Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Pentru mine personal versetul din Ioan 10.11 este versetul der verificare a unei traduceri pe care se poate face un studiu serios. Cornilescu traduce: Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.
Cum am eu traducerea mea: (DaBhaR in lb germana)
Eu, Eu sunt pastorul ideal. Pastorul ideal isi da (ofera, aseaza, pune la dispozitie) sufletul pentru oi.
Eu prefer o traducere mai greoaie, dar mai apropiata in totalitea cuvintelor de textul grec. (folosesc Sinaiticus-ul)
Există mai multe locuri de ”verificare”. Sînt cîteva texte care pun probleme serioase oricărui traducător.
Eu susțin faptul că nu există posibilittea astăzi să mai faci o traducere de unul singur.
apoi, nu mai poți face o traducere fără dubla calificare teolog-filolog.
În manuscrise să ne contrăm, ori pe comentarii să divagăm? Aceasta poate fi întrebarea… `Traducerea Noului Testament`, sună ca traducerea unui manuscris gen nuvelă ori roman.
`În manuscrise să ne contrăm, ori pe comentarii să divagăm?` Aceasta poate fi întrebarea… `Traducerea Noului Testament`, sună precum traducerea unui manuscris gen nuvelă ori roman.
Ah, complicat. Tocmai pentru asta au scris oameni ca Eugene Nida. Tocmai de aceea există o știință care se cheamă lingvistică, filologia în general.
Pentru ca un traducător să fie bun trebuie să fie nu numai un teolog bine pregătit, ci și un filolog cu minimă formare lingvistică.
Problema celor doi este că și unul și altul sînt mai doar teologi, fără pregătire în sfera lingvisticii și teoriei traducerii.
Iar acum nu mai cred în traduceri de autor. Ne trebuie colective de traducere în secolul în care trăim.
Colective de traducere da, dar alcătuite nu din teologi cvasifilologi, ci din filologi. Altfel spus, filologi de elită ar fi potriviți pentru așa ceva. Nu știu dacă putem vorbi de filologi teologi. De teologi filologi (în adevăratul sens al cuvântului), cu atât mai puțin. Scuze pentru comment-ul dublat.
da, în aceste vremuri este greu să fim poligloți în sensul larg al cuvîntului, de aceea cred mai degrabă în colective, nu în traduceri de autor.