Eduard R. m-a suprins din nou cu acribia lui de cercetător. Ieri mi-a trimis două citate din „Prin foc şi sabie”, citate din care valahii, de fapt moldovenii, dacă ne referim la populaţia din sudul Poloniei de atunci, nu ies prea bine.
Miturile despre vitejii lui Ştefan, care-s bravi şi curajoşi, cu pieptul de oţel, gata de jertfă pentru patrie şi neam, întotdeauna loiali aliaţilor … etc. …. aceste mituri sînt slăbite de acest fel de texte.
Ca urmare, traducătorul român alege o „îmblînzire” a textului. Dr. Emanuel Conţac se ocupă de traducerile ideologizate şi ideologizante, mai ales cu referire la textele biblice. Ce-ar fi un studiu şi în literatura din perioada „Biblioteca pentru toţi” (excelentă colecţie de altfel)?
Iată dovezile:
Va prezint spre comparatie textele (din ciclul „Identificati diferentele intre texte” 😀 )
Poloneza (fisier PDF) (incercati un Google Translate, daca nu, sariti direct la engleza):
Pan Skrzetuski rozpoczął:
—„Pod Twoją obronę uciekamy się, Święta Boża Rodzicielko…” Gdzież zaś tu jest o Wołochach? co waść mówisz! — to antyfona!
— Czytaj waść dalej.
— „…Abyśmy się stali godnymi obietnic Pana Chrystusowych. Amen.”
— No, a teraz pytanie…
Skrzetuski czytał.
— „Pytanie: Dlaczego jazda wołoska zowie się lekką? Odpowiedź: Bo lekko ucieka. Amen.” — Hm! prawda! Wszelako w tej książce dziwne jest materii pomieszanie.
— Bo to jest książka żołnierska, gdzie obok modlitw rozmaite instructiones militares są przyłączone, z których nauczysz się waść o wszystkich nacjach, która z nich zacniejsza, która podła; co do Wołochów zaś, to się pokazuje, iż tchórzliwe z nich pachołki, a przy tym zdrajcy wielcy.
— Że zdrajcy, to pewno, bo pokazuje się to i z przygód księcia Michała. Co prawda, to i ja słyszałem, iż żołnierz to z przyrodzenia nieszczególny. Ma przecie książę jegomość chorągiew wołoską bardzo przednią, w której pan Bychowiec porucznikuje, ale stricte to w owej wołoskiej chorągwi nie wiem, czy i dwudzestu Wołochów się znajduje.Engleza (pe Project Guttenberg)
Skshetuski read: „‘Question: Why is Wallachian cavalry called light? Answer: Because it is light-footed in flight. Amen.’ H’m! this is true. Still, there is a wonderful mixture of matters in this book.”
„It is a soldiers’ book, where, side by side with prayers, a variety of military information is given, from which you may gain knowledge of all nations,–which of them is noblest, and which mean. As to the Wallachians, it appears that they are cowardly fellows, and terrible traitors besides.”
„That they are traitors is undoubted, for that is proven by the adventures of Prince Michael. I have heard as a fact that their soldiers are nothing to boast of by nature. But the prince has an excellent Wallachian regiment, in which Bykhovets is lieutenant; but to tell the truth, I don’t think it contains even two hundred Wallachians.”
Romana (traducerea domnului Stan Velea):
Skrzetuski citi:
― „Întrebare: Pentru ce călărimea moldoveană îşi zice uşoară? Răspuns: Pentru că aleargă repede. Amin.”
― Hm! Aşa e! Dar lucrurile sunt tare amestecate în cartea Domniei Tale.
E o carte ostăşească, în care, alături de rugăciuni, stau felurite instructiones militares, cu ajutorul cărora afli despre toate mințile, care din ele e mai bună, care e mai rea, în ce-i priveşte pe moldoveni, se arată că-s flăcăi mult amăgitori.
― Că sunt foarte şireți e sigur, se vede asta şi din pățaniile prințului Michał. Adevărat este. Luminăția Sa prințul are un steag de moldoveni de mâna-ntâi, în care slujeşte porucinicul Bychowiec.Via Eduard Ranghiuc
Marius Cruceru 
„iż tchórzliwe z nich pachołki”
mot-a-mot înseamnă: îşi apără fundul
„a przy tym zdrajcy wielcy”
…şi, cu asta, (sunt) mari trădători.
Dacă ne gândim că Zamojski voia să facă din ţările române o zonă tampon în faţa turcilor, no man’s land (dar sub ocârmuirea leşilor), mai că-i înţeleg pe valahi că-şi salvau fundul, renunţând la gloria funerară cu care-i îmbiau polonezii (mă gândesc că aici e vorba despre mercenari; la rândul său, Mihai Viteazul avea corpuri de oaste formate din ostaşi polonezi). Să ne gândim însă că la Marienburg teutonii au fost învinşi de polonezi datorită călăreţilor moldoveni ai lui Alexandru cel Bun. Şi să ne mai amintim şi de Codrii Cosminului, unde aceiaşi moldoveni i-au bătut atât de amarnic pe polonezi, încât azi în polonă încă se păstrează zicerea „Za króla Olbrachta wyginęła szlachta” (În vremea craiului Albert a pierit şleahta – o menţionează şi Gr. Ureche). Aşadar, informaţiile despre Ştefan şi oştenii săi sunt cât se poate de reale. Ca să nu mai spun că Ştefan le-a ars Pocuţia, ducându-se până la Lvov – cu cine? doar nu cu secuii. Ca să nu mai spun că Bogdan al III-lea era de temut în rândul polonezilor, datorită numelui tătâne-său, încât şi-a permis să-l arunce peste graniţă pe trimisul polonez la nunta sa, considerându-l de rang prea mic; regele polonez s-a conformat şi l-a trimis apoi pe starostele de Lvov (nici măcar nu a crâcnit! Şi România nici măcar nu era în NATO…). Aş zice că trebuie să ne punem în epocă pentru a judeca drept faptele. Siekiewicz scrie în sec. al XIX-lea. Informaţiile menţionate de mine vin din cronicile epocii.
Ok, admit că ne putem certa cu autorul, în sensul că n-or fi toate cu lapte, câte le spune. Dar când e vorba să-l traducem, îl traducem fidel, nu? Chiar dacă grăiește de rău neamul moldovinesc.
Ferească-ne Sfântul de pledoarii pentru traduceri…trădătoare! Şi chiar mulţumesc domnului Cruceru că a semnalat acest fapt. Citeam traducerile lui Stan Velea cu admiraţie pentru limbajul ales, dar nu ştiam de asemenea…primeniri. Mai sus am scris aşa strict cu referire la moldovenii din vechime.
îi datoriăm totul lui Eduard RAnghiuc, tot moldovean 🙂
deci totul este între … noi 🙂
NE grăieşte, CA SĂ FIM mai exacţi 🙂
da, interesant punct de vedere, însă, precum s-a spus… traducerea e traducere,
traducem corect, după care ne luptăm cu autorul în argumente
Eu sunt intrigat de opinia lui Siekiewicz. Mi-amintesc că am fişat aceste idei când am citit cartea, dar nu le am la mine acum. Dacă mi-amintesc bine, mai sunt câteva pasaje cu opinii despre moldoveni. Polonezii au avut relaţii foarte bune cu românii (concretizate în alianţe, în relaţii de familie şi în oferirea indigenatului polonez unor boieri moldoveni) în trecutul mai îndepărtat. În perioada modernă tot bine am stat (ex. perioada interbelică, războiul). Azi ne consideră ţigani, că s-a umplut şi la ei de cerşetori (e şi un cântec al lui Grechuta în care un vers zice că „cyganka jest z Rumunii” – de unde ideea că trebuia să fie neapărat româncă?…nu înţeleg). Deduc că sec. XIX şi sec. XXI reprezintă bulina neagră dată nouă de polonezi…? Ar avea şi de ce: mă uit cu admiraţie câtă preţuire au pentru istorie, în timp ce la noi un moş de la ţară îmi vorbeşte despre Al. I. Cuza mai mult decât un proaspăt absolvent de liceu.
Tot Siekiewicz zice în carte că tătarii dobrogeni erau cei mai crunţi dintre tătari.
Dacă tot e vorba de „Prin foc şi sabie” a lui Siekiewicz: e frumos „Hej, Sokoly” (sokol: „şoim”), vechi cântec căzăcesc adoptat şi de poloni, care e unul dintre motivele filmului „Prin foc şi sabie”: http://www.youtube.com/watch?v=o5jrCd-5x2w
Oricum, punctam la capitolul supranatural:
„Dupa moarte tot al doilea moldovean se face strigoi, si strigoii din Moldova sunt mai rai ca toti. Acolo li se spune varcolaci” zice unul din personajele cartii. 🙂
asta este cea mai tare totuşi…. şi în Prahova, de unde vine mama mea, tot vîrcolac se spune
da, frumos cîntec, cîndva am urmărit un documentar despre cazaci. absolut fascinant şi înfiorător.
Siekiewicz îi vede pe moldoveni prin prisma intereselor poloneze. Asta îmi aduce aminte de Churchill, care atunci când România a intrat în razboi alaturi de Germania ca sa recucereasca Basarabia, a declarat ca România seamana cu o hiena care se hraneste cu resturile de la masa leilor. Churchill ar fi preferat desigur ca România sa lupte în 1941 împotriva Germaniei, cu pretul unei distrugeri aproape totale, spre mai marea glorie a imperiului britanic.
Faptul ca lumea nu ne vede ca eroi (asa cum am învatat noi din literatura si istorie) este absolut normal, si o buna ocazie de a deveni mai umili si mai realisti.
Bun revenit, Mihai,
da, cred că merită să ne gîndim şi la acest punct de vedere … şi totuşi… nu de prea multe ori românii au întors şi iar întors spatele aliaţilor? 23 august 1944?
hmmm