Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Tot zilele astea vorbea și Dan C. Mihăilescu despre masculinizarea femininului și feminizarea masculinului… http://life.hotnews.ro/stiri-showbiz-10987592-despre-femininul-astazi-stil-ana-pauker-femeile-tari-care-stiu-sparga-ceapa-pumnul.htm …Unii, în loc să vadă în Deut 22:5 un leac la problema asta, vad că acolo li se sugerează femeilor să nu poarte pantaloni:)
da, citit, inspirat Mihăilescu.
uite o recomandare de lectură
via Otniel Veres
„Femeia: salariata, sotie, mama”, ep, Bucuresti, 1970.
din primul capitol: „Imaginii idilice a romancei de odinioara, cu atita dragoste si talent asternuta pe pinza de Nicolae Grigorescu, i-a luat locul femeia la pupitrul de comanda al unui aparat electronic, femeia medic, femeia arhitect sau femeia savant. Femeile intelectuale, parte integranta a puternicului detasament de intelectuali din tara noastra, care continua cele mai nobile traditii ale carturarilor romani din trecut, participa din plin la progresul economic, la dezvoltarea si imbogatirea culturii si stiinei
Ca sa nu mai vorbim despre femeia la pupitrul de comanda in biserica …
aia-i navă, nu-i biserică, dacă are pupitru de comandă.
Hmmm… se pare k avem o problema cu predicarea frate Marius din punctul meu de vedere…si anume, cu predicarea ocazionala de la om la om respectiv de la barbat la barbat. Eu personal cred, din cata experienta am ca slujitor, ca asta este problema… nu au fratii ravna pentru a marturisi pe Domnul! Eu in urma cu 18 abia am iesit din apa botezului si abia asteptam sa intru in discutie cu prietenii si cu cei cu care ma cunosteam si cum prindeam momentul, le vorbeam despre mantuire si despre Domnul Isus si asa fac si acum … pentru ca asa am fost invatat, si am si ascultat.Deci…
– sa fim noi insine modele pentru fiii nostri. Am un fiu de 16 ani si stiu ce important este. Copiii aud cu ochii, nu cu urechile.
– sa fim atenti cine ne educa (prin carti, predici, consiliere). La grupa de familisti avem ca material de studiu o carte despre familie (scrisa recent de un cunoscut pastor baptist) . In respectiva carte se recomanda sotilor sa fie … gingasi cu sotiile lor. Am ajuns sa confundam dragostea protectoare (la care suntem chemati) cu gingasia (specific feminina)! Va mai mirati ca am devenit o generatie de “pechinezi” care se gudura si se ascund dupa fusta sotiilor lor? Sau ca se ridica o generatie de Debore, care revendica in biserica pozitii din care noi, barbatii, am demisionat de mult?
– sa recitim Scripura si sa intelegem complementaritatea instituita de Dumnezeu in familie, sa intelegem rolul nostru de responsabilitate incredintat de Dumnezeu. Cand Eva a gresit si Sara a ras, pe cine a tras Dumnezeu la raspundere, cui i-a vorbit? Barbatului!
La asta ma gindeam zielele astea:
parca nu mai sunt barbati in biserica care sa vada ceea ce trebuie vazut;
si este(vazut) de orice femeie. 🙂
Voci masculine sa ia cuvintul si mai ales Cuvintul, ca sabie a Duhului,
care desparte maduva si incheieturile….nu mai exista.
De multe ori am incercat sa abordez frati, unii sunt in comitet, nu va puteti imagina
cit sunt de aerieni, de in afara problemelor, iar cei careVAD pleaca; probabil sunt si ei”satui”
de atitea prezente feminine, care se manifesta in vreun fel sau altul.
Mai nou surorile care trebuie sa taca in biserica, „caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca”
tin o micuta predica fratilor si surorilor ianinte de a cinta sau a spune o poezie.
Nu pot intelege deloc ce se intimpla.
Parca se moare incet-incet.
Of, of… mai bine nu ai avea dreptate, sora…dar nu este totul pierdut cat mai avem si varianta rugaciunii si a postului!
Soră Elisa, fiţi bărbată 🙂 ! E adevarat, suntem pe cale de disparitie, dar – asa cum spunea Domnul in vremea lui Ilie – mai suntem vreo 7000 de barbati, contati pe noi!
Lasand gluma la o parte, e bine sa gasiti o adunare in care barbatii isi inteleg chemarea, aceea de a fi calauze pentru poporul Domnului. Si in adunarea noastra e o sora care – in dragostea dansei pentru Domnul – mai tine “mici predici” din banca, de fapt, mici incurajari pentru biserica, dar in limita bunului simt. Avem si (foarte multi) tineri (studenti, fosti studenti) pe care contam, dar care asteapta si invata sa preia responsabilitatile slujirii si carmuirii.
Domnul sa va invioreze si sa va bucure inima!
Personal cred ca predicatoriii isi formeaza predicile pe limbajul femeilor…. nu si cel al barbatului unde predicile nu implica mult de lucrat sau cercetat, predicii simple!
De ce spun asta… pt ca femeile (nu toate) tind ca ceea ce se predica de la amvon sa accepte mult mai usor si cauta sa aplice in viata lor, insa barbatii… au intrebarii cu privire la ce se predica la amvon… pun intrebarii.. cauta lamurii si de cele mai multe orii predicatorii nu stiu raspunde la intrebarile lor sau.. nu au niciun raspuns pt ei ( specific in aceasta categorie nu intra totii predicatorii )
nu cred ca este vina barbatiilor, eu doar cred ca predicile nu sunt preedicate pe limbajul lor, iar intrebarile care le au nu sunt raspunse! de aceea actioneaza cum actioneaza !
Da, ce sa spun…nu am avut si nici nu am pretentia la o opinie exhaustiva,,,cred ca ambele variante sunt valabile intr-o oarecare masura si posibil sa mai fie si alte, ”hibe” care se vor identifica de catre alti frati… Oricum, ce bine ar fi sa se si rezolve problema, pentru ca nu este de colo povestea ci pur si simplu este ca o ” plaga” in BIserici …bine, poate e mult spus dar totusi e bine sa mai sunam din trambita!
Din perspectiva mea, in ce priveste evitarea caderii in extreme, cred ca raspunsul e o combinatie intre un exemplu corect primit de la parinte sau ucenicizator si asumarea sau atribuirea de responsabilitati – fata de familie, de biserica, de societate.
Articolul domnului D.C.Mihailescu surprinde destul de corect imaginea stramba a feminitatii si a masculinitatii care ne este servita in fiecare zi, iar daca un tanar din biserica nu are in biserica pe cineva care sa-i arate constant care este imaginea corecta despre masculinitate, definita de Dumnezeu, va implementa definitia pe care o cunoaste. Si cand zic sa-i arate constant ma refer la un exemplu de viata oferit de cineva mai matur, dar si la studierea Scripturii in aceasta directie.
Si daca oamenii care au avut o intelegere corecta asupra rolurilor barbatului si al femeii nu au facut ucenici acum, sa zicem 35 de ani, poate ca asta se reflecta acum in acei „adolescenti de 60 de ani”.
Cat despre responsabilitati, cred ca sunt esentiale in definirea corecta a ideii de masculinitate, asa cum a intentionat-o Dumnezeu. Bineinteles ca intelegerea corecta a responsabilitatilor pe care trebuie sa si le asume cineva (sau care trebuie atribuite) deriva dintr-o intelegere corecta a Scripturilor
Otniel, îţi recomand o carte care se poate găsi online şi este editată de john piper, este despre biblical manhood and womanhood,
incearcă să găseşti cartea on line, pune cîteva probleme interesante
Multumesc pentru recomandare. Acum am lectura pentru revelion 🙂
(Am gasit mai multe carti ale lui J.P. pe http://www.desiringgod.org/resource-library/online-books/by-title, in caz ca mai sunt amatori de pdf-uri pe aceste teme)
da, acolo este, nu-ţi va părea rău
Cu exceptia lui John Piper – e clar ca ideea de masculinitate include o anumita pilozitate faciala. Vai mie… 🙂