Cu Irisul larg … deschis (Oraşul nebunilor)

Pe vremea cînd mergeam la Iris am păţit ceea ce poate reprezenta coşmarul oricărui predicator. Întîmplarea este descrisă aici. Continuarea este aici. Nu l-am uitat pe Iacov şi am continuat să îmi ţin promisiunea. M-am rugat pentru tineri aflaţi în situaţia lui în general, pentru cei din Cluj, în special şi m-am rugat ca Dumnezeu să îmi ridice povara şi să îmi dea din mîngîierile lui, răscumpărînd suflete şi zmulgîndu-le din braţele clovnului cel mare.

Anul acesta Dumnezeu mi-a răspuns. În urmă cu ceva luni am primit un email cu trei poeme care trădau un talent scriitoricesc ieşit din comun, apoi nişte fragmente dintr-un roman, cîteva gînduri ale unui căutător de Dumnezeu. Dialogurile noastre au continuat în vremea din urmă prin facebook şi email cu tînjirea de a ne vedea cîndva. Mai jos este povestea lui Dorin Mureşan, despre care aş putea spune că are deja buletin de scriitor după realizările sale pe tărîm literar. Acum lucrează la un nou roman pe care îl va scoate, aşa cum spunea el… după intrarea în apă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru minunat, îi mulţumesc soţiei lui Dorin, lui Beni, lui Filip pentru timpul investit şi tinerilor din Iris pentru plasa întinsă spre pescuire de oameni.

Acum îi ţin pumnii închişi a rugăciune lui Dorin.

Iată AICI mărturirea lui. Prima parte.

am terminat filosofia cu o lucrare intitulată „Introducere la conceptul de neant”, sau, în cuvinte mai simple: Care e faza cu moartea, aceasta fiind dealtfel principala mea problemă, lucrare în care bâlbâiam în spirit heideggerian cum că, la o adică, datorită angoasei morţii sunt aşa cum sunt şi cam ăsta e rostul meu: să mor de frică pe toate planurile. Desigur, o soluţie era Dumnezeu, dar acesta mi se părea mult prea departe. Nu era o soluţie concretă întrucât, la nivelul trăirilor, îmi amplifica dilemele, chiar dacă teoretic (la nivel mental) părea să le rezolve. În cele din urmă, aproape fără să ştiu cum şi când, am găsit un bun refugiu în consumul de alcool. Era mult mai simplu să trag o beţie şi să uit toate chestiunile astea, căci urma un pui de somn şi, dimineaţa, o cruntă stare de mahmureală care reuşea să-mi absoarbă toată atenţia până după masa târziu. După care urma o altă beţie şi tot aşa…..citeşte mai departe AICI.

AICI este partea a II-a.

Biserica baptistă în care eram de-acum prezent în fiecare Duminică din nou nu rezolva problema, deşi era ceva acolo pe care nu îl înţelegeam: o anume stare de linişte care începea să lupte împotriva stărilor mele grozave. Fumătorii mahmuri dispăruseră. Rămăsesem doar eu, stingher şi discret. Şi totuşi, uneori nu înţelegeam rostul unei predici întinse forţat pe circa 60-75 de minute. Oamenii adormeau, în ciuda accesului direct la divinitate. Începeam să mă plictisesc la rândul meu, iar problema mea, în loc să-şi găsească soluţia, devenea din nou agresivă. Căci, după cum vedeam, până şi aceşti „pocăiţi” restrictivi, asumători de fel de fel de obligaţiuni şi iubitori de cuvânt divin, îşi pierdeau răbdarea cu toate că era vorba de Dumnezeul lor. Apoi, într-o zi, cineva ne-a recomandat o întâlnire de tineret care avea loc lună de lună la Iris.

Partea a III-a …

Primul şoc pe care l-am avut, atunci când am intrat în Biserica din Iris, a fost unul formal, sau mai bine spus, unul SOCIAL. O schimbare de perspectivă care, deşi poate exagerez, a explodat în faţa ochilor mei, cu repercusiuni incredibile înlăuntrul meu, şi care a constat în următoarele:
1. Biserica era arhiplină. Ca să găsim loc, a trebuit să fim prezenţi în biserică cu cel puţin 30 de minute înaintea începerii programului. Chiar şi-aşa, dacă o cunoştinţă nu ne-ar fi rezervat 2 scaune, am fi fost nevoiţi să stăm în picioare. Subliniez: e vorba de un serviciu religios, nu de premiera vreunui film. :))))
2. Biserica era arhiplină de… tineri (având o medie de vârstă de 20 de ani). Aş fi vrut să-mi trag două palme să mă trezesc, întrucât ceea ce vedeam mi se părea de-a dreptul ireal. Mai văzusem grupuri numeroase de tineri, dar nu în biserică, ci în cluburi sau discoteci. Ba greşesc. Participasem cu mulţi ani în urmă la întâlnirile tinerilor catolici, însă acestea erau organizate la nivel naţional. Întâlnirile din Iris nu aveau această amploare, fiind de nivel local, însă mulţimea adunată în Iris putea fi comparabilă cu mulţimea adunată în bisericile catolice în timpul întâlnirilor naţionale, de unde şi şocul pe care l-am resimţit.
3. Tinerii pe care îi vedeam nu erau spăşiţi, chinuiţi, revoltaţi, umiliţi, sau orice altceva de genul ăsta. Toţi păreau fericiţi, toţi zâmbeau, aveau feţele luminoase; mai mult, aproape toţi erau îmbrăcaţi elegant, lipsind anumite restricţii formale pe care le întâlnisem la alţi „pocăiţi”  (precum elemente vestimentare ca baticul sau rochiile atotacoperitoare), însă fără a forţa limita decenţei.
4. Autenticitatea ambientală. Zona de unde se predica fusese amenajată (aveam să aflu mai târziu) de către membri tineri ai bisericii, studenţi la arte plastice, lipsind elementele kitsch pe care, cu sinceritate o spun, aşteptam să le găsesc. Pentru mine asta conta enorm, convins fiind că „pocăiţii” sunt analfabeţi şi nu au nici o legătură cu arta.
…..

Când s-a încheiat întâlnirea, am ramas cumva blocat pe scaun, ca un semn de întrebare. Tot ce văzusem şi auzisem mă şocase în aşa hal încât cu greu mi-am revenit. Sigur, văzusem astfel de întâlniri entuziaste, însă la televizor sau pe youtube. Sigur, participasem la întâlnirile tinerilor catolici, dar acolo, cu excepţia unui procent de 10 % (care consta în predica de la final şi ea rostită pe un ton monoton, oficios), totul se rezuma la formalismul Liturghiei. Aici, la Iris, totul pulsa de viaţă. Tinerii aplaudau, râdeau, plângeau. Îmi amintesc că cel care predicase folosise cuvântul BAPTISCOTECĂ. Aşadar, fusesem la BAPTISCOTECĂ. 🙂
Şi totuşi, nu a fost de-ajuns. De fapt, a fost mai rău. Pentru că acum, după ce văzusem reversul, începea adevăratul război.

Vezi mai departe AICI

Partea A IV-a AICI.

Oraşul nebunilor este o carte virtuală. Sunt conştient că meteahna şi, deopotrivă, calitatea ei constau paradoxal în aceea că am exprimat, folosind condiţionalul optativ, neîntâmplarea, învârtirea în cerc, nerăspunsul. Şi totuşi, există două teme fundamentale pe care le-am abordat în acest volum: SENSUL şi UMANITATEA, văzute drept categorii ale dependenţei. Ambele m-au interesat în reală măsură: primul ca expresie a unor truisme despre care deja am vorbit pe acest blog, căci mintea este dependentă de anumite adevăruri în angajarea sa în existenţă (ca ieşire în afară), adevăruri fără de care ar rătăci într-o dinamică schizoidă, a doua ca expresie a organicului, dependenţa acestuia fiind deja cât se poate de cunoscută. Astfel, mi-am imaginat un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat în care oamenii, sătui de războiul care are loc dintotdeauna în ei înşişi, au încercat să simplifice totul reducând complexitatea întrebărilor umaniste la un răspuns oarecum tautologic: sensul există şi-atât.

…..

Şi noapte de noapte soţia mea plângea. Şi dimineaţa îmi venea să mă spânzur. Paradoxal, abia aşteptam noua întâlnire a tinerilor la Iris. Paradoxal, de fiecare dată când, mergând la Real, treceam pe lângă Biserica din Iris, un fior ciudat îmi cuprindea trupul. Astfel, am găsit o rută care să treacă pe lângă această biserică atunci când mergeam la supermarketul amintit. Uneori încetineam şi priveam clădirea bisericii. Mă fascina. Ştiam că e ceva acolo care m-ar putea salva. Într-o zi chiar i-am spus soţiei: Corina, aici e ceva care mă va ajuta să ies din groapă, simt asta, hai să venim duminică aici. Aşteptam o reacţie aprobatoare. Nu a venit. Iar eu am continuat să beau. Până când, într-o duminică dimineaţa, n-am mai rezistat. M-am îmbrăcat şi i-am spus Corinei: azi mergem la Iris.

P.S. Ca mărturia să fie completă, aş vrea să mai punctez un lucru: nu doar alcoolul a fost o problemă pentru mine, ci şi DROGURILE. Mărturisirea mea, în ce priveşte experienţa narcotică, o găsiţi pe blogul lui Marius Cruceru. Oraşul nebunilor nu este cartea despre care vorbesc acolo.

Vezi continuarea AICI

Partea A V-a AICI.

Vă asigur, de la bun început, că nu m-a schimbat cu nimic intrarea mea fizică în Biserica din Iris. Este adevărat, simţeam pacea aceea nemaiîntâlnită de care eram atât de însetat. Dar sentimentul împăcării cu mine însumi se pierdea imediat după ce părăseam clădirea. Urma o săptămână în care o luam de la capăt. Ba chiar mai avid de alcool decât înainte. Ţin minte că uneori, când mă trezeam dimineaţa mahmur, aruncam o privire în curte în direcţia maşinii, privind-o atent, să văd dacă nu cumva am accidentat-o. Câteodată mă apropiam de ea şi căutam urme de sânge, îngrozit că aş fi putut omorâ pe cineva. Dar, pe măsură ce consumam tot mai mult alcool, setea mea de pace creştea şi ea. Şi, pentru că nu mai suportam lupta aceea din care ieşeam mereu înfrânt, am cerut ajutor, respectiv m-am înscris în grupurile mici ale bisericii. Am făcut-o completând bileţele acelea pe care le-am primit parcă în toamnă. Nu m-am mulţumit cu asta, aşa că am trimis o solicitare  şi prin intermediul paginii de internet a bisericii. Mai departe, am scris câtorva persoane, trimiţându-le o parte din mărturia mea şi „strigând” că AM NEVOIE DE AJUTOR. Aici aş vrea să-i mulţumesc ….. lui Filip Fărăgău care imediat m-a chemat la o întâlnire cu el şi mi-a ascultat marturisirile.

Continuarea AICI.

Partea a VI-a AICI

Ei bine, în aceeaşi perioadă am înţeles ceva extrem de important, anume că Biblia este cu adevărat revelată. Nu crezusem niciodată acest lucru. În timpul Facultăţii de teologie nu s-a insistat deloc asupra acestui ADEVĂR FUNDAMENTAL, ci asupra a tot felul de nimicuri istorice, filosofice şi ritualice (nu spun că acestea nu sunt importante, însă, comparativ cu Biblia, chiar sunt nimicuri). Beni, în schimb, mi-o dovedise într-un mod foarte simplu: am observat că la orice întrebare, el răspunde folosind Biblia (nicidecum alte surse) (nu spunea niciodată DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE… ci, cu tact, ne trimitea la pasajele biblice unde găseam singuri răspunsul). Mai mult, am observat că Biblia are răspuns la orice întrebare. Asta m-a dat gata. Pentru întâia oară înţelegeam că Biblia nu este o carte, ci este ceva VIU, este un răspuns CERT şi COMPLET (pentru că nu greşeşte, şi pentru că nu lasă niciodată o întrebare în coadă de peşte) la orice întrebare din viaţa asta, dar nu doar atât, răspunsul acesta Cert şi Complet mai era şi plin de viaţă pentru că era acolo, în Biblie, mai ales pentru mine. Pentru întâia oară înţelegeam că pe acest Dumnezeu pe care îl căutam nu trebuia să îl găsesc ca să îl înţeleg, ci ca să am o relaţie cu EL. El nu mai era departe.

Continuarea AICI.

Partea  a VII-a, Epilogul AICI

Fără această fiinţă minunată, care m-a luat de soţ şi care m-a târât din biserică în biserică, suportându-mi toate metehnele timp de unsprezece ani şi rugându-se, noapte de noapte, cu ochii în lacrimi, ca Dumnezeu să mă facă să VĂD ce trebuie să caut cu adevărat, nu aş fi reuşit să fac această mărturisire niciodată .
….
Cei care vor să-mi scrie, cu atât mai mult cu cât duc o luptă cu dependenţa, o pot face la: filodroll arond yahoo dot com

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care  eu le-am învăţat din această experienţă. Cred că eu am fost cel mai slujit în tot ce s-a întîmplat. Acum?

Tot ce le doresc irisenilor este să rămînă cu … irisul larg deschis.

Dragii mei, ţineţi-l bine de subsori pe Dorin şi învăţaţi-l să meargă, e prunc şi poate să cadă…. Cîte emoţii am şi cît de tare îmi bate inima ca niciunul să nu se mai piardă…

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cu Irisul larg … deschis (Oraşul nebunilor)

  1. em zice:

    le-am citit pe toate cu sufletul la gura…. si nu stiu cum se face ca m-am simtit de parca ar fi fost povestea mea…
    Asa m-am simtit si cand am citit marturia lui C.S. Lewis si Confesiunile lui Augustin… nu stiu de ce, ca parca nu e nimic in comun intre aceste povestiri.

  2. ruth zice:

    dupa 4 ani de la moartea lui Iacov am deschis aceasta pagina sa vad daca s-a mai scris ceva despre el si am dat peste alta poveste.Ce m-a bucurat cel mai mult a fost ca nu l-ati uitat pe Iacov.Ma bucur nespus pentru Dorin.Fie Numele Domnului laudat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.