avut un progesor la facultate care avea acasă o bibliotecă uriaşă. Peste tot erau rafturi cu cărţi, chiar şi deasupra la tocul uşii, mi-a zis cineva care a fost pe la dânsul. Cică mergea prin librării cu un cărucior de bagaje, special pt cărat cărţile! E şi asta o treabă. Dar mi-am amintit şi de câţiva elevi care s-au „lăudat” că nu au citit niciodată o carte! Nici măcar de poveşti când erau mici! Şi câţi nu sunt ca ei! Ce păcat….
Acum am văzut la tv ştirea cu reducerea orelor la şcoală, să nu fie „extenuaţi” bieţii elevi. După ce că nu prea mai învaţă mare lucru… hai să înjumătăţim şi puţinul ăla. Cine ştie ce va mai fi…
Trebuie să învăţăm pe cât mai mulţi de lângă noi să iubească cărţile bune. Şi mai ales „Cartea Cărţilor”!
PS Mi-am amintit că am şi acum cărţi cu pionierii şi chiar una cu Ceauşescu, primită de la şcoală! Ha, ha! Le păstrez. O carte nu se aruncă şi, în niciun caz, nu se arde! Cei care au făcut asta au fost nişte criminali!
Aerul dintr-o biblioteca veche este plin de bacterii, este infect.
Daca nu ai masca intr-o arhiva, te imbolnavesti de tot felul de chestii, Alex.
Frumos mirosul, daca esti rezistent.
Am lucrat in arhivele din Iasi şi ştiu cîte se pot lua ded pe carti.
8Cele noi, scoase diredt din editura miroase cel mai bine :8
Pingback: Cum citim? Carte, tabletă, e-reader, I-pad, laptop? (din seria “lecturi de vacanță”) UPDATE: cu sondaj | Marius Cruceru