Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
nu doar Katana dar
si cutitul KuKri este o arma formidabila
http://www.politisti.ro/topic/141-cutitul-kukri-probabil-cel-mai-eficient-cutit-de-lupta-creat-vreodata/
da, știu, dar nu-mi place forma, istoricul și etica acelei arme.
Deloc!
Katana are o cu totul altă istorie.
Poate pentru ca este o imagine a sabiei pe care suntem si noi chemati sa o manuim, in Efeseni 6, adica Cuvantul lui Dumnezeu. Si aceea cere responsabilitatea noastra, pe langa harul lui Dumnezeu, de a slefui, prelucra, trudi, de a citi si a imparti drept Cuvantul adevarului.
Asta inseamna mai mult decat a sti 2-3 versete despre mantuire, alte cateva despre cum sa ai o viata morala inaintea oamenilor, si tot asa.
In legea desavarsita ni se cere sa ne adancim privirile, nu sa o privim superficial. Adica nu sa mergem in biserici ca simpli auditori, ci pentru a „judeca” cele auzite (1 Corinteni 14).
In viata de credinta te poti lupta fie cu o katana, lustruita indelung, dintr-un material solid, fiabila, sau cu vreun cutit ruginit, pe care il ingrijesti o data pe an.
De acord, frate Cruceru?
Ah, de-aș fi eu așa spiritual.
Uf! Ca şi când nu vă ajungea „sabia” cuvântului! Deveniţi periculos, frate Marius! 😀
da, periculos de unde? Periculoasă este o asemenea sabie în mîinile lui Voicu Bojan, spre exemplu.
😀
Imaginea katanei a devenit foarte romanțată în ultimul secol. În realitate a fost mereu o armă de importanță secundară. Un fel de baionetă pe care o foloseai ocazional. Un articol ce mi s-a părut interesant:
http://www.samurai-archives.com/sts.html
este adevărat, filmele lui Kurosawa au avut un mare rol în aceasta.
Dar istoria este oricum controversată.
Japonezii se înțeleg cel mal bine pe ei înșiși.