O introducere la „ineranţa Bibliei” – Declaraţia de la Chicago sau de ce ortodocşii n-au muşcat liberalismul?

Astăzi am avun un studiu biblic la biserică despre autoritatea și inspirația Bibliei. Poate că reluarea acestui articol ar putea fi de folos cuiva.

…….

Un student la master m-a întrebat de ce ortodocşii n-au trecut prin liberalism şi nu au muşcat mărul otrăvit pe care l-au muşcat majoritatea protestanţilor.

I-am răspuns simplu: pentru că una dintre temeliile pe care s-a construit teologia patristice este ineranţa Sfintelor Scripturi. Un ortodox nu s-ar întreba niciodată dacă este adevărat sau nu că Isus a umbla pe ape sau că a înmulţit pîinile. El trăieşte într-o lume a minunilor, în care icoanele plîng, oasele nu putrezesc şi vindecă, ba mai mult… sărută Cartea.

Historically, the doctrine of inerrancy has been held by the earliest theologians of the church. J.N.D. Kelly cites Irenaeus, Gregory of Nyssa, Theodore of Mopsuestia, Origen, and Gregory of Nazianzus as holding to the inspiration and subsequent inerrancy of Holy Scripture down to the smallest detail of its content.

About the early church fathers, Kelly writes, “Their general view was that Scripture was not only exempt from error but contained nothing that was superfluous” (Early Christian Doctrines).

Citeşte mai departe AICI. Care sînt punctele importante ale concepţiei despre ineranţa Scripturii?

  1. Scripture’s authority comes from its being the Word of God, not from the church or tradition, and is thereby authoritatively binding
  2. The finitude of human language does not preclude it being used as a medium for divine revelation
  3. While inspiration did not eliminate human authorship and literary style, it did guarantee that their utterances were true and trustworthy
  4. Only the autographs of Scripture were inspired, but this does not render the doctrine irrelevant since an accurate representation of the autographs can be constructed from the manuscripts we have
  5. While inerrancy and infallibility can be distinguished, they cannot be separated; that is, the Bible cannot be at the same time infallible and errant in its assertions
  6. Inerrancy is rooted in the doctrine of inspiration
  7. While affirming inerrancy is not necessary for salvation, it is vital to the Christian faith, and its rejection leads to serious consequences in the individual and the church.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, Biserica Baptista, Greaca, Patristica, Periegeza, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la O introducere la „ineranţa Bibliei” – Declaraţia de la Chicago sau de ce ortodocşii n-au muşcat liberalismul?

  1. sam zice:

    „Only the autographs of Scripture were inspired, but this does not render the doctrine irrelevant since an accurate representation of the autographs can be constructed from the manuscripts we have”

    „The CSBI assures the Holy Spirit was indeed present in inspiring the text of Scripture—thereby ensuring its factual accuracy—while still allowing for the human elements of style to be present in the process and textual transmission.”

    Numai din fragmentul ăsta se poate vedea că textul nu se vrea a fi unul de factură științifică. Asta e problema mea cu apologetica: se îmbracă în haine pe care le disprețuiește (aka cele ale stiintelor exacte). Câteva exemple:
    – cum poate cineva separa elementele de stil de mesajul originar, inspirat sau dorit a fi transmis?
    – care e scopul scăpării elementelor personale în text?
    – cine decide acuratețea faptelor când transmiterea lor a fost doar parțial în scris imediat dupa ce au avut loc dar pentru o bună perioadă de timp în principal pe cale orală, susceptibilă deci modificărilor inerente, de la o generație la alta (cu excepția celor care au stabilit canonul, evident, care nu erau protestanți, liberali sau nu, iarăși evident)
    – în ce constă pericolul mai exact al liberalismului (admițând că ar exista o asmenea sectă clar delimitată de cea ne-otrăvită cu mere)?
    – dacă otrava este mortală de ce nu sunt excomunicați membrii acestei secte pentru a feri pe ceilalți de contaminare?
    – de ce mincinosul conservator, de exemplu, este mai bun decât cel liberal?

    Toate întrebările de mai sus (și altele asemenea) sunt retorice si ar putea fi rezultatul unor frustrări personale care vin din disperarea de a vedea disprețul folosit ca armă împotriva celor diferiți de noi într-un război de apărare a unor tabere create ad-hoc și artificial.

  2. evedyahu zice:

    It is a very important issue…Wheaton College even has a chair (held by Richard Schultz) dedicated to this: „As the first holder of the Armerding Chair, my stated mission is to foster a love for the Bible and to articulate and defend Wheaton College’s traditional confession regarding the inspiration and inerrancy of Scripture.”

  3. evedyahu zice:

    La un moment dat, Carson pune intrebarea: daca intrebi conducatorii bisericilor din Coreea, Africa etc…care sunt in crestere care e pozitia lor asupra Scripturii…vei vedea ca sunt cam pe aceaasi linie cu parintii bisericii, reformatorii etc Asta cam asa e! It is worth listening to that link from CARSON. I recommend it highly!

  4. sam zice:

    Am avut răbdare până pe la minutul 30. Bun orator după opinia mea de amator. But… he is preaching to the choir 🙂
    Apologetica mie îmi sună mereu a încercare disperată a profesioniștilor ei de a fi recunoscută ca știință deși este practic un fel de prezentare mai sofisticată a unei/unor ideologii religioase. Credința nu este și nu se rezumă la aderarea la o tabără sau alta în urma auzirii unor argumente logice. Știu că nu pretinde a fi altceva decât este, problema e că cei mai mulți apologeți se comportă ca atare. Încearcă să cricumscrie orice efort intelectual în domeniu unei arii înguste. Așa am înțeles și motivul pentru care i-a fost refuzată recomandarea pentru postul de care vorbea. Convingerea lui (ineranța în varianta fundamentalistă) este și limitarea lui, or pentru a avansa în cunoaștere folosind intelectul e nevoie de ceva mai multă deschidere. Folosirea argumentului majorității (și cei din Africa recunosc ineranța Scripturii – evident vorbim de episcopi și alți preaînalți care sunt școliți tot prin zona fundamentalismului religios în mare măsură, nu de masa de enoriași care poate fi și este ușor de manipulat) nu contribuie cu nimic la atingerea scopului. Dimpotrivă.

  5. Agnusstick zice:

    Question is: what is the doctrine of inspiration rooted in? John 16:13?

    • Agnusstick zice:

      După epoca Patristică, într-un mediu în care nu te încumeţi să desluşeşti Scriptura, m-aş mira să mai conteze ineranţa acesteia – e înlocuită de cea a Sfinţilor. Toţi simţim nevoia unui reper infailibil, iar la protestanţi am impresia că mai degrabă problema (lipsei) autorităţii a dus la nevoia unei doctrine a ineranţei – fapt dovedit şi de punctul 7 al fragmentului citat. Dacă analizezi raţional o astfel de doctrină, nu prea rezistă… Şi nu pentru că ar fi o logică circulară – de cele mai multe ori cercurile sunt de fapt spirale, şi există circularitate benefică – în acest caz, Scriptura şi credinţa îşi amplifică reciproc efectul, făcându-te să cazi de pe orbită spre Cel ce te atrage irezistibil. Dar ineranţa pură a Scripturii nu poate subzista ignorându-i pe cei ce o interpretează dinamic, dat fiind că nu e deloc vorba de un tratat ştiinţific sau de o cronică, deci cred că mai adecvată ar fi o doctrină a infailibilităţii Planului dumnezeiesc pentru Biserică, pentru fiecare om şi pentru Univers. Astfel am putea cuprinde într-o doctrină mult mai largă Cuvântul, înţelesul său pentru noi, relaţia vie dintre noi şi Cuvântul Întrupat, acţiunea Duhului şi trăirea, împreună cu ceilalţi oameni, în, prin şi pentru Creaţie.

      • sam zice:

        Și eu am impresia că ineranța a re-venit pe tapet în forță în urma apariției dizidențelor de calibru în bisericile istorice. Or fi fost preocupări izolate și în afara perioadei, după liniștirea apelor canonice dar subiectul nu a prezentat atât interes ca în zilele din urmă 🙂
        Înțeleg ca human being nevoia fiilor așa-zis risipitori,, deciși să nu se mai întoarcă acasă, de a-și construi propriul castel ideo-teologic. Good on them. Nu e nevoie însă de exagerări, casa mea e castelul meu dar numai în ochii mei, pentru ceilalți este doar una din cartier. Nu văd beneficiul spiritual, Christ-like thinking, în construirea unei fundații solide pe nisipurile mișcătoare ale teologiei protestante. Credința omului de rând are baze mult mai complexe decât o iluminare la nivelul cerebelului. Intențiile apologeților ineranței pot fi perfect onorabile (ex păstrarea unității intra-comunitare inclusiv prin construirea unei doctrine cât mai solide) dar ele nu sunt suficiente pentru a încerca re-scrierea istoriei bisericii prin strecurarea cămilei protestante prin urechea acului teologic tradițional.
        Protestantismul cu toate -ismele de după are valoarea lui în sine și ar fi păcat să închidă ușa re-evaluării perpetue doctrinare, cel mai mare avantaj al existenței sale, după părerea mea. Deschiderea permanentă pentru dialog și re-evaluare este marele câștig al lui și șansa de a avea impact în continuare. Există suficientă populație, și va fi mereu, situată definitiv în afara sistemului tradițional religios, care va beneficia de el.
        Scuze, am realizat că sunt puțin în afara subiectului dar m-a luat valul și vorba cuiva: ce-am scris am scris 🙂

      • Agnusstick zice:

        Păi tandemul întrebare-răspuns avea mai multe tăişuri. Unul ar fi ideea că la capătul doctrinei inspiraţiei dăm peste fundamentarea în pura credinţă, altul ar fi circularitatea cea bună, cu reacţie, şi nu în cele din urmă ar fi ideea că ineranţa nu există fără credincioşi care să parcurgă cicluri (de preferinţă puţine şi scurte) de trial and error, cu asistenţa Duhului. E cu totul erant?

    • Marius David zice:

      wrooooong!
      nu, întrebarea este greşită, cum poţi să întrebi dacă o doctorină se înrădăcinează într-un verset, păi ce doctorină e aia care se trage dinr-un verset.
      este lege, nu faci doctorină dintr-un singur verset. limita minimă? 3 🙂

  6. evedyahu zice:

    SAM – continua cu ascultarea…aia a fost doar introducerea! CARSON remains an excellent scholar – even some liberals are ready to recognize that…Incidentally, an ‘inerrantist” was just hired as an NT professor at St Andrews – along NT Wright. Both are excellent scholars, though I suppose that NT is not an „inerrantist.”

  7. Florin Lăiu zice:

    Subiectul teologiei inspiraţiei divine a Scripturii este extrem de important, iar pentru mine este cât se poate de ispititor. Ca unul care, în afară de zicerile altora despre inspiraţie şi în afară de mărturisirile de credinţă, am o experienţă în studiul Bibliei care să-mi permită oarecare concluzii, am ajuns treptat, în ultimii 20 de ani la o soluţie care mă satisface. Nu pot spune că am elucidat toate aspectele, dar principiul şi aplicaţia lui practică îmi sunt clare. Din această perspectivă, eu resping atât teoriile liberale (raţionalist-umaniste), care dezbracă Biblia de aproape orice autoritate divină, cât şi teoriile fundamentaliste (inerantiste, literaliste, verbaliste etc.), care susţin că inspiraţia divină penetrează chiar aspectele limbajului, logicii şi retoricii autorilor, alegerea genului literar, a stilului, toate detaliile informative etc.
    Am crescut cu inerantismul în cap. Nici nu ştiu de unde l-am apucat. Dar o citire mai inteligentă şi mai realistă a Cuvântului m-a ajutat să înţeleg că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, deşi este exprimat în cuvintele oamenilor. Limbajul (cu toate tiparele şi ticurile lui culturale), alegerea genului literar şi a altor forme (poezie sau proză, structuri literare), stilul personal, retorica cu toate expresiile ei specifice, figuri de stil, inclusiv ilustraţii mai ample (alegorii, parabole etc), până şi logica propoziţiei şi logica argumentaţiei, toate acestea sunt evident omeneşti, dacă le privim cu atenţie şi responsabilitate. Omeneşti nu înseamnă rele sau inutile, ci pur şi simplu înseamnă că nu vin dintr-o revelaţie specială a lui Dumnezeu, ci omul inspirat le-a avut la îndemână ca persoană umană care trăia în mijlocul unei culturi oarecare şi care avea limitele ei.
    Probabil cineva ar întreba: dacă toate aceste elemente sunt omeneşti şi nu au origine divin-inspirată, ce a mai rămas inspirat şi autoritar în Scriptură? A rămas partea cea mai importantă, singura care contează până la urmă, şi anume mesajul. Ce a dorit Dumnezeu să spună prin cutare pasaj biblic este pentru noi toţi revelaţia divină, Cuvântul lui Dumnezeu, sau cuvintele lui Dumnezeu (=mesaje, comunicări din partea lui Dumnezeu). Dar cuvintele lui Dumnezeu sunt turnate în limbaj omenesc, în cuvintele oamenilor, iar la acest nivel, suntem în imperiul imperfecţiunilor. O poezie biblică oricât de frumoasă (estetic), ca formă poetică se datorează autorului şi culturii din care face parte, nu Îl reprezintă pe Dumnezeu ca poet. Doar mesajul ei este divin, chiar dacă ni se pare uneori mai puţin atrăgător, fiindcă suntem „fireşti”.

    Soluţia găsită mai de curând de inerantişti (anume că doar limbajul manuscriselor autografe este inspirat, nu şi copiile manuscrise sau traducerile), mai degrabă diminuează autoritatea Scripturii. Noi nu avem astăzi manuscrise autografe, iar traducerea, chiar dacă ar fi făcută de un înger, desigur că trebuie să folosească alte cuvinte decât cele folosite de autor. Dumnezeu a ştiut că prin copierea manuscriselor de-a lungul timpului şi prin traducere se vor face unele greşeli, mai mult sau mai puţin importante. Dacă pentru El ar fi fost atât de importantă această păstrare a ineranţei, atunci ar fi silit prin Duhul Sfânt pe copişti şi pe traducători să nu facă nici o greşeală de nici un fel. Sau şi mai degrabă, ar fi luat măsuri ca să se păstreze manuscrisele autografe şi toţi credincioşii să înveţe limbile Bibliei. Dar nu s-a întâmplat aşa, ceeea ce înseamnă că Dumnezeu a vegheat transmiterea Bibliei doar atât cât să ne fie de folos pentru scopuri practice, iar pentru erorile omeneşti obişnuite, El a lăsat să existe o diversitate de manuscrise, plus o întreagă armată de filologi biblici, care contribuie la lămurirea unor lucruri, prin compararea manuscriselor sau prin traduceri şi revizuiri.

    Eu aş folosi aici comparaţie a lui Pavel , când vorbea despre descoperirea lui Dumnezeu (Evanghelia, Adevărul) făcută lumii prin mijlocirea apostolilor (oameni imperfecţi şi muritori): „Comoara aceasta o purtăm în vase de lut”. Este o foarte practică descriere a fenomenului biblic, unde comoara reprezintă Mesajul (Cuvântul lui Dumnezeu), iar vasul de lut reprezintă contribuţia omenească la realizarea Scripturii (limbajul cu tot ce ţinde de el, ca literatură şi cultură).

    Nu vreau să spun că cele două extreme ale teologiei inspiraţiei sunt la fel de rele. Atitudinea raţionalist-umanistă a teologiei moderne este distructivă. Dacă ai ceva credinţă o pierzi după ce ai studiat acea „ateologie”. Au existat şi există mulţi teolozauri care au făcut prăpăd în lumea noastră prin scepticimsul lor, fiind printre primii răspunzători de anticreştinismul modern. Dacă ar fi de ales între doă rele, aş alege mai degrabă inerantismul, care totuşi ne păstrează respectul faţă de Scriptură, şi ne ţine încuiaţi sub legea lui, până găsim o soluţie mai realistă. Au existat mari oameni ai lui Dumnezeu şi există şi astăzi, atâţia biblişti inerantişti. Am o mare simpatie faţă de Louis Gaussen (sec. XIX, Geneva), care a fost un excelent pastor şi profesor reformat, şi a cărui scriere despre inspiraţie (Theopneustie) tradusă şi în engleză a ajutat pe evanghelici să se opună valului de liberalism teologic care începuse să spele ţărmurile bisericilor. Dar cu toată simpatia şi înţelegerea mea, sunt sigur că era greşit în concepţia sa inerantistă, care era nerealistă şi inadecvată studiilor biblice.
    Dacă inerantismul ar fi inofensiv, nu m-aş bate cu el. Dar realitatea este că teologia inerantistă dă apă la moară liberalismului şi necredinţei. Nu puţini au devenit agnostici şi necredincioşi, sau în cel mai fericit caz liberali, descoperind în Biblie imperfecţiuni sau greşeli omeneşti, pentru care nu erau pregătiţi să răspundă, fiindcă fuseseră învăţaţi că totul în Biblie este de origine divină, că este verbatim inspirată bit by bit. Inerantismul împinge în prăpastie pe tineri şi pe intelectuali. Singurii „salvaţi” sunt cei mai puţin cultivaţi, sau care ocolesc problemele reale, punându-le doar pe seama copiştilor şi traducătorilor, sau pe seama incapacităţii minţii omeneşti de a pricepe tainele lui Dumnezeu.
    Dacă este nevoie, pot da şi exemple biblice, dar nu doresc să clatin credinţa cuiva. Doar să propun şi altora o soluţie rezonabilă, care pe mine m-a ajutat foarte mult să-mi păstrez credinţa şi chiar să progresez în înţelegerea Scripturii. În concluzie, eu cred că Biblia este 100% divin-inspirată (în ce priveşte mesajul / mesajele ei) şi 100% umană/neinspirată în ce priveşte limbajul şi tot ce ţine de el. Ea este suficient de clară pentru a ne conduce la mântuire.

    • mcosma zice:

      Personal cred ca nu e intotdeauna simplu sa delimitezi mesajul de vehicolul sau, ca sa poti spune ca ideea este inspirata, dar cuvintele nu. Apoi e important cat de strans definim mesajul – o idee, un ansamblu, o naratiune, o paradigma (worldview). Cred ca fiecare dintre acestea poarta o amprenta omeneasca si sunt supuse greselii. Asta nu inseamna ca nu sunt, in perimetrul canonului biblic, “cuvinte inspirate de la Dumnezeu”.
      Varianta mea de inspiratie ne-ineranta: Biblia este 100% inspirată de Cel ce este Adevarul, care s-a folosit (100%) de natura umana (cu limbajul, imaginatia, ne-Adevarul si erorile ei mai mult sau mai putin evidente) ca sa ne comunice voia Sa. Atat ideile cat si cuvintele sunt inspirate, chiar daca supuse, cel putin in teorie, greselii.
      Astept contra-argumentele 🙂

      • sam zice:

        Poate dacă specifici ce înțelegi prin idei inspirate vei putea evita acuzația că între-deschizi ușa ca să dea liberalismul năvală.
        Ca post-liberal convins pot accepta toate variantele posibile și ceva pe deasupra numai că aș fi mai curios în ce constă pericolul la nivelul practic dacă accepți o teorie sau alta. Care sunt păcatele marcionismului de exemplu (nu că aș avea ceva cu sau pentru el) de e nevoie de excludere completă și definitivă din sânul teologic al bisericii în comparație cu lăcomia, dublul standard etc.
        Că dacă e să facem teorie de dragul teoriei atunci nu aș accepta o concluzie dacă nu trece puțin și prin fizica cuantică 🙂

        • mcosma zice:

          Multumesc de ajutor cu usa, Sam. Am folosit idee in sensul de ceea ce se comunica cu ajutorul cuvintelor, un anume construct mental. Cum se poate ca o simpla idee din mintea autorului unei scrieri biblice, inainte de a o aseza in cuvinte, sa fie inspirata “de sus”, nu stiu. Dar cred.

          Pericolul care-l vad in practica (oh, pragmatismul asta) este sa sari din sant in put. Sa nu suporti disconfortul realizarii ca Biblia ridica intrebari, nu doar ofera raspunsuri, si ca atare sa arunci totul la gunoi.

          • Marius David zice:

            M cosma, asta facen la exegeza chiar acum, critica de text, da, biblia ridica o gramada de intrebari, dar si sa raspunzi prea repede la ee… am citit astazi ceva fain

            Some people will never learn anything because they understand everything too soon. – Alexander Pope

    • Liviu zice:

      FL: ”Soluţia găsită mai de curând de inerantişti (anume că doar limbajul manuscriselor autografe este inspirat, nu şi copiile manuscrise sau traducerile), mai degrabă diminuează autoritatea Scripturii. ”

      Oare?!
      Mie nu mi se pare deloc asa. De ce n-ar intra manuscrisele originare sub umbrela „inerantei” iar copiile sub cea a failibilitatii? Fara a exclude amprenta temporalo-culturala a mediului scribului uman.
      Marius accentua faptul ca ortodoxia nu-si bate capul (si bine face) cu liberalismul datorita ”fundatiei de siguranta” a patristiciii inerantiste. Pentru Parinti inspiratia Scripturilor este in afara oricarei intrebari. Si Parintii nu-s deloc naivi sau novici intr-ale Scripturii. E suficient sa observam fie si numai nuantarile si observatiile cat se poate de pertinente ale unui Ioan Gura de Aur:
      „În dumnezeieştile Scripturi, nimic nu este inutil, totul a fost dictat de către Duhul Sfânt.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia L, 2, p. 243)
      „Pe Pavel vă aduc mărturie vrednică de credinţă, pentru aceea şi eu năzuiesc ca şi Pavel, căci cuvintele lui sunt proorocíi şi legi dumnezeieşti, că nu este Pavel cel ce grăieşte, ci Hristos, care porneşte limba lui Pavel.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 112)
      „Sfânta Scriptură este de la Dumnezeu, adevăr capital, dogmă esenţială şi fundamentală pe care n-ar trebui s-o uite niciodată savanţii, interpreţii şi lingviştii. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 504)
      „Dacă Dumnezeu a socotit demn să ne dea Sfintele Scripturi, să judecăm prin urmare că aceste cărţi părinteşti nu pot avea de scop decât mângâierea noastră, luminarea noastră, corectarea noastră, forţa noastră. Aceste cărţi venite din cer au în vedere credinţa, virtutea, îndreptarea vieţii noastre întregi. Vai! Pentru ce trebuie ca laşitatea noastră şi
      nebunia noastră să ne facă mai vinovati, pe noi care neglijăm un ajutor atât de pretios?” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 508)

      A se observa atat afirmarea unei foarte puternici conceptii despre inspiratie( ce tinde spre teoria dictarii) cat si o abordare foarte pragmatica : Biblia este o unealta divina intru vindecarea si mantuirea omului pacatos. Iata un echilibru foarte sanatos si demn de urmat.
      cat sio

      • Marius David zice:

        da, aşa este, însă teoria dictării duce la un fel de docetism,
        doctrina despre Scriptură poate fi asemănată cu Cristologia,
        dacă în Cristos avem deplina natură umană, deplina natură dumnezeuiască în uniune ipostatică, la fel cred că trebuie să gîndim despre Sfintele Scripturi, ereziile cristologice se tranferă aproape în oglindă în ereziile referitoare la Sfintele Scripturi

    • Marius David zice:

      mulţumim pentru contribuţie

  8. Leon zice:

    Iisus a fost perfect atât în natura lui divină cât și în cea umană. Dar după interpretătile domnului Laiu concluzia ar fi că Iisus a fost fără păcat numai în natura Sa divină, ceea ce nu s-ar putea spune despre natura sa umană, din moment ce aceasta ar reprezinta factorul uman în redactarea textului scriptural. Dacă Iisus este atât Cuvântul întrupat cât și cel scris, revine logic că și Cuvântul scris este perfect și inerant așa cum este Cuvântul întrupat..Dumnezeu nu ne-a dat Cuvântul Său ca să îl judecăm noi, ci ca noi să fim judecați de Cuvântul Său. Jos EDITAT DE MODERATOR!

  9. B. H. Carroll zice:

    When you hear this silly talk that the Bible „contains” the Word of God and is not the Word of God, you hear fools talk. I don’t care if he is a doctor of divinity, a president of a university covered with medals from universities of Europe and the United States – it is fool’s talk. There can be no inspiration of the Book without the inspiration of the words of the Book.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.