Continuare de AICI.
Instrumentul de care vorbim poartă numărul 5 şi este construit în vara anului 2009.
Are o construcţie tradiţională spaniolă în stilul lui Antonio de Torres, cu şapte raze care susţin o faţă extrem de subţire din molid austriac (picea abies), prin care se văd aceste raze de rezonanţă precum nişte vene prin piele. Faţa 2.3 mm în medie în zona centrală, scade pana la 1,7 pe bas şi spre 1,9 pe înalte cu o densitate mică.
Pe această faţă este rozeta în roşu şi verde, sînger şi lemnul care simbolizează viaţa.
Aceasta este o rozetă care va deveni istorică, fiind prima realizată în întregime de Alex.
Spatele este din palisandru de Madagascar (dalbergia baronii) şi mijlocul, un lemn foarte tare, aproape de aceeaşi consistenţă cu cea a abanosului, palisandru negru de Tanzania (dalbergia melanoxylon).
Eclisele sînt tot din palisandru de Madagascar.
Gîtul este din cedru sud-american.
Limba sau tastiera, care are şi tasta do, este din abanos, calitatea I, sticlă.
Cordarul este din palisandru de Madagascar, placat cu sidef natural.
Canturile sînt de abanos, iar fileurile din paltin, şi sînger brazilian. Lemnul de paltin în verde, simbolizînd lignum vitae, este combinat cu lemnul de sînger brazilian, într-o combinaţie simbolică care pune în tensiune viaţa care izvorăşte din sînge, din sacrificiu.
Cheile sînt Rubner, turnate şi modelate din daltă, nu presate, cu butoni din abanos într-o armonie perfectă cu tastiera şi canturile.
Se pot discuta multe despre construcţia chitarei, despre tehnica folosită etc. Cîteva lucruri sînt foarte clare pentru mine. În acestă chitară s-a pus mult suflet. Ceva din sufletul lutierului trece în instrument, iar Alex are un suflet ales. Al doilea lucru: pentru al 5-lea instrument, această chitară îşi depăşeşte cu mult condiţia.
Iată cîteva impresii:
Prof. Mihai Babii – părintele chitarei clasice ca instrument de conservator – (după ce a chinuit chitara trei ore cu Cristi Lazăr) –
Băiatul este bun, are talent, lucrează cum trebuie, bravo, sună excelent, are tot ce-i trebuie. Chitara sună foarte bine. Mi s-a părut la un moment dat că nu este ceva bine cu împărţirea, de aceea am acordat-o în flajeolete şi în toate poziţiile, dar este matematic împărţită. Bravo!
Prof. Cristi Lazăr – lutenist –
nu ştiu… are o dulceaţă aparte. De asta o cînt uşor, fără să o forţez…Chitara este extraordinară, dacă aş fi concertist mi-aş dori o chitară ca asta.
Gyorke Francisc – lutier –
Sînt uimit! N-am mai fost demult aşa de încîtat de o chitară. Vreau să îl cunosc pe acest om, să îi spuneţi să vină la mine. Uite, poţi să faci ce vrei din ea, o atingi şi răspunde, are başi, dar nu are boing-ul ăla de la alte chitare de lutier pe care le ştiu… are înalte, şi cel mai greu de obţinut la chitare… medii. Foarte frumos, foarte bine şi nu-mi vine să cred că este doar a 5-a creaţie. Şi cîţi ani are? În jur de 30??? Vreau neapărat să îl cunosc!!!
Vă rog… mai daţi-mi să mai cînt o dată.
Adi Gliga – lutier –
Am studiat-o pe toate părţile. Nu are defecte. Eu am fost CTC-ist la unchiul meu, Gliga, am ochiul format, dar chitara asta chiar este lucrată foarte bine la detaliu. Nu am ce să-i reproşez. Ah, lacul, dar asta îi dă personalitatea şi dacă s-ar da cu lac prea gros, cum sedau chitarele de serie, atunci i s-ar reduce şi sunetul.
După ce am obţinut toate datele despre chitară, istoricul, i-am dat nume: pentru că are A-ul acela pe spate din Palisandru de Tanzania, a-ul oglindit pe capul mecanismelor, pentru că este chitara lui Alex i s-a spus Alexandra.
iată şi o fotografie cu interiorul. Cît de subţire trebuie să fie faţa ca să treacă soarele prin lemn!
apoi, alaltăieri am schimbat strunele. Vă rog să vedeţi cum am organizat capetele la cordar. Puţini ştiu că acolo se zgîrîie inestetic faţa din cauza capetelor de coardă. Mai este şi primejdia ca o coardă să pocnească şi să se înfigă în faţa, mai ales că acesta este atît de subţire.
La fel am procedat la capul mecanismelor. Printr-o greşită dispunere a traseului se freacă coarda de lemn şi îl răneşte, rămîn urme de neşters cu timpul. Acolo este mare tensiunea şi coarda frecată pe lemn poate să pocnească, iar la capătul celălalt apare tragedia.
şi în final, cîteva acorduri din partea lui Alex pe nr. 5, care se va numi Alexandra.
Marius Cruceru 
Pingback: Împreună « Ioan Usca
da , mulţumesc, alăturarea mă onoreşte
Marius, multumesc pentru prezentare si pentru fotografiile excelente!
Alex
Cu plăcere!!!!
Stimate Alex Marian,
mi s-a umplut readerul de comentarii de cand sunt abonat la acest blog si am vazut si comentariul tau.
asa am ajuns din nou aici.
nu pot sa spun decat un singur lucru EXTRAORDINAR
CE LEMNE FRUMOASE!!!!!!!!!!
Spune-mi, te rog cum le-ai ales!!! Pardon, imi dai voie sa te tutuiesc? Acum mi-am dat seama!
Unde le-ai gasit!!!!
Spatele este de chitara de 5000 de euro!
Deschid acest articol al domnului Cruceru numai ca sa privesc din nou spatele!
cu multa apreciere pentru munca ta,
merita sa treci la categoria profesionisti.
HArap Negru,
cu adevărat, lemnele sînt deosebite.
Sînt sigur că Alex nu se va supăra pentru tutuială, dar este de apreciat grija şi politeţea ta.
Despre preţuri nu m-aş aventura la cometarii.
Şi cînd mă gîndesc că primu lucru pe care l-am urît la prima vedere la chitara asta a fost spatele din trei…
o intrebare si pentru domnul Cruceru
Ce este deasupra fetei in fotografia din interior?
sunt niste fire sau este ceva fibra in lemn?
structura interna a fetei. sunt diverse moduri in care se poate face, in fotografie este prezentat sistemul torres traditional spaniol. englezii ii zic fan bracing in romana se foloseste termenul de „raze”. structura este facuta din lemn (molid) ca si fata. un link introductiv pentru bracing dar pozele sunt cu sistemul x folosit pentru steel string uri.
http://en.wikipedia.org/wiki/Guitar_bracing
Guitarschizofrenic, mi-am dat seama, cant la chitara….stiu faza cu bracingul, intrebam de umbrele de pe chitara.
Banuiesc ca sunt ceva umbre de la atele de rufe :))
aşa este
întrebare… poţi să ne relatezi în detaliu povestea restaurării chitarei lui Torres, 1890 despre care am mai auzit?
am înţeles că s-au pus raze de cedru în loc de cele din molid,
oare de ce?
imi cer scuze ca nu am citit cum trebuie intrebarea, am crez ca era legata de bracing.
despre torres din 1890 cu cedru pe raze nu am gasit, probabil e o confuzie. in catalogul romanillos sunt trei chitare din 1890 SE 139, 140, 141 la care se mai adauga cea care a fost la vanzare pe guitarsalon int SE144. nu am gasit informatii ca vreuna ar avea fanbracing de cedru. nu inteleg de ce cineva ar folosi cedru la restaurare pentru fanbracing cand originalul a fost molid… probabil o reconditionare horror cum a fost cazul anumitor chitare. interesant ca molidul se foloseste pentru bracing si in cazul chitarelor noi cu fete de cedru (red cedar).
Alex mi-a povestit de această întîmplare şi voiam mai multe detalii. Şi eu auzisem ceva de felul acesta.
da, este vorba de o recondiţionare horror.
cea mai horror poveste cred ca este a chitarei lui Tarrega FE17 din 1864 care a fost „reconditionata” in anii 80 cand s a intors acasa in spania, perioada nefasta in existenta chitarei. dupa ce a fost neglijata multi ani chitara odata ajunsa in Spania a trecut pe mana unui individ „lutier” care a decis sa i lipeasca cedru pe fata in interior, schimbat bracing, alte modificari plus sa smirgheluiasca (cred ca nu e corect gram cum am scris!) fatza chitarei pana semenele de uzura au disparut, inclusiv arsurile de tutun care cadeau din tigara lui Tarrega. se pare ca acest individ al carui nume nu merita mentionat, aplica aceasta metoda la toate restaurarile lui!!! in felul acesta a distrus si alte chitare, cineva pomenea de o garcia la care a slefuit fata originala asa de mult incat a inceput sa se vada cedru aplicat pe dedesubt. luitierului italian Luca Wadner i a revenit sarcina de a restaura chitara cum trebuie si sa inverseze cat se poate actiunile primului „restaurator”. procesul s a dovedit extrem de dificil si imposibil in anumite aspecte de ex. fata slefuita nu a mai putut fi adusa la grosimea initiala – nici macar nu se stie sigur ce grosime avea!
pentru cine intelege spaniola poate citi la acest link :
http://guitarra.artepulsado.com/foros/showthread.php?6924-Antonio-de-Torres-visita-el-festival-de-C%F3rdoba-2007/page2
in josul paginii sunt doua poze cu interiorul chitarei si fata dezlipita de chitara in proces de reconditionare si cu chitara dupa.
Asta e. Exact, chitara cu arsuri de ţigară.
Extraordinar. Deci are şi ei doreii lor.
Acum am dărîmat un zid de la Sarmisegetusa REgia cu un escavator. Îl vor reface şi îi vor pune termopan, ca să fie frumos!
Acelea sînt nişte umbre care vin din afara chitarei, nu aparţin lemnului sau structurii interne.
Pentru un instrument muzical criteriile de alegere a lemnului sunt destul de multe si stufoase. Pe scurt, lemnul ideal este debitat radial, are un sunet clar si prelung cand este lovit, se usuca natural de mai multi ani si este atragator dpdv estetic. In realitate se fac tot felul de compromisuri, dar materialul folosit aici este superior. Nu cumpar decat lemn de cea mai buna calitate, intotdeauna de la furnizori specializati. Fetele de rezonanta le cumpar de la niste cetateni (din Germania, Elvetia si Canada) care se ocupa exclusiv cu procesarea molidului/cedrului pentru lutieri, nu grosier pt. fabrici. Este si aici o arta, si o lupta intre pastrarea traditiilor sau folosirea unor metode „economice”, rapide, dar care rezulta in lemn mai slab calitativ.
In legatura cu fotografia interna, daca este vorba de umbrele acelea care arata ca niste fire serpuitoare, nu sunt din chitara…
Mai multe detalii constructive se pot gasi pe blogul meu (click pe nume)
multumim pentru aceste detalii,
va rugam sa ne tineti la curent cu evolutia dvs. si cu evolutia instrumentelor
am dori mai multe detalii din timpul constructiei,
mai multe sunete, inregistrari, mai lungi, ca sa putem analiza mai bine sunetul.
Mai multe fotografii.
Ceva de tipul acestei prezentari am dori si pe blogul dvs. pentru fiecare chitara.
draga Alex,
mulţumim de informaţii,
Te rog să explici ce înseamnă DEBITAT RADIAL, s-ar putea ca unii dintre noi să fim complet n afară ..
asta am apreciat şi eu la chitarele tale.. încercarea de a păstra tradiţia, lemnul superior şi măiestria …
plus… sunetul, sau în primul rînd sunetul.
Cum sa pun eu in cuvinte 🙂 Trunchiul copacului ma intai se taie in sectiuni mai scurte. Fiecare sectiune, de forma cilindrica, poate fi asemuita cu un tort. Exact ca un tort se despica in triunghiuri in lungul razelor bazei. Din aceste tringhiuri se taie placile pt instrumente, tot in lungul razelor, astfel ca micile arce de cerc de crestere rezultate sunt perpendiculare pe fata placii. Este metoda care da cel mai putin lemn, si de latime minima, de aceea nu e folosita decat pt instrumente sau aplicatii de lux, nu pt cherestea sau mobila, care este debitata tangential (unde scandurile rezultate pot avea latimea egala cu diametrul, deci dubla)
Avantajul acestei debitari este stabilite structurala maxima. Lemnul debitat radial se contracta cam de 2 ori mai putin decat cel tangential, scazand f mult riscul aparitiei crapaturilor. De asemea, fibrele din planul lateral fiind paralele cu fata placii, se obtin cele mai bune valori ale rigiditatii si vitezei de transmitere a vibratiilor.
Uite si o poza f sugestiva:
Marius, un detaliu ti-a scapat:
Care e pretul ? desigur cu reclama cu tot,
Cred ca acest lucru este confidential 🙂
cred totusi ca se pot face aprecieri… valoarea aproximativa.
Oricum in acest fel de bisnis domnul Marian poate lucra extraordinar dar devine cunoscut numai daca un cantaret ii ia un instrument si il face cunoscut.
Asa s-a intamplat cu Ramirez si Segovia spre exemplu
si mai sunt si alte cazuri.
Sper sa dea norocul peste el si un interpret foarte bun sa ii ia instrumentul sa il incerce…
Asta ar fi mare noroc!
păi ce eu nu sînt destul de celebru?
ah, am încurcat… la chitarişti adevăratţi de referi 🙂
aţi intuit perfect
Eu m-as risca sa spun ca este undeva minim la 3500 de euro.
Asta daca domnul Cruceru n-a primit-o cadou pentru reclama 🙂
nu vreau sa fiu rautacios, dar asta se practica destul de des si mi se pare un lucru ok
da, aşa este, am primit-o cadou, dar nu pentru reclamă.
draga Mihai,
aşa cum ţi-am scris şi pe privat,
epntru mine aeastă chitară nu are preţ.
alex face chitare pentru el şi pentru prieteni
cred ca pretul de 3500 este exagerat pentru un incepator, sa nu uitam ca domnul Alex Marian cu toata admiratia noastra pentru dansul este totusi la a 5-a chitara. mai mult ca sigur ca va mari pretul in timp.
Unul dintre colegii care m-au acompaniat la un moment dat intr-un duet avea o chitara asemanatoare cu aceasta din punctul de vedere al constructiei si daduse cam la 1500 de euro pe ea. Lutierul era aprape un anonim de pe strazile Madridului. Poate ca acolo este si chitara domnului Marian daca tinem cont de lemnul folosit.
Este adevarat ca aceea de care vorbesc nu avea atatea ornamentatii
PS – eram usor dezamagit ca nu comenteaza lumea la posturile referitoare la muzica dar vad ca atmosfera se incalzeste 🙂
BA, uite că se comentează, mai mult decît aş fi sperat sau imaginat.
da, ai dreptate, nimeni nu dă mulţi bani pe munca unui începător, dar să nuităm că se dă PE SUNET,
care contează mai mult decît lemnele, estetica, etc.
O chitară de Ramirez poate să sune ca un REgun şi o chitară de lutier anonimi, dar nimerită poate să sune extraordinar.
E complicata treaba cu valoarea instrumentelor. Depinde mult de coltul de lume in care stai, si cat de cunoscut esti. Eu fiind din Romania, si mai la inceput… si pentru prieteni…e alta poveste. Reclama chiar nu caut pentru ca am ce face din plin. Ma ajuta totusi la gadilarea vanitatii 🙂 In general sunt relativ modest, dar mi-e greu sa nu simt o oarecare mandrie pentru chitarele mele. Cred ca e mai buna decat falsa modestie 🙂
şi eu cred că este mai bine să avem simţiri cumpătate despre noi,
aşa ne spune Apostolul, nici prea prea, nici foarte foarte,
nici umflat de mîndreie, dar nici complexat …
UIte ca am postat simultan! 🙂
Ca sa mai dezvolt cu ce se intmpla prin Spania, o chitara facuta manual, din lemn exceptional, ornata, lutier cunoscut, e intr-adevar cel putin 3/4/5mii de euro, daca e pe stoc. In general nu, se lucreaza la comanda. Pe la 1000-1500 pot avea instrumente de fabrica (gen Alhambra sau Cordoba) care sunt brand-uite cu numele lutierului (nu toti fac asa). Astea in general nu sunt o afacere grozava. Sau mai poti gasi undeva pe la 2000 ceva facut de nepotul incepator. Apoi mai vin lutierii anonimi. Aici iara nu e foarte grozav, cei mai multi au tangente cu artizanatul (in sensul peiorativ). Dar evident se pot gasi chilipiruri cu oaresce noroc. Exista si incepatori talentati, altfel nu ar mai exista nici maestrii 🙂
Ai dreptate, am văzut chitară de 1200 de euro, DIN „PLACAJ SOLID”!!! Aşa rîdem cu domnul Neluţu Sabău cînd dăm de placaj..
Dar se cumopăra eticheta.
Prefer o chitară din lemn-lemn oricînd uneia din placaj.
Si totusi atat cat ma pricep eu
finisajele la lac inca nu sunt de chitara de 3500
sper sa nu se supere domnul Alex Marian
dar se vad porii si altele… 🙂
apropou, pozele sunt foarte faorte bune si clare,
ce aparat ati folosit??
si asta conteaza, nu?
Stimate Flaut Carcotas :),
se simte un pic de rautate in comentariile dvs.?
Am interpretat gresit?
Ceea ce face domnul Marian este extraordinar.
Niciodata lacul de fabrica nu va fi acelasi lucru cu lustruirea de lutier. La viori este acelasi lucru.
Finisajele difera.
dimpotriva
nu vreau sa fiu rautacios,
Domnul Marian are toata admiratia mea,
incercam sa fim numai realisti si cu picioarele pe pamant
si asa domnul Cruceru ne-a prezentat ultraentuziast acest instrument care pariez ca este deosebit
da, este, păcat că nu putem avea senzaţia de sunet live.
un Nikon săpunieră…
Umplerea perfecta a porilor prin metoda traditionala necesita cam o saptamana de frecat cu piatra ponce. Altii fac chestia asta cu epoxy in mai putin de o zi de munca dar pe mine nu ma intereseaza genul asta de progrese. In acel moment inca nu aveam destula experienta, si recunosc nici interesul de a insista la infinit pe pori, fiind o chitara personala. Pentru mine am alte prioritati 🙂 Exista lutieri care nu umplu deloc porii, de exemplu Kevin Aram (celebru, multi bani)
In general cam orice chitara de lutier va da la iveala porii lemnului la un moment dat chiar dc in primul an serlacul era sticla. Obligatoriu atat umplutura cat si serlacul se strang in timp. Atat pentru mine, cat si in geenral, acest lucru nu este considerat un dezavanj cat mai degraba un semn de maturare si un o masura a unui finisaj minimalist: un mix de oarecare protectie cu impact sonor minim.
La cealalta extrema sunt lutieri care exceleaza in finisaj. Unii americani, multi nemti, francezi, mai putin spanioli. In general si preturile lor sar lejer de 5000.
Asa ca idee, in momentul acesta am ajuns sa dedic o luna numai pt pregatit pentru finisaj, umplere pori si french polish.
intrebare: cind frecati cu piatra ponce se foloseste si alta substanta abraziva, pasta sau ceva? sau simplu … piatra ponce.
Care este compozitia serlacului, este serlac sau shelac?
Ce s-ar intampla daca ar ramane chitara fara niciun fel de finish-polish?
Daca s-ar finisa la fel ca la instrumentele vechi, cu albus de ou si alte tehnici din astea care lasa lemnul sa respire?
Doar piatra ponce – vine sub forma de pulbere, diverse granulatii. Pentru pori se foloseste cea mai fina. Lemnul se freaca cu un somoiog umezit cu alcool, pe care se presare pulberea. Alcool extrage culoarea din palisandru, piatra ponce abradeaza particule de lemn rezultand o pasta care intra in pori sub presiunea somoiogului. Se freca cateva ore in continuu pentru mai multe zile pana cand fiecare por este umplut, altfel vor fi pusi in evidenta si exagerati de lac. Serlacul are propietati extreme de slabe cand e vorba de de curgere si umplere a defectelor.
Cand serlacul se duce (si o va face, in punctele de contact cu corpul) dupa cativa ani de cantat, se recomanda o vizita la lutier pentru a se repara zonele respective. Este o operatie relativ usoara si rapida (unul din avantajele serlacului) dar nu recomand sa se astepte pana cand se ajunge la lemn.
Altfel, transpiratia, praful, uleiruile din piele vor intra si deteriora textura lemnului.
Lipsa unui finisaj nu aduce cel mai bun sunet. Un finis subtire de serlac sau verni nu doar aduce o oarecare protectie, ci si innobileaza sunetul. Am folosit albus de ou pe post de grund pt molid de cateva ori, e bun ca grund dar cam atat. S-ar toci, rezultand in deteriorarea si murdarirea in profunzime a molidului in zona unde este atins de antebrat in maxim 2 luni.
mulţumim pentru descriere şi pentru secretul dezvăluit
mie tocmai chestia cu porii îmi place şifinisajul de serlac de mînă şi toată povestea asta care îi dă … acel touch personal.
prefer un finisaj minimalist unui sunet maximal.
Pingback: Audiţia clasei de chitară clasică şi “Alexandra iese în lume” | Marius Cruceru
Pingback: Numărul 5 se va numi … Alexandra – partea I | Marius Cruceru
Pingback: REMINDER: Audiţia clasei de chitară clasică şi “Alexandra iese în lume” | Marius Cruceru
Pingback: Emisine despre muzica “creştină” (şi nu numai) pe Credo.tv în seara de Ajun de An Nou | Marius Cruceru
Pingback: Emisiune despre muzica “creştină” (şi nu numai) pe Credo.tv în seara de Ajun de An Nou | Marius Cruceru
Pingback: Povestea lui Torres | Marius Cruceru
Pingback: Povestea lui Torres | Marius Cruceru