Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Sa inteleg ca cei doi sunt divortati sau felul lor de a canta denota viata trista a celor divortati???
Cred ca se refera strict muzical: piesa poarta numele acestei postari si melodia arata amaraciunea acestei situatii.
Multumesc! Am cautat si am gasit acelasi raspuns 🙂
si am dat peste Per-Olav Kindgren …..
You Are Beautiful de PeoKindgren
Apropo de contractul de divorţ.
Stăm la o cruce de drumuri şi aproape că nu e săptămână să nu treacă măcar un convoi de nuntă. Flori, baloane şi mai ales claxoane. Claxoane până la nebunie. Să ştie tot cartierul că Mimiţa şi cu Gigicu s-au luat!
Buuun.
Ei, dar dacă aşa stau lucrurile şi dacă toată lumea trebuie să ştie, atunci să rămână consecvenţi, şi ei, şi nunii, şi nuntaşii, şi popa, să rămână consecvenţi până la capăt. Adicătelea, când Gigicu se satură de Mimiţa, sau invers, să facă din nou un convoi, şi tot aşa, cu surle şi trâmbiţe, cu claxoane multe, să anunţe evenimentul! Aşa e cinstit, să afle toţi. Să nu se umble cu două măsuri. Şi popa, la rândul lui, să facă şi dezlegarea. „Se dez-cunună robul lui Dumnezeu cutare, de roaba lui Dumnezeu cutăriţă…” etc.
Şi să fie veselie! Că de bună voie s-au luat şi tot de bună voie s-au lăsat. Bine că s-au luat, şi bine că s-au lăsat!
Adicătelea ce dacă trăim într-o epocă postmodernă, relativistă? Să fie consecvenţă în relativismul ăsta, altminterea nu mai e relativism. Care va să zică nu poţi relativiza relativismul. El trebuie să rămână absolut. Măcar cât de cât, pe ici pe colo, în lucrurile esenţiale.
Ptui, drace!