Să trăiești blestemul și să îi celebrezi consecințele, iată blestemăția blestemățiilor!
Conf. dr. Emanuel Contac face un comentariu pertinent:
Irlanda trece printr-o schimbare majoră. Un amendament constituțional din 1983, conform căruia mama și copilul nenăscut au în egală măsură dreptul la viață, va fi abrogat. Sondajele efectuate arată că 70% din populația care s-a prezentat la referendum sprijină noua modificare legislativă, fapt care se traduce în liberalizarea accesului la avort.
Din perspectivă teologică, problema avortului rămâne, indiferent cum se așează legislația, unul dintre cele mai clare indicii ale incapacității omenești funciare de a-și asuma responsabilitatea pentru faptele săvârșite. Practica avortului constituie un indiciu că în inima sofisticatei civilizații europene rămâne o formă de rău care nu poate fi expulzată prin legislație, dintr-un motiv pe care l-am pomenit într-o postare anterioară: legea (umană sau divină) nu poate să-i dea omului resursele de care are nevoie pentru a fi viu. Legea nu poate fi în acord cu natura noastră slabă și irațională. Ea rămâne în mod fundamental, constitutiv, un element care țintește fără milă tocmai călcâiul lui Ahile din natura noastră umană. Neputând să vindece călcâiul lui Ahile, irlandezii au decis să frângă în două săgeata care aduce judecata.
Citeam în Times în aceste zile că unii dintre cei care s-au hotărât să voteze NO – adică păstrarea Amendamentului 8 – au făcut-o după ce au vizionat filme despre maniera în care se efectuează un avort. Mă întreb câți dintre cei care au votat YES știu ce presupune în practică operațiunea.
Suntem, dacă nu mă înșel, singura specie de viețuitoare care a divorțat sexualitatea de funcția ei reproductivă. Singura specie suficient de inteligentă ca să poată suprima rezultatul concepției nedorite. Singura specie care își pune problema dacă dorește sau nu să procreeze. Singura specie capabilă să folosească limbajul pentru a disimula și a ascunde. Vorbim de “sănătate reproductivă” când în fapt este vorba de “avort”, a cărui practicare contravine în mod clar tocmai reproducerii.
Marius Cruceru 
A republicat asta pe Cronopedia.
Buna ziua! Cred ca este un fir prea subtire pe care se merge pentru a argumenta oricare din parti. Cred ca este o chestiune absolut personala, indiferent daca exista legi scrise sau nu, dar dincolo de acest lucru societatea este cea care isi pune cea mai apasatoare amprenta.
Cumva, ambele cazuri copiaza filozafia sabiei in cultura chineza si japoneza. Spre exemplu, sabia japoneza are un singur tais, iar in filozofia culturii reprezinta supunerea absoluta in caz de razboi, adica sabia este menita a ucise. Pe de alta parte, in traditia chineza sabia are doua taisuri, ceea ce reprezinta simbolic puterea celui care o manuie de a lua dau a lasa viata.
Desigur, ambele cazuri reprezinta o responsabilitate covarsitoare.
da, sigur, înțeleg, precum înțeleg că este ok să iau o ființă umană și să o țin 5 minute cu capul sub apă. Este relativ și discutabil. Pot fi 2 minute, pot fi 7 minute. Diferența este argumentabilă filozofic!
Cred ca raspunsul dvs este un pic radical si evaziv. De altfel, filozofia este materia care si-a propus sa trateze un subiect din punct de vedere holistic, fara ca macar sa traga o concluzie neaparat. Si analiza posibilitatilor este intotdeauna o alegere cat se poate de reala.
In afara de asta, cred ca oamenii s-au obisnuit prea mult sa gaseasca pret doar in ceea ce priveste rasa umana. Pieptul de pui, pulpa de miel, laba de urs, muschiul de manzat etc tot din copii se fac. Este doar vorba de selectia naturala. Societatea si natura ne imping spre ea, pentru ca planeta asta, oricat de mult ne-ar placea sa ne-o spunem, nu ne apartine si nici nu ne va apartine vreodata.
Luati-o va rog ca pe o simpla discutie la o partida de sah!
„…. un pic radical si evaziv”
Acelasi lucru se poate afirma si despre pozitia dumneavoastra.
”Frați catolici, când irlandezii au mers la Referendumul pentru legalizarea avortului, ei au mers, au stat, au respirat departe de Papă. Căci Papa a stat mereu departe de ei – cei care l-au chemat și l-au așteptat, cei care au fost părăsiți cu binecuvântările de rigoare, pe pământ, în cer, cu vorba, cu gândul și cu fapta: înainte, în timpul și după votul pentru avort. Nu există o părăsire mai perfectă, mai tehnică, mai temeinică, mai năucitoare decât părăsirea de către Fratele Francisc a celor câțiva oameni din Irlanda ce-au luptat împotriva mamutului Progresist pro-avort din țara lor, odinioară catolică.
Să fi stat Papa între acei irlandezi, chiar crucificat, insultat de gloată, împuns cu sulița, având pe cap trei coroane de spini puse una peste alta și cu setea potolită printr-un burete înmuiat în oțet „made in China”, ei da!, atunci Fratele Francisc ar fi rămas în memoria tuturor ca Sfântul Părinte ce-a dezmeticit și a fortificat ultima redută catolică din Europa. Dar cu Dumnezeu în concediu și cu robul Său, Francisc, înțepenit demn într-un scaun din Italia, țara Irlanda a pierit într-o singură zi ca țară catolică și a expulzat în schimb, o clinică de avorturi în aer liber: asta, dacă aerul mai poate fi liber în zilele noastre. Referendumul irlandez va lăsa eternității imaginile unor puștoaice isterizate de „feminism”, care au sărbătorit în stradă faptul că pe viitor vor putea merge legal la ginecolog, după prima imprudență a adolescenței. Dar și imaginea unui Papă distrat care în ziua Referendumului organizat de Dublin, binecuvânta la Roma pântecele unei femei gravide, aflat la mare distanță de milioanele de prunci irlandezi ce nu vor mai sosi niciodată la întâlnirea cu viața.”
http://infoactual.ro/gindul-de-simbata-9-iunie-2018