„Necuvintele”- guest post Marinel Blaj

O teorie foarte controversată la vremea ei susţinea ideea că sunetele nu dispar, ci există undeva în acest univers şi că „selectarea” lor ar face posibilă ascultarea vorbelor ce au fost rostite de oameni care astăzi nu mai sunt. În tinereţe am fost mai mult decât încântat de o asemenea „perspectivă”! Să-l auzi vorbind pe „cutare” sau pe „cutare”, ce minunăţie! Anii au trecut, prăvălindu-se peste „încântările” mele şi posibilitatea veridicităţii unei asemenea teorii capătă o cu totul altă… perspectivă!

După pierderea părinţilor, unele dintre coşmarurile nopţilor ce au urmat au fost CUVINTELE… Când au crescut copiii, alte regrete… Cuvintele spuse sau nespuse soţiei…

Viaţa s-a umplut tot mai mult de cuvinte. Vorbite sau scrise. Vorbite cu prietenii, cu adversarii, de unul singur. Sau scrise pe forumuri, blogg-uri, în e-mailuri. Rostite şi nerostite, scrise sau nescrise, gândite şi negândite, toate au început să apese… Am trăit vinovăţia cuvintelor rostite şi care nu trebuiau nici măcar gândite, am suferit nereuşind să-mi amintesc nici măcar dacă am spus sau nu anumite cuvinte şi suferinţa era cu atât mai mare cu cât erau atâtea cuvinte pe care le-aş fi dorit spuse şi pe care nu mai eram sigur nici măcar dacă le-am rostit şi multitudinea de cuvinte pe care eram sigur că le-am gândit şi pe care mi-aş fi dorit ca măcar urechile lor să nu le fi auzit din gura mea! Ce straniu sentiment acela în care nu mai reuşeşti să discerni ce a fost şi ce n-a fost… Ni se întâmplă adesea să spunem cuvinte pe care le regretăm instantaneu şi faptul că n-am uitat nici acum de această teorie a „persistenţei cuvintelor” îmi arată limpede un soi de obsesie. Obsesie a vinovăţiei? A conştiinţei curate? A perfecţiunii?

Eclesiastul zicea că „prostul spune o mulţime de vorbe”. Dur. Unii trăim cu convingerea că avem multe de spus şi poate că ar trebui să privim la vorbele Eclesiastului mai degrabă prin prisma lui „non multa, sed multum”, cu care latinul făcea cu bun simţ discernământ între cantitate şi calitate. Alţii reuşesc să fie de mii de ori mai expresivi şi să comunice mult mai multe tăcând.

Trebuie să recunosc că nu echilibrul dintre tăcere şi vorbire mă preocupă, cât mă obsedează cuvintele pe care aproape reuşeşti să le auzi, deşi nu sunt rostite, acele cuvinte pe care le „auzi” într-o privire, într-o grimasă, într-un gest. Acestea sunt… necuvintele şi cred că atunci vom deveni cu adevărat înţelepţi când le vom înţelege deplin.

Poate că ar trebui să ştiu de ce îmi revine mereu în minte imaginea Domnului tăcând şi scriind cu degetul pe pământ, atunci când fariseii au adus-o pe femeia prinsă în adulter. Nu de alta, dar am fost întotdeauna convins că, văzând reacţia lui Isus, oamenii aceia ar fi trebuit să… tacă.

O! Necuvintele… acele gânduri nerostite, pe care nu le-a auzit nimeni, dar pe care Cineva le-a auzit cu siguranţă şi pentru care vom da într-o zi cu toţii socoteală…

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în guest post, In-text-esant. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la „Necuvintele”- guest post Marinel Blaj

  1. Sinela zice:

    Cuvintele, o refleflexie a gandirii.
    Cuvintele innobileaza omul …daca gandirea e nobila.
    Mereu ne scapa ceva din intelesul lor.
    Mereu sunt insuficiente de a exprima intreaga intelegere.
    …poate de aceea nu se poate spune in cuvinte ce este in cer, este prea inalt ca sa poata fi „prins” in cuvinte.

    Cand ne vom elibera oare de chingile atat de inguste ale cuvintelor?
    Cand ceea ce vom spune, si ceea ce ni se va spune va fi inteles pe deplin si nu va fi inteles grasit?

  2. ACIDUZZU zice:

    Frate Marinel,
    Cineva spunea:
    „Nu te-am auzit ce-ai spus, din cauza faptelor tale !”
    Dar si asta e cu…doua taisuri, desi au acelasi numitor comun: „Faptele tale vorbesc mai bine decat cuvintele…”

    Un tanar isi „incanta” prietena cu deosebite cuvinte de curtoazie:
    „Pentru tine draga mea, as fi in stare sa ma duc pana la capatul pamantului…”
    „Da ?”, ii raspunse aceasta, „Atunci, dragul meu, cam ar fi timpul sa…pornesti !”

  3. costyconsult zice:

    DOR DE NECUVINTE

    Limbajul folosit uneori în textele literare este excesiv de agresiv, cuvinte de duzină, obraznice, de mahala pierdută în Europa de după gard, imposibile, triviale.
    …Şi totuşi, unele poeme de gen sunt citite cu aviditate, cu poftă, de parcă poetul care le-a scris nu a ieşit din malaxorul vieţii de zi cu zi, nu a evadat din cartier pe pagina de hârtie, sau pe pagina virtuală cu semne de circulaţie.
    Aceste scrieri par a fi citite, sunt clasificate ca fiind dintr-un curent de forţă literară – antiliteratura, etc…etc…
    Sunt convins că mulţi scriitori sau cititori sunt creştini şi de aici apar câteva implicaţii interesante.
    Conform principiilor creştine ceea ce murdăreşte un om este limbajul său care trădează gândurile, preocupările, păcatele, ispitele pe care individul nu le poate birui pentru că este slab spiritual, nu are călăuzirea Spiritului Sfânt, e departe de viaţa curată.
    Tot conform aceloraşi principii, din acelaşi izvor de apă nu iese apă dulce şi apă amară, deci este imposibil ca acelaşi scriitor sau cititor setos, să fie în zona apelor tulburi, nedefinite, căzute, a limbajului dublu, cu paliere diferite, cu viziuni diferite şi totuşi această literatură curge în valuri, se vrea spirituală, şmecheră, vrea să iasă în PIAŢA PUBLICĂ precum chiloţii ministrei de serviciu, că ministru e o denumire oficială, de Monitorul Oficial. Şi este în PIAŢA PUBLICĂ…
    De ce?
    Limbajul trădează criza morală a individului, depărtarea sa de Creator şi depărtarea sa de vecinul de la etaj, ori de la parter, depărtarea de poveştile vechi cu feţi frumoşi şi prinţese, depărtarea de cimitirul vesel…
    Se pare că trăim vremurile în care partea întunecată a fiinţei „luminează” mai tare, mai agresiv. Publicitatea transferă individului formula scurtă a căderii, formula căderii în ruină, alături de samovarul poetului…sunt trădări, sunt dispariţii, sunt clonări, sunt oameni invizibili, moluştele fosforescente…
    Uneori vechii profeţi foloseau un limbaj dur pentru a trezi lumea, poporul… din somnul raţiunii, din mlaştină, din eroare. Aveau licenţă divină, transmiteau un limbaj divin în perioade critice, obsedante… Dar sunt puţini în istoria lumii, restul sunt falşi profeţi, îi cunoşti după efecte, după rod cum afirma Sfântul, precum arborii, precum pomii fructiferi, precum cireşul sau mărul…

    Ce dor nebun după o vorbă curată, după un pahar cu apă de izvor, după NECUVINTE…

    Într-un oraş cu milioane de locuitori eşti singur, eşti absorbit de vitrine, de pasajul de pietoni, de gura de canal… Nu mai întâlneşti un simplu om căruia să-i dai bună-ziua, pur şi simplu, deşi nu-l cunoşti, dar l-ai privit în ochi, te-a privit în ochi…purtând în fiinţa sa NECUVINTELE…

    Constantin Stancu
    2011

  4. Marinel zice:

    Frumoasă completare! Mulţumesc mult! Fiţi binecuvântat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.