Seri IRIS

Aici puteţi pune întrebări legate de Serile Iris.

Vezi www.tineretiris.ro

141 de răspunsuri la Seri IRIS

  1. RODICAIRFAN zice:
    29 noiembrie 2009 la 11:08 am

    Tare mi-ar placea sa pot asculta pe cd aceste prelegeri ale serilor de tineret dar nu stiu cum as putea intra in posesia lor. Poate ma ajutati sa aflu. Cu multumiri, Rodica Irfan

    Răspunde
  2. Silion Viorel zice:
    29 noiembrie 2009 la 6:31 pm

    Astept sa pot cumpara un material redactat al acestor prelegeri. Multumesc anticipat.
    Viorel

    Răspunde
  3. pavel celac zice:
    1 decembrie 2009 la 8:44 am

    Fr Marius am ascultat predica un barbat si o femeie din serile iris mea placut foarte mult asteptam cu nerabdare cele late predici. pentru inceput am o intrebare.
    dece purtati inelul pe dejetul mijlociu si nu pe inelar.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      1 decembrie 2009 la 8:15 pm

      Mulţumesc, Pavel, salutări celor din California, însorita Californie, aşa cum spunea fratele Pitt.

      1. Port inelul pe mîna dreaptă pentru că mîna dreaptă este cea bună, semnul căsătoriie mele este pe dreapta, dreapta şi în Biblie este bună, d-apoi în politică… atunci este bună şi epntru inel.
      2. îl port pe acel deget pentru că aşa le-am facut, pe acel deget. Nu pot explica aici de ce.
      Este un raţionament, dar nueste pentru public.

      Îţi multţumesc pentru înţelegere.

      Răspunde
  4. Conteaza? zice:
    2 decembrie 2009 la 3:18 pm

    Stiti ce mi-ar placea mult, frate Cruceru? Ca in timpul predicilor pe aceasta tema sa separati foarte clar realitatea de basm. In ziua de azi, suntem bombardati de atatea!!! povesti roz in care relatiile au acea latura hollywoodiana incat tinerii, de cele mai multe ori inconstient, sunt intoxicati cu o perspectiva gresit asupra relatiilor.

    Presupun ca nici nu v-ar trece prin cap sa prezentati altfel decat intr-un mod cat mai apropiat de realitate tema, dar simteam nevoia sa va rog aceasta.

    Apoi, o intrebare…Cum iti dai seama ca iubesti o persoana cu adevarat? Ce anume defineste acest sentiment? „Inima este nespus de inselatoare si de desnadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?” Cum putem deosebi sentimentele reale de cele motivate gresit?

    Precizare: nu cred in dragoste oarba, nici la prima vedere, etc.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      2 decembrie 2009 la 10:17 pm

      Da, bună idee!
      Următoarea întîlnire vom urmări un cuplu… o familie, familia lui Adam şi Eva.
      Mulţumesc pentru sugestii

      Da, tema acesata a iubirii autentice este importantă, dă-mi timp de gîndire. Poate că vom pune într-una dintre sesiuni, referindu-ne la celelalte cupluri din Geneza.

      Cîteva precizări:
      1. Îndrăgosteala de la început este ca un foc de paie care trebuie să aprindă focul adevăat de mai tîrziu
      2. Dragostea adevărată creşte în timp.
      3. Tocmai pentru că inima este atît de înşelătoare este greu să decantăm toate nuanţele..

      dar…
      există totuşi o ieşire…
      voi reveni.
      Cîntarea Cîntărilor conţine cîteva chestiuni la cre trebuie să medităm dintr-un alt punct de vedere, cînd ne referim la „îndrăgostire”

      Răspunde
  5. nume zice:
    2 decembrie 2009 la 4:48 pm

    Probabil auziti asta des… cum o cheama pe fiica dumneavoastra si cati ani are?:D:))

    Răspunde
  6. Andreea zice:
    3 decembrie 2009 la 5:54 pm

    Buna, sunt Andreea. As vrea sa va pun o intrebare. Niciodata nu am inteles de ce sunt interzise relatiile sexuale in perioada de dupa lodogna(ma refer mai mult la atingeri, etc), din moment ce e evident ca se face in vederea casatoriei. In vechime, actul logodnei era aproximativ egal cu al casatoriei, daca unul din cei doi vroiau sa renunte la casatorie, in perioada logodnei, era necesar un act de divort..
    Eu ma casatoresc in ceva vreme, deci mai am rabdare:P …dar niciodata nu am avut un raspuns la aceasta intrebare, inafara de „nu e voie, punct.”- si asta inclusiv de la oameni despre care se zice ca au un orizont mai deschis.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      4 decembrie 2009 la 11:39 pm

      draga Andreea, îţi apreciez deschiderea. Am lăsat acest comentariu on line din mai multe motive. Unul dintre ele este că reprezintă o problemă de discuţie reală şi o voi relua într-o postare separata.
      Acum, referitor la cazul tau. Politica mea este ca, în cazul in care faci parte dintr-o biserica evanghelica si ai pastor, sa mergi sa discuti impreuna cu prietenul tau si cu sotia pastorului de fata aceste probleme.
      nu as dori sa discutam aceste probleme atit de personale aici in public.

      citeva precizari totusi
      1. faci o confuzie… atingeri… relatii sexuale. Ori n-am inteles eu bine ce ai vrut sa spui.
      2. nu, nu era logodna egala cu casatoria. Esti in eroare.
      3. nu chiar act de divort, dar era o chestiune extrem de serioasa.

      Te-as ruga sa discuti aceste lucruri urgent cu pastorul tau.

      cu respect,
      mc

      Răspunde
      • anonim zice:
        25 mai 2010 la 10:20 am

        buna
        ce parere aveti?
        doi tineri au ajuns sa fie ft intimi, chiar daca din punct de vedere fiziologic actul sexual nu a fost consumat. se simt foarte vinovati si regreta ceea ce s-a intamplat. s-au pocait si acum sunt ft atenti la a nu mai cadea in pacat. intrebarea care ii macina : este corect sa mearga in fata altarului imbracati in mire si mireasa, sustinand ca sunt curati? le mai da Domnul binecuvantarea casatoriei acum ?

        Răspunde
        • Marius David zice:
          25 mai 2010 la 11:25 pm

          ei nu a fost consumat? ce spui? Ce însemnă „au ajuns să fie ft intimi” (sic!) şi totuşi să nu fie „consumat” actul? Glumeşti?
          Ce-s născut azi-noapte!

          POarcă aud..
          „Frate pastor, am alunecat… n-am mers prea departe, dar ne-am ispitit un pic.. ”
          „Aţi alunecat? V-aţi dat pe tobogan de mai multe ori şi vîrtos şi cu plăcere, mă minţiţi în faţă, curvarilor, v-aţi excitat reciPORC pînă n-aţi mai putut şi acum veniţi ca virgini?”

          Regretă luni şi marţi o iau de la capăt? Regretă marţi şi miercuri fac altceva, se jură că joi nu vor mai sta în acelaşi apartament singuri şi vineri se pipăie iar reciproc pentru ca sîmbătă să ia zi de post ca să facă misiune duminică după care luni o iau de la capăt?

          Ce soluţii am pentru aceştia? Nu vrei să ştii!

          Răspunde
    • Anonim zice:
      13 iunie 2010 la 12:40 am

      Si eu mi-am pus intrebarea asta de mai multe ori, Andreea. Raspunsul pe care mi l-am dat este urmatorul: Biblia spune clar ca relatiile sexuale inainte de casatorie sunt pacat. Aceste relatii au fost „inventate” de catre Dumnezeu (cu toate ca puteam pune si fara ghilimele) cu scopul de a fii traite in interiorul casatoriei. Casatoria presupune un legamant de natura civila si religioasa. Adica te legi si in cer si pe pamant cu acea persoana pana la sfarsitul vietii. Deci Dumnezeu a intentionat permiterea acestor relatii sexuale sub acest legamant. Atat timp cat relatia sexuala se consuma in afara acestui legamant, este echivalentul incalcarii legii date de Dumnezeu. Logodna nu presupune nici un fel de acte sau legamant de legare pe viata inaintea lui Dumnezeu, deci este in incapacitate sa acopere relatia sexuala.
      Este o explicatie cam grosiera, dar puncteaza diferenta dintre logodna si casatorie. Una este sa iti propui si sa anunti intentia, chiar si sa faci aranjarile necesare, alta e sa realizezi prorpiu-zisa ceremonie. O expresie care imi place este „nu zice hop pana nu sari gardul”.
      Ca sa iti dau o explicatie mai clara si mai convingatoare nu am experienta si cunostintele necesare. Dar cred ca te pot convinge persoanele care din nefericire au trecut pe acolo.

      Răspunde
  7. pavel celac zice:
    4 decembrie 2009 la 11:21 am

    Multumesc pentru raspun.
    nustiu de ce aici in america se poarta pe stanga?

    Răspunde
  8. Cristina zice:
    5 decembrie 2009 la 4:29 am

    Draga Andreea,

    Sunt casatorita de 13 ani si am o casnicie fericita. Am avut o perioada foarte lunga de logodna, si mi-a fost greu sa stau pe alta canapea cand eram singura cu viitorul meu sot in camera. Nu am ajuns la consumarea actului sexual, dar… in sfarsit, am facut lucruri de care mi-a fost rusine.

    Nu aveam nici eu raspuns la intrebarea aceasta, care ma macina atunci destul de tare: „De ce nu, daca tot ne vom casatori in curand unul cu altul?”

    Acum am raspunsul…

    1. Marturia mea crestina a avut de suferit. Erau membrii in familia mea care as fi vrut sa Il cunoasca pe Isus, si eu eram pocaita. Aceste persoane au observat ca eram mult prea intima cu logodnicul meu. Regret nespus lucrul acesta pana in ziua de azi. Dupa aceea a fost foarte greu sa marturisesc pe Cristos, si sa arat ce diferenta fantastica a facut El in viata mea.

    2. Atunci cand relatia dintre mine si el a devenit prea fizica, am pierdut din vedere cunoasterea celuilalt. Dupa ce m-am casatorit, am descoperit multe lipsuri de caracter la el (si la mine). Cum de nu am vazut aceste probleme pana la casatorie, ca doar am fost logoditi ani de zile? Pai n-am avut timp, ca toata ziua ne gandeam si vorbeam numai de partea fizica a relatiei. Daca as fi folosit timpul de logodna pentru cunoasterea caracterului, as fi putut sa spun atunci: „Dragul meu, te iubesc, vrea sa ma casatoresc cu tine, dar nu sunt de acord cu felul in care tu cheltuiesti banii. Pana nu vad un efort de maturizare la tine in problema asta, nu stabilim ziua nuntii, caci ma tem…”

    3. Mie imi era greu sa ma abtin pentru ca aveam certitudinea 100% ca acesta este cel cu care ma voi casatori. Si aveam dreptate. Dar daca te hotaresti sa incepi partea fizica a relatiei cu logodnicul tau, inseamna ca stii viitorul. Esti 100% sigura ca cu el vei ramane, si ca pana la ziua nuntii nu se va intampla nici un accident fatal pe autostrada. Ori aceasta este imposibil. Noi trebuie sa fim smeriti, sa nu luam decizii asa de siguri pe viitor, ca ziua de maine nu ne apartine.

    4. Regula este ca in urma actului sexual sa apara un copil. Intotdeauna parem sa uitam acest mic detaliu. Exceptia este sa nu ramai insarcinata, dar consecinta acestui act este deobicei sarcina. Ar fi neplacut sa apara un copil in familia voastra inainte de trecerea la 9 luni de la casatorie. Cel putin neplacut.

    In plus, dupa casatorie urmeaza un timp de solidificare a relatiei, de cunoastere. Dupa ce vine copilul nu mai aveti vreme pentru voi, veti fi doar „sleep deprived all the time” (in urma cu somnul). Venirea unui copil supune casnicia la mare stres, pt. ca in ziua de azi mama trebuie sa lucreze.

    5. Detest sa raman cu regrete in viata. Si am ramas cu regretul acesta…
    In ziua nuntii pastorul a predicat si a spus printre altele ca rochia alba a miresei reprezinta puritatea in care se casatoreste o fata credincioasa. Se referea la rochia mea. Atunci am rosit. Si acum imi pare rau, desi, ti-am spus, nu am consumat actul sexual. Imi pare rau ca am avut o parere asa de superficiala despre puritate. Puritatea trebuie sa fie in ganduri, in inima, in intentii, in iubirea ta pentru logodnicul tau. Puritate in ziua nuntii nu inseamna doar ca ai experimentat totul dar ai ramas totusi virgina din punct de vedere tehnic. Isus vrea mai mult de la noi.

    Inca ceva despre infranare. Mie mi-a fost greu sa nu devin intima cu logodnicul meu inainte de casatorie. Ma deranja faptul ca Dumnezeu imi cerea sa invat sa ma abtin. La ce bun este sa inveti infranarea, gandeam eu, de vreme ce dupa casatorie nu mai este nevoie sa te infranezi?…

    I was so wrong! De abia dupa casatorie ai nevoie sa te infranezi mai mult. In toate aspectele vietii de casnicie ai nevoie de infranare, si uneori chiar in aspectul intim! Vrei sa te asezi seara la calculator, sa citesti ce mai scrie Marius Cruceru? Nu poti, caci ai vase de spalat, haine de pus la loc, si mancare de pus la pachet pentru a doua zi la servici. Trebuie sa te infranezi. Vrei noaptea sa dormi, sa te odihnesti? Asteapta pana copiii trec de varsta de alaptat! Ai o problema de discutat cu sotul si deabia astepti sa te descarci cand il vezi, si iata ca el vine de la servici suparat. Nu este momentul sa discuti problema ta astazi. Trebuie sa te infranezi. Daca ai invatat disciplina infranarii din timpul logodnei, aceasta va deveni o trasatura de caracter care iti va fi de mare folos in toate domeniile vietii. Dumnezeu ne vrea binele. Noi trebuie sa avem incredere mai mult in El si poruncile Lui decat in logica noastra.

    Gandeste-te la Sarah Palin (pe care conservatorii o iubesc tare mult pe meleagurile astea). Si-a crescut copiii in biserica. Fiica ei, Bristol, a facut greseala sa se culce cu un baiat, nu un baiat oarecare, caci Bristol nu era o fata usuratica, ci cu prietenul ei, cu care probabil spera sa se casatoreasca. A ramas insarcinata (oare a fost surprinsa?) si a declarat intr-un interviu ca acesta a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit sa il faca in viata ei, momentul in care a trebuit sa spuna parintilor ca a ramas insarcinata…

    Ulterior tinerii s-au casatorit. Oare este posibil sa avem un Happy End atunci cand am inceput cu neascultare de Dumnezeu?

    La putina vreme dupa nasterea copilului, au divortat, nu stiu de ce. (Deobicei, cand lucrurile nu incep bine, se termina prost.) Acum Bristol si-a terminat cu greu liceul, ducandu-se la scoala intre doua alaptari. Ea a pretuit mai mult relatia fizica cu prietenul ei decat poruncile lui Dumnezeu. La sfarsit, a pierdut si pe sotul ei, si bucuria de a fi ascultatoare de poruncile lui Dumnezeu.

    Andreea, te sfatuiesc si te indemn cu toata dragostea, ca o mama. Nu fa si tu greselile pe care le-am facut eu. Intelepciunea lui Dumnezeu ne indeamna sa invatam din experientele altora.

    Cu dragoste, de departe,

    Cristina

    Răspunde
    • Marius David zice:
      5 decembrie 2009 la 1:38 pm

      Draga Cristina,

      îţi mulţumesc pentru deschiderea şi transparenţa ta.
      Cred că ai reuşit mult mai bine să o ajuţi pe Andreea cu povestea ta autentică, personală, venită din partea unei femei către o fată, a unei mame către o viitoare soţie.
      Este mai mult decît impresionantă şi emoţionantă mărturia ta.
      Îţi multumesc pentru riscul pe care ţi l-ai asumat şi pentru autenticitatea expresiei.
      Niciunul dintre noi (bărbaţii) n-am fi reuşit să punem în cuvinte atît de bine aceste adevăruri aşa cum tu le-ai exprimat.

      mulţumesc… mi-ai luat o mare povară de pe inimă.

      Răspunde
    • cuvintealbastre zice:
      12 decembrie 2009 la 12:40 pm

      Draga Cristina,
      apreciez si eu mesajul tau. Domnul sa te binecuvinteze. E un mesaj de avertizare foarte bun pentru toata lumea.

      Răspunde
    • Clop zice:
      17 decembrie 2009 la 12:08 am

      Andreea, felicitari pt sinceritate si deschidere.
      Cristina, ne-ai lasat fara cuvinte prin abordarea ta fina, pragmatica si foarte bine ancorata in realitate.

      Ceva aspecte din perspectiva unui barbat si preocupat de subiect:
      – a o lungi cu logodna prea mult nu e prea intelept, deci daca gasiti o sala libera (restaurant) si e loc la biserica, casatoriti-va saptamina viitoare
      – ziceai ca stii ca el va fi sotul tau. Nu ai de sa fii 100% sigura, pt ca „mîinele” este al Domnului
      – cu mari eforturi, eu si sotia mea am reusit sa fim curati pina la nunta (desi ne-am luptat cu aspectele de care amintea Cristina) si a fost o mare bucurie sa desfacem „cadoul” casatoriei doar dupa nunta
      – cineva zicea: libertatile parintilor se transforma in pacate la copiii lor. Ti-ar placea ca de exemplu fiica ta sa zica, stii ce mama, nu cred in logodna de aia vreau de pe acum sa am relatii sexuale cu prietenul meu, ca doar o sa ne casatorim.
      – e inimaginabil dar adevarat, ffff multe cupluri din biserica o duc greu tocmai din cauza relatiilor sexuale premaritale
      lista poate continua…..dar ramine sfatul: Just do NOT do it!

      Răspunde
    • Mike zice:
      9 ianuarie 2010 la 5:04 am

      Cristina sa fii binecuvantata! Ce bine daca mai multe „cristine” ca tine ar avea curajul tau sa le ajute pe cele tinere! De asemenea si „cristini” pt baietii nostri! May the Lord bless you!

      Răspunde
    • Tim Dubhy zice:
      25 mai 2010 la 8:34 am

      Si eu sunt de acord cu ce a spus Cristina..si bine ar fi ca tinerii sa se gandeasca mai mult inainte de a face ceva rau….. asta ca sa nu apara regretele….

      Răspunde
    • Marin zice:
      5 octombrie 2014 la 9:03 pm

      Am avut o periodă foarte lunga de logodna!!! De ce?
      Sa va povestesc cum s-a căsătorit un frate de al meu.Pe mine nu ma pot da exemplu ca atunci când m-am căsătorit nu eram creștin.Si nici sotia.Dar fratele meu pe vremea când era singur, s-a gândit sa se căsătorească.Era credincios si a început sa se roage daca e voia lui Dumnezeu sa se căsătorească .Intr-o zi a stat mult înaintea Domnului pentru acest lucru si a primit de Domnul ca sa se căsătorească.Totul a durat câteva zile.In tot acest timp fratele meu nu s-a uitat la fetele din adunare si nu s-a gândit sa aleagă pe cineva.După primirea răspunsului a început sa roage ca Domnul să-i descopere pe viitoarea sotie.Din nou intr-o zi s-a rugat si a postit si Domnul i-a răspuns .Nu intru in detalii cum a primit răspunsul, desi este foarte interesant…dar a doua zi s-a dus la sora indicata de Domnul si a cerut-o in căsătorie.Nici nu a terminat cererea ca tânără a răspuns afirmativ.Ea deja știa de la Domnul si aștepta ca fratele sa facă pasul.Ea avea deja sentimente de dragoste.Peste doua zile au anunțat adunarea si in scurt timp s-au căsătorit.Fara lui logodna.Ce sa se cunoască.Ca oricum doi nu se pot înțelege decât daca umbla amândoi sau macar unul cu Domnul.Doi tineri se înțeleg cat timp sunt îndrăgostiți…dar apoi.Numai daca ei cunosc pe Domnul si asculta de El si daca Domnul Isus este viață lor, dragostea lor, înțelepciunea lor, răbdarea lor atunci prin multe necazuri vor putea ajunge la tinta.Daca nu e dragoste( Hristos ) nu e nimic.1 Cor.13.

      Răspunde
      • Marius David zice:
        7 octombrie 2014 la 12:36 am

        Da, interesantă poveste.
        De luat cu mare prudență.
        Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea.
        Am crezut pînă mai ieri, spre exemplu, că nimeni nu poate rezista dragostei, dovezilor de dragoste.
        Ba da, poate!
        Omul!
        Inima îi este îndreptată numai spre rău.
        Prudență!
        Omul este animalul cel mai aplecat spre autoînșelare.

        Răspunde
  9. George zice:
    7 decembrie 2009 la 12:32 am

    Buna,

    Intrebarea mea este:

    Unde in biblie este definita curvia?

    Daca puteti va rog sa imi dati cateva texte pentru a putea sa definesc conceptul. De obicei in biserici si in textele care le-am citit este scris doar faptul ca cei care curvesc sunt o uraciune pentru Domnul si nu am gasit inca unde este clar definita curvia…as in..”relatii sexuale inainte de casatorie”

    Nu pot contra argumenta frazele: „ne iubim…si de aceea…” sau „ne casatorim peste ceva vreme…ce mai conteaza cateva zile in plus…” . Aceste fraze sunt spuse de oameni care chiar se vor casatori si care chiar se iubesc.

    Adulterul si curvia nu sunt de fapt cheltuirea actului sexual cu mai mult de un partener? Este considerata curvie si atunci cand relatiile au loc cu prima si ulitma persoana cu care se vor intampla?

    Multumesc,
    George

    P.S.
    Nu pot apela la ajutorul pastorului sau al altor enoriasi deoarece in unele cazuri acestia inteleg gresit si sunt foarte inchisi la minte in ce priveste judecarea celor din jur. Prefer sa imi mentin onoarea in biserica si sa evit eventualele povesti si barfe. Multumesc.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      7 decembrie 2009 la 6:34 pm

      George 2, indentifică-te altfel ca să nu te confundăm cu celăalt George cu … suliţa.
      O bună definiţie-imagine mi se pare în Iacov 1.
      Citeşte textul un pic şi discutăm.
      De asemena, predica de pe Munte, capitolul 5…
      Nici nu trebuie să ajungi la relaţii sexuale înainte de căsătorie, trebuie numai să te uiţi cu ochi poftitori la o ALTĂ femeie.

      Tu pui problema relaţiilor sexuale în afara căsătoriei. De ce, spui tu, dacă am relaţii sexuale cu aceeaşi persoană, chiar dacă este în afara căsătoriei… aceasta este considerată curvie?
      Asta este întrebarea?
      Mai încearcă cineva să îl ajute pe George?
      Mă prăbuşesc sub mulţimea comentariilor de azi.

      Răspunde
      • George 2. zice:
        7 decembrie 2009 la 7:29 pm

        Buna,
        Multumesc pentru rasuns.

        Da, intrebarea reformulata ar fi dupa cum ati zis:
        „dacă am relaţii sexuale cu aceeaşi persoană, chiar dacă este în afara căsătoriei… aceasta este considerată curvie?” cu completarea ca acea persoana chiar va fi sotia ta peste ceva vreme, deci singura persoana cu care ai avut relatii si cu care vei mai avea (este exclusa posibilitatea de a exista o „alta”).

        Am citit textele sugerate dar nu gasesc deloc in ele raspunsul la intrebare.

        Ca si exemplificare propun urmatorul scenariu:

        -Sa zicem ca sunt un necrestin… si citesc Biblia…intru in contact cu un crestin si acesta imi zice…ca e pacat sa ai relatii inainte de casatorie cu viitoarea sotie (fiind ceva deja stabilit)

        -> de unde isi argumenteaza crestinul aceasta afirmatie?

        Problema care apare in textele propuse:
        -> nu te uiti dupa alte femei – nu e preacurvie cum este scris in fericiri.
        -> preacurvia este definita – si adulterul- atunci cand e unul din parteneri casatoriti (deci e cu totul alta situatie)
        -> daca ar fi sa o numim pofta atunci si dupa casatorie e tot o pofta nu?…deci textul din Iacov e intentionat pentru alt caz (foarte general) si nu raspunde la acest caz si la acesta intrebare.

        Exod 22:16+ este un argument pro la ce am intrebat eu. Si mai sunt multe astfel de texte in vechiul. In noul nu stiu sa existe vreo rectificare sau modificare in ce priveste situatiile de genul.

        In dex curvia e definita ca si prostitutie sau ca si sotie adultera…si adulterul are de a face cu inselarea – adica preacurvie.

        Deci intrebarea ramane ce e curvia pana la urma? daca e prostitutie atunci inseamna ca nu avem nici un argument la intrebarea si la scenariul care l-am propus mai sus.

        Răspunde
        • Marius David zice:
          7 decembrie 2009 la 7:33 pm

          Încercă altcineva să îi dea răspunsul lui George 2, trebuie să fac o pauză de la comentat. Unii mai şi „lucreşte” nu numai blogging 🙂

          Răspunde
          • RaduG zice:
            7 decembrie 2009 la 10:22 pm

            Pana la casatorie, trupul tau si al partenerei tale apartine numai lui Dumnezeu. Imi pare rau dar asta e realitatea. Avem un Dumnezeu posesiv.

            1 Corinteni 6: 13. Mâncărurile sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

            Nu cauta definitii in Dex, pentru ca te minti si te ratacesti. Curvia este orice relatie sexuala inainte de a fi casatorit. (Punct!) Nu am un verset care sa scrie exact asa ceva, dar eu asta inteleg si asta cred ca cere Dumnezeu de la mine.

            De ce? Sa o luam logic:

            1 Tesaloniceni 4: 3. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie;
            4. fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste,
            5. nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.

            Iuda 7. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.

            Pofta dupa trupul altuia este pacatul curviei (de asta ai primit referinta din Matei 5 si nu pentru a citi fericirile). Trupul fetei pe care o iubesti va fi de drept al tau numai dupa casatorie, pana atunci nu este al tau. Nu ai absolut nici un drept asupra partenerei tale. Desi ai avea relatii cu o singura persoana, daca acea persoana nu iti apartine prin actul casatoriei pacatuiesti.
            Te cred ca e singura persoana din viata ta, te cred ca numai pe ea o iubesti, te cred ca vrei sa-ti petreci viata doar cu ea, dar te vei lasa prada poftei?

            Matei 5: 27. Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
            28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

            Acum, care e legatura cu Iacov 1? Este forte importanta, din punctul meu de vedere.
            Iacov 1:
            2. Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
            3. ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
            4. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

            12. Ferice de cel ce rabdă ispita….

            Pofta aceasta inainte de casatorie este un examen. Este o incercare a credintei tale. Astfel Dumnezeu va lucra la rabdarea ta, astfel te vei maturiza. Respectandu-ti partenera, onorandu-L pe Dumnzeu in curatie inainte de casatorie, este o parte critica a sfiintirii tale.

            Il crezi pe Dumnezeu sau vei urma pofta ta de moment?

            In incheiere: sa nu ma intelegi gresit ca pofta sexuala e gresita. E perfect normala, dar permisa este NUMAI dupa ce te casatoresti.
            Dumnezeu ne-a daruit sexualitatea sa ne bucuram de ea, sa o gustam, sa o daruim celei iubite, celei cu care ne-am legat destinul prin actul casatoriei.

            Nu te grabi. Nu cauta nod in papura. Nu cauta tehnicalitati. Constiinta ta, daca e treaza, iti spune ce rau si ce e bine. Daca cauti o portita sa curvesti, asa vei face indiferent de sfaturile pe care le vei primi.

            Domnul sa ne lumineze si sa ne intareasca sa FUGIM de curvie.

            Răspunde
            • Eliza zice:
              28 iulie 2011 la 10:22 am

              foarte frumos expus..o intrebare cu care o biserica s-a confruntat la un moment dat…pe vremea comunismului doi tineri care fugisera in strainatate s-au indragostit , crestini fiind, si au hotarat sa se casatoreasca. nu aveau la ce biserica sa mearga fiind intr-o tara straina si nici stare civila ca sa-si rezolve actele. Si-au facut legamant inaintea Domnului si au trait dupa aceea impreuna. Dupa revolutie s-au intors in tara si si-au facut acte. Biserica nu le-a recunoscut statutul de familie. Intrebare: Ce valideaza legamantul casatoriei? Care este momentul exact cand devii una? este cumva la semnarea actelor sau in biserica? ce se intampla cu cei care fac ceremonia religioasa si nu au posibilitate sa-si faca actele? a fost corecta atitudinea bisericii respective?

              Răspunde
              • Marius David zice:
                12 august 2011 la 11:56 am

                Şi cum au făcut ei legămînt ei înaintea Domnului, singuri sub pom şi lună?
                Dacă aşa stau lucrurile, da, atitudinea bisericii respective a fost corectă.

          • ramototi zice:
            23 aprilie 2010 la 6:17 pm

            Ca si George sunt multi care au astfel de intrebari. Ei George 2 am si eu o intrebare pt tine: De ce mergi la biserica, de ce mergi inaintea Domnului cand te casatoresti? De data asta dau si raspunsul: ca sa primesti binecuvantarea. Daca tu te unesti cu cea pe care ai ales-o de sotie si nu esti casatorit, inseamna ca ai intrat in casatorie fara binecuvantarea Domnului. Si cand nu ai binecuvantarea, un singur lucru poti sa ai: blestemul. Iar acest blestem merge pana la al treilea si chiar al patrulea neam…. Nu cred ca se merita!

            Ramona

            Răspunde
          • Florin Lăiu zice:
            12 noiembrie 2011 la 11:56 pm

            Suspectez că răspunsul s-ar găsi într-un plus de întrebări. Care este textul biblic care hotărăşte „taina cununiei” sau binecuvântarea dată de pastor? Cine îi binecuvânta pe tineri înainte de a se inventa faţa bisericească a nunţii? Cine legaliza o cununie înainte de Revoluţia Franceză? Cine a cununat (binecuvântat) pe Isaac şi Rebeca? Sau pe mirii de la nunta din Cana?
            Nu cumva lucrurile trebuie simplificate? Nevoia de înfrânare este un lucru foarte serios, înainte şi după. În acelaşi timp, mă doare sufletul când mă gândesc că tineri care au greşit în vreun fel (grade de apropiere fizică) înainte de nuntă, trebuie făcuţi să se simtă vinovaţi, dincolo de neplăcerile şi riscurile pe care le aduc faptele de la sine. Nu militez pentru liberalizarea sexului premarital, mi se pare normal ca faci rugăciunea pentru masă şi să mulţumeşti Domnului înainte de a mânca. Dar dacă unul este mai hulpav şi mai neevlavios, se repede să mănânce fără rugăciune (de mulţumire). Întrebarea este dacă ar trebui condamnat public ca şi cum ar fi furat mâncarea altuia.
            Care este în esenţă deosebirea între binecuvântarea dată de preot/pastor mirilor şi cea dată copiilor?

            Răspunde
  10. Andreea zice:
    7 decembrie 2009 la 12:37 am

    Multumesc foarte mult pentru raspunsuri si timpul acordat pentru acestea.
    Desi cred ca s-a inteles putin gresit punctul meu de vedere… sau „intrebarea”, apreciez ca pot sa invat din experientele celor care le au.
    Ideea sta in felul urmator. Eu si iubitul meu avem o relatie foarte frumoasa (ca toti logodnicii, de altfel). Vorbim mult, atat.. povesti visatoare cat si lucruri legate de gestionarea banilor, sau tehnologie, sau despre oamenii ce ne inconjoara, sau despre oricare alte subiecte si despre lucrurile care credem noi ca ar putea fi viitoare probleme. Asadar, nu ne axam pe partea fizica, desi vorbim si despre asta, ci pe relatia in sine, atat pe relatia dintre noi doi, cat si pe relatia dintre.. noi trei( Dumnezeu, el, eu).. si ne analizam, incercam sa ne dam seama de rorurile fiecaruia in viitoarea familie(ne uitam la relatii din Scriptura, si la familiile de langa noi.), si mai ales sa schimbam ce stim ca e gresit. Infranarea o cunoastem.. si ne straduim sa o exersam tot mai mult.
    Si da, sunt 100% sigura ca el e acela pentru mine, si eu sunt aceea pt el(acceptandu-ne ceea ce nu se poate schimba, si schimband ceea ce trebuie schimbat). Cat despre siguranta vietilor noastre, doar Dumnezeu e Acela care poate sa o controleze, de aceea incercam sa fim tari.. mai ales ca perioada noastra de logodna (slava Domnului) nu e lunga.

    O sa mergem si la intaliri premaritale, se vor face curand, si la sedinta cu pastorul si sotia sa.

    Multumesc inca o data.

    Răspunde
  11. Vlad zice:
    7 decembrie 2009 la 10:37 pm

    E de prisos sa va spun ce mult mi-a placut sa ascult arhicunoscuta piesa contemporana, cantata la instrumente biblice stravechi, in timpul ultimei intalniri de tineret din Iris. Dati-mi voie sa va trimit acest link, sa va rog sa ascultati aceasta interpretare, si sa va cer o opinie referitoare la piesa asta in special, cat si cu privire la paleta de stiluri muzicale prezente in muzica crestina, in general,straina si autohtona:) Eu unul apreciez cateva trupe de rock crestin (nu hard-rock), din afara tarii mai ales, atat prin versuri, povestea lor, cat si prin talentul de a manui acele instrumente mai mult sau mai putin zgomotoase, inclusiv chitara bass 😛

    p.s. sa nu uit linkul:D http://www.youtube.com/watch?v=nqjqoBcJmEg

    p.p.s. inca ceva:D Proconsul-pocaiti? banuiesc ca ati auzit acest „zvon”…

    Răspunde
    • Marius David zice:
      8 decembrie 2009 la 7:03 pm

      Vlad, multumesc de aprecieri!
      multumesc de link.
      hmmm!!!
      Ştii istoria acestei cîntări!
      Este extrem de tulburătoare!
      Vezi dacă se potrivesşte cu ce auzi.

      M-am exprimat asupra Proconsulului … nu m-am prea pro-consolat cu acest gînd. Domnul ştie inima lor! Nu sînt portarul raiului.
      N-am nicio bucurie de genul „bă, şi ăştia e cu noi! ”
      Aaş cum nu am avut nici cînd s-au pocăit Mihaela Oancea sau actorul Vali Voicilă sau nu ştiu ce preot.
      M-am bucurat că s-au pocăit nişte oameni
      Nu mă pot bucura cînd oamenii accentuează faptul că aceşti păcătoşi iertaţi sînt nişte vedete care trebuie plimbate din biserică în biserică ca ursu.

      Răspunde
  12. Silion Viorel zice:
    8 decembrie 2009 la 11:02 am

    Pentru George 2

    O. K. Trebuie sa accept ca veridica observatia ta ca nu exista text biblic care sa defineasca termenul de curvie ca in discutia care se poarta pe aceasta tema (ceea ce de obicei multi lideri nu au curajul sa recunoasca ). Acum, totusi, exista niste posibile implicatii condamnate de Biblie. Actul sexual este legitim in cadrul casatoriei. Totusi, cand este momenul din care va fi declarat un cuplu casatorit (si deci, in regula sa traiasca actul sexual fara sa fie considerat pacat), doar noi oamenii am stabilit. Istoric vorbind, nu a existat niciodata vreo regula batuta in cuie. Aceasta relativizare a momentului din care un barbat si o femeie sunt declarati sot si sotie (de catre cine – chiar si asta este diferit in diferite epoci istorice), creaza toata problema pe care ai ridicat-o. Mergand pe aceasta linie, ai putea sa argumentezi ca nu iti interzice nimeni (nici macar Biblia!) sa te culci inainte de casatorie cu cea care oricum iti va fi sotie (sper sa fie asa cum esti convins acum; ca altfel, cand iti permiti sa ai relatii sexuale cu aceea cu care nu esti angajat deocamdata cu responsabilitate in viata de familie, deja l-ai inselat anticipat pe cel care o va lua ca sotie ulterior!). Ai ridicat o problema la care probabil ca multi nici nu s-au gandit; iar pe pastori ii deranjeaza enorm subtirimea (aproape de zero a) argumentarii lor impotriva ideii tale.
    Totusi, exista astazi ceea ce in cultura noastra mizerabila de import a ajuns sa poarte numele de „casatorie de proba”. Gandeste-te ca, probabil, initial observatia ta le-a furnizat celor care practica „casatoria de proba”, o justificare pentru acest fel de a trai. In general, cei care procedeaza asa, fac tot felul de „probe”. Acum sper sa nu spui ca acest lucru nu este pacat. Cate fete de acest gen mai sunt astazi domnisoare? Sa nu mai zic despre baieti… Iti convine ideea ca aceea care iti va fi sotie, sa se fi culcat cu altii inainte de a ajunge tu sa o cunosti? Este o intrebare retorica.
    O alta intrebare care ar trebui pusa (si care sigur ca va da de gandit si altora), este urmatoarea: „Cum se justifica ideea ca nu poti sa ai relatii sexuale cu partenerul tau decat abia dupa ce ti s-a facut acea asa-zisa binecuvantare de catre cei din conducerea unei biserici, chiar daca esti casatorit legal in fata ofiterului starii civile si esti familist cu acte in regula?” Oare „inca nu esti suficient de casatorit”? Cine a inventat asta? Desigur ca nici asa ceva nu se gaseste in Biblie, dar se sustine cu inversunare de catre foarte multi lideri de prin biserici (si nici macar nu au vreun castig financiar din asta, cum au preotii ortodocsi). Ei spun ca aceasta este procedura de la care nu ai voie sa te abati… Aceasta situatie este vazuta mult mai clar ca fiind foarte aberanta atunci cand din motive obiective, intre cununia civila si asa-zisa cununie religioasa, este cazul sa treaca ceva timp. Trebuie sa recunosc (oare cati o vor mai face?) ca in Biblie nu exista nici un exemplu si nici vreo reglementare privind asa-zisa cununie religioasa!!! Exista nunta, O. K, ca o sarbatorire a inceputului acelei familii, la initiativa celor doi. Dar bisericii nu i s-a dat nici o obligatie de a face ea vreun ritual sau vreo ceremonie care sa aduca, chipurile, binecuvantarea asupra celor doi care au format o noua familie. Cei din biserica se pot ruga pentru ei, ii pot ajuta material pentru acest inceput de drum, ii pot felicita si pot participa la bucuria lor intr-un fel sau altul. Dar nu are nici un pastor sau lider de biserica obligatia si nici dreptul sa intrebe inca o data pe cei doi cam aceleasi lucruri pe care statul, prin organele lui abilitate, deja i-a mai intrebat odata in cadrul cununiei civile. Dumnezeu a fost prezent acolo (la actul cununiei civile) si a fost martor la decizia si declaratia verbala a celor doi, in urma careia li s-a intocmit certificatul de casatorie semnat de cei doi soti. Biserica nu poate oferi nici un fel de binecuvantare suplimentara si nici vreo recunoastere speciala in acest sens. Ea trebuie doar sa ia act de decizia certificata a celor doi soti si sa ii invete despre cum se traieste cu ascultare de Dumnezeu in viata de familie – si asta nu doar in ziua nuntii. Insa binecuvntarea vine doar de la Dumnezeu in urma ascultarii de El a celor doi in timpul vieturiii lor impreuna ca familie, nu printr-un ritual facut de vreun pastor.
    Dar mai incolo, cand vor veni copii, vei vedea (sau poate deja ai constatat la altii) ca se practica acea asa-zisa „binecuvantare” a copiilor de catre biserica. Nici asta nu se afla nicaieri in Biblie. Biserica primara nu a invatat si nu a practicat nici macar odata acest ritual (el a aparut in istoria protestantismului ca o replica – tot nebiblica – a botezului copiilor mici practicat de biserica catolica si de cea ortodoxa). Si totusi, sunt multi lideri care vor sustine in toate feluruile, numai biblic nu, ca aceasta „binecuvantare trebuie facuta” (si o perpetueaza in practica bisericilor lor)… A se citi cu atentie ce urmeaza mai jos:
    1. Etimologic, binecuvântare vine din limba latină (format din două cuvinte – „bine” şi „cuvântare”, cu sensul de cuvântare de bine sau cuvântare în care se spune ceva de bine (pozitiv), – echivalentul cuvântului slavon „blagoslovenie” – format tot din două cuvinte unite).
    2. Noi folosim cuvântul binecuvântare referindu-ne la om (acţiunea este făcută de acesta) sau la Dumnezeu ( acţiunea este făcută de El în raportul Său cu omul).
    3. Când spunem că Dumnezeu „binecuvintează, binecuvântează, binecuvântă etc.” pe cineva sau ceva, ne referim la cel puţin două aspecte: (a) El spune ceva bun (de bine) faţă de o anume persoană sau faţă de un anume lucru; şi ce comandă („porunceşte”) El să se întâmple cu acel om sau cu acel lucru, se execută în cele mai mici detalii; (b) El laudă pe cineva sau se laudă cu cineva (vezi cazul lui Iov), spunând cuvinte bune despre acea persoană.
    4. Binecuvântarea lui Dumnezeu este condiţionată. El cere omului să Îl asculte; şi dacă omul acceptă, va face ca să îi meargă bine (deşi uneori acest „bine” conceput de Dumnezeu nu este văzut de unii oameni cel puţin iniţial ca fiind bine). Totul se mişcă până la urmă în favoarea acelui om pentru faptul că Dumnezeu deja a vorbit („a cuvântat de bine”) spunând cum trebuie să se întâmple cu cei care aleg să Îl asculte. Şi aşa se întâmplă mereu, fără excepţii.
    5. La rândul lui, omul poate „binecuvânta” pe altul vorbind bine la adresa lui sau făcându-i urări de bine. Când vorbim despre faptul că noi Îl binecuvântăm pe Dumnezeu, iese din definiţie ideea de recompensă pozitivă declanşată de vorbire care se execută în fapte benefice pentru El. Nu noi suntem cei care procedăm aşa (oricum, nici nu am putea decât să vorbim degeaba!), ci tocmai El în raportul cu noi! Deci este un alt sens al cuvântului: noi doar vorbim de bine despre ceea ce este şi despre ceea ce face Dumnezeu (în faţa altora) sau Îi mulţumim pentru ce este şi pentru ce face El pentru noi prin rugăciune, prin cântece etc.
    6. Dumnezeu discută în exclusivitate cu persoane suficient de mature, conştiente şi responsabile, cerându-le să Îl asculte dacă vor să fie binecuvântate de El. Astfel, copiii (mai ales pruncii sau nou-născuţii) ies din calcul în acest caz! Dumnezeu nu are această regulă pentru copii!
    7. Pentru moment, rezultă că ei nu pot fi beneficiarii binecuvântării lui Dumnezeu doar pentru că încă nu sunt la vârsta la care să conştientizeze cerinţele Lui pentru binecuvântare şi să le respecte.
    8. Şi totuşi, Dumnezeu a decis ca şi copiii să poată fii binecuvântaţi! El cere părinţilor să Îl asculte, ca să le meargă bine – aceasta este cea mai simplă definiţie a funcţionării binecuvântării. Iar copiii care sunt foarte sensibili şi care simt cel mai bine dacă în familie este Rai sau iad, sunt beneficiarii unei atmosfere bune (sau ai lipsei ei) în funcţie de cum decid părinţii să se raporteze la Dumnezeu!
    9. Am înţeles implicit că în acest caz, ritualul aducerii copiilor nou-născuţi la aşa-zisa „binecuvântare” este ceva care nu prea are sens. Şi de fapt, mi-am explicat repede de ce nu se găseşte nicăieri în Biblie poruncit bisericii aşa ceva (la fel este şi cu aşa-zisa binecuvântare pe care chipurile o face biserica prin ceea ce s-a numit cununia religioasă). Biserica primară nici nu a practicat şi nici nu a învăţat acest lucru pe nimeni. Este momentul să ne gândim şi la la celelalte tradiţii şi practici din liturghia noastră împământenită pe care în mod normal nu le putem justifica biblic decât evantual cu texte scoase din context şi cărora le strâmbăm sensul dat de acesta, ca să pară că le susţin.
    10. M-am întrebat totuşi când trebuie să fi apărut în istorie această practică specifică protestanţilor. Spre suprinderea mea, am constatat că iniţial protestanţii nu corectaseră dioctrina şi practica aferentă ei despre botez. În consecinţă, la început, pe vremea lui Luther, a lui Calvin şi până la Zwingli, ei botezau copiii la fel ca ortodocşii şi catolicii. Abia când au trecut la botezul nou-testamental, au văzut nevoia să facă şi copiilor ceva. Aşa s-a inventat „binecuvântarea” copiilor, ca o replică la botezul pe care îl practicau catolicii şi ortodocşii. Dar protestanţii aveau pretenţia (corectă) că trebuie să fie biblici în tot ce fac. Desigur, iniţial nu a existat o justificare biblică pentru această practică. Dar până la urmă a fost găsită una „biblică” doar cu numele.
    11. Textul din Numeri 6 care vorbeşte despre un anume fel special de a media binevuvântarea, nu este aplicabil nou-născuţilor. Sintagma „copiii lui Israel” în Vechiul Testament înseamnă urmaşii (descendenţii) lui Israel, adică oamenii poporului evreu. Numai cine vrea să forţeze textul, va face inadmisibila eroare de a spune că acolo se vorbeşte în mod special sau exclusiv despre copii mici (nou-născuţi). Am urmărit textul paralel şi am constatat că se relatează cum „Aaron a ridicat mâinile şi a binecuvântat poporul” (nu se mai zice „copiii lui Israel”). Deci nu era vorba despre prunci în mod special! Am observat cu indignare ca exista printre pastori obiceiul de a mutila (scurta) textul. Ei citesc „copii” în loc de „copiii lui Israel”. Desigur, ei procedează aşa ca să fie consecvenţi cu propria lor eroare…
    12. Celălalt text care este luat din Noul Testament ca să facă această practică să pară biblică, este cel cu aducerea copiilor la Domnul Isus pentru ca El să îi binecuvinteze. Şi aici există (desigur, parcă intenţionat) „orbul găinilor”. Am observat un amănunt foarete important care demască falsificarea sensului acelor texte: după discuţia cu aceia care nu lăsau pe alţii să aducă copiii la Domnul Isus, i-a chemat (pe copii) să vină la El. Este foarte evident că erau măricei, nu prunci sau nou-născuţi. Textul spune că ei au venit la El (deci mergeau singuri, pe picioarele lor) şi apoi i-a binecuvântat luându-i în braţe punându-şi mâinile peste ei. Deci nici acest text nu învaţă practicarea „binecuvântării” copiilor mici.
    13. Am ajuns la concluzia simplă şi evidentă că această practică nu este biblică. În plus, ea generează apariţia aceloraşi idei greşite ca în cazul botezului copiilor mici practicat de ortodocşi şi de catolici. Binecuvântarea nu „se face”, ci se dă. O dă Cel care o are – numai Dumnezeu. Nu printr-un ritual sau o practică nebiblică garnisită frumos cu versete biblice interpretate greşit, ci în urma ascultării de Dumnezeu. Nu direct copiilor, ci direct părinţilor şi în mod implicit (indirect) şi lor. Diavolul este specialist în a ne ocupa timpul cu lucruri pe care Dumnezeu nu ni le-a cerut, ca să nu prea mai avem timp de ceea ce El ne cere în mod foarte clar să facem…

    Eu nu am mai cerut să fie făcut acest ritual pentru nici unul dintre cei patru copiii ai mei.
    Pe de altă parte, ce s-a întâmplat până la urmă cu cei care „au fost aduşi la binecuvântare” când erau mici, iar acum sunt în lumea fără Dumnezeu din cauza părinţilor care i-au împins spre iad prin purtarea lor ipocrită?

    Se mai naşte încă o întrebare legitimă legată de această practică a „binecuvântării” copiilor de către persoane cu funcţie eclesiastică: oare până la vâsrta la care sunt aduşi să li se facă „binecuvântarea”, nu sunt binecuvântaţi de Dumnezeu? Numai din momentul facerii acelui ritual sunt ei binecuvântaţi?

    Voi răspunde cu o întâmplare petrecută cu prima mea fată (Carmen) la vârsta de două săptămâni. Era lăsată pe masă desfăşată. Soţia plecase până la baie. Carmen plângea încet. În scurt timp, nu a mai plâns. Soţia a revenit şi a fost surprinsă să constate că nu mai era pe masă… Se împinsese cu picioarele şi căzuse prin spaţiul dintre masă şi perete, în albia de sub masă.

    Eu mă rugasem pentru Carmen chiar înainte să se nască; şi bineînţeles că şi după ce s-a născut. Aşa cum am ştiut mai bine, am încercat să mă conformez cerinţelor lui Dumnezeu exprimate în Cuvântul Său. În consecinţă, înainte să descopăr cum merg lucrurile cu binecuvântarea, Dumnezeu Îşi făcea treaba în familia noastră conform principiului „ascultarea aduce binecuvantarea”. Deci Carmen trebuie să fi fost „binevucântată” deja de mult timp. Ca dovadă, din acea căzătură nu s-a ales cu absolut nimic rău. Tind să cred că un înger a păzit-o în cădere.

    Este semnificativ ce mi-a spus un pastor (căruia nu-i dau numele) după ce a auzit în principiu ceea ce am afirmat mai sus: „Aşa este, nu am cum să te contrazic. Dar nu o fi nici o cădere din har dacă eu voi proceda tot ca până acum.” (Avea un băiat mic născut de curând, căruia ulterior i-a făcut acelaşi ritual nebilic al „binecuvântării” citind textul din Numeri ca după modelul celor care folosesc o formulă magică ce poate aduce norocul asupra cuiva în viaţă!). Poftim atitudine!!! Din nefericire, aceasta este reacţia celor mai mulţi oameni care nu acceptă corectarea.

    Ştiu că acest pas înapoi făcut prin renunţarea la o practică nebiblică, îi costă pe unii ceva imagine. Nu este uşor să recunoşti că ai mers greşit până acum. Diavolul îi joacă foarte bine pe oameni cu ruşinea, cu mândria şi cu frica. Sunt armele lui preferate în asemenea cazuri. Dar ştiu din experienţă că pot fi ignorate de dragul adevărului pe care suntem chemaţi de Dumnezeu să-l cunoaştem şi să-l trăim. Nu este atât de greu.
    Viorel

    Răspunde
    • Conteaza? zice:
      8 decembrie 2009 la 11:30 am

      O mica precizare. Binecuvantarea copiilor ca si practica isi are originea in Numeri 6:23 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: „Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:…” si urmeaza cuvintele folosite si de biserica atunci cand e binecuvantat un copilas.

      Răspunde
    • Marius David zice:
      8 decembrie 2009 la 11:33 am

      Multumesc pentru efortul depus în acest comentariu, il voi citi cu atentie sa vad daca mai trebuie sa intervin si eu

      Răspunde
    • Florin Lăiu zice:
      13 noiembrie 2011 la 12:15 am

      Dacă Biblia nu porunceşte o anumită ceremonie, trebuie să deducem că o interzice? Biserica nu poate avea nici o iniţiativă în a se adapta situaţiei într-o generaţie sau alta? În limitele principiilor biblice, desigur!

      Răspunde
  13. Silion Viorel zice:
    10 decembrie 2009 la 1:32 pm

    Rog cititorii de genul lui „Contează?” să citească tot mesajul cu atenţie.
    Şi încă ceva care scapă multora dintre cei care cred că înţeleg ce citesc în Biblie: unele texte conţin adevăruri care sunt descriptive, iar altele conţin adevăruri din categoria celor care sunt prescriptive. (Sper să fie clar pentru orice cititor al acestor rânduri ce semnifică „descriptiv”, şi „prescriptiv”). Apoi, chiar între textele prescriptive avem prescrieri cu valoare de porunci temporare, contextual-istorice şi specifice pentru o anume categorie de oameni (nu mai dau acum exemple); dar mai există şi prescrieri general-valabile pentru orcine de oriunde şi de oricând.
    Textul din Numeri 6 nu este ceva ca o poruncă general-valabilă pentru orice cititor al Bibliei de oriunde şi de oricând. Nici măcar pentru evrei nu a mai fost valabilă după desfiinţarea sistemului ceremonial (care deja s-a împlinit în Cristos). Dar trebuie să mai ştim şi faptul că Aaron şi fiii lui binecuvântau poporul evreu („copiii lui Israel” – adică urmaşii lui Iacov) în fiecare dimineaţă, nu odată în viaţă!!! Deci cine ar vrea să respecte textul de acolo, ar trebui să fie cu cel puţin o mie de ani înainte de Cristos, să trăiască între evrei în timpul legii ceremoniale cu preoţi etc. şi să audă aceste cuvinte din gura marelui preot şi a fiilor lui în fiecare dimineaţă. Când am aplica acest text pentru copii aşa cum se prectică în tradiţia nebiblică de secole a protestantismului, ridicolul este acum evident: ar trebui ca pe acel copil să-l binecuvinteze marele preot sau fiii lui (dar preoţimea leviţilor a fost desfiinţată!) şi asta în fiecare zi, nu odată în viaţă.
    Cine doar vrea să susţină cu fanatism ceva nedemonstrabil logic şi mai ales teologic, practicând o hermeneutică defectuoasă, ar face mult mai bine să ia cursul meu de Hermeneutică biblică pe care-l găseşte pe http://www.Resursecrestine.ro şi să înveţe cum se studiază corect Biblia. Altfel ne amăgim singuri şi ducem în eroare şi pe alţii.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      11 decembrie 2009 la 12:37 am

      Viorel, mulţumim pentru reacţie… dar .. ai putea să faci un scurt rezumat la ce spui tu: „cum se studiază CORECT Biblia?” Care ar fi după tine acei paşi. Spre începtul Blogului, anul trecut am vreo şapte paşi

      Răspunde
      • Silion Viorel zice:
        18 decembrie 2009 la 8:28 pm

        As dori să aflu pe care blog se află cei şapte paşi despre care aţi amintit. Mulţumesc anticipat.

        Răspunde
          • Viorel zice:
            19 decembrie 2009 la 12:30 pm

            Apreciez originalitatea materialului pus la dispoziţie şi mai ales ideea din finalul lui (pasul 7): „Un text este mort dacă este al tău şi rămâne în tine. Trebuie născut şi dăruit altcuiva. Atunci poate trăi mai departe.” Aveţi mare dreptate! Cine însă face asta, are şi mare curaj; pentru că riscă multe. Obligatoriu se poate aştepta la orice (reacţie). Cineva care procedează de zeci de ani în modul cel mai competent posibil (din câte ştiu eu), mi-a spus că din marele număr de beneficiari ai „textului” lui oferit din sinceră dragoste şi cu cele mai bune intenţii, cei care i-au apreciat pozitiv slujirea, au fost în principiu grupul celor mai apropiaţi ai lui: familia (în special soţia şi copiii), grupul de părtăşie, biserica locală de care aparţine şi încă o biserică din zonă. A trebuit să primească şi tot felul de aprecieri negative (citez: „Începând cu Anticrist , am fost numit în toate felurile”). Acesta este riscul profesional asumat de toţi cei care nasc şi dau mai departe un „text” în urma raportării corecte la TEXT-ul Scripturilor. Îmi place reacţia regelui Saul al Israelului când a fost „apreciat” într-un mod negativ relativ asemănător: „…Saul s-a făcut că nu-i aude.” (1Samuel 10:27b).

            Mulţumesc pentru acceptul în favoarea schimbulului de idei referitoare la Hermeneutica biblică. Sunt mai bogat ca până acum. Mulţumesc încă odată. Salutări.
            Viorel

            Răspunde
            • Marius David zice:
              19 decembrie 2009 la 3:40 pm

              Mulţumesc, Viorel,
              Aprecieri negative? Ast este un oximoron!

              Răspunde
              • Viorel zice:
                19 decembrie 2009 la 5:13 pm

                Nu prea am ce să apreciez ca fiind negativ în ce aţi prezentat. Doar presupun că dacă ce arătaţi în cele şapte puncte faceţi doar dumneavoastră de unul singur, parcă nu este suficient şi nici prea eficient. V-a scris cineva că vrea să urmeze acei paşi, arătându-se în mod serios interesat să înţeleagă la ce v-aţi referit în mod concret când i-aţi prezentat sumar pe fiecare dintre ei? Vreau să spun că sunt prea puţini care urmează exemplele bune. Este şi pentru mine o întrebare retorică destul de iritantă: cum să fac să conving oamenii (pe cât mai mulţi) să abandoneze amatorismul în ce priveşte ideile teologice (care pentru mulţi sunt ridicate la rang de convingeri) şi să se decidă să trăiască raportându-se corect la Scripturi – cu toate implicaţiile care decurg de aici. Deocamdată rămânem cu întrebarea. Totuşi, dacă va avea răspuns, va fi evidentă doar cauza situaţiei de faţă. Nu se va rezolva automat problema. Dar vreau să sper, cât timp ne mai dă Dumnezeu viaţă, că ceva îmbucurător se va întâmpla până la urmă.

              • Marius David zice:
                21 decembrie 2009 la 4:23 pm

                Nu trebuie abandonat amatorismul în ideile teologice. Chiar trebuie încurajat. voi motiva de ce.

              • Viorel zice:
                21 decembrie 2009 la 5:08 pm

                Pentru mine, amatorismul despre care vorbesc, înseamnă superficialitate, improvizaţie şi cel mult nivelul de mediocritate – ceea ce Dumnezeu nu încurajează pentru nici unul dintre copiii Săi, ci dimpotrivă! Coborârea standardelor indiferent de scop, nu este de dorit, mai ales în creştinismul biblic!

              • Marius David zice:
                21 decembrie 2009 la 5:42 pm

                aha, aia trebuie descurajată, dar amatorism în sens bun înseamnă dragoste de un lucru. Augustin s-a numnit pe sine Amator Dei.

              • Lucia zice:
                22 decembrie 2009 la 12:39 pm

                Fr.Marius David, chiar imi place cum s-a numit Augustin pe sine.

              • Marius David zice:
                23 decembrie 2009 la 7:07 pm

                Dacă mi-aș dori o poreclă.. la fel aș vrea să fie .

              • Lucia zice:
                5 ianuarie 2010 la 4:00 pm

                Si eu aceeasi porecla mi-as dori-o… Dar nu numai porecla… ci chiar sa fiu asa ceva… O mai fi mult pana acolo?

              • Viorel zice:
                23 decembrie 2009 la 2:31 pm

                Aţi parcurs ceva din cele peste o sută de lecţii DAV? Ce părere aveţi? Oricum, aş prefera ca răspunsul să fie pe adresa de E-mail (ViorelSilion@gmail.com). A discuta unele păreri pe blog, seamănă cu un fel de Big Brother fără imagine – suficient ca să ne lipsească de aspectul privat al unor discuţii care nu se pretează la a fi purtate cu spectatori (mai ales cei de un anume fel!). Mă doare să văd cum am ajuns să folosim Internetul (prin comunicarea pe blog) pentru a ne consuma timpul şi energiile într-un mod care nu ne face cinste ca şi copii ai lui Dumnezeu. Astept un semnal pe adresa privata. Salutari

              • Marius David zice:
                23 decembrie 2009 la 2:55 pm

                Stimate Viorel, nu am reușit să parcurg materialul.
                Sînt foarte prins cu sărbătorile.
                Domnul să ne dea Sărbători Diferite!

              • Lucia zice:
                22 decembrie 2009 la 12:37 pm

                Sa nu pierdem din vedere scopul initial al studiului hermeneutic (slujirea fratilor in credinta) si pe cei carora li se adreseaza studiul. Pentru ca in caz contrar va fi sortit esecului. Daca nu mai slujeste acestora, ce folos? Cui foloseste? Firii noastre pamantesti? Uneori punem atat zel in anumite activitati ca de fapt, uitam care a fost scopul initial.
                Intrebarea:„Cum sa conving oamenii sa abandoneze amatorismul in ideile teologice?“ are urmatorul raspuns: deprinderea artei dialogului, argumentarea pozitiei chiar in pofida parerilor contrare si a criticilor ivite.
                Un mesaj consistent care se vrea eficient nu suna deloc astfel: cei care au aceeasi parere sa vina sa discutam, pentru ceilalti nu-mi pierd vremea.
                De fapt studiul se adreseaza amatorilor, nu? Sa invatam sa nu-i trimitem „in banca lor“ pentru ca probabil unii se vor duce. Insa atunci ne-am pierdut auditoriul si s-ar putea sa vorbim in van ori sa ne adresam peretilor. Si nici sa-i categorisim atat de simplist ca fiind „neghina“, pentru ca asta e treaba Stapanului. Dintr-o simpla exegeza a pildei neghinei, se vede clar cine de fapt intruneste conditiile de a fi numit astfel. Sa nu ne lansam in supozitii pe care probabil nici noi nu le credem. Personal, in astfel de imprejurari n-as indrazni sa etichetez astfel pe cineva.
                De multe ori modul de abordare, face minuni. Daca nu e captata atentia… nu e de bine, dar daca nici n-avem cui sa-i captam atentia, atunci e chiar rau.
                Nu putem spera doar ca „ceva imbucurator se va intampla“ candva. E posibil ca abordand subiectele dintr-o perspectiva exclusivista, acest lucru sa nu se intample niciodata.
                A-ti baza teologia pe Cuvantul lui Dumnezeu, nu inseamna amatorism in idei teologice. Adevarul Cuvantului extras din ansamblul invataturilor Scripturii nu este amatorism. Dumnezeu nu considera aceasta nici superficialitate, nici mediocritate, nici altceva. Dimpotriva, este baza solida a credintei noastre.
                Oare de ce unii inteleg ca daca nu agreezi anumite idei trebuie neaparat sa te situezi intru totul impotriva stiintei insasi? (in acest caz a hermeneuticii). Pentru a o expune pe aceasta e nevoie si de putina homiletica.
                Interesant, cum axarea pe un singur text din Vechiul, poate produce atata discordanta in punerea in practica a atator altor invataturi biblice din Noul Testament!

              • Marius David zice:
                23 decembrie 2009 la 7:08 pm

                Corect! Studiul nu are finalitate pînă nu ajunge la urechile ascultătorilor, pînă nu este pus în slujire de aceea nu scriu o carte pe exegeză pînă nu o predic de cîteva ori. Altfel n-are autenticitate. Abia cînd auzi în slujire ceea ce ți-a trecut prn cap, abia atunci înțelegi dacă este de la Domnul sau numai din neuronii tăi.

              • Putinstiutoru' zice:
                8 februarie 2010 la 12:46 am

                De acord! Unul din motive, cel putin din punctul meu de vedere, este ca amatorismul ne mai departeaza de clisee si aduce cu sine prospetime din diversele domenii in care incercam sa aplicam principii biblice.

              • Marius David zice:
                8 februarie 2010 la 12:54 pm

                corect! dar există şi pericule în amatorismul prost îjnţeles… în diletantism.
                am avut o experienţă luni în urmă, cînd cel mai bun răspuns la o întrebare teologică mi l-a dat un amator, un inginer, nicicum un student la teologie.

    • Conteaza? zice:
      11 decembrie 2009 la 11:01 am

      Cu tot respectul…cei de genul lui Conteaza? au citit inclusiv punctul 11 din textul Dumneavoastra, inainte de a va raspunde prima oara. Faptul ca binecuvintezi un copilas nu mi se pare NIMIC rau si nici eronat. Ca merge pe picioare ori inca nu…binecuvantarea nu e decizia sa personala ca si in cazul botezului. Iar parintii se roaga pentru ca Dumnezeu sa-I binecuvinteze, nu Ii ordona.

      Comentariul meu era o reactie la: „Dar până la urmă a fost găsită una “biblică” doar cu numele.” Cu siguranta am gresit prin faptul ca nu m-am exprimat clar in acest sens. In plus nu am spus nicaieri (si nici nu cred, personal) ca din text am dedus ca se rezuma doar la copii tip bebe.

      Iar faptul ca, de exemplu (punctul 10), adeptii lui Luther (nu imi place cuvantul deloc, dar vreau sa ma exprim clar) nu aveau de gand sa se desparta de Biserica Catolica. Luther si-a exprimat doar prin tezele sale nemultumirile legate de anumite aspecte ale confesiunii, din care facea parte. Ulterior au aparut celalte aspecte.

      Desigur, fiecare e liber sa creada si sa faca ce vrea. Domnul judeca.

      Răspunde
      • Silion Viorel zice:
        11 decembrie 2009 la 1:33 pm

        Dacă ne justificăm o greşeală susţinând-o cu existenţa alteia (aşa-zisa binecuvântare, după modelul botezului copiilor mici – ambele fiind practici nejustificate biblic în adevăratul sens al cuvântului) îmi pare rău; nu este deloc bine. Se evidenţiază astfel în mod foarte clar o problemă pe care mi-e greu să o rezolv în câteva rânduri. Dar poate că nici nu se vrea rezolvată. Constat că se poate spune deocamdată doar atât: „pacientul refuză tratamentul”. Şi desigur că este direct şi exclusiv responsabil de urmări. De fapt, mesajul era pentru George 2, dar aflu acum că domnul (sau doamna) „Contează” vrea libertate fără reguli. Totdeauna aşa ceva a dus la anarhie (inclusiv în teologie). O regulă importantă este aceea că Biblia nu poate spune astăzi ceea ce nu a spus niciodată. Evreii au înţeles ce spusese Dumnezeu prin acel text din numeri 6 şi au făcut (prin Aaron şi fii lui cum le spusese El). În nici un caz Dumnezeu nu a spus că acel text este dat pentru ce facem noi cu el astăzi. Dar poate că iar vorbesc degeaba. Sper să nu fie aşa macăr de data aceasta. Salutări.

        Răspunde
  14. Silion Viorel zice:
    11 decembrie 2009 la 1:01 pm

    Cu respect şi prudenţă, încerc să dau ceva foarte concentrat care poare fi ca zaharina luată direct pe limbă (este aatât de concentrată în dulceaţa ei, că pare amară). Îmi cer scuze pentru reacţia puţin cam „nesportivă” din ultima parte a mesajului precedent. Totuşi apreciez dorinţa de a vedea ce gâneşte celălalt şi intuiţia că probabil are ceva de spus care merită atenţie. Sper să nu dezamăgesc cu pretenţia mea legată de nivelul la care ar trebui să fim, mai ales dacă suntem văzuţi ca lideri. Unii avem de făcut mari recuperări. Nu ne place să ne ştim ca având handicapuri de nici un fel. Dar uneori nu le mai putem ascunde. Ne dau de gol „când ne e lumea mai dragă”. Totuşi, având în vedere statutul nostru (ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu între semeneii noştrii, la fel ca evreii altădată între celelalte popoare), suntem obligaţi nu doar să ne însuşim, ci şi să ne merităm locul nostru de drept care este în faţă!!!

    Când am fost la facultate (am făcute teologie-litere: limba română), am constatat cu mare dezamăgire că la acel curs numit Hermeneutică (de doar un semestru şi foarte sărăcăcios), profesorul nu a avut bibliografie pe care să ne-o recomande. Pur şi simplu, nu exista nimic scris de vreun român pe această temă (nici acum nu veţi găsi o carte de referinţă în acest domeniu, deşi de-atunci au trecut 15 ani)… Desigur, ulterior au apărut câteva traduceri (de la Editura Logos, Cluj-Napoca plus una la Stephanus Bucureşti), dar şi acelea nu prezintă interes decât pentru un număr infim de persoane. Suntem nepermis de rămaşi în urmă exact într-un domeniu în care creştinismul în general şi cel protestant în special, trebuia să exceleze. Acuzaţia catolicilor şi a ortodocşilor legată de fragmentarea în „n” dominaţiuni a protestanţilor este aproape total îndreptăţită. Cauza nici ei nu o văd; dar este bine să ne-o vedem singuri: lipsa unei abordări corecte unitare faţă de Scripturi. Reforma protestantă a luat Biblia din mâna clerului şi a pus-o la dispoziţia omului de rând. Bine şi rău în acelaşi timp. Răul a constat în lipsa unei hermeneutici corecte şi clar definite pentru toţi. Libertatea fără reguli produce anarhie. Biblia pusă în mâna omului, dar fără „reguli de comportare faţă de ea”, înseamnă „libertatea” fiecăruia de înţelege semnificaţia textelor ei „cum îl taie capul”. Aşa a apărut anarhia teologică a protestantismului. Aşa au apărut ereziile noastre. Avem mai multe decât catolicii şi ortodocşii la un loc! Este greu în primul rând să recunoaştem. Dar este mult mai greu în primul rând să vrem ne schimbăm. Pare o utopie că vom ajunge vreodată să vedem lucrurile la fel în teologie, acceptând toţi şi punând în practică un sistem hermeneutic consecvent care să producă în final o teologie identică indiferent de alţi factori care ne-ar diferenţia. Lumea este plină de „teologi” a căror pretenţie la corectitudine doctrinară nu se justifică. Cine poate să prezinte azi mai întâi de toate o bază axiomatică hermeneutică şi apoi să arate rezultatul muncii îndelungate pe textul Scripturii abordată astfel? Extrem de puţini oameni!!! Nu cunosc alţii în România, cu excepţia celor de la Istoria Binecuvântării (în special Beniamin Fărăgău).

    Este mult mai uşor să ne dăm cu părerea. Ca să avem o portiţă (mult prea necinstită) de scăpare, am fost învăţaţi să spunem preventiv că este doar o părere personală – adică ceva nesemnificativ, care, „la o adică”, nu este demn de prea mare atenţie şi ar putea fi retrasă strategic. Necistită şi dezonorantă portiţă!!! Dar altfel, majoritatea nu prea ştim cum să ieşim din încurcătură. Există totuşi o variantă mult mai bună în teologie, acolo unde suntem mai ridicoli ca în oricare alt domeniu. Această variantă implică formarea unei metode corecte de studiu biblic şi apoi munca pe termen lung cu ea pe textele Scripturii. Este exclusă lenea, improvizaţia, speculaţia si datul cu părerea în mod neavizat. Chiar când acea metodă există şi este prezentată „mură-n gură”, cele trei atitudini enumerate în propoziţia precedentă sunt preferate muncii serioase. Totuşi, pentru cine este interesat de ieşirea din cercul vicios al acestei situaţii (sper să fie cât de mulţi alţi cicitori ai acestui mesaj), prezint în continuare acea „pastilă (comprimat) de zaharină”. A se lua totuşi sub formă diluată, ca în ceea ce se numeşte DAV – Manual – Lecţia… pe Ste-ul http://www.resursecrestine.ro la rubrica PREDICI – STUDII.

    Cum se studiază corect Biblia

    Să pornim cu dreptul în direcţia bună, precizând că orice studiu biblic se realizează corect doar atunci când sunt respectate următoarele condiţii:

    · Existenţa unui anume biect de studiu (obiectul care urmează să fie studiat).

    · Existenţa unei metode de studiu care rezultă în mod obligatoriu din caracteristicile fundamentale ale obiectului de studiu şi care se bazează pe ele în formarea ei.

    · Existenţa cel puţin a unei persoane care face studiul obiectului conform metodei stabilite anterior.

    · Existenţa în final a rezultatelor evidente şi concludente.

    Atunci când intenţionăm să studiem Biblia, deja avem obiectul de studiu (respectăm prima condiţie formulată de mai sus).

    Marea problemă pentru cei mai mulţi dintre noi apare atunci când trebuie să ne construim Metoda de studiere a Bibliei (a doua condiţie care trebuie respectată pentru a realiza un studiu); şi în mod implicit să promovăm o metodă corectă!

    Ceea ce va face o metodă de studiu să fie corectă, este faptul că ea va fi formată în mod determinativ şi exclusiv pe baza naturii obiectului de studiu.

    Cu alte cuvinte, caracteristicile fundamentale ale obiectului de studiu vor determina metoda de studiu pe care i-o vom aplica ulterior.

    Acest lucru înseamnă că iniţial vom privi obiectul de studiu şi vom constata care îi sunt caracteristicile fundamentale; pentru că tocmai ele ne vor oferi baza pentru a forma o Metodă justificată de studiu.

    Abia atunci când avem o Metodă de studiu biblic corect construită şi o folosim, putem să spunem că studiem corect Biblia!

    STUDIUL BIBLIC reprezintă procesul în cadrul căruia creştinul abordează Biblia conform unei Metode de studiu corect construită, la formarea căreia l-au condus iniţial înseşi caracteristicile fundamentale ale Bibliei.

    Conform definiţiei date, înţelegem că întâi trebuie să observăm şi apoi să formulăm Caracteristicile fundamentale ale Bibliei (ceea ce tehnic se poate numi Baza axiomatică hermeneutică a Bibliei). Aceste caracteristici sunt în număr de opt şi pot fi formulate sub forma unui enunţ concis, ca în exemplul prezentat în continuare.

    BAZA AXIOMATICĂ HERMENEUTICĂ A BIBLIEI

    reprezentând

    Caracteristicile fundamentale ale Scripturilor

    1. Revelaţia de Sine specială a lui Dumnezeu (Biblia) ne-a fost dată prin intermediul artei numite literatură.

    2. În textele cărţilor ei, Biblia conţine idei exprimate în propoziţii şi/sau fraze care formează paragrafe.

    3. Când Dumnezeu ne-a oferit Biblia formată din cărţi, El a făcut ca fiecare carte biblică să aibă o anumită temă generală distinctă.

    4. Biblia conţine mesaje adresate iniţial unor destinatari care au existat într-un context istoric special.

    5. Biblia conţine două mari categorii de adevăr: adevăr descriptiv şi adevăr prescriptiv.

    6. Biblia stabileşte norme morale prin intermediul adevărului ei prescriptiv.

    7. Orice poruncă a Bibliei se încadrează într-un principiu.

    8. Prin intermediul principiilor din spatele poruncilor concrete, Biblia este permanent utilă pentru orice creştin.

    Odată cu enunţarea acestor opt caracteristici fundamentale ale Bibliei, am făcut un uriaş pas înainte! Putem spune că am rezolvat cea mai mare problemă a celor mai mulţi creştini evanghelici în legătură cu studiul biblic.

    Urmează să facem acum şi al doilea mare pas care constă în articularea unei Metode de studiu biblic.
    Desigur, de acum ne va fi relativ uşor. Suntem astfel pregătiţi să observăm cum se formează aproape de la sine o Metodă de studiu biblic structurată în etape care provin tocmai din acele caracteristici fundamentale ale Bibliei prezentate mai sus.

    Deci remarcăm că suntem acum constrânşi să studiem Biblia numai într-un anume fel şi nu altfel. Vom promova o metodă strict determinată. De ce? Pentru că Biblia ne-a fost dată de Dumnezeu având caracteristicile enumerate mai sus şi nu altele.

    SCHEMA DE PRINCIPIU A METODEI JUSTIFICATE

    DE STUDIU BIBLIC DAV

    NNr.

    CARACTERISTICI

    FUNDAMENTALE

    ALE BIBLIEI

    ETAPELE STUDIERII BIBLIEI

    Determinate de

    Caracteristicile ei Fundamentale

    1.

    Revelaţia de Sine specială a lui Dumnezeu (Biblia) ne-a fost oferită prin intermediul artei numite literatură.

    ABORDAREA LITERARĂ A BIBLIEI

    Aflarea tipului de literatură în care se încadrează textul de studiat şi a regulilor acelei forme literare biblice.

    2.

    În textele cărţilor ei, Biblia conţine idei exprimate în propoziţii şi/sau fraze care formează paragrafe.

    ABORDAREA ANALITICĂ A BIBLIEI

    Delimitarea şi intitularea paragrafelor.

    3.

    Când Dumnezeu ne-a dat Biblia formată din cărţi, El a făcut ca fiecare carte biblică să aibă o anumită temă generală distinctă.

    ABORDAREA SINTETIZATOARE

    A BIBLIEI

    Aflarea şi intitularea temei generale a cărţii.

    4.

    Biblia conţine mesaje adresate iniţial unor destinatari care au existat într-un context istoric special.

    ABORDAREA EXEGETICĂ (CONTEXTUAL-ISTORICĂ) A BIBLIEI

    Punerea şi evaluarea mesajului textului

    în contextul istoric iniţial al apariţiei lui.

    5.

    Biblia conţine două mari categorii de adevăr:

    adevăr descriptiv

    şi

    adevăr prescriptiv.

    ABORDAREA ADEVĂRURILOR BIBLIEI

    Separare între adevărul descriptiv şi cel prescriptiv în cadrul textului sau al cărţii de studiat.

    6.

    Biblia stabileşte norme morale prin intermediul adevărului ei prescriptiv.

    ABORDAREA

    PRESCRIPTIV–NORMATIVĂ A BIBLIEI

    Clasificarea adevărului descriptiv al Bibliei prin cel prescriptiv al ei.

    7.

    Orice poruncă a Bibliei se încadrează într-un principiu.

    ABORDAREA

    PRINCIPIAL-TEOLOGICĂ

    A BIBLIEI

    Aflarea şi formularea principiului (-ilor) teologic(e) al(e) textului de studiat.

    8.

    Prin intermediul principiilor din spatele poruncilor concrete, Biblia este permanent utilă pentru orice creştin.

    ABORDAREA RELEVANT-APLICATIVĂ

    A BIBLIEI

    Aplicarea principiului(-ilor) teologic(e) în formele specifice şi relevante contextului nostru.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      12 decembrie 2009 la 12:01 am

      Mulţumim! Voi citi zilele acestea!

      Răspunde
    • Florin Lăiu zice:
      26 noiembrie 2011 la 9:11 pm

      „Biblia pusă în mâna omului, dar fără ‘reguli de comportare faţă de ea’, înseamnă ‘libertatea’ fiecăruia de înţelege semnificaţia textelor ei cum îl taie capul. Aşa a apărut anarhia teologică a protestantismului.” (Viorel Silion)
      Dragă frate Viorel, e prea simplă, totuşi, explicaţia aceasta, ca să poată fi adevărată, deoarece problema este complexă. Diversitatea explicaţiilor teologice are mai multe cauze, cum ar fi: respectarea unor autorităţi ca fiind (practic) superioare Bibliei (autoritatea Bisericii: tradiţie, mărturisire de credinţă, popularitatea învăţăturii; raţiunea umană ca principiu suprem; experienţa harismatică personală sau colectivă…etc.). Lipsa de educaţie în ce priveşte citirea inteligentă a Bibliei, lipsa unei hermeneutici unitare, cunoaşterea limitată a limbilor biblice şi în special înţelegerea diferită a teologiei inspiraţiei Bibliei sunt deasemenea cauze de diversitate. După părerea mea însă acestea nu sunt cele mai importante, deşi foarte importante.
      Diversitatea interpretării dovedeşte că suntem oameni imperfecţi, failibili. Mai degrabă să ne ferească Dumnezeu de unitatea de interpretare care provine din renunţarea la raţiune, la propria libertate de cercetare, în schimbul supunerii faţă de totalitarismul unor principii autoritare stabilite de oameni (de Biserică) pe deasupra conştiinţei personale. Aveţi dreptate însă că o educaţie minimă în teologia biblică ar ajuta mult. Este însă utopic să ne aşteptăm ca toţi credincioşii să aibă capacitatea de a putea verifica totul până în pânzele albe. Aici trebuie să recunoaştem principiul din 1 Corinteni 12: nu se dau toate darurile fiecărui creştin. Unul are darul exegezei, altul are darul scrisului altul al omileticii. Unii au mai multe daruri, dar nimeni nu le are pe toate. Mai mult, dacă cei care cred că au darul exegezei nu se pot înţelege, înseamnă că toată educaţia lor teologică este discutabilă, şi că există deosebire între dar (harismă) şi… profesie.
      Referitor la obiceiul binecuvântării pruncilor, pe care în mod repetat l-aţi „afurisit”, sfatul meu este să împărţiţi Biblia şi viaţa nu doar în două părţi (alb/negru) – cele obligatorii şi cele interzise –, ci în trei, adăugând şi o zonă a celor PERMISE (LEGITIME). Nu există noţiunea aceasta în religia Bibliei? De exemplu, postul şi sărbătorile calendaristice creştine nu sunt poruncite în Scriptură, dar nici nu sunt interzise. În fine, există şi lucruri permise care, dacă sunt greşit aplicate, sau aplicate în mod obligatoriu, devin nelegitime. De exemplu, dacă binecuvântarea (fie că este aplicată mirilor, sau unui copilaş, sau unui pastor) este înţeleasă în mod sacramentarist-mistic, atunci nu se deosebeşte de un descântec sau altă formă de magie albă, abordări absolut nelegitime din punct de vedere biblic. Dar atâta timp cât toate se fac pentru slava lui Dumnezeu şi sunt doar o rugăciune şi o urare de bine pentru cei în cauză, este absolut legitimă manifestarea, iar în cazul hirotoniei este chiar poruncă biblică. O biserică are dreptul să decidă asupra manifestărilor liturgice, în limitele permise de Scriptură, chiar dacă formele exacte nu au precedent biblic. Nu e nevoie de un text biblic ca să poruncească binecuvântarea pruncilor, aşa cum nu e nevoie de text biblic ca să ne bucurăm de naşterea Mântuitorului chiar pe 25 decembrie, în ciuda originii păgâne a datei şi în ciuda exceselor pe care le fac creştinii lumeşti.
      Cu simpatie, FL

      Răspunde
  15. Silion Viorel zice:
    11 decembrie 2009 la 1:04 pm

    Scuze pentru forma in care a aparut exact tabelul în care este concentrat tot sistemul hermeneutic DAV. Va pot trimite prin E-mail (daca este cazul şi îl voi primi). Acolo se transmite bine. sau gasiti pe Resurse Crestine. Salutari.

    Răspunde
  16. Clop zice:
    17 decembrie 2009 la 12:26 am

    Viorel,

    pe mine cel putin mai terminat cu comentariile tale fff lungi. Pina una alta, nimeni nu ma poate impiedica sa-mi duc bebelasul la biserica ca biserica sa se roage pt el, fie pe baza textului din numeri fie pur si simplu ca biserica sa ceara harul Domnului peste copil.
    Referitor la momentul casatoriei: trebe sa ne adaptam normelor sociale in care traim, deci starea civila+cununia religioasa=momentul casatoriei. In USA din cite stiu, preotul a primit autoritate de la „stat” sa-l reprezinte si pe acesta in cadrul momentului de aia nu exista sau nu e necesara „starea civila” separat.

    Răspunde
    • Silion Viorel zice:
      17 decembrie 2009 la 11:28 am

      O. K. nu este prima şi probabil nici ultima dată când văd că oamenii aleg varianta mai comodă, mai nesigură şi chiar demonstrată cu lux de amănunte ca fiind nebiblică – doar pentru că „aşa facem noi” sau pentru că „aşa fac cei mai mulţi”. Ideea cu „pe mine nimeni nu mă poate împiedica să…” (în ciuda tuturor demonstraţiilor care arată că un lucru nu se justifică suficient pentru a putea fi promovat) arată doar faptul că ceva în conştiinţa noastră nu funcţionează corect. În mod normal, tocmai ea – conştiinţa – ar trebui să ne tragă de mânecă în asemnea cazuri şi să ne spună insistent că este cazul să ne corectăm. Dar câţi îi mai auzim vocea? Sau mai bine zis, la câţi dintre noi ea mai funcţionează la toţi parametrii? Poate că nu este vorba doar despre conştiinţă, ci şi despre ceva probleme la nivel raţional. Logica simplă şi sănătoasă (care funcţionează chiar şi la nivelul băiatului meu de 8 ani) cere ca un lucru asupra căruia nu ai nici un argument serios, să fie nu numai recunoscut ca fiind greşit, ci şi părăsit de urgenţă pentru totdeauna. A ataşa unele texte biblice unor practici (ritualuri, ceremonii, tradiţii) nebiblice, nu înseamnă deloc faptul că aşa le facem să fie biblice! Nu mai insist. Am spus (scris) suficient pentru acest subiect. Dumnezeu va avea cândva o probă în aceste mesaje, pentru ce va decide El cândva cu fiecare cititor al lor.

      Aşteptam cu mult mai mare interes să văd reacţia referitoare la sitemul hermeneutic DAV. Până acum, absolut nimic. Asta îmi explică într-un fel de ce sunt aceste reacţii; şi îmi lămureşte atitudinea exprimată prin cuvintele „pe mine, nimeni nu mă poate împiedica să…” Totdeauna în istorie, cel (cea) corect(ă), nu a împiedicat pe nimeni şi nici nu şi-a impus (ci doar şi-a expus) convingerea. Niciodată cel corect nu a persecutat; ci s-a întâmplat mereu şi mereu invers: cel corect a suportat persecuţia din partea celui fals (în idei şi nu numai). A nu se înţelege că mă simt persecutat (în sens tradiţional) de reacţiile la mesajele mele. Dar istoria arată că dacă am fi fost în altă perioadă a existenţei umanităţii, în locul reacţiilor de mai sus (acum destul de diplomat îmbrăcate), aş fi primit un cu totul alt tratament… Sunt totuşi satisfăcut şi liniştit ştiind că Dumnezeu vede interiorul nostru până la nivel de atitudini şi motivaţii, indiferent ce lăsăm noi să se vadă la exterior!

      Dumnezeu ne-a făcut să fim şi fiinţe raţionale, nu doar sentimentale. Când nu funcţionăm echilibrat, vom ţine la nişte idei sau practici şi vom fi ataşaţi de ele mai mult sentimental decât raţional – ceea ce Dumnezeu nu aprobă!
      Salutări!

      Răspunde
    • Marius David zice:
      17 decembrie 2009 la 9:52 pm

      în BAnat fratele Popovici era împotriva binecuvîntării copiilor. În Bihor s-a făcut, la fel în Moldova.
      Am un text despre asta.
      voi reveni

      Răspunde
  17. Lucia zice:
    17 decembrie 2009 la 3:00 pm

    Viorel, intai as vrea sa-ti spun ca subscriu in intregime raspunsului pe care ti l-a dat Clop. De ce? In primul rand, pentru ca aceasta practica de a aduce copiii la binecuvantare in biserica nu exclude defel ceea ce spuneai tu mai devreme, si anume, ascultarea de Domnul care aduce binecuvantare. Ceea ce este perfect adevarat. Dar nici vice versa. Nu se exclud reciproc. As zice ca se completeaza foarte bine. Faptul ca cineva isi prezinta copilul bisericii nu inseamna ca o face ca pe un ritual nebiblic, ca o formula magica, cum te exprimi tu. Deloc. Ci poate fi luata doar ca o declaratie din partea parintilor inaintea bisericii, ca acestia se conformeaza lui Dumnezeu in ascultare, stiind ca aceasta le va aduce propasire. Si ca o multumire a parintilor. Sigur, nu este un text in Noul Testament, o porunca pentru a face aceasta. Dar nici o interdictie nu exista. Oare nu Duhul Sfant ne conduce in tot adevarul? Crezi ca Duhul Sfant va impiedica oare pe cineva sa-si binecuvinteze copilul in biserica, chiar daca se foloseste ca autoritate un text din Vechiul? Eu zic ca nu. Tocmai logica si ratiunea de care aminteai in ultimul tau raspuns ironic ne constrang la a oficia acest act in sanul bisericii. Binecuvantati, caci la aceasta ati fost chemati, sa mosteniti binecuvantarea… (aprox) Si pe copii trebuie sa-i binecuvantam. Si daca nu in biserica, atunci unde e locul cel mai potrivit? Sigur si acasa se poate, dar oare nu e mai benefic acolo unde se aduna doi sau trei in Numele Lui? Si este si El prezent in mijlocul lor? In cadrul partasiei sfintilor, asa cum sunt ei? Nu spune psalmistul ca acolo curge binecuvantarea ca untdelemnul? Care ar fi momentul, dupa tine, cel mai potrivit de a-ti prezenta copiii bisericii? De a-i incredinta in mana Domnului?
    Mai sunt si unele lucruri pe care le leaga Biserica, si atunci acestea vor fi legate in cer. Cred ca acesta este unul dintre ele. Probabil mai presupune ceva conditionari.
    Daca ar fi sa urmam modelul tau de gandire, ce afirmatii biblice aduci in favoarea sarbatoririi Craciunului? Dar a tinerii duminicii in locul Sabatului ? Se afla ceva scris in Biblie, o porunca cu privire la tinerea acestora? Dar cu privire la faptul ca ne adunam in Casa Domnului de nu stiu cate ori pe saptamana, si duminica de doua ori, si stam cateva ore de fiecare data? Sa fie acestea ritualuri nebiblice? Atat ni se porunceste, comemorarea mortii Domnului. Nici macar sarbatorirea Invierii. Nici cu privire la Trinitate nu gasim niste versete cheie. Unde am ajunge dupa un astfel de rationament? Sa nu mai sarbatorim nimic pentru ca nu avem un text care reiese clar dupa un studiu biblic aprofundat? Cred ca ne este pusa la indemana de Domnul nu doar ratiunea si logica (pe care de altfel le are si copilul tau de 8 ani, cum afirmi) dar mai presus de acestea ni se pune la indemana o maturitate spirituala, capabila sa discearna, sa ia hotarari. Bineinteles, nu in detrimentul Scripturii. Sunt de principiul Sola Scriptura, si suficienta sau atotsuficienta Scripturii. Am citit pe undeva insa, ca daca Domnul ne calauzeste in intelepciune sa fim igienici si sa ne spalam pe dinti, totusi El nu ne va indica si denumirea sau marca pastei de dinti. Ramane la latitudinea noastra sa o alegem. Ne face Domnul hatarul acesta.

    Cu privire la cealalta intrebare, legata de casatorie, etc. as pleca de la versetul: Casatoria sa se tina in toata cinstea, si patul sa fie nespurcat. (aprox) Adevarata casatorie se incheie in Casa Domnului, daca Dumnezeu este Creatorul acestei institutii. Si la starea civila, este esentiala, pentru certificare, pentru exprimarea publica a hotararii celor doi, etc,… declararea faptului ca nu traim ca paganii, ci ne subordonam institutiilor statului.
    Insa, pentru ca o casatorie sa fie in Domnul, nu e de ajuns ca cei doi sa fie nascuti din nou, in Domnul. Trebuie ca intreg ceremonialul sa fie in Domnul. Viata de sfintenie a celor doi va fi traita nu in fata Ofiterului Starii Civile ci in fata bisericii, a Domnului. Atata vreme cat in Biblie sunt stipulate normele morale de traire in cadrul casatoriei, si nu la Starea civila, atata vreme cat trairea moralitatii noastre crestine este impusa de Scriptura, si nu ne este dictata la Starea Civila, atunci aceste juraminte de fidelitate, dintre sot si sotie, in fata Domnului, in Biserica trebuie facute. Pentru a fi membru de drept in Biserica trebuie asumate si drepturi dar si indatoriri. Supunerea este una dintre acestea. Spui ca cei doi nu trebuie sa dea socoteala pastorilor sau bisericii. Dimpotriva, atat timp cat vor sa faca parte din Trupul lui Hristos, biserica este cea dintai careia trebuie sa-i dea socoteala, si in fata careia sa-si lege destinele unul de altul.
    Am constatat cu stupoare ca ai afirmat ca Dumnezeu ia act la Starea civila de hotararea celor doi. Nimic mai gresit. Dumnezeu nu se afla la Starea Civila, desi este omniprezent.
    Dumnezeu este Creatorul institutiei casatoriei, aceasta trebuie sa aiba loc in prezenta Sa, de unde rezulta clar faptul ca trairea celor doi va trebui sa inceapa de abia dupa acest eveniment si nu inainte, astfel ca patul sa fie nespurcat. Casatoria religioasa este cea legitimata de martorii vazuti si nevazuti. Nu poti sa te casatoresti pe unde apuci, si pe urma sa afirmi ca Dumnezeu a fost liantul de baza al casatoriei. Ai afirmat niste aberatii. Ce parere ai, mai nou de persoanele de acelasi sex, care vor sa se casatoreasca? Si o fac la starea civila. Si in cazul acestora este Dumnezeu acolo? Sigur nu.
    Mai avem si cazul celor care se descasatoresc, iar se casatoresc, divorteaza, si tot asa. Nici in cazul acestora Domnul nu sta la Starea civila.
    Deci la intrebarea Andreei, eu as raspunde ca simpla hotarare a celor doi de a se casatori si de a trai toata viata impreuna, nu inseamna casatorie. Este doar prima jumatate. Implicit, trairea impreuna nu poate incepe, inainte de constituirea deplina a casatoriei. Si aceasta se realizeaza fie ca ne place, fie ca nu, in anumite tipare de supunere, impuse de Biserica si necesare pentru a beneficia de prezenta Domnului in actul cununiei. Nu poti sa presupui ca faci parte din Trupul Domnului, insa in anumite probleme importante sa actionezi ca si cum n-ai fi in legatura cu acesta, sa te disociezi de el, si sa-ti fie suficiente institutiile statului. Nu, in Trupul lui Hristos, madularele trebuie sa fie cele dintai consultate cand este pe cale sa ia nastere un trup nou, nu? Cei doi se vor face un singur trup. Asta tine de spiritual, de biserica. Pentru ca de fapt, tot doua trupuri pamantesti, raman. (in fata starii civile). Daca Biblia vorbeste de un singur trup, acesta trebuie sa ia nastere in sanul ei.

    Răspunde
  18. Silion Viorel zice:
    17 decembrie 2009 la 7:16 pm

    Rog cititorii care mai discuta ceva pe tema care deja a făcut să apară câteva mesaje lungi, să arate nu idei personale sau ale altora, ci părerea Scripturii în urma unei abordări corecte a ei. Doar acestora le voi mai răspunde. Recomand parcurgerea măcar a primelor 14 lecţii din Manualul de studiu biblic publicat pe http://www.resursecrestine.ro, unde este prezentată Metoda justificată de studiere a Bibliei numită generic DAV. Aştept trimiterea TEST-ului rezolvat de la fiecare dintre aceste lecţii. Cine este sincer cu Dumnezeu şi doreşte să trăiască în adevăr, se va alege singur (ca grâul de neghină) şi va fi într-o altă categorie, faţă de cei mulţi care deşi nu au făcut mai nimic să-şi verifice teologia lor de împrumut, au curajul să se aventureze în lansarea de păreri personale. Expunerea îndelungată la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu va arăta presupunerile de la care pleacă fiecare şi dacă acea persoană este de bună credinţă sau nu. În rest, voi refuza să îmi consum energia în discuţii degeaba. Am patru copii, soţia bolnavă (pensionată pe caz de boală) şi numai Dumnezeu ştie cel mai bine cum trăim. Totuşi, lucrând în stilul Lui inconfundabil, El a făcut ca din această familie să plece în toată lumea (prin Internet, după ani de muncă asiduă) ceea ce nu a avut creştinătatea niciodată până acum în domeniul hermeneuticii biblice. Puţin mai mult respect şi mult mai multă reţinere la vorbă nu strică din partea celor care nici nu ştiu la ce se referă termenul hermeneutică şi care niciodată în viaţa lor nu au abordat Sriptura decât prin prisma ochelarilor lor confesionali… Sper să mă întâlnesc şi cu reprezentanţi din cealaltă categorie. Vă aştept şi vă felicit anticipat. Salutări

    Răspunde
    • Marius David zice:
      17 decembrie 2009 la 9:21 pm

      Stimate Viorel Silion,
      multumim pentru invitatie,
      as aprecia un ton mai rezervat fata de ceilalti participanti la discutie,
      va reamintesc ca eu sint moderatorul acestui blog. Lasati-mi mie admonestarile, amendarile si mustrarile.
      Tonul didacticist nu este potrivit. Pina si eu ma feresc de el 🙂
      Credeti sau nu pe acest blog sint destui care stiu cu ce fel de furculite se serveste hermenutica.
      Am toata compatimirea pentru necazurile pe care le aveti in familie si ma voi ruga miine pentru dvs,fiind zi de post.

      cu deosebit drag
      mc

      Răspunde
  19. Lucia zice:
    18 decembrie 2009 la 2:06 pm

    Viorel, nu ai auzit niciodata ca oriunde se aduna doi baptisti, neaparat vor exista trei pareri teologice? In cazuri mai fericite, doar doua, diametral opuse…
    Iti dau dreptate din punctul de vedere al interpretarii versetelor din Numeri cap. 6: contextul, destinatarii mesajului etc. Poate asocierea textului la practica din zilele noastre a fost putin fortata. Singura concesie cu care as fi de acord ar fi renuntarea la citirea acelui text in momentul binecuvantarii copiilor, insa nicidecum renuntarea la actul in sine. Ce-ar fi sa citam din ceva poeti, sau ceva citate ale unor autori celebri? Renuntarea la practicarea binecuvantarii copiilor mici, ar constitui o privare a unor familii de crestini la dreptul lor de participare, de comuniune, in cadrul partasiei fratesti. Nu suntem in epoca de piatra, fiecare in pestera lui. Bucurati-va cu cei ce se bucura, nu?
    Sunt pentru studiul hermeneutic al Scripturii si pentru exegeza textului, insa acest caz, nu este cazul.
    Am ridicat niste intrebari si n-am primit niciun raspuns. Am inteles. Nu ne hazardam in demonstratii speculative acolo unde nu avem un text pe care sa-l exegetam si sa-l interpretam…
    De fiecare data asa citesti Biblia? Enumerand: adevar descriptibil, adevar prescriptibil, adevar ….etc?
    Biblia este o carte inspirata, in totalitate, uneori e bine sa o citesti sub inspiratie. Si in asta consta frumusetea si relevanta Cuvantului.

    Răspunde
  20. elisa zice:
    18 decembrie 2009 la 9:57 pm

    Viorel,Domnul sa-ti binecuvanteze familia cu sau fara hermeneutica . 🙂
    Tonul cu care te adresezi Luciei s-ar putea sa te dovedeasca putintel cam mandru.Fratele Marius desi este profesor la Emanuel nu da lectii aici in genul acesta.
    Lucia a explicat frumos cum vede ea lucrurile,nu fii suparacios si nici infunurat. 🙂
    Cred ca Domnul nu vine doar atunci la casatorie,in ceea ce priveste relatia de dragoste dintre cei doi;daca ei nu au plecat de la inceput cu Domnul si numai la Starea Civila sau numai in Biserica e si Domnul de fata..e bai!
    Ca sa stii ca ai ales bine tovarasul de viata trebuie post si rugaciune,ca sa ai siguranta ca pasul pe care il faci are binecuvantarea Lui,altfel pot aparea probleme majore in viata cuplului.Domnul sa va binecuvanteze familiile voastre,cu tot ce are mai bun.

    Citind Biblia fara inspiratia Duhului…s-ar putea sa intelegem altceva decat citim.

    Răspunde
  21. Viorel zice:
    19 decembrie 2009 la 4:56 pm

    nu prea am ce să apreciez ca fiind negativ în ce aţi prezentat? Doar presupun că dacă ce arătaţi în cele şapte puncte faceţi doar dumneavoastră de unul singur, parcă nu este suficient şi nici prea eficient. V-a scris cineva că vrea să urmeze acei paşi, arătându-se în mod serios interesat să înţeleagă la ce v-aţi referit în mod concret (şi mai detaliat) când i-aţi prezentat sumar pe fiecare dintre ei? Vreau să spun că sunt prea puţini care urmează exemplele bune. Este şi pentru mine o întrebare retorică destul de iritantă: cum să fac să conving oamenii (pe cât mai mulţi) să abandoneze amatorismul în ce priveşte ideile teologice (care pentru mulţi sunt ridicate la rang de convingeri) şi să se decidă să trăiască raportându-se corect la Scripturi – cu toate implicaţiile benefice în toate direcţiile care decurg de aici. Deocamdată rămânem cu întrebarea. Totuşi, dacă va avea răspuns, va fi evidentă doar cauza situaţiei la care mă refer. Nu se va şi rezolva automat problema. Dar vreau să sper, cât timp ne mai dă Dumnezeu viaţă, că ceva îmbucurător se va întâmpla până la urmă (chiar după ce nu vom mai fi în această lume).

    Răspunde
  22. Viorel zice:
    19 decembrie 2009 la 4:59 pm

    Rectificare: prima frază din răspunsul anterior începe desigur cu majusculă şi nu se termină cu semnul întrebării. Scuze pentru grabă.

    Răspunde
  23. Dumitru Alexandru zice:
    22 decembrie 2009 la 6:29 pm

    Am ascultat putin predaniile video in cadrul carora ati si cantat. Am inteles ca aveti nevoie pentru perioada sarbatorilor de documentatie pentru predici. Va recomand Cazania. Este o culegere de predici si talcuiri ale Sfintelor Evanghelii pentru toate duminicile de preste an ,”la sarbatori imparatesti si la zvanti mari” cum era scris odinioara in prima traducere romaneasca din slavona.

    Răspunde
  24. AndreiL zice:
    6 ianuarie 2010 la 9:04 pm

    Frate Marius, cand va intoarceti in Cluj? Si cand va intoarceti, ati putea sa mai cantati o cantare. Multumuri si astept revenirea dumneavoastra.

    Răspunde
  25. sastrasphotography zice:
    27 ianuarie 2010 la 11:26 pm

    legat de ultima predica/ de ce a creat-o Dumnezeu pe Eva?

    nu sunt deacord cu afimatzia:din cauza femeilor au ajuns baietii si barbatii din ziua de azi asa cum sunt.
    Eu cred ca au ajuns asa din cauza lipsei de mentori .

    Răspunde
    • Marius David zice:
      28 ianuarie 2010 la 9:03 am

      🙂
      era o gluma… si femeile sint vinovate… dar noi,barbatii sintem vinovati in primul rind pentru propria emasculare…
      da, ai pus punctul pe rana dureroasa.

      data viitoare vom discuta despre asta.. despre salvarea barbatiei si despre salvarea romantismului… despre fatherhood si discipleship si relatia dintre ele…
      ai intuit perfect problema si solutia

      Răspunde
  26. Andrei zice:
    9 februarie 2010 la 1:35 pm

    Intrebarea mea este daca se poate sa avem o discutie in particular cu privire la un subiect care este mult prea personal ca sa fie postat aici. (eventual sa imi dati mail-ul dumneavoastra sau sa dati un replay la adresa mea de mail)
    Astept un raspuns din partea dumneavoastra.

    Răspunde
  27. Mno bine k nume zice:
    13 martie 2010 la 12:12 am

    Referitor la ultima seara.. De ce e absolut necesar sa ai binecuvantarea parintilor? Daca ei nu sunt pocaiti,dar copilul lor se boteaza si face nunta cu cineva dib Biserica,si ei nu sunt de acord cu asta? Sa aiba ceva impotriva religiei.. ? Atunci ce e de facut? Si mai am o intrebare:de ce,daca fiecare om are un ajutor potrivit,unii raman pe dinafara,adica necasatoriti?

    Răspunde
    • Marius David zice:
      13 martie 2010 la 12:30 am

      Asta este rolul pastorului, să medieze. Am avut două astfel de cazuri, pînă la urmă părinţii sînt părinţi… dacă sînt normali… li se rupe inima de dragul copiilor.
      Terbuie abordată problema cu înţelepciune şi vor ceda, dacă este voia Domnului.
      Am credinţa asta ca şi cu lîna lui Ghedeon, Dumnezeu vorbeşte chiar şi prin gura celor necredincioşi. Lîna lui Ghedeon nu era foarte deşteaptă, iar de măgăriţa lui Balaam ce să mai spun.
      de ce să nu riscăm, dacă sîntem oameni ai credinţei?
      De ce rămîn uniii necăsătoriţi? La ora asta sînt prea obosit ca să dau un răspuns elaborat, dar lasă-mă să glumesc un pic amar… unii sînt atît de puternici.. că n-au nevoie de ajutor potrivit. Se descurcă şi singuri. Vorbesc numai despre băieţi… .aşa că nu mai daţi, fetelor 🙂

      Răspunde
  28. Marius David zice:
    16 martie 2010 la 11:41 pm

    Ioana, problemele acestea nu se discută în public. Mai bine roagă-te pentru el.
    Cum ne-a scăpat? Şi Domnului i-a „scăpat” Iuda.
    Poate că cel mai trist lucru este că ai pus zîmbăriciul la sfîrşit.
    Ceea ce discutăm noi este o tragedie foarte moare.

    Răspunde
  29. Mno bine k nume zice:
    29 martie 2010 la 9:39 am

    Ati spus aseara,printre altele ca un tata isi creste fiica si pe urma ea iese cu un tip sh tatal o asteapta fierband. Dar..nu credeti ca asta depinde de educatia pe care ea a primit’o? Daca tatal a crescut’o ghidand’o dupa anumite principii,atunci va primi rasplata dupa cum a lucrat. Nu?
    P.s: la multi ani sotiei dumneavoastra!

    Răspunde
  30. Mno bine k nume zice:
    30 martie 2010 la 12:31 pm

    Poi daca a crescut’o ca pe fíica ploii,atunci nu ar trebui sa siba vreo pretentie cand ea e mare!
    Sper sa ma aduca tati si luna viitoare :p

    Răspunde
  31. fordi zice:
    15 mai 2010 la 1:09 am

    mnobineknume, sper ca vorba aia cu „jumatatea” e o gluma:D
    in nefericitul caz in care nu era o gluma intrebarea ta (oricum, nu ai fi singurul din lume care „gandeste” asa), poate ca te va pune putin pe ganduri raspunsul tipului astuia extrem de cu bun simt si simpatic (pe aceeasi tema):

    Răspunde
    • Marius David zice:
      15 mai 2010 la 9:51 am

      da, interesant ce spune omul.
      Cam asta era şi ideea mea cu romantismul.
      Uneori alegem persoana greşită, dar de cele mai multe ori facem alegerile greşite cu persoana pe care ne-a dăruit-o Domnul.

      Răspunde
    • mnobineknume zice:
      5 iulie 2010 la 11:54 am

      se poate.. sincer nu stiu ce sa cred 😀 am auzit foarte multe argumente atat pro cat si contra.
      inca mai vreau sa meditez la problema aceasta si sper sa ajung la o concluzie cat de curand
      PS: scuze, dar am vazut comentariul tau de-abia acum! 🙂 si apropo, sunt fata, nu baiat 😉

      Răspunde
  32. Petru Leahu zice:
    27 mai 2010 la 12:01 pm

    apropo la serile de tineret iris sectiunea v

    Răspunde
  33. Putinstiutoru' zice:
    14 iunie 2010 la 12:09 pm

    @Marius…cu riscul de a parea lipsit de modestie, crezi ca serile din Iris, luate ca si intreg, ar putea fi replicate oriunde in tara, sau exista ceva specific locului care nu poate fi „dus” in alte parti. Cum se vede acest lucru din perspectiva ta?

    Răspunde
    • Marius David zice:
      14 iunie 2010 la 10:36 pm

      draga Putinstiutorule, nu stiu… stiu mai putin ca tine… probabil ca da, probabil ca nu, depinde. Publicul de la Iris este altfel decit alt public prin faptul ca este in primul rind public studentesc, pot folosi anumite chestii de la cursuri etc. De exemplu pe 20 voi folosi Symposium de Platon.. 🙂
      Dar… deja este dus înalte părţi prin internet, video, prin Credo TV, slava Domnului.

      este un har care ni se face.

      I-am spus ieri sotiei ca este foarte frumoasa. .

      Mi-a răspuns: Ce avem si sa nu fi primit?

      Răspunde
  34. Anca zice:
    5 iulie 2010 la 7:57 am

    Va multumesc pentru sesiunea de aseara (4.07). Cred ca era mare nevoie de o astfel de discutie. Totusi este un aspect pe care nu l-ati abordat (probabil din lipsa timpului) si de care eu personal m-am lovit si nu am stiut ce argumente biblice sa aduc. Am intalnit urmatoarea situatie: cuplu tanar , credinciosi care cred ca e suficient sa faci doar cununia civila ca sa te consideri casatorit si sa te poti muta impreuna cu partenerul/a, si nu mai e nevoie si de ceremonia religioasa.
    Este diferit, zic eu, de cazul pe care l-ati prezentat aseara cu nunta sub copac, doar ei doi, pt ca in acest caz la primarie pot fi invitati si parintii si martorii… Sigur partea cu apartenenta la o comunitate e discutabila (sigur cei doi sau macar unul dintre ei au o problema cu asta). Dar daca am lasa-o de o parte ce alte argumente solide, biblice putem aduce in astfel de cazuri?

    Răspunde
    • Putinstiutoru' zice:
      5 iulie 2010 la 11:03 am

      @ Anca….imi permit sa ma bag in discutie pentru ca am fost si eu aseara la Iris. (sper sa nu se supere Marius)

      Nu cred ca Marius nu a mai abordat problema din lipsa de timp, ci pentru ca lucrurile s-au limpezit din urmatoarele considerente: nunta sub copac nu e nunta si pentru ca s-a spus destul de clar ca starea civila e un „rau necesar” dar nu esentialul pentru a da respectul autoritatii statului.

      Argumente bilblice au fost si aseara de exemplu textul din Evrei precum si mentiuni ce tin de bunul simt si buna organizare a unei societati.

      Problema cu cuplul tinar, care credeau despre ei ca sunt credinciosi dar de fapt nu sunt, este ca daca pretinzi ca il iei pe Dumnezeu in serios NU poti sa dai „igonore” trupului lui Cristos care este biserica sau comunitatea. Acesta este de fapt un lucru care se pricepe tare greu si se va pricepe din ce in ce mai greu pe viitor.

      Răspunde
      • Anca zice:
        5 iulie 2010 la 2:18 pm

        Ei, uite ca eu nu m-am lamurit din exemplul cu nunta sub copac (si nu ma refer la faptul ca nu sunt de acord cu argumentele oferite de fr. Marius) ci doar ca as vrea, desigur daca dansul are timp si dorinta, sa imi explice exact pe cazul dat ca ex. de mine ca sa inteleg mai bine. Poate pricep eu mai greu. sau poate am doar nevoie de o sinteza a celor spuse aseara.
        Cand am spus ca este un caz diferit de cel cu nunta sub copac m-am referit la faptul ca o parte din argumentele de aseara se pot demonta usor in acest caz mai ales cele ce tin de comunitate si biserica (cel putin in cazul meu asa a fost). M-am gandit ca un argument de genul „Scriptura spune…” care sa fie foarte clar pt exemplul meu ar fi de mare ajutor mai ales daca cei cu care vorbesc accepta ca singura autoritate Biblia. De aceea, am insistat pe argumente biblice.

        Răspunde
        • Putinstiutoru' zice:
          5 iulie 2010 la 6:19 pm

          @Anca…multumesc de ginduri. Hai ca iar intervin, fara sa am pretentia ca ma ridic la competenta lui Marius de a explica mai clar.

          Din putinul pe care-l eu il stiu, nu vei gasi in Scriptura o chestie negru pe alb care sa reglementeze treaba asta, in genul pasul 1, pasul 2, etc. Dar nu cred ca vreo comunitate sanatoasa, adunata in jurul lui Cristos va tolera o astfel de alegere si nu cred ca acea comunitate ii va recunoaste pe cei 2 ca si casatoriti. Orice comunitate ii va declara pacatosi, si hai sa vedem putin cum se incearca indreptarea pacatosilor:

          Matei 18:
          15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
          16. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
          17. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
          18. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.

          Deci daca norma acelei comunitati este: daca vrei sa fii legitim casatorit fa-o si in mijlocul fratilor tai in credinta, si daca cei 2 nu se conformeaza urmind pasii din versetele de mai sus, acea comunitate ii declara pacatosi si Dumnezeu va tine cont de hotarirea acelei comunitati. (vers. 18) Poate fi ceva mai negru pe alb decit atit?

          Răspunde
          • Anca zice:
            6 iulie 2010 la 7:53 am

            Putinstiutoru’, multumesc mult pentru raspuns. E din ce in ce mai clar! 🙂 Stiam si eu lucrurile astea dar cred ca aveam nevoie de confirmare si sa mi se intareasca convingerile. Multumesc inca o data!

            Răspunde
        • Marius David zice:
          6 iulie 2010 la 8:08 pm

          draga Anca, daca urmaresti din nou sesiunea video peste doua saptamini si nu este clar, revin cu un text mai detaliat de sinteză.

          Răspunde
      • Marius David zice:
        6 iulie 2010 la 8:00 pm

        multumesc, înseamnă că mi-am făcut bine slujba 🙂

        Răspunde
    • Marius David zice:
      6 iulie 2010 la 7:59 pm

      Draga Anca,
      -am abordat chestiunea in trecere,
      am vorbit si in interviul de dupa, sa urmaresti emisiunea televizata de pe credo ..
      despre necesitatea de a face ceremonialul in Biserica pentru ca Biserica, Trupul lui Cristos, va oferi suport si se va implica in viata celor doi si dupa aceste ceremonial de devenire intr-un singur trup în Trup.
      Ceremonialul religios este obligatoriu, pe cind cel legal este obligatoriu doar în acele state care cer asta.
      Partea de apartenenta la o comunitate eclesiala a fost intarita si in concluzii la sfirsit.

      Răspunde
  35. mnobineknume zice:
    5 iulie 2010 la 11:51 am

    frate marius, conferinta din mai o sa mai fie pusa pe site? cea de aseara am vazut-o live, dar pe cealalta nu am avut cum sa o vad …

    Răspunde
  36. alin zice:
    23 august 2010 la 7:42 pm

    am citit cateva din comentariile voastre si as avea si eu o intrebare legata de curvie:”CARE ESTE DIFERENTA DINTRE CURVIE SI PREACURVIE?”

    Răspunde
  37. John Bec zice:
    15 noiembrie 2010 la 12:07 am

    „Tu esti Mircea?” Adica, tu esti David (un)plugged? Am intalnit un astfel de om mai bine de 10 ani in urma la biserica baptista din Portland, pastorita de fratele Ioan Brisc. Am si cumparat atunci un CD, l-am ascultat mult, mi s-a parut tare interesant si iesit din norma zilelor de atunci, si chiar si de acum. Am avut indemnul sa vizionez un program de la bise. Iris, cum fac in multe randuri, si de data asta am dat de situl tinerilor unde am ascultat Sonosfera craciunului din 2009. Domnul sa te binecuvinteze in lucrarea Sa, ori ca esti ori ca nu esti tu David Unplugged.

    Un frate in Christos, crescut in randul fratilor penticostali, acum pe meleagurile vestice,
    John Bec

    Răspunde
    • Marius David zice:
      15 noiembrie 2010 la 6:20 pm

      da, eu sînt!
      Eu sînt acela care a cîntat atunci psalmii, cînd am venit cu CD-ul acela.
      CD-ul acela este ieşit şi din norma zilelor de azi 🙂
      Da, eu sînt David Unplugged, acum mai în priză şi mai conectat ca niciodată 🙂

      Răspunde
  38. moisin ion zice:
    27 noiembrie 2010 la 11:29 am

    Multumesc frumos ca mi ai sters postarea ”frate” ! de ce ? ai putea macar sa mi spui cu ce te a deranjat? oricum ramii cu bine no sa mai ”calc” pe aici ever (niciodata) ramii cu ”academicienii” tai cu tot si discutati despre postmodernism si hermeneutica eu ma voi orienta la cei care sint mai modesti si mai aproape de Domnul si mai putin de discursuri sforaitoare despre cum sa parem ca sintem mai farisei decit feriseii. daca gresesc imi cer iertare…

    Răspunde
  39. A2 zice:
    3 aprilie 2012 la 12:29 am

    …,,eu cred cu tarie caci chiar daca doi logodnici au ajuns sa se atinga in partile intime si isi recunosc vina inainte Domnului,se poacaiesc de pacatul acesta si sunt iertati,pot sta drepti in ziua nuntii lor.gresesc frate Marius Crcuceru? va multumesc

    Răspunde
    • Marius David zice:
      5 aprilie 2012 la 7:57 pm

      eu cred cău tărie că cei doi, dacă şmecheri fiind, îşi planifică „alunecările”, că „Domnul este bun şi iartă”… nu vor putea sta drept la nuntă.
      şi dacă vor fi iertaţi nu au prea multe motive să stea drepţi şi să înfrunte ochii părinţilor.
      Dragă A2, scoatem cuiele, dar bortele rămîn. nu vreau să dau nădejdi prea mari celor care îşi planifică jegurile în speranţa harului.
      Aşa că nu mai crede cu tărie într-o conştiinţă care strigă şi cînd eşti iertat.
      Eu nu cred că avem motive biblice să credem că după iertarea de păcate restaurarea este TOTALă, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. S-a întîmplat, da? Bun! nu poţi întoarce timpul înapoi, şi nici puritatea, şi nici starea de pace şi seninătate dinainte.
      da, păcătosul iertat are pace, dar o altă pace, cu oftaturi şi regrete.
      DAcă nu este aşa, înseamnă că se minte pe sine.
      Păcatul aduce ORICUM suferinţă, ruşine, răni şi de o parte şi de alta… aşa că staţi cuminţi, iar dacă nu aţi stat, priviţi un pic în lateral, nu chiar în ochii tuturor şi lăsaţi o lacrimă de regret în colţul ochiului măcar. Va fi văzută de Cine trebuie….
      Spor!

      Răspunde
  40. Rafy zice:
    3 februarie 2013 la 1:23 am

    Pace frate Marius! vreau sa va spun cu rusine ca si eu impreuna cu prietena mea am „alunecat” cum spuneti dumneavoastra,si inca nu suntem nici macar logoditi,insa suferinta e mai mare cand ma gandesc ca am facut-o si nu am regretat-o…vazand sesiunile de la Iris,pe net,ne-am dat seama ca am facut ceva care ne-a stricat relatia noastra cu Domnul,care credeam ca inca este in picioare. Si cu lacrimi in ochi ne-am cerut iertare si ne-am decis ca orice-ar venii,pana la nunta nici macar sa nu ne mai gandim la lucrurile astea…acum regret nespus ca am facut ce am facut,si stiu ca rochia alba de mireasa a prietenei mele nu v-a fi cea mai alba din cauza asta,si stim ca or sa ramana urme pentru toata viata,dar stim ca Domnul ne-a iertat si prin sangele lui Isus suntem iertati si de pacatul acesta pentru ca am venit cu credinta inaintea Lui cerandu-ne iertare…pentru asta vreau sa va multumesc din toata inima ca ati facut efortul de a pregatii acele sesiuni. Pentru toata viata Ii voi ramane recunoscator Domnului pentru dumneavoastra,frate,pentru ca ne-ati oprit la timp,daca nu auzeam aceste video-uri poate am fi continuat in acest pacat si am fi plans mult mai cu amar pentru „urmarile” (poate un copil,doi) pe care le-am fi putut avea.
    Va multumesc,
    Fiti binecuvantat!:)

    Răspunde
  41. dan zice:
    6 martie 2013 la 8:30 pm

    Am auzit odata o intrebare, la care raspunsul este foarte evident, dar totusi nu am putut sa ajung la sursa raspunsului. Sau cel putin nu destul de clar, sau convingator. Intrebarea este „De ce se spune despre cineva care a „mers” la o alta femeie, ca (1)si-a inselat sotia, sau (2)a calcat legamintul?” Deci nu este vorba ca nu-si iubeste sotia, sau ca a plecat de la ea.

    Argumentul contra era „Pai a insela inseamna a promite ceva si a face altceva. Iar la legamintul de casatorie se inreaba daca se face din dragoste, si pina cind? Dar nu spune nimic despre a nu „merge” pe la altele vre-odata. Lucrul acesta este bine definit ca pacat. Dar de ce se spune ca e calcare de legamint, daca sa zicem ca omul i-si iubeste sotia si stau impreuna toata viata?”
    Aproape ca-ti vine sa zici cum de si intreaba asa ceva? Dar totusi, n-am putut gasi un raspuns clar. Apoi mai vine si cu exemple din vechiu cu mai multe neveste, spunind ca acest legamint se potriveste si cind ai mai multe neveste…
    E adevarat ca unele intrebari ies din categoria „intrebari”, ca intrebarea daca „poate Dumnezeu face o piatra asa mare incit sa n-o poata ridica?”… Dar am zis hai sa vad ce zic si altii. Multumesc.

    Răspunde
  42. Richard zice:
    21 martie 2014 la 9:43 pm

    Casatorie:
    Care este definitia Bibliei pentru casatorie?

    Răspunde
  43. Richard zice:
    27 martie 2014 la 8:22 am

    Biblia prin natura ei este restrictiva. Dar intradevar, nu este o definitie clara a casatoriei in toata Biblia. Totusi lumea da sfaturi, peste sfaturi despre asta.
    Biblia totusi este foarte impanata cu definitii: despre dragoste, despre divort, despre pacat etc.

    Răspunde
  44. Izabella zice:
    30 august 2016 la 10:53 am

    „Mai departe am vazut in vis ca Talcuitorul apuca pe Crestin de mana si-l duse intr-o odaita mica, unde se aflau doi copii. Cel mai mare se chema Patima, iar celalalt Rabdare. Patima parea nemultumit, pe cand Rabdare sedea foarte linistit. Crestinul intreba care sa fie pricina ca Patima e asa de nemultumit. Talcuitorul raspunse: „Dascalul Patimei doreste ca Patima sa astepte pana la anul lucrurile cele mai bune, pe cand Patima vrea sa aiba toate numaidecat. Rabdare insa vrea sa astepte.” Am vazut apoi pe cineva venind la Patima cu un sac plin de comori de tot felul, pe care le-a golit la picioarele lui. Patima le lua si se bucura de ele, batandu-si joc de Rabdare. Eu m-am uitat insa si nu a trecut mult timp si Patima le-a imprastiat si le-a stricat pe toate, de n-au mai ramas din ele decat cateva zdrente si cioburi. Crestinul zise Talcuitorului: „Desluseste-mi mai amanuntit lucrurile acestea!” „Acesti doi copii”, zise Talcuitorul, „sunt doua exemple. Patima este simbolul copiilor din lumea aceasta, iar Rabdare al celor din lumea cealalta. Caci, dupa cum ai vazut, Patima doreste sa aiba toate chiar anul acesta; asa este si cu copiii acestei lumi. Ei vor sa aiba toate cele bune in vremea aceasta, si nu pot astepta pana anul viitor, adica pana in lumea de apoi, unde este masurata de Dumnezeu partea lor. Zicala: „Mai buna vrabia din mana decat cioara din par” conteaza pentru ei mai mult decat toate marturiile dumnezeiesti despre bunurile lumii viitoare. Si dupa cum vezi ca in scurta vreme le ispraveste pe toate si nu mai raman decat niste zdrente si cioburi, tot asa le va merge tuturor oamenilor la sfarsitul lumii.” „Acum vad „zise Crestinul, „ca Rabdare are intelepciunea cea mai buna, si anume din mai multe pricini: intai pentru ca el si-a indreptat privirea asupra lucrurilor celor mai bune, si apoi pt ca va avea parte de marire atunci cand celelalt nu va secera decat dispret”. (Calatoria Crestinului, John Bunyan)

    Ce fel de „copii” suntem? Domnul sa ne ajute sa fim rabdatori pentru ca acesta este semnul copiilor din lumea cealalta.

    Fiti binecuvantati!

    Răspunde

Lasă un răspuns către Silion Viorel Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.