Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
La o postare recenta „Fapte 1,2 – cîteva observații pe text – Otniel Vereș via Ratio et Revelatio” nu s-a oferit posibilitatea exprimarii vreunei opinii, dupa cum (in mod straniu) nu se poate face acest lucru nici pe pagina oficiala a „Ratio et Revelatio”
Sustinerea acelui eseu este destul de temeinica insa unele dintre argumentari sunt subiective sau bazate mai mult pe experienta decat pe Cuvant: De ex:
„Pe de altă parte, nu este lipsit de importanță faptul că greu s-ar putea ca în experiența obișnuită a credinciosului contemporan trăitor într-o lume cu o adîncă istorie a tradiției creștine să fie satisfăcute condițiile și circumstanțele credincioșilor din primele zile ale bisericii. Exemplele abundă. De pildă, cum am putea deriva normativitate dintr-o experiență ca aceea a ucenicilor lui Ioan, din Fapte 19.1-10 ori a samaritenilor din capitolul 8, botezați numai „în Numele Domnului Isus”? Sau, ca să pornim de la început, ce ar presupune „repetarea”, dacă este să luăm în serios cuvîntul acesta folosit în anumite cercuri, zilei Cincizecimii? Practica botezului, așa cum se prezintă ea în mod obișnuit astăzi în majoritatea confesiunilor ce susțin botezul adulților, cu accentul pus pe perioada uceniciei, a catehizării, deci nu pe imediatitatea integrării baptismale în comunitate ca urmare a răspunsului credinței constituie un alt aspect cu greutate.”
Nu as contrazice dar, ultima fraza in care se aduce ca argument ceea ce se intampla azi in comunitatile crestine pentru a justifica o anumita intelegere despre o practica a Bisericii, mi se pare o abordare fragila.
Sînt prevăzute obiective interesante şi foarte îndrăzneţe. Îi dorim succes în găsirea de mijloace de realizare de interferenţe cît mai constructive între cele două mari categorii de culturi în zona atît de adîncată a spiritului uman, cu posibilele îmbunătăţiri reciproce !