N-am înțeles nici acum, după cîteva zile de agitație în jurul reclamei de ce atîta isterie în jurul unui spot un pic cam tîmpițel.

De ce l-am numit așa? Din pricina presupozițiilor andreice pe care le folosește. Adicătelea … Ce ne spune reclama? Bărbații au fost și tind să fie cam la fel: adică niște porci. Rîgîie după masă și se pîrțîie în fața nevestelor, se bat de mici, fripți fiind de testosteron, ciupesc pe stradă necunoscute. Și toți sînt înnebuniți după mici, bere și ciorbă de burtă. Ăștia sînt bărbații! Niște nesimțiți!

Dar, slava Bogu, bine că vine Gillette să ne salveze. Trebuie să luăm măsuri. Să nu mai fie aceștia ce tind în mod natural să fie și … gata, rezolvat problema! Hocus, pocus preparatus barbatus!

Credem, și aici văd defectul, că un bărbat poate fi doar un pic mai puțin porc. Un pic mai sensibil și cam atît. Definirea este apofatică. Ce este un bărbat? Unul care nu e (chiar așa de) porc. Chiar atît v-ar ajunge, stimate doamne? Nu cred!

Spotul este toxic din pricina metodei și mesajului. Nu cred că merită să discutăm ontologie și antropologie în jurul unei biete reclame la lame de bărbierit, dar cred că trebuie, creștini fiind, să fim atenți la felul în care ajungem să ne recoltăm definițiile.

Definirea (dacă ne aruncăm la definția definiției) înseamnă hotărîre, în sensul noician al punerii între hotare, între limite, decupare, izolare, tăiere spre studiu. De aceea cred că trebuie să fim atenți cu ce ne propun chiar și reclamele spre definiție.

Acestea ne definesc mîncarea bună, odihna eficace, concediile și vacanțele reușite, ce este femeia de succes, ce este o ființă atrăgătoare, cum arată o casă confortabilă, o mîncare bună, o cină reușită … nu-i așa? Nu asta fac reclamele în ultima vreme? Ne stîrnesc noi așteptări, standarde, ne sistematizează viața, ne ”corectează” paradigmele, ne redesenează ”the World View”. Iată acum ne propun un nou model de bărbat. Eventual unul cu totul lipsit de instinctele fundamentale. (Fie vorba între voi, doamnelor, unele deja văd că ați mărturisit că nu v-ar plăcea tipul de bărbat care devine cu totul orb cînd vede o femeie frumoasă. Nu-i așa?)

Întrebarea corectă nu se rostește astfel: CE NU ESTE UN BĂRBAT ADEVĂRAT? Întrebarea corectă este: CUM POATE DEVENI CEEA CE AR PUTEA FI? Da, în cea mai sublimă idee posibilă!

Dar avem o problemă. Mai ales dacă pornim de la presupoziția că omul, în mod natural, este mort în păcatul lui, depravat și corupt, insalvabil prin propriile puteri, sugestii, eforturi și rezoluții (fie acestea și de început de an!).

Răspunsul creștin la tînjirea gillettească este: Hristos în noi, nădejdea slavei!

Astăzi îi spuneam ginerelui meu că uneori mă ispitește o anumită părere de rău păcătoasă că n-am mai multă libertate să fi fost cel ce voi fi fost cîndva. Să dau pumni cînd doresc, să încalec ticăloșii, dîndu-le scatoalce în ceafă, să mă comport ”natural”, scoțîndu-le ceara din urechi unora cu mawashi-geri. Cristosul care ne locuiește după paradigma paulină ”căci nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine … ” este cheia de boltă a noii umanități, cheia de boltă a unei andrologii katafatice, pozitive, care ne dă definiția adevăratei masculinități, prin urmărirea modelului lui Cristos.

De ce trebuie să fim mai sensibili, mai buni, mai cumsecade, să apărăm dreptul celui ostoit, să nu rîgîim ca animalele, să nu ne dăm drumul pulsiunilor, instinctelor, să nu ciupim sau să ne uităm ca cerbii în rut după alte femeie, să nu ne împerechem la întîmplare ca iepurii? De ce?

Pentru că noi credem că tot ce poate fi mai bun într-un bărbat se află dincolo de el însuși, în Cel care l-a răscumpărat, în Cel care poate răscumpăra umanitatea pierdută. Fără El, da, chiar așa sîntem și porci și cîini, după rostirea Mîntuitorului din predica de pe Munte.

În sensul acesta reclama are dreptate ”boys (nesimțiții adică) will be boys…”, dar numai pînă cînd ne dezbrăcăm de pielea de porc și devenim prinți ca în basmul Povestea Porcului. El, Cristos, ne-a aruncat pielea de porc în foc.

Nu, nu am nevoie de Gillette să ne spună care ne este noua definiție și noul ideal al masculinității sensibile și efeminate. Am un model chiar mai înalt, model care ne propune o prăpastie ontologică, prăpastie peste care se poate face un salt prin nașterea din nou, călărind, ca în alb basm, pe Vulturul cristic. Prin moarte și reînviere, prin anagennesis.

Aud că unii sînt dați pe spate de acest fel de injuncții la a fi mai cuminți. Oh, ce tristă și inutilă lecție de dirigenție! Băieții (those boys) vor face ”eh, bla, bla sau … bărbi” (că tot e vorba de gillete) și vor merge mai departe în nesimțirile lor, în exploatarea sexuală a femeilor și în competiția darwinică nemiloasă între ei.

Ni se înfoaie mintea de entuziasm doar la atît? Foarte bine! Dacă aceștia atît au la dispoziție pe rafturile gîndirii, să se mulțumească cu puțin și eventual să își împartă și ceara de epilat cu soțiile. Eu chiar cred că standardul pe care îl avem este cu mult mai înalt decît acest biet filmuleț smiorcăit, bun de umflat ”fulgii de nea” mileniali.

Un bărbat credincios nu poate fi parte din acțiunile negative descrise în filmuleț. Își va respecta și iubi soția pentru că a primit porunca: iubiți-vă soțiile precum Cristos Biserica… Care și-a dat viața pentru Dînsa, pînă la sacrificiu. Un bărbat cu un mental biblic își privește preajma citind Cîntarea Cîntărilor alături de Proverbe. Nu se va uita după femeia străină și femeia sa va fi ca un măr înflorit în mijlocul unei păduri de vreascuri.

The Best Men Can Be? Am o idee: Jesus Christ, why not?

Sînt un urmaș al Său și asta mă face să mă lepăd de toată masculinitatea mea ”toxică” și mă îmbrac în umanitatea și masculinitatea răscumpărată și restaurată în Cristos, Mîntuitorul Meu.

P. S.

Rămîn totuși la anumite chestii bărbătești. Nu am lame Gillette, dar am lame de cuțit, arcuri, macete, călăresc, merg în natură, trag cu arcul și îmi e dor să mă mai încaier. Am făcut-o și o voi mai face cu fiii mei. Da, i-am învățat să se bată! Cine știe, poate întîlnesc un alt mascul ”toxic”. 🙂