Ce a schimbat pandemia în familiile noastre? Ce ar/n-ar trebui să schimbe?

De altă parte,

știm că toate lucrurile lucrează împreună

spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu,

și anume

spre binele celor ce sînt chemați după planul Său.

Romani 8:28

Ne apropiem de aniversare. Se va împlini curînd un an de cînd molima a fost lăsată să cadă peste lume.

Pentru mulți dintre noi viața s-a schimbat parțial sau radical. Pentru toți s-a schimbat cumva. Sîntem afectați social, cultural, profesional, medical. Ne-am distanțat, am pierdut sălile de concerte, lucrăm de acasă, oximetrele au devenit la fel de populare precum foarfeca în case. 

Ce vrei să îți aduc cadou? Un oximetru! Le vom dărui probabil chiar drept mărțișoare curînd.

Ce ne-a schimbat în familii pandemia?

Sursa Dan Botica

Primele luni ale acestui an ne-au aruncat în case, acolo unde tînjeam înainte de martie 2020 să ajungem mai devreme. Acum avem tot timpul aici. În familie.

Astfel s-a creat efectul de pendul. Acum ne dorim să ieșim, să evadăm. Mai ales noi, bărbații … dorim și sîntem creați, se pare, să trăim cel puțin o treime din timp în afara caselor. Avem în noi scris programul vînătorii … trebuie să adunăm resursele pentru casă. Bărbații, mai ales, nu pot fi ușor domesticiți în sensul etimologic al cuvîntului.

Este bine, este rău că ni s-a schimbat viața atît de mult și unele schimbări se vor permanentiza? Viața noastră profesională și socială a încasat niște gloanțe, ale căror cicatrici vor rămîne acolo pentru totdeaua. Dar viața de familie?

Există lucruri bune în tot acest proces? Ce-am pierdut și ce am cîștigat în această perioadă? Cum ne legăm rănile pentru ceea ce am pierdut și cum putem conserva ceea ce am cîștigat?

1. Răscumpărarea timpului în familie. Am cîștigat mult timp în case, cu cei despre care presupunem că ne sînt cei mai dragi: soțiile, copiii. Bunicii și-au recăpătat iar rolul tradițional, de baby-sitteri neplătiți, odată cu închiderea școlilor și continuarea unor activități economice în care anumiți părinți erau implicați. Numai că .. bolile vechi, bubele relaționale acoperite și cicatrizate la căldură au copt și puroiul a dat pe afară. Avem o creștere exponențială a divorțurilor, copii care au devenit nevrotici, adolescenți care abia așteaptă să plece de acasă. Timpul din familie a avut o parte benefică și o parte rea pentru unii dintre noi, dar pentru fiecare a scos la iveală și eventual a accelerat o patologie deja existentă. Eu, spre exemplu, oricît am tînjit să fiu acasă, la un moment dat mi-am luat cîmpii, cum se spune, pentru că mi-am descoperit limitele răbdării. Mai ales atunci cînd în viața familiei a intervenit durerea, suferința, atunci am simțit nevoia egoistă de a jeli singur. Am fost biruit și a trebuit să mă smeresc. Noah este hiperactiv cerebral, are tot timpul mintea în lucru, este extrem de creativ. La un moment dat am descoperit că sînt atît de slab și egoist, încît, sub pretextul muncii de birou, am evadat. Timpul în familie este o mare binecuvîntare pentru familiile sănătoase, a fost însă un trigger pentru probleme mari în familiile care și-au ținut la rece bolile relaționale. Aceasta a fost o perioadă în care am fi putut răscumpăra relații răcite, relații pierdute, petrecînd timp cu cei ai dragi dintre cei dragi, cu aceia la înmormîntările cărora nu vom putea nicicum lipsi. Probabil că va urma și al treilea val, se pare că lunile ianuarie și februarie nu ne aduc nimic bun. Să prețuim ceea ce vom pierde foarte curînd oricum: familia

2. Restaurarea unei comunicări mai intense și a unei cunoașteri mai adînci.  Odată cu timpul petrecut acasă împreună, am avut ocazia (deși unii dintre noi sînt căsătoriți de 30 de ani, am crescut copii împreună și aceștia sînt deja căsătoriți) să ne re-cunoaștem. Această vreme ne-a oferit prilejul de a comunica mult mai mult, de a ne cunoaște mult mai bine. Amîndoi ne-am schimbat enorm de mult în acești 30 de ani, dar pierduserămm șirul schimbărilor. Nu ne-am dat seama cît de mult am crescut, cît ne-am maturizat, ce a lucrat Dumnezeu în fiecare dintre noi în acest timp. Rămăsesem la anumite pietre din timpul din urmă, la poze mai vechi cu portretul Nataliei. Am redescoperit-o și în general am redescoperit viața de familie în noi dimensiuni, mai ales că ne-am schimbat și habitatul. Trăim la țară. Ea a descoperit că știu să fac focul, deși sînt crescut la oraș, eu am văzut că zvonurile despre sudiști sînt adevărate: sînt excelenți grădinari. Ne-am adus la zi pozele mentale cu fiecare dintre noi. Am descoperit activități noi, am reînvățat să jucăm șah împreună. Viața a devenit dintr-o dată mai plină, mai colorată, mai veselă, deși toată lumea era tristă împrejur. Am început să mergem pe jos în natură și să explorăm împrejurimile cu aceeași bucurie pe care unii o afișează cînd își fac concediile în cele mai frumoase și dorite locuri. 

3. Restructurarea ethos-ului familial. Odată cu închiderea în case, cu o cunoaștere mai bună a celor intimi, a trebuit să schimbăm și preajma, atît în cele văzute, cît și în obiceiuri, stil de viață, reguli de conviețuire. Tot ansamblul activităților noastre interioare este guvernat de ethos, iar ethosul, de etică. Această perioadă a fost extrem de utilă ca să ne restructurăm modul de viață, alimentație, dar, de asemenea, să rediscutăm felul în care lucrurile ne dau de lucru. Ne aglomerează viața. Anumite borcane pot sta liniștite în casă, cînd ești plecat, dar cînd trebuie să îți faci mai mult loc în bîrlog, anumite lucruri se dovedesc cu totul inutile. Astfel că ne-am mutat și, la fel ca în urmă cu patru ani, am aruncat, am renunțat la o mulțime de lucruri, deși acum spațiul este mai mare. Iarna este o mare încercare să locuiești într-un spațiu în care lucrurile te înghesuie. Ne-am simplificat viețile personale și pe cea de familie, începînd de la rearanjarea și plasarea la îndemînă a anumitor lucruri, spații, lumini, pentru că ne pregătim de îmbătrînire  și boală. Avem lucruri noi, am scăpat de lucruri vechi, am făcut reguli noi, obiceiuri noi, am scăpat de cele vechi. Resetarea întregii lumi a fost un prilej bun să ne reașezăm proria viață pe alte temelii. 

4. Reevalurea vieții și parcursului spiritual.  Această perioadă de blocaj social, dar și de spaimă medicală (am trecut prin două crize de fiere și două crize de rinichi acasă, cînd spitalele erau blocate, cu spaima de blocaj renal -am crezut că mor… o dată am fost la limita fibrilației atriale paroxistice, boală pe care o am cu acte în regulă). Sînt cardiac. Am doi frați care au murit de infarct masiv, cu fractură de cord, la 47 și la 58 de ani. Se știe că pentru cardiaci, covid-ul este devastator. M-am păzit, dar în urmă cu o lună tot ne-am pierdut mirosul și am trecut pe lîngă o tuse urîtă (cu două infectări TBC în tinerețe). Ei, ne-au trecut prin cap tot felul de gînduri. Eu văduv, Natalia văduvă, Noah orfan, moartea în spital, prin hipoxie, fără posibilitatea de a ne lua Adio (este un salut care înseamnă să ne vedem în fața lui Dumnezeu) unul de la altul.  Toate acestea ne-au făcut să ne punem viața în rînduială, chiar dacă îmi rescriu testamentul în fiecare an oricum. M-am uitat în spate, la lucrarea mea de ucenicie, pastorală, profesorat, la viața de părinte, soț, viitor bunic. A fost o mare pricină de smerenie și pocăință. Vorba unui prieten, atunci cînd era să mor de fibrilație: nu vei muri, nu ești gata. Nu sînt gata! LA 50 de ani acest gînd este extrem de nelinștitor. 

5. Regîndirea modului în care îmi fac meseria. Deși am fost printre primii evanghelici sensibili la tehnologie, gadgeturi, și am avut un blog de succes vreme de ani de zile, predarea on line este de pe un alt raft pentru mine. Să predai teologie fără conlocuire, să predai greacă fără tablă, pe care să mîzgălești grafemele…, să predai la o sticlă pe care sînt niște portrete împietrite… iată provocarea pentru cineva care iubește relația personală! În ultimul semestru al anului trecut au fost și înregistrate cursurile. Studenții se blocau cînd erau nevoiți să citească … eu trebuia să fiu foarte atent la orice comentariu, orice vorbuliță. Dacă înainte predarea îmi era a doua natură, acum a trebuit să regîndesc totul, să reiau fiecare curs, să îmi fac o nouă strategie de abordare a studenților. Încă nu sînt lămurit, încă nu mi-am găsit drumul, dar este unul dintre cele mai dureroase pierderi pentru mine în toată această poveste a pandemiei: pierderea relației față către față cu studenții. Nici spaima de moarte n-a fost atît de acută ca cea de a preda prin sticlă. Dar aceasta m-a făcut să fiu mai atent, mai grijuliu la tot ce las pe acea sticlă. De asemenea, veniturile s-au redus drastic. 

6. Recalcularea finanțelor și proprietăților. Pandemia pentru noi a fost timp de șantier. Șantier atunci cînd veniturile ți s-au redus la jumătate. Dumnezeu însă a făcut minuni și toate îngrijorările noastre nu au căpătat substanță. Dar … a trebuit să vindem. Am vîndut proprietăți, mașini, instrumente din colecția mea, bicicletele de colecție, arcul compound Mathews, la care țineam foarte mult. A trebuit să reordonăm toate prioritățile, mai ales după ce ne-a vizitat gîndul morții. Cui lași toate acestea, la ce sînt utile? Cine se va bucura de ele? Care sînt moștenirile pe care le lăsăm copiilor? Undițe, puști? Cînd nu le place nici vînătoarea, nici pescuitul? Le lăsăm copiilor noștri amintirile pe care le-am adunat împreună, nu obiectele care ne-au făcut plăcere doar nouă. 

Îi scriam studentului nostru, Paul Chereji, al cărui tată a plecat chiar astăzi spre Domnul:

Una dintre amintirile pe care le am cu Dani. Eram la voi la masă. Tu aveai mai puțin de 8 ani. Dani avea deja probleme mari de sănătate și tot timpul a trăit cu sabia morții deasupra capului. Te-a strîns la piept și mi-a spus: Vreau să le fac cît mai multe amintiri cu tati. Probabil vom merge la București cu avionul, ca să își aducă aminte că a făcut asta cu tati. Dani a fost tot timpul pregătit și a trăit fiecare clipa cu responsabilitate ca fiind ultima clipă. Mă bucur că Dumnezeu i-a dat harul să vă vadă mari, pe tine lucrător, și pe sora ta căsătorită. Domnul să vă mîngîie în această încercare cu amintirile frumoase pe care le-ați adunat.

Pandemia a avut multe efecte negative, dar și o mulțime de efecte pozitive, pe care le vedem doar dacă privim istoria de altă parte, cu știința celor care sînt pe calea neprihănirii, a desăvîrșirii. În această călătorie cei mai apropiați sînt cei din familie. 

Pandemia ne-a adus aminte că nu sîntem acasă, că încă nu am ajuns, că scopul lui Dumnezeu cu noi pe acest pămînt nu este confortul nostru, ci caracterul nostru, cizelarea și modelarea noastră pentru lumea care ne așteaptă. Pînă atunci, una dintre cele mai mari comori pe care le avem este că ne avem unii pe alții în familie, că celălalt este încă lîngă tine în procesul de înfrumusețare lăuntrică și de asemănare cu al lui Cristos Chip. 

Frații mei, să priviți ca o mare bucurie, 

cînd treceți prin felurite încercări,

ca unii care știți

că încercarea credinței voastre lucrează răbdare,

dar răbdarea trebuie să își facă desăvîrșit lucrarea,

ca să fiți desăvîrșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic. 

Iacov 1.2-4

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Conferinte, cugetări de pe bicicletă, Fabrica de barbati, homeschooling, Jurnal de tată imperfect. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ce a schimbat pandemia în familiile noastre? Ce ar/n-ar trebui să schimbe?

  1. Pingback: Ce a schimbat pandemia în familiile noastre? Ce ar/n-ar trebui să schimbe? | elvyce's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.