Nu sunt un critic de artă, dar degust cu lăcomie imaginea și sunetul. Mama ne-a dus de mici la operă. Cu forța mai întîi. Ne-a cumpărat tablouri de autor și ni le-a dat ca zestre la nuntă. Așa am intrat în lumea artelor plastice. Toată adolescența mi-am petrecut-o în verdele întunecat al unui pictor din Nordul Moldovei.

Maturitatea mi-am petrecut-o în albastru. Albastru de Iurie Cojocaru.

În urmă cu cîțiva ani am văzut un arbore pe garda baptisteriului dintr-o biserică, apoi am văzut o altă lucrare, apoi o altă temă.

Dar am ținut să îl întîlnesc pe autor abia după ce am văzut o lucrare de mari dimensiuni, cu o temă biblică, interpretată într-un mod nou, pe un albastru care te invita în poveste, un albastru vertiginos, care atrăgea ochiul către centru sus. I-am spus atunci: albastru de Iurie Cojocaru.

Un albastru copleșitor, adînc, care provoacă o amețeală dulce-amăruie, dacă te lași ademenit cu totul în culoare. L-am cunoscut apoi pe Iurie și am descoperit un artist altfel. Nu este tipul de absolvent de școală de arte, care se joacă intuitiv cu penelul și culorile, urmîndu-și instinctul și pulsiunile creative. Iurie își gîndește simbolic și filozofic fiecare lucrare, fiecare serie.

Mai întîi are un VIS, după cum îl numește chiar el. Apoi, după multe încercări, după incubare și coaceri repetate, visul capătă contur, formă, se apropie de hîrtie, pînză sau lemn, de ce va fi fost văzut în minte. În spatele culorilor în multiple straturi stau ore de conceptualizare, sinteză, abstractizare, departe de spiritul aparent ludic, de care ar putea fi suspectat. Ceea ce pare un fel de joacă cu nuanțele este rezultatul unor căutări îndelungi, nopți nedormite, frămîntări de zile sau luni de zile. 

Mai are arta lui Iurie un dar. Nu vi s-a întîmplat niciodată să ascultați ceva sau să citiți ceva simplu, un text care pare aproape copilăresc, o rostire simplă, fără stil căutat, pentru ca apoi să spuneți: așa gîndeam și eu, asta aș fi vrut să spun și eu, dar acesta o spune atît de bine …?

Cînd privești la lucrările lui Iurie îți spui: cum de nu am imaginat niciodată asta așa, cînd numai așa poate fi imaginată?

Am trăit acest sentiment din nou și pînă aproape de invidie cînd i-am văzut nopțile Creației. Era la îndemînă, cum de nu mi-a trecut prin cap și mie? E clar, a fost o noapte și apoi o dimineață! Cum de nu a fost exploatată tema pînă acum?

S-a cîntat, s-a scris și s-a imaginat mult despre Zilele Creațiunii, dar nopțile? De ce pe nopți a curs atît de puțină cerneală și atît de puțin sunet?

Nopțile i-au rămas de imaginat lui Iurie. Și cine altul ar fi putut găsi un albastru de înserare (și a fost o seară) sau de dimineață (și apoi o dimineață) decît un artist care să își fi găsit albastrul?! Albastrul cu toate variațiile lui. De la o noapte a creației spre alta, recele se încălzește cu nuanțele care anunță evenimentele genezei din ziua care urmează acelei nopți.

Tăișul Luminii ne duce către strigătul divin, Sabia Gurii Lui, care despică negrul haosului și neantului, cu lumina însoțită de marinul tot mai deschis spre garda acelei săbii strălucitoare. Întunericul este biruit prin luptă de vîrful armei în formă de Cruce. Simbolurile se cumulează în cascadă.

Dorul de albastru ne stîrnește tînjirea după albastrul pur al primelor ape, albastrul neîntinat al primului cer, fiind nestrăbătute mările de corăbii, nestrăbătute ceruri de aparate de zbor.

În Întîlnirea – ispitire Iurie prinde contaminarea, căderea întregului univers, tocmai prin jocul dintre urmele albastrului său pur și încețoșarea acestuia cu cenușiul provenit din negrul alungat în Tăișul Luminii. Ideea claviaturii fracturate, combinația de elemente picturale cu cele sculpturale, face ca trăirea receptorului să fie amplificată. Sîntem atît de obișnuiți cu rînduiala celor 88 de clape aliniate și bine curățate, sursă de bucurie și plăcere. Și acum, acestea suspendate cu susul în jos, în devălmășie, comunicînd atît de dramatic ideea transformării kosmos-ului în haos.

Prin Armonie (copacul familiei) artistul își valorifică toată experiența din seria Arborilor și ne oferă o sinteză a ideii de acord perfect și simetrie între culoare, formă, axe, pentru a ilustra un alt dor care doare în noi toți, armonia dorită din lăuntrul familiei.

Iurie și-a găsit identitatea și vocea călătorind prin timp și spațiu, dinspre temporalitate spre eoni, de la prima noapte fără forme, spre întîlnirile dintre îngeri și oameni, spre conturul Buneivestiri.

P.S.

urmează publicarea unui catalog cu lucrările amintite în această postare, plus multe altele și, sperăm, o expoziție la începutul anului viitor.