Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Imaginea lor despre batranete este cum sa fie senini si sa poata lucra eficient pana la sfarsit. Evident, asta implica o viata plina: bucurii, prieteni, iesiri, vacante, sa vezi ce nu ai vazut pana atunci, dar si eventualele boli care urmeaza sa se dezvolte din acel moment.
La noi imaginea se reduce dramatic la: cum sa imi cumpar medicamente? cum sa imi platesc datoriile? si nesfarsita tristete si durere din ochii batranilor.
E „bine” ca cei care ne cos viata si fac regulile au voie sa fie si parlamentari si actionari la firme, dar cei care lucreaza in aparatul de stat nu pot avea si pensia si sa lucreze cat ii tin puterile. scuza e naucitoare: din solidaritate si dreptate sociala trebuie sa aleaga una din doua.
imi aduc aminte ca vajnicii conducatori au jurat pe Biblie sa faca bine si sa apere interesele oamenilor, sa faca dreptate si sa asigure un viitor bun: oare cum va fi judecata lor?
Cum spunea o profesoara la traininul la care am participat la Bucueresti, pe termen lung sintem morti, pe termen scurt trebuie sa ne platim facturile.
ei, si totusi nu este chiar asa.
unchiul meu are 92 de ani, are 55 de ani de pastorala la activ.
durerile lui nu sint legate de medicamente si durerile fizice, nici de concedii si vacante, se uita la cum merge lucrarea in tara si pentru asta sufera.
Cind vede unde au ajuns unele biserici spune … am trăit prea mult, fiule!
frumos, dar ar fi chiar mirific sa avem mai multi ca dumnealui.
ma intreb daca se pot indrepta lucrurile spre decenta traiului?
de curand am scris un articol legat si de problema teologiei eliberarii din America de Sud. concluzia unuia dintre cei care au scris pe subiect a fost ca teologia eliberarii se bazeaza pe o interpretare gresita a lucrarii mantuitoare a lui Cristos si a mortii Sale pe cruce. de asemenea, cei oprimati din America de Sud si-au inteles gresit valoarea umana si rostul in raport cu Dumnezeu. Ei echivalau suferinta si lipsurile cu virtuozitatea credintei si mantuirea prin traire saraca. Nu a fost greu sa fie exploatati sub aproape orice fel de pretext.
Nu vreau sa dezamagesc cititorii, dar John Piper s-a compromis prin invitarea lui Rick Waren la conferinta „Desiring God 2010”. Tim Keller are problemele lui deasemeni. EDITAT
DE MODERATOR
Pastor Paul Dan
Intotdeauna cand vrei sa promovezi ceva nou, „prefatezi” totul cu cate un…greu al teologiei !
De data aceasta insa, „mene, mene, tekel, upfarsin…”
Rick Warren va veni cu biserica…”chrislamului”…