Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
interesant…
…trist in final
nu, asta este viaţa, ajungem empty-nesters!
Dacă n-am avut grijă să adunăm „material” pentru amintiri, atunci chiar e un final trist… Fiindcă doar ele au puterea de a aduce înapoi ceea ce era plecat…
@Marinel,
Cu alte cuvinte,
„A trai din amintiri, nu devii om de viitor !
Dar nici fara amintiri, nu esti om de viitor !”
Nu este chiar recomandabil sa „dam UPDATE” prea mult pe unele amintiri. Unele dor. Durerea ne sleieste de puteri, de resurse. Si-atunci, nu mai avem pueterea de a face nimic pentru propriul viitor…
Este ceva extrapolat in mileniul trei sa afirmam si noi ca si israelitii:”Nu erau oare morminte in Egipt…?” (Exod 14:11-12) sau: Ne aducem aminte de pestii care-i mancam in Egipt, si care nune costau nimic; de castraveti, de pepeni, de praji, de ceapa, de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic ! Ochii nostri nu mai vad decat mana aceasta !”(Numeri 11:5-6) sau: „…ni s-a scarbit sufletul de aceasta mana proasta !” (Numeri 21:5)
…Si-au pierdut rabdarea pe drum…
Dar noi ?
Şi totuşi… Refuzarea amintirilor nu le face să dispară. Prefer „distilarea” lor spre ceea ce înseamnă „învăţătură de minte”, dacă sunt dintre cele ce dor. Eu n-aş putea să trăiesc fără amintiri. Nu DIN amintiri…
Parafrazându-l iar pe D.Anghel… „Stau, privesc acum în urmă/La câte s-au întâmplat/Cum priveşte prostul piatra/După ce s-a-mpiedicat”. Evident, nu aşa… Ci, aşa cum ii scriam într-o postare anterioară legată de experienţa prin care am trecut cu fiul nostru: „Când am ieşit din spital, de la ultima tură de chimioterapie, l-am oprit pe fiul meu şi i-am făcut o fotografie cu spitalul în care umblasem mai mult de doi ani. M-a întrebat: „Vrei să am fotografia asta ca să îmi amintesc prin ce şi pe unde am trecut?” Răspunsul meu a fost: „Nu. Vreau să ai fotografia asta ca să-ţi aminteşti cât de multe te iubeşte Dumnezeu!”
Dacă reuşim să privim aşa TOATE amintirile, atunci ne vor fi de folos TOATE!
Sunt pentru „distilarea” amintirilor. Este un exercitiu benefic si pentru minte si pentru suflet !
şi cum faceţi după distilare, cît alcool iese? 🙂
Bănuiesc că nu iese alcool, dar daca „distilarea” e făcută bine, sigur te „îmbată”. De bucurie sau de amar. C-aşa-s românii… Şi la bucurie şi la amar… 😀
şi de voie bună…fără asta nu se poate!
Dupa o astfel de…distilare, sunt sigur ca nu ramai cu cefalee…
de reţinut acel citat… „cum priveşte prostul piatra după ce s-a împiedicat….” de reţinut!
Desi nauc, piatra de care s-a impiedecat, l-a mai dezmortit putin…
Daca, din punct de vedere bahic, distilarea buna te ameteste pe loc, „distilarea” in sens de filtrare a amintirilor iti desavarseste procesul de…igienizare a memoriei ! Atat de scurta, de altfel…
Caci „Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine. …” (Isaia 1:3)
Cam aici se opreste „distilarea”…
Da, am pus acest clip cu o zi înainte de sărbătoarea de absolvire a Neriei, feţita, pardon, fata noastră.
Azi am fost la sărbătoarea de sfîrşit de Liceu, incredibil cum au trecut anii,
În clasa I am făcut poze cu aparatul cu film.
acum am făcut poze cu aparatul digital şi cu telefonul mobil.
Frate Marius,
Avem FETE de aceeasi varsta ! Asa ca va inteleg emotiile parintesti „pitulate” in spatele videoclipului. Fiti binecuvantat ca tata cu o asa domnisoara. Si eu la fel !
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră…
Poti aduna cele mai frumoase amintiri, nu va fi la fel ca inainte.
Vor fi doar in vizita…
Asta e legea firii.
să o respectăm atunci!
Mi se pare ciudat ca oamenii intr-un fel tin neaparat sa acopera „cuibul”, crezand ca au copii doar penru a avea un sprijin la batranete.Cel putin asa gandesc acum, nu stiu daca peste 10 ani voi gandi la fel.Sunt pe punctul de-a pleca cel putin pentru cateva saptamani din tara si imi dau seama ca mama mea, cred ca, fara sa vrea, imi manipuleaza sentimental copiii.
Poate gresesc, dar cred ca cel mai important lucru este ca „sagetile” sa-si atinga tinta pentru care au fost creeate.
Corectati-ma!
Nu, cred că gîndiţi corect. N-am ce să corectez…. ca săgeata să îşi atingă ţinta, încordarea iniţială trebuie să fie bună, noi tragem coarda arcului prin educaţia copiilor
Videoclipul postat aici, ne aduce aminte ca ” a sosit vremea cantarii” (vorba preaiubitului din Cantarea Cantarilor 2:11-15). A sosit vremea primaverii. A sosit vremea rodirii; a sosit vremea „prinderii vulpilor mici care strica viile-n floare…”
Depinde numai de noi sa ne reincarcam cu o primavara spirituala. Este singurul semn de renastere a omului dinlauntru !
Cum sa ne „reincarcam” cu o primavara spirituala?
2 Corinteni 5:17 :”Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. …”
Uite-asa, sora Elisa !
pai..asta s-a petrecut de mult, la Inceput;
de atunci suntem o faptura noua, sau nu?
Totusi, „… omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi (2 Corinteni 4:16-17). …”
Adica:
Omul este o doime: cel din afară şi cel lăuntric, al trupului şi al duhului. … omul nostru cel dinlăuntru se înnoieşte zi de zi“
Oare nu este destul de elocvent?
Chiar daca, asa dupa cum spui domnia-ta, sora Elisa: „asta s-a petrecut de mult, la Inceput”…Numai atat ?
Oare natura nu se reinnoieste in fiecare primavara ? Hai sa vedem ce spune apostolul Pavel in Romani 1: 19-20; sau I Corinteni 15: 35-38. Orice lucru isi are vremea lui ! (Eclesiastul 3:1-11)
Pocainta si renasterea spirituala sunt doua procese neincheiate inca ci au o constanta consecventa (adica…”in sarguinta fiti fara preget !”) chiar daca ele au avut candva in viata noastra un inceput (bun).
„Preaiubitilor,… ce vom fi nu s-a aratat inca…” (vezi I Ioan 3:2), adica „pana vom ajunge toti la statura plinatatii…de oameni mari in Hristos !” (Efeseni 4:13b;).
In ceea ce ma priveste eu nu am terminat inca ce-am inceput dar mai ales ce Dumnezeu a inceput in mine prin Jertfa Fiului sau si prin pecetluirea Duhului Sfant (Efeseni 1:13).
Nu „ma voi culca pe o ureche” dormind somnul nepasarii, ca de-acum incolo, putem pacatui „ca se se inmuilteasca harul” ca oricum nu vom mai cadea niciodata din bratul Sau. Mi-am terminat marturia (argumentatia) aici, pentru a nu intra intr-un cerc vicios al certurilor de cuvinte… ( Eclesiastul 30:32-33; I Timotei 6:3-5; IITimotei 2:14-17a;Tit 1:11-16.) Mi-am terminat deci, argumentatia de-aici pentru ca nu mi-am terminat inca alergarea, care este un perpetuum-mobile al reinnoirii sprituale, oricat am fi noi doi de diferiti in convingeri…
Atunci trebuie sa fim intr-o vesnica primavara . 🙂
iernile nu hibernam, iar toamnele nu le petrecem jelind frunzele care ingalbenindu-se cad rind pe rind, aduncindu-ne aminte de efemeritatea vietii pe pamint.
Ceea ce spuneti e perfect;
eu ma refeream insa strict la primavara spirituala a fapturii noi, nu ar trebui sa existe anotimpuri in viata fapturii noi.
(a trebuit cam mult sa-mi iasa ceea ce as fi putut spune pe scurt . 🙂
Oricum, iti multumesc ! Am inteles „din prima” (exprimare). Totusi, mi-a facut placere sa te ascult ! Este bine cand ne putem exprima la unison, chiar daca, pe alocuri, cu o…octava mai sus !
Domnul sa te binecuvinteze, sora Elisa !
PS. „Anotimpurile…” de care vorbeai, sunt necesare, vorba apostolului: „ca sa iasa la iveala ce-i bun ! Autentic ! Caci de falsuri e plina lumea si…bisericile in cardasie cu firea… Ah, sarmana „sora firea…Nerastignita de ea !
Am urmarit ceva extraordinar:
http://www.youtube…com/watch?v=xgHmSdpjEIk
o prestatie a unor chinezoaice surdomute .
M-am uitat la filmulet… mai uit si la fetita mea de numai 1an si 9 luni ma uit si la burtica sotiei care se misca in luna a 8-a si am in minte gandul ca nu- crestem pentru noi. Greu moment al cuibului. Mi-e frica…..!
Bucură-te de tot ce urmează. va fi foarte scurt,
iti vorbeşte un tată de adult.
Azi am fost la sărbătoarea de final de liceu a fetei noastre.
Mihail,
trebuie sa luam bucuria in primul rind;
insa nu putem uita ca este greu sa crestem copii, sau nepotei (noi asteptam doi nepotei: un baietel si o fetita) in zilele astea de pe urma.
Zile in care am ajuns noi la concluzia ca viata crestina este in declin total; fiind totul poluat, diluat, compromis.
Domnul sa ne ajute pe toti cei care vom fi iubit venirea Lui, sa facem fata.