Nu, nu este ziua ei! Nu, nu s-a întîmplat nimic! Nu s-a îmbolnăvit! Nu este nimic special, numai că astăzi mi-am adus aminte, vorbindu-le studenților la capela căminiștilor, de vizitele mele din studenție. Am luat hotărîrea ca în anii studenției să nu mă intoxic de prea multă tinerețe! În cămine se poate forma un microunivers plin de prea multă tinerețe. Este foarte păgubos pentru înțelepciune.

mama, la vîrsta la care a rămas văduvă

În anii studenției din Crîngașii Bucureștiului mi-am propus să ascult sfatul bătrînilor, să țin legătura cu ridurile, halena gurilor fără dinți, cu firele albe lăsate pe perne pentru că împrejurul meu era o cascadă de tinerețe.

Am fost în azilele de bătrîni. Acolo am întîlnit o bătrînă mamă. Avea demență senilă. Fusese abandonată cu totul de ani de zile de copiii ei. Unul militar de carieră, mare colonel sau chiar general, din cîte am înțele, o fiică avocat, mi se pare, altul medic.

Vor veni după mine! Marți vin! repeta bătrîna! Am copii buni! Aici este poza lor!

Colegele de salon:

Nu vine nimeni, maică, aici au lăsat-o, dar ea, sărmana, nu ține minte!

Atunci mi-am jurat că, precum mama nu ne-a lăsat și ne-a crescut, rămasă văduvă la 27 de ani, voi fi acolo. Am jurat că vom avea grijă ca acea luni eternă a abandonării să nu o prindă niciodată. Chiar dacă sînt situații în care bătrînii trebuie puși în instituții speciale, unde să primească grijă specială, ospicii, azile, spitale, abandonul nevizitării este nescuzabil. Trebuie să fie o marți a vizitei, a îmbrățișării, a purtării în căruț printre fruzele de toamnă. Îi înțeleg pe cei care ei înșiși sînt bătrîni și slăbiți și nu mai pot avea grijă de bătrînii lor, la vîrste matusalemice, bolnavi fizic și cu mințile pierdute. O ambiție neroadă de a te epuiza încercînd imposibilul este prostească. Oamenii oricum vor judeca și vor bîrfi. Pentru aceasta există instituții precum Hospice sau azilul de bătrîni. Aici este vorba despre altceva, despre uitare și părăsire, despre abandon și respingere. A fi lîngă celălalt nu presupune numai ca tu să îi schimbi scutecul sau să îi ridici plosca, a fi alături și acolo este o chestiune de prezență, nu de putere. Numai Domnul poate avea și prezența și puterea tot timpul în același timp.

Iată un cîntec superb care cuprinde promisiunea aceasta.

O georgiană, Katie Melua. Prefer varianta cu orchestră!

She is like the lady down the road
Or just the woman up the street,
Like any mother you may know.
To me, she is the one who had it planned
To lead us all to Wonderland,
She always wanted us to go,
And she said
Don’t ever be lonely,
Remember, I’ll always care.
Wherever you may be
Remember I will be there.
And like another lady that we know
She has a smile so bright and sweet,
http://Versuri.ro/w/v0z6
And hair as white as driven snow;
Though life is never easy day to day,
She has a very special way
To make us smile when we are low.
And she says:
Don’t ever be lonely
Remember, I’ll always care.
Wherever you may be
Remember I will be there.
Don’t ever be lonely
Remember, I will be there.
I will be there.
I will be there.

sursa versurilor

PS. Le mulțumesc celor 30 de studenți care s-au înscris pentru voluntariat la Hospice! Au luat o decizie pe care nu o vor regreta! Există o LUNI  a vieții în care trebuie să fii acolo pentru cei pentru care nimeni nu este acolo.